Pastorala de Inviere (2012) a PS Sebastian, Episcopul Slatinei: INVIERE SI APOSTAZIE

10-04-2012 Sublinieri

Vezi si:

ÎNVIERE ŞI APOSTAZIE

Scrisoare pastorală la Sfintele Paşti – 2012

† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,

Iubitului Nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu, Tatăl nostru,

iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Preacuvioase Maici,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Patimile Domnului din Săptămâna Mare au stârnit în sufletele contemporanilor lui Hristos sentimente dintre cele mai diverse, ce i-au condus la fapte extreme. Astfel, dacă fariseii şi cărturarii L-au hulit iar arhiereii poporului L-au învinuit că nu respectă Legea, regele Irod L-a ignorat, guvernatorul Pilat L-a condamnat, Iuda s-a spânzurat, iar Apostolul Petru s-a lepădat de Dânsul. Comportamentul acestora, precum se vede, a variat de la credinţa unora că protejează Legea Sfântă de un „Nelegiuit” (în cazul fariseilor şi al cărturarilor) şi convingerea că aduc „închinare lui Dumnezeu” (In 16, 2), până la nepăsare (în cazul lui Irod); şi de la slalom politic (Pilat) şi frică, până la deznădejde şi moarte (în ceea ce-l priveşte pe Iuda).

apostazieEi bine, se pare că păcatul cel mai mic dintre toate aceste reacţii în faţa arestării Domnului a fost cel al ezitării lui Petru, de vreme ce doar acesta a supravieţuit morţii şi Învierii Sale. Căci, dacă toţi ceilalţi − fariseii, cărturarii, arhiereii, regele, romanii şi „vânzătorii” de tot felul − au rămas consecvenţi înşelării şi neputinţei lor, singur Petru reuşeşte să îşi învingă, până la urmă, frica. Îşi revine, se întăreşte cu har prin Învierea Domnului şi devine o adevărată „piatră a credinţei”, sprijin şi model pentru noi toţi, cei care adeseori ezităm, asemenea lui.

Dreptmăritori creştini,

Atitudinile personajelor din cadrul tabloului general al Patimilor Domnului ne impresionează şi astăzi prin actualitatea lor. Acuzaţii de inoportunitate sau de inutilitate şi consideraţii de genul: creştinismul este învechit, sau este rentabil doar din punct de vedere politic, ori este, pentru societatea contemporană, periculos − nu fac decât să reitereze şi azi atitudini ca cele prezente în comportamentul celor de mai sus. Astfel, dacă fariseilor şi cărturarilor de astăzi creştinismul le poate părea pe cât de ineficient, pe atât de inofensiv, conducătorii popoarelor de acum caută fie să îl folosească fie să îl ridiculizeze, ori să îl demonizeze, potrivit intereselor lor. Doar „arhiereii” celorlalte credinţe pândesc din umbră să vadă când va fi, în sfârşit, pronunţată sentinţa condamnării lui la moarte, în timp ce urmaşii ucenicilor Domnului se radicalizează: cei ai lui Iuda pentru pieire, iar cei ai lui Petru pentru slujire. Aşa poate fi caracterizată lumea în care trăim cu toţii astăzi: una în care, între Iuda şi Petru încap şi fariseii făţarnici, şi cărturarii autosuficienţi, şi „slujitorii” perfizi, şi irozii indiferenţi, şi pilaţii interesaţi, şi vânzătorii, dar şi adevăraţii următori ai Apostolilor.

Aceste categorii denotă atitudini doar relativ diferite pentru că, pe toate, cu excepţia celei de pe urmă, cred că le putem numi cu un singur cuvânt − APOSTAZIE. Într-un fel sau altul, cu excepţia lui Petru − care, paradoxal, este singurul dintre cei enumeraţi mai sus acuzat de apostazie − cu toţii s-au lepădat, de fapt, de Domnul. Aceasta pentru că El, Hristos, nu trebuie nici mimat (ca făţarnicii, cu fariseism), nici „aproximat” (cum fac intelectualii teoreticieni, dar nepracticanţi ai credinţei), nici contra-interpretat (ca sectanţii), nici ignorat ori folosit (cum fac conducătorii), nici vândut de noile iude, ci doar slujit ca Petru, chiar dacă, uneori, cu omenească ezitare.

Priviţi Scripturile şi vedeţi cum Hristos nu S-a vrut nici lăudat de contemporani pentru puterile Sale, nici admirat pentru cuvântul Său înţelept, nici aclamat drept rege într-o societate aflată în căutare de fel de fel de mesia pământeşti, şi nici slujit din formalism ori cu viclenie. S-a dorit iubit şi urmat cu jertfelnicie (Mc. 8, 34-35). Aşa se explică faptul că, dintre toţi cei evocaţi mai sus, doar Petru Îi va promite iubire veşnică (In 21, 15-17) şi doar el se va jertfi pentru Domnul (In 21, 18). De aceea, singura atitudine demnă de urmat este cea a Apostolului, chiar dacă, ezitantă pentru o clipă.

De fapt, Hristos a înviat pentru ca să îi convingă pe toţi cei încurcaţi în atitudini care mai de care mai potrivnice că doar El merită cu adevărat. Că, adică, nici formalismul, nici intelectualismul, nici indiferentismul, nici politicianismul şi nici oportunismul nu duc la mântuire. Singură frica lui Petru, scuzabilă de altfel, a putut fi convertită în iubire. Pocăinţa lui cu lacrimi, de după aceea, i-a alungat slăbiciunea şi l-a transformat în corifeu al Apostolilor, pe când toate celelalte abordări ale Domnului au rămas în afara comuniunii cu El.

Dragii mei,

Noi ce atitudine avem faţă de Domnul Hristos? De exploratori, sau de următori ai învăţăturii Sale? De critici, ori de iubitori ai cuvintelor Sale sfinte? De spectatori, de concurenţi, de mimi, de prigonitori, de vânzători, sau de adevăraţi slujitori în literă şi în Duh ai Evangheliei Sale? Să luăm aminte că, dintre toţi, Domnul l-a lăudat doar pe Petru (Mt. 16, 18), şi aceasta ca să înţelegem noi că toate celelalte abordări sunt, mai mult sau mai puţin, apostazie. Abia acelea sunt apostazie, adică lepădare de El, refuz de a-L sluji şi a trăi potrivit poruncilor Lui. „Cine păzeşte poruncile Mele, acela este care Mă iubeşte” a spus Domnul (In 14, 21). Nu „oricine Îmi zice Doamne, Doamne (Mt. 7, 21), nici cel ce doar vorbeşte despre Dumnezeu, ci acela care trăieşte CU Dumnezeu, în Duhul Lui şi pentru El.

Apostolul Petru, suprimându-şi frica, a devenit căpetenie. Ce s-a ales de suspiciunile şi bâjbâielile celorlalţi?… Ce se va alege, deci, de ezitarea, neîncrederea, formalismul ori respingerea noastră, dacă toate acestea nu se vor converti prin pocăinţă în slujire, ca la Petru? Cum ne vom putea bucura de Învierea Domnului dacă, în locul credinţei „de piatră”, ne vom lăsa ispitiţi de diferitele abordări ale celor care au apostaziat cu adevărat?

Să fim convinşi că orice formă de apostazie nu face decât să ne depărteze de darul Învierii. Or, Hristos ne doreşte prieteni (In 15, 15), parte cu cei pe care istoria i-a reţinut ca exemple de slujire sfântă, iar nu de suspectare, ignorare ori vânzare a învăţăturii Sale. Să lepădăm, dar, de la noi, atitudinile neputincioase, suspicioase ori răutăcioase şi să-I urmăm Domnului ca Petru, transformându-ne îndoiala în lacrimi, frica în demnitate creştină, iar ezitarea în credinţă puternică!

Să sărbătorim Sfintele Paşti cu Hristos, bucurându-ne de darul Învierii Lui, care este şi învierea noastră. Să-I urmăm şi să trăim potrivit poruncilor Sale, pentru că El este gata să ne învieze şi pe noi „în ziua cea de apoi” (In 6, 39), dacă vom crede cu tărie în El!

Hristos a înviat!

Al vostru întru Domnul povăţuitor,

† SEBASTIAN

EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

Sursa: Episcopia Slatinei si Romanatilor

Vezi si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Invierea Domnului (Sfintele Pasti), Pastorale, PS Sebastian, Saptamana Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “Pastorala de Inviere (2012) a PS Sebastian, Episcopul Slatinei: INVIERE SI APOSTAZIE

  1. Ce model poate fi Hristos,un Om slab,fara bani in portofel,care nu are unde sa-si plece capul?Propovaduieste despre imparatia cerurilor si noi nu avem ce manca…Isi incheie existenta jalnic,rastignit ca un talhar,fara sa se apere…De ce nu a preluat conducerea omenirii ca sa curga mereu lapte si miere?
    Intalnim stereotipul: “Hristos a murit pentru pacatele noasre.”Suntem siguri ca intelegem taina Invierii?Apostolii I-au vazut minunile si tot au ezitat.
    Nu cred ca modelul nostru este Hristos,altfel viata noastra nu s-ar desfasura asa jalnic.
    Am observat ca celelalte confesiuni ce se pretind crestine folosesc mereu apelativul Iisus.Ortodoxia foloseste Mantuitorul.Dar noua ne este mai drag Iisus pentru ca ne gandim la un om lipsit de putere,refuzand totodata o schimbare a vietilor noastre.

  2. “El, Hristos, NU TREBUIE nici mimat (ca făţarnicii, cu fariseism), nici „aproximat” (cum fac intelectualii teoreticieni, dar nepracticanţi ai credinţei), nici contra-interpretat (ca sectanţii), nici IGNORAT ori FOLOSIT (cum fac conducătorii), nici VANDUT de noile iude, CI DOAR SLUJIT ca Petru, chiar dacă, uneori, cu omenească ezitare.”

    Nu este “fulminant” cuvantul PS Sebastian, dar cine are minte, ia aminte! :}

  3. ” Doamne, neputincios sânt. Tu o stii. Cu teama caut cai catre Tine. Nu ma trece cu vederea; nu Te departa de mine in caderea mea; apropie-Te si catre mine, cel de nimic, dar carele insetez. Salasluieste in mine; si Însuţi savarseste in mine toate cate ne-ai poruncit; fa-ma sa fiu al Tau in vecii vecilor, in dragoste neclatita”

    parintele arhimandrit Sofronie Saharov

  4. Pingback: IUDA. “Vai, cat de mult rau fac… acei oameni nelegiuiti care vand pe ai lor si care tradeaza dragostea, prietenia, fratietatea…” -
  5. Pingback: PASTORALA IPS TEOFAN, MITROPOLITUL MOLDOVEI, LA INVIERE (2012): Dezbinare sau fratietate? Iubire sau trufie? Intelepciunea lumii sau puterea smereniei? -
  6. Pingback: HRISTOS A INVIAT! Cum trebuie sa petrecem Pastile? -
  7. Pingback: IPS Pimen, pastorala la Inviere (2012): SA NU NE IMPUTINAM SUFLETESTE IN FATA PRIMEJDIEI CELOR CARE VOR SA-L ALUNGE PE DUMNEZEU DIN CREATIA SA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: IPS Andrei Andreicut la slujba Invierii: SUFERINTA E PESTE TOT… lipsuri, boli, dureri in case si-n spitale, in sanatorii, in temnite, pretutindeni, iar RAUTATEA ATACA CU O INDARJIRE PE CARE NIMIC N-O POATE DESTRAMA (video) - Razboi întru Cuvânt -
  9. Pingback: INVIEREA DOMNULUI. Predica si talcuirea patristica amanuntita a IPS Hierotheos Vlachos: “Nu credem in revolutii sociale. Invierea e adevarata revolutie!” -
  10. Pingback: INTRATI SI RAMANETI INTRU BUCURIA DOMNULUI LUMINII!/ O alta Pastorala de Inviere plina de miez si gust al Duhului: PS GURIE, EPISCOPUL DEVEI. Cine se sminteste de Dumnezeu?/ IPS Bartolomeu Anania despre Inviere (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandar
  11. Pingback: PS SEBASTIAN: “Suntem obsedati de rau, de diavol si de puterile lui, in loc sa fim obsedati de Dumnezeu si de Inviere! FERITI-VA SA CICALITI OAMENII!” -
  12. Pingback: DACA HRISTOS A INVIAT, NOI CE FACEM? Conferinta PS Sebastian de la Craiova – aprilie 2012, “Invierea lui Hristos, bucuria noastra” (prima parte; audio+text) -
  13. Pingback: HRISTOS SI PILAT – Pastorala incendiara a PS Sebastian al Slatinei biciuind OPORTUNISMUL CAMELEONIC AL “DREGATORILOR” DE ASTAZI si slugarnicia fata de “indicatiile straine” si “corectitudinea politica” -
  14. Pingback: INVIEREA DOMNULUI. Cu gandul si inima la Pastile cele Vesnice si la Lumina cea neinserata… -
  15. Pingback: TRADAREA LUI IUDA PRIN SARUT FATARNIC si formele posibile de NECREDINCIOSIE din partea noastra: “Dar si noi insine oare nu Il tradam adesea pe Hristos?“. FIDELITATEA MARTURISITOARE – CONDITIA MANTUIRII | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: LEPADAREA LUI PETRU si PRIVIREA LUI IISUS. “Fara ispite si caderi, omul nu isi cunoaste slabiciunea”. Adevarata CAINTA ca “durere mistuitoare” pentru RANIREA DRAGOSTEI versus SPOVEDANIA FORMALA, DIN OBISNUINTA, fara frangerea inimi
  17. Pingback: “Ce neam de hiene nemernice suntem, popor omorâtor de Dumnezeu care a răstignit pe Domnul slavei?” LUPTA NEBUNĂ SI TRAGICĂ A OMULUI PENTRU A-ȘI OMORÎ IZVORUL VIEȚII. Pastorala PS Sebastian la Înviere: “DUMNEZEU DERANJEAZĂ pentru
  18. Pingback: DENIA DIN SFANTA SI MAREA JOI (video, audio, predici) | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: CINE A MAI POMENIT VREODATĂ CA DUMNEZEU SĂ SE FACĂ OM? DAR CA ACESTA SĂ MOARĂ PENTRU NOI? Pastorala de Înviere a PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor (2019) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate