MESAJ DE IMBARBATARE DUHOVNICEASCA LA INCEPUTUL LUI 2011 DE LA IPS TEOFAN PENTRU “O ROMANIE CARE PARE CA SE SCUFUNDA”

19-01-2011 Sublinieri

[Mentionam ca am inlocuit fotografia anterioara, gasita pe Internet, despre care nu am stiut ca, in forma originala, este protejata de drepturi de autor, si care apartinea fotografului George Vintila. Ii cerem si aici cuvenitele scuze, multumindu-i pentru semnalare si pentru ingaduinta si rugam ca si cei care au mai preluat fotografia de la noi, cu sau fara citarea sursei, sa faca necesarele indreptari]

Au trecut, cu mila lui Dumnezeu, două săptămâni din noul an. După schimbarea ritmului vieţii timp de câteva săptămâni pentru unii sau doar de câteva zile pentru alţii, s-a reintrat din plin în obişnuitul situaţiei.

Ne-am reîntors la muncă poate ceva mai odihniţi, poate întrucâtva motivaţi mai puternic pentru a îndeplini ceea ce avem de făcut.

Da, ne-am întors la ceea ce avem de făcut. Ce avem însă de făcut în sensul esenţial al cuvântului?

Să depăşim criza, spun unii. Să ne păstrăm locul de muncă, răspund alţii. Bugetarii speră la salarii ceva mai mari, cel puţin la nivelul celor din iunie trecut. Profesorii analizează noua Lege a educaţiei, sperând în ceva mai bun unii dintre ei, alţii contestându-o ca pe o cedare în faţa aliaţilor de guvernare. Iarna grea de până acum câteva zile a bucurat pe unii, i-a îngrijorat pe mulţi cu gândul la factura pe care o au de plătit la electricitate sau gaz. Politicienii se zbat pentru admiterea în spaţiul Schengen, fac şi desfac alianţe, se pregătesc pentru noi confruntări electorale. În Consiliile Judeţene şi Primării se împart bugetele supravieţuirii. Apar meserii noi, de tipul “prezicătorilor”, pentru a mai obţine ceva bani la buget sau, mai bine zis, de a dovedi, cu ştiinţă sau nu, nivelul la care a ajuns pravoslavnicul neam românesc.

În puţine cuvinte, în această zonă se îndreaptă preocuparea majorităţii românilor la anul 2011 de la Naşterea lui Hristos. Numai că, la o primă vedere, Hristos e greu de găsit în ambianţa descrisă.

În pofida acestei prime analize concluzionată în constatarea că Hristos nu-Şi găseşte locul, El este pretutindeni pentru cei ce au simţire duhovnicească să-L sesizeze. Pustnicul din mănăstire sau sfântul preot dintr-o parohie necunoscută, bătrânul îngenuncheat la rugăciune sau mama cu pruncul în braţe, dascălul, care, în pofida unui salariu imposibil, se prezintă la catedră, întreprinzătorul care depăşeşte obstacole de netrecut şi menţine locurile de muncă, basarabenii care se trezesc în număr tot mai mare din somnul siberian sunt cei prin care Hristos Se arată şi oferă nădejde de salvare într-o Românie care pare că se scufundă.

Da, există o Românie adâncă, reală, adevărată, concretizată în “cei 7.000 de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal (III Regi 19, 18) din vremurile grele de acum. Chiar dacă în jurul nostru aflăm sărăcie, corupţie, avorturi şi divorţuri, disperare şi sinucideri, există totuşi o Românie creştină, singura reală şi care constituie plămada întregii frământături.

La început de an 2011 constatăm că în noi şi în jurul nostru se află atâta “oştire” care ne împresoară şi ne doreşte răul. Ne plângem, cădem în deznădejde şi strigăm, precum altădată slujitorul lui Elisei proorocul: Vai, stăpânul meu! Ce să facem?”. Ne este de trebuinţă curajul, voinţa, credinţa de a auzi glasul proorocului: “Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei”. Şi slujitorul “a văzut că tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei” (IV Regi 6, 15-17).

Da! Răul este mare; urâţenia este multă; necredinţa, erezia şi superstiţia se răspândesc; confuzia câştigă spaţii noi de manifestare; păcatele contra firii, desfrânarea, avortul şi divorţurile macină familia, iar exemplele pot continua arătând cât de mulţi sunt duşmanii unei Românii creştine.

Cu toate acestea, “cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei”. Maica Domnului, îngerii şi sfinţii, Sfintele Liturghii şi cele 7.000 de suflete care n-au îngenuncheat înaintea lui Baal constituie focul dimprejurul României care arde toată necurăţia.

“Sus să avem inimile!”

“Să mulţumim Domnului!”

17 ian. 2011

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Cuvantul ierarhilor, IPS Teofan, Pastorale, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “MESAJ DE IMBARBATARE DUHOVNICEASCA LA INCEPUTUL LUI 2011 DE LA IPS TEOFAN PENTRU “O ROMANIE CARE PARE CA SE SCUFUNDA”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » IPS Pimen despre COMUNIUNEA IN BISERICA-MAMA, CA ANTIDOT LA CRIZA
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI? – Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (video, 2011)
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » CRUCEA, PUTEREA “NEBUNA” A CRESTINULUI. Inaltul Teofan mustra, in Duminica Sfintei Cruci, nelegiuirile anti-familie din lumea contemporana (propaganda homosexualitatii, avortului, prostitutiei, educatiei “s
  4. Pingback: IPS TEOFAN - 3 ani de slujire ca Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Intru multi ani!
  5. Pingback: IPS TEOFAN LA PETRU-VODA, DE HRAM, ALATURI DE PARINTELE IUSTIN (Sfintii Arhangheli, 2011). Predica Mitropolitului Moldovei: INGERII IN VIATA NOASTRA (audio si text)
  6. Pingback: Profetism dostoievskian “la lucru” (III): “Cine isi blestema trecutul, acela-i de acum al nostru, iata formula noastra!” … sau demascarea “demonilor” Europei -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate