“INVINSUL INVINGATOR”: cuvinte duhovnicesti patrunzatoare despre prigoana staretului Efrem

29-12-2011 8 minute Sublinieri

ATITUDINI CATEGORICE ALE MITROPOLITILOR GRECI

Nicodim de Ierissos, Efstathios de Sparta, Hrisostom al Patrelor, Serafim de Kastoria

si  a Mitropolitului Nathanail al Bulgariei

PARINTELE MOISE AGHIORITUL:  “SFANTUL MUNTE NU E LOJA!


  • Pemptousia:

Parintele Moise Athonitul: Învinsul învingător: Efrem, Egumenul Mănăstirii Vatoped

Egumenul Mănăstirii Vatoped, Arhimandritul Efrem, a fost judecat şi socotit suspect de a fugi în străinătate sau făptuitor al altor „crime”, de aceea a fost decisă arestarea sa preventivă. Majoritatea oamenilor consideră nedreaptă această hotărâre, joc politic, praf în ochi, încercare de a distrage atenţia opiniei publice, şi nu asanare, purificare sau pedeapsă justificată aşa cum o prezintă anumite persoane implicate în scandal.

Anumite cercuri juridice cu experienţă consideră hotărârea ca fiind invalidă, nedocumentată, arbitrară, impusă de sus. Nedreptatea nu este îndreptată doar împotriva egumenului, ci împotriva Bisericii şi a sfintei rase. O considerăm începutul persecuţiilor şi al muncilor.

Întotdeauna sunt judecaţi şi cei ce judecă. Aici nu este vorba de o gravă abatere juridică. Acelaşi corp judecătoresc onest ar trebui să fie păstrat neapărat, tocmai din pricina independenţei restrânse a justiţiei greceşti. Specialiştii în domeniu, greci, dar şi străini, consideră această situaţie drept un caz clar de influenţare a justiţiei, prin exercitare de presiuni.

Vrednic de mirare cum hotărârea a fost emisă chiar în ajunul Crăciunului, acest fapt meritând mai multă atenţie şi cercetare. Ca şi cum s-ar spune, prin aceasta:Voi, creştinii, de ce vreţi să mergeţi mâine la biserică? Nu vedeţi mizeria reprezentanţilor ei, mai ales a acestui egumen aghiorit? Mai bine să n-aveţi de-a face cu unii ca ăştia. E vorba de un dezastru naţional”.

Ziariştii compromişi exultă, cu toate că au fost învinovăţiţi şi pedepsiţi pentru mărturie mincinoasă. Din nefericire, însă, în acest ceas de cumpănă, s-au găsit şi purtători de rasă care s-au bucurat de această hotărâre dată împotriva egumenului. Unii chiar au conlucrat la aceasta.

Cum poate fi justificată bucuria acestora? Probabil că doar psihologic. Nu vreau să-l proslăvesc, să-l linguşesc sau să-l consolez pe egumen. Dar îmi este cu neputinţă să nu-i iau partea, chiar dacă sunt de părere că a greşit întrucâtva. Obştea de Dumnezeu iubitoare de 120 de membri are nevoie, în orice caz, de sprijin.

În ciuda atâtor acuze lansate împotriva persoanei egumenului ei, ea rămâne tare, statornică şi strâns unită. Pot rămâne oamenii duhovniceşti, în această tragică situaţie, nemişcaţi şi indiferenţi? După cum am mai scris, sunt interesat în mod pozitiv de modul de abordare a acestei chestiuni de către egumen, cu credinţă şi nădejde în Dumnezeu şi în Născătoarea de Dumnezeu, cu neprefăcută blândeţe şi sinceră părere de rău.

Un egumen aghiorit urmează să fie pus în cătuşe, în faţa camerelor, să fie băgat în dubă şi făcut de râs, să fie umilit ca un hoţ, criminal şi şarlatan, în ajunul Crăciunului. Buletinele de ştiri arată cum Sfântul Munte era păzit din aer, de pe mare şi de pe uscat, nu care cumva să dispară egumenul Efrem.

Toate acestea sunt lucruri serioase? Unde să protestăm? Cine ascultă? Principala acuzaţie este concentrată în faptul că egumenul s-a zbătut să protejeze posesiunile mănăstirii a cărei conducere o preluase! Dacă nu ar fi făcut-o, ar fi fost răspunzător. Mă tem că prin aceasta acuzatorii Mănăstirii şi ai egumenului vor să lovească în Biserică, să nu se mai împiedice tot timpul de ea. Să o slăbească şi să-i restrângă activitatea filantropică. Această activitate este pusă în practică de mulţi ani şi de egumenul Efrem cu mărinimie, dragoste şi fără publicitate.

Înclin să cred că cei ce au colaborat în vederea luării acestei decizii dorm cu conştiinţa împăcată. Sfântul Ioan Hrisostom spune că cel mai dulce somn e acela al conştiinţei împăcate. Le urez celor ce judecă să se liniştească şi celor împotrivitori să se simtă împăcaţi. Liniştea şi împăcarea nu precumpănesc, însă, atunci când nu există autenticitate, sinceritate şi lipsă de ipocrizie. Există Dumnezeu, şi continuă să ia aminte la adâncurile inimii şi va răsplăti în ziua potrivită cele drepte şi vrednice.

Sfântul Munte nu este club, tripou, lojă contemporană sau invenţie recentă. Are istorie, tradiţie, a produs sfinţi şi este un sălaş al virtuţilor. Este vrednic de respect şi consideraţie. Un procuror, om al legii, nu poate să nu recunoască rânduielile acestui sfânt loc. Nu poate să nu se prezinte intâi la Sfânta Epistasie, să nu vină însoţit la Mănăstirea Vatoped de custode, să nu recunoască autoritatea Sfântului Munte. De ce să se ducă direct la Mănăstire ca un călău, însoţit de zeci de poliţişti înarmaţi?

Sau, a mers cumva să ridice un mare tâlhar, mare mafiot, terorist, traficant de carne vie, de droguri sau criminal de război? Ne-am întors în Evul Mediu? Nu cumva toată această înscenare are scopul de a discredita sfintele rânduieli?

Pe bună dreptate se opun Sfânta Chinotită, o bună parte dintre ierarhi, jurişti de vază, o mulţime de personalităţi şi credincioşi din Grecia şi din străinătate. Este îndeobşte cunoscut faptul că cei ce aşteptau să-şi mărească astfel procentul, probabil şi-l vor micşora.

Chiar şi oameni care au fost influenţaţi de mass-media şi-şi puneau semne de întrebare în privinţa scandalului, astăzi îşi dau seama despre ce fel de joc au jucat cei care au luat această hotărâre împotriva egumenului şi care nu au nimic sfânt. Egumenul Efrem îşi va primi plata pentru nevoinţele lui.

Împotrivitorii lui sunt judecaţi cu asprime, sunt cântăriţi, clasaţi şi abandonaţi. Irod şi-a făcut treaba în Betleem şi a umplut Iudeea de sânge. Irodiada a dansat extraordinar şi a câştigat capul lui Ioan. S-ar părea că au câştigat, dar, în cele din urmă, au pierdut.

Adeseori, învinşii sunt, în realitate, cei învingători, precum Hristos pe Cruce, căci Răstignirii i-a urmat Învierea.

Purtătoare de biruinţă duhovnicească se va dovedi şi această istorie tristă.

Atât doar, că-mi pare rău pentru aroganţii făcători de nedreptate.

De monahul Moise Aghioritul

***

Înaltpreasfinţitul Nathanail, Mitropolitul de Nevrokopi: „Greu îţi este să loveşti în ţepuşă cu piciorul” (Fapte 26, 14)

Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Nevrokopi, Nathanail (Patriarhia Bulgariei) a trimis o scrisoare de susţinere a Stareţului Sfintei Mănăstiri Vatoped, Arhimandritul Efrem. Mai jos puteţi citit textul complet al scrisorii:

Înaltpreasfinţitul Nathanail,Mitropolitul de Nevrokopi

Cuvioase şi iubite al meu Gheronda Efrem,

Cu sentimente amestecate care se luptă în sinea mea, Vă adresez această scrisoare. Sunt deopotrivă sentimente de bucurie, dar şi de mâhnire omenească.

Sentimentul de bucurie izvorăşte din certitudinea că Acela care a îngăduit această încercare va arăta în cel mai categoric chip adevărul şi va răsplăti durerea provocată de cruzimea şi nesăbuinţa omenească.

Nu au citit, se vede, vrăjmaşii niciodată Sfânta Scriptură şi nici ceea ce Însuşi Domnul i-a spus lui Pavel: „Greu îţi este să loveşti în ţepuşă cu piciorul” (Fapte 26, 14).

Am însă şi mâhnire, văzând că omenirea se îndepărtează cu ritmuri repezi de Dumnezeu. Îl dispreţuieşte pe Dumnezeu şi declară dumnezeu propriul sine.

Am mâhnire, pentru că nu doar în Grecia, ci şi în alte ţări unde există o Ortodoxie luptătoare, urâtorul de bine, prin instrumentele sale, încearcă să provoace lovituri şi să zdruncine credinţa oamenilor în Biserica Ortodoxă, ca să poată, aşa cum crede el, să-şi săvârşească nederanjat lucrarea distrugătoare.

Suntem încercaţi, şi sfinţia-voastră, şi noi aici în Bulgaria.

Lupta este dură şi grea, pentru că răul are de partea lui toate mijloacele de comunicare şi manipularea opiniei publice devine mult mai uşoară pentru aceştia.

Însă adevărul este aur şi aurul, oriunde s-ar afla, străluceşte. Să fiţi sigur că această încercare va fi spre lauda Bisericii şi veţi primi cunună de la Domnul nostru.

Nu este de altfel întâmplător că urâtorul de bine a ales aceste sfinte zile pentru a-şi începe lucrarea-i distrugătoare. Nu este întâmplător că în aceste zile când toate serviciile au zile libere s-au grăbit să umilească, în persoana unui luptător al credinţei, Biserica lui Dumnezeu.

Le răspundem din nou „Greu îţi este să loveşti în ţepuşă cu piciorul” (Fapte 26, 14).

Iubitul meu Părinte Efrem,

Cunosc durerea şi necazul Vostru, nu pentru încercarea prin care treceţi, cât pentru războiul nedrept care are ca ţintă Biserica. Cunosc credinţa Voastră sigură şi marea Voastră răbdare şi sunt convins că prin această încercare se vor folosi multe suflete.

Noi Vă suntem alături prin rugăciune şi prin informarea poporului nostru credincios care cu nelinişte ne întreabă şi vrea să afle de ce se petrec toate aceste lucruri.

Vă urăm din tot sufletul ca Domnul, Care a îngăduit această încercare, să Vă dea şi puterea de a o depăşi. Să fiţi încredinţat că mii de ortodocşi din toată lumea se roagă, ca să aveţi putere şi curaj şi să strălucească adevărul.

Cu dragoste în Hristos şi calde urări,

Mitropolitul de Nevrokopi, Nathanail

Mitropolitul Patrelor, Hrisostom, despre hotărârea de arestare preventivă a Stareţului Efrem

În legătură cu hotărârea de arestare preventivă a Stareţului Efrem, Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Patrelor, Hrisostom, a declarat următoarele:

Înaltpreasfinţitul Hrisostom, Mitropolitul Patrelor

Hotărârea de arestare preventivă a Stareţului Efrem a surprins, dar mai ales a mâhnit pe poporul nostru binecredincios.

Se dovedeşte încă o dată că este lovit prestigiul monahismului şi al Bisericii într-un mod care sfidează logica şi sentimentul religios al creştinilor, mai cu seamă în aceste zile în care prăznuim Întruparea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu.

Pe bună dreptate se întreabă fiecare: Stareţul Efrem este azi problema Greciei? El este pericolul pentru ordinea şi siguranţa publică?

Câţi răufăcători periculoşi şi criminali nu circulă liberi şi provoacă sentimentul public?

Câţi dintre cei vinovaţi de multele suferinţe ale patriei şi societăţii noastre nu rămân nepedepsiţi? Ce trebuie să presupunem deci în faţa unei asemenea situaţii?

Din nefericire pentru cei care încă de la început au uneltit şi au viclenit toată această chestiune a Mănăstirii Vatoped şi din fericire pentru Părintele Efrem, decizia despre care vorbim le dă dreptate tuturor celor care de la început şi-au exprimat rezervele faţă de acest demers juridic şi au crezut în nevinovăţia Stareţului.

Stareţul Efrem, prin această cruce, va deveni mai puternic sufleteşte şi va străluci încă mai mult duhovniceşte.

După Golgota şi Răstignire urmează Învierea.

Decizia respectivă s-a luat în mod necugetat şi de aceea trebuie revocată. Credem că Justiţia se va ridica la înălţimea situaţiei.

Mitropolitul Serafim al Kastoriei: “Αceasta decizie este indreptata impotriva Bisericii”

Din primul moment in care s-a anuntat arestarea Staretului Sfintei Manastiri Vatopedi, Arhimandritul Efrem, dupa informatiile de pe Romfea.gr, Preasfintitul Mitropolit al Kastoriei, kir Serfim, i-a trimis ο scrisoare de incurajare si l-a contactat telefonic pentru a-si exprima urarile din inima, de a trece cu bine peste aceste incercari, subliniind ca dupa Cruce urmeaza Invierea.

Si, in cadrul predicii tinute la Manastirea Metamorfosesos, pe 27 Decembrie 2011, dupa liturghia slujita impreuna cu Presafintia Sa kir Pavlos, Mitropolitul Sisanionului si a Siatistei, si-a exprimat ingrijorarea si nedumerirea referitoare la faptul ca “in ajunul unui mare praznic imparatesc este luata o decizie de arestare a unui staret al Sfantului Munte care conduce o comunitate monahala ce numara peste 120 de frati, care pana astazi au fost alaturi de acest om cu multa dragoste, atat in cadrul manastirii cat si in afara ei.”

Desigur, a spus Mitropolitul Kastoriei, dupa cum au scris si au declarat si alti Ierarhi ai Bisericii nosatre, aceasta decizie reprezinta o actiune indrepata in principal impotriva Bisericii si impotriva Sfantului Munte si a monahismului, spre marea bucurie a dusmanilor bisericii.

Preasfintitul episcop al eparhiei Kastorias a incheiat exprimandu-si mirarea: de ce de fiecare data se dezlantuie atata ura importiva sfintelor institutii ale Bisericii noastre, mai ales in zilele din preajma sarbatorilor de Craciun si de Paste ?

La sfarsit, domnia sa si-a exprimat nadejdea ca Dumnezeu sa lumineze pe conducatori astfel incat sa fie pace si liniste in sufletul crestinilor care sufera astazi.

Mitropolitul Nicodim: “Mi-e rusine, ca episcop, pentru arestarea staretului Efrem”

Venerabilul Mitropolit de Ierissos, Ardamerion si Sfantul Munte, Nicodim, a comentat intr-o maniera caustica arestarea staretului Efrem.

Mitropolitul de Ierissos, printre altele, a spus: “Este o mare rusine pentru stat ce s-a intamplat... Si la ce ma refer? Ma refer la faptul ca pentru trei ani  statul nostru dezbate si decide acum, dupa trei ani. Decide in ajunul Craciunului” a adaugat Nicodim.

De asemenea, Mitr. de Ierissos a subliniat casa trimiti Procurorul, politia si trupele speciale, sa patrulezi la Sfantul Munte si Uranopolis ca si cum ar evada staretul… Cine a mai vazut asa ceva!”

“Astazi sunt atatia hoti, jefuitori, banditi care nu au fost arestati! Pe cand, pe de alta parte, oamenii care au furat din bunurile publice, care au furat banii poporului sunt lasati nestingheriti”, a mai punctat Mitr. Nicodim.Incheind, Mitr. de Ierissos a mai spus:Arestarea staretului face sa-mi fie rusine ca episcop si ca cetatean al acestei tari. Am ajuns de rasul lumii!”

Mitropolitul Efstathios catre Procurorul Curtii Supreme: Sa faceti dreptate, deoarece si judecatorii vor fi judecati!

Episcopul de Monemvasia si Sparta, Mitr. Efstathios, a trimis o scrisoare catre Procurorul Curtii Supreme, in care isi exprima durerea pentru intemnitarea Staretului Efrem si intreaba cum poate fi bagat la inchisoare un asemenea preot cinstit cu o activitate remarcabila.

Intreagul text al scrisorii este redat mai jos:

Draga dl. Avocat al Curtii Supreme,

Va exprim, cu toata stima fata de justitia din tara noastra si fata de dvs., durerea si indignarea mea si a poporului evlavios al mitropoliei fata de tragedia prin care trece Arhim. si Staretul Manastirii Vatopedi, parintele Efrem.

Cum poate fi intemnitat un preot onest cu o asemenea activitate remarcabila, atat in interiorul cat si in exteriorul Sfantului Munte, pentru acte criminale pe care nu le-a comis ci doar este banuit ca le-ar fi comis?

Cum poate rezista logicii asa ceva? Cum putea fi un asemenea om suspectat ca va fugi din tara, cand tocmai revenise din Rusia, unde a dat o marturie ortodoxa? Doar daca nu cumva aceasta este cauza pentru care el este intemnitat.

Cum poate un asemenea om, cu asemenea spiritualitate, moralitate, noblete si iubitor de calugarie, care a creat o fratie atat de numeroasa, remarcabila, admirabila, in vremuri apocaliptice, sa fie periculos pentru justitia noastra si banuit de fuga, sa fie capturat ca un talhar in manastire si intemnitat in Korydallos ca si cum ar fi vinovat de cine stie ce crime? […]

Dle Avocat,

Refuz sa cred ceea ce se spune despre arestarea staretului, anume ca ar fi un atac impotriva Bisericii si a Muntelui Athos.

(…) Daca am fi tacut, “pietrele ar fi vorbit”.

Va rog calduros, impreuna cu o multime de clerici si mireni, sa cercetati respectiva tema (subiect) cu o atentie deosebita si sa faceti dreptate unui cleric deja aflat in detentie si mai ales intr-o perioada de mare sarbatoare a Bisericii noastre, deoarece ” si judecatorii vor fi judecati”

Ministrul Transporturilor : “Deosebit de dura decizia judecatorilor”

Deosebit de dura a caracterizat incarcerarea egumenului Efrem, ministrul transporturilor, infrastructurii si lucrarilor publice, dl. Makis Voridis.

In timpul vizitei in orasul Iraklion, raspunzand intrebarilor jurnalistilor, Ministrul a declarat ca arestarea unei persoane este ordonata atunci cand aceasta este suspecta sa fuga sau sa continue sa faca si alte fapte incriminate de lege.

“In acest caz cred”, a adaugat dansul, “ decizia judecatorilor a fost exagerat de dura “.

Legaturi:

*

*


Categorii

Biserica Ortodoxa Bulgara, Ierarhi greci, Mitropolitul Serafim de Kithire, Parintele Efrem (Vatoped), Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Traduceri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la ““INVINSUL INVINGATOR”: cuvinte duhovnicesti patrunzatoare despre prigoana staretului Efrem

  1. Oare nu toti Sfintii care s-au aratat mai stralucitori decat aurul lamurit in topitoare, au trait prigoane?

    De la Rastignire, reper al vietii noastre Ortodoxe, primii martiri si trecand prin doua milenii de prigoane si ispite, pana la cazul de azi al Staretului Efrem de la Marea Manastire Vatoped, ortodoxia a trait o permanenta antinomie:

    In aparenta unei infrangeri lumesti, Hristos pe cruce a biruit moartea si ne-a redeschis raiul.
    De aici, in aparenta unor infrangeri lumesti si Sfintii Parinti au adunat cununi duhovnicesti mergand pana la sfintenie.

    Nu trebuie sa ne tulburam, nu s-a schimbat nimic.

    Asistam la noi prigoane lumesti, dar si la noi victorii duhovnicesti.

    Sa aveti pace in inima si
    ,,Lucrati cu intelepciune”

  2. Bine ar fi ca si alti stareti sau calugari din Muntele Athos sa continue / pastreze legaturile cu Rusia.

    Nu vor putea sa-i acuze pe toti.

  3. Pingback: PARINTELE EFREM VATOPEDINUL IN RUSIA, DESPRE INTALNIREA CU PUTIN (video): “Puterea noastra este Ortodoxia! Trebuie sa ne trezim, este prigoana Ortodoxiei!”
  4. Pingback: CAUZELE PERSECUTIEI SI ARESTARII STARETULUI EFREM. “Dosarul” cazului Vatopedi - Razboi întru Cuvânt
  5. Pingback: “Nu pot sa tac!” PRIMII PREOTI ROMANI CARE IL SUSTIN PUBLIC PE EGUMENUL EFREM: Pr. Razvan Ionescu de la Paris si Pr. Sabin Voda de la Alba-Iulia - Razboi întru Cuvânt
  6. Pingback: EGUMENUL EFREM VIZITAT LA INCHISOARE de Mitropolitii Pavel si Nicolae/ MITROPOLITUL ATANASIE DE LIMASSOL, la protestul din Cipru (si VIDEO)
  7. Pingback: Sfanta Chinotita a Muntelui Athos catre Ministrul de Externe al Greciei: STATUL GREC A INCALCAT STATUTUL SFANTULUI MUNTE - Razboi întru Cuvânt
  8. Pingback: Mitropolitul Nicolae (Patriarhia Bulgariei) catre Parintele Efrem: SUNTETI PRINTRE PRIMII CARE TREC PRIN DURERILE VREMURILOR DE PE URMA… - Razboi întru Cuvânt
  9. Pingback: Manastirea Diaconesti – scrisoare de sustinere pentru Parintele Efrem de la Vatopedu: ACEASTA LOVITURA ESTE IMPOTRIVA INTREGII ORTODOXII
  10. Pingback: GHERONDA EFREM SPOVEDESTE POLITISTI SI DETINUTI LA INCHISOARE - Razboi întru Cuvânt
  11. Pingback: PARINTELE EFREM IN ROMANIA: Cuvinte din Sfantul Munte (I) – Conferinta de la Alba-Iulia, 2000 (prima parte)
  12. Pingback: Biserica Ortodoxa din Bulgaria atacata cu pretextul DECONSPIRARII SECURITATII COMUNISTE - Razboi întru Cuvânt
  13. Pingback: PARINTELE EFREM LA ALBA-IULIA, 2000 (II): Biserica este Una! Nu exista alta Biseri­ca! Botezul se face numai prin afundare, nu prin stropire!
  14. Pingback: Iulian Capsali: CAZUL EFREM/ Parintele Florin Botezan da marturie pentru STARETUL VATOPEDIN - Razboi întru Cuvânt
  15. Pingback: CU CE A DERANJAT STARETUL EFREM PE STAPANII LUMII? (I) “Puterile intunericului, sionistii, vor sa loveasca in Ortodoxie! Kissinger, om intunecos” (VIDEO)
  16. Pingback: PARINTELE MOISE AGHIORITUL II TREZESTE PE GRECI LA POCAINTA: Trebuie sa ne schimbam! Sa lasam fotoliul moale, televizorul, trandavia si confortul!”
  17. Pingback: Patriarhia Ecumenica din Constantinopol despre ARESTAREA STARETULUI EFREM: “NU ESTE PERMIS amestecul altor BISERICI AUTOCEFALE” in SFANTUL MUNTE - Razboi întru Cuvânt
  18. Pingback: Sinodul Permanent al Bisericii Greciei: arestarea Staretului Efrem a RANIT AUTORITATEA BISERICII. Arhiepiscopul Ieronim il va VIZITA LA INCHISOARE - Razboi întru Cuvânt
  19. Pingback: PS SOFIAN BRASOVEANUL, al doilea episcop roman care vorbeste public despre ARESTAREA STARETULUI EFREM, evocand prigoana din inchisorile comuniste - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: Parintele Efrem Vatopedinul a cerut eliberarea conditionata din inchisoare - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  21. Pingback: STARETUL EFREM RAMANE IN INCHISOARE, tot mai bolnav, dar slujindu-i pe detinuti… PERSECUTIA MASONILOR CONTINUA! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  22. Pingback: “Scandalul Vatoped” si arestarea preventiva a staretului Efrem: scurt istoric al unei MARI PRIGONIRI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  23. Pingback: Noi evolutii in procesul parintelui Efrem Vatopedinul. PRIVEGHERI SI RUGACIUNE PENTRU STARETUL INTEMNITAT - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  24. Pingback: SCRISOAREA PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL (Arizona) CATRE STARETUL EFREM VATOPEDINUL: “Ceva bun va iesi din aceasta incercare prin care treceti” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  25. Pingback: SCRISOARE DIN TEMNITA A STARETULUI EFREM VATOPEDINUL: “Sa continuati sa va rugati sa rabdam aici in inchisoare, unde e greu pentru oricine!” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  26. Pingback: UPDATE/ Parintele Efrem e liber si s-a intors la Manastirea Vatopedi. LACRIMILE REGASIRII: “Ii iubesc si ii iert pe toti”. - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  27. Pingback: “Situatia actuala poate fi remediata numai duhovniceste, nu intr-un mod lumesc”. Monahul MOISE AGHIORITUL despre PROFETICUL CUVIOS PAISIE si tendintele de rastalmacire a cuvintelor sale -
  28. Pingback: Monahul Moise Aghioritul despre valurile violentei: RAZBOAIE CIVILE, URMARIRI ALE CELOR CU PARERI OPUSE CELORLALTI, RENASTEREA TOTALITARISMULUI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  29. Pingback: PRIGOANA BISERICII SI A SLUJITORILOR EI. CALOMNIA, ARMA SATANICA PREDILECTA – Predica Parintelui Damaschin Luchian de la Sihastria Putnei la praznicul Sfantului Arhidiacon Stefan, 2011 – (audio + text) -
  30. Pingback: PARINTELE EFREM, egumenul de la Vatopedi, in conferinta de la Atena (VIDEO): “Nu va ascund ca in Sfantul Munte parintii se roaga, cu multa durere, pentru incercarile care stau in fata noastra”. HRISTOS – SENSUL CARE LIPSESTE LUMII -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare