LUMEA LUI “DIVIDE ET IMPERA” sau intre PANDEMIA DE FRICA si INFECTIA INCURABILA A PROSTIEI

Pr. Vasile Gavrilă – Predică la vecernia Duminicii Samarinencei, 16 mai 2020:

“[…] Ei bine, mai sunt și altfel de strâmtorări decât strâmtorarea [duhovnicească] pe care și noi ne-o dorim uneori. Vrem să ne retragem undeva să medităm, să ne rugăm, să scriem ceva, să elaborăm ceva, să gândim asupra vieții noastre. Sunt și strâmtorări care ne deranjează. Care ne încurcă. Și care ne dor. Părintele Emilianos Simonopetritul, am mai spus lucrul acesta, spune ca durerea apare de unde nu te-aștepți. Așa cum Împărăteasa Elena a aflat Crucea Mântuitorului în locul unde nu se aștepta. Într-o groapă. Și spuneam atunci că în momentul în care a dat Împărăteasa Elena Crucea și a înălțat-o patriarhul, poporul a strigat Doamne miluiește! Și spuneam că atunci omul și-a înălțat privirea. La Crucea de sus. Și-a înălțat privirea la Hristos.

Frații mei, mă gândesc că ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă și se va întâmpla – nu-s profet, dar vă asigur că se se vor mai întâmpla – este cu îngăduința lui Dumnezeu. Nu trebuie să fim ca frații Macabei din prima experiență, când au stat ca mieii să li se taie gâtul, să fie înjunghiați, ci ca frații Macabei din a doua fază. Și-au instaurat un regat în Israel, unde trebuia să Se nască Fiul lui Dumnezeu ca om. Haideți să tragem niște concluzii. Poate că n-am conștientizat libertatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu după vreo 50 de ani de prigoană atee. Nu știam unii – că unii trăiam pe vremea aceea când se făceau încă arestări și nu știa nimeni – că încă erau preoți, călugări, intelectuali [care] gemeau de bătaie și scrâșneau de frig și de durere prin penitenciarele comuniste. Ce-am făcut cu libertatea? Câtă ne-a dat-o, cum ne-a dat-o Dumnezeu. Nu știu. Ce-am făcut cu bisericile? Nu știu. Nu aș vrea să facem o diagnosticare a societății. Pun niște întrebări.

Ne-am dat noi seama, ne-am gândit noi cumva, am conștientizat că Mirele vine la miezul nopții, pe neașteptate, deși 30 de ani în biserici s-a cântat în fiecare Săptămână a Patimilor? Și [ne-au luat] Mirele de la miez de noapte și nu ne-am putut împărtăși, nu am putut avea părtășie cu El. Și vreți să vă mai spun ceva? Chiar și de-acum deja cred că jumătate din cei ce se căzneau să se împărtășească măcar de câteva ori pe an, vă asigur, nu se vor mai împărtăși! Pentru că le-a intrat frica, groaza în oase că mor dacă se împărtășesc cu frații și surorile lor. De asemenea, va veni miliția aceasta tinerească – scuzați-mă, spălată pe creier, care habar nu are mai mult decât ceea ce vede în instrumentele astea în care au intrat aproape cu ființa lor, nimic mai mult nu știu – și vor vâna și bisericile, și preoții, și credincioșii…

Și s-a realizat ceea ce face cel mai ușor de stăpânit lumea, și anume divide et impera! Toți ne gândeam și spuneam când a început să se întrezărească ceva: ”Altfel va fi lumea, atunci când se va termina cu această – să-i zicem – psihoză”. Dar spuneam atunci că nu știm cum va fi, dar va fi altfel. A intuit cineva? Aș merge un pic înapoi și m-aș gândi și la lucrul acesta. Unde sunt haiducii cu pașapoartele biometrice, cu cardurile de sănătate? Ce mai contează asta? A zis un mare părinte, ”Ați făcut [zgomot] prea devreme!”. Au văzut cât suntem de ușor de speriat. Cât de ușor suntem de dezbinat. Acum se ceartă oamenii în case. Că zice unul una, zice altul alta. Ne-am dezbinat.  S-au dezbinat oamenii între ei.

Frații mei, închei prin a vă pune la inimă un gând frățesc, cu multă dragoste, cu multă durere și cu foarte multă nădejde. Corabia este asta de-aici, [Biserica]. Nu noi, “popii hoți, destrăbălați, necinstiți, năimiți, ipocriți”, suntem în fruntea corabiei. E Hristos!  Noi suntem sergentul de serviciu pe companie. Așa era în armată pe vremea mea: SSC. Asta suntem noi. Ca să sunăm cu trompeta dimineața, adică bate clopotul, zicem: „Du-te și bate clopotul”, seara la fel, ca la apelul de bocanci. Sună de masă, chemăm la masă, vă punem masa, vă pregătim masa, mâncăm cu dumneavoastră, ne spălăm… Nu [doar] cu săpun (că parcă nu ne-am fi spălat până acuma! parc-am fi fost o turmă de… nu știu ce!). Ne spălăm păcatele. Pentru că o să moară lumea, fiindcă se va îmbolnăvi din cauza păcatului. Păcatul pute! Scuzați-mi expresia, frații mei! Poți să fii cât de spălat și dat cu… nu știu ce Chanel. Adică om fi mirosind noi a Chanel, dar păcatul pute. Și facem un amestec  de… numa`-numa`! Încât nu poate sta Mântuitorul lângă noi. Știți cum a zis Steinhardt referindu-se la trădători: Se va uita așa, puțin, va pune mâna [la ochi] și va zice ”Nu, nici nu vreau să-i văd!”. Să nu fim între ei! Să nu fim!

Să avem curaj, nădejde. Nu lăsați, nu abandonați nici cartea, nici stiloul. Eu știu că ăia din Parlamentul UE nu mai știu să scrie, ci doar să butoneze tastatură. Dar nu vă lăsați înșelați, păcăliți. Înțelegeți! Aveți grijă de copiii dumneavoastră! Să citească, să scrie, să scrie frumos. Caligrafia ordonează mintea, inima și și trupul. Vă asigur de treaba asta. Înțelegeți! Rugăciunea n-o uitați, citiți din Scripturi. Știți, când treceți pe lângă Biblioteca asta Națională, aici era BCS-ul cândva, Biblioteca Centrală de Stat. Știți câte cărți sunt învârtite și răsucite ca să se ia praful de pe ele, că nu le citește nimeni? Nimeni! Știți câte cărți s-au scris și nu le deschide nimeni? Cu bani grei, că vorba aia, e scrisă de cineva care trebuie să publice și așa mai departe. Trebuie! El n-are ce spune, săracul, dar dacă trebuie să publice, publică. Și stau în raft. Ei bine, Biblia nu stă în raft. Puneți mâna pe ea, pe Filocalie, pe Pateric, pe Viețile Sfinților, nu lăsați rugăciunea, nu lăsați metania și nu lăsați spovedania. Și ce? Dacă vom să ajungem să ne împărtășim ca în catacombe n-o putem face? Ba da. Vă spun doar atât: noi suntem aici. Și suntem și unde sunteți dumneavoastră.

Nu vreau să fiu apocaliptic. Am foarte mare încredere în ajutorul lui Dumnezeu, dar nu pot să rămân indiferent, pentru că… fiți atenți! Orice infecție la un moment dat dispare. Orice boală dispare și ea. E o boală care se pare că nu prea dispare: prostia. Mi-e teamă că de pandemia asta tare greu o să scăpăm. Și nu știu cum se vindecă, aia-i problema! Om găsi noi vaccinuri pentru astelalte, dar pentru asta… Nu vedeți că de la începutul istoriei omenirii, de la începutul existenței noastre ne tot ferim de ea, vine peste noi? Problema este că ne conduce și că n-o putem vindeca. Sau, cum se spune, este o buruiană care crește și-n mijlocul asfaltului. Din păcate. Dar nu e o problemă. Pot exista sub soare tot felul de buruieni, tot felul de plante, tot felul de flori și fiecare pasăre pre limba ei crește, se dezvoltă sau piere. Și fiecare floare împodobește sau fiecare urzică înțeapă undeva.

Mâine de dimineață venim la Sfânta Liturghie… dacă mai aveți curaj! O vom face tot afară. Rugămintea mea este, ca să nu stârnim duhurile cele rău mirositoare din unii… Păi de asta reacționează așa, ca apucații, știți? Că săracii, nici ei nu mai suportă. Deci, luăm așa distanță între noi, curtea-i mare, se-aude de jur-împrejur, mai stăm și dincolo, nu ne înghesuim, intrăm, luăm ce ne trebuie din biserică și ieșim afară, anafura o luăm făcând un șir indian cu distanța de 2m, luăm, plecăm acasă. Și cei care aveți probleme personale cu Domnul... pentru că așa se spune, ”rugăciunea personală”, binecuvântarea personală se poate da în biserică. După ce se termină, veți putea intra în biserică. Așa cum am zis, cei care au de pe listă probleme personale cu Domnul…

[…]

Legaturi: