Moastele Sfantului Ioan Maximovici in orasul Sfantu Gheorghe

1-02-2012 1 minut Sublinieri

Moaştele Sfântului Ioan Maximovici, aduse de la San Francisco, au fost primite duminică, 29 ianuarie, de preoţii şi credincioşii din municipiul Sfântu Gheorghe. În octombrie 2011, la cererea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Ioan al Covasnei şi Harghitei, o particică din moaştele Sfântului Ioan Maximovici a fost dăruită de către Înalt Preasfinţitul Kiril, Arhiepiscop de San Francisco şi America de Vest, pentru Catedrala din Sfântul Gheorghe.

Moaştele Sfântului Ioan Maximovici şi un certificat de autenticitate al acestora au fost aduse de curând în Episcopia Covasnei şi Harghitei de către pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, consilier cultural al episcopiei, aflat într-un pelerinaj de o saptămână la San Francisco. Duminică, în ajunul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, moaştele Sfântului Ioan Maximovici au fost primite, cu multă bucurie şi emoţie de către preoţii şi credincioşii din Sfântul Gheorghe şi nu numai. La sfârşitul Sfintei Liturghii, în dangătul clopotelor, părintele Ciprian Staicu, însoţit de membrii Corului “Ortodoxia”, format din liceeni de la Colegiul “Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, cântând troparul Sfântului Ioan Maximovici, a depus spre închinare, în mijlocul bisericii, racla cu moaştele sfântului.

S-a săvârşit Acatistul Sfântului Ioan Maximovici şi toţi credincioşii prezenţi s-au închinat Sfântului Ierarh. Au fost unşi apoi cu untdelemn de la candela aflată lângă racla cu trupul plin de har al Sfântului Ioan Maximovici, raclă aflată în Catedrala ortodoxă rusească “Holy Virgin Cathedral – Joy of all Who Sorrow” (Sfânta Fecioara – Bucuria celor necăjiţi) din San Francisco. De asemenea, toţi cei prezenţi au primit ca binecuvantare o iconiţă a Sfântului Ioan Maximovici, având pe verso troparul acestuia şi un CD care cuprinde material video despre viaţa sfântului.

Slujba Acatistului Sfântului Ioan Maximovici

 În numele Înalt Preasfinţitului Ioan, preoţii catedralei din Sfântu Gheorghe au adresat mulţumiri Înalt Preasfinţitului Kiril pentru nepreţuitul dar pe care l-a făcut Eparhiei Harghitei şi Covasnei, în special Catedralei “Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, în nădejdea că Sfântul Ioan Maximovici va fi tuturor mijlocitor, fierbinte rugător şi călăuzitor pe calea mântuirii, spre Hristos, Arhiereul cel veşnic.

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Ioan, în fiecare miercuri, la ora 17:00, se va săvârşi în catedrala din municipiul Sfântu Gheorghe, slujba Acatistului Sfântul Ioan Maximovici; în timpul acestei slujbe racla cu moaştele Sfântului Ioan va fi pusă în naos, spre închinare, în restul timpului această raclă urmând a sta pe Sfânta Masă.

Ierarh din secolul XX

Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966) este considerat de foarte mulţi creştini ortodocşi drept unul din cei mai mari sfinţi ai secolului XX. A fost canonizat în anul 1994 de Biserica Rusă din diaspora şi apoi recunoscut ca Sfânt de toate Bisericile Ortodoxe autocefale. Sfântul Ioan Maximovici alături de Sfântul Nectarie mitropolitul Pentapolisului (†1920) şi de Sfântul Luca, arhiepiscopul Crimeei (†1961), reprezintă o treime de Sfinţi Ierarhi ai secolului XX, iar însuşirile lor comune, care i-au adus la sfinţenie, sunt iubirea de Dumnezeu mai presus de orice, mărturisirea lui Hristos ca Unicul şi Adevăratul Mântuitor al lumii, cât şi mărturisirea Ortodoxiei ca unica şi adevărata Biserică întemeiată de Fiul lui Dumnezeu pe pământ; viaţa lor ascetică, lipsa oricărui compromis şi dragostea jertfelnică pentru semeni, însuşiri care oferă creştinilor ortodocşi de azi atât bucuria de a se afla ca mlădiţe ale Adevăratei Biserici, cât şi chemarea şi responsabilitatea de a urma exemplul vieţii lor.


Categorii

1. DIVERSE, Ierarhi romani

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Moastele Sfantului Ioan Maximovici in orasul Sfantu Gheorghe

  1. Bine ca mai avem si o veste buna si de intarire intre ataea rele…
    Cum spunea vladica Bartolomeu: mai mult ne place sa dam atentie raului decat binelui.

  2. Deosebit parintele Ciprian, am avut sansa sa-l cunosc in toamna trecuta, prin eforturile Sfintiei Sale s-au facut cunoscute ororile comunismului in Grecia, iar grecii, impresionati de martirajul pentru Hristos al romanilor au facut in 15 biserici slujbe de pomenire ale muceninilor romani. Are foarte multe lucruri de spus, a tradus si carti, poate cineva din zona ii va lua un interviu sa ne putem folosi si noi de cuvintele Sfintiei Sale!

    Bunul Dumnezeu sa in invredniceasca Lui sa-i urmam!

  3. Am avut marea bucurie sa ma inchin moastelor Sfantului Ioan Maximovici la catedrala din Sfantu Gheorghe. Totul a fost minunat, respectiv slujitorii acestui sfant locas. Vrednici sunt!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare