IPS HIEROTHEOS VLACHOS – coplesit de dragostea, ravna si evlavia ortodocsilor din Romania. Impresii tulburatoare din pelerinajul cu moastele Sf. Policarp
Nu suntem vrednici să slujim astfel de oameni binecuvântaţi şi vom da seama în faţa lui Dumnezeu de modul cum abordăm această sete şi dragoste a lor…
MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS POVESTEŞTE GRECILOR DESPRE PELERINAJUL SĂU ÎN ROMÂNIA:
La invitaţia ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, din cadrul Patriarhiei României, de a aduce sfintele moaşte ale Sfântului Policarp, care se păstrează în Sfânta Mănăstire a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Ampelakiotissa, la Iaşi în România, cu prilejul marelui praznic local al Sfintei Parascheva din Epivata, mi s-a dat prilejul să vizitez pentru a treia oară această Sfântă Mitropolie şi îndeosebi oraşul Iaşi.
(…) Această vizită mi-a dat posibilitatea să privesc mai mult în inima creştinilor ortodocşi români, să văd dragostea lor faţă de Biserică, faţă de Sfânta Parascheva şi faţă de episcopul lor. Hramul Sfintei Parascheva din Epivata este cel mai mare praznic din România şi mii de pelerini vizitează Iaşii pentru a se închina sfintelor ei moaşte.
(…)
1. În avion şi în aeroportul din Bucureşti
(…) În avionul liniilor aeriene române mi-am dat seama de respectul personalului faţă de sfintele moaşte. Pilotul şi stewardezii ne-au rugat să deschidem sfintele moaşte, ca să li se închine. Am intrat în carlingă, pe care am binecuvântat-o cu sfintele moaşte, precum şi pământul românesc deasupra căruia zburam în acel timp. Pilotul şi co-pilotul le-au sărutat cu multă evlavie, au pus pe sfintele moaşte diferite obiecte personale, ca să primească binecuvântare. La fel au făcut şi ceilalţi stewardezi.
La aeroportul din Bucureşti unde am făcut o staţionare, ne aştepta o surpriză şi mai mare. În spaţiul aeroportului funcţionează o sfântă biserică ortodoxă, foarte frumos împodobită, unde se săvârşesc Dumnezeieşti Liturghii şi sfinte slujbe de către un preot care este însărcinat cu această lucrare. Ne-a aşteptat deci preotul aeroportului împreună cu un preot al Sfintei Mitropolii din Moldova, care avea să ne însoţească până la Iaşi şi ne-a condus în sfânta biserică. Pe cale, funcţionarii şi muncitorii se închinau cu multă evlavie sfintelor moaşte. În puţinele ore cât am aşteptat acolo, s-au făcut rugăciuni în sfânta biserică şi au venerat sfintele moaşte aproape tot personalul aeroportului, precum şi alţi călători în trecere, care s-au ridicat până la cca. 500, potrivit calculului preotului bisericii. În timpul şederii în aeroport ni s-a dat posibilitatea să prezentăm pelerinilor viaţa şi mucenicia Sfântului Policarp.
Mulţi din cei ce se aflau acolo, pe care i-am cunoscut din alte vizite ale mele în România sau ale lor în Navpaktos, mi-au cerut o întâlnire privată, ca să-mi pună diferite întrebări asupra temelor vieţii duhovniceşti. Lângă aeroport, într-o casă prietenoasă şi primitoare, a avut loc o întâlnire de cca. două ore, în timpul căreia s-au pus diferite întrebări şi s-au dat şi răspunsuri la ele. Oricine şi-ar fi dat seama de dragostea acestor oameni pentru Biserică, pentru sfinţi, dar îndeosebi pentru modul în care am putea păzi învăţătura lui Hristos în viaţa noastră de zi cu zi.
2. „Calea sfinţilor”
În continuare, împreună cu clericii, mirenii şi autorităţile oraşului, ne-am îndreptat spre catedrala oraşului, unde, în procesiune, prin mijlocul preoţilor, care erau îmbrăcaţi cu sfintele veşminte şi ţineau făclii aprinse, şi a multor pelerini, am aşezat Sfintele Moaşte ale Sfântului Policarp alături de sfântul trup al Sfintei Parascheva, într-un baldachin special în afara sfintei biserici. O altă surpriză! Zugrăviseră icoane cu Sfântul Policarp şi Sfânta Parascheva împreună şi brodaseră icoanele acestor doi sfinţi. Preoţii, psalţii şi oamenii psalmodiau troparele lor. Peste puţin timp a început procesiunea de seară, numită „calea sfinţilor”. Este vorba de un obicei: să se întâlnească doi sfinţi şi să se facă procesiune cu ei prin oraş, procesiune care ţine circa două ore.
Această procesiune este diferită de procesiunile care se fac în ţara noastră. Nu există fanfare muzicale, nici detaşamente militare, ci premerg şi urmează sfintelor moaşte, clerul şi poporul. Peste o sută de preoţi îmbrăcaţi în veşminte la fel de frumoase şi ţinând lumini aprinse, preoţi care ţineau pe umerii lor Sfintele Moaşte ale Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Policarp, mulţi diaconi, zeci de copii paracliseri cu făclii, cu sfeşnice, ripide, steaguri şi cădelniţe mari. Un cor numeros de tineri psalmodiau şi împreună cu ei, tot poporul, troparele sfinţilor în melos bizantin. Din când în când cântau şi în greceşte: Mântuieşte, Doamne, poporul Tău…, Sfinte Dumnezeule…etc. Au fost mii de oameni la procesiune şi au participat cu multă evlavie şi respect, cântând împreună cu psalţii, în ciuda condiţiilor climaterice urâte şi a frigului. După procesiune a urmat sărutarea de către popor a Sfintelor Moaşte. Aşa cum am menţionat mai sus, după aprecierile celor competenţi, s-au închinat Sfintelor Moaşte circa un milion de credincioşi.
Presa locală a scris că pelerinii care au aşteptat cu răbdare să se închine au ocupat pe lăţimea trotuarului o coadă de 3 km, iar o artistă a amintit că în trecut i-au trebuit 32 de ore, ca să ajungă la raclă şi să sărute Sfintele Moaşte. Poate mi-ar fi părut incredibilă această informaţie, dacă nu m-aş fi convins personal, deoarece în ziua în care am plecat din Iaşi, la 5 dimineaţa, în frig, i-am văzut cu ochii noştri pe pelerini, întinzându-se de pe trotuar pe trotuar şi din pătrat în pătrat, într-un şir de circa 2 km.
Am văzut fiindu-le alături voluntari ai Sfintei Mitropolii, ambulanţe, oameni gata să le ofere apă şi mâncare şi orice altceva le-ar fi trebuit. Ordinea o supravegheau poliţiştii. Este un fenomen pe care nu-l întâlnim cu uşurinţă şi la o astfel de dimensiune în ţara noastră.
3. Manifestări praznicale
(…) În acest punct ar trebui să mă refer la personalitatea Mitropolitului Teofan al Moldovei, pe care l-am cunoscut cu zece ani în urmă ca mitropolit al Olteniei. Este un cleric deosebit, educat, inteligent, dar îndeosebi sensibil la problemele sociale, plăcut în cuvânt şi cu o mare dragoste faţă de Dumnezeu şi de Biserică. Am văzut modul în care comunică cu lumea, se comportă cu simplitate şi dragoste, lucru de care oamenii au nevoie. Mi-a mărturisit diferite programe pe care le-a implementat şi planurile pe care şi le-a făcut pentru pregătirea viitorilor clerici şi a oamenilor care au intense întrebări duhovniceşti.
Sfânta Mitropolie a Moldovei, prima Mitropolie în Diptice în Patriarhia Română, este destul de mare şi cu multe probleme. Dispune de cca. 1 200 de clerici, 2 000 de monahi şi monahii şi foloseşte pentru lucrarea ei administrativă şi spirituală cca 600 de funcţionari, pe care trebuie să-i şi plătească. Există şcoli bisericeşti, o facultate de teologie şi alte activităţi. Oricine îşi dă seama ce presupune lucrarea pe care trebuie să o facă un arhiereu în această zonă, dar şi poziţia pe care o are în Biserica Locală, pe care o împlineşte cu vrednicie actualul mitropolit.
4. Dumnezeiasca Liturghie de hram în ziua praznicului
(…) Pentru că era imposibil ca întregul popor să aibă un contact optic, în toată piaţa catedralei au fost montate ecrane gigant, aşa încât credincioşii prezenţi să poată să vadă cele ce se săvârşeau, act ce demonstrează mulţimea de credincioşi ce a fost prezentă. Uimitor a fost că Dumnezeiasca Liturghie a ţinut trei ore, de la 9 până la 12, şi tot poporul a rămas în picioare, nemişcat şi tăcut, cu mult timp înainte de începerea Dumnezeieştii Liturghii şi a participat cu evlavie pe toată durata ei. Şi ceea ce a fost mai surprinzător: starea vremii a fost foarte dificilă, a fost foarte frig (3o C) şi sufla un vânt rece.
Aşa cum şi altădată constatasem, în România, în astfel de situaţii, modul săvârşirii Dumnezeieştii Liturghii este foarte fastuos, adică arhiereii şi diaconii se îmbracă în veşmintele lor în clădirea Sfintei Mitropolii de lângă catedrală şi procesiunea se îndreaptă spre spaţiul săvârşirii Dumnezeieştii Liturghii. Ierarhii merg prin mijlocul poporului, care le cere binecuvântarea. La fel se întâmplă şi după apolisul Dumnezeieştii Liturghii. Toţi credincioşii prezenţi încearcă să primească binecuvântare, fie sărutând mâinile arhiereilor, fie atingând veşmintele lor, cu credinţa că preotul a intrat în slava lui Dumnezeu şi, prin urmare, şi ei vor să primească o binecuvântare oarecare. La un moment dat a fost nevoie să intervină poliţia, ca să mă desprindă de cordonul pelerinilor care-mi cereau binecuvântare.
Mitropolitul Teofan mi-a cedat locul de onoare, ca să conduc Dumnezeiasca Liturghie şi să vorbesc poporului în legătură cu praznicul. Îmi pregătisem o predică potrivită, dar în cele din urmă, văzându-i pe oameni rugându-se şi cu totul angajaţi, am preferat să-mi schimb subiectul şi să vorbesc din inimă. Astfel, m-am referit în general la viaţa celor doi sfinţi şi, în special, la valoarea şi mesajul teologic pe care-l transmit sfintele moaşte, răspunzând la întrebarea de ce creştinii iubesc moaştele sfinţilor.
5. Omilie la Universitate despre Părintele Ioannis Romanidis
În după-amiaza aceleiaşi zile, adică pe 14 octombrie, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei programase să cuvântez la universitate cu tema pe care am ales-o: „Teologia empirică la Părintele Ioannis Romanidis”. Părintele Ioannis Romanidis este cunoscut în România, deoarece au fost traduse diferite cărţi ale lui şi deja au prezentat interes şi se traduc cele două volume ale Dogmaticii Empirice, pe care le-am scris. În diferite puncte ale oraşului au fost puse afişe speciale, care anunţau evenimentul.
Omilia a avut loc în sala centrală a Universităţii şi au fost prezenţi aproape toţi profesorii Facultăţii de Teologie, mulţi studenţi şi multă lume. Se umpluseră spaţiul amfiteatrului, balconul şi un alt spaţiu unde se urmărea omilia pe nişte ecrane.
6. Întoarcerea la Bucureşti
Marea surpriză pe care am trăit-o a fost că la aeroportul din Bucureşti, unde aveam să aşteptăm vreme de două ore zborul de întoarcere la Atena, am întâlnit acolo persoane care fuseseră la Iaşi, care călătoriseră toată noaptea, circa 6 ore, după sfârşitul omiliei, ca să ajungă la aeroportul din Bucureşti şi să-şi ia rămas-bun de la mine. A fost ceva nesperat. Dragostea oamenilor de multe ori te înrobeşte, dar te şi smereşte. Mi s-a dat posibilitatea ca în spaţiul aeroportului, în afara paraclisului să discutăm despre alte teme teologice şi duhovniceşti circa două ore.
M-am emoţionat profund de dragostea oamenilor. Nu suntem vrednici să slujim astfel de oameni binecuvântaţi şi vom da seama în faţa lui Dumnezeu de modul cum abordăm această sete şi dragoste a lor. Nu am cuvinte să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar şi îmi doresc să răspund acestui mare dar al lui Dumnezeu de a ne fi făcut slujitori ai unui popor atât de binecuvântat.
În general, a fost o călătorie foarte binecuvântată. Experienţa de a călători cu moaştele unui sfânt este cutremurătoare. Moaştele Sfântului Policarp au avut locul lor în avion, li s-a scos bilet pe numele lui şi le-am avut lângă noi. După mărturisirea comună, în aeroportul din Bucureşti, din Sfintele Moaşte a izvorât o puternică bună-mireasmă. De asemenea, a fost o experienţă specială faptul că am cunoscut copii şi roade duhovniceşti ale Sfântului Isihast Paisie Velicikovski şi ale Părintelui Cleopa, care au trăit în acele părţi şi au semănat cuvântul teologiei ortodoxe şi prin urmare au lăsat roade.
Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru darul pe care mi l-a făcut şi îi mulţumesc din inimă ÎPS Mitropolit Teofan al Moldovei, ales frate în Hristos, pentru bucuria pe care mi-a făcut-o.
(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)
cititi integral AICI
Legaturi:
- CONFERINTA DE LA IASI A IPS HIEROTHEOS VLACHOS despre viata si teologia parintelui Ioannis Romanidis (VIDEO SI TEXT)– prima parte
- MITROPOLITUL IEROTEI VLACHOS: PARTEA A DOUA (INTREBARI SI RASPUNSURI) A CONFERINTEI DE LA IASI. (audio si text). Despre impartasania deasa, rugaciunea inimii, psihoterapia ortodoxa si pr. Ioannis Romanidis
- IPS HIEROTHEOS VLACHOS LA IASI – predica si interviu de Cuvioasa Parascheva (VIDEO): SFINTELE MOASTE SUNT DOVADA CEA MAI MARE CA DUMNEZEU ESTE VIU
- Detalii despre Mitropolitul Hieroteos Vlachos si despre Parintele Ioannis Romanidis
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/01/19/mesaj-de-imbarbatare-duhovniceasca-la-inceputul-lui-2011-de-la-ips-teofan-pentru-o-romanie-care-pare-ca-se-scufunda/
Sunt mandru ca sunt roman 🙂 Cred ca trebuie sa ne rugam mai mult pentru poporul roman in rugaciunile noastre personale!
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/10/01/o-rugaciune-de-care-avem-mare-nevoie-astazi-rugaciunea-pentru-lume-a-cuviosului-paisie-aghioritul/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/09/23/rugaciunea-sfantului-siluan-athonitul-pentru-lume/
Iar eu o sa adaug:
CAT DE MULT NE TREBUIE ASTAZI IN BISERICA INVATATURILE PARINTELUI CONSTANTAIN SARBU!!!!!!!!!
Am redeveni ceea ce, inainte de ciuma rosie,au fost bunii si strabunii nostri.
Odata ce a primit paharul cu apa vie(ma refer la invataturile despre comportamentrul crestinilor in biserica),crestinul nostru nu s-ar mai lasa amagit nici de ecumenism, nici HULA si ignoranta preotilor care dau curs catolicismelor ce lovesc in Sfantul Potir si deci, in Sfanta Taina a Impartasaniei(vezi lingurita de unica folosinta si alte imbecilitati!).
Am regasi,in mod natural si cuminte,drumul spre Casa Tatalui.Iar El ne va astepta cu bratele deschise si cu inelul restaurarii demnitatii pierdute…
Da-ne Doamne,Parinti si Invatatori ca Pr Sarbu,ca mare lipsa avem de ei!
Multumesc mult pentru articolul acesta. Slava Domnului pentru tot
Mi-au mers la inima spusele IPS Vlachos (apropo o fi vlach adica de origine romana la origine?)!!
Exista o unda de credinta in romani deosebita, orice am/as zice. Respectul meu pentru cei care stau la cozi enorme ca sa sarute moaste este in raport direct cu incapacitatea mea (foarte mare) de a sta la o coada de orice fel.
Vine poporul să se’nchine
Smerit de jug, de suferinţă,
Mărturisind fără de vorbe
Că n-a uitat sfânta credinţă.
Se’ncolonează în tăcere,
Români cu sutele de mii,
Să se închine Paraschevei,
Că o iubesc, că încă-s vii.
Vin sub povară, sub ispite,
Sub apăsare, sub durere,
Spunând ce au de spus în public,
Prin așteptare și tăcere.
Nu strigă nimeni, nu acuză,
Nu osândește necredinţa,
Că fiecare-și duce’n spate
Necazul, vina, nepuntinţa.
Se’ncoloneaza România,
Ne’ngenunchiată de cel rău,
Să se închine, să-l slăvească,
(Prin sfinţii săi) pe Dumnezeu.
Coloana crește, și se’ntinde,
Pe kilometri de’așteptare
(În frig, pe’un drum sub biciul ploii),
Parcurși încet și sub răbdare.
Tăcerea, ruga, așteptarea
În orice pas de pe parcurs,
Mărturisesc că România
Încă-l cinstește pe Iisus.
Ce duc în cugete și-n inimi
Ce spun tăcând, ce au de spus,
O spun în taină pelerinii
Prin kilometrii din parcurs.
Nu-i nici protest fără de vorbe,
Nu-i cerere prin osândire,
Ci-i cea mai sincera chemare
La Dumnezeu și la iubire,
E strigat din adânc de suflet,
Și sete după Dumnezeu,
După iubirea terfelita,
Și siluită de cel rău,
E dorul după curaţie,
Dup’Adevăr, după dreptate,
După valorile vieţii,
Care subtil ne sunt furate,
E strigat ortodox lăuntric
Și dor lăuntric după sfânt
Mărturisit deschis și sincer,
Făr’a rosti nici un cuvânt.
Poporul spune fără vorbe
Prin miile de pelerini,
Că încă n’a pierit credinţa,
Chiar dacă sinceri sunt puţini.
Poporul cel curat şi sincer
Te cheamă Doamne’n rugăciune,
Însingurat şi plin de lacrimi,
Când totu-i strâmb şi rău în lume.
Creştinii cei săraci Iisuse,
Care-şi păstrează curăţia,
În acest veac al făr’delegii
Î-Ţi cer cu sete veşnicia.
Ei duc necazul, duc amarul,
Duc jugul greu al umilinţei
Răbdând în suflete şi-n inimi
Batjocura dată credinţei,
Ei duc povara datoriei
Trăind cu greu de azi pe mâine
Minţiţi și vămuiţi stanic
Și’n cel din urmă colţ de pâine.
Ei poartă jugul și rușinea,
Durerea și amarul ţării
Nadăjduind în mila-Ţi sfântă
Și în puterile iertării.
Si plâng cerandu-Ţi îndurarea
Şi ajutorul Tău ceresc,
Că toate cele bune astăzi,
Din zi în zi se prăbuşesc.
Din ţara noastră ortodoxă
Piere rspid sfânta ruşine
Răbdarea , mila, pocăinţa,
Și vin păcatele păgâne.
A pierit dragostea cea sfântă
Ce se trăiește’n curăţie,
Smerenia ,discernământul
Şi dorul pentru veşnicie.
O grea durere arde’n inimi
Când vedem ţara sărăcită,
Familia în destrămare
Şi dragostea batjocorită,
Valorile sfintei credinţe,
Şi toată zestrea strămoşească
Dispreţuite şi schimbate
Cu desfătarea păgânească.
Poporul cel curat şi sincer
Te cheamă Doamne-n greu suspin,
Tot mai hulit și tot mai singur,
Mai izolat şi mai străin.
Dar va răbda până la sânge,
Batjocura şi umilinţa,
Durerea lipsa şi ocara,
Numai să-şi apere credinţa.
Căci numai Tu ne iubești sincer
Ne ești, părinte drag și sfânt
Și singura nădejde astăzi
În relele de pe pământ.
@petra
Sunt în exact aceeaşi situaţie ca şi dvs. Noroc că m-am căsătorit că altfel aş fi fost nevoit să trăiesc fără electricitate din pricina cozilor de la E.on.
Totuşi, din mila Domnului, am reuşit să ajung şi eu la Iaşi anul acesta la Sfântă şi am reuşit să stau la coadă de la 14.30 la 5.30. Nu putem suprapune coada din altă parte peste coada pentru Sfântă. Nu poate fi descris în cuvinte ajutorul FIZIC pe care simţi că îl primeşti aşteptând. Când m-am aşezat la coadă m-am revoltat văzând mămici cu copii mici, cum că sunt prea habotnice şi chinuie copiii. Pe un bebe de vreo 2 ani jumate l-a purtat în braţe un grup de vreo 50 de persoane, iar copii de care îmi era milă când m-am aşezat la coadă, radiau de lumină şi de energie, după 15 ore, când eu eram frânt.
Eu am mers în pas alert vreo 40 de minute să ajung la capătul cozii, dar din moment ce te aşezi acolo, pur şi simplu simţi cum intri sub acoperământul Sfintei. La coadă TOTUL e mai uşor şi credeţi-mă că nu sunt genul de persoană pe care l-aţi putea acuza de autosugestie. Nu ţine nici măcar de voinţă, căci au plecat mulţi care spuneau spre exemplu că au stat la net şi 48 de ore fără să doarmă, ori că au lucrat în ture de 24 de ore. Mi s-a părut că am intrat într-un metrou.. deschis.. Este clar o altă lume, alt timp, deşi poţi vorbi cu cei de pe lângă 🙂
E un efort de credinţă, înainte de toate. Nu este o încercare fizică şi pentru asta este suficient să vedeţi că ajung la Sfântă şi copii de 3 ani şi bătrâni de 90 şi oameni în putere. La fel şi dintre cei ce renunţă. Este singurul loc în care condiţia fizică, sandwichurile de acasă, îmbrăcămintea groasă etc NU CONTEAZĂ! În sensul în care cineva s-ar baza pe provizii şi flanele în loc să se întărească în credinţă. Pur şi simplu stă Sfânta lângă fiecare şi se roagă de fiecare să îi ceară ajutorul..
Şocantă este şi imaginea celor ce ies din rând şi pleacă (unii poate din motive binecuvântate), care se rup de restul.. Şi se vede atât de clar şi înfiorător, o cernere pentru care nu avem corespondent duhovnicesc. Sunt şi mulţi care stau din încăpăţânare, după cum ei înşişi declară, dar concluzia este că dacă nu i-ar dori Sfânta, nu ar rezista să ajungă la ea, oricât de capsomani ar fi.
Iertaţi-mă! Doamne, ajută!
Ce binecuvantare! Noi ii invidiem pe greci pentru ravna lor, iar ierharhii greci vad dragostea si evlavia romanilor.
Doamne, miluieste si mantuieste poporul tau!
Am stat si noi pentru prima data la coada, desi suntem ieseni de multi ani, dinainte sa fie coada chiar 🙂
La un moment dat credeam ca vom ingheta de frig si nemiscare, eram terminata dar atunci a iesit soarele printre nori si picaturi de ploaie, si ne-a incalzit putin, apoi o doamna de la Baia Comunala ne-a dat supa si ceai calde. O fata din Bucuresti chiar mi-a dat geaca de pe ea, am facut schimb desi mi-era rusine ca sunt din Iasi, dar nu am vrut sa parasesc frontul sa ma imbrac. In cateva ore m-am incalzit bine si nu-mi venea sa cred ca mi-am revenit. Numai Dumnezeu ii poate intari pe cei ce stau la rand si apoi rasplati cu bucurie duhovniceasca. Si Cuvioasa Paraschiva care dupa numai 25 de ani de credinta si nevointe s-a invrednicit ca si dupa 1000 de ani sa fie vie, iubita si cinstita de Dumnezeu si credinciosi. Parca asa putem intelege mai usor vesnicia despre care citim.
sincer, ma bucur sa aud cuvinte bune din partea unui ierarh grec, dar parca totusi ar trebui sa nu ne mandrim prea tare 🙂
Acest ierarh, Hierotheos Vlachos, a perceput ce a descris mai sus datorita sensibilitatii sale. Pacatosii vad numai pacatosenii in jur, iar sfintii remarca doar sfintenie.
Doamne, dac-ar fi ca si culme (fie ea doar cea vizibila) a raului in Romania Teofan “abuzivul”, s-ar implini visul milenarist: Raiul pe pamant.
Fromoasa marturisire de traire duhovniceasca! Si o mare incurajare pentru noi, ca lucrurile bune, chiar si cele f. simple, conteaza si raman puternic intiparite in sufletele noastre! Sa nu ne dam batuti! Dumnezeu si Maica Domnului sa ne ajute!
Conteaza foarte mult si exemplul de evlavie al celor din jur, pentru ca nu toti oamenii sunt poate hotarati sa se aseze la coada pentru a saruta Sf. moaste, dar vazand ravna celor din jur se mobilizeaza. Pentru mine cel putin exemplul altora a fost de mare ajutor si a reprezentat intotdeauna un imbold in a face eforturi mai mari pe calea credintei.
In ceea ce priveste faptul ca oamenii isi marturisesc in numar atat de impresionant de mare credinta, nu cred ca ar fi bine sa ne mandrim. Sa consideram mai degraba ca e un lucru normal, atata timp cat se mai poate face acest lucru.
@utzu
O coada asemanatoare, cel putin la fel de mare, ai sa gasesti de Manastirea Prislop de parastasul Cuviosului Arsenie Boca.
Cine a fost acolo stie. Cand am fost eu cel putin numai coada de masini se intindea pe distanta de peste 10 Km, de la Manastirea Prislop (Silvasu de Sus) pana aproape de Haţeg… la un moment dat politia nu mai vroia sa dea drumul credinciosilor spre manastire
Sunt multi romani evlaviosi nu doar in Moldova, ci peste tot in tara.
Probabil ca daca am avea mai multi ierarhi asemenea IPS Vlachos s-ar aprinde si in alti romani flacara credintei dragostea pentru Biserica lui Hristos si de faţă cele sfinte.
Va multumesc pentru marturiile dvs. apropo de stat la coada la moaste. Pe mine m-au impresionat….si experienta d-lui utzu, a lui svm, etc. vorba antuzei:”Conteaza foarte mult si exemplul de evlavie al celor din jur, pentru ca nu toti oamenii sunt poate hotarati sa se aseze la coada pentru a saruta Sf. moaste, dar vazand ravna celor din jur se mobilizeaza.’
Asa ca daca in viitor se va ivi ocazia ma voi stradui sa fac ceeace atitia si atitia romani fac deja de ani de zile.