LUMEA LUI DUMNEZEU, LUMEA MARTIRILOR SI LUMEA BRUTALITATII (Stiri si recomandari religioase 10-19 februarie 2011)

• Theologhia:

Parintele Arsenie Papacioc se simte mai bine

Reporterntv.ro/ 15 ferbruarie 2011

Veşti bune despre starea de sănătate a părintelui Arsenie Papacioc. Duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria“ din Techirghiol se simte mai bine, la 24 de ore după internare. Medicii spun că problema urologică a fost rezolvată, însă bătrânul părinte are încă nevoie de tratament şi a fost transferat astăzi, în Clinica de Cardiologie. Complicaţii nu au apărut, dar specialiştii vor să-l supravegheze în permanenţă mai ales că are o vârstă venerabilă: 96 de ani şi se simte slăbit.

La 24 de ore de la internarea în Clinica de Urologie a Spitalului de Urgenţă din Constanţa, duhovnicul Mănăstirii “Sfânta Maria” din Techirghiol, părintele Arsenie Papacioc, se simte mai bine.

Pentru zilele viitoare, medicii au decis să-l transfere pe părinte în secţia de Cardiologie, acolo unde va fi monitorizat permanent de un specialist.

Hotarari ale Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in urma sedintei din 14-16 februarie 2011

Dintre hotărârile luate menţionăm:

– La propunerea Patriarhiei Române, Sfântul Sinod a declarat anul 2012 ca An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor;

– A fost aprobată procedura de colectă naţională pentru continuarea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului în cadrul parohiilor şi mănăstirilor din cuprinsul eparhiilor Patriarhiei Române;

– Au fost desemnaţi ierarhii care vor face parte din Comisia pregătitoare pentru stabilirea principiilor, tematicii şi metodologiei de lucru a Comisiei mixte de dialog între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), ca urmare a răspunsului pozitiv al ierarhilor greco-catolici la Apelul Sfântului Sinod pentru reluarea dialogului bilateral din 7 iulie 2010;

– A fost constituită delegaţia Bisericii Ortodoxe Române pentru dialogul cu Biserica Ortodoxă Sârbă;

– S-a aprobat introducerea cursului destinat pastoraţiei persoanelor dependente de alcool în curricula disciplinei Teologie pastorală, care se predă în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar teologic;

Ierarhii Sfântului Sinod au evaluat rezultatele colectei în bani şi bunuri materiale organizată în parohiile şi mănăstirile ortodoxe române din ţară şi străinătate în urma Apelului Patriarhiei Române la rugăciune şi solidaritate creştină cu familiile afectate de inundaţiile din nord-vestul ţării din vara anului 2010. Astfel, Biserica Ortodoxă Română a ajutat familiile sinistrate din zonele afectate cu aproximativ 6.000.000 lei şi alimente, cereale, îmbrăcăminte, materiale de construcţii, medicamente şi alte bunuri materiale în valoare de aproximativ 5.400.000 lei.

• Gandul: Galerie FOTO: AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. Patriarhia face colectă publică să strângă peste 200 de milioane de euro
• Crestinortodox: Ora de religie din scolile romanesti
• Cidade de Deus: Pe 5 martie se va oficia Parastasul la 40 de zile pentru mitropolitul Bartolomeu Anania

• Basilica: Conferinţă despre martiriul creştin la Sibiu

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR), filiala Sibiu, a organizat joi, 17 februarie, în Aula ‘Ioan Meţianu‘ a Facultăţii de Teologie ‘Andrei Şaguna’ din Sibiu, o conferinţă susţinută de pr. prof. dr. Vasile Mihoc, informează ‘Ziarul Lumina’, Ediţia de Transilvania.

Organizată cu o zi înainte de împlinirea a 59 de ani de la trecerea la Domnul a lui Valeriu Gafencu, martir al închisorilor comuniste, supranumit de Nicolae Steinhardt ‘Sfântul închisorilor‘, conferinţa a avut tema ‘Înţelesuri ale martiriului creştin‘. Ca motto a fost ales un verset din Sfânta Scriptură, şi anume ‘toţi cei care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi’ (2 Timotei 3,12). Aula facultăţii a fost neîncăpătoare pentru cadrele didactice şi elevii de la şcolile din Sibiu, studenţii şi profesorii facultăţilor sibiene şi pentru credincioşii care l-au audiat pe părintele Vasile Mihoc.

În cuvântul inaugural, preşedintele ASCOR Sibiu, Ciprian Onica, a explicat care a fost motivul pentru care s-a ales un subiect de discuţie sensibil şi care, aparent, nu prezintă un interes prea mare. ‘Este o temă care nu e deloc la modă. Astăzi, când toată lumea vorbeşte despre consum, despre profit, despre distracţie, când ceea ce trăim noi seamănă cu ceea ce spunea părintele Serafim Rose – ‘Civilizaţia DisneyLand’, o astfel de temă deranjează sau ne lasă indiferenţi. Spunea un jurnalist creştin că moralul unei comunităţi creşte pe spinarea martirilor. Altfel calci pe stradă când ştii că te tragi din oameni ca Sfântul Constantin Brâncoveanu sau Valeriu Gafencu’, a spus Ciprian Onica.

Perspective diferite

În expunerea sa, părintele prof. dr. Vasile Mihoc a prezentat diferitele perspective asupra martiriului creştin, întrebările care frământă întreaga lume referitoare la acest act de jertfă, precum şi actualitatea acestuia în societatea contemporană.

‘Am fost cu ceva timp în urmă să vizitez Jilava. Este greu să vizitezi acel loc şi am fost cutremuraţi de suferinţele la care oamenii au fost expuşi în perioade foarte îndelungate, mulţi dintre ei murind în acel loc. Am cunoscut oameni care au fost închişi acolo ani de zile. Există un set de înţelesuri ale martiriului din perspectiva celui care trece prin aceasta şi există alte înţelesuri din perspectiva lui Dumnezeu. Prima întrebare care se naşte în simplitatea minţii noastre este cum de îngăduie Dumnezeu aşa ceva? Problema care a frământat întotdeauna pe oameni este de ce îngăduie Dumnezeu suferinţele oamenilor nevinovaţi şi moartea lor, cruntă uneori? Există perspectiva lui Dumnezeu şi a Cerului, am putea spune, pentru că la Dumnezeu se adaugă sfinţii şi sfinţii îngeri care sunt martori, sfinţii care au mărturisit înainte. Există, de asemenea, şi perspectiva Bisericii, care trăieşte dramatic martiriul membrilor săi. Este o tragedie pentru Biserică. După moartea Sfântului Arhidiacon Ştefan, Biserica a făcut mare plâns pentru el. Desigur, a dobândi un martir nu este totuna. Fiecare martiriu este o rană profundă în inima mamei, care este Biserica. Există şi perspectiva prigonitorilor şi a lumii indiferente, care trece cu uşurătate pe lângă acest act‘, a spus pr. prof. dr. Vasile Mihoc.

Pornind de la textele biblice nou-testamentare referitoare la sensurile duhovniceşti ale martiriului creştin, părintele Mihoc a subliniat câteva aspecte importante din relevanţa acestui act jertfelnic pentru lume, Biserică, Dumnezeu şi sfinţi, perspective legate între ele, dar care nu pot fi surprinse în totalitate în cadrul unei prezentări. S-a pus accent pe suferinţele pe care le-a avut Sfântul Apostol Pavel, care a considerat martiriul ca un act normal, întrucât a înţeles rostul acestuia ca jertfă pentru ceilalţi creştini, pentru mântuirea altora. S-a adus în discuţie şi martiriul Sfântului Ştefan, al Sfântului Apostol Petru şi al altora, ca acte care au fost exemple de credinţă pentru Biserică. La final, a avut loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri şi câteva contribuţii din sală.

• Lumina de Moldova: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul“: 59 de ani de când Valeriu Gafencu a plecat la Hristos

• Ionut Trandafirescu: Prezentarea filmului Demascarea la RFI Romania (video) – cu regizorul Nicolae Margineanu si Alin Muresan
  
• Presb. Corina Negreanu: Seri de film cu regizorul Nicolae Mărgineanu la Cluj Napoca

,,Amfiteatre si închisori” este documentarul dedicat de fiul N. Mărgineanu tatălui sau, N. Mărgineanu, profesorul universitar clujean care a stat în închisoare 16 ani și două luni (sper să nu greșesc). La ieșire pe porțile închisorii, N. Mărgineanu- tatăl, s-a rugat să-i dea Dumnezeu să mai trăiască ,,liber” cel puțin atît cît a stat închis fără vină. Iar detaliul clar ce mi-a rămas după ce am văzut filmul documentar este că – fiul- regizorul N. Mărgineanu spune că a constatat mai apoi că atît a mai trăit, dar cu exactitate uimitoare; că Dumnezeu i-a ascultat ruga. Se știe că cei mai mulți se stingeau repede după ce ieșeau din închisorile comuniste.

• Formula As/ Claudiu Tarziu (2010): Dialoguri in pridvor – NICOLAE MARGINEANU – “Sa-ti tii sufletul curat, asa cum iti este camasa de duminica”

Regizor de marca, autor al unor filme antologice, precum “Padureanca”, “Luchian”, “Binecuvantata fii, inchisoare”, s-a nascut la Cluj, pe 25 septembrie 1938, ca fiu al marelui psiholog Nicolae Margineanu, care avea sa patimeasca 16 ani in temnitele comuniste. Suferinta familiei, trauma provocata de lipsa tatalui ii vor marca puternic, atat mesajul filmelor si sensibilitatea artistica, cat si apropierea de Dumnezeu

Intoarcerea fiului risipitor

– Filmele realizate de dvs. in ultimii ani dezvaluie grozaviile comunismului, dar si reflexul creat de ele: ardoarea crestina, forta credintei ca suport moral. Cum ati devenit credincios?

– Am fost dintotdeauna credincios, chiar daca relatia mea cu Biserica a fost discontinua. Cand eram foarte mic, imi placea sa merg la biserica. Apoi a fost o parte din viata mea cand aproape uitasem si sa-mi spun rugaciunea la culcare. Mergeam la biserica mai ales cand eram la bunici, in satul Obreja, in judetul Alba, unde se nascuse tata. Vacantele la tara erau extraordinare. Duminica, bunica ma pregatea de dimineata sa mergem la slujba si imi placea, mai ales ca la biserica intalneam multi copii. In sat erau numai greco-catolici. Mai tarziu, statul comunist ne-a trecut pe toti la ortodoxie. Si-atunci, lumea a refuzat sa mai mearga la biserica. Am incetat si eu orice relatie cu Biserica. Uneori, insa, imi mai faceam cruce, ma gandeam la Dumnezeu... Foarte tarziu, prin 1993, lucram la un film pentru televiziune, “Capul de zimbru”, dupa Vasile Voiculescu, in al carui rol principal era Dragos Paslaru. Eram prieteni de multa vreme, el voia deja sa se calugareasca si mi-a deschis ochii. Atunci am mers din nou la biserica, m-am spovedit si am continuat sa traiesc crestineste.

Flacara credintei mai licarea, inca, in mine. Acea mica flacara divina, care ne este daruita tuturor, de Sus, la nastere. Este de-ajuns sa-ti faci o cruce intr-un moment de cumpana si sa spui: “Iarta-ma, Doamne“, ca sa revii in starea de credinta. Caci daca n-ai avea credinta n-ai face asta. Acum, privind in urma, cred ca Dumnezeu a fost extrem de ingaduitor cu mine, cunoscandu-ma mai bine decat as putea eu sa ma cunosc vreodata. A asteptat sa ma trezesc.

– In prezent frecventati Biserica Ortodoxa. Nu v-ati gandit sa reveniti la greco-catolicism?

Nicolae Margineanu - tatal, in anii tineretii si la batranete

– Da, traiesc in ortodoxie, de altfel, si copiii mei sunt botezati ortodox. Imi place foarte mult atmosfera din Biserica Ortodoxa, cu tainele ei, cu ritualul ei si cu mirosul acela de tamaie care te face sa plutesti. Nu am simtit nici o clipa nevoia sa ma intorc in Biserica Greco-Catolica si nici sa ma justific pentru asta. Si am mai castigat ceva in ultimul timp pe langa biserica: rugaciunea. Ma rog si acasa, mai cu ravna dimineata, cand simt ca rugaciunea ma pregateste bine pentru ziua care incepe. Seara, obosit fiind, ma rog mai putin, dar sper sa sporesc in rugaciune de-acum inainte. (…)

– Ati trait vreo intamplare deosebita, miraculoasa, o interventie divina incontestabila?

– Nu, dar privind in urma, mi se pare extrem de clar ca in multe momente am fost ocrotit. Atunci nu mi-am dat seama, dar acum, analizand acele momente, realizez ca m-a ocrotit Cineva. Poate ingerul pazitor, poate Dumnezeu insusi, nu stiu Poate Sfantul Nicolae, al carui nume il port. Mi-e foarte drag. Probabil ca nu intamplator ma numesc Nicolae. Poate ca el mi-a purtat de grija in toti anii acestia, chiar si cand nu l-am rugat.

– Lumea filmului, cu scandalurile, amorurile, evenimentele ei galagioase, nu va tulbura pacea launtrica?

– Cred ca in orice domeniu exista aceleasi pericole pentru sufletul crestinului. Lumea filmului este mai mult expusa, se vorbeste mai mult despre ea, si poate de aceea pare ca e mai boema si mai libertina. Dar nu cred ca este asa. Alegem in fiecare zi si, de fapt, in fiecare clipa. Cand alegi sa faci un film, de pilda, daca esti crestin, te gandesti foarte bine in ce masura acesta ar putea sa fie pentru sufletul tau daunator sau, dimpotriva, folositor. Te gandesti daca faci sau nu voia Domnului. Eu si inainte, cand nu eram asa de apropiat de Biserica, ma gandeam daca filmul are o tinta morala sau nu. Mi se pare foarte important. Aceasta tinta morala insa nu trebuie sa fie catusi de putin evidenta, ci foarte bine ascunsa in interiorul filmului. Sa razbata prin puterea imaginii, prin cateva cuvinte, poate…

– Aveti un film propriu pe care il iubiti mai mult?

– In general, ultimul film imi devine cel mai drag. Dar acum, ca totusi a trecut destul timp si de la ultimul meu film, cred ca “Binecuvantata fii, inchisoare!” e cel la care tin mai mult. Pentru ca e o datorie morala implinita. Sunt foarte bucuros ca am reusit sa-l fac. Si sper sa mai fac un astfel de film, cu caracter spiritual. Si “Padureanca” e un film la care tin foarte mult, pentru ca am reusit sa redau lumea satului de altadata, pe care am cunoscut-o atat de bine.

Psihologul Nicolae Margineanu, impreuna cu copiii sai, Dana si Nicolae, cu putin timp inainte de arestare

Mi-au ramas in memorie verile petrecute la Obreja, inainte de colectivizare, cand taranii din Apuseni coborau la taiat graul. Umpleau ograzile, dormeau prin poduri de fan, si cand se adunau la masa, se intindeau mese pe 20 de metri, asa erau de multi. Era o atmosfera incredibila. Pe atunci, taranii erau foarte frumosi si mandri, foarte buni profesionisti, si-mi starneau admiratia. Nu se fura in sat, toata lumea statea cu usile descuiate. A fost un singur caz cand cineva din sat a spart casa unui vecin si a fost inchis pentru asta. S-a iscat o valva, ca nu se mai intamplase asa ceva. Iar dupa ce s-a intors din inchisoare, satenii l-au pedepsit sa stea la luntre, sa-i treaca Tarnava. Pe urma, in anii 70, am aflat de la varul meu ramas in sat ca toata lumea iesea noaptea la furat. Mergeau oamenii pe pamantul lor, care le fusese luat cu forta la CAP, si isi luau ceea ce considerau ca le apartine de drept. Isi puneau un sac in cap, cu doua gauri pentru ochi, ca sa nu fie recunoscuti, isi luau toporul la ei, si nici nu se salutau cu ceilalti intalniti pe bucatile vecine. Stiau si militianul si activistul de partid, dar nu indrazneau sa-i opreasca, pentru ca ar fi fost ucisi. A fost, totusi, o degradare extraordinara. Era un fel de haiducie, dar neindoielnic, si o pervertire sufleteasca. Mai inainte vreme, oamenii aceia erau cu totii curati, demni si mandri, iar pe urma au ajuns sa fure. Eu am incercat sa refac acea viata tihnita si frumoasa de dinainte de colectivizare.

Cu sufletul curat si impacat

– Apropo de mutatiile pe care le-a produs comunismul in mentalitati si comportamente: tatal dvs. a fost inchis pe motive politice. Cum v-a influentat credinta acest fapt? Ati simtit nevoia sa va rugati mai mult sau, dimpotriva, v-ati suparat pe Dumnezeu?

– Nici una, nici alta. Ma gandeam ca trebuie sa fie cineva deasupra oamenilor, care ne poate ajuta, un Dumnezeu. Dar nu aveam prea mare incredere, din pacate. Mi-a fost foarte greu sa inteleg de ce un om ca tatal meu, care nu facuse nimanui nici un rau, care era un intelectual de frunte, preocupat doar de cercetarile si de cartile sale, fara implicare politica, a fost inchis ani de zile, vreme in care noi n-am mai stiut daca e viu sau mort. Ma gandeam ca, daca ar exista, Dumnezeu nu ar putea ingadui asa ceva. Pe atunci, nu cunosteam nimic din pedagogia divina si nici despre ispasirea pacatelor unui intreg neam, de catre o mana de inocenti. Am avut cateva momente de ratacire, in care m-am indoit de existenta lui Dumnezeu. Dar au fost scurte. Plecau dintr-o revolta: ce fel de Dumnezeu este acela care permite asa ceva? In orice caz, dincolo de revolta mea, am tinut tot timpul cont de un sfat primit de la tata, care l-a randul sau il primise de la mama lui atunci cand a mers la scoala, la Blaj: “Copile, sa-ti tii sufletul curat asa cum iti este camasa de duminica”. Asta nu e doar un crez moral, ci si buna frica de Dumnezeu. Cred ca asta e cel mai important lucru in viata: sa fii cu sufletul curat si impacat. Si el spunea ca asta l-a ajutat foarte mult in timpul detentiei.

– Ati simtit vreodata nevoia unui duhovnic?

– Am avut norocul sa merg la biserica Sf. Vasile de pe Calea Victoriei, unde era paroh preotul Paul Maracine, care a fost un duhovnic foarte bun si ne-a ajutat enorm, si pe mine, si pe sotia mea, Maria Ploae, si pe copiii nostri. Din pacate, a murit prematur. El ne-a intarit foarte mult duhovniceste si ne-a deschis ochii asupra unor realitati, a unor persoane si carti. Am inceput sa descoperim credinta cea adevarata sub indrumarea sfintiei sale, iar ce am invatat atunci ne este de folos si azi pentru a merge pe calea care ne poate aduce lumina.

Regizorul Nicolae Margineanu (tanar), mama, sora si tatal sau

– Stiu ca lucrati la un film despre parintele Arsenie Boca, la care aveti mare evlavie.

– Am auzit despre parintele acum cativa ani si am citit cateva carti despre dansul. Dar mai mult decat toate acestea, m-a fascinat figura lui din tinerete, care e foarte frumoasa, as asemana-o cu chipul lui Eminescu tanar. Transmite ceva, are o forta, o curatenie si o puritate extraordinare. Acea fotografie a lui din tinerete mi-a atras pentru prima oara atentia si mi-a starnit interesul: era clar ca nu putea fi un om obisnuit. Si, pe masura ce-am citit despre el, m-am convins ca a fost o personalitate de exceptie. Fara indoiala, merita sa fie cunoscut si cinstit. De aceea, impreuna cu Costin Manoliu, fac un film documentar despre parintele Arsenie Boca. Speram sa fie gata cat mai repede, poate in septembrie. Vrem sa facem o treaba foarte serioasa, pentru ca despre parintele Arsenie Boca se spun si foarte multe legende care, din pacate, n-au acoperire si nu-i fac nici un serviciu. Oamenii exagereaza cu usurinta, din dragoste sau din nevoia de mituri.

Si vrem sa ne ferim de exagerari, caci, slava Domnului, sunt destule fapte extraordinare in viata lui. Am facut si vreo cinci emisiuni de teatru despre parintele Arsenie Boca, la Radio Romania, cu Costin Manoliu. Asta ne-a ajutat sa ne apropiem de el si sa-l cunoastem.

– Ati realizat cateva filme cu mare succes de public, pe subiecte legate de dramele produse de comunism. Parintele Arsenie Boca a trecut, si el, prin inchisorile comuniste. Au contat si aceste imprejurari in hotararea de a face un film despre el?

– Da, dar nu in cea mai mare masura. Eu am facut doua filme artistice explicite pe subiecte legate de nenorocirile din comunism: “Binecuvantata fii, inchisoare!” si “Undeva in Est” si doua filme documentare, unul despre Ion Gavrila Ogoranu, cunoscut luptator din rezistenta anticomunista din munti, si unul, terminat recent, despre tatal meu, psihologul Nicolae Margineanu. Trag nadejde sa mai fac un film artistic, despre care nu pot da amanunte, acum aflandu-se in concurs la Centrul National al Cinematografiei.

• Claudiu Tarziu: “Fenomenul Piteşti”. Primele imagini de la lansarea proiectului şi mărturii video ale supravieţuitorilor
• Foaie nationala: Conferinta Marturisitorii din inchisorile comuniste [FOTO/VIDEO]
• Ortodoxie si viata: Mii de ruşi s-au adunat ca să se închine icoanei ţarului Nicolae al II-lea

• Razvan Codrescu: RADU PREDA: COMUNISMUL, DUPĂ DOUĂ DECENII

(…) Aşa cum se poate foarte uşor observa, la orice palier al vieţii publice, dictatura comunistă de aproape jumătate de secol a lăsat urme profunde. Să nu uităm însă că dominaţia comunistă, la noi sau în alte state ale Europei de Est (pentru a ne limita la continentul nostru), a fost, prin durată, întindere, metode şi număr de victime, un experiment social unic. Ca atare, prelucrarea lui va dura, mai ales că un astfel de proces de asumare a istoriei este lent şi, de regulă, împotriva curentului amnezic. Lumea vrea să uite, să fugă înainte, fără a se mai uita în urmă. De ce? Pentru că ar vedea lucruri de care nu ar fi deloc mândră. Complicitatea cu istoria naşte acest fenomen uimitor al ignorării istoriei sau, în orice caz, a capitolelor care nu mai convin. La urma urmelor, a fi lucid, critic şi autocritic deopotrivă nu este la îndemâna oricui. Schimbarea mentalităţilor este, cum se ştie, cea mai lentă. Poţi avea vilă, bani şi maşină de ultimă oră şi să te comporţi tot ca un bădăran. Nu schimbarea de decor este aici importantă, ci schimbarea minţii, metanoia, cum ar spune Sfinţii Părinţi. Noi încă nu am trecut, la două decenii de la căderea comunismului, printr-o convertire, personală sau comunitară, în ceea ce priveşte perioada comunismului. De aceea nu ne asumăm suficient libertatea, nici responsabilitatea. Este simptomatic faptul că în urmă cu un an, când ar fi trebuit să marcăm două decenii de la recâştigarea principială a libertăţii, au fost mai multe colocvii şi dezbateri la Viena decât la Bucureşti! Acest lucru spune foarte multe despre cât comunism mental persistă în post-comunism.

– Ce este în opinia dumneavoastră comunismul, cum l-aţi defini?

– Comunismul este ultima mare religie ideologică a secolului XX. Credinţa dogmatică într-o lume fără proprietate, cu oameni sănătoşi şi prosperi, fără diferenţe de nici un fel, conduşi de lideri devotaţi trup şi suflet interesului comun, anticipând cu alte cuvinte paradisul – iată marea rătăcire ideologică a comunismului! Pentru ea sau din cauza ei au murit o sută de milioane de oameni, tineri şi bătrâni, intelectuali şi ţărani, soldaţi şi scriitori, preoţi şi muzicieni, simpli muncitori şi antreprenori. Un măcel fără termeni de comparaţie în istoria scrisă a lumii. Încercaţi să scrieţi doar cifra victimelor: 100.000.000 de destine! Este greu de imaginat. De aceea unii, mai ales cei tineri, născuţi după 1989, nici nu vor să perceapă o astfel de realitate istorică, foarte greu, într-adevăr, de mijlocit.

Nu vreau să fiu patetic, dar la temelia fiecărui mall sau magazin de telefoane mobile se află mii de predecesori care au murit pentru simplul şi absurdul fapt de a se fi născut când şi unde nu trebuia. Fiecare om politic, de la şeful statului la un primar de comună, îşi datorează funcţia de azi acestor victime. Acelaşi lucru îl putem spune dacă ne gândim la foametea din Africa. Dacă copiii noştri ar fi conştienţi de caracterul deloc de la sine înţeles al minimului de prosperitate pe care îl au, în comparaţie cu colegii lor de generaţie din Africa, atunci cred că ar preţui mai mult ceea ce au sau primesc de la părinţi, de la societate. Sigur, România de azi este departe de standardul de viaţă pe care îl merită, însă ceea ce s-a realizat deja este un motiv de recunoştinţă interioară. Subliniez că este o stare de spirit interioară, personală, la scara comparaţiei dintre istoriile diferite ale aceluiaşi timp istoric. Adică nu este cazul să fim recunoscători clasei noastre politice, formate, din păcate, din indivizi oscilând între cinism şi corupţie.

– A fost comunismul o ideologie anti-creştină prin definiţie, adică a avut ca scop principal decimarea creştinismului, sau acesta a fost un scop implicit?

– Însăşi definiţia dată comunismului – religie ideologică sau, cu expresia lui Berdiaev, religie atee – arată incompatibilitatea fundamentală a acestuia cu religia, în general, şi cu creştinismul, în special. Este acelaşi conflict pe care l-a avut naţional-socialismul lui Hitler cu creştinismul. În cazul comuniştilor, ateismul lor, materialismul lor feroce i-a făcut să fie nu doar insensibili faţă de lăcaşurile de cult, faţă de slujitorii altarelor, dar şi faţă de om în general. Cine Îl urăşte pe Dumnezeu nu are cum să îl iubească pe om, creaţia desăvârşită a Acestuia. Politica anti-religioasă a comunismului a cunoscut diferite faze şi intensităţi, de la o epocă la alta şi de la o ţară la alta. Pentru a da doar un exemplu, acelaşi Stalin care a trimis la moarte sute – dacă nu cumva mii – de preoţi ortodocşi avea să se arate, în timpul războiului cu Germania nazistă, reconciliant cu Biserica. Ştia că doar credinţa religioasă, iar nu cea comunistă, poate mobiliza un popor flămând şi umilit să lupte împotriva duşmanului. O dată terminat războiul, Stalin a revenit la aceeaşi politică restrictivă.

– Cum vă explicaţi faptul că la un sondaj recent mai bine de jumătate dintre respondenţi au afirmat despre comunism că a fost o idee bună, dar aplicată prost? (…)

***

• Parintele Mihail:

Un site special – CATEHEZE la Mănăstirea Antim

Predică la Duminica Vameșului și a Fariseului – 13.02.2011

• Pustnicul digital:

Despre Alimentație și Medicație — Film Interesant (video)

Se făcea că se’ntâmpla… o’ntâmplare ispititoare

Rugăciunea și demonii | Rugăciunea și Sfinții Îngeri

Sfântul Diadoh al Foticeei | Conștiința: Capul 23

• Florin M. (N-am cuvinte):

Este timpul prea scurt? În realitate, suntem prea grăbiţi (Stăpânirea timpului, partea 1)

Mitropolitul Antonie Bloom: “În timpul Revoluţiei L-am pierdut pe Hristosul splendorii liturgice şi L-am aflat pe acel Hristos care este vulnerabil ca şi noi, pe Hristosul respins şi alungat”

• Strajerii Ortodoxiei: Rugăciuni către tineri – Parintele Paulin
• Presb. Corina Negreanu: Lumea tot mai îndepărtată a lui Cuore (inimă de copil)

,… Acum eu am ajuns în aceeași situație, cu deosebirea că nu sunt singurul, ca aproape toți cei de vîrsta mea sufăr același coșmar. Lumea noastră a dispărut și noi suntem forțati să trăim într-o cu totul altă lume. Să nu mi se spună că toate generațiile anterioare au trecut printr-o astfel de stare, că la bătrînețe cu toții văzînd schimbările petrecute în decursul vieții lor vreme de cîteva decenii, au constatat că lumea a devenit de nerecunoscut. Da, numai că toate generațiile de pînă la noi au înregistrat schimbările, fie ele oricît de spectaculoase, oricît de incredibile, oricît de înspăimîntătoare, ale aceleiași lumi. Era vorba de progresul sau regresul, de evoluția sau involuția lumii, ale unei lumi, aceeași, drumul ei cu toate meandrele pe care le știm din istorie. Pe cînd în prezent asistăm nu la o modificare ci la o ruptură: o lume a dispărut și a apărut alta.

Iată o dovadă. Mergem în bibliotecă și, cu ochii închiși, absolut la întîmplare, luăm din raft o carte. Ce e? Cuore de Edmondo de Amicis. Toți copiii din generația mea o știau, dacă nu după titlu și autor, după conținut. Chiar și cei mai neinstruiți, cei care n-au citit-o prin manuale scolare, prin almanahuri, prin cele mai de circulație cărți deci, tipărite în tirajele cele mai mari, au dat măcar peste un fragment din ea. Și, forțînd puțin, dar nu prea mult, putem spune același lucru și referitor la generațiile anterioare, că și acestea au citit-o chiar înaintea scrierii ei. Pentru că ceea ce se spune în ea i-a format pe toți, de la începutul lumii pînă la noi: un tip de relații dintre copii și părinți, dintre bărbați și femei, dintre un ins și patria lui, dintre un ins și lumea largă, dintre om și animal, dintre om și natură, dintre om și Divinitate. Copiii noștri încă au mai fost în atingere cu acea lume și chiar cu Cuore. Pe cînd erau la vîrsta desenelor animate au avut norocul să ruleze serialul De la Apenini la Anzi. Firește, l-au sorbit cu ochii și cu sufletul, cu sufletul proaspăt în care se imprimă tot, de neșters. Astăzi îi caut Dianei un film asemănător. Sunt o grămadă de canale cu desene animate. Trec de la unul la altul. Nu văd o figură recognoscibilă, un om sau un animal, niște apariții respingătoare, mai mult mașinării decît ființe, într-o sarabandă de violență, într-un vacarm al suprimării unora de către ceilalți. Nu sunt buni și răi, sunt doar cruzi cu toții, dezlănțuiți într-o viteză infernală- care pe care. Dă la altul! îmi spune Diana (nepoțica autorului n.C.N.) că ăștia sunt urîți. Dau la toate, dar nu apar decît urîți, parcă aceiași, nici nu-i poți deosebi. Lumea lui Cuore( și numim cartea simbolic, pentru că pe ea s-a nimerit s-o luăm din raft, dar sub acest titlu înțelegeam tot ce s-a scris pînă mai ieri) a apus. Ne-am trezit într-o altă lume caracterizată prin cinism, brutalitate, egoism, tehnicism, automatism, lipsă de vibrație sufletească, dezinteres total față de tot ce e spiritual, interes exacerbat pentru tot ce e posesiune materială– lumea lui Mamona. (…)

• Familia ortodoxa:

Când omul nu mai conştientizează că este om…

„Doamne, curăţeşte, rogu-te, sufletul copilului meu!”

Patriarhul Pavel al Serbiei: „Şi raiul şi iadul încep încă din această viaţă”

• Ramura inflorita:

Despre dragostea lui Dumnezeu – din Jurnalul de la Oaşa

Întâmplari cutremurătoare cu părintele Paisie Aghioritul

• Pelerin in Athos:

Avatonul. De ce nu au voie femeile in Sfantul Munte Athos?

În Muntele Athos, la chilia Buna Vestire de la Schitul Lacu

Muntele Athos – Muntele Sfant (film documentar)

• Apostolat in Tara Fagarasului: Pentru cineva care aşteaptă să se căsătorească
• Femeia crestina:

Primirea străinilor şi milostenia, căi de sporire duhovnicească în căsătorie

Într-ajutorarea şi bunul exemplu în familie*

Despre durere, cu dragoste – m. Siluana

• Gigel Chiazna: Viaţa
• Chemarea clopotului:

Vederile duhovniceşti socotite de sfântul sfinţit mucenic Petru Damaschin

Semnul Sfintei Cruci, în final de mare meci (VIDEO)

Sârbul Novak Djokovici îl învinge în trei seturi (7–6, 7–5, 6–4) pe Roger Federer la open-ul australian 2011 (semifinală): semnul Sfintei Cruci, în finalul meciului. Situaţia s-a repetat în finala cu Murray în care Djokovici, sârbul cu cruciuliţă la gât, l-a învins pe Andy Murray, tot în trei seturi (6–4, 6–2, 6–3).