Revolutiile arabe iau o turnura grava. Genocid in Libia: zeci de manifestanti ucisi din elicoptere

19-02-2011 3 minute Sublinieri

Protestele continuă în ţările arabe. La fel reacţia violentă a autorităţilor. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă şi au protestat faţă de putere în Yemen, Bahrein, Libia sau Algeria. În Libia, aproape 90 de oameni au murit în confruntări.

Forţele de securitate libiene au deschis focul de la bordul unor elicoptere asupra manifestanţilor adunaţi sâmbătă la Benghazi, au relatat martori oculari, citaţi de CNN.

Un medic care a asistat la incident a afirmat că zeci de răniţi au fost internaţi în spital, majoritatea având răni provocate de arme de foc.

“Situaţia este critică acum. Oraşul este efectiv sub asediu”, a precizat sursa citată.

Conform unui bilanţ anunţat sâmbătă de Human Rights Watch, confruntările din ultimele trei zile din Libia s-au soldat cu cel puţin 84 de victime. Potrivit bilanţului HRW, realizat pe baza unor discuţii telefonice cu personalul spitalelor libiene şi cu martori oculari, în cursul protestelor de joi au fost ucise 20 de persoane la Benghazi, 23 la al-Baida, trei la Ajdabiya şi trei la Derna.

Surse medicale au declarat că alte 35 de persoane au fost ucise vineri la Benghazi, unde forţele de securitate au deschis focul asupra manifestanţilor.

“Forţele de securitate ale (liderului libian) Muammar Kadhafi trag asupa cetăţenilor libieni şi ucid zeci de persoane numai pentru că acestea cer schimbare”, a declarat Joe Stork, director-adjunct pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord al Human Rights Watch.

Protestele de vineri de la Benghazi au început în timpul funeraliilor celor 20 de demonstranţi ucişi de forţele de securitate în cursul confruntărilor de joi. Martori oculari au relatat că forţele de securitate au deschis focul asupra manifestanţilor în apropierea unei baze militare din centrul oraşului Benghazi.

  • Antena3:

Libia. Forţele de ordine trag în manifestanţi din elicoptere

Protestele din lumea arabă cuprind Europa. Zeci de mii de oameni au manifestat în Albania şi Armenia

Ce se petrece acum în Libia, Bahrain şi Yemen este mult mai rău decât ce a fost în Egipt. S-a tras în mulţime, în Libia au fost cel puţin 70 de morţi. În Bahrain spitalele sunt copleşite de numărul răniţilor. În Yemen sunt cel puţin 6 morţi.

Al Jazeera

Nu mă pricep să fac o analiză geostrategică dar lucrurile iau o întorsătură urâtă. Un 1848 al lumii arabe? Sau un 1989?

PS 84 de morţi în Libia. În Bolivia mii de oameni sunt în stradă din cauza preţurilor la alimente şi combustibili.

PS1 Libia a blocat accesul la Internet, tipic.
PS2 8 răniţi în Iordania. Al Jazeera e blocată în Libia.
PS3 US şi-a folosit dreptul de veto împotriva incriminării aşezărilor israeliene din Gaza. Egiptul a deschis graniţa cu Fâşia Gaza.

PS4 În Iraq jumătate din populaţie trăieşte cu un venit de mai puţin 2 dolari pe zi. Limita sărăciei. Au început protestele împotriva unui contract al Statului pentru cumpărarea de avioane F16.
PS5 În Algeria situaţia e deja tensionată.

[…] Numitorul comun este mizeria, coruptia si lipsa de legatura, limbaj si comportament intre conducerile gerontocratice din statele respective. Autocratul suprem in Egipt avea peste 80 de ani, cand media de varsta a populatiei este de 22 de ani. In Tunisia diferenta a fost de 65 fata de 24, in Algeria de 67 fata de 23, in Yemen 63 fata de 18. Puteti vedea in graficul alaturat situatia globala, conform unui studiu facut de The Economist. Un ultim element care a dezvoltat aceste revolte a fost reprezentat de relatarile televiziunilor internationale si noile cai de comunicare prin telefonia mobila, retele sociale si blogurile cu rezidenta pe Internet. “Oameni buni, nu ne este bine – iesiti in strada” si au iesit. Si-au gonit dictatorii facand loc pentru altii, care negresit vor veni calare pe promisiuni imposibil de respectat.[…]

Nota noastra:

De ce revolutiile si miscarile violente de strada nu aduc de fapt o schimbare? Care este pretul platit?

Graitor in acest sens este chiar exemplul tarii noastre care printr-o asa zisa revolutie (in fapt, o actiune care prezinta toate caracteristicile unei lovituri de stat) nu a reusit o schimbare reala a societatii ci a oferit numai iluzia unei schimbari. In esenta oferind excitatia libertinajului ca expresie a libertatii platite de unii cu sange.  22 de ani mai tarziu, evaluand cu realism roadele “schimbarii”, ne (re)gasim cazuti din lac in put.

O “noua” clasa conducatoare formata din elemente ale vechii clase conducatoare, aflata la momentul anului 1989 in slujba dictaturii ceausiste. O clasa care, dupa toate indiciile, serveste propriile interese precum si interesele altora dar in nici un caz pe cele ale propriei populatii.

Si atunci, care este sensul schimbarii? O tara in ruine, inglodata in datorii interne si externe, cu o agricultura pe butuci si fara infrastructura. Fara capacitate de productie reala si cu o industrie (disfunctionala) care nu ne mai apartine datorita unor privatizari cu cantec. Un sistem bancar externalizat in care singura banca majora ce mai apartine statului (CEC-ul) este ca si inexistenta in piata. Cu o economie la pamant, cu educatia si sanatatea (la care accesul este garantat prin constitutie) aproape de colaps daca nu chiar deja in groapa.
Si asa putem continua la nesfarsit, din pacate.

Insa, revenind la revolutii si miscari de strada sa remarcam ca nu in toate cazurile avem de-a face cu situatii cat de cat retinute ci exista cazuri (cum este cel al Libiei, de exemplu) in care are loc o reprimare extrem de violenta a revolutionarilor – cu zeci, sute sau chiar mii de morti si raniti.

Urmarea? Oamenii striga disperati dupa ajutor. Dar catre cine striga? Catre altii, din afara. In Libia se striga: “Oamenii mor pe strazi, unde sunt Natiunile Unite, unde este Obama, unde e restul lumii?”

Evident, daca interesul o cere, acestia vor interveni. Asa cum au facut-o in dese randuri, chemati sau nechemati (inventand povesti despre arme de distrugere in masa, daca alte manipulari nu tin). Insa populatia din strada va culege ce a semanat. Si se va alege cu schimbarea unei clase conducatoare ce sustine un dictator intr-o alta clasa conducatoare ce va sustine, si de data asta, interesele unor forte externe. Cu alte cuvinte, simplificand la esenta, vor avea parte de o conducere servind cu totul alte interese decat cele ale propriului popor. Si atunci, unde-i schimbarea pentru care s-a iesit in strada? Din lac, in put.

Din nefericire, noi, oamenii secolului XXI, am uitat de Dumnezeu. Si in loc sa ne pocaim si sa strigam catre El, noi strigam catre altii. Daca nu l-am fi uitat pe Dumnezeu atunci ne-am fi adus aminte de niniviteni si de modul in care se schimba cezarii acestei lumi: numai prin voia lui Dumnezeu. Ne-am fi adus aminte ca nu de la oameni trebuie sa asteptam ajutorul ci catre Dumnezeu degraba sa strigam.

Avem conducatorii pe care ni-i meritam si nu facem nimic pentru a determina schimbarea lor atata vreme cat nu ne vom lupta pentru propria noastra schimbare intai. Aceasta este, daca vreti, una din roadele pocaintei generale, de obste. Si singurul mod in care se poate schimba ceva cu adevarat. Dar e intotdeauna mai usor sa le ceri altora sa se schimbe sau sa ceri pur si simplu schimbarea lor. Nu dorim sa ne schimbam pe noi si atunci cerem schimbarea altora. Cu binisorul sau cu forta pumnului, daca altfel nu se poate.

Insa pretul acestei schimbari nu poate fi decat o degradare si mai mare, o cadere si mai adanca. Pe care o putem vedea cu ochii nostri acum, 22 de ani mai tarziu.

Vezi si:


Categorii

1. DIVERSE, Libia, Opinii, analize, Revolte populare, revolutii

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare