CONTROVERSELE TEOLOGICE SI CANONICE LEGATE DE SFANTUL SI MARELE SINOD PANORTODOX. Atitudinile episcopilor Serafim de Pireu si Hierotheos Vlachos exprimate la Simpozionul “SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD. Mare pregătire, fără rezultate”/ PS LONGHIN INTRERUPE POMENIREA PATRIARHULUI KIRILL (Video)/ Reactii si in Basarabia/ INTREBARI SI PRECIZARI NECESARE
- Porunca Iubirii/ Pr. Adrian Roman: Noi controverse privind unele documente ce urmează a fi adoptate la Sfântul și Marele Sinod Pan-Ortodox
Odată cu publicarea conținutului documentelor propuse spre adoptare cu ocazia Sfântului și Marelui Sinod care va avea loc în Chania, Creta (18-27 iunie 2016), au apărut și luări de poziție ale unor teologi sau ierarhi ortodocși, sub forma unor observații aduse unora dintre subpunctele respectivelor documente.
Astfel, pe lângă punctele de vedere ale Mitropolitului Athanasios de Limassol, Mitropolitului Simeon de Noua Smirna, clerului bulgar, Ieromonahului Dimitrie de la Manastirea Zografu, Mitropolitului Serafim de Pireu și Mitropolitului Hierotheos de Nafpatkos, despre care am informat anterior, există și alte reacții ale unor clerici, teologi și mireni.
După cum informează agenția de știri grecească Romfea, citată de Lăcașuri Ortodoxe, teologul și preotul Anastasios Gkotsopulous face un comentariu asupra documentelor adoptate la cea de-a 5-a Sesiune (Sinaxa) Panortodoxă Presinodală și introdusă pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod Pan-Ortodox. Comentariul subliniază faptul că
“fiecare Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe convocat până în prezent, începând cu cele Apostolice și terminând cu Sinoadele Ecumenice și cele locale, mai presus de toate erau preocupate de proclamarea Adevărului lui Hristos și, în același timp, de condamnare a ereziilor și a schismelor în Trupul lui Hristos. Textele sinodale se disting întotdeauna printr-o precizie scrupuloasă în detaliile lor, privind experiența Bisericii în Duhul Sfânt…”
Cu privire la textul intitulat “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, Anastasos Gkotsopulous remarcă faptul că s-a decis să se combine două texte: “Relația dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”, cu “Biserica Ortodoxă și mișcarea ecumenică”, adoptate la Sinaxa a 3-a Pre-Sinodală Pan-Ortodoxă (din 1986). În opinia Pr. Anastasios, principalele dispoziții ale textului adoptat în 2015, sunt în mod fundamental aceleași cu dispozițiile și propunerile celei de-a 3-a Sinaxe Pan-Prtodoxe Pre-Sinodale. Există totuși o diferență importantă în proiectul de document “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, anume că acesta nu conține nicio evaluare analitică sau critică a oricăruia dintre dialogurile teologice bilaterale cu comunitățile creștine, menționate în textul Sinaxei a 3-a Pre-Sinodale Pan-Ortodoxe.
După o analiză generală a documentului, autorul trece la un aspect mai detaliat. Dupa parerea sa, primele patru articole ale textului merită comentarii pozitive, și mai ales cele în care se proclamă fără echivoc dogma că Biserica Ortodoxă este “Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Ulterior sunt prezentate ceea ce teologul numește ambiguități, formulări echivoce și contradicții teologice. Referindu-se la intenția de a invita “observatori” la Sfântul și Marele Sinod Pan-Ortodox, Pr. Anastasios se teme că
“prezența ereticilor ca observatori, va avea consecințe grave, catastrofale: va provoca neînțelegeri între credincioși; în loc să contribuie la unitatea Bisericii noastre, o va periclita, oferind motive serioase pentru crearea și consolidarea schismelor!”.
Pe de altă parte, în Republica Moldova, unii clerici au încetat a-și pomeni arhiereul din cauza participării acestuia la Sfântul și Marele Sinod, ceea ce implică și acordul pentru conținutul documentelor ce vor fi adoptate. Ca urmare a acestui fapt, reunit în ședință, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova – Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove (n.n. subordonată Patriarhiei Moscovei), a adresat clerului și credincioșilor următorul comunicat:
“Preacuvioşi şi preacucernici părinţi,
Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori,
Cu durere în suflet şi profundă indignare, am aflat, că unii dintre preoții și monahii Mitropoliei Moldovei, au publicat în mass-media un comunicat, potrivit căruia, nu-l vor mai pomeni la slujbe pe arhiereul locului.
După lucrările Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, care s-a desfășurat în perioada 2-3 februarie 2016, lucrările Sinaxei Pan-ortodoxe a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Chambésy (Elveţia) și întâlnirea dintre Patriarhul Kiril și Papa Francisc, «nepomenitorii» au declarat că se opresc din pomenirea conducătorului Bisericii, văzând în acțiunile sale fapte ale ecumenismului și trădarea credinței ortodoxe. Prin această declarație ei s-au poziționat practic mai presus decât Soborul Arhieresc, care, fiind condus de duhul apostolic „Harul Duhului Sfânt pe noi ne-a adunat …” (Troparul Cincizecimii), a aprobat acțiunile delegației BORu la Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe. Prin neîncrederea lor față de Soborul Arhieresc, precum și ambițiile personale, „apărătorii” Ortodoxiei se distanţează de la unitatea Sfintei Biserici Ortodoxe.
Menţionăm că la lucrările Sinaxei Pan-ortodoxe de la Chambesy delegația Bisericii Ortodoxe Ruse, în frunte cu Patriarhul Kiril, a izbutit să excludă din discuţii subiectele ce vizează smintirea conştiinţei credincioşilor, care ar duce spre confuzie şi divergențe în Bisericile locale. Printre aceste subiecte se menţionează: reforma calendarului bisericesc, modificări în canoanele ce prevăd instituţia căsătoriei, ş.a. Sanctitatea Sa, Patriarhul Kiril a insistat ca lucrările sinaxei și a viitorului Sfant si Mare Sinod Panortodox să fie foarte transparente și deschise pentru toți creștinii, pentru a nu produce confuzii, provocări, abateri de la norma canonică.
La Soborul Arhieresc ce avut loc la Moscova în luna februarie a anului curent, Patriarhul le-a prezentat arhiereilor deciziile şi a elucidat mersul lucrărilor Sinaxei Pan-ortodoxe. Documentul final al Soborului Arhieresc a exprimat sprijinul său pentru activitatea delegației BORu la Chambesy. „Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc, că în forma lor actuală, proiectele de documente ale Sfântului și Marelui Sinod nu încălcă puritatea credinței ortodoxe și nu se abat de la tradiția canonică a Bisericii” (p.3). Învinuirile aduse de către „nepomenitori” Patriarhului, privind trădarea Ortodoxiei, prin întâlnirea cu Papa Francisc la Havana, sunt total nefondate. Nu au existat încălcări de ordin dogmatic sau canonic la această întâlnire. Spre întristarea noastră, în mediul bisericesc s-au găsit asemenea „râvnitori”, care prin fricile lor au provocat schismă și divergență în unitatea Trupul lui Hristos. Fără să ia în seamă glasul Bisericii și „râvnind puritatea”, au smintit sufletele credincioșilor și au semănat „frică, unde nu era frică”. (Ps.13: 5).
Preacucernicilor părinți, iubiţi păstoriţi,
Cu dragoste în Iisus Hristos Domnul nostru, venim către voi cu îndemnul de a tempera emoţiile care v-au îndepărtat de Biserică şi v-au determinat nepomenirea arhiereilor voștri: Reveniți în sânul Bisericii-Mame, nu pășiți pe calea schismei, nu vă pierdeți sufletele. Vă încredinţăm că nu există nici un motiv pentru îngrijorările voastre. Cerem binecuvântarea lui Dumnezeu să fie asupra voastră, să vă îngrădească cu înţelepciune şi credem că în continuare vom mărturisi adevărul credinței noastre ortodoxe cu „o singură gură şi o singură inimă”, „ca toţi să fie una”. (In 17:21)
Cu dragoste întru Hristos,
+ VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove
+ SAVA, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari
+ ANATOLIE, Episcop de Cahul și Comrat
+ PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni
+ MARCHEL, Episcop de Bălți și Fălești
+ NICODIM, Episcop de Edineț și Briceni
+ IOAN, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove”
Ca răspuns la același tip de reacție de împotrivire din partea unor credincioși ortodocși ruși, Șeful Departamentului Sinodal pentru Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolitul Ilarion, declară că nu există niciun motiv pentru îngrijorările unor credincioși cu privire la viitorul Sinod Panortodox.
„Din păcate, au existat multe zvonuri legate de acest Sinod. De exemplu, se spune că va fi „al optulea Sinod Ecumenic” „anti-Hristos ”, că va fi încheiată uniunea cu greco-catolicii, toate posturile vor fi anulate, preoților li se va permite a doua căsătorie sau că va fi un sinod modernist”, a declarat mitropolitul miercuri, la o conferință de presă ținută la Moscova.
Mitropolitul declară că Departamentul primește zilnic scrisori care îndeamnă să nu se participe la Sinodul „ecumenic”, „anti-Hristos.” Ierarhul a mai afirmat că Biserica Rusă a avut mai multe îngrijorări în privința întîlnirii ce urmează. De exemplu, că unele decizii, cum ar fi aprobarea unui nou calendar bisericesc, vor fi impuse participanților săi.
„Am convenit că toate deciziile din Consiliul panortodox vor fi luate prin consens”, a subliniat mitropolitul. Potrivit acestuia, fiecare Biserică locală va trimite o delegație alcătuită din 24 de ierarhi, fiecare Biserică având o singură voce și în caz că „cel puțin o Biserică este împotriva vreunei decizii, aceasta nu va fi aprobată.”
Mai mult, întrebările care nu au fost convenite în prealabil nu vor fi incluse în ordinea de zi, iar documentele elaborate în cadrul pregătirilor pentru Sinod sunt publicate. (Sursa – traducere Ion Rotaru)
După cum se cunoaște, Arhiepiscopul Atenei, Ieronim al II-lea nu a participat la lucrările pregătitoare de la Chambesy, ci a fost reprezentat de o delegație oficială. Posterior publicării documentelor ce urmează a fi adoptate cu ocazia Sfântului și Marelui Sinod, a fot organizată Adunarea Extraordinară a Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Greciei, pe data de 8 martie 2016, în Atena, sub președinția Arhiepiscopului Ieronim al II-lea. Printre subiectele de pe ordinea de zi a fost și cel al Sinodului Pan-ortodox. Cu privire la acesta, comunicatul oficial al Bisericii a dat următoarele informații, între care și aceea că delegația greacă va fi condusă de Arhiepiscopul Ieronim al II-lea.
“În ceea ce privește problema crucială a Sinodului Pan-ortodox, Prea Fericirea Sa [Arhiepiscopul Ieronim] a mulțumit Patriarhului Ecumenic Bartolomeu pentru eforturile sale, astfel încât să aibe loc în următoarea lună iunie, în Creta, acest eveniment eclezial istoric. Subliniind marea importanță a unității ortodoxe față de restul lumii creștine, Arhiepiscopul a menționat că “a fost deosebit de important de a da această mărturie comună din partea Bisericilor locale surori și ca frații Întâistătători să împartă împreună Potirul Vieții, manifestând identitatea noastră și slujirea noastră euharistică, precum și de a trimite un mesaj de viață și de speranță celor care sunt aproape și celor care sunt departe”.
Totodată, în urma sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Apostolice din Georgia care a avut loc pe 16 februarie 2016, Sanctitatea Sa Ilia al II-lea, Catholicos-Patriarhul întregii Georgii, Arhiepiscop de Mtskheta și Tbilisi a anunțat că Sinodul a respins documentul“Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină” [stire neconfirmata – n.n.]. Biserica Georgiei a deplâns, de asemenea, și alte documente. “Sfântul și Marele Sinod care va avea loc în iunie … Biserica noastră va rămâne cu vechiul calendar … Biserica noastră a fost, este și va fi o apărătoare a Ortodoxiei. Biserica Ortodoxă Georgiană respinge documentul despre ecumenism pregătit pentru Marele Sinod. Biserica noastră este cea care a salvat țara și poporul nostru. În viitor Biserica noastră va rămâne o apărătoare a Ortodoxiei”.
IPS Emmanuel din Patriarhia Ecumenică invitat la un seminar la Moscova despre Sinodul Pan-ortodox a afirmat: “nu intervenim în definițiile dogmatice”. Cu privire la relația dintre cele două Patriarhii, El a adăugat că: “Unii ar vrea confruntarea noastră, dar acesta nu există. Da, avem puncte de vedere diferite față de unele subiecte, dar este absolut firesc pentru Biserica Ortodoxă și reflectă faptul că dialogul pe care îl avem este realizat în respectul diversității noastre”. Referindu-se la seminarul din Moscova, Mitropolitul Franței din Patriarhia Ecumenică și-a exprimat de asemenea speranța că Sinodul Pan-ortodox planificat pentru luna iunie, “va arata lumii unitatea Ortodoxiei”. “Nu este vorba, în ceea ce ne privește, să intervenim în domeniul definițiilor dogmatice, să stabilim astfel de declarații; vrem doar să ridicăm vocea noastră pentru a arăta că suntem uniți și că răspundem la anumite probleme care preocupă credincioșii”, a mai precizat el.
(Surse: Orthodoxie.com, Le métropolite de France Emmanuel: «Il n’y a pas de grands différends entre le Patriarcat œcuménique et le Patriarcat de Moscou»; cuvantul-ortodox.ro; lonews.ro; basilica.ro, romfea,gr, graiulortodox.ro, )
- Graiul Ortodox: ”SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD” Mare pregătire, nici o așteptare. SALUTUL ÎNALTPREASFINȚITULUI MITROPOLIT AL PIREULUI
Simpozionul «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate organizat de Sfintele Mitropolii ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”, Sala „Melina Mercuri” Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.
Preasfințiile-voastre,
Cinstiți Părinți,
Onorați domni profesori,Onorată asistență,
Iubiți frați întru Hristos,
Salut conferință de azi, cu tema ”Sfântul și Marele Sinod”. Mare pregătire, nici o așteptare, o conferință de o însemnătate crucială, pe care o organizează mitropoliile de Glifada, Elliniko, Vula, Vari și Vuliagmeni; de Gortina și Megalopoli; a Kithirelor și Antikithirelor, Mitropolia noastră, de Pireu și Faliro, precum și Sinaxa Clericilor și Monahilor,
Ideea convocării unui Sinod Ecumenic a fost enunțată pentru prima oară oficial, propunându-se și o primă listă de subiecte, la ”Congresul Panortodox” de la Constantinopol din 1923, de către Patriarhul Ecumenic Meletios al IV-lea Metaxákis; ideea a fost promovată ulterior în 1930 de așa-numita ”Comisie Preliminară”, care s-a întrunit în Sfântul Munte, la Sfânta Mănăstire Vatoped, și a pregătit și o primă ordine de zi. Însă, condiții istorice nefavorabile nu au permis convocarea Sinodului înainte și după al doilea război mondial, în special pentru că în cele mai multe țări ortodoxe se aflau la putere regimuri comuniste atee care făceau dificilă activitatea și deciziile Bisericilor respective.
Subiectul a fost readus în discuție de un alt Patriarh Ecumenic, Atenagora, cel care a convocat la Rodos Prima Conferință Panortodoxă, în anul 1961; această conferință a luat hotărâri cruciale pentru pregătirea Sinodului și a întocmit o listă de subiecte foarte vastă, în zece puncte, care, cu tot cu subpunctele număra mai bine de 100.
Această ordine de zi a fost criticată vehement, pentru că a fost întocmită după modelul ordinii de zi a pseudo-Conciliului II Vatican, care se întrunea în aceeași perioadă și a influențat conducerea bisericească ortodoxă. Datorită reacțiilor negative și a criticilor, această lungă listă de subiecte a fost retrasă și reconsiderată de Prima Conferință Panortodoxă Presinodală (1976) de la Geneva, care în cele din urmă s-a oprit la zece (10) subiecte, apreciate ca fiind cele mai importante pentru consultare și pentru o hotărâre autoritativă. Aceste subiecte sunt următoarele: a) Diaspora Ortodoxă, b) Autocefalia și modul de proclamare a acesteia, c) Autonomia și modul de proclamare a acesteia, d) Dipticele, e) Problema calendarului comun și a sărbătoririi comune a Paștelui, f) Impedimentele la căsătorie, g) Readaptarea rânduielilor bisericești despre post, h) Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creștine, i) Ortodoxia și Mișcarea Ecumenică, j) Contribuția Bisericilor Ortodoxe locale la răspândirea idealurilor creștine de pace, libertate, frățietate și dragoste între popoare și la eradicarea discriminărilor etnice și de altă natură.
Ulterior s-au întrunit la Geneva Conferințele Panortodoxe Presinodale a II-a și a III-a, în 1982, respectiv în 1986. A IV-a Conferință Presinodală, iarăși datorită dificultăților și reașezărilor politice de forțe, provocate mai cu seamă de căderea regimurilor comuniste din țările ortodoxe, s-a întrunit în 2009, adică după 23 de ani de la conferința precedentă! În decembrie 2009 și în februarie 2011s-a întrunit de două ori la Geneva Comisia Pregătitoare Interortodoxă. În martie 2014 a avut loc la Constantinopol prima Sinaxă a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale[1], care a decis să fie urgentate pregătirile pentru convocarea ”Sfântului și Marelui Sinod”, astfel încât, în cazul în care nu vor apărea situații neprevăzute, acesta să fie convocat în iunie 2016, de praznicul Cincizecimii, în Biserica istorică a Sfintei Irina din Constantinopol, unde s-a întrunit și Sinodul al II-lea Ecumenic (381). De asemenea, s-a constituit și Comisia Interortodoxă Specială, care și-a asumat rolul de a reconsidera sau actualiza toate textele care fuseseră deja elaborate și de a le pregăti pe cele rămase în pending.
În sfârșit, în intervalul 21-28 ianuarie 2016, s-a întrunit a doua Sinaxă a Întâistătătorilor la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy, Geneva, care s-a ocupat de chestiunile legate de Sfântul și Marele Sinod[2] și a hotărât că ”Sfântul și Marele Sinod” va avea loc la Academia Ortodoxă din Creta în intervalul16-27 iunie 2016, în cazul în care nu vor apărea situații neprevăzute. Subiectele aprobate oficial pentru dezbatere și adoptare la Sfântul și Marele Sinod, au rămas în cele din urmă șase: a) Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, b) Diaspora ortodoxă, c) Autonomia și modul proclamării acesteia, d) Taina căsătoriei și impedimentele la căsătorie, e) Însemnătatea postului și respectarea acestuia astăzi, și f) Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine.
După această succintă referire la lunga istorie, de 93 de ani, și la ordinea de zi a Sinodului și, după cum reiese din procedura, ordinea de zi, conținutul textelor și din numeroasele declarații ale persoanelor care coordonează acest Sinod, constatăm cu tristețe că există o mare deficiență și un gol încă și mai mare în ce privește corectitudinea Sinodului și caracterul său ortodox.
Hotărârile unui Sinod pot fi recunoscute doar dacă acesta reprezintă o continuare autentică și veritabilă a sinoadelor precedente, ale căror hotărâri trebuie să le urmeze cu fidelitate, și, înainte de toate, această recunoaștere depinde de corectitudinea dogmelor și a canoanelor pe care le instituie. Cuviosul Maxim Mărturisitorul subliniază în acest sens: «Regula evlavioasă a Bisericii le-a recunoscut drept sinoade sfinte şi aprobate pe cele pe care le-a judecat ca atare corectitudinea dogmelor»[3].
Ecumeniștii, cu nerușinare și fără scrupule, suiți pe Trupul Sfânt al Sfintei noastre Ortodoxii, promovează și susțin ecumenismul sionist, manipulat de forțe sataniste și masonice, ca fiind, chipurile, adevărata învățătură a Bisericii. Acest plan al lor a eșuat jalnic cu mult timp în urmă, așa cum dovedesc din fapte. Realitatea dureroasă și tragică dovedește că Mișcarea Ecumenică, cu responsabilitatea exclusivă a ereticilor și eterodocșilor înșiși, pe de o parte, și a ecumeniștilor, pe de alta, este total ineficientă. Este eficientă doar în a sădi confuzia și a răspândi sincretismul, căci ereticii și sincretiștii se disting prin lipsa sincerității și a pocăinței, stăruind în chip satanic în erezie.
Pe de o parte, erezia papismului continuă să stăruie în primatul mondial al puterii ”Papei” de la Roma, în alterarea tainei Sfintei Treimi și, prin erezia despre harul creat, în fapt tăgăduiește îndumnezeirea omului.
În timp ce erezia protestantismului stăruie și aceasta în iconomahie, în tăgăduirea tainei Bisericii și a tainei pururea fecioriei Născătoarei de Dumnezeu. ”Hirotoniile” de femei pe treapta preoțească și episcopală și instituționalizarea homosexualității în lumea protestată, o adevărată răsturnare a ontologiei și fiziologiei umane, ce consacră o antropologie contrafăcută, încununare a păcatelor, precum și recunoașterea ”căsătoriilor” dintre homosexuali – toate acestea dovedesc că protestantismul nu a fost absolut deloc influențat în bine de dialogurile teologice, nici, îndeobște, erezia și eterodoxia nu s-au apropiat de linia ortodoxă, de teologia și viața ortodoxă.
În paralel, erezia monofizitismului, în pofida minciunilor proferate la acordul rușinos de la Chambesy, Geneva, din 1991[4], îi pomenește pe ereziarhii Sever și Dioscur și tăgăduiește hristologia ortodoxă cea despre cele două firi ale lui Hristos, adăugând și ereziile monotelismului și ale monoenergismului, precum și ereziile despre pătimirea lui Dumnezeu (Θεοπασχητισμός) și despre satisfacerea Dreptății Divine.
O dovadă a urmărilor tragice ale ereziilor și a naufragiului și impasului dialogurilor ecumeniste interreligioase este consolidarea Islamului demonic, cu teribila sa ideologie despre supunerea tuturor, care constituie o compilație de erezii creștine, de arianism, nestorianism și monofizitism, care au negat în esență întruparea lui Dumnezeu Cuvântul și L-au proclamat festiv pe Dumnezeul inaccesibil și neîmpărtășibil persoanei umane și, ca urmare, supunerea (Islam) ar fi singura legătură duhovnicească dintre Dumnezeu și om.
Populațiile creștine ale copților Egiptului, ale abisinilor Etiopiei, ale nestorienilor asirieni și ale iacobiților monofiziți din Siria sunt măcelărite chiar de odrasla lor duhovnicească, Islamul, pe care fără minte l-au creat înșiși înaintașii lor, prin pervertirea satanică a hristologiei ortodoxe.
Exprimarea marii noastre neliniști cu privire la rezultatul Sinodului este justificată și de următoarele fapte:
Întâi de toate, este pentru prima oară în istoria sinoadelor, când pregătirea a durat atât de mult, 93 de ani! Acest lucru arată că nu există nici ”pricină binecuvântată”, nici ”nevoie urgentă” pentru convocarea Sinodului, ci se vădește că acesta slujește altor interese eclesialo-politice. Pentru că, dacă ar fi existat o ”nevoie urgentă”, așa cum totdeauna se întâmpla în tradiția sinodală la apariția unei erezii, schisme sau alte abateri, acestea trebuia combătute imediat, în câteva luni sau ani.
Același lucru este valabil și pentru ordinea de zi a Sinodului. Din cele șase subiecte, doar două au caracter de urgență, cel al diasporei și al relației Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine. Celelalte subiecte, precum misiunea Bisericii Ortodoxe în lume, postul și impedimentele la căsătorie au fost soluționate în chip cât se poate de clar și de Sfânta Scriptură, și de Tradiția patristică și sinodală. Cât despre subiectul diasporei, acesta ar trebui reglat prin crearea de Biserici Autocefale. În nici un caz nu trebuie să continue fenomenul acesta anticanonic și antibisericesc al mai multor episcopi și, deci, al mai multor jurisdicții, în aceeași eparhie, nici nu trebuie extinsă soluția jumătăților de măsură pe care o propune crearea de conferințe episcopale. Dezbaterea subiectului despre autonomie a dat la iveală tendințele de întâietate ale mai-marilor bisericești, care, desigur, pentru a se păstra o bună rânduială, ar putea fi soluționate pe baza unor înțelegeri, fără a fi pusă însă sub imperiul urgenței.
Un al punct nevralgic al Sinodului este refuzul participării active a tuturor episcopilor din toate Bisericile Ortodoxe Locale, care la nivel mondial nu depășesc numărul de 700, așa cum se întâmpla la toate Sinoadele Ecumenice. Prin această măsură anticanonică este evitată eventualitatea ca unii episcopi să se împotrivească hotărârilor contrare Tradiției sau ca vreo Biserică Locală să aibă o mai mare putere în luarea deciziilor, datorită numărului mai mare de episcopi. Toate acestea însă constituie interese omenești egoiste, străine de criteriile Duhului Sfânt, dar și de eclesiologia ortodoxă, care consideră că episcopul fiecărei eparhii, chiar și al celei mai mici, dimpreună cu turma sa, reprezintă o parte vie a Bisericii Sobornicești. Absența lui nu numai că vatămă deplinătatea Trupului lui Hristos, dar face și imposibilă exprimarea de către toți a conștiinței de membri ai Bisericii, conștiință de care se pare că se tem cei responsabili cu pregătirea și convocarea Sinodului. Nu este justificată de nici un criteriu, nici pastoral, nici bisericesc, participarea a numai 24 de episcopi din fiecare Biserică, fapt care lezează și egalitatea episcopilor, dar stârnește și semne de întrebare legate de criteriile de alegere a episcopilor care vor participa. Episcopii care nu vor participa și care constituie majoritatea în cele mai multe Biserici Autocefale au oare o responsabilitate și valoare episcopală mai mică? Cine cunoaște și cine va transmite Sinodului ideile, aprecierile și pozițiile turmelor lor? Nu este nevoie, desigur, să subliniem faptul că la Sinoadele Ortodoxe, în afară de episcopi, participau și clerici din treptele inferioare, cum ar fi egumeni, arhimandriți, preoți, monahi, precum și poporul credincios. Nu este deloc o exagerare să spunem că Sinodul care urmează a se întruni va fi un Sinod Panortodox fără ortodocși.
Întru totul lipsită de mărturii în tradiția Ortodoxă și, din acest motiv, inadmisibilă este și poziția că fiecare Biserică deține un vot. Corect este ca fiecare Episcop să dețină un vot, nu fiecare Biserică Locală. În același timp, principiul unanimității se mișcă și acesta în interiorul unor cadre contrare tradiției. Tactica tradițională de luare de decizi într-un Sinod este principiul canonic care stabilește ”să aibă tărie votul celor mulți” (Canonul 6 al Sinodului I Ecumenic).
Cel mai mult neliniștitor și grav lucru este că, așa cum reiese din studiul asiduu al textului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”[5], factorii de decizii urmăresc ca prin hotărârea sinodală panortodoxă să legalizeze și să instituționalizeze, să oficializeze și să consolideze panerezia ecumenismului sincretic intercreștin și interreligios ca fiind linia oficială a Bisericii Ortodoxe. Înaintăm, cu alte cuvinte, către o recunoaștere panortodoxă a botezului (”teologia baptismală”) și a caracterului eclezial al papistașilor și protestanților eretici prin invocarea perfidă a Sfintelor Canoane 7 al celui de-al II Sfânt Sinod Ecumenic și 95 al Sinodului Quinisext, în care este menționată primirea în Biserică prin iconomie a ereticilor ce s-au pocăit, după dezicerea de erezia lor; ne îndreptăm către acceptarea teoriei protestante a ”ramurilor”, a eclesiologiei lărgite a pseudo-Conciliului II Vatican privitoare la caracterul eclezial deplin sau deficitar și a modelului eclesial ecumenist al ”bisericilor surori”, care a fost edificat în ultimele decenii și a fost oficializat la Dialogul Teologic cu Papistașii de Balamand, Liban (1993), unde ortodocșii ecumeniști care au semnat au recunoscut papismul ca Biserică, având har, Taine și succesiune apostolică. Astfel, Sinodul ce urmează a se întruni vine clar în conflict și în contradicție cu o tradiție ortodoxă de 19 veacuri, potrivit căreia toți Patriarhii ortodocși și toate Sinoadele locale lărgite de la Constantinopol au numit papismul și protestantismul în chip limpede și explicit erezii și eretici. Și, în pofida faptului că aceste subiecte trebuia înscrise imediat spre dezbatere, în vedere adoptării unei hotărâri de condamnare a lor în Sinod, dimpotrivă, Întâistătătorii instituționalizează erezia. Adoptarea de către ecumeniști a ereziilor și înșelărilor ecumeniste eretice de mai sus este facilitată și de faptul că în ultimii ani înșiși ecumeniștii au abandonat, au eliminat și au negat caracterul ”ecumenic” al ”Sfântului și Marelui Sinod”, care inițial fusese programat a se reuni ca Sinod Ecumenic, chiar dacă era numit ”panortodox” sau ”sfânt și mare”.
Deci, ”Sfântul și Marele Sinod” ce urmează a se întruni, dacă într-adevăr intenționează să fie un Sinod Ortodox, ar trebui să ia următoarele hotărâri-cheie:
- Să recunoască cele două sinoade considerate de către toți ca ecumenice, pe cel din secolul al IX-lea și respectiv din secolul al XIV-lea, adică Sinodul al VIII-lea, care l-a avut în centru pe Fotie cel Mare, din 879-880, și Sinodul al IX-lea, care l-a avut în centru pe Sfântul Grigorie Palama, din 1351, care au condamnat ca erezie, cel dintâi, Filioque și primatul Papei, iar cel de-al doilea, harul creat și, în consecință, și papismul. Să actualizeze și să valideze hotărârile Sinodului de la Constantinopol (1282-1284), prin care a fost anulată pseudo-unirea de la Lyon, și ale Marelui Sinod de la 1484, prin care au fost anulate hotărârile Sinodului tâlhăresc de la Ferrara-Florența.
- Să aleagă, să hirotonească și să intronizeze în vechea Patriarhie a Romei și a Apusului un nou Papă ortodox al Romei și o ierarhie ortodoxă care să nu îl recunoască pe actualul intrus de la Patriarhia Apusului și ereziarhul Francisc. Astfel ar rezolva problemele legate de papism, uniație și protestantism, definind în sfârșit poziția Bisericii asupra pseudo-primatului lui Petru și asupra ”învățăturilor” Sinoadelor mincinoase de la Lyon, Ferrara-Florența, Vatican I și II, definind de asemenea și poziția întâiului în Biserică.
- Să creeze Biserici Autocefale în Europa, America, Canada și Australia, rezolvând problema diasporei, și
- Să urmeze calea patristică a reevanghelizării misionare a lumii, prin crearea unei platforme prin satelit pentru mărturisirea ortodoxă în 100 de limbi. În felul acest, ar pulveriza pseudo-religiile și ereziile demonice prin cuvântul accesibil la nivel mondial și prin îndrăzneală patristică, L-ar slăvi pe Dumnezeu și ar asigura omului condițiile mântuirii.
- Să rezolve problema calendarului care rupe, inevitabil, unitatea Bisericilor Ortodoxe.
În momentul de față, pe baza datelor pe care le avem, nu vedem în ce mod Sinodul ce urmează a se întruni ar putea reprezenta o continuare autoritativă și veritabilă a Sinoadelor precedente și cum ar putea decide patristic și în Duhul Sfânt, iar nu mai degrabă ecumenist și secularist. Acesta este și motivul pentru care apreciem că ar fi mai bine să nu se întrunească, așa cum erau de părere și marii Sfinți și Părinți ai vremurilor noastre, precum Sfântul Iustin Popovici, în memorii speciale adresate Sinodului Bisericii Serbiei[6], Sfântul Paisie Aghioritul, prin cele scrise referitor la demersurile Patriarhului Atenagora[7], și Gheronda Filothei Zervakos, cel cu viețuire cuvioasă, prin textele speciale referitoare la Sfântul și Marele Sinod[8].
Însă, în cazul în care, datorită apostaziei, a necredinței și a păcatelor noastre, Dumnezeul întreit Sfânt îngăduie convocarea Sinodului, care va hotărî împotriva canoanelor, împotriva Tradiției și antiortodox, acest Sinod nu va fi acceptat de clerul ortodox și de poporul lui Dumnezeu, va fi consemnat în istoria Bisericii ca pseudo-Sinod ecumenist și tâlhăresc, așa cum au fost și Sinodul de la Stejar (403), Sinodul de la Efes (430), Sinodul de la Hieria (754), Sinodul de la Lyon (1274), Sinodul de la Ferrara-Florența (1438-39). Hotărârile acestui ”Mare” Sinod vor fi invalidate, chiar dacă se scrie că se vor bucura de ”prestigiu panortodox”.
Întrucât a fost formulată poziția neteologică potrivit căreia: ”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure” și că ”păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”[9], va trebui să subliniem cu tărie că Adevărul nu este o idee fixă sau o abordare subiectivă sau o chestiune de superioritate numerică, ci o realitate întrupată, care dobândește ființă în persoana Dumnezeului desăvârșit și a omului desăvârșit Iisus Hristos, și prin urmare face prin sine demonstrabil faptul că Adevărul Însuși, care este Persoana Iisus Hristos și este Unul singur, constituie majoritatea, chiar dacă de cealaltă parte s-ar afla multe milioane de oameni. De asemenea, în Sinod ne aflăm doar înlăuntrul Bisericii Ortodoxe, atunci când suntem în comuniune cu Persoana lui Hristos, pentru că ”Viața și Calea, Hristos”[10], după cum cântă Biserica Ortodoxă și după cum Hristos Însuși a grăit: ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”[11]. Prin urmare, pe Cale și împreună pe Cale, adică în Sinod,[i] ne aflăm doar atunci când ne aflăm în comuniune cu Adevărul, Care este Hristos, iar nu cu erezia, care este diavolul. În sfârșit, potrivit Epistolei Enciclice din 1848 a celor patru Patriarhi, ”la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi”[12].
Înaltpreasfințiile-voastre,
Cinstiți Părinți,
Onorați domni Profesori,
Onorată asistență,
Iubiți frați în Hristos,
Conferința de astăzi este cu adevărat o mărturie ortodoxă și un răspuns hotărâtor la dilemele Sfântului și Marelui Sinod. Conferința aceasta, aducând cu mare acuratețe argumente științifice și teologice, va vădi Adevărul lui Hristos și al Sfinților Lui prin comunicările de excepție ale unor distinși vorbitori.
Încheind, aș dori să exprim felicitările mele călduroase, din inimă și sincere, și mulțumirile mele din tot sufletul față de Înaltpreasfințiții frați episcopi, Ierotheos al Nafpaktosului, Pavel al Glifadei, Ieremia al Gortinei și Serafim al Kithirelor, precum și față de ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, de onorații domni profesori și de Comisia Științifică de Organizare, pentru inspirata inițiativă de a organiza această conferință de o importanță crucială, cu participarea atâtor vorbitori aleși și respectabili, atât de dragi nouă.
Calde mulțumiri vă adresăm, de asemenea, și dumneavoastră, tuturor, care sunteți prezenți aici, cu duh de jertfelnicie, la această mărturie de credință. Domnul să înscrie prezența voastră în cartea Vieții.
Cu aceste gânduri smerite, în numele Sfântului Dumnezeu Treimic, cu rugăciunile Doamnei Născătoarei de Dumnezeu și ale Părinților de Dumnezeu Purtători și ale tuturor Sfinților, în calitate de Episcop al locului, declar deschise lucrările conferinței de azi și urez izbândă și succes lucrărilor acesteia.
*
- Graiul Ortodox, Traducere Tatiana Petrache: Mitropolitul Ierotheos Vlachos : TEOLOGIE ȘI POLITICĂ comunicare susţinută în cadrul conferinţei ”SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD” Mare pregătire, nici o așteptare. ATENA 2016
Simpozionul «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate organizat de Sfintele Mitropolii ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”, Sala „Melina Mercuri” Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.
Teologie și politică
Una dintre cele mai mari harisme ale creștinilor (deopotrivă, clerici, monahi și mireni), care sunt mădulare ale Bisericii, este aceea că alcătuiesc conștiința priveghetoare a Bisericii, în timp ce ofranda cea mai însemnată a Păstorilor Bisericii, după cum scrie fericitul întru pomenire Egumen al Sfintei Mănăstiri a Sfântului Grigorie din Sfântul Munte, Arhimandritul Gheorghe (Kapsanis), este să pună în lucrare această stare de priveghere a conștiinței pliromei Bisericii. Acest lucru are o mare însemnătate, mai cu seamnă astăzi, când poporul lui Dumnezeu lasă în multe privințe ”inertă și nelucrătoare această harismă”. Privegherea conștiinței ortodoxe constituie cea mai însemnată dovadă că membrii Bisericii sunt vii.
În ce ne privește pe noi, clericii de pe orice treaptă preoțească, și teologii mireni, avem o mare vină, atunci când nu cultivăm în turma noastră ”[lucrarea de] priveghere a acestei conștiinței”, ci ne limită la o slujire socială și la o ofrandă culturală, și nu oferim cuvântul ortodox, care este premisa mântuirii. Teologia, așa cum a fost ea] exprimată de organismele vii, adică de Proroci, Apostoli și Părinți, este o mare harismă, și harul teologiei îl mântuiește pe om.
Aceasta a fost o mică introducere, pentru a putea trece la subiectul meu, care este ”Teologia și politica”, însă, în orice caz, face referire la ”Sfântul și Marele Sinod” care urmează a se întruni, așa cum a fost programat, de praznicul Cincizecimii al anului curent. Este vorba, într-adevăr, de un mare eveniment, care trebuie să se miște în interiorul teologiei Bisericii, să fie un produs ”al privegherii conștii[n]ței” pliromei Bisericii și, firește, va trebui să se elibereze de sub tutela politicii seculare.
Voi împărți subiectul în trei părți: mai întâi, teologia Cincizecimii, apoi, curentele teologice contemporane, și, în al treilea rând, pătrunderea politicii în relațiile intraortodoxe. Voi încerca să abordez subiectul obiectiv și cu sobrietate.
1. Teologia Cincizecimii
Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni va avea loc în ziua Cincizecimii, și, neîndoielnic, perioada întrunirii a fost aleasă simbolic pentru a exprima unitatea creștinilor lumii.
Însă, Cincizecimea este o zi care arată care este adevărata teologie a Bisericii și care este unitatea ei liturgică. Este vorba despre teologia Revelației Sfântului Dumnezeu Treimic în Lumină. Apostolii, prin Duhul Sfânt, s-au unit cu Hristos și au devenit mădulare ale Trupului Său.
Hristos, în Rugăciunea Sa Arhierească, S-a rugat Tatălui Său ca Ucenicii Săi să aibă unitate între ei: ”păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi” (Ioan 17:11). Acest lucru l-a repetat, ”ca toți să fie una”, ”aşa şi aceştia în Noi să fie una” (Ioan 17:11).
Această unitate a Ucenicilor în Hristos s-a realizat în ziua Cincizecimii. Nu este vorba de o unitate exterioară, nici de o unitate intelectuală, fie și prin credința însăși, ci de o unitate în slava lui Dumnezeu. Acest lucru se vădește din înseși cuvintele lui Hristos din Rugăciunea arhierească, când spune: ”Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime” (Ioan 17:22-23), ”voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o” (Ioan 17:24).
Este vădit că acest cuvânt ”să fie una” este legat de slava lui Dumnezeu, de cuvântul ”să fie desăvârșiți întru unime”, de ”să vadă slava” lui Dumnezeu. Este vorba de unitatea Ucenicilor în slava lui Dumnezeu, de ridicarea la înălțimea Cincizecimii, la îndumnezeire.
Experiența Cincizecimii a pricinuit atâta bucurie Apostolilor, încât păreau ca beți. Este vorba de beția Duhului Sfânt.
O extraordinară tâlcuire privitoare la ce este această beție a Duhului Sfânt o dă Apostolul Pavel, când îi îndeamnă pe creștinii din Efes: ”și nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre” (Efeseni 5:18-19). Psalmii și laudele și cântările duhovnicești, pe care le aduc ca laudă lui Dumnezeu și le psălmuiesc în inimă, sunt liturghia lăuntrică, sunt Rugăciunea minții în inimă, care este prima treaptă a vederii lui Dumnezeu. Nu se poate da nici o altă explicație acestui pasaj de Dumnezeu insuflat, el arată care era starea creștinilor după sfântul Botez, și care este înaintarea adecvată înspre teologia autentică, care este vederea lui Dumnezeu.
Apostolul Petru, care a fost de față la Cincizecime, și mai înainte pe Muntele Tabor, scrie revelator: ”nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri” (II Petru 1:16). ”Basmele, miturile meșteșugite” sunt filosofia metafizicii clasice, a lui Platon, a lui Aristotel, a neoplatonicilor, care au făcut filosofie din religia idolatră, vorbind despre lumea ideilor, așa-numitul exemplarism al lui Platon, și de primul mișcător nemișcat (primum movens), așa-numitul hilomorfism al lui Aristotel. Toate aceste ”basme meșteșugite” s-au năruit pe Muntele Tabor, când Apostolii ”au văzut slava Lui cu ochii lor”, au văzut Lumina necreată a lui Dumnezeu, și s-au împărtășit de ea, și când, mai târziu, în ziua Cincizecimii, s-au făcut mădulare ale trupului Cuvântului întrupat.
Înainte de Cincizecime, harul necreat al lui Dumnezeu se împărtășea ”neîmpărțit în cei împărțiți”, așa cum se întâmpla cu Prorocii, însă după Cincizecime și Trupul îndumnezeit al lui Hristos ”se împărtășește neîmpărțit în cei împărțiți”, iar Apostolii îl văd pe Hristos în Lumină și se împărtășesc de Lumină ca mădulare ale Trupului lui Hristos.
În continuare, Apostolul Petru le recomandă creștinilor să ia aminte la cuvântul prorocesc, care se aseamănă cu făclia ce strălucește în întuneric, ca ei să ajungă la vederea luminii ce va răsări în inimile lor. Scrie: ”Şi avem cuvântul proorocesc mai întărit, la care bine faceţi luând aminte, ca la o făclie ce străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua şi Luceafărul va răsări în inimile voastre” (II Petru 1:19).
Aceasta este adevărata teologie a Sfinților, după cum învață tot corifeul Apostolilor, Petru: ”Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (II Petru 1:21).
Referirea aceasta a Apostolului Petru arată cea mai puternică relație dintre Proroci, Apostoli și Sfinți, de-a lungul veacurilor, pe care îi insuflă Duhul Sfânt, se împărtășesc de Lumina dumnezeiască a Dumnezeului Treimic și sunt cu adevărat de Dumnezeu insuflați și adevărați conducători ai poporului lui Dumnezeu. Nu vorbessc în ”basme meștelugite”, lucru pe care îl fac ereticii, ci sunt ”cei ce au văzut cu ochii lor slava Lui”, și devin adevărați teologi în Biserică și purtători ai Cincizecimii.
Toată această teologie a văzătorilor de Dumnezeu a pătruns în hotărârile Sinoadelor Locale și Ecumenice, în limbajul liturgic și în rugăciunile Tainelor Bisericii. Este ceea ce fericitul întru pomenire părinte Gheorghi Florovski a spus, că există o legătură statornică între lex credendi și lex orandi. Acesta este limbajul teologic comun al Sfinților. De fiecare dată când o teologie se rupe de legătura cu teologia hotărârilor Sinoadelor Ecumenice și cu teologia vieții liturgice și a Tainelor Bisericii este o teologie secularizată și nu exprimă taina Cincizecimii, ci niște ”basme meșteșugite”.
Negreșit, Sfinții Părinți, de-a lungul veacurilor, mai cu seamă Părinții veacului al IV-lea, au folosit o terminologie diferită pentru a răspunde teologilor eretici ai epocii lor, însă teologia lor empirică era unitară. Nu există nici o deosebire între Proroci, Apostoli și Părinți în ce privește ”cuvântul necreat”, însă deosebirea consta în ”cuvântul și sensul creat”. Dacă cineva nu poate să înțeleagă această deosebire esențială, nu poate să înțeleagă ce este teologia ortodoxă.
Aceasta este Cincizecimea în istorie și acești teologi sunt oamenii Cincizecimii. Și dacă nu avem experiență revelată, cel puțin să urmăm fidel experiența și învățătura Sfinților văzători de Dumnezeu și să urmăm ”potrivit celor teologhisite cu dumnezeiască insuflare de Sfinți și potrivit cugetului evlavios al Bisericii” (Sinodiconul Ortodoxiei sau Triumful Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor ).
Sfântul și Marele Sinod va avea loc, conform programului, în ziua Cincizecimii, iar noi ne rugăm ca la acest Sinod să fie prezenți episcopi care cel puțin să urmeze învățătura Sfinților îndumnezeiți.
2. Curentele teologice contemporane
Din nefericire, în afara curentului teologic ortodox al Sfinților văzători de Dumnezeu, care sunt continuarea Cincizecimii de-a lungul veacurilor, au apărut și alte curente teologice, și să sperăm că nu acestea vor predomina la Sfântul și Marele Sinod, care va avea loc în ziua Cincizecimii.
În comunicarea mea către Sinodul Bisericii Greciei, intitulată ”Criza teologică și urmările acesteia în viața bisericească de fiecare zi”, după ce am expus care este teologia Bisericii Ortodoxe în expresia ei autentică, în continuare am prezentat felul cum a fost alterată teologia de către teologia scolastică, de teologia criticii biblice și de teologia rusă mai veche, și am dat exemple concrete de abatere teologică.
De asemenea, la congresul care a avut loc chiar aici, la Stadionul Pace și Prietenie, organizat de Sfânta Mitropolie a Pireului în 2012, [congres tradus de Graiul Ortodox în limba română Teologie patristică si erezie postpatristică. Pireu 15 februarie 2012], am susținut o comunicare cu titlul: ”Teologia postpatristică din perspectivă eclezială”, și am prezentat esența teologiei postpatristice și felul cum este aplicată în gândirea eclezială contemporană.
Nu doresc să repet aceleași subiecte, însă îi trimit pe cei interesați la comunicările respective. Aici doresc doar să atrag atenția că teologia speculativă a ereticilor antici ai secolelor III și IV a pătruns în spațiul apusean al Imperiului Roman și, odată cu trecerea timpului, s-a format o teologie aparte, care a fost numită teologia franco-latină sau scolastică. Această teologie s-a sprijinit mai ales pe opiniile lui Platon și Aristotel, după cum se vede din opera lui Toma d’Aquino, Summa Theologica. Apoi, protestanții au respins teologia scolastică și au interpretat și continuă să interpreteze textele biblice printr-o metodă specială, adică, în esență, au respins metoda ermineutică a vederii dumnezeiești pe care o aplicau Părinții Bisericii, și aplică metode care sunt folosite în domeniul istoriei, al istoriei comparate a religiilor și al filosofiei. În fond, examinează mediul în care a trăit fiecare Proroc, fără să facă deosebirea între cuvintele necreate și cuvintele, sensurile și reprezentările create. În continuare, aceste curente, alături de idealismul german au pătruns în Rusia și acolo, în secolul XIX, s-a format o teologie specială, numită teologia rusă, care a promovat în multe aspecte elementele existențialiste, și al cărei centru este astăzi Institutul Teologic Rus ”Saint Serge” de la Paris.
Observând curentele teologice și gândirea care predomină azi în lumea teologică tragem concluzia că sunt influențate de neoscolastică, de biblismul protestant, de idealismul german, de slavofilism și existențialism, care s-au diferențiat în multe aspecte de tradiția biblică și patristică ortodoxă.
Este important de subliniat că părintele Gheorghi Florovski a luptat împotriva acestei contrafaceri a tradiției patristice. Părintele Gheorghios Dragas, ucenic al acestuia, a atras atenția că [părintele Florovski,] acest mare teolog, în toate prelegerile sale sublinia două aspecte: În primul rând, că teologia patristică empirică a Răsăritului Ortodox se diferențiază de teologia scolastică sau raționalistă a Apusului. În al doilea, că este eronată această confruntare a teologiei biblice cu teologia dogmatică sau patristică, confruntare ce, din nefericire, s-a acutizat în Apus. Caracteriza această teologie formată în cercurile academice, cu aceste două aspecte ale ei, ca fiind o ”pseudomorfoză”, pe de altă parte insista că în Biserica Ortodoxă există o continuitate neîntreruptă de la Proroci la Apostoli și Părinții secolului IV și până la Părinții secolelor următoare, până la Sfântul Grigorie Palama și la Părinții Filocalici. În toată această perioadă ortodoxă există o identitate a teologiei cu metodologia.
Această linie teologică a continuat-o și cel mai bun ucenic al părintelui Gheorghi Florovski, părintele Ioannis Romanidis, care sublinia că experiența vederii lui Dumnezeu este baza teologiei ortodoxe și că, atunci când teologia academică se rupe de curățire, luminare și îndumnezeire, este antibisericească și cu tendințe eretice. De asemenea, în ce privește falsa distincție dintre erminia biblică și experiența și dogmatica Sfinților Părinți, părintele Ioannis Romanidis sublinia unitatea și acordul dintre Proroci, Apostoli și Părinți.
Este definitoriu cazul părintelui Ioannis Romanidis și de aceea voi face o scurtă referire la el. A crescut și a studiat la marile centre ale cunoașterii din Apus. A învățat, ca elev de gimnaziu și apoi ca student, teologia scolastică a lui Toma d’Aquino. Apoi, a studiat la mari teologi biblici metoda criticii biblice de cercetare a textelor biblice. Mai mult, a cunoscut îndeaproape teologia rusă la Institutul Rus ”Saint Serge”. Însă, atunci când a ajuns la studiul și cunoașterea învățăturii Părinților Bisericii și a cunoscut învățătura Sfântului Grigorie Palama, mai cu seamă a Părinților Filocalici, și tradiția niptică a Sfântului Munte, a exercitat o foarte profundă critică a teologiei apusene. Cunoștea mai bine ca oricare altul gândirea teologică apuseană, dar și esența isihasmului ortodox, de aceea și înțelegea foarte bine influențele pe care le-a primit teologia ortodoxă de la curentele teologice apusene.
El însuși nu [era unul care să] stea închis într-un birou sau într-o încăpere, ci a participat la aproape toate dialogurile teologice contemporane ca reprezentant al Bisericii, oferind un cuvânt teologic bine țintit, așa cum se vede din expunerile și textele sale, și a fost, de asemenea, și membru al delegației de observatori a Patriarhiei Ecumenice la Conciliul II Vatican. Cunoștea, deci, foarte sigur pe el, gândirea teologică apuseană și influențele pe care le-a exercitat această teologie, mai ales teologia rusă, asupra teologilor ortodocși contemporani de școală. De aceea și era un critic formidabil al tuturor acestor curente teologice. Am în vedere anumite texte critice încă inedite, pe care le voi publica mai târziu și care vor provoca o puternică impresie.
Acesta este motivul pentru care toți cei care se revendică de la tradiții teologice străine îl ironizează, îl discreditează, îl combat, așa cum fac, de altfel, cu oricine altcineva urmează tradiția patristică. Dar, orice ar face aceștia, teologia părintelui Ioannis Romanidis, care este teologia Bisericii, adică a Prorocilor, a Apostolilor și a Părinților, va dăinui în Biserică, pentru că ea exprimă însăși viața Bisericii.
Părintele Ioannis Romanidis a avut ocazia să studieze la cele mai mari centre teologice ale epocii sale și, în consecință, a avut ocazia să devină mare în cele ale lumii, dar, ca un alt Moise – care ”când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire” (Evrei 11:24-26) – i-a refuzat și el pe cei puternici după puterea lumii și îi susținea pe smerițιi monahi isihaști și teologia acestora.
Acest capadocian se înrudea duhovnicește cu Vasilie cel Mare, și el un capadocian, care, după propria sa mărturisire, și-a cheltuit multă vreme din viață în deșertăciune, și-a zădărnicit tinerețile în vanitate, și, când s-a ridicat ”ca dintr-un somn adânc”, și-a îndreptat privirile ”către minunata lumină a adevărului Evangheliei”. Și după ce a văzut inutilitatea înțelepciunii mai-marilor veacului acestuia, care se va sfârși, s-a tânguit pentru jalnica-i viață și s-a rugat să i se dăruiască punerea mâinilor, ca să fie introdus în dogmele bunei credințe. Astfel, s-a dus la monahii care viețuiau în Alexandria, în restul Egiptului, Palestina, Celesiria și Mesopotamia, ca să fie învățat în [cele ale] tradiției isihaste de nevoință.
De ce am făcut toată această referire la Marele Vasilie și la părintele Ioannis Romanidis? Pentru că mulți teologi și clerici contemporani importanți și reputați se bucură să studieze operele marilor teologi după lume, se mulțumesc că sunt elogiați de teologii apuseni și sunt prezentați ca mari teologi și în Biserică, câtă vreme, totodată, ei subminează metoda sigură a teologiei ortodoxe, care este tradiția isihastă și, în consecință, îi disprețuiesc pe teologii empirici contemporani, care sunt continuatori ai Prorocilor, Apostolilor și Părinților.
Și acest lucru merită semnalat, pentru că textele pe care le elaborează teologii contemporani spre a fi aprobate de Sfântul și Marele Sinod au primit influențe de la gândirea apuseană. Acest lucru se vede și în teologie, și în terminologie. Pe mine mă interesează și terminologia, atunci când aceasta se îndepărtează de limbajul Sinoadelor Ecumenice și de limbajul liturgic al Bisericii.
De exemplu, expresia ”demnitatea și sacralitatea persoanei umane”, care a pătruns în textele teologice și eclesiale, este destul de problematică și periculoasă din punct de vedere teologic. Caracterul periculos se vede în aceea că, în afara faptului că [acești teologi] nu fac distincția între necreat și creat și corelează firea cu necesitatea, precum și voința-exercitarea voinței cu persoana, în același timp substituie termenul scripturistic referitor la om ca după chip și după asemănarea lui Dumnezeu, cu rezultatul că limitează cuvântul la drepturile omului, care sunt interpretate totdeauna după bunul plac.
Nu sunt împotriva Sfântului și Marelui Sinod, dacă aceasta se pune în acord cu teologia și metodologia Sinoadelor Ecumenice. Dacă un Sinod are posibilitatea să se ridice la înălțimea Sinoadelor pe baza cărora s-a alcătuit ”Sinodiconul Ortodoxiei”, care se citește în Duminica Ortodoxiei, atunci acest Sinod este cu adevărat Sfânt și Mare.
3. Pătrunderea politicii în relațiile bisericești intraortodoxe
Cuvântul ”politică” are multe sensuri și înțelesuri. Înseamnă ”întregul subiectelor care au legătură cu chestiunile comunitare și cu exercitarea puterii”; ”modul de exercitare a puterii de stat”, ”modul de acțiune (a unei persoane, organism etc.) în conformitate cu un plan anume”.
În cazul nostru, sunt valabile toate acestea, cu un sens mai specializat. Din păcate, geopolitica și diferitele interese politice naționale pătrund și în relațiile bisericești intraortodoxe și de multe ori determină dialogurile și deciziile întrunirilor. Cu toții cunoaștem că naționalismele, în ciuda faptului că etnofiletismul a fost condamnat ca erezie de Sinodul din 1872 de la Constantinopol, influențează totuși relațiile dintre Bisericile Ortodoxe. Acest lucru îl vedem în tot ce s-a dat publicității. Și faptul că din cele zece subiecte de pe ordinea de zi care au fost alese pentru a fi discutate la Sfântul și Marele Sinod, în cele din urmă vor fi discutate șase dintre acestea, precum și textele care vor fi elaborate și hotărârile însele vor fi produsul compromisurilor, pentru a putea fi votate – toate acestea vădesc marea problemă care există.
Aș dori să menționez un exemplu semnificativ pentru a se înțelege ceea ce afirm. Este vorba despre discuția care a avut loc în cadrul Comisiei Pregătitoare Interortodoxe întrunite la Chambesy, în intervalul 9-16 decembrie 2009, la care, între altele s-a abordat subiectul semnării Tomosului Autocefaliei. Desigur, în cele din urmă, acest subiect nu va fi discutat la Sfântul și Marele Sinod, dat fiind că nu s-a ajuns la un acord, însă sunt simptomatice toate cele care au avut loc în cadrul acestei comisii și care vădesc întreaga mentalitate ce predomină în relațiile bisericești intraortodoxe, influențate de politica contemporană a statelor respective, probabil și de strategia geopolitică a marilor puteri.
În timpul acelei ședințe, Președintele Comisiei, Mitropolitul Pergamului, Ioannis, ca reprezentant al Patriarhiei Ecumenice a subliniat corect ”că chestiunea semnării Tomosului Autocefaliei exclusiv de către Patriarhia Ecumenică este un subiect bisericesc fundamental, asupra căruia Patriarhia Ecumenică nu poate face nici o concesie”.
Cu această poziție, care după opinia mea este corectă, au fost de acord șase (6) Biserici, adică Patriarhia Constantinopolului, a Alexandriei, a Antiohiei, a Ierusalimului și Bisericile Greciei și a Albaniei.
Cu poziția Bisericii Rusiei, de a fi semnat Tomosul de către toți întâistătătorii Bisericilor locale sau măcar de a fi semnat ”și” de Biserica-Mamă au fost de acord șapte (7) Biserici, adică a Rusiei, a Serbiei, a României (din motive proprii), a Bulgariei, a Georgiei, a Poloniei și Biserica Cehiei și Slovaciei.
Și pentru semnarea Tomosului de către toate Bisericile s-a declarat Biserica Ciprului.
Cu alte cuvinte, în urma votării au rezultat șase (6) voturi pentru Patriarhia Ecumenică și opt (8) voturi împotriva poziției acesteia. În cele din urmă, subiectul acesta nu a fost inclus pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod.
O importanță deosebită în acest sens o au observațiile și concluziile Secretarului de atunci al Comisiei Sinodale a Relațiilor Interortodoxe și Intercreștine a Bisericii noastre, pururea pomenitul Protopresviter Stefanos Avramidis, în urma întrunirii acestei Comisii Interortodoxe Preliminarii, care a fost de față la ședințele acesteia, consemnate într-un raport al său către Sfântul Sinod.
Vă voi citi câteva fragmente din acest raport, foarte semnificative, pentru a înțelege climatul care predomina la asemenea comisii, desigur, nu la toate.
Scrie pururea pomenitul părinte Stefanos Avramidis:
”Dacă vrea cineva să aprecieze și să evalueze cele ce [au avut loc] la Geneva în cadrul Conferinței Pregătitoare, în intervalul 9-17 decembrie 2009, în vederea pregătirii Sfântului și Marelui Sinod, va trebui să mărturisească [faptul] că [această conferință] a fost demarată, continuată și încheiată într-un spirit nu doar de răceală, ci, literalmente de ger și îngheț. În 1993, adică în urmă cu 16 ani, se întrerupseseră [lucrările] Conferinței de atunci, în condiții dezolante, fără speranțe [de continuare]. Printr-o extraordinară îngăduință, Patriarhul Ecumenic a fost de acord să continue [întrunirile] în anul 2009, care deja a trecut”.
În altă parte scrie:
”Nimic la această Conferință nu amintea de duhul lui Hristos, de dragoste, de Biserică, de Cincizecime. Reprezentanții Bisericilor, onorabilii ierarhi, se luptau, fie dezbinați în spirit partizan în două blocuri (blocul susținătorilor privilegiilor Patriarhiei Ecumenice și blocul adversarilor acestuia), fie cu agonie, pentru a se depăși acest duh stricător de suflet și care destramă sensul Bisericii, ce a pătruns la [nivelul] treptelor superioare ale Bisericii și treptat se transformă în identate ideologică a Bisericilor locale. În zadar s-au făcut auzite strigăte de agonie”.
Și încheie:
”Așa cum am menționat, a ieșit la iveală cât se poate de clar faptul că există două blocuri în cadrul Bisericilor Ortodoxe: Blocul în favoarea privilegiilor Patriarhiei Ecumenice și blocul care dorește să diminueze și, dacă este posibil, să anuleze privilegiile Patriarhiei Ecumenice, în ciuda faptului că se afirmă contrariul”.
”Polarizarea aceasta pune în dificultate și va pune în dificultate nu numai parcursul către convocarea Sfântului și Marelui Sinod, dar și oricare altă colaborare și demers panortodox”.
”Faptul că între reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Autocefale au fost și destui foști bursieri ai Bisericii Greciei,… întru nimic nu a folosit revendicărilor Patriarhiei Ecumenice. Aceștia nu au manifestat nici o atitudine filoelenă. Singurul lucru pe care l-au reușit a fost să vorbească împotriva pozițiilor Patriarhiei Ecumenice și ale Bisericii Greciei într-o greacă impecabilă”
Concluzia este că orice Sinod Ortodox, pentru a fi Sfânt și Mare trebuie să se ocupe de subiecte dogmatice, iar la Sinod să participe Părinți îndumnezeiți, [sau] cel puțin să participe cei care acceptă teologia și metodologia dogmelor și tradițiile bunei credințe și urmează Sfinților Părinți, fără să îi răstălmăcească. Altfel, nu este Sinod Ortodox.
*
- Roman Ortodox in Franta, Prea Sfințitul Longhin la Simpozionul ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, fără rezultate”. Cuvant de inceput si interviu pentru “Graiul Ortodox” (VIDEO, TEXT)
Simpozionul “«SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate” organizat de Sfintele Mitropolii ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”, Sala „Melina Mercuri” Pireu, miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.
Arhiplină a fost sala „Melína Merkúri” a Stadionului „Pace şi Prietenie”, unde a avut loc Simpozionul organizat de cele patru mitropoli amintite mai sus cu tema: “«SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fara rezultate”.
Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa următorilor ierarhi: Mitropolitul Glifadei, kir Pavlos, Mitropolitul Gortinei și Megalopoleosului, kir Ieremia, Mitropolitul de Nafpaktos, kir Ierótheos, Mitropolitul Kithirelor, kir Serafim şi desigur, a Înaltpreasfinţitului Pireului, kir Serafim.
Merită semnalată prezența surpriză la acest simpozion, spre bucuria multor români prezenți în sală, a Prea Sfințitului Longhin, Episcop de Bănceni și Vicar al Eparhiei Cernăuților. De asemenea au participat mulți aghioriți, stareţi și starețe de sfinte mănăstiri, profesori, clerici, monahi, monahii şi o mulțime de popor.
La propunerea Pr. Gheorghe Metalinos președintele primei părți, simpozionul a fost deschis de către Episcopul Român din Bănceni cu un cuvânt adresat celor prezenți în sala, translator din limba română în greaca a fost preotul Matei Vulcănescu de la Biserica românilor din Pireu, Panaghia Odighitria.
Înalt Preasfințiile Voastre,
Preacuvioși și Preacucernici Părinti, cuvioase măicuțe,
Cu cea mai mare durere în suflet suntem astăzi noi, creștinii ortodocși, în zilele pe care le-am ajuns, ca să suferim în Biserica noastră Ortodoxă loviturile dinăuntrul ei. Dar, deși, de 2000 de ani Biserica noastră a fost lovită din toate părțile, de toate ereziile, Sfinții Părinți ai Bisericii au păstrat dogmele și credința adevărată.
Dorim astăzi să vă îmbrățișăm cu toată dragostea în Hristos, Domnul nostru, și după dumnezeiescul psalmist, care zice ce bine este ca frații să fie împreună, dar nu în dragoste fățarnică cu ereticii, ci cu frații noștri în credința noastră bună, canonică și dreaptă, și unde dragostea se bucura de adevărul pe care-l trăim în Biserica noastră.
Astăzi ne-a adunat durerea sufletului și frământările poporului ortodox de pretutindeni datorită marelui pericol care a apărut în fața noastră, de a deveni trădători ai sfintei noastre credințe ortodoxe – ori să mărturisim adevărul sfânt, care ne este dat ca cea mai scumpă comoară. Noi știm numai o Biserica pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos, Domnul nostru, și aceasta este Sfânta Biserica, una sobornicească și apostolească, și dreptmăritoarea credință cu care vrem să ne întoarcem la scumpul nostru Mântuitor în veșnicie. Aceasta este Biserica pe care nici porțile iadului nu o pot sfărâma, al cărui cap este Hristos.
Nu recunoaștem alte zise “Biserici” surori, identice, și nici “Relațiile Bisericii ortodoxe cu cealaltă lume creștină“. Da, iubim pe toți și pe toată lumea de pe pământ, pentru că toți suntem făptura lui Dumnezeu. Si de aceea iubim, și ii îndemnăm pe toți să se întoarcă la adevărata credință mântuitoare, Ortodoxă, pe care a lăsat-o Domnul Iisus Hristos, și care este una, și El a răscumpărat-o cu sfânt sângele Său și nu cu ecumenismul blestemat, care este înaintemergător Antihristului, și dorește să distrugă din temelii pe una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică a lui Hristos.
Vreau să vă spun câteva lucruri din cauza cărora noi, creștinii ortodocși, nu putem lua parte la ecumenism.
Ecumenismul:
– Substituie noțiunea corectă de Biserică universală, în sensul Bisericii care apară adevărul lui Dumnezeu, prin definirea greșită a Bisericii ca biserică mondială în sens geografic, universal.
– Preferă cantitatea și nu calitatea mărturisirii adevărului.
– Impune învățături false, chipurile universale, în afara adevărului.
– Întărește pe neortodocși în convingerea că și ei ar aparține Bisericii.
– Împiedică pe sincerii căutători ai adevărului să găsească comuniunea cu Biserica adevărată a lui Hristos.
– Nu crede în existenta Bisericii unice sfinte, sobornicești și apostolești.
– Subminează în chip eretic ecleziologia ortodoxă.
– Manifestă neîncredere în puterea cuvintelor lui Hristos, neschimbate până la sfârșitul lumii despre invincibilitatea Bisericii (Matei, 28 20).
– Propovăduiește o învățătură cu totul nouă despre Biserică, potrivnică credinței ortodoxe. Noi nu putem să renunțăm la dogmele, canoanele și tradițiile Sfintei Biserici Ortodoxe, care ne întăresc în dreapta credință, conducându-ne către mântuirea veșnică, pentru a prefera ecumenismul ce ne îndepărtează de Ortodoxie și ne învață să neglijam hotărârile dogmatice și canonice ale Bisericii.
– Ecumenismul contestă canoanele apostolice 10 și 45, îndreptate împotriva comuniunii în rugăciune cu ereticii. Creștinul ortodox nu poate să ia parte la o mișcare ce-și propune prin spiritul său exclusivist să apropie pe ortodocși de eretici, contestând Sinoadele ortodoxe Ecumenice și locale pe temelia cărora s-a afirmat învățătura ortodoxă.
– Fragmentează în mod eretic textele Cuvântului lui Dumnezeu.
– Pregătește Ortodoxia pentru abateri dogmatice în scopul unității ecumenismului.
Si multe altele asemenea. Nu putem vinde adevărul, și credința, și suntem foarte îngrijorați de ceea ce se petrece.
Înalt-preasfințiile Voastre, dragi Părinti, cuvioase măicuțe,
Il rugam pe bunul Dumnezeu să ne ajute să rămânem adevărați fii ai Bisericii lui Hristos, să nu rămânem nepăsători, să nu devenim trădători, să nu ne vindem credința pe care ne-au predat-o Sfinții Părinți – trăind-o în toată curăția canonică și dogmatică a sfintelor Sinoade Ecumenice pe care ni le-au lăsat toți Sfinții Părinți, de la Hristos și până acum. Fiecare dintre cei care nu-și cunosc încă credința și adevărul să se hotărască ce sunt: ortodocși ori eretici, sunt cu papa de la Roma sau cu adevăratul Hristos?
Noi rămânem cu Hristos, Mântuitorul nostru, cu învățăturile Bisericii noastre Ortodoxe. Nu te vom vinde pe tine, Sfântă Ortodoxie, chiar dacă va trebui să suferim. Toată viața a fost doar un martiriu pentru toți cei care s-au jertfit pentru dragostea lui Hristos. Mărturisim pe adevăratul Hristos sau mărturisim pe Antihrist, pregătindu-i calea?
Acest Sinod Mare Sfânt Panortodox este cel mai viclean, tâlhăresc, cel mai mincinos, pe care eu și credincioșii mei niciodată nu-l vom recunoaște ca Sinod. Am luat parte la pregătirea acestui Sinod. E groaznic ceea ce se pregătește. Si toate întrebările de la acest Sfânt Sinod au două răspunsuri, dar știm că la Dumnezeu este “da” și “nu”, de aceea nu-l recunoaștem niciodată. Iar declarația din Cuba a patriarhului Kirill și a Papei de la Roma, ereticul, în cele 30 de puncte pe care la conține, pentru mine personal, sunt cei 30 de arginti ai lui Iuda.
De aceea, ma rog ca Dumnezeu să ne ajute, ca dacă am pierde totul pe acest pământ și nu am avea nimic, nici ce manca, nici ce îmbracă… dar dacă ne-am pierdut credința am pierdut totul. Dacă am pierdut adevărul Sfinților Părinți, pe care ni l-au dat, pierdem Biserica adevărată a lui Hristos. În dureri, în suferință, la cine sa întindem mâinile noastre? Cui să ne rugam dacă L-am trădat și L-am vândut pe Dumnezeu?
Ar fi bine, la timp, să se oprească, pentru că vor să câștige o lume creștină, dar atâta tulburare s-a adus în Biserica noastră! Pe toți creștinii îi putem întoarce înapoi, mărturisindu-le adevărul și, prin pocăință, să se întoarcă de unde s-au dus. Numai atunci putem fi una, vom fi frați și surori, în adevărata credință, care a fost dată o dată și pentru totdeauna.
Mulțumesc lui Dumnezeu ca astăzi sunt în mijlocul vostru. Vă iubim mult. Va mulțumesc că păstrați adevărul sfânt. Dumnezeu n-o să ne lase. Nu avem un duh de mândrie, nu vrem să arătam nimic altceva decât adevărul Sfinților Părinti.
Punctul 5 din declarația făcută în Cuba ii învinuiește pe toți Sfinții și înaintașii de cele zece veacuri, că prin păcatele și greșelile lor, aceste două Biserici n-au avut legătură euharistică. Fraților, nu-s mai multe Biserici! E unica Biserică al cărui cap e Hristos. Rămâneți în această Biserică și Hristos va rămâne cu voi. Vă sărutăm mâinile. Mă bucur de lumea ortodoxă. Fiți uniți în duhul adevărului. Rămân alături de voi cu toată dragostea și vrem să mărturisim adevărul. In Sinoadele noastre nu avem nicio putere, nu suntem luați în seamă, de aceea îmi este foarte greu. Cerem sfintele voastre rugăciuni și vom păstra credința adevărată în Dumnezeu. Amin!
†Episcop de Bănceni și Vicar al Cernăuților
Episcopul Loghin de Banceni, regiunea Cernauti, avand ca Mitropolit pe Inalt Preasfintitul Onufrie al Kievului si al intregii Ucraine, care apartine de Patriarhia Moscovei, a intrerupt pomenirea Patriarhului Kiril
Preasfintitul Longhin, Episcop de Banceni, regiunea Cernăuti, care are ca Mitropolit pe IPS Onufrie al Kievului și al intregii Ucraine, aparținând de Patriarhia Moscovei, a întrerupt pomenirea Patriarhului Kiril la Sfanta Liturghie și la toate slujbele Bisericii după acceptarea de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a textului documentului-proiect al celei de-a 5-a reuniuni presinodale de la Chambesy, dar și din cauza întâlnirii dintre Papa Francisc I și Patriarhul Kirill care a avut loc la Havana și adoptarea unui text comun cu „binecuvântare comună” care recunoaște in mod viclean papalitatea ca biserică.
Preasfintia Sa a primit titlul de „Erou al Ucrainei” pentru importanta sa lucrare de caritate, având in grijă două orfelinate cu 400 de orfani din care multi sunt cu nevoi speciale și un spital pentru copiii bolnavi de SIDA, din care unii s-au vindecat în mod miraculos după participarea lor la sfintele slujbe și rugăciunea personală a episcopului Loghin. Sfintia Sa este si starețul mănăstirilor Banceni (de monahi) și Boian (de monahii).
http://katanixis.blogspot.gr/2016/03/blog-post_98.html
Traducere (G.O.) Graiul Ortodox
PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”.
Traducerea fragmentelor conferinţei recentePS. Longhin o condus o conferință în prezența stareților și starețelor de mănăstiri, arhimandriți, preoți, monahi, monahii și o mulțime de popor unde a anunțat întreuperea pomenirii Patriarhului Kiril al Rusiei
Minutul 53:50
„Noi ne rugăm pentru PF Patriarh Kirill şi fraţii noştri se roagă şi voi trebuie să vă rugaţi. Dar să-l pomenesc la Liturghie… să-l pomenesc nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic, cine e eretic. Adoptând acest document, despre care ştiţi, cele 30 de puncte, vi-l voi citi mai târziu… Ei spun „documentul a fost adoptat ca urmare a întâlniri Preafericitului Papă al Romei…” – asta spune patriarhul nostru, asta e erezie, fraţilor. E o erezie adevărată. Ce fel de Preafericit este acela dacă toţi Părinţii noştri, toţi Sfinţii noştri Părinţi ai Bisericii Ortodoxe îi numesc eretici pe latini. Noi astfel îi pierdem, nu îi lăsăm să se ridice, să se pocăiască. Iată el este acum Papa Romei cel drept, căci chiar patriarhul a toată Rusia a spus că el este Preafericit. Pentru noi el este eretic.
În al doilea rând. Cuvântul din sfânta liturghie: „Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” – să fie cu ei duhul lor, cu noi va fi Duhul lui Dumnezeu, nouă nu ne trebuie binecuvântarea papei Romei. […]
Tot aici este erezie, cele 30 de puncte. Dar eu nu-l pomenesc pe patriarhul Kirill la sfânta liturghie îndeosebi pentru punctul 5, să înţelegeţi corect aceste cuvinte: „În ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie” – şi ce vrea el, să ne împărtăşim cu papa Romei? Fără pocăinţă, fără îndreptare? „Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri” – aşa îi numesc ei pe toţi Sfinţii Bisericii Ortodoxe, străbunii, că ei sunt vinovaţi pentru tot, că încă mai sunt deschise acele răni. „…în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului” – înseamnă că toţii sfinţii erau slabi şi păcătoşi?! Ce drept au ei să-i pângărească sfinţenia noastră, Biserica noastră, pe Sfinţii noştri Părinţi?! Să-i acuze că sunt păcătoşi? Da, ei sunt păcătoşi, ştiu asta, căci nu este om fără de păcat, dar viaţa lor a fost sfântă, ei mureau pentru credinţă, pentru ca dogmele Bisericii noastre să nu fie batjocorite de nimeni niciodată. Şi ei ne-au lăsat adevărata credinţă ortodoxă, nu erezia latinilor. „…care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Hristos Mântuitorul: „Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una”” – noi trebuie să fim una în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, dar nu cu papa Romei să fim una.
Apoi imediat ei trec la punctul 6 şi spun: „Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu” – iertaţi-mă, eu niciodată nu voi fi unit cu ereticii. Sunt ortodox, am dogmele şi canoanele credinţei ortodoxe şi nu voi deveni un trădător. Iar noi, ca fraţi şi surori, nu am venit în mănăstire, nu am lăsat lumea aceasta pentru că nu aveam ce face, noi L-am iubit pe Domnul Dumnezeu, nimeni nu ne-a impus să-L iubim, nimeni nu ne-a forţat să lăsăm mamele, părinţii şi să venim la mănăstire. Pe mine m-a făcut numai dragostea lui Dumnezeu, când am aflat că El a murit pentru mine pe cruce. Vreau să rămân credincios Domnului Dumnezeu. Eu îi îndemn pe fraţi şi surori şi pe toţi creştinii ortodocşi: noi nu oamenilor trebuie să le rămânem credincioşi, ci însuşi Domnului nostru Iisus Hristos şi adevărului Bisericii noastre Ortodoxe, pe care El ne-a lăsat-o. Slavă Domnului că noi am înţeles astăzi că Dumnezeu ne-a dat putere să ajungem până la aceste vremuri, pentru a cunoaşte adevărul credinţei ortodoxe. Acum 30 sau 40 de ani noi nu cunoşteam credinţa noastră, de aceea Domnul a încetinit [mersul lucrurilor, n. tr.], ca să înţelegem toată credinţa noastră şi adevărul, pentru a merge pe urmele Mântuitorului, dar nu pe urmele acestor oameni. […]
„catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie” – întoarceţi-vă, vă rog, pocăiţi-vă! Nu ajunge smerenie, pentru că noi avem trufie diavolească. Cine poate să-i smerească, dacă ei sunt locţiitorii lui Dumnezeu pe pământ, dacă ei au purgatoriu? Dacă ei au călcat în picioare toate dogmele şi canoanele Bisericii noastre Ortodoxe şi au plecat, s-au lepădat de adevăr, de Dumnezeu?
„Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri” – pentru că oamenii au vrut să fie ca Dumnezeu, asemenea lui lucifer […] noi vrem să fim ca Dumnezeu, de ce ar trebui să slujim? […] De aceea noi niciodată nu mergem în întâmpinarea acestui eres. Şi eu îmi cer iertare de la Preafericitul [Patriarh, n. tr.], dar să-şi ceară el iertare de la Biserica noastră Ortodoxă, de la creştinii ortodocşi şi de la toţi Sfinţii Părinţi din cele 10 veacuri, 1.000 de ani, pe care el îi jigneşte. Dar ei prin viaţa lor au mărturisit credinţa ortodoxă, credinţa mântuitoare. […]
Noi nu schimbăm credinţa, noi am fost, suntem şi rămânem în Biserica Ortodoxă, în Biserica Ortodoxă Rusă, dar ei să se decidă, capii Bisericii noastre, sunt eretici sau sunt ortodocşi. Îi vom iubi pe toţi oamenii din lume, îi vom hrăni, îi vom îmbrăca, le vom ajuta tuturor fără să-i întrebăm dacă cred sau nu în Dumnezeu. Dar când este vorba de dogmatică, de canoanele Bisericii, noi avem un singur adevăr şi rămânem în adevăr.
Minutul 1:27:30
[întrebare] „Impunerea pan-ereziei în Biserica Ortodoxă prin adoptarea proiectelor de documente s-a făcut fără discuţie sobornicească la Soborul Arhieresc din 2-3 februarie 2016” – să nu se supere nimeni, fraţilor, pe noi nimeni nu ne-a văzut, nu ne-a auzit şi nici nu s-a uitat nimeni la noi, absolut. Noi am stat 2 zile în acele scaune şi lor le era indiferent – suntem noi acolo sau nu. Ei oricum au hotărât ale lor. Dar nu există aşa. Noi când ne rugăm pentru părintele nostru patriarh, dacă el este părintele nostru, atunci auziţi-i, vă rog, pe fiii dvs. care au fost mereu credincioşi, dar nu oamenilor, ci Bisericii Ortodoxe Ruse canonice şi aşa vom rămâne şi în continuare credincioşi ei.
Noi şedeam acolo şi nimeni nu ne întreba. Şi o dată erau greşeli dogmatice, sau am putea spune păcate strigătoare împotriva Duhului Sfânt, eu am ridicat mâna ca să fiu împotrivă, căci eu nu pot vota aceste probleme – „Tu cine eşti? Ia loc, ne descurcăm fără tine”. Fără mine se pot descurca, dar fără Dumnezeu, fără adevăr nu ne vom descurca niciodată. […]
Nu poate un singur om să decidă soarta Bisericii noastre. Trebuie să fie sobor. Dar ei spun că soborul a încuviinţat. Vom minţi lumea întreagă? Nouă nimeni nu ne-a spus nimic de nici un fel de întâlniri. Şi când cineva a ridicat problema „Preafericite, aici sunt mari greşeli dogmatice, cum să mergem la acest sobor?” – „Gata, tăceţi, luaţi loc, totul este decis. Totul s-a votat, totul a trecut”. Staţi un pic, cum se poate aşa?! Ne-au aşezat pe toţi, nu putem spune acolo nimic. Ne acuză acum poporul ortodox: „De ce ne-aţi trădat, preasfinţiţilor? De ce aţi făcut tot asta?”. Acolo erau mulţi ierarhi care erau împotriva la tot, dar… Frica, frica este asupra noastră pentru că „mâine vă voi pedepsi, mâine vă trimit la nord” – mai rău decât pe vremea comuniştilor. Asta e credinţa noastră ortodoxă? Noi din dragoste, liber am venit la Dumnezeu, nu vom asculta aceste învăţături minciunoase ale lor.
Oare ne-am atribuit noi, de facto, autoritate papală, ca o singură persoană să ia decizii asupra problemelor importante pentru întreaga plinătate a Bisericii Ortodoxe Ruse: să se întâlnească sau nu patriarhul ortodox rus cu ereticul-iezuit papa Romei? Consiliul mondial al bisericilor este pentru ei o „casă comună” [din cuvântarea actualului patriarh Kirill la Adunarea generală a CMB de la Canberra, 1991, n. tr.] şi vor ca acesta să fie „leagănul bisericii unite” [ibidem] şi numindu-i pe toţi ereticii drept fraţi, a spus că Dumnezeu e ca soarele, iar diversele religii sunt razele prin care oamenii ajung la Dumnezeu. Ei recunosc preoţia ereticilor, adunările eretice papistaşe ale ereticului Francisc ca având har. Astfel sunt călcate în picioare sfintele dogme şi canoane ortodoxe, învăţătura Sfinţilor Părinţi şi sângele Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori care dădeau pe faţă şi luptau cu ereziile papiste latine, [iar aceştia] participă la crearea noii religii mondiale. În acest fel se pregăteşte calea lui antihrist. Religia mondială, fraţi şi surori, asta este calea lui antihrist. Şi ne pare rău că noi înşine am mers în întâmpinarea lui antihrist şi vrem să-i pregătim această cale. Nouă el nu ne trebuie, nouă ne trebuie Hristos Dumnezeu, pentru El eu mă aflu astăzi aici, iar ei să aleagă, au pentru asta şi putere şi tot…
Când îi numesc pe eretici drept fraţi, episcopi şi preafericiţi, au o credinţă comună, un botez comun, recunosc biserici, iar nu Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Semnarea declaraţiei din Cuba este o trădare, o călcare în picioare a credinţei ortodoxe. Pentru mine personal, cele 30 de puncte sunt cei 30 de arginţi ai lui Iuda. Aceasta e lepădare de credinţă noastră ortodoxă şi necinstirea Sfinţilor Părinţi pe o perioadă de 10 veacuri. Această declaraţie este învăţătură şi legalizare a religiei lui antihrist, a fost semnată la aeroport şi se ridică în chip hulitor şi minciunos asupra adevărului lui Hristos şi anume din acest motiv noi respingem declaraţia, ea poartă în sine duhul apostaziei şi a smintelii pentru creştinii noştri ortodocşi.
Dragi ortodocşi, dacă vom pierde curăţia sfintei Ortodoxii, noi Îl vom pierde pe Sfântul Duh care este în Biserica noastră, iar asta înseamnă că vom pieri. Nu putem permite asta. După cuvântul Sfinţilor Părinţi „iubeşte-l pe păcătos şi urăşte păcatele sale”, noi îi iubim şi le dorim mântuire tuturor oamenilor. Dar rătăcirile eretice ale eterodocşilor noi nu le primim. Dacă ei vor renunţa la eresuri şi vor accepta dogmele celor 7 Soboare Ecumenice, noi vom fi bucuroşi să-i salutăm ca fraţi de credinţă. Dar atâta timp cât ei sunt în erezie, intrarea în comuniune euharistică sau de rugăciune cu ei înseamnă recunoaşterea eresului lor drept adevăr, ceea ce este echivalent cu moartea duhovnicească.
Luând în consideraţie tendinţele periculoase ecumeniste, care se văd în Biserica noastră, noi trebuie să spunem adevărul, căci de nimic nu se teme întunericul aşa cum se teme de lumina adevărului. „Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Ef. 5:11) – ne-a poruncit Apostolul Pavel. Vom urma sfaturilor sale şi să ne binecuvânteze şi să ne întărească Dumnezeu pe toţi.
http://lumea-ortodoxa.ro/ps-longhin-jar-sa-l-pomenesc-pe-patriarhul-kirill-nu-pot-pentru-ca-nu-stiu-cine-e-ortodox-si-cine-e-catolic-traducerea-fragmentelor-conferintei-recente/
- Graiul Ortodox: «Sunt împotriva ereziei ecumenismului cu toate manifestările sale» – răspunsul Episcopului Petru la declaraţia celor 8 mănăstiri din eparhia sa
Textul de faţă reprezintă răspunsul episcopului Petru de Ungheni şi Nisporeni (Mitropolia Moldovei, Patriarhia Moscovei) la declaraţia a 8 mănăstiri din Rep. Moldova care declară că vor ÎNTRERUPE POMENIREA PATRIARHULUI ȘI A EPISCOPULUI locului dacă până pe 4 aprilie nu se va lua atitudine de osândire a textelor pentru ”Sfântul și Marele Sinod”,
Către stareţii şi stareţele de mănăstiri
din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
“Nimic nu este mai puternic
decât conştiinţa care te mustră
şi nimic nu este mai încurajator
decât conştiinţa împăcata”
Sf . Maxim Marturisitorul
Trecem toţi printr-o perioadă grea în care Biserica lui Hristos este primejduită din pricina multor provocări, dar mai ales din cauza celei mai periculoase erezii ale vremurilor noastre, anume ecumenismul, care încearcă să altereze concepţia despre Biserică, atentând la Dogma despre Biserica cea Una, Sfântă Sobornicească şi Apostolească. Nu în zădar Cuviosul Părinte Iustin Popovici, Sfântul dogmatist al veacului al XX-lea , o numeşte ”Panerezie a secolului”.
Luând cunoştinţă cu adresarea stareţilor şi stareţelor de mănăstiri cu obştile lor monahale (în număr de peste 260 de persoane) privind dezacordul legat de „Sfântul şi Marele Sinod” din iunie 2016 şi de textele proiectelor de documente pentru acest „Sinod” precum şi analizele teologice indicate în adresare, cu regret am constatat că textele documentelor pentru acest Sinod, conţin ambiguităţi şi contradicţii grave (Biserica e Una şi în acelaş timp sunt şi „alte Biserici”). O altă problemă majoră a acestui „Sinod Panortodox” este faptul că nu e numit „Ecumenic” aşa cum ar trebui să se numească un Sinod a Toată Ortodoxia, care mai are şi pretenţia de a se numi „ultimul criteriu de judecată în probleme de credinţă”, dar în acelaşi timp nerecunoscând aşa cum era firesc să o facă, Sinoadele de pe timpul Sfântului Fotie cel Mare şi Sfântului Grigorie Palama ca ecumenice (Sinoade ce au anatematizat erezia papistă – Filioque şi primatul papal şi graţia creată) , prin care ar fi arătat că e continuator al Tradiţiei Sinodale a Bisericii şi ar fi putut fi receptat ca Ecumenic.
Vă confirm că sunt împotriva ereziei ecumenismului cu toate manifestările sale şi mărturisesc că textele documentelor pentru Soborul Panortodox în forma lor actuală sunt inadmisibile şi necesită să fie revizuite în duhul patristic şi al tradiţiei bisericeşti în vederea condamnării ecumenismului, iar dacă acest Sinod nu va condamna ecumenismul şi „Consilul Mondial al Bisericilor” ci din contra, îl va lăuda, consider că nu trebuie (ca Biserica Autocefală) să participăm la un astfel de Sobor. Unitatea Bisericii stă în pazirea întreagă şi nevătămată a învăţăturilor Dreptei Credinţe Ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, deci dezbinaţi de Biserică (schismaticii) sunt toţi care cugetă osebit de Sfinţii Bisericii, ne spune Sfântul Teodor Studitul. Hristos a numit Sobornicească Biserica Sa deoarece numai Ea pastrează Adevărul şi Mărturisirea de Credinţă, fără de care nimeni nu se poate mântui. Multi spun ca acest Sinod nu se va ocupa de Dogme, ca nu va schimba Calendarul, nici postul, nici monahismul si nici randuiala Slujbelor Bisericii, lasandu-ne sa dormim linistiti. Dar acestia nu ne spun ca se schimba inasi Dogma (Adevarul veşnic descoperit de Dumnezeu absolut necesar pentru mantuirea oamenilor) despre ce inseamna Biserica, inducandu-ne ideea cum ca Biserica ar cuprinde toate confesiunile desparţite de Ea, numindu-le „Biserici nedepline” cu Har, Taine, Succesiune Apostolica si Mantuire.
Si pe plan local, sunt pentru retragerea din aşa numitul Consiliul Mondial al Bisericilor şi folosirea unei terminologii strict teologice şi bisericeşti precum şi condamnarea oricărui alt document ecumenist din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Menţiunea sfinţiilor voastre despre trista moştenire a multitudinii gruparilor (caselor) sectare în cuprinsul Episcopiei, reconfirmă greaua povară pe care o avem. Iata ca interzicerea oricărei practici de prozelitism în cadrul dialogurilor interreligioase şi a Consiliului Mondial al Bisericilor, nu facilitează în nici un fel reîntoarcerea la adevar a sufletelor rătacite. Iar întîlnirile şi rugaciunile comune între ortodocşi şi alţi reprezentanţi ai aşa zisei lumi creştine, cum ar fi, spre exemplu luterani, protestanţi, papistaşi şi alţi eretici, debusolează definitiv conştiinţa ortodoxă a creştinilor. Ne rugăm să ne întarească Bunul Dumnezeu să aducem lumina credinţei în inimile însetate pentru ca toată suflarea să laude pe Domnul în Duh şi Adevăr. Desigur, tot mai greu e să facem acest lucru, deoarece mişcarea ecumenistă nivelează Biserica Ortodoxă cu toate rătăcirile şi ereziile şi nu mai discern oamenii unde este adevărul, învinuind Biserica Ortodoxă de relaţii fraterne cu alte culte aşa zis creştine. În afară de adresarea mănăstirilor, alţi parohi de biserici şi grupuri întregi de creştini au venit la Episcopie cu aceleaşi temeri şi îngrijorări privind Soborul Panortodox. Am discutat cu fiecare în parte câte, 3-4 chiar şi până la 5 ore despre problema ecumenismului şi efectele devastatoare ale acestuia.
Ne aflăm iubiţii mei în perioada Postului Învierii de aceea vă îndemn prin cuvintele Sfântul Antim din Chios „Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să urce spre ceruri şi-i daruieşte harisme dumnezeieşti” la post şi rugăciune, pentru ca înfrînându-ne trupurile şi patimile cu smerenie să ne rugăm Atotmilostivului Dumnezeu care este Dătătorul a tot binenele să nu ne lase pe noi fiii Săi pradă vrajmaşului. Domnul nostru cel în Treime Sfânt, Slăvit şi Închinat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt cu nemăsurata lui Înţelepciune le veghează şi le îndreaptă pe toate şi ne învaţă că ”Fără Mine nu puteți face nimic.” (In 15-5).
În urma întîlnirii cu stareţii şi stareţele de mănăstiri din cuprinsul episcopiei, s-a hotărît de a pomeni în continuare ierarhia Bisericii, iar ca protest faţă de prevederile din textele documentelor pentru Soborul panortodox, până la acesta, se binecuvinteaza stare de rugăciune pe întreg cuprinsul episcopiei. Textele documentelor nu sînt în varianta sa finala, deci avem nădejde că vor suferi modificări în duh patristic. În fiece parohie s-a desemnat câte o persoană şi după un grafic stabilit va citi câte o oră, zilnic, psaltirea.
Iar cinului monahal se binecuvinteză zilnic pînă la asa zisul Soborul din iunie să rostească trei sute de ori rugaciunea lui Iisus, o sută de ori către Maica Domnului, cinci zeci de ori către toţi Sfinţii şi cinci zeci de ori către Îngerul păzitor; miezonoptica şi utrenia să se săvîrşească zilnic la orele 24.00; psaltirea neadormită, astfel încât, neâncetat să se înalţe sfinte rugăciuni punând nădejdea în cuvintele Mântuitorului ”Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide”.
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte întru marturisirea Credinţei Dreptslăvitoare!
+ Petru
EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI
Nota noastra:
Pentru inceput, remarcam faptul ca, daca la greci se discuta in Simpozioane asumate de mai multe mitropolii despre Sinodul Panortodox, daca la rusi exista tot felul de luari de pozitie si raspunruri, la noi pare ca e liniste si buna pace. Lucru care, in sine, nu ar fi rau, daca nu ar fi vorba despre trista “strategie” a batistei pe tambal sau a ignorarii cu superbie a riscurilor legate de consecintele deciziilor de la Sinodul Panortodox din iunie.
Trebuie sa fie foarte clar ca, daca va exista o contra-reactie puternica la respectivele decizii, daca vor exista intreruperi ale comuniunii din partea unor diferite mitropolii si diferiti episcopi care nu vor accepta deciziile Sinodului Panortodox, cu siguranta acestea se vor repercuta si asupra BOR.
In acest sens, suntem intru totul de acord cu indignarea exprimata de PS Longhin in ceea ce priveste maniera de a nu se discuta/dezbate in mod real, soborniceste, documentele pregatite pentru Sinodul din iunie, in interiorul fiecarei Biserici locale. Cum sa pretinda cineva ca aceste documente sunt reprezentative pentru Biserica daca ele NU sunt supuse dezbaterii interne, daca noi nu avem, nici pana la aceasta ora, vreo idee despre ce cred episcopii nostri despre ele, daca nu suntem nici noi, ceilalti, preoti, calugari si mireni laolalta, intrebari, macar asa, de politete, ce credem despre ele…
Aceasta este consecinta nefasta a conceptiei sinodaliste despre conducerea Bisericii, conform careia decizia si dezbaterea chestiunilor dogmatice si canonice are loc doar in cadrul Sinodului local si Sinaxelor panortodoxe, doar de catre ierarhi (si nici macar aceia nu sunt convocati toti), o conceptie care contravine traditiei si istoriei Bisericii Ortodoxe.
Cu toate acestea, nu putem sa nu observam si sa nu ne punem intrebari legat de unele reactii fata de documentele panortodoxe.
Pe ce temei se poate intrerupe pomenirea unor arhierei invocandu-se documente care sunt provizorii, care nu sunt, inca, in forma definitiva?
Nu era mai utila tocmai crearea unei presiuni asupra Sinoadelor locale prin care acestea sa se deschida catre toate punctele de vedere din interiorul ortodoxiei, inclusiv cele mai critice?
Este, oare, o tactica buna aceea de a sari direct la intreruperea pomenirii si, astfel, la o izolare care risca sa fie una de tip schismatic? Nu cumva o astfel de auto-izolare prin rdaicalizare ajuta tocmai pe cei care vor ca documentele critice sa fie adoptate fara amendamente la Sinodul din Creta? Nu se face, involuntar, jocul ecumenistilor, care se vad debarasati, inainte chiar de a veni in Sinodul Panortodox, de opozitia traditionalista?
In ceea ce priveste PS Longhin, episcop cu urias prestigiu si lucrare minunata despre care am redat si noi din plin, decizia sfintiei sale de a intrerupe pomenirea PF Kirill (nu stim daca aceasta intrerupere este informala sau este o decizie anuntata, inclusiv in interiorul BORu, pe canalele oficiale?) ne ridica urmatoarele nedumeriri:
In ce masura decizia intreruperii pomenirii este luata in duh sobornicesc, prin sfatuire cu alti mitropoliti, alte manastiri, cu Sfantul Munte?
Ajung, oare, motivele exprimate de PS Longhin, care, de altfel, au mai mult de-a face cu documentul semnat de PF Kirill cu Papa Francisc decat cu documentele panortodoxe, pentru a intrerupe pomenirea?
In acest sens, trebuie sa ne reamintim faptul ca Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a semnat documente si a facut declaratii infinit mai eretice decat cele semnate de Kirill. Cu toate acestea, PF Bartolomeu este pomenit de Sfantul Munte si este in comuniune canonica cu episcopi foarte rigurosi si intransigenti precum Serafim de Pireu. Atunci, care e noima duhovniceasca si canonica a acestui dezechilibru? Care atitudine este intemeiata si care nu?
Nu credem ca Sinodul Panortodox poate fi judecat in afara contextului geopolitic, asa cum a aratat IPS Hierotheos Vlachos, precum si in afara incercarilor de diversiune, manipulare efectuate de tot felul de servicii si grupari.
Cine judeca lucrurile in afara acestui context le judeca partial si poate sa cada in capcana unor partizanate artificiale. Din pacate, chiar daca lucrurile in privinta dogmelor sunt in alb si negru, in privinta Sinoadelor, panortodoxe sau nu, sunt mai complicate. De pilda, chiar “nepomenitul” PF Kirill (pe care, apropo, Pr. Chaplin il vedea ca si debarcat de partida mai dura din Sinodul rus) a a spus ca deciziile Sinodului panortodox din iunie nu vor avea acelasi statut ca deciziile unui Sinod Ecumenic.
S-a dezbatut aceasta problema? Stim oare ce statut concret, canonic, vor avea respectivele decizii? Si daca vor exista impotriviri fata de acestea, care va fi reactia? Exista mecanisme, proceduri, prin care opozantii sa fie exclusi din Biserica Ortodoxa? Nu stim, deocamdata, raspunsul la aceste intrebari, desi ele sunt necesare INAINTE de a trece la decizii radicale cum ar fi “intrerupem pomenirea”. Mai mult decat atat, aceste chestiuni nu sunt inca TRANSATE. Nu exista un consens sinodal panortodox cu privire la ce se intampla daca unii sau altii nu primesc aceste decizii. Nu era mai importanta, atunci, contributia la constituirea unei mase critice de opozanti care sa faca luarea unor decizii constrangatoare la Sinodul din iunie caduca sau chiar imposibila?
Nu in ultimul rand, noi consideram ca acrivia in ale credintei nu este unilaterala. Acrivie, dragoste de Adevar, marturisire, acestea nu sunt atribute ale atitudinii ANTI-, ci sunt atribute ale CAII IMPARATESTI. Calea imparateasca inseamna evitarea extremelor, iar acrivia inseamna a veghea atat pentru a ocoli pericolele laxismului dogmatic, cat si pentru a scapa din capcanele radicalismului schismatic. Atentie la nenumaratii pescuitori in ape tulburi din aceasta perioada!
- Componenta delegatiei BISERICII GRECIEI la SINODUL PANORTODOX/ Precizarile IPS Hierotheos Vlachos privitor la PERSONALISMUL VOLUNTARIST din documentele pre-sinodale/ SCRISOAREA-PROTEST a unor parinti si mireni din BULGARIA fata de ELEMENTELE ECUMENISTE ale textelor SINAXEI PANORTODOXE
- Interviu cu IPS Hierotheos Vlachos despre SINODUL PANORTODOX, casatoriile homosexuale si alte provocari.“SUNT INGRIJORAT SERIOS PENTRU CA OPINIILE BISERICILOR SUNT INFLUENTATE DE INTERESE NATIONALE SI STRATEGII GEOPOLITICE”
- Scrisoarea IPS Hierotheos Vlachos catre Sinodul Bisericii Greciei. CRITICA AMBIGUITATILOR ECUMENISTE SI A CACODOXIEI POST-PATRISTICE/ Teologul Dimitrios Tselengidis catre Patriarhul Kirill despre PERICOLUL SCHISMEI
- ”MISIUNEA BISERICII ORTODOXE IN LUMEA CONTEMPORANA”– proiectul documentului pentru SINODUL PANORTODOX. Critica profetica a CONSUMERISMULUI, GLOBALIZARII LIBERALE SI A MANIPULARILOR OPINIEI PUBLICE. Documentul mentioneaza persecutia crestinilor, criza refugiatilor, condamna razboiul si inarmarea, atrage atentia asupra biotehnologiilor si biomedicinei
- PATRIARHUL KIRILL pe tema SINODULUI PANORTODOX: Nu vom numi Marele Sinod ca fiind ”ECUMENIC”/ Recunoasterea unilaterala a SCHISMATICILOR din UCRAINA ar avea CONSECINTE CATASTROFICE pentru UNITATEA ORTODOXIEI/ Care este documentul pre-sinodal cel mai important in opinia liderului Bisericii Rusiei?
- “RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU INTREAGA LUME CRESTINA” – proiectul documentului pentru SINODUL PANORTODOX. Critica teologului Dimitrios Tselenghidis. AFIRMATII CONTROVERSATE SI CONTRADICTORII DESPRE UNITATEA BISERICII SI MISCAREA ECUMENISTA. STATUAREA“SISTEMULUI SINODAL” CA UNICA GARANTIE A PASTRARII ORTODOXIEI
- “IMPORTANTA POSTULUI SI A RESPECTARII ACESTUIA ASTAZI” – proiectul documentului pentru SINODUL PANORTODOX
- MARELE SINOD PANORTODOX – PROGRAMAT PENTRU 16-27 IUNIE 2016. O veste buna: documentele de lucru vor fi facute publice/ DOCUMENTUL INTEGRAL AL TEMEI “Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la căsătorie”: BISERICA ORTODOXA NU ACCEPTA CONTRACTELE DE COABITARE PENTRU PERSOANELE DE ACELASI SEX
- SINAXA PANORTODOXA LA CHAMBESY. Cuvantarile PF Bartolomeu si PF Daniel. PATRIARHUL ECUMENIC RIDICA PROBLEMA “URMARILOR CANONICE” PENTRU CEI CARE NU VOR PRIMI DECIZIILE “SFANTULUI SI MARELUI SINOD”. Cat de reprezentative sunt lucrarile sinaxelor panortodoxe?
- Parintele Savatie despre AGENDA MASONICA si “REVIZIONISTA” A SINODULUI PANORTODOX/ Mesajul Sinaxei Intaistatatorilor Otodocsi de la Fanar
- Patriarhul Kirill la sinaxa Intai-statatorilor Ortodocsi: “AR TREBUI SA SE PUNA ACCENTUL PE PASTRAREA PURITATII DOCTRINEI”, “TIRANIA MAJORITATII SA NU FIE POSIBILA” si cere ca la Marele Sinod sa se discute si despre PROVOCARILE LA ADRESA FAMILIEI SI MORALITATII. Ce a sustinut Patriarhul Georgiei?
- “SFANTUL SI MARELE SINOD PANORTODOX” – fixat pentru 2016. Programul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, cuvantul Patriarhului Daniel si cateva observatii care se impun. RISCUL REAL AL CENTRALISMULUI AUTORITARIST IN DIRECTIA ECUMENISTA, IN NUMELE “UNITATII” BISERICII
82 Commentarii la “CONTROVERSELE TEOLOGICE SI CANONICE LEGATE DE SFANTUL SI MARELE SINOD PANORTODOX. Atitudinile episcopilor Serafim de Pireu si Hierotheos Vlachos exprimate la Simpozionul “SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD. Mare pregătire, fără rezultate”/ PS LONGHIN INTRERUPE POMENIREA PATRIARHULUI KIRILL (Video)/ Reactii si in Basarabia/ INTREBARI SI PRECIZARI NECESARE”
VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>