Retrospectiva SAPTAMANII UNITATII ECUMENISTE la Bucuresti. UN PASTOR CALVIN a predicat in catedrala patriarhala despre… “dreapta credinta” (cea ecumenista), iar PF DANIEL despre miscarea ecumenica (FOTO+VIDEO)

29-01-2012 7 minute Sublinieri

catedrala patriarhala

 

În a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18 – 25 ianuarie), Bisericile creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2012 este textul scripturistic „Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba” (I Corinteni 15, 51).

În Bucureşti, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină (18-25 ianuarie 2012) se va desfăşura după următorul program:

Miercuri, 18 ianuarie 2012, orele 17.00, la Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din strada General Berthelot 19.

[Deschiderea SRUC 2012 în Catedrala „Sf. Iosif”, Bucureşti]

catolici-bucuresti

 – Joi, 19 ianuarie 2012, orele 17.00, la biserica greco-catolică Maica Domnului din stradaSirenelor 39;

[A II-a zi a SRUC 2012 în biserica greco-catolică „Maica Domnului”, Bucureşti]

greco-catolici

 – Vineri, 20 ianuarie 2012, orele 17.00, la biserica reformată Calvineum din strada Luterană 13 bis;

[A III-a zi a SRUC 2012 în biserica reformată calvină „Calvineum” din Bucureşti]

reformati

Sâmbătă, 21 ianuarie 2012, orele 17.00, la biserica armeană Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din bulevardul Carol I, 43;

[A IV-a zi a SRUC 2012 în biserica armenească din Bucureşti]

armeni

 – Duminică, 22 ianuarie 2012, fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor obişnuite;

Luni, 23 ianuarie 2012, orele 17.00, la biserica evanghelică din strada Luterană 2;

[A VI-a zi a SRUC 2012 în biserica luterană germană din Bucureşti]

luterani

 – Marţi, 24 ianuarie 2012, orele 17.00, la biserica anglicană din strada Arthur Verona 3;

[A VII-a zi a SRUC 2012 în biserica anglicană a Învierii din Bucureşti]

anglicani

 – Miercuri, 25 ianuarie, orele 16.00, la Catedrala patriarhală din Dealul Mitropoliei.

[A VIII-a zi a SRUC 2012 în Catedrala Patriarhală Ortodoxă din Bucureşti]

catedrala patriarhala

* Basilica: Saptamana de rugaciune la Patriarhie

CATEDRALA

Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor s-a încheiat pe 25 ianuarie 2012, în Bucureşti, cu slujba de la Catedrala Patriarhală. Alături de credincioşii din Capitală au participat la Vecernie reprezentanţi ai mai multor biserici şi confesiuni creştine şi delegaţi ai instituţiilor Statului.

CATEDRALA saptamana de rugaciune

Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal, Ciprian Câmpineanul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

slujba saptamana unitatii

Prezent în Catedrală Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel a ţinut un cuvânt de învăţătură.

PF Daniel

Legând taina învierii sufletului din moartea păcatului cu taina aşteptării învierii universale avem speranţa că vom întâlni pe cale pe Mântuitorul Iisus Hristos Care a spus atât de frumos ‘Eu stau la uşă şi bat. Şi dacă cineva deschide şi Mă primeşte va sta împreună cu Mine pe tron’, ceea ce înseamnă bucuria comuniunii şi pacea statorniciei în relaţia noastră cu Dumnezeu”, a explicat Preafericirea Sa, după cum ne informează TRINITAS TV.

Meditaţia serii a fost susţinută de pastorul Bela Zolt de la Biserica Reformată Calvină. (VIDEO)

Bela Zolt

[“Unitatea nu înseamnă pierderea identităţii“.]„Trebuie să ştim cine suntem, fete sau băieţi, ortodocşi, romano-catolici sau protestanţi. Dar cunoscându-ne pe noi înşine îi putem respecta şi iubi pe aproapele nostru, pe fratele nostru în credinţă. [“Ceea ce cred că este important de reţinut este faptul că soliile adresate celor şapte Biserici din Asia Mică, pe care le citim în Apocalips, se adresează deopotrivă Bisericii creştine din toate timpurile, deci, şi Bisericilor de astăzi.] În Biserică vor exista biruitori şi anume cei pe care Fiul lui Dumnezeu îi va strânge din tot neamul omenesc în oastea celor angajaţi în dreapta credinţă şi îi va aşeza pe scaunul său de domnitor”, a spus Bela Zolt.

PF Daniel si Bela Zolt

Anul acesta, pasajul scripturistic ales ca temă de meditaţie a Săptămânii de rugăciune a fost din Epistola I Corinteni, capitolul 15, versetul 51: „Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba!

* ARCB: PF Daniel: Deşi azi ruga pentru unitate nu e entuziastă, importantă este statornicia

[…] Viaţa în Biserică, deci, are ca punct principal, mai întâi, învierea sufletului din moartea păcatului. Aceasta este premisă şi pregătire pentru învierea din morţi a trupului. Toţi oamenii vor învia, ceea ce înseamnă că învierea este în exclusivitate un dar al lui Dumnezeu, dar nu toţi cei înviaţi vor avea aceeaşi stare. Vor avea stare de fericire cei care s-au pregătit pentru învierea universală încă din timpul vieţii de pe pământ prin învierea sufletului din moartea păcatului. De aceea, noi când ne reunim, când ne întâlnim, când avem o atitudine amicală, dacă nu se poate întrutotul frăţească, simţim darul învierii sufletului din păcatului dezbinării, al izolării, al necomunicării. Păcatul, ca formă multiplă de egoism, aşează un zid nevăzut în jurul eu-lui uman, astfel încât egoismul şi individualismul sunt începutul morţii sufletului prin autoizolare. De aceea, comuniunea, deschiderea, reconcilierea, împăcarea omului cu Dumnezeu şi a oamenilor întraolaltă sunt început al învierii.Taina Pocăinţei este cea mai profundă experienţă a darului învierii duhovniceşti şi, din acest punct de vedere, mişcarea ecumenică la început a fost o mişcare de pocăinţă. Începând cu anul 1910, cu Congresul Misiunilor, ea a fost o mişcare de pocăinţă şi, anume, dezbinările multe dintre creştini au împiedicat credibilitatea misiunii creştinilor în Africa şi în Asia. Multe certuri dintre creştini au fost o contra-mărturie atunci când era predicată Evanghelia iubirii lui Cristos: Prin aceasta va cunoaşte lumea că sunteţi ucenicii sau discipolii mei, dacă vă iubiţi unii pe alţii (). Ei bine, spaţiul misiunii creştine era un spaţiu de confruntare între diferite confesiuni creştine europene care făceau misiuni în alte continente. De aicea, o anumită culpabilitate a dezbinărilor, a certurilor, a polemicilor, a fost punctul de plecare al dorinţei de refacere a unităţii creştine. Apoi, Primul Război Mondial în care s-au angajat popoare majoritar creştine unele împotriva altora şi Al doilea Război Mondial au fost momente care chemau, de asemenea, pe creştini la pocăinţă, şi deodată cu pocăinţa, cu recunoaşterea greşelilor, s-a dezvoltat şi dorinţa de a reface unitatea sau, cel puţin, de a înlocui disputa cu dialogul, concurenţa cu cooperarea şi vrajba cu o atitudine prietenească.

Ca şi în viaţa duhovnicească şi în viaţa de familie, căutarea aceasta a comuniunii sau refacerea comuniunii creştine sau unităţii creştine vizibile au avut perioade de entuziasm şi perioade de uscăciune. Au fost perioade în care rugăciunea era foarte entuziastă, perioade în care abia se mai zărea ca o practică în viaţa comunităţilor din diferite zone ale pământului. Învăţăm de la Sfinţii Părinţi că dacă nu putem să avem totdeauna în viaţa noastră de familie, de prietenie şi în căutarea unei stări duhovniceşti mai bune, dacă nu putem să avem aceeaşi intensitate, cel puţin să rămânem statornici în căutare. Deci, rugăciunea pentru refacerea unităţii vizibile a creştinilor astăzi nu înregistrează un entuziasm ca în anii ’20-’30, sau ca în anii ’50-’70, însă importantă este statornicia, fidelitatea faţă de ideal.

De aceea, noi vă mulţumim că sunteţi aicea ca martori ai statorniciei în căutarea unui ideal şi mulţumim domnului pastor Zsold Bela pentru frumoasele cuvinte pe care le-a spus despre laodiceeni şi despre actualitatea lor printre noi. Sfânta Scriptură ne arată că, în general, se schimbă generaţiile, dar rămân de-a lungul generaţiilor aceleaşi înclinaţii spre păcat sau spre virtute, exprimate altfel. Aşadar, trebuie să ne luptăm tot timpul, să simţim şi bucuria învierii sufletului din starea de dezbinare, de ceartă, de egoism, de neomenie, de ură şi de răutate pentru că acestea sunt moartea sufletului, după cum ne spun Părinţii din Filocalie, înaintea morţii trupului; răutatea sufletului este o moarte a lui înaintea morţii trupului. Prin urmare, legând taina învierii sufletului din moartea păcatului taina aşteptării învierii universale, avem speranţa că vom întâlni pe cale pe Mântuitorul Iisus Hristos care a spus atât de frumos: „Eu stau la uşă şi bat” (Apocalips 3,20). Şi dacă cineva deschide şi mă primeşte, va sta împreună cu mine pe tron, ceea ce înseamnă bucuria comuniunii şi pacea statorniciei în relaţia noastră cu Dumnezeu.

* ARCB: ÎPS I. Robu: Îndrăznim să cerem ceea ce uneori pare imposibil: unitatea noastră

Excelenţele Voastre, preacucernici părinţi, persoane consacrate, iubiţi credincioşi. Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor. Aşa cum amintea şi Preasfinţitul Arhiepiscop armean cuvântul lui Isus, noi credem că Mântuitorul nostru este prezent între noi, căci nu din alte motive ne-am adunat aici, şi am venit în numele Lui nu pentru altceva decât ca să înălţăm lui Dumnezeu rugăciunea noastră şi să implorăm cu speranţă darul unităţii tuturor creştinilor. Sigur, ştim că multe ne deosebesc; aproape că suntem descurajaţi să credem şi să ne imaginăm cum am fi împreună.

Totuşi, îndrăznim, da, îndrăznim să cerem ceea ce, poate uneori, ne imaginăm imposibilul: unitatea noastră, a tuturor creştinilor. Deşi avem tradiţii diferite, deşi suntem parcă statorniciţi pe o anumită cale, totuşi, rugăciunea ne ridică din ceea ce suntem şi cum suntem, pentru a nădăjdui altfel, pentru a spera altfel şi, încă o dată, pentru a îndrăzni să ne vedem altcum prin darul Duhului Sfânt, nu prin puterile noastre.De aceea, spuneam că nici nu ne imaginăm ceea ce cerem, nu putem descrie exact ceea ce vrem decât, prin sărmane cuvinte, cerem darul unităţii: Ca toţi să fie una. Aceasta este rugăciunea noastră, acesta este cuvântul care ne adună şi ne animă acum şi în zilele care vin. Şi nu numai cele care vin cu programul pe care îl cunoaştem, dar în toate zilele prin ceea ce noi facem în bisericile noastre de fiecare dată punem o cărămidă la această zidire invizibilă a unităţii noastre.

Ca episcop catolic, trebuie să mă refer, cu bunăvoinţa şi cu îngăduinţa Voastră, la un document al Conciliului Vatican. Iată, se împlinesc anul acesta 50 de ani de la începerea lui, 50 de ani în care Biserica noastră, răspândită la mai toate popoarele din lume, a căutat reînnoirea ei. Iată, când vorbeşte în Documentul pentru refacerea unităţii Unitatis redintegratio, primul punct pe care îl pun Părinţii conciliari în faţă este acesta al reînnoirii Bisericii. Şi la fiecare rugăciune a Liturghiilor noastre, la fiecare moment la care ne plecăm în faţa lui Dumnezeu adorându-l şi recunoscând nimicnicia şi păcatul nostru, de fiecare dată noi, iată, participăm la această zidire a unităţii, la această căutare a unităţii noastre. Conciliul recomandă tuturor membrilor din Biserică, din Biserici, că se adresează tuturor de bunăvoinţă, să se reînnoiască, să se reformeze, să se primenească, căci aceasta este o cale privilegiată de căutare şi de realizare a unităţii.

Mai recomandă acelaşi document al Conciliului, Unitatis redintegratio, şi rugăciunea, la fel, mijloc privilegiat de apropiere, de Dumnezeu în primul rând. Dar, această apropiere de Dumnezeu, uşurează apropierea de ceilalţi, de ceilalţi semeni ai noştri din diferite familii de credinţă, uşurează şi gândirea noastră spre o libertate, de care vorbea Preasfinţitul Arhiepiscop armean, acea libertate şi acea legătură tainică cu Dumnezeu care adânceşte adevărata smerenie şi adevărata pace. Acestea sunt trăsături ale vieţii noastre interioare atunci când rugăciunea este cu adevărat rugăciune, rugăciunea care se transformă în braţe ce cuprind lumea întreagă, lumea tuturor confesiunilor creştine, sperând prin cuvintele lui Isus – Ca toţi să fie una – să vedem acest dar extraordinar al unităţii tuturor.

Iată, mă opresc la aceste două puncte pe care ni le recomandă Conciliul, pe care le înţelegem noi ca fiind fireşti, lucruri fireşti, reînnoirea continuă, primenirea noastră interioară zilnică şi rugăciunea zilnică. Acestea sunt căi ale noastre, căi de fiecare zi, dar mijloace, spun încă o dată, privilegiate de a contribui la zidirea aceasta invizibilă, dar care sperăm să devină şi vizibilă, a unităţii noastre.

Multe ne leagă în comun. Şi mă gândesc la Bisericile reprezentate aici de faţă. Multe ne leagă. Şi, în primul rând, această credinţă, această legătură de bază, intimă, cu Dumnezeu. Suntem mult uniţi. Trebuie să desăvârşim această unitate. Şi, iată, Săptămâna Mondială de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor ne cheamă la o conştiinţă reînnoită, la o rugăciune reînnoită, la o smerenie adevărată, pentru a dobândi pacea pe care doar Dumnezeu ne-o poate da.

Cu această întâlnire în Catedrala „Sf. Iosif” începem, aşadar Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea tuturor Creştinilor. Vom merge, ne vom întâlni în diferite biserici, implorând acelaşi dar al unităţii. Dumnezeu să primească rugăciunile noastre, şi vă mulţumesc, încă o dată, tuturor pentru participare. Lăudat să fie Isus Cristos!

Legaturi:

***

***


Categorii

"Reforma" in biserica/ aggiornamento, Ecumenism, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Papa (Papism), Patriarhul Daniel, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

28 Commentarii la “Retrospectiva SAPTAMANII UNITATII ECUMENISTE la Bucuresti. UN PASTOR CALVIN a predicat in catedrala patriarhala despre… “dreapta credinta” (cea ecumenista), iar PF DANIEL despre miscarea ecumenica (FOTO+VIDEO)

  1. “1.Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
    2.Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
    3.Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori:
    4.Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.
    5.De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor.
    6.Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri.”
    PSALMUL 1

  2. Niste libidinosi. O adunatura de atei. Fariseii moderni.

  3. Părintele Stoica are o grimasă de satisfacție admirativă inegalabilă…

    Nu putem decât rosti rugăciunea aceasta: Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, păzește și sporește Biserica Ta și pe credincioșii Tăi de pretutindeni, în ciuda tuturor ”rugăciunilor” (a se înțelege urâciunilor) apostaților păstori uniți cu viclenii dușmani ai Tăi și ai Bisericii Tale!

  4. Daniel isi continua “misiunea” pentru care a fost pus unde este cu statornicie. Se grabeste timpul, maine-poimaine incepe razboiul dupa care va urma haosul in urma caruia va veni “salvatorul” care va avea nevoie de o “biserica”. Intelegem o umbra de tristete din marturisirea lui Daniel ca ruga pentru “unitate” nu este entuziasta. Uimitor cum “pastorul” cu chelie rastalmaceste chiar de la amvonul unei biserici ortodoxe Sfanta Liturghie si suceste sensurile pentru a trece de la terminologia stricata de azi a plurarului “biserici” la bisericile despre care este vorba in Apocalipsa si care sunt evident ipostaze ale Bisericii de-a lungul timpului nu secte.

    Uimitor ca un intai-statator al unei biserici ortodoxe sa cheme un eretic sa predice de la amvon. Daniel l-a intrecut pe faimosul preot care invitase pe sectarul acela si mai faimos – Pustan parca – si plangea cand acesta predica. Cum de nu a luat nimeni atitudine pana acum dintre ceilalti ierarhi, chiar dorm toti si se fac ca nu vad, chiar nu mai exista canoane, regulamente, atitudine?

    Ce urmeaza dupa asta, este clar ca Daniel nu se va opri aici ci isi va continua agenta ecumenista pe mai departe.

  5. @ Victor:

    Cam nepotrivit totusi primul cuvant.

  6. @ admin

    In sensul ca ceea ce fac ei acolo este un lucru scarbos si nerusinat. Aceste caracteristici se pot observa de altfel si pe chipurile lor,scoase cu mult in evidenta in contextul actual.

    Sa ne gandim mai ales ce vor pune ecumenistii si cu taticu lor in locul Chivotului,parca spuneau sfintii ca se chema “uraciunea pustiiri”.

  7. Foarte grav. Ma gandesc ca toti vom fi chemati sa dam socoteala pentru cum am marturisit Credinta Ortodoxa. Cu teama sincera i-as chema pe toti la pocainta, mari si mici, clerici si laici. Insa, ma tem in mod special pentru clericii care instaureaza asemenea erezii nelasand loc de indreptare pentru viitor.
    Nu stiu cum au adormit constiintele lor duhovnicesti si au dobandit atata siguranta de sine intru cele lumesti, dar cu siguranta intr-o zi vor fi treziti de Dumnezeu cu mult zel si fara menajamente. Incerc sa nu dejnadajduiesc de mantuirea nimanui, dar multi ne vom mantui foarte greu si prin multa suferinta, pentru ca atunci cand omul nu se supune voii lui Dumnezeu in mod voluntar, purtarea de grija a lui Dumnezeu este nevoita sa zdrobeasca efectiv mandria din om. Sa nu ne pacalim, daca Sfintii s-au mantuit atat de greu, cu atat mai mult noi care am devenit aproape total lumesti si chiar eretici.

  8. @ Giegel Chiazna

    “Meditatia” pastorului Bela Zolt rastalmaceste cuvintele Sfintei Scripturi nu Sfanta Litrughie. Slujba la care au participat, ca spectatori, as spune eu, reprezentantii diferitelor confesiuni a fost Vecernia. De remarcat ca in Biserica Ortodoxa ei nu au fost implicati in slujire, nici macar, cred, nu au fost invitati sa dea vre-o binecuvantare, asa cum vedem ca s-a intamplat pe la alte bisericute. Singura interventie a fost a acestui pastor care, dupa cate se pare, asa cum vor unii sa creada, sau sa spuna, a venit cu un cuvant “de invatatura”. Macar sa ne invatam minte, ca asa ceva nu trebuie urmat!

    Daca pentru talcuirea Apocalipsei, Sfintii Parinti nu au zabovit asupra interpretarii ei, iata ca, acum insa, avem din alta parte meditatii la amvon.

    Pe de alta parte nu cred ca ar trebui incriminat intaistatatorul Bisericii noastre ca ar fi chemat pastorul respectiv sa predice, deoarece trebuie vazut ca programul acesta face parte din cel prevazut in “Saptamana de rugaciune”, la care vrand-nevrand suntem implicati. Deci trebuie vazut evenimentul in ansamblul lui. Ca altii sunt mai zelosi in manifestarile facute cu aceasta ocazie e un lucru de netagaduit. Oare de ce, Biserica Romano-Catolica se grabeste sa faca discursuri care marcheaza o avansare in unitatea asta ecumenica? Ce treaba are ea ca “Biserica” sa recomande altora ca sa “să se reînnoiască, să se reformeze, să se primenească, căci aceasta este o cale privilegiată de căutare şi de realizare a unităţii”? De ce miscarea asta ecumenista isi ia puterea de a chema oamenii la pocainta, de parca nu am mai fi auzit de asa ceva mai inainte? Pocainta lor vrea sa insemne parerea de rau ca nu suntem uniti precum confesiuni, “Biserici”. Da, ne pare rau, dar nu asta inseamna pocainta!

    Si daca ne uitam in istorie, de la Roma au pornit cruciadele, tot de acolo s-a infaptuit greco-catolicismul si pana la urma tot de acolo vine si ecumenismul. Noi nu avem nicio treaba sa ii strangem pe altii, mai cu baioneta, mai cu zaharelul, sub papucul nostru. Oare o fi din cauza faptului ca nu se simt destul de “universali”, asa cum vor sa marturiseasca?

    Si mai apoi, nu-ti fa iluzii ca numai Prea Fericitul nostru ar fi implicat in programul asta al “Saptamanii de rugaciune pentru unitatea crestinilor”. Lucrurile sunt mult mai avansate, dar deocamdata nu sunt scoase in fata. Din pacate traim in vremurile acestea in care se merge spre ceea ce stim ca ni se pregateste deja. Probabil suntem doar intr-o faza de ingradire si avansam precum oile, cu capul in jos, impinsi de val, de la spate, spre tarcul fara iesire…

  9. Este de datoria noastra,a celor mici dar multi,sa luam atitudine fata de acesta instalare a uraciunii pustiirii in locasurile noastre ortodoxe, dreptmaritoare pana ieri.
    Daca neputintele pastorilor nostrii le putem trece cu vederea si lasa la judecata Domnului(un pusnic vedea un preot nevrednic slujind in fata sfintei mese legat de maini,dar ajutat de ingeri),nu acelasi lucru e valabil pentru erezii.Sfintii Parinti nu criticau pe nimeni,dar nu taceau in fata ereziei.
    Nu putem astepta ca PS Sebastian sa ia din nou atitudine si sa fie pedepsit pentru “neascultare”.Biserica suntem si noi.Aceste asa-zis slujbe ecumeniste trebuie boicotate pasnic cu pancarde in afara spatiului de cult.Poate e prea dur spus,dar “Preafericirea Sa” recidiveaza ingrijorator…

  10. @ cristi_g

    Solutiile propuse nu trebuiesc nicidecum sa aibe un caracter “democratic”, sau altfel spus lumesc. Boicotari, pancarde etc. nu fac parte din modul de lupta al crestinului, mai ales cand este vorba de o lupta duhovniceasca in primul rand.

    Fiecare, insa, trebuie sa ia atitudine de acolo de unde se afla. Adica, daca este simplu credincios, sa nu participe nicidecum la astfel de slujiri, iar prin rugaciunea sa sa sustina si sa intareasca clerul pentru a sta drept in fata valurilor vremii, si care, adeseori este pus in fata unor situatii dificile. Daca este preot, sper ca stie ce are de facut pentru a marturisi si mentine adevarul dreptei credinte.

    Bine este de stiut pentru toti sa identifice pericolul, nu doar sa-l intuiasca intr-un mod superficial, si cunoscand inamicul, sa se pregateasca ca atare, in duhul Evangheliei.

  11. Anul acesta, pasajul scripturistic ales ca temă de meditaţie a Săptămânii de rugăciune a fost din Epistola I Corinteni, capitolul 15, versetul 51: „Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba!”

    S-ar putea insa sa cam murim, daca nu toti, cel putin destui. Poate chiar si cei ce-si imagineaza ca-s nemuritori in talentul lor de a insela si pe oameni si pe Dumnezeu. Si-atunci, ce folos a avut ca s-au schimbat precum niste actori de teatru, ca niste genii ale fatzariei?

    Sau scrie-n agenda ca livrarea finala nu trebuie sa exceada ca termen mandatul (pe viata, firesc) al actualului ocupant al scaunului Patriarhal? Poate de-aici siguranta ca implinirea Apocalipsei ii va prinde in viata. Asa o fi-n carti.

  12. @C.O.
    Din pacate vorbim de oameni lumesti,fie ei chiar fete bisericesti.Ei nu raspund decat la reactii lumesti.Rugaciunile sunt se pare pe alta frecventa de unda…

  13. @ cristi_g

    S-ar putea sa ai dreptate. Daca o sa iesi in strada, cred ca o sa fi invitat la dialog!

  14. De multe ori, mai ales in vremeurile noastre provocatoare, simplul dezinteres fata de provocarile si apostaziile care ni se baga pe gat poate fi insuficient si ineficient si trece drept materie pentru o “propaganda” dusa mai departe. Trebuie raspuns si vehement ca sa fim intelesi si luati in calcul (desi sunt mai multi cei corecti), chiar daca duhovniceste pentru a nu ne pierde noi sufletul.

  15. Oricât mi-am impus şi-mi impun, oricât m-am luptat şi lupt să resping dinlăuntru revolta şi îpotrivirea faţă de aceste practici politice ( pentru că asta sunt ), oricât insist în a cere aceasta în rugăciune, nu am dobândit şi nu dobândesc nici măcar puterea de a trece peste sau pe lângă. De unde aceasta şi de ce ?.

    Întrebari zdrobitoare îmi chinuie sufletul. De ce iniţiativa nu a venit din soboarele ortodoxiei (şi…, de ce, după ce tentativele de unire prin forţă, prin politic şi viclenie grosolană au eşuat ) ??

    Cum ne cere Domnul să facem rugăciunea ? Demonstrativ ?
    Cui arătăm şi…, ce, prin această rugăciune ?. Oare nu cumva lumii, cu motivaţii înalte, demne de crezare dar cu ţinte şi scopuri viclene şi…, în practică, întocmai celor ce pe vremea Mântuitorului (care demonstrativ o făceau fariseii la răspântii şi-n pieţe? ). De ce urmeză îtru-totul paşii şi planul politic al globalizării şi nicidecum calea şi practica sfinţilor părinţi ? Am amintit doar câteva.

    Mai marii noştrii “entuziaşti”, (pescari de oameni ) aruncă mreaja lui Hristos ţesută în sinoade, în sângele martirilor, şi-n nevoinţa sfiţilor sau pe motivaţia “iubirii”, mânuiesc mreaja CMB-istă umanistă şi globalistă ?

  16. Mai intai, adu-Ti aminte de soborniceasca si apostoleasca Ta Biserica, pe care ai castigat-o cu scump sangele Tau; intemeiaz-o, intareste-o, lateste-o, inmulteste-o, impac-o si o pazeste nebiruita de portile iadului in veci, iar intaratarile ce se pornesc asupra ei le potoleste.
    Stinge navala paganilor,pornirile ereticilor degraba le sfarama, le dezradacineaza si intru nimic le intoarce, cu puterea Sfantului Tau Duh.

  17. …Cum sa fim “amici” cu cei care o hulesc pe Maica Domnului?!
    Noi, crestinii ortodocsi am primit ca testament si ca porunca Cuvintele Vii ale Mantuitorului, precum ca la Tatal Ceresc se ajunge prin Fiul si pentru a petrece cu Acesta, dupa cum marturisesc Sfintii Parinti pana in ziua de astazi si pana la sfarsitul timpului, mijloceste Maica Preacurata pururea, caci nimeni dintre oameni nu poate ajunge la desavarsire daca Preasfanta Fecioara de Dumnezeu Nascatoare nu ne deschide usa milostivirii!
    Asadar, prin Maica ajungem la Fiu si prin Fiu il vedem pe Dumnezeu Tatal. Nu este alta cale!
    Am scris “il vedem pe Dumnezeu Tatal”, pentru ca, daca Preacurata Fecioara Maria nu ar fi consimtit la intruparea Fiului, nu am fi putut niciodata sa-L cunoastem pe Dumnezeu fata catre fata, dupa vorbele Mantuitorului precum ca cei care L-au vazut pe El, L-au vazut pe Tatal din Ceruri.
    Iata ce ii datoram Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria: intreaga noastra existenta si identitate! Sa nu apartinem altcuiva; “Al Tau sunt eu Doamne, mantuieste-ma! pentru rugaciunile Preacuratei Tale Maici si ale tuturor Sfintilor Tai, care din veci Ti-au bineplacut Tie”

  18. http://obiectivdevaslui.ro/?q=node/28993

    Va mai deranjez cu un singur lucru. Intrati pe adersa de mai sus si va minunati.

  19. PARINTELE PROCLU (septembrie 2010):
    Amestecusul ista e un semn periculos.
    Asa ar trebui:capii sa trimita pe catolici la catolici, sectarii la sectari, ortodocsii la ortodocsi, si atunci se va potoli urgia care trebuie sa vina.

  20. @ Nicolae Mirean

    Din pacate, asa cum vedem, ecumenismul confisca termenii valorilor crestine si ii pervertesc. Astfel, in primul rand ei vorbesc de iubire, ori iubirea nu se arata printr-o adunatura pestrita. Ei vorbesc de rugaciune, pentru ca stiu foarte bine ca rugaciunea hraneste comuniunea oamenilor si a omului cu Dumnezeu, dar oare putem sa ne rugam orice, oricum si chiar oriunde? Ei vorbesc de pocainta, declarand ca “miscarea ecumencia a fost inca de la inceput o miscare de pocainta”, dar oare, are aceasta pocainta aspectele gasite la Sfintii Pariniti? Si mai apoi,daca stam sa ne gandim mai bine, unii dintre ei chair au desfiintat Taina Pocaintei, care este spovedania.

    Pe de alta parte ce fel de unire se promoveaza? Suntem indemnati sa fim toleranti unii cu altii, in respectul valorilor pe care le are fiecare, dar oare unde anume se vorbeste in Evanghelie despre toleranta? Hristos nu a indemnat niciodata la toleranta. Hristos ne-a indemnat sa ne iubim unii pe altii asa cum El ne-a iubit, deci sa ne iubim, dar in adevar.

    Si mai vedem ca o lozinca de-a lor este de a promova Evanghelia impreuna tuturor popoarelor, ori dupa cum bine stim in momentul de fata Biblia este tradusa in toate limbile si oricine daca ar vrea, ar putea sa aiba acces la Sfanta Scriptura. Evanghelia aceasta pe care vor sa o promoveze ei, este insa Evanghelia care reprezinta semnul sfarsitului veacurilor. Asadar se vede limpede spre ce se indreapta omenirea si din toate manifestarile astea ecumeniste. Timpurile sunt inaintate. Trebuie sa deschidem bine ochii si sa vedem.

  21. unitatea se va face, e din ce in ce mai clar, poate chiar de pe scaunul Pariarhiei Romane, se va face o unitate formala, sociala, acceptabila pentru toti dar Duhul nu va mai fi cu noi

    in schimb Duhul va ramane printre cei milostivi, cei smeriti, cei care vor intelege cu inima si cu gandul taina faradelegii, se vor feri si nu vor pune credinta in aparenta unitate eretica

  22. @ isaac:

    Din ce anume este asa clar ca se va face si ce ne da aceasta siguranta?

  23. Nicolae Mirean,
    poate va sunt de folos aceste cuvinte ale iubitului Parinte Efrem Vatopedinul, “Intemnitatul lui Hristos” al zilelor noastre:

    “(…) in timp trebuie sa creasca sensibilitatea, simtul Tainei, sa ajungem la simtirea celor dumnezeiesti.
    Si astfel vom dovedi, fratii mei, ca Ortodoxia este Adevarul!
    Pentru ca toti cei care zic acum ca celelalte confesiuni sunt “Biserici surori” si ca nu conteaza daca facem anumite pogoraminte, nu au nici urma de traire launtrica. Acesta este ecumenismul: ne unim “in numele dragostei”, ca doar “tot in Hristos crede”, s.a.m.d.
    Dar SENSIBILITATEA DOGMATICA ESTE PROIECTIA , este rezultatul ACRIVIEI DUHOVNICESTI! De aceea Sfintii Parinti erau atat de stricti in ceea ce priveste dogma, pentru ca, daca este atinsa dogma, nu mai exista sfintenie, sfintenia nu mai poate fi atinsa!”

    “In clipa aceea a patimirii, cand S-a silit pe Sine, Si-a silit sfintita Sa fire omeneasca spre a primi toata vina omenirii, iar firea Sa, sfintita fiind, se impotrivea – NU PENTRU CA NU AR FI VRUT SA FACA ASCULTARE, ci pentru ca FIREA OAMENILOR DUHOVNICESTI SE IMPOTRIVESTE PACATULUI – in clipa aceea, deci i- a zis Tatalui:’De este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta’, insa imediat a adaugat:’Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti’.”

  24. Pingback: Pr. Necula şi gândirea nemţească « Gigel Chiazna
  25. Pingback: NEVINDECATA RANA A ECUMENISMULUI: ”saptamana de rugaciune pentru unitatea crestina” sau FARISEISMUL IUBIRIST - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  26. Pingback: “SAPTAMANA DE RUGACIUNE PENTRU UNITATEA CRESTINA” cu tema: “Oare s-a impartit Hristos?” continua sa propovaduiasca RATACIREA grava a TEORIEI RAMURILOR (a “BISERICILOR” CRESTINE DESPARTITE), talcuind eretic Scriptura - R
  27. Pingback: Interviu cu Pr. Prof. Theodoros Zisis in “Lumea credintei” despre IUBIREA FALSA A ECUMENISMULUI si CONSECINTELE MINIMALISMULUI DOGMATIC: “Fara adevar, iubirea este minci­noasa. Aceasta perioada este cea mai grea dintre toate. Nu stiu da
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare