PARINTELE RAFAIL NOICA DESPRE CURVIE, despre pervertirea cuvintelor si despre “binecuvantarea” duhovnicului pentru RELATIILE TRUPESTI DINAINTE DE CUNUNIE. Cum ne putem insela folosind eretic cuvantul: “Toate ne sunt ingaduite…”?
Parintele Rafail Noica – Despre curvie si relatiile dinainte de casatorie
- Cititi si: “Vad ca satana joaca in fata ta si nu voi plange?” despre Sfintele praznuite astazi, Pelaghia si Taisia
***
“- Parinte sunteti citat ca ati afirmat ca “relatia trupeasca este pacat numai atunci cand te desparte de Hristos”. Aceasta inseamna ca doi tineri pot sa traiasca impreuna pana la a fi cununati, eventual avand binecuvantarea duhovnicului?
– Si cum sa aibe binecuvantarea duhovnicului? Aia e binecuvantarea duhovnicului! [Cununia]… Vedeti cum toate lucrurile se pot perverti? Si am trait niste amaraciuni, fiindca cuvantul asta si inca unul sau doua altele, deja au dat tot felul de stricaciuni. Si inteleg acuma de ce Parintii, pe latura asta a trupului, n-au zis mare lucru. Si din partea Parintilor avem mai ales cuvintele astea aspre: Nu fa, baga de seama, intoarce ochii, fugi, nu atinge, si cu astea suntem sub Lege. Sfantul Pavel zice ca nu mai suntem sub Lege – nu atinge, nu gusta, nu asta, – zice “toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos”. Da, toate imi sunt ingaduite, dar daca am si intelegerea dreapta. Or, intelegerea asta: daca am binecuvantarea sa traiesc necasatorit, binecuvantarea pentru pacat…?! Cum e cu putinta asta? Asta e o aberatie, precum: gandesc, dar n-am creier 🙂 Sau alta: cum sa supravietuiesti in pustie? Pai, fa ca si ness cafe, ia-ti o tinichea de apa deshidratata, in pudra 🙂
– Parinte, cineva marturiseste ca multa vreme a trait in pacatul desfranarii si acum este chinuit de ganduri si vise desfranate. Chiar cand priveste pe oameni, nu poate sa se elibereze de aceste ganduri. Ce poate sa faca?
– A, asta este o intrebare pentru duhovnic, si nu este o intrebare pe care o poti rezolva asa intr-o chestie de obste, fiindca fiecare are o alta cale de a iesi din lucrul acesta. Daca cititi un pic in literatura bisericeasca o sa vedeti ca sunt multe cai. De altfel un lucru foarte simplu, citisem odata, asteptand sa intru la doctor, in sala de asteptare, o cartulie unde era o marturie in care erau cincizeci de persoane care se lepadasera de fumat si erau cincizeci de metode extrem de diferite. Asa si aicea.
As vrea insa sa profit aici, si sa zic un lucru. Desfranarea. Tare ma supara la neamul nostru ca avem, cum sa zic, mentalitatea asta eufemistica. Stiu ce vrea sa zica prin desfranare, vrea sa zica: curvie; si ar trebui sa avem barbatia si curatia sufleteasca sa intrebuintam cuvintele asa cum sunt. De multe ori se fac si confuzii, dar mai ales, daca nu, ne stricam sufletul prin aceasta eufemistica.
Greaca, de cand exista limba greaca si pana astazi, porni este porni, care da pornografie, si porni a ramas pana astazi, si nu au schimbat cu eufemisme. Eu n-am avut curaj, si nici voi nu aveti curaj, sa folosesc cuvintele astea care se socotesc injuratura, dar cand am vazut pe Parintele Cleopa si pe altii, si ei folosind, apoi am luat curajul si am zis ca trebuie sa numim lucrul asa cum este. Ca desfraul... daca as fi spovedit Inaltpreasfintitului ca “am desfranat” o noapte intreaga cu o fata, m-ar caterisi, dar ce vreau sa zic e ca am trancanit cam mult. Si asta este desfrau: a vorbi prea mult, a manca prea mult. Acuma… este o poveste adevarata. Acuma daca a fost trancaneala sau daca a fost de folos, nu stiu, dar acea fata este astazi intr-o manastire in Grecia si cu multa stare traieste pana acuma – poate ca a fost totusi, nu desfrau, dar de la Dumnezeu.
Desfraul este orisice, curvia este altceva. Un casatorit poate desfrana mai mult decat un curvar, care s-a impreunat odata cu o curva, si dupa aia poate s-a infranat. Iar un casatorit, cum zicea cineva unuia: nu crezi ca te poti imbata din vinul din propriul tau butoi? Ei, asa si asta… Ei, Dumnezeu acuma sa lumineze mai departe ce si cum, dar as fi vrut mult sa ajungem la o gandire, si la o traire, si la o curatie mai adevarat bisericeasca si nu la musamalizari, si ascunzisuri, si chestii d-astea…”
(Extras din ultima conferinţa a p. Rafail Noica: “Cuvântul prorocesc şi experienţa harului“, Alba-Iulia, 15 noiembrie 2007)
Din aceeasi conferinta:
***
Legaturi:
“Deci, pacatul – sa nu ne oprim la definitii morale, e prea putin morala, trebuie s-o depasim cat mai curand; nu in imoralitate (asta e a cadea dincoace de morala), trebuie sa trecem dincolo de morala, in fiintialitate, ontologie, daca vreti – trebuie înteles ca lucrare a mortii în noi, care înmulteste moartea, ne umple de moarte. (…) Pacatul este chipul mortii, al mortii vazute ca despartirea sufletului de Dumnezeu, Facatorul lui. Asta este moartea, asta este pacatul. Tot ceea ce desparte sufletul omului de Facatorul lui, de Dumnezeu, e moarte. Lucrarea acelui lucru, acelei energii, a acelui gând, a acelei fapte este pacat, este lucrarea mortii. Iar tot ceea ce aduce pe om catre Dumnezeu este viata si este stingerea lucrarii mortii. Viata si libertatea ne sunt date pentru ceea ce numeste Biserica: pocainta“.
- Monahul Paulin de la Putna despre imbracaminte, machiaj si privire intr-o cultura a curviei
- Sfantul Nicodim Aghioritul (14 iulie): CUM SA LUPTAM IMPOTRIVA PATIMILOR TRUPESTI
- Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”
- Ierom. Ioan Buliga: JOCURILE DESFRANARII
- Sfintii Cuviosi Martinian si Zoe – ocrotitorii celor care se lupta impotriva desfranarii
- Avva Ammun ne sfatuieste
- Cat iubeste Dumnezeu smerenia…
- Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul sau despre cum desfranarea, slabiciunea si rautatea se aduna pentru a ucide
- CUM NE-AR GASI SFARSITUL? Meditatii “laice” despre capcana vitezei, omul statistic si des-franare
- Cum se biruie desfrânarea?
- Terapeutica desfrânării în Patericul Egiptean
Doneaza pentru filmul "Scrum"
“Monahul Moisi Aghioritul
Astăzi omul se pare că a uitat și nu mai caută cu bună știință sensul profund al vieții. Se interesează mai mult de aflarea pâinii celei de toate zilele și de o mică sau mare creștere a euro-ului. În marea dificultate a vremurilor, despre care multe am spus și am scris, însemnătatea fundamentală o are credința profundă în Dumnezeu, care dăruiește credincioșilor încredere, curaj, mângâiere și nădejde. De asemenea, legăturile interpersonale corecte cu o prietenie sinceră, discuție pașnică, străduință mărinimoasă, bunătate și compătimire, întăresc și nu-l lasă pe om să se înece în singurătate și să fie lovit de furtuna deznădejdii. ”
Omul chinuit are nevoie nu numai de pâine, ci și de gustul libertății, al păcii și al dragostei. Nu este vorba despre un umanism și altruism calculat și moderat, ci de expresia dragostei creștine jertfitoare.
Nevoile sufletului omului nu cred că încetează vreodată. Dar aceste nevoi nu se satisfac printr-o predică improvizată, prin sfaturi de rutină cunoscute și rostite la repezeală. De aceea tinerii reacționează și se îndepărtează de Biserică. Nu spun că nu vor și resping mesajul ei, ci se deranjează de modul aforistic al ei. Și astfel se închid în ei înșiși și caută bucuria acolo unde cu siguranță nu o vor afla.
În această situație, tinerii cad într-o amorțeală și nu vor să se ridice, uneori nici măcar pentru a dezvolta un dialog elementar, pentru că au fost dezamăgiți în chip jalnic. Biserica li se înfățișează foarte strictă, izolată, numai să poruncească, să interzică, să creeze vinovății înfricoșătoare, să constrângă și să nu-i asculte. Pentru deplina respingere a instituției Bisericii, pe lângă cele pe care le-am spus, adaugă și faptul că ea este lipsită de înțelegere și severă. Problemele interne ale unor conducători bisericești care apar uneori, îi smintesc și îi îndepărtează pentru totdeauna pe destui credincioși și mai ales pe tinerii cu foarte bune intenții.
Nu puțini oameni, așa-numiți ai Bisericii, evită sistematic necesara autocritică și se dedau în mod constant criticii ușoare. Se compară cu cei mai răi și se simt foarte bine. Nu iau în considerare și nu analizează motivele pentru care cea mai multă lume nu ascultă predicile. Eu consider că problema nu o constituie ceilalți, ci mai mult noi înșine. Este imperativă nevoia să coborâm de sus și să vorbim prietenește, fără să privim mereu la ceas. Să nu ne temem de vreo întrebare și să luăm aminte bine la răspunsuri.
Creștinul contemporan, din nefericire, ascunde înlăuntrul său o mare idee despre sine. Că este ceva mai mult și mai bun decât ceilalți. Dar nu este atât de integru, sincer, curat și smerit cu adevărat, ca să se creadă astfel. Desigur, există și azi creștini eroi. Pot să constituie o minoritate, însă cu siguranță există și în lume, și în afara lumii. Creștinul contemporan va ajuta mai bine pe semenii lor prin pilda lor trăită, iar nu prin vorbe goale și lipsite de conținut. Lumea se schimbă. Vremurile sunt pretențioase. Rolul creștinului astăzi, în societățile noastre dezordonate, este deosebit de important. Să nu dezamăgim și noi lumea.
https://marturieathonita.ro/crestinul-de-azi/