“Sa fim oameni chiar in vremuri inumane!” PASTORALA DE CRACIUN (1999) SI TESTAMENTUL PROFETIC AL PATRIARHULUI PAVLE…

…calcat cu totul in picioare, in modul cel mai tragic, dupa mutarea sa la ceruri. DAR VESNIC VALABIL!

Crăciunul este praznicul căldurii şi al inimii omeneşti calde. Dacă se pare că nu mai există astăzi loc în care o persoană să se poată «încălzi», este pentru că inima omenească a devenit rece.Au devenit aspri şi nesimţitori până şi la suferinţa atâtor fraţi şi surori care în ultimii ani au rămas făra case, exilaţi din locurile lor de naştere, iar unii şi fara cei iubiţi ai lor. Că viaţa este grea nu este doar o excepţie, ci regula. Numai secolul XX a adus visul naiv că viaţa trebuie să fie uşoară şi plăcută, vis care n-a mai existat în istorie. (…) Dar nenorocirile şi dificultăţile şi neputinţele sunt mai uşor de purtat când avem în noi şi între noi căldura umană. Pentru că în Ziua celei de-a Doua Veniri a Lui, Domnul nu ne va întreba în ce fel de vremuri am trăit, ci cum ne-am raportat la aproapele nostru. A fost el «iadul» nostru sau «raiul» nostru?

***

Vezi si:

“(…) Multe sunt numele şi caracteristicile crizei în care ne găsim, dar ceea ce avem este cea mai adâncă şi mai dificilă dintre toate crizele posibile – criza omeniei. Răul a devenit bine pentru noi, falsitatea a devenit adevăr, şi nu putem decât să strigăm cu Psalmistul David : «Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor. Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit». (Psalmul 11, 1-2).

Secolul al XX-lea permanent a predicat cu “înţelepciunea” demonică, [minciuna că] vieţile omeneşti sunt cea mai ieftină marfă. Ca număr de victime, depăşeşte cu mult toate celelalte secole ale istoriei umanităţii. Tiraniile cărora le-a dat naştere nu-şi află corespondent în nicio altă epocă istorică. Dictaturile ideologice care au apărut în această perioadă, în special în ţările ortodoxe, au fost atacuri fără precedent la libertatea şi viaţa umană. În numele unor ideologii, milioane de oameni şi-au pierdut viaţa doar pentru că au vrut să gândească şi să traiască diferit.

Ce este omul şi care este valoarea lui? Secolul al xx-lea a spus că omul nu este NIMIC, dar praznicul de azi, ca şi acum 2000 de ani, spune că omul este sfânt. Şi acest adevăr se aplică nu numai sufletului său, ci şi trupului său. Omul în întregul său, trup şi suflet împreună, este un templu nepreţuit şi etern. Sărbătoarea de azi ne spune aceasta, ziua în care Cel fără de trup a luat trup şi în care Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiul Omului. Exact aceasta este noutatea radicală a credinţei noastre. Faptul că sufletul este sfânt îl sugerează şi alte religii, dar că trupul este deopotrivă sfânt nu se mai spune nicăieri. În timpul primelor opt veacuri creştine, caracterizate prin lupte contra ereziilor, Biserica şi-a apărat neînfrântă acest adevăr: că omul întreg, trup şi suflet, este sfânt. Aceasta se aplică fiecărui om, indiferent de religie sau naţionalitate. Orice crimă, orice lezare a personalităţii şi libertăţii umane este un păcat, cu atât mai mult dacă este justificat ideologic sau naţional.

În contrast cu acest tablou întunecat al secolului al XX-lea, astăzi vedem înaintea ochilor o tânără mamă ţinându-şi Pruncul abia născut la sân şi suntem mişcaţi, simţind una dintre cele mai mari virtuţi umane: o inimă caldă. Dragostea maternă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pătrunde întregul eveniment de azi şi răspândeşte un sentiment cald în inimile noastre. Crăciunul este praznicul căldurii şi al inimii omeneşti calde. Dacă se pare că nu mai există astăzi loc în care o persoană să se poată «încălzi», este pentru că inima omenească a devenit rece.Au devenit aspri şi nesimţitori până şi la suferinţa atâtor fraţi şi surori care în ultimii ani au rămas făra case, exilaţi din locurile lor de naştere, iar unii şi fara cei iubiţi ai lor. Că viaţa este grea nu este doar o excepţie, ci regula. Numai secolul XX a adus visul naiv că viaţa trebuie să fie uşoară şi plăcută, vis care n-a mai existat în istorie. «În sudoarea frunţii tale îţi vei mânca pâinea ta», îi spune Domnul lui Adam (Geneză 3, 19) şi aceasta este legea vieţii omeneşti.

Dar nenorocirile şi dificultăţile şi neputinţele sunt mai uşor de purtat când avem în noi şi între noi căldura umană. Pentru că în Ziua celei de-a Doua Veniri a Lui, Domnul nu ne va întreba în ce fel de vremuri am trăit, ci cum ne-am raportat la aproapele nostru. A fost el «iadul» nostru sau «raiul» nostru? Noi înşine construim iadul sau raiul în inimile noastre în circumstanţele care ne sunt date, iar căldura inimii umane este în stare să preschimbe orice situaţie, chiar şi să transforme o peştera din Betleem în cel mai frumos palat şi în locul Naşterii Împăratului tuturor Impăraţilor.

E greu să fii om. Sa fii un om care răspândeşte căldură umană este şi mai greu, dar este o însărcinare care ni se potriveşte şi la care am fost chemaţi de Însuşi Domnul: să fim oameni chiar în vremuri inumane. Să privim în jurul nostru. Vedeţi câte familii sunt stapânite de răceală, familii în care nu mai există dragoste şi care se dezintegrează. Sunt din ce în ce mai multe astfel de familii. Vedeţi câte legături de rudenie, de vecinătate, de prietenie şi de rudenie spirituală (naşi-fini) s-au distrus, învăluite în răceală. Vom fi complet imobilizaţi de gheaţa discordiei şi a intoleranţei, a dezbinării şi a invidiei, dacă nu-L vom aduce pe Hristos în inimile noastre şi mai ales în inimile copiilor noştri.El este singurul care poate să-i unească pe cei dezbinaţi şi să-i reconcilieze pe cei înstrăinaţi , să ne încălzeasca inimile şi să dea pace vieţilor noastre.

Ce este, deci, de făcut acum, la începutul noului secol şi mileniu? Ne punem nouă înşine această întrebare. Le punem această întrebare fraţilor nostri din întreaga lume cărora le pasă de noi. Viitorul este ascuns şi necunoscut. Sunt multe căi înaintea noastră, dar nu sunt toate căi drepte. Unele din ele duc la distrugere. Dar viitorul ce ni se aşterne înainte nu este ceva ce trebuie pur şi simplu aşteptat, ci un drum pe care noi trebuie, mai întâi, să-l construim. Suntem responsabili pentru viitorul nostru nu mai puţin decât pentru trecut. Ni se revelează ca o posibilitate pe care trebuie s-o construim responsabil şi conştient (…)”.

• Cititi pastorala integral, la Koinonia: Pastorala Patriarhului Pavle al Serbiei din 1999

Legaturi:

• A plecat catre Lumina cea neinserata Patriarhul sarb al simplitatii si smereniei (GALERIE FOTO)
• PAVLE AL SERBIEI – Un patriarh evanghelic intr-un veac al managerilor si al diplomatilor iezuiti in Biserica
• Un prunc de 95 de ani care „s-a intamplat” sa devina patriarh

***