IPS HIEROTHEOS VLACHOS – coplesit de dragostea, ravna si evlavia ortodocsilor din Romania. Impresii tulburatoare din pelerinajul cu moastele Sf. Policarp

Nu suntem vrednici să slujim astfel de oameni binecuvântaţi şi vom da seama în faţa lui Dumnezeu de modul cum abordăm această sete şi dragoste a lor…

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS POVESTEŞTE GRECILOR DESPRE PELERINAJUL SĂU ÎN ROMÂNIA:

La invitaţia ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, din cadrul Patriarhiei României, de a aduce sfintele moaşte ale Sfântului Policarp, care se păstrează în Sfânta Mănăstire a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Ampelakiotissa, la Iaşi în România, cu prilejul marelui praznic local al Sfintei Parascheva din Epivata, mi s-a dat prilejul să vizitez pentru a treia oară această Sfântă Mitropolie şi îndeosebi oraşul Iaşi.

(…) Această vizită mi-a dat posibilitatea să privesc mai mult în inima creştinilor ortodocşi români, să văd dragostea lor faţă de Biserică, faţă de Sfânta Parascheva şi faţă de episcopul lor. Hramul Sfintei Parascheva din Epivata este cel mai mare praznic din România şi mii de pelerini vizitează Iaşii pentru a se închina sfintelor ei moaşte.

(…)

1. În avion şi în aeroportul din Bucureşti

(…) În avionul liniilor aeriene române mi-am dat seama de respectul personalului faţă de sfintele moaşte. Pilotul şi stewardezii ne-au rugat să deschidem sfintele moaşte, ca să li se închine. Am intrat în carlingă, pe care am binecuvântat-o cu sfintele moaşte, precum şi pământul românesc deasupra căruia zburam în acel timp. Pilotul şi co-pilotul le-au sărutat cu multă evlavie, au pus pe sfintele moaşte diferite obiecte personale, ca să primească binecuvântare. La fel au făcut şi ceilalţi stewardezi.

La aeroportul din Bucureşti unde am făcut o staţionare, ne aştepta o surpriză şi mai mare. În spaţiul aeroportului funcţionează o sfântă biserică ortodoxă, foarte frumos împodobită, unde se săvârşesc Dumnezeieşti Liturghii şi sfinte slujbe de către un preot care este însărcinat cu această lucrare. Ne-a aşteptat deci preotul aeroportului împreună cu un preot al Sfintei Mitropolii din Moldova, care avea să ne însoţească până la Iaşi şi ne-a condus în sfânta biserică. Pe cale, funcţionarii şi muncitorii se închinau cu multă evlavie sfintelor moaşte. În puţinele ore cât am aşteptat acolo, s-au făcut rugăciuni în sfânta biserică şi au venerat sfintele moaşte aproape tot personalul aeroportului, precum şi alţi călători în trecere, care s-au ridicat până la cca. 500, potrivit calculului preotului bisericii. În timpul şederii în aeroport ni s-a dat posibilitatea să prezentăm pelerinilor viaţa şi mucenicia Sfântului Policarp.

Mulţi din cei ce se aflau acolo, pe care i-am cunoscut din alte vizite ale mele în România sau ale lor în Navpaktos, mi-au cerut o întâlnire privată, ca să-mi pună diferite întrebări asupra temelor vieţii duhovniceşti. Lângă aeroport, într-o casă prietenoasă şi primitoare, a avut loc o întâlnire de cca. două ore, în timpul căreia s-au pus diferite întrebări şi s-au dat şi răspunsuri la ele. Oricine şi-ar fi dat seama de dragostea acestor oameni pentru Biserică, pentru sfinţi, dar îndeosebi pentru modul în care am putea păzi învăţătura lui Hristos în viaţa noastră de zi cu zi.

2. „Calea sfinţilor”

Când avionul a aterizat la Iaşi ne aştepta încă o surpriză. În frig şi ploaie, ne aştepta mitropolitul Teofan al Moldovei, însoţit de alţi episcopi şi clerici şi de un cor de psalţi, împreună cu autorităţile oraşului şi mireni. Tineri şi tinere, îmbrăcaţi tradiţional, ţineau daruri simbolice – pâine şi sare, pentru întâmpinarea oficială, după obicei. Emoţionant era faptul că-şi exprimau respectul în ciuda condiţiilor atmosferice dificile.

În continuare, împreună cu clericii, mirenii şi autorităţile oraşului, ne-am îndreptat spre catedrala oraşului, unde, în procesiune, prin mijlocul preoţilor, care erau îmbrăcaţi cu sfintele veşminte şi ţineau făclii aprinse, şi a multor pelerini, am aşezat Sfintele Moaşte ale Sfântului Policarp alături de sfântul trup al Sfintei Parascheva, într-un baldachin special în afara sfintei biserici. O altă surpriză! Zugrăviseră icoane cu Sfântul Policarp şi Sfânta Parascheva împreună şi brodaseră icoanele acestor doi sfinţi. Preoţii, psalţii şi oamenii psalmodiau troparele lor. Peste puţin timp a început procesiunea de seară, numită „calea sfinţilor”. Este vorba de un obicei: să se întâlnească doi sfinţi şi să se facă procesiune cu ei prin oraş, procesiune care ţine circa două ore.

Această procesiune este diferită de procesiunile care se fac în ţara noastră. Nu există fanfare muzicale, nici detaşamente militare, ci premerg şi urmează sfintelor moaşte, clerul şi poporul. Peste o sută de preoţi îmbrăcaţi în veşminte la fel de frumoase şi ţinând lumini aprinse, preoţi care ţineau pe umerii lor Sfintele Moaşte ale Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Policarp, mulţi diaconi, zeci de copii paracliseri cu făclii, cu sfeşnice, ripide, steaguri şi cădelniţe mari. Un cor numeros de tineri psalmodiau şi împreună cu ei, tot poporul, troparele sfinţilor în melos bizantin. Din când în când cântau şi în greceşte: Mântuieşte, Doamne, poporul Tău…, Sfinte Dumnezeule…etc. Au fost mii de oameni la procesiune şi au participat cu multă evlavie şi respect, cântând împreună cu psalţii, în ciuda condiţiilor climaterice urâte şi a frigului. După procesiune a urmat sărutarea de către popor a Sfintelor Moaşte. Aşa cum am menţionat mai sus, după aprecierile celor competenţi, s-au închinat Sfintelor Moaşte circa un milion de credincioşi.

Presa locală a scris că pelerinii care au aşteptat cu răbdare să se închine au ocupat pe lăţimea trotuarului o coadă de 3 km, iar o artistă a amintit că în trecut i-au trebuit 32 de ore, ca să ajungă la raclă şi să sărute Sfintele Moaşte. Poate mi-ar fi părut incredibilă această informaţie, dacă nu m-aş fi convins personal, deoarece în ziua în care am plecat din Iaşi, la 5 dimineaţa, în frig, i-am văzut cu ochii noştri pe pelerini, întinzându-se de pe trotuar pe trotuar şi din pătrat în pătrat, într-un şir de circa 2 km.

Am văzut fiindu-le alături voluntari ai Sfintei Mitropolii, ambulanţe, oameni gata să le ofere apă şi mâncare şi orice altceva le-ar fi trebuit. Ordinea o supravegheau poliţiştii. Este un fenomen pe care nu-l întâlnim cu uşurinţă şi la o astfel de dimensiune în ţara noastră.

3. Manifestări praznicale

(…) În acest punct ar trebui să mă refer la personalitatea Mitropolitului Teofan al Moldovei, pe care l-am cunoscut cu zece ani în urmă ca mitropolit al Olteniei. Este un cleric deosebit, educat, inteligent, dar îndeosebi sensibil la problemele sociale, plăcut în cuvânt şi cu o mare dragoste faţă de Dumnezeu şi de Biserică. Am văzut modul în care comunică cu lumea, se comportă cu simplitate şi dragoste, lucru de care oamenii au nevoie. Mi-a mărturisit diferite programe pe care le-a implementat şi planurile pe care şi le-a făcut pentru pregătirea viitorilor clerici şi a oamenilor care au intense întrebări duhovniceşti.

Sfânta Mitropolie a Moldovei, prima Mitropolie în Diptice în Patriarhia Română, este destul de mare şi cu multe probleme. Dispune de cca. 1 200 de clerici, 2 000 de monahi şi monahii şi foloseşte pentru lucrarea ei administrativă şi spirituală cca 600 de funcţionari, pe care trebuie să-i şi plătească. Există şcoli bisericeşti, o facultate de teologie şi alte activităţi. Oricine îşi dă seama ce presupune lucrarea pe care trebuie să o facă un arhiereu în această zonă, dar şi poziţia pe care o are în Biserica Locală, pe care o împlineşte cu vrednicie actualul mitropolit.

4. Dumnezeiasca Liturghie de hram în ziua praznicului

(…) Pentru că era imposibil ca întregul popor să aibă un contact optic, în toată piaţa catedralei au fost montate ecrane gigant, aşa încât credincioşii prezenţi să poată să vadă cele ce se săvârşeau, act ce demonstrează mulţimea de credincioşi ce a fost prezentă. Uimitor a fost că Dumnezeiasca Liturghie a ţinut trei ore, de la 9 până la 12, şi tot poporul a rămas în picioare, nemişcat şi tăcut, cu mult timp înainte de începerea Dumnezeieştii Liturghii şi a participat cu evlavie pe toată durata ei. Şi ceea ce a fost mai surprinzător: starea vremii a fost foarte dificilă, a fost foarte frig (3o C) şi sufla un vânt rece.

Aşa cum şi altădată constatasem, în România, în astfel de situaţii, modul săvârşirii Dumnezeieştii Liturghii este foarte fastuos, adică arhiereii şi diaconii se îmbracă în veşmintele lor în clădirea Sfintei Mitropolii de lângă catedrală şi procesiunea se îndreaptă spre spaţiul săvârşirii Dumnezeieştii Liturghii. Ierarhii merg prin mijlocul poporului, care le cere binecuvântarea. La fel se întâmplă şi după apolisul Dumnezeieştii Liturghii. Toţi credincioşii prezenţi încearcă să primească binecuvântare, fie sărutând mâinile arhiereilor, fie atingând veşmintele lor, cu credinţa că preotul a intrat în slava lui Dumnezeu şi, prin urmare, şi ei vor să primească o binecuvântare oarecare. La un moment dat a fost nevoie să intervină poliţia, ca să mă desprindă de cordonul pelerinilor care-mi cereau binecuvântare.

Mitropolitul Teofan mi-a cedat locul de onoare, ca să conduc Dumnezeiasca Liturghie şi să vorbesc poporului în legătură cu praznicul. Îmi pregătisem o predică potrivită, dar în cele din urmă, văzându-i pe oameni rugându-se şi cu totul angajaţi, am preferat să-mi schimb subiectul şi să vorbesc din inimă. Astfel, m-am referit în general la viaţa celor doi sfinţi şi, în special, la valoarea şi mesajul teologic pe care-l transmit sfintele moaşte, răspunzând la întrebarea de ce creştinii iubesc moaştele sfinţilor.

5. Omilie la Universitate despre Părintele Ioannis Romanidis

În după-amiaza aceleiaşi zile, adică pe 14 octombrie, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei programase să cuvântez la universitate cu tema pe care am ales-o: „Teologia empirică la Părintele Ioannis Romanidis”. Părintele Ioannis Romanidis este cunoscut în România, deoarece au fost traduse diferite cărţi ale lui şi deja au prezentat interes şi se traduc cele două volume ale Dogmaticii Empirice, pe care le-am scris. În diferite puncte ale oraşului au fost puse afişe speciale, care anunţau evenimentul.

Omilia a avut loc în sala centrală a Universităţii şi au fost prezenţi aproape toţi profesorii Facultăţii de Teologie, mulţi studenţi şi multă lume. Se umpluseră spaţiul amfiteatrului, balconul şi un alt spaţiu unde se urmărea omilia pe nişte ecrane.

În omilie am prezentat punctele centrale ale învăţăturii Părinţilor Bisericii, aşa cum le prezenta Părintele Ioannis Romanidis şi cum sunt menţionate în Teologia Empirică.(…).

Referatul împreună cu întrebările au ţinut circa trei ore, iar apoi, preţ de o oră întreagă, s-a format un rând, ca să le semnez cărţile pe care le cumpăraseră. A fost foarte emoţionantă întreaga manifestare, deoarece arăta râvna lor pentru teologia Bisericii, cum această teologie va fi trăită în viaţa noastră personală şi vom dobândi cunoaşterea lui Dumnezeu. Vorbesc adesea despre astfel de teme la fel de fel de ascultători, însă mi-am dat seama că acest auditoriu nu era unul obişnuit şi simţeam energia şi puterea cu care cei de faţă mă urmăreau. În perioada sejurului meu la Iaşi am acordat interviuri la postul de radio al Mitropoliei şi la posturile de radio de stat.

6. Întoarcerea la Bucureşti

Marea surpriză pe care am trăit-o a fost că la aeroportul din Bucureşti, unde aveam să aşteptăm vreme de două ore zborul de întoarcere la Atena, am întâlnit acolo persoane care fuseseră la Iaşi, care călătoriseră toată noaptea, circa 6 ore, după sfârşitul omiliei, ca să ajungă la aeroportul din Bucureşti şi să-şi ia rămas-bun de la mine. A fost ceva nesperat. Dragostea oamenilor de multe ori te înrobeşte, dar te şi smereşte. Mi s-a dat posibilitatea ca în spaţiul aeroportului, în afara paraclisului să discutăm despre alte teme teologice şi duhovniceşti circa două ore.

M-am emoţionat profund de dragostea oamenilor. Nu suntem vrednici să slujim astfel de oameni binecuvântaţi şi vom da seama în faţa lui Dumnezeu de modul cum abordăm această sete şi dragoste a lor. Nu am cuvinte să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar şi îmi doresc să răspund acestui mare dar al lui Dumnezeu de a ne fi făcut slujitori ai unui popor atât de binecuvântat.

În general, a fost o călătorie foarte binecuvântată. Experienţa de a călători cu moaştele unui sfânt este cutremurătoare. Moaştele Sfântului Policarp au avut locul lor în avion, li s-a scos bilet pe numele lui şi le-am avut lângă noi. După mărturisirea comună, în aeroportul din Bucureşti, din Sfintele Moaşte a izvorât o puternică bună-mireasmă. De asemenea, a fost o experienţă specială faptul că am cunoscut copii şi roade duhovniceşti ale Sfântului Isihast Paisie Velicikovski şi ale Părintelui Cleopa, care au trăit în acele părţi şi au semănat cuvântul teologiei ortodoxe şi prin urmare au lăsat roade.

Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru darul pe care mi l-a făcut şi îi mulţumesc din inimă ÎPS Mitropolit Teofan al Moldovei, ales frate în Hristos, pentru bucuria pe care mi-a făcut-o.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)

cititi integral AICI

Legaturi:

• CONFERINTA DE LA IASI A IPS HIEROTHEOS VLACHOS despre viata si teologia parintelui Ioannis Romanidis (VIDEO SI TEXT)– prima parte
• MITROPOLITUL IEROTEI VLACHOS: PARTEA A DOUA (INTREBARI SI RASPUNSURI) A CONFERINTEI DE LA IASI. (audio si text). Despre impartasania deasa, rugaciunea inimii, psihoterapia ortodoxa si pr. Ioannis Romanidis
• IPS HIEROTHEOS VLACHOS LA IASI – predica si interviu de Cuvioasa Parascheva (VIDEO): SFINTELE MOASTE SUNT DOVADA CEA MAI MARE CA DUMNEZEU ESTE VIU
• Detalii despre Mitropolitul Hieroteos Vlachos si despre Parintele Ioannis Romanidis