Predica Sfantului Luca al Crimeei la DUMINICA FEMEII SAMARINENCE

“Poti ramane oare linistit sau nepasator cand auzi discutia Domnului Iisus Hristos cu femeia samarineanca?

Se umplu inimile noastre de umilinta, de uimire in fata misterului si a profunzimii cuvintelor Lui rostite in timpul acestei discutii. Este una dintre cele mai importante si profunde discutii ale Domnului Iisus Hristos, scrisa in Evanghelie.

Domnul mergea pe jos din Ierusalim in Galileea – mergea pe o vreme torida, prin munti, si a obosit. In amiaza fierbinte, S-a asezat sa Se odihneasca la fantana lui Iacov, in apropiere de orasul Sihar, in Samaria. Şi iata, aici a venit si femeia samarineanca sa scoata apa din fantana. Iisus i-a cerut sa-I dea apa sa bea. Samarineanca s-a mirat: Cum, Tu, Care esti iudeu, ceri sa bei de la mine, care sunt femeie samarineanca? Pentru ca iudeii nu au amestec cu samarinenii (Ioan 4, 9). Domnul i-a raspuns cu cuvinte uimitoare: Daca ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel care iti zice: Da-Mi sa beau!, tu ai fi cerut de la El, si El ti-ar fi dat apa vie (Ioan 4, 10).

Samarineanca n-a inteles nimic. Ea L-a crezut pe Domnul Iisus Hristos un calator iudeu obisnuit.

Cum spune El aceasta, ca ea trebuie sa ceara apa vie? Ce fel de apa vie? Ii spune atunci cu uimire Domnului:

Doamne, de unde dar ai apa cea vie? Nici galeata nu ai, iar fantana este adanca. Esti Tu cumva mai mare decat parintele nostru Iacov, care ne-a dat aceasta fantana?

Domnul Iisus Hristos ii raspunde:

Tot cel ce va bea din apa aceasta, iarasi va inseta, dar cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai inseta in veac, ca apa pe care i-o voi da Eu se va face intr-insul izvor de apa saltatoare spre viata vesnica.

Samarineanca nici acum nu intelege nimic. Se gandeste numai la apa proaspata. Este uimita de faptul ca Domnul ii poate da ei o asemenea apa, dupa care nu va mai trebui sa rabde setea, si Il roaga: Doamne, da-mi aceasta apa, ca nu mai insetez, nici sa mai vin aici sa scot! Ea nu intelegea despre ce fel de apa vie ii vorbea Domnul Iisus Hristos.

Dar despre ce ii vorbea El?

Nu despre o apa obisnuita, nu despre aceea de care are nevoie trupul nostru, precum si tot ce este viu, nu despre aceea fara de care se usuca totul, moare totul, fara de care pustiurile raman fara de roada. El vorbea despre acea apa la care nu gandea samarineanca, apa care ii era complet necunoscuta. El vorbea despre apa datatoare de viata vesnica. Despre ea a vorbit mai apoi si Sfantul Apostol Ioan Teologul in Apocalipsa sa, reprezentand Ierusalimul ceresc. In acest Ierusalim ceresc el a vazut un rau curat, luminos ca cristalul, care izvora de la Tronul lui Dumnezeu si al Mielului si Pomul Vietii, care crestea pe malurile lui, pom care aduce in fiecare luna roade si cu aceste roade tainice se hranesc toti dreptii care s-au invrednicit sa intre in Noul Ierusalim. Şi Domnul vorbea despre apa vietii, care curge de la Tronul Tatalui si Tronul Fiului. A mai vorbit despre aceasta si in timpul injumatatirii sarbatorii Cincizecimii, in templul din Ierusalim. Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea! (Ioan 7, 37). Cel care va bea apa pe care Domnul o va da, din pantecele lui vor curge rauri de apa, care dau viata.

Ce fel de apa este aceasta apa a vietii? Ce fel de apa minunata este aceasta despre care vorbea Domnul Iisus Hristos?

Ştiti ca fara apa nu poate exista nimic viu, ca fara de apa nu este posibila nici viata trupului nostru, fiindca de apa depind acele procese complexe care se petrec in organismul nostru, unde totul este in miscare, si aceasta miscare constituie esenta tuturor acestor procese care se petrec in toata lumea, nu doar in trupurile celor vii.

In natura, legea miscarii continue este o lege fundamentala – totul se misca, totul curge, totul se schimba, nimic nu se odihneste. Chiar si piatra, care pare statica, se schimba, fiindca in adancimea ei se petrece o miscare nesfarsi­ta. Aceasta miscare, ca sa poata aparea si sa continue, trebuie sa fie sub autoritatea fortei miscatoare, de la care provine orice miscare.

Turbinele de apa aduc in miscare masinile elecrice si genereaza curentul electric, si cu ajutorul electricitatii totul este adus in miscare. S-a stabilit ca miscarea electrica este baza oricarei miscari.

Şi in duhul nostru se petrece un proces neincetat de miscare, si aceasta miscare este indreptata spre viata vesnica, in asa fel incat sa se desavarseasca du­hul nostru, si, desavarsindu-se, sa se apropie de Duhul lui Dumnezeu, si prin aceasta sa infaptuiasca scopul cel mai inalt al existentei sale.

Aceasta miscare este cresterea noastra duhovniceasca, este miscarea pe calea aratata de Domnul Iisus Hristos, pe calea binelui, a virtutilor, a milostivirii, a inchinarii in fata lui Dumnezeu. Aceasta miscare este forma cea mai inalta a miscarii in intreaga lume, si pentru ea este nevoie de un izvor.

Iata, despre acest izvor al vietii duhului, al miscarii noastre in lucrarea desavarsirii duhului, ii vorbeste Domnul Iisus Hristos samarinencei. Despre apa care curge in viata vesnica, care ne serveste drept sursa a energiei in directia binelui, spre Tronul lui Dumnezeu – despre har vorbea Domnul Iisus Hristos samarinencei.

Ea, desigur, nu L-a inteles. Dar noi ne vom aminti si vom sti ca in viata noastra, in viata duhului nostru, trebuie sa existe o miscare continua, care sa ne apropie de Dumnezeu Insusi, de Duhul lui Dumnezeu. Nu poate si nu trebuie sa ramana nici un crestin fara de activitate in plan duhovnicesc.

Apostolul Pavel spune despre sine: Eu nu ma consider pe mine ca sunt cineva. El mergea intotdeauna inainte pe calea spre Dumnezeu. Aceasta este o porunca si pentru noi – porunca umblarii duhului nostru pe calea aratata de Domnul Iisus Hristos.

Samarineanca n-a inteles nimic despre apa vie, dar a ramas uimita de cuvintele lui Hristos. Apoi Domnul i-a poruncit: Du-te si cheama-l pe barbatul tau si vino aici! Ea a raspuns: N-am barbat! Iisus a spus: Drept ai spus ca n-ai barbat, pentru ca cinci barbati ai avut, si cel pe care il ai nu-ti este sot! Samarineanca gandea uimita: „Inseamna ca este proroc, doar El mi-a spus tot ce s-a intamplat in viata mea!” Şi ordinea gandurilor ei se schimba. Daca acesta este proroc, atunci trebuie sa vorbesc cu El ca si cu un proroc. El poate sa indeparteze toate indoielile mele. Şi adauga: Doamne! Vad ca Tu esti proroc. Parintii nostri s-au inchinat pe acest munte. Iar voi spuneti ca locul unde trebuie sm inchinam este in Ierusalim.

La evrei exista o singura sinagoga, in Ierusalim, si doar acolo trebuiau sa fie savarsite arderile de tot. Iar samarinenii se inchinau lui Dumnezeu pe Muntele Garizim, in Samaria.

Domnul i-a vorbit samarinencei: Femeie, crede-Ma ca vine ceasul cand nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim nu va veti inchina Tatalui… Dar vine ceasul si acum este, cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si adevar, ca astfel sunt inchinatorii pe care Tatal ii cauta. Duh este Dumnezeu, si cei ce I se inchina trebuie ca in duh si in adevar sa I se inchine (Ioan 4, 21-24).

Aceste cuvinte ale Domnului, desigur, nu se potriveau constiintei oamenilor de atunci – nici a iudeilor, nici a samarinenilor. Deoarece Legea Veche a lui Moise a fost intr-o mare masura una a ritualurilor. Ea continea adevaruri ale cunoasterii lui Dumnezeu, diferite porunci, dar in acelasi timp prescria o multime de ritualuri. Iudeii gandeau ca mantuirea consta in a indeplini toate ritualurile prescrise de Lege, printre care participarea la sarbatoare in templul din Ierusalim. Ei nu intelegeau ca exista si o alta forma de inchinare adusa la Dumnezeu – inchinarea in duh si in adevar.

De ce s-a dat iudeilor aceasta Lege Veche despre care va vorbesc? De ce in mare masura era o lege a ritualurilor? Pentru ca acest popor era pe drumul istoric al dezvoltarii omenirii aflata la varsta prunciei duhovnicesti. Precum pruncii sunt hraniti cu lapte, la fel si acestui popor inca prunc trebuia sa-i fie data o lege pe care sa o poata intelege – legea ritualurilor. Dar in spatele acestor ritualuri, in profunzimile acestei legi, erau ascunse marile taine ale cunoasterii lui Dumnezeu.

Ce inseamna sa te inchini lui Dumnezeu in duh si in adevar? Cum trebuie sa intelegem aceste cuvinte profunde ale Domnului?

Dumnezeu este Duh, si omul este duh. Marginit in trupul sau, omul este o particica a Duhului lui Dumnezeu. Inchinarea lui Dumnezeu trebuie sa fie inchinarea Duhului lui Dumnezeu izvorata din duhul omenesc. Inchinarea trebuie sa reprezinte comuniunea cu Duhul lui Dumnezeu. Inchinarea trebuie sa se savarseasca in adevar.

Ce este adevarul ati auzit din gura lui Hristos: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. El este Adevarul, El este descoperirea Adevarului Dumnezeiesc in lume.

Slujirea lui Dumnezeu in adevar trebuie sa constea in mersul spre acel Adevar Dumnezeiesc pe care l-a aratat lumii Domnul Iisus Hristos, mersul pe acea cale a suferintelor, pe acea cale a nevointelor duhovnicesti pe care ne-a ararat-o noua Domnul.

Cu duhul infierbantat de dragostea fata de Dumnezeu, de credinta inflacarata in Domnul, de iubirea fata de Dansul, trebuie sa ne avantam tot inainte, precum s-a avantat Sfantul Apostol Pavel, trebuie sa intram tot mai mult in comuniune stransa cu Duhul lui Dumnezeu.

Aceasta comuniune va fi cu putinta doar celor care isi vor curati duhul si il vor sfinti cu pocainta, cu rugaciune neincetata, cu o pornire permanenta de a implini poruncile lui Hristos. Un astfel de duh va avea cea mai nemijlocita, cea mai reala comuniune cu Duhul lui Dumnezeu. In aceasta va consta slujirea lui Dumnezeu in duh si in adevar, despre care vorbea Domnul Iisus Hristos. Iata ce inseamna aceste cuvinte profunde si sfinte ale lui Hristos!

Nefericitii sectanti, care pier din pricina mandriei lor, inteleg aceste cuvinte ale Domnului total gresit. Ei resping orice slujba adusa lui Dumnezeu, resping Biserica, Tainele, gandesc ca lor le este accesibila fara ajutorul de Sus comuniunea cu Duhul lui Dumnezeu. Ei nu cauta harul lui Dumnezeu in Tainele crestine, au plecat din Biserica, si-au inventat propriile moduri de slujire – salbatice, absurde. Nefericitii hlasti, care nu sunt putini in dioceza noastra, considera ca pot atrage la ei Duhul lui Dumnezeu cu dansuri nerusinate si cu strigate, cu fuga in cerc, fapt ce-i aduce la extaz. Cand ajung in aceasta stare penibila, spun: „A dat Sfantul Duh peste noi!“

Iata pana la ce nivel de pervertire ajung sectantii, care nu inteleg adevaratele cuvinte ale lui Hristos! Dar noi le intelegem si ne vom aminti intotdeauna ca fara aceasta apa vie nu este posibila viata noastra, nu este posibila apropierea duhului omenesc de Duhul lui Dumnezeu. Vom cauta intotdeauna acest izvor al apei celei vii.

Cuvinte minunate, simple a spus despre aceasta predecesorul nostru pe scaunul Tambovului, Teofan Vasinskii Zavoratul:

„La odovanie se aude chemarea Domnului: Cel ce inseteaza sa vina la Mine si sa bea! Daca este asa, sa mergem toti la El! De orice ar inseta cineva, doar sa nu fie potrivnic Duhului Domnului, si numaidecat va primi ceea ce ii este necesar. Cei ce inseteaza de cunostinta merg spre Domnul, fiindca El este singura lumina care cu adevarat lumineaza pe tot omul. Cei ce inseteaza de curatire de pacate si de potolirea focului constiintei – merg spre Domnul, fiindca El a ridicat pacatele intregii lumi pe lemnul Crucii si a sters zapisul lor. Cei ce inseteaza de linistea inimii merg la Domnul, fiindca El este o adevarata comoara, stapanirea careia ii va face sa uite toate lipsurile si sa dispretuiasca toate bunurile, ca sa-L aiba pe El Unul. Cui ii trebuie putere – la El este toata puterea. Cui ii trebuie marire – El are toata marirea mai presus de lume. Cui ii trebuie libertate – El este daruitorul adevaratei libertati. El va rezolva toate nedumeririle, va strica toate firele patimilor, va indeparta toata intristarile, va da solutii tuturor obstacolelor, ademenirilor si uneltirilor vrajmasului si va netezi calea vietii noastre duhovnicesti. Sa ne apropiem toti de Domnul!”

Sa urmam acest indemn, precum si pe cel al Sfantului Proroc Isaia, care cu mult timp inainte, cu 700 de ani inainte ca lumea sa auda cuvintele lui Hristos despre apa vie, vorbea despre ea: Voi, cei insetati, mergeti la apa; iar voi, toti cei ce nu aveti argint, duceti-va, cumparati si mancati; duceti-va, cumparati vin si lapte fara bani sau pret! (Isaia 55,1) El ne cheama pe toti la izvorul vietii, ca in dar sa mergem sa bem apa vie, sa mergem sa scoatem apa din izvorul mantuirii si al vietii vesnice.

Sa mergem toti pe aceasta cale pe care ne-a aratat-o Sfantul Proroc Isaia. Sa fie inchinarea noastra adusa lui Dumnezeu o adevarata inchinare in duh si in adevar.

Sa fie viata noastra o aspiratie continua spre adevarul lui Hristos, o neobosita miscare pe calea aratata de Domnul Iisus Hristos! Atunci va creste duhul nostru, atunci va dobandi viata vesnica in Duhul lui Dumnezeu, la Tronul lui Dumnezeu Insusi”.

(Din: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009)