Parintele Rafail Noica (1993) despre DUMNEZEUL NOSTRU “MATERN”, DIVORT, IUBIRE SI DISCERNAMANT (si audio)

2-04-2013 Sublinieri

Viata duhovniceasca si familia

– Daca in manastire, unul dintre frati, dupa mustrarea cea de-a doua si a treia, staruie in aceeasi greseala, este indepartat dintre frati, pentru a nu fi prilej de sminteala, cum trebuie procedat in cazul celor casatoriti, cand unul dintre soti, desi staruie in greseala, incalcand porunca Domnului si fiind atentionat, nu manifesta nicio atitudine de indreptare, ba mai mult, ameninta cu divortul? Oare este bine sa-l urmam, incalcand poruncile Domnului?

– Incep cu porunca Domnului. Cand au intrebat pe Domnul despre divort, iar Domnul i-a intrebat: “Dar Moise ce v-a spus voua?”, ei raspunzand: “Pai ne-a spus sa scriem o carte de despartire si sa ne divortam de femeie”, Domnul a zis: „pentru impietrirea inimii voastre v-a dat Moisi aceasta lege”.

Vin acum la manastire. Dupa cum am trait eu in manastirea noastra, nu numai dupa a doua si a treia mustrare, dar dupa zeci si, poate, sute de mustrari, multi dintre noi, eu fiind unul, nu am fost despartiti de fratie. Depinde foarte si de ce fel de greseala este vorba, si ce fel de sminteala poate aduce fratiei caderea unui frate. Tendinta este a nu se desparti. Si daca despartirea devine singura cale, singura “solutie” – dar despartirea nu este o solutie, dar raul cel mai mic dintre doua rele – atunci se adopta solutia aceasta. Si cum am vazut mai multe despartiri la manastire, au fost intotdeauna facute cu multa atentie fata de cel sau cea care se desparte, omul a fost ajutat. Gandirea parintelui Sofronie a fost mereu aceasta: “desi ne-a facut atata rau, trebuie totusi sa cautam nu pierzania aproapelui, ci indreptarea si mantuirea lui”.

Consider o oarecare obraznicie sa vorbesc eu de­spre casatorie, dar, ca sa-mi acord niste scuze, va spun ca pot vorbi, intrucit consider ca in calugarie sau in casatorie traim aceeasi natura omeneasca, ace­easi fire omeneasca. Evident ca si in casatorie trebuie gindita [urmarita] mintuirea omului; nu numai gindita, dar traita si in rugaciune. Trebuie incercat cu multa rugaciune, cerand Domnului:

Doa617889.dreamstime-5797551mne, daca eu nu pot sa spun in urechile lui (sau ale ei) lucrurile astea, spune-i Tu inimii sale, Tu schimba-i, indulceste-i aceasta inima, ca nu vrem sa calcam porunca Ta certindu-ne intre noi sau despartindu-ne”.

Si amintim aici cuvintul Domnu­lui ca:

„pentru impietrirea voastra v-a dat Moisi aceasta lege”.

Pe de o parte, daca singura asa-zisa solutie sau raul cel mai mic inseamna de fapt o despartire, atunci, poate cu rugaciune, cu pocainta, cu smerenie, trebuie rea­lizata o despartire cit mai putin dureroasa pentru toti: ganditi-va mai intai la copii. Pentru copii este o trage­die de nespus. Si asta am inteles-o mult mai mult de cind am devenit duhovnic si am primit multe spove­danii. Nefericirile astea ranesc generatii dupa generatii de copii si, din nefericire, se repeta. Nu sunt neutre deloc. Deci, pe de o parte, despartirea si divortul sa fie ca solutie atunci cind este raul cel mai mic.

Pe de alta parte, trebuie cultivata dragostea, iubirea, fiindca la virtutea dragos­tei se reduc toate poruncile Domnului. Nu se reduc prin eliminare, ci prin sinteza. Toate sint incluse in dragoste. Dragoste de Dumnezeu intii, fiind porunca prima, fara de care nimic nu se poate intemeia serios, si dragostea catre aproapele, fiind a doua. Dar dragostea este firea omului. Nu stiu care dintre Apostoli [Ioan, n.n.] spunea ca poruncile Domnului nu sint dureroase“.

Porunca Domnului este tocmai ce doreste, ce pof­teste sufletul meu in adincul lui.

Spuneam sa nu dispretuim prostiile. Acum zic sa nu dispretuim nici pacatul, ca putinta de a ne revela virtutea, daca n-o cunoastem. Si, in pacat, lucrul care il sminteste pe om de cele mai multe ori, este cel mai apropiat de dragoste; este ispita cea mai usoara pen­tru diavol, este o iubire, este o impreunare. Dar nu asta este iubirea, nu asta este firea omului. Aceasta este numai un act, este genetica, dar are apropierea cea mai mare de forma dragostei pe care o porunceste Domnul. Si vreau sa spun ca omul, si in pacat [fara sa stie] cauta pana la urma… nu pacatul – cum o vede cel care intelege si se pocaieste – ci cauta tocmai [inconstient] porunca Domnului…

Pe Dumnezeu L-am numit, da­ca-mi iertati aceasta obraznicie, de multe ori, in Apus, Dumnezeu profesional” [profesionist]; Scan10118_fondalbadica stie despre ce este vorba. Nu ca dumnezeii altor religii sau filosofii care nu-l cunosc pe om si nu-i pot revela adevarul. Al nostru este „profesional”, este Cel Care ne-a „fabricat” si Care stie, as zice, cum spunea si mama despre noi, copiii: „imi cunosc eu marfa!”. Dumnezeu Isi cunoaste „marfa”, stie din ce sintem facuti si de aceea ne pu­tem incredinta cuvintului lui Dumnezeu, de aceea ne putem pune in miinile lui Dumnezeu, asa cum pruncul se lasa in miinile maicii sale. Ce face maica sa? Inte­lege ce inseamna cind urla, caci pruncul nu are decit urletul prin care-si cere drepturile. Maica stie cind trebuie sa-l hraneasca, cind trebuie sa-l intoarca pe cealalta parte si stie sa-l schimbe, atunci cind singur s-a murdarit. Acesta este Dumnezeul nostru.

Nu mai stiu care profet [David, n.n.] spune:

„Cel Care a facut ochiul nu o sa vada El? Cel Care a facut urechea, n-o sa auda El?”.

Adam_and_Eve_before_God_after_their_sinSi as continua eu: Cel Care a facut pe maica, nu stie El ce este o maica? Si in Isaia Il vedem pe Dumnezeu, intr-adevar, ca fiind foarte matern.

Deci, noi ne putem incredinta Dumnezeului nostru toate nefericirile noastre, toate mizeriile noastre si poate, in duiosia aceasta a dragostei catre Dumnezeu, ne putem incre­dinta Lui deplin, pina la capat, fara frica, fara rusine. De ce s-a ascuns Adam dupa tufisurile din paradis, cind a auzit ca a venit Dumnezeu? Biserica ne invata sa nu ne ascundem, sa nu ne acoperim cu frunze de smochin, ci sa venim goi la Dumnezeu, spovedindu-ne inaintea Domnului si a preotului, care este si martorul omenesc al marturisirii noastre. Si sa-L lasam pe Domnul, cu miinile Lui blinde si gingase, sa acopere rusinea noastra cu dragostea Lui, precum si pe Adam pina la urma, dupa ce s-a despartit de El, Dumnezeu l-a acoperit cu o haina de piele, in loc de „minciunile” frunzelor de smochin.

***

– Traind doar duhovniceste, este posibil sa uitam, sa ignoram realitatea noastra imediata? Asta nu in­seamna ca nu ne iubim semenii?

– Perspectiva aceasta, pe care eu am numit-o „redu­cere la Dumnezeu”, daca o facem cu constiinta ca Dumnezeu cuprinde toate si daca o facem nu in duh de excludere, ci de sinteza, este posibil sa traim nu­mai duhovniceste. A trai numai duhovniceste cred ca inseamna, in primul rind, a viza numai esentialul. Dar, atita timp cit traim in temporal si intre luminile astea exterioare, nu dispretuim vreo realitate si, daca traim esential in Dumnezeu, daca traim corect, daca traim ca-n Biserica Ortodoxa dreapta slavire a lui Dumne­zeu, nu putem sa-l dispretuim pe om, nici sa-l negli­jam, fiindca omul, aproapele, este pentru noi chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Fiecare om este mai im­portant decit tot universul, pe de o parte. Pe de alta parte, intelegind ce este omul in sinea lui trebuie sa traim in duh si in adevar.

[P.S. Serafim completeaza: Eu as adauga aici ceea ce spune Sfintul Pavel, ca cel ce-si neglijeaza familia, de exemplu, pe motiv de evlavie, acela a cazut din credinta si este mai rau decit un pagan. Adica faptul de a trai duhovniceste nu inseamna ca te rupi de viata si nu te mai ocupi de familie, de copii, ci inseamna ca incerci sa le transfigurezi, sa le pa­trunzi pe toate de credinta. Bineinteles ca nu este usor. Este foarte greu, dar toate sint usoare si posibile prin da­rurile lui Dumnezeu. Deci, crestinul este un om echilibrat, realist. Nu trebuie sa ne imbolnavim trupul traind intr-o asceza extremista, ci sa facem toate cu masura, cu dreapta socoteala. Toate trebuie privite prin prisma unei Ortodoxii care inseamna stare de mijloc, cale imparateasca, care nu respinge nimic, ci integreaza totul].

***

Iubirea de vrajmas(i) si discernamantul

– Pina unde credeti ca trebuie sa mearga iubirea? Noi, crestinii, spunem: “Iubeste-ti dusmanul!”. Dar cine este dusmanul meu? Este cel alaturi de care traiesc? Este omul? Nu, este nu­mai cel ce-l ispiteste pe om, adica satan. Deci, urmind chestiunea in mod logic, am ajunge la indem­nul: “Iubeste pe satana!”. Se poate asa ceva? Trebuie sa ajungem pina aici pentru a fi crestin intru totul, sau este ceva gresit in logica?

A fost un mic „incident” in Anglia. Pe un preot il invinuia pe un om care se imbata mereu. Betivul ii raspundea:

„Pai, fiindca in predica Sfintiei Voastre spuneti: «Iubiti-va vrajmasii!», si pe un afis din afara bisericii se spune ca vrajmasul cel dintii este alcoolul!” 🙂

Apostolul spune ca Dumnezeu este dragoste, ca Dumnezeu este lumina in care nu este nici faramitura de intuneric. Si Sfintul nostru Siluan, de care poate ati auzit, spune ca Dumnezeu si sfintii inconjoara pina si iadul in dragostea lor.

Dumnezeu nu Se schimba in Sine, cum ne schim­bam noi, ci ne invata sa devenim si noi neschimbati, imuabili, ca si Dumnezeu. Deci, trebuie sa devenim neschimbati in iubirea noastra si iubirea de vrajmasi arata tocmai aceasta: noi sa devenim dragoste, precum si Dumnezeul nostru este dragoste. Exista totusi o problema: nu este o greseala logica in legatura cu iubirea lui satan, ci nu­mai un avertisment, pe care-l avem din experienta Bisericii, de la Sfintii Parinti. Atit timp cit sintem in slabiciunea noastra pacatoasa, omeneasca, atit timp cit mindria are putere asupra noastra, fie ea cit de mica (mindria fiind tocmai asemanarea cu satan), atit timp cit putem fi inselati de satan, este un plrg-1098-0117562ericol a-l iubi pe cel ce s-a declarat pina la capat si vesnic vrajmas al lui Dumnezeu. Noi cunoastem pe Satan — Satan inseamna dusman, vrajmas – ca pe cel care nu se mai pocaieste; nu mai este loc de po­cainta in sufletul lui si, daca el insusi s-a declarat asa, daca asa ii este firea, atit timp cit noi trebuie sa urmam – cu greu, cu poticniri multe, cu smintiri, cu pacate – drumul dumnezeiesc al mintuirii, [este bine sa] ne ferim, ascetic as zice, a arata in vreun fel iubire fata de vrajmasul absolut.

Am auzit — trebuie bagat de seama — ca un numar de asceti care au ajuns la o iubire si o mila foarte inalta, au fost inselati de o viziune a lui Satan, care s-a infatisat ca un print extrem de frumos, dumnezeiesc, dar extrem de trist, fiindca Dumnezeu l-ar fi respins si au cazut in capcana asta si, din mila lor, am auzit ca s-au smintit si au cazut in ura de Dumnezeu pentru iubirea de sata­na. Deci nenorocirea este ca Satan nu are nicio urma de scrupul. Vad ca si omul modern citeodata, in indracirea lui, tinde sa fie asa. Dar pina nu ne vadeste Domnul pe cineva ca vrajmas pina la capat, nici noi nu trebuie sa-l punem in aceasta categorie. Si incercam, cu grija, sa traim porunca iubirii data de Domnul.

Pana unde sa mearga iubirea? Pana la cruce, pina la iad. Sfintul Siluan, pentru a gasi smerenia si a se mintui, a primit de la Domnul acest indemn:

„Tine-ti mintea in iad, dar nu deznadajdui!”

[P.S. Serafim completeaza, in carte:

In legatura cu iubirea aceasta fara limita, chiar si a satanei, spun ca este totusi o problema teoretica. Trebuie sa fim practici si iubirea este totdeauna practica: se adreseaza persoanei de linga mine. Mi-amintesc un cuvint foarte interesant pe care un parinte l-a spus maicii Maria Skobtsova, o maica ortodoxa, de origine rusa, plecata in Occident si moarta intr-un lagar — poate la Auschwitz — se pare ca in locul altei persoane. Aceasta, inainte de a deveni maica, la Paris, a intrebat pe cineva in Rusia: „Parinte, ce este adevarul?”. Si acela i-a raspuns asa: „Adevarul e sa iubesti pe aproapele tau. Cine iubeste pe aproapele sau, acela traieste in adevar”. Si a subliniat: pe aproapele tau, nu pe cel de departe. Ca e foarte usor sa-i iubesti pe cei de departe. E foarte usor sa-ti pui teoretic problema iubirii, ca iubesc pe cei din Bra­sov, din Bucuresti, din America. Dar pe cel cu care traiesc in casa, pe sot, pe copil, pe cel de pe strada, pe cel de la locul de munca, cu care ma intilnesc in toate zilele si care e adevaratul meu aproape, pe acesta e mai greu sa-l iu­besc. Deci, adevarul e sa-l iubesti concret pe aproapele tau, nu pe cel de departe. Cind o sa incepem sa-l iubim pe aproapele nostru, ne vom da seama cum putem ajunge si la masura de care vorbea parintele, ca vom avea mila poa­te si pentru satana. Dar asta este teoretic. La nivelul nostru nu putem vorbi de iubirea lui satana, si nu vom incepe niciodata cu iubirea pentru satana. Incepem sa iubim pe aproapele nostru si apoi vom ajunge, poate, si la satana ca sa-l convertim].

446Mintuitorul ne-a poruncit sa fim „intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii”. Si despre Acelasi Mintuitor este scris ca, desi oamenii il apreciau, El nu Se incredea oame­nilor, fiindca stia ce este in om. Si Apostolul Ioan subliniaza: „Si nu era nevoie sa-I spuna cineva ceea ce era in om”. Si, intr-adevar, Il vedem pe Mintuitorul de mai multe ori fugind de om, ascunzindu-Se de multime si, atunci cind Si-a terminat misiunea pe pamint, omul, in citeva miscari, a terminat cu El. Cind S-a incredintat omului, in citeva zile omul L-a pus pe cruce. Deci, noi trebuie sa cul­tivam in inima porunca Domnului, neluind-o ca pe o sil­nicie (in sensul ca eu spun sa faci aceasta, ca tu esti mic si eu sint mare), ci ca pe o dezvaluire a ceea ce este viata si firea dumnezeiasca, cu care trebuie sa ne asemanam, pe care sa o dorim si sa o iubim.

*

Fiindca m-ati primit si m-ati asteptat ca fiu al filoso­fului Noica, as vrea sa va spun in incheiere ca inteleg cuvintul filosofie etimologic, adica iubirea intelepciunii. Or intelepciunea lui Dumnezeu este Hristos. Si asa au spus si Sfintii Parinti, ca trairea crestineasca adevarata este iubirea lui Hristos. Toate pleaca de la iubire si se intorc la iubire. In afara de iubire nu este nimic altceva, intrucit este scris ca Dumnezeu Insusi este iubire.

Trairea crestineasca si toate virtutile pe care ni le predica Biserica prin cuvintele si experienta sa, trebu­ie intotdeauna verificate cu cele doua, porunci ale lui Hristos care se reduc la cuvintul iubire: dragostea de Dumnezeu si de om. Numai in perspectiva acestor doua porunci am intelege in lumina lor adevarata toate cele ce vrea sa ni le dea Biserica.

(dupa: Celălalt Noica mărturii ale monahului Rafail, însoțite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediție îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi și Pr. Ninel Țugui, Editura Anastasia, București, 1994).

par_rafail1

Legaturi:

***

***

***


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Despre inselare, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Rafail Noica, Razboiul nevazut, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “Parintele Rafail Noica (1993) despre DUMNEZEUL NOSTRU “MATERN”, DIVORT, IUBIRE SI DISCERNAMANT (si audio)

  1. Buna ziua dragi admini . Vreau mai intai de toate sa va multumesc pentru posibilitatile pe care mi le-ati dat de atitea ori ca sa spun ce ma roade, ce am pe suflet. Deasemeni vreau sa va mai multumesc pentru atentionarile si mustrarile pe care mi le-ati facut de cate ori am deraiat si felul in care m-ati readus pe linia corecta. Acum am sa va rog sa-mi indepliniti o ultima cerere, dorinta : as vrea in acest post sa cer iertare unor persoane pe care le-am atacat online fie justificat sau nu, de-a lungul timpului. Si unde as fi putut sa o fac daca nu pe cel mai popular sit al blogosferei ortodoxe romanesti in asa fel incat sa fie public , sa poata vedea cei vizati de mine. In plus, nu pot posta acolo unde ar fi trebuit sa fac treaba asta, asa ca va rog mult de tot sa-mi permiteti sa-mi descarc sufletul de aceasta greutate enorma care ma apasa tot mai mult.
    Da, este vorba de unele persoane (sau personaje fictive….nu mai are importanta) de pe blogul saccsiv si nu numai. Reusisem sa patrund iarasi acolo acum cateva zile si scopul era chiar acesta….sa-mi cer iertare fata de anumite persoane. Urma sa fac treaba asta cat de curand dar am fost sters.
    Astept sa-mi dati o confirmare prin afisarea acestui comment si voi trece la asumarea oprobiului public. Mai bine aici in viata decat in fata viilor si a mortilor si in fata lui Hristos fara sa mai pot corecta ceva. Duhovnicul meu m-a tulburat cu o mustrare si doresc sa reintru neintarziat in cuvantul sau.

  2. “Toate pleaca de la iubire si se intorc la iubire. In afara de iubire nu este nimic altceva, intrucit este scris ca Dumnezeu Insusi este iubire.”

    – Da! Toate pleaca de la iubire si se intorc la iubire in schimb, Cel ce te poate face sa iubesti si sa ramai statornic in iubire, este tot EL!

    Este sadit(a) in noi de mici, aparem – in/pe lume – datorita ei (chiar daca sub denumirea de eros mai degraba, decat de iubire curata…);

    -in general, suntem/ramanem neimpliniti si incapabili de iubire jertfelnica datorita ne-saturatiei, insatietatii de care am fost privati (d)in copilarie, prin ceea ce am vazut/sesizat la parinti (ca model de convietuire armonioasa) DAR…mai ales din lipsa cunoasterii de Dumnezeu (inca din pruncie)pentru ca, atunci cand toate ti se intorc impotriva iar dusmanii omului sunt/devin casnicii lui, daca n-ai de Cine sa te agati, Cui sa i te plangi, Cui sa-i ceri ajutorul, capacitatea de a iubi se transforma fie in indiferentism si placiditate (lucru anormal) fie, in ura (de sine si/sau de aproapele)…paradoxal sau nu, in numele iubirii avute si pierdute, ori…niciodata (im)plinite, suntem/devenim rai, ursuzi – iar in cazurile mai grave – pentru cei lipsiti de dragostea parintilor lor ori sutuiti frecvent de viata – in cazuri de indracire ori de patologie serioase!

    Sufletul – in natura lui – este fin, delicat…atunci cand il smirgheluiesti, ii apar cute si pliuri nesanatoase care ataca si trupul deopotriva – apropos de tulburari neuro-vegetative si/sau neruo-astenie pana la atacuri de panica…romanii bolesc adesea de asa-ceva!

    Si in casatorie, si in calugarie – datorita nebuniei din zilele noastre – crucea este mai grea ca oricand! Suntem si noi – prin analogie – in Gradina Ghetsimanii si plangem cu lacrimi de sange simtind singuratatea ducerii Crucii cand toti ceilalti DORM, fiind atat de slabiti si anesteziati de iruperea negativismului sub toate formele si in toate domeniile, incat – dintr-un simt acut de auto-conservare – se refugiaza in somn pentru protejarea ultimelor puteri sufletesti sleite!

  3. ”Cind S-a incredintat omului, in citeva zile omul L-a pus pe cruce” – iaca asa face omu’ de la Cadere incoace!

    De ce?! Este atat de tembel?! Nu cred ca e vorba AICI in a-l iubi pe satana ci, de o apartenenta – prin simtire, gandire – cu el!

    Adica – confundand gandurile lui nichiduta cu ale sale (potrivit starii lui de moment)in care a fost (probabil) ofensat, ranit (trupeste sau sufleteste), primeste bucuros gandurile nutrite impotriva aproapelui (generate de nichiduta si acceptate de sine ca fiind ale sale…)- pai si asta e un pacat si, chiar daca se spune ca trebuie sa condamni pacatul, nu pe pacatos…el – pacatul, ca si raul (de orice fel/model – n-au substanta ín sine, n-ar exista daca n-ar fi si subiectul (omul)care face obiectul (faptuit)asupra altui(a)!

    Ca sa nu fiu ipocrita, in iubirea asta poruncita de Dumnezeu fata de aproapele (mai ales de dusmani), mi se pare ca exista o silnicie a firii ce ataca direct libertatea individului obligandu-l sa iubeasca acolo unde ratiunea ii spune altceva si inima simte altcum!

    Sunt situatii in viata (inacceptabile, pentru mine) si oameni capabili de lucruri odioase pe care, SINCER! nu i-as putea iubii nici cu pistolul la tampla!

    Sunt oameni care-mi plac ‘din prima’ si sunt oameni care, prin simpla lor prezenta ma fac sa nu ma simt in apele mele…sunt oameni periculosi, sunt oameni dezechilibrati, sunt oameni reci, sunt oameni indiferenti, sunt oameni cruzi, sunt oameni egoisti…si in multe alte feluri!
    Cauza?! Consecinta netrairii in/cu Dumnezeu ce tine de vremuri ancestrale, si unde…urmasi (multi) ai lui Adam si Eva prefera sa fie autonomi, de capul lor…fara de Dumnezeu!

  4. Ma gandeam ce tratat strasnic s-ar face in privinta rugaciunii “Tatal Nostru” – acolo, apropos de iubire si iertare, la – si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostrii – ar reiesii ca Dumnezeu santajeaza omul, prin conditionarea iertarii NUMAI daca si omul, daca vrea sa fie iertat, sa ierte – la randu-i – pe aproapele (se recunoaste posibilitatea gresirii unuia fata de celalalt)…de ce se vrea asa?! Pentru pastrarea pacii pe pamant, pentru pastrarea legaturii/tinerii unuia de celalalt?! Nu stiu!

    Prin purtarea/suportarea crucii (necazuri, boli) si chiar a firii celuilalt mai inteleg si ispasirea a ceea ce au facut inaintasii nostri;

    -gandul imi spune (in timp ce scriu) ca, iertarea propriilor greseli este conditie si pricina de incununare prin RABDARE (din dragoste si mila pentru ei) fiindca, n-au reusit sa-si spele rufele murdare inca de-aici, iar prin suportarea urmasilor a consecintelor pacatelor lor, Dumnezeu VREA sa scoata doua lucruri BUNE de-aici: mosul/stramosul scos din Iad (din munci) iar nepotul/stranepotul muntuit si incununat!
    De-aici si porunca sa iubesti vrajmasii, pentru ca sa-i faci loc Lui sa intoarca RAUL spre BINE…altminteri, ajungi sa te LUPTI si cu aproapele, si cu Dumnezeu!

    Teoretic, suna bine si usor, practic….ma omoara! 🙁

  5. Ma gandesc ca pentru a stabili o relatie cu Dumnezeu,este nevoie de consimtamantul ambelor partii,iar pentru a ne ierta noua greselile trebuie ca voia Sa sa fie implinita de noi si ca faptele noaste sa nu se departeze de voia divina,sporind duhovniceste,si ca Tatal nostru sa nu ne lipseasca de ajutorul Sau.
    Munca diavolului pe pamant este in permanenta de a deforma opera lui Dumnezeu ca sa il atraga pe om in tot felul de ispite,astfel fiind mereu tinta capcanelor si atacurilor sale.Insa vedem ca Dumnezeu ingaduie astfel de ispite uneori,pentru ca altfel nu ne putem smeri si a vedea cat de slabi suntem si ca fara ajutorul Lui,nu putem face nimic.Avand pururea in minte invataturile evanghelice,si odata ispita fiind infranta(in razboiul cel nevazut),numai asa putem spori,astfel incat toate dilemele si intristarile noastre se vor preface in bucurie si pace sufleteasca,semn si dar dumnezeiesc.Treptat,Dumnezeu va curati si lumina mladitele cele biruitoare”Ca mai multa roada sa aduca”.
    Cunoscand ca smintelile aproapelui,cat si ale noastre,ne amenita la tot pasul,trebuie ca rugaciunea noastra sa fie sincera si insistenta,de implorare,pentru a ni se da puterea de a invinge si a ne corecta.Si totodata nu trebuie sa uitam ca Mantuitorul ne a avertizat de multe ori asupra primejdiilor reprezentate de duhul intunericului,care ne sapa mantuirea.Trebuie sa vedem mereu in semenul nostru care greseste,chipul Lui Dumnezeu care este condus de forta satanei fara sa isi dea seama si atunci lupta noastra este cu cel de pe urma,iar armele cu care trebuie sa luptam sunt roadele Sfantului Duh.

    Si totusi viata duhovnicea cu cat este mai grea,cu atat este mai frumoasa.

  6. @Adriana

    Tu duci rationamentul mai departe prin ”si nu ne duce pe noi in ispita” – adica, nu ingadui sa fim ispititi peste masura, peste puteri, iar prin ” ne izbaveste de cel rau/viclean” – atinge (facand apel la mila) si pe agresori (gresitilor nostrii) si pe victime (suparati foaarte), stingand astfel, puterea vrajmasului (nevazut) prin ispitirea pe care o aduce asupra impricinatilor…da! are logica!

    Cert e, ca in ceea ce ma priveste (si pe altii, in general…mai ales in societatea noastra) – atunci cand te calca pe bataturi aproapele, nu te mai duce gandul (crestineste) la nichipercea care l-a prostit prin ispita ci, la el – ca persoana libera, cu discernamant – care, prin puterea cuvantului si/sau a pumnului, poate face rau bine-merci, creazand ca – daca nu l-a fulgerat pedeapsa imediat, dupa fapta – poate sa-si faca de cap!

    Oricum! Eu raman la ideea ca Dumnezeu si-a asumat un risc extraordinar, nemaipomenit…. creeand omul si acordandu-i atata incredere (prin libertate)”muncind” din greu, pana la sfarsit de veac si de istorie cu fiecare suflet de om (barbat sau femeie) sa-l nasca, sa-l creasca, sa-l primeneasca pentru vesnicie! E un mister pentru mine….si-o mirare MARE!

  7. @Magda
    Desigur ca fiecare ne confruntam cu aceasta problema si la mine personal intr un mediu destul de agitat, cu public numeros si deversificat,ca sa nu mai vorbesc de cel familial,nu mi este usor.Aprinderea nu dureaza mai mult de cinci minute si pentru aceste minute ma lupt acum.Imi fac pregatirea inainte de a incepe programul,amintindu mi de dorinta fierbinte de a nu iesi in afara si de impactul negativ pe care l las in sufletul omului,raspunzandu i cu aceeasi moneda.Iar cand imi este cel mai greu,meditaz la patimile Domnului,la sfintii martiri, si recitesc iarasi si iarasi din invataturile Parintelui Sfant,Paisie,care m au ajutat enorm.Eu cred de fapt ca aceasta este lupta noastra cea mai grea si mai cred ca teoria nu se aduna cu practica si sa se imparta la doi,ca sa luam o nota de trecere(un cinci sau suficient),asa ca la scoala,ci faptele vor fi cantarite si socotite prin vamile vazduhului.Cu acest gand si fapte neamplinite mai cad cateodata in desnadejde,dar prin spvedanie ma incarc pozitiv si merg mai departe,schiopatand.
    Voiesc sa mai spun ca atunci cand nu reusim prin comportament sa infaptuim datoriile pe care le avem,tot din grija si mila pentru noi,Dumnezeu ne compenseaza cu boli si neputinte trupesti,nevoi si necazuri,pentru care trebuie sa I multumim.

  8. Pingback: Toate pleaca de la iubire si se intorc la iubire. In afara de iubire nu este nimic altceva, intrucit este scris ca Dumnezeu Insusi este iubire | Taina Căsătoriei
  9. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/08/27/datornicul-nemilostiv/

    Daca pe noi ne-ar durea un deget ( sau alt madular ),sau s-ar umfla si invineti,l-am taia ? Nu,desi ne doare,si poate mai rau decit durerea pricinuita de pumnul lui Rambo prin coastele noastre.Ba il mai si ingrijim,pansam,doftoricim,in speranta ca se va face bine.
    Cam asa face si Dumnezeu cu Rambo ( cum facem si noi cu trupul bolnav sau parte a lui ),il vede ca pe cineva al Lui,de care are grija,sau cum spune Dinsul:

    “Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. ”
    Sfânta Evanghelie după Ioan( 12:47)

    Mintuire adica vindecare,unire cu Dumnezeu.

    sau:

    N-am venit pentru cei drepti, ci pentru cei pacatosi, ca nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi

    http://www.crestinortodox.ro/editoriale/hristos-prietenul-pacatosilor-99107.html

    PS.Pentru noi este mai greu sa-l vedem pe Rambo si cu pumnul lui in coastele noastre,ca pe degetul nostru bolnav,chiar daca durerea este mai mica,poate ca nici nu vedem sirurile nesfirsite de rambo care s-au mintuit si au devenit sfinti,dea lungul vremurilor…

  10. Pingback: “Cum sa ma rog? Nu stiu cum sa ma rog…” – ne raspunde PARINTELE RAFAIL NOICA -
  11. Pingback: Parintele Rafail Noica: OMUL, INTRE MINCIUNA PACATULUI si IMPLINIREA IN DRAGOSTEA CRUCII -
  12. Pingback: CONFERINTA PARINTELUI RAFAIL NOICA DE LA CLUJ, 30 mai 2013, "S-a dus Sa-L vada precum este" (AUDIO, VIDEO - INTEGRAL) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: CUNUNIE SI MUCENICIE. Viata duhovniceasca a celor casatoriti si pomenirea SFANTULUI MARE MUCENIC PROCOPIE (8 iulie) -
  14. Pingback: Parintele Efrem Vatopedinul: CONDITIILE BUNEI INTELEGERI INTRE SOTI SI ALE UNEI CASATORII REUSITE - Recomandari
  15. Pingback: CASATORIA SI FAMILIA in invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur, sintetizata de Gheronda Iosif Vatopedinul -
  16. Pingback: SFATURI PRIVITOARE LA VIATA DE FAMILIE de la Parintele Epifanie Teodoropulos: “Daca Dumnezeu nu da copii, stie ceva… Dumnezeu a incredintat parintilor educatia copiilor LUI“ -
  17. Pingback: Intre NUNTIREA INIMII CU HRISTOS si IUBIRILE NOASTRE NELEGIUITE: Talcuirea Sfantului Nicolae Velimirovici la Evanghelia nuntii fiului de imparat -
  18. Pingback: “Celalalt Noica” despre relatia de tensiune duioasa dintre filosoful Constantin Noica si fiul sau, parintele Rafail. ADEVARATA IMPLINIRE A NOIMEI NOTIUNII DE “DEVENIRE INTRU FIINTA” -
  19. Pingback: POGORAREA DUHULUI SFANT (CINCIZECIMEA). Predici si cantari audio si video -
  20. Pingback: Arhim. Rafail Karelin: SINGURATATEA SI FAMILIA. Cum sa ma casatoresc, cu cine? Unde sa caut si cum sa aleg sotul sau sotia potrivita, dupa ce criterii? -
  21. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la PILDA SEMANATORULUI despre importanta esentiala a ATENTIEI LA TINE INSUTI, a TREZVIEI NEINCETATE: “Orice stare pe loc si nepasare fata de suflet este de fapt o cadere, o coborare”. LUCRAREA LUI DUMNEZE
  22. Pingback: CUM TREBUIE SA SE POARTE SOTUL SI SOTIA intr-o familie crestina? “SFATURI INTELEPTE pentru sot si sotie de la sfinti si mari duhovnici” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: “Biserica din casa”: DRAGOSTEA DINTRE SOTI, RUGACIUNEA IMPREUNA si VIATA DUHOVNICEASCA TIN FAMILIA UNITA SI COPIII ACOPERITI DE HAR. “După căsătorie, îi sfătuim pe bărbaţi şi pe femei să înlăture amestecurile părinţilor sau
  24. Pingback: INCREDEREA IN DUMNEZEU PREFACE ZDROBIRILE IN BINECUVANTARI daca “ne punem vietile in mana Lui”. CUM LUCREAZA PUTEREA MINUNATA A LUI DUMNEZEU IN CIUDA NEPUTINTELOR MELE? “Vrei să fii tare? Dă-ţi, mai întâi, seama că eşti foarte sla
  25. Pingback: PUTEREA DRAGOSTEI LUCRATOARE IN RUGACIUNEA PENTRU CEL IUBIT. Nevoia ontologica de comuniune cuprinsa in duiosia DORULUI. Fagaduinta INCREDERII intre cei care se unesc in TAINA CUNUNIEI | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: INCREDEREA IN DUMNEZEU PREFACE ZDROBIRILE IN BINECUVANTARI daca “ne punem vietile in mana Lui”. CUM LUCREAZA PUTEREA MINUNATA A LUI DUMNEZEU IN CIUDA NEPUTINTELOR MELE? | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: Parintele Hrisostom de la Putna: MAICA DOMNULUI ESTE CEA CARE NE DESCHIDE USILE POCAINTEI CATRE INIMA LUI DUMNEZEU. “Sa avem grija sa nu mai inmultim lacrimile pe obrazul Maicii Domnului!” (si AUDIO) | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: “Cum sa ma rog? Nu stiu cum sa ma rog…” – ne raspunde PARINTELE RAFAIL NOICA | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: “Tu cu mine esti!” – DEZBINAREA, NEIUBIREA, INDIFERENȚA, SUCCESUL DE-UNUL-SINGUR, ILUZIA UNUI “ALT BINE” vs. DARUL DRAGOSTEI și al UNIMII ÎN BISERICĂ – TRUPUL LUI HRISTOS. Predica Părintelui Dosoftei de la Putna la
  30. Pingback: “DATI-VA TIMP, LINISTITI-VA! Nu luati hotarari rapide in vremuri de tulburare!” Parintele Ciprian Negreanu despre REZOLVAREA NEINTELEGERILOR MAJORE DIN CASNICIE si ce e de facut pentru LUAREA UNOR ALEGERI BUNE IN VIATA – alte raspunsuri
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate