SUPERMARKETURILE devin tot mai dominante pe piata interna, OCOLIND PRODUSELE AGRICOLE ROMANESTI

18-06-2012 1 minut Sublinieri

Doar un sfert dintre legumele şi fructele şi numai jumătate din produsele lactate comercializate în cele mai mari magazine din România provin din ţară, a declarat, astăzi, Magor Csibi, director World Wide Fund for Nature (WWF) România, la lansarea studiului Retailer Scorecard.

“Poziţia de dominaţie a lanţurilor de magazine devine din ce în ce mai mare, mergând spre o posibilă situaţie de monopol, iar în acest context este inevitabil să ne întrebăm în ce măsură aceste companii îşi asumă, dincolo de asigurarea profitului, şi un rol social. De alegerile şi opţiunile acestor retaileri depind mii de producători locali, comunităţi şi industrii”, a spus Magor Csibi.

Concluziile raportului privind performanţa de mediu pe piaţa de retail FMGC (Fast Mover Consumer Goods) indică faptul că retailerii din România sunt netransparenţi, ignoră producătorii locali, preocuparea lor faţă de mediu nu se regăseşte în practicile din interiorul pieţei şi credibilitatea răspunsurilor oferite este serios pusă la îndoială de realitatea de pe rafturi.

“Educaţia ecologică şi cea nutriţională nu sunt suficiente pentru a responsabiliza lanţurile de magazine din România. Este nevoie şi de promovarea unei legislaţii care să sprijine producătorii autohtoni pentru a ajunge cu produsele la raft. Aceleaşi lanţuri de magazine au, la Bruxelles, rafturi speciale pentru produselele ecologice din producţia proprie. Este o problemă de piaţă, dar şi de legilaţie”, a spus Daciana Sârbu, membru al Comisiei de Mediu, Sănătate publică şi Siguranţă alimentară din Parlamentul European.

Retailerii din România, departe de standarde

Conform punctajului acordat de reprezentanţii WWF, niciun retailer dintre cei 10 analizaţi în cadrul cercetării WWF nu a reuşit să obţină 50% din scorul maxim.

Procentul cel mai mare din scorul total fost obţinut de Mega Image (42,92%), urmat de Billa (39,11%), Lidl (33,63%), Kaufland (28,18%), Auchan (17,26%), Carrefour (17,17%), Cora (15,38%), Real (13,89%), Profi (10,54%) şi Penny Market (8,57%).

Cea mai verde categorie de produse comercializată de retaileri din producţia autohtonă este cea de ouă – 99% şi laptele – 67% obţine, conform studiului WWF, un punctaj mediu, în timp ce fructele şi legumele (26,85%), peştele, detergenţii şi produsele din hârtie primesc cartonaş roşu. Nicio companie din Top 10 Retaileri nu comercializează fructe sau legume româneşti provenite din agricultură ecologică, arată realizatorii studiul Retailer Scorecard. Doar trei dintre cei 10 retaileri comercializează peşte îngheţat sau conserve de peşte certificat MSC (Marine Stewardship Council) şi doar doi retaileri din 10 au pe rafturi detergenţi de rufe certificaţi ecologic.

Importuri stopate

“La nivelul UE, schimburile europene se negociază, în mare măsură, politic. Îmi iei cafea, îţi iau brânză, de exemplu. Am reuşit, totuşi, să stopăm unele importuri care puteau avea un impact negativ asupra populaţiei, precum carnea de la animale clonate din SUA. Dar, în final, totul se rezumă la cât câştigă fiecare”, a spus Daciana Sârbu.

Studiul Retailer Scorecard urmăreşte performanţa retailerilor în şase sectoare cheie de business cu impact asupra mediului şi societăţii – peşte, produse lactate, legume şi fructe, produse din hârtie, detergenţi şi politici de mediu. Cele două instrumente de cercetare utilizate au fost fişa de observaţie, completată de reprezentanţii WWF-România în magazine şi chestionarul aplicat companiilor, scorul total fiind egal cu suma scorurilor obţinute prin fiecare metodă. Raportul este rezultatul unei cercetări derulate de WWF în perioada 18 aprilie – 18 mai.


Categorii

1. DIVERSE, Agricultura/ Satul romanesc, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “SUPERMARKETURILE devin tot mai dominante pe piata interna, OCOLIND PRODUSELE AGRICOLE ROMANESTI

  1. Oricand pot nu cumpar de la Mega Image. Au apele minerale Dorna si Borsec si Bucovina, ce nu mai apartin de mult timp romanilor si Romaniei.

  2. S-ar putea face putina ordine si cu aceste “cancere” economice(hypermarket-urile), maghiarii de ce au putut??

  3. @cga
    Sa faci ordine? Pai omul “prefera” supermarketul civilizat in loc de piata? in supermarket te plimbi cu caruciorul, nu te doare manutza sa cari sacosa ca la piata, plus ca nu e chiar atat de aglomerat (decat la casa, dar nu astepti in ploaie, ca la piata..)
    Laptele la cutie e mai “sigur”, branza e “controlata”, legumele arata bine…
    pe de cealalta parte, in piata mai miroase ciudat, vanzatorii nu-ti zambesc mereu si in plus doar nu te-oi duce sa cumperi laolalta cu aia prost imbracati, care pun produsele in sacose de rafie?

    Deci chiar daca s-ar lua (prin absurd!) ceva masuri in favoarea producatorului roman si in defavoarea supermarketurilor, n-ar avea mare efect, pt ca “piata” se bazeaza pe cerere si oferta.
    Si de ceva vreme cererea nu mai e in locurile in care pot “intra” producatorii nostri, ci in cele cu “pretentii”.

    Pe de cealalta parte, nici producatorii nostri nu cred ca depun suficiente eforturi sa se adapteze la situatia actuala. Pare ca fiecare trage cam pentru el.

  4. Dupa umila mea parere, lanturile de supermarketuri, hipermarketuri … au fost calul troian si nu numai. Spun “nu numai”, pentru ca nu au dorit doar sa acapareze posibilitatile de desfacere a marfurilor produse de ei, ci si a acelor marfuri care nu au nici-o legatura cu materia prima din care ne imaginam ca ar fi anumite produse.

    Prin aceste retele de magazine se distribuie si “alimente” precum: branza artificiala care nu are nici-o legatura cu laptele, crenvusti artificiali care nu au nici-o legatura cu carnea, pieliti , soia sau orice altceva de acest fel, carne sintetica care nu provine de la nici un fel de animal, oua sintetice … si numai Dumnezeu stie cate astfel de produse fabricate doar din chimicale.
    In plus, aceste lanturi de magazine au fost un mijloc important de implementare a platilor cu cardul sau cu … legitimatie.

    Si mai au si rolul de a controla sau chiar a distruge agricultura tarii respective, prin refuzul de a comercializa respectivele produse.
    Scopurile pentru care exista aceste retele de hipermagazine ori au fost bine gandite chiar de la inceput, ori li s-a descoperit “potentialul” pe parcurs.

    Bineinteles ca vanzatoarea de la casa, sau paznicul (bodyguard!), sau supraveghetorii, sau chiar sefii astia micuti care sunt trimisi in excursii de “team building” si semneaza tot felul acte administrative nu au nici cea mai vaga idee. Ei sunt doar niste executanti care primesc ordine si carora, pentru aparente, li se lasa o mica marja de asa zisa autoritate.

    “Politicile de marketing” sunt directionate de “sus”.

  5. @un crestin ortodox

    Lanturile de magazine de care spui n-ar fi avut mare putere daca NOI, cumparatorii, am fi fost cu bagare de seama. Iarta-ma, dar nu inteleg de ce dam vina atat de mult pe altii, in timp ce noi doar ne victimizam, cand de fapt vina este CEL MULT impartita (adica mai mult suntem vinovati noi)?

    Daca nu patimile pe care NOI le-am lasat sa se dezvolte in noi insine si prin urmare in societate, ce altceva ne-ar fi impins ca pe niste animale bete sa dam iama in hipermarketuri, cand aceleasi produse le putem avea mult mai ieftin, in piata sau si mai bine, la tara, la cunoscuti (cei care avem posibilitatea)?
    De ce am avut atatea resentimente impotriva intermediarilor din piete, dar impotriva jafului pe care ni-l produc hipermarketurile nu facem decat sa ne urmam instinctul de a le calca pragul in continuare si le suntem clienti, chiar si la produse pe care f. simplu le putem cumpara din alte parti?
    De ce preferam confortul din hipermarket si produsul frumos ambalat, celui – poate – mai putin atractiv ca aspect dar – aproape sigur – mai natural si mai sanatos, de la tara?
    De ce preferam “laptele” produs din lapte praf, dar ambalat frumos, in cutie, celui pe care-l putem procura de la cineva “cunoscut” care are animale? La fel cu branza, mierea, carnea etc.
    De ce preferam ECONOMIA DE TIMP si de ce avem mereu scuza asta (“nu am timp!”), chiar daca ar fi nevoie doar de un f. mic efort in plus pt a ajuta pe cineva care are mult mai multa nevoie si care-si castiga cu sudoarea lui painea?
    Si ce e mai rau e ca n-avem timp nici sa ne rugam Celui Care ne da toate cele de trebuinta, dar ne tot plangem de una, de alta…
    Daca pun problema la modul asta, nu prea-mi gasesc justificare.

  6. erata:

    “De ce preferam ECONOMIA DE TIMP si de ce avem mereu scuza asta (“nu am timp!”), chiar daca ar fi nevoie doar de un f. mic efort in plus pt a ajuta pe cineva care are mult mai multa nevoie si care-si castiga cu sudoarea lui painea?”

    De ce preferam ECONOMIA DE TIMP si de ce avem mereu scuza asta (“nu am timp!”), chiar daca ar fi nevoie doar de un f. mic efort? In plus (in felul asta) am putea ajuta pe cineva care are mult mai multa nevoie si care-si castiga cu sudoarea lui painea, putand primi in schimb un produs mai bun din multe puncte de vedere.

    De ce, daca nu pt ca ne place sa credem (si sa se creada despre noi) ca suntem fericiti, ca suntem “cineva”, cand de fapt suntem doar ca niste copaci putrezi care nu mai pot da rod fara o transformare launtrica, in Biserica?

  7. @Florin M

    Nu stiu de unde ai dedus ca ma victimizez eu !!!

    Faptul ca avem si noi partea noastra de vina nu o contesta nimeni. Dar aici nu era vorba despre mine, despre tine sau despre X persoana pusa in postura de client, ci era vorba despre adevarata fata a activitatii retelelor de hipermagazine.

    Iar chestia cu mersul la tara si aprovizionarea … este bla, bla, bla. Asa ceva este posibil doar pentru un anumit procent din populatie. Motivele sunt diverse si cat se poate de reale. Nu cred ca are rost sa le dezbatem aici si acum.

    Iar la piata, exista doar o mica parte din produsele romanesti, restul fiind turcesti sau de alta provenienta straina, vandute de intermediari si etichetate ca “romanesti”.

    Toata aceasta retea de desfacere a produselor straine (sintetice sau nu) beneficiaza de sprijinul politicului.
    Taranul nu mai are voie sa mulga vaca asa cum s-a facut mii de ani, pentru ca UE vrea sa-i desfiinteze si micile lor afaceri sa se concentreze in afaceri mari conduse doar de o mana de “papusi”. In felul acesta, cel putin bransa aceasta devine controlabila, santajabila, manipulabila … prin doar cateva “sfori”.
    Cati tarani isi perrmit sa investeasca cateva mii de euro pentru a-si achizitiona aparatura impusa de UE, doar ca sa mulga vacile?

    Lucrurile sunt mult mai “complicate” decat mersul acasa la taran sau la piata.

  8. @un crestin ortodox:

    Nu cumva taranul roman este acel taran care a devalizat CAP-urile si SMA-urile cand cu legea Lupu? Ba da. Poti plange soarta taranului Gheorghe sau Vasile, dar la modul general, taranul roman este vinovat de ceea ce astazi suporta. Este de ajuns sa treci granita la bulgari ca sa intelegi ce spun, bulgarii nu si-au omorat agricultura, nu au pus CAP-urile in afara legii, si-au pastrat SMA-urile si graul lor creste frumos. Asta se intampla chiar si intr-o tara in care 50% din locuitori sunt de etnie si nu mai spun de care.

    Cat despre hipermarcheturi, au si ele partea lor de vina, dar nu e cazul sa trecem cu vederea barna din ochiul nostru. Lanturile de hipermarcheturi au niste cerinte de standardizare si logistica la care producatorii romani nu sunt in stare sa faca fata. Un lant de magazine cum este Real sau Carrefour care au 25-30 de hipermarcheturi in toata tara (fiecare) cer in mod firesc ca sub aceeasi firma cumparatorii sa regaseasca aceeasi calitate la orice produs, iar micul producator romanesc nu poate asigura asa ceva tocmai pentru ca e mic. De asemenea, logistic, nici un producator din Romania nu poate face fata la comenzi saptamanale pentru un lant de magazine de 25-30 de hipermarcheturi, nu mai vorbesc sa aprovizioneze in plus si supermarcheturile de cartier, cum sunt Carrefour.

    Hai sa recunoastem ca suntem prea mici pentru un comert asa de mare. Si suntem mici din vina noastra, pentru ca nu ne-a obligat nimeni sa ne facem praf agricultura si baza logistica de distributie. Aici chiar ne-am facut-o cu mana noastra.

  9. @Titus L.
    Corect. Daca excludem din start varianta asocierii, nu ne mai ramane decat sa ne plangem de mila.

  10. @Titus L

    Frate , sa nu exageram . Nu TARANUL a fost cel care a desfiintat CAP-urile , nu i-a stat in putinta omului de rand sa faca asa ceva . Scenariul a fost scris de altii mai elevati , mai papionisti . Ca taranul si-a luat si el o felie a lui , este partea a doua , oricum soarta CAP-uirlor fusese transata . Iar a spune ca ” taranul roman este vinovat de ceea ce astazi suporta ” , mi se pare cel putin rea intentie , ca sa nu spun mai mult .

    ” Hai sa recunoastem ca suntem prea mici pentru un comert asa de mare. Si suntem mici din vina noastra, pentru ca nu ne-a obligat nimeni sa ne facem praf agricultura si baza logistica de distributie. Aici chiar ne-am facut-o cu mana noastra. ” -Frate , tu faci parte din sistem ? Pentru ca sari cam din lac in put . Adica , am inteles indemnul fratelui Florin M de-a nu ne victimiza dar de aici si pana a trece la cealalata extrema , cum ca NOUA , celor multi ne revine intreaga vina , e un pic de lipsa de realism .

    Supermarket-urile ne-au fost impuse , fara doar si poate , de marile concernuri care trebuiau sa-si desfaca produsele (otravurile lor frumos ambalate) . Haideti sa lasam ipocrizia la o parte si sa recunoastem , la inceput tuturor ne-a placut comertul din supermarket , faptul ca totul era concentrat pe un spatiu restrans , frumos aranjat , igienic , preturi bune , comert civilizat , cum spuneam pe atunci . Pietele aglomerate , prafuite , unde intermediarii , care nici sapa nu o vazusera in viata lor , faceau legea , cumparand produsele adevaratilor producatori la poarta pietelor si impunand preturi de taraba care usturau ( si inca ustura ) buzunarul omului . Poate si egoismul dar si lehamitea fata de aceste capuse , i-au facut pe multi dintre noi sa prefere mersul la supermarket , colindatului printre tarabe . Asta si impreuna cu snobismul romanului ridicat la rang de viitor cetatean european cu drepturi ( apropos de ultima reclama la Autoritatea pt. protectia cumparatorilor ) .
    Doar dupa ce ochii unora au inceput sa se deschida si sa constientizeze pericolul consumului produselor din supermarket , s-a mai echilibrat un pic balanta dar inca inclina in favoarea supermarket-urilor . Si asta tot din pricina capuselor . Intrati in piete si uitati-va la preturi . Observati o extraordinara uniformitate ? Da , pentru ca este impusa de capuse , de intermediari . Degeaba incearca taranul venit sa vand si el cateva kile de legume , sa puna un pret mai mic , pentru a termina repede si a se intoarce la brazda sa , sa continue munca . Este imediat admonestat ( si nu in termeni eleganti ) de vesnicii locatari ai tarabelor si trebuie sa alinieze pretul la cele afisate de ei . Bun , sa zicem ca si asta este in regula . Uitati-va , mai departe , la produsele vandute de capuse , ce observati ? Sunt aceleasi pe care le gasiti in supermarket . De ce ? pentru ca pretul lor de achizitie este EXTREM DE MIC si marja de profit foarte mare , comparativ cu produsele noastre . Ce mai observam ? Ca produsele vechi sunt amestecate cu produsele mai proaspete si la cumparare , oricat ai incerca sa alegi doar produse frumoase , proaspete , tot iti strecoara cateva rebuturi . De-asta , frate Florin M , am ” resentimente impotriva intermediarilor din piete ” . Ma vei intreba de ce cumpar de la ei ? Pentru ca dupa amiaza dupa ora 16,00-17,00 , in piete doar pe ei ii mai gasesti , taranul a plecat de mult acasa , sa-si ude gradina , sa mulga vaca , sa culeaga legumele pe care sa le vand a doua zi .
    Iata cum termenul “NOI” din fraza ” noi suntem vinovati ” se cam restrange . Daca totusi vreti sa ramanem la ” NOI SUNTEM VINOVATI “-spus la modul absolut general , atunci macar sa continuam asa cum spunea fratele Florin M : noi suntem vinovati pentru ca NICI MACAR NU NE RUGAM SAU NU-I MULTUMIM CELUI CARE NE DA TOATE CELE DE TREBUINTA .
    Nu vreau sa ma priviti ca pe un partizan al supermarket-urilor , nu sunt nici pe departe , dar ceea ce vreau sa se inteleaga este ca romanul a fost pur si simplu impins spre usa supermarket-urilor de proasta administrare a tarii , de un sistem legislativ prost intocmit sau prost aplicat .

  11. @un crestin ortodox

    Imi cer iertare, poate prin exprimare asa am dat de inteles, dar nu m-am referit la tine cand spuneam de “victimizare”.

    Ce vreau sa spun este doar ca nu suntem nevinovati, ba din contra: nimic nu s-ar fi putut intampla fara “concursul” nostru (producatori + intermediari + comercianti + clienti romani – toti oameni pacatosi si neglijenti din acest punct de vedere). Fiecare am contribuit pt ca situatia sa fie asa cum e acum.

    Aprovizionarea de la tara nu e “bla bla bla”, poate doar pentru cei carora le e lene sa faca un mic efort in plus (scot din calcul pe cei care chiar nu au pe nimeni in provincie, care nu mai au nicio legatura in afara oraselor). Daca as putea, mi-ar fi foarte folositor sa am macar 5 familii care cumpara saptamanal cate 5-10 kg de rosii, 2 de ardei, 5 litri de lapte si 1 kg de branza de la mine, dar din pacate “oraseanul” nu prea are chef sa ii bage taranului bani in buzunar (nu vrea sa-l “imbogateasca”).

    Poate-ar fi cazul sa ne plangem mai putin de altii (dar sa fim in acelasi timp treji!) si sa privim mai mult la noi (persoanele de fata sunt excluse ca de obicei 🙂 ).

    Doamne, ajuta!

  12. @Florin M.
    Sa stii ca nu mi-e rusine nici cu preturile din poarta celor ce locuiesc in comunele apropiate Bucurestiului: 5 lei/kg de rosii – la fel ca la piata, ce se mai adauga consumul de carburant…(vorbesc de preturile de sambata). Aici deja nu se mai poate vorbi de intermediari. Si nici de lene.

  13. @carmen ,
    corect , se poate vorbi de specula pura . SI nu sunt preturi ” de sambata ” , ci de … toata ziua si nu se intampla doar in comunele apropiate Bucuresti-ului ci la marginea tuturor drumurilor nationale . Dar nu numai aceasta este problema ci si faptul ca s-ar putea sa ai surpriza ca acele legume sa fie la fel de otravite ca si celelalte . Nu din rea vointa o face taranul ci pentru a-si proteja cultura care altfel se pierde din cauza bolilor si daunatorilor . Extrem de putini tarani refuza sa aplice tratamente culturilor de legume , pomilor fructiferi sau vitei de vie . Prefera sa fie incantati de aspectul rodului si de abundenta lui , decat sa fie cu contiinta impacata ca mananca/beau ceva natural si sanatos .

  14. @carmen
    daca ar fi 5 familii, poate ca le-as aduce eu “marfa”.
    aici e problema, la bunavointa, la intelegere… reciproca 😉
    dar la noi, cel care vinde vrea sa ia maximul, iar cel ce cumpara vrea sa ia pe gratis, ori asa nu se poate… asta e una din cauzele pt care suntem “aici”.

  15. @fane
    daca taranul ala ar avea clienti pentru marfa aia putina si mai putin prezentabila pe care ar obtine-o fara tratamente (care, in unele cazuri, sunt necesare…), nu le-ar mai aplica.
    dar daca nimeni nu cumpara de la el pt ca sunt fructele/legumele patate, cand toti se uita doar la aspect si la pret (acestea doua fiind de departe principalele criterii dupa care se ia hotararea de cumparare), se adapteaza si el… de voie, de nevoie.
    nu-i tin partea “acestui” producator, dar fara a veni unul in intampinarea celuilalt, nu vom putea schimba nimic (a nu se intelege ca am mari sperante intr-o lume mai buna… cam vad pe unde ne aflam, din pacate)

  16. da , frate Florin , ai dreptate aici dar din pacate suntem atat de … defazati unii de altii , incat sincronizarea nu mai poate fi posibila . Binenteles ca exista si exceptii dar vor ramane la acest stadiu din varii motive .
    Iar in privinta ” cam vad pe unde ne aflam, din pacate ” , stiu ca ai ochi bun 🙂 dar mai stiu si ca ai vrea sa schimbi ceva in mersul asta stramb al lucrurilor . Din pacate , pesimistul din mine crede ca nu se poate . Singura teorema valabila in aceasta lume plina de egoism , snobism si perfidie este ” cum iti asterni , asa dormi ” . Ceea ce e mai crunt este faptul ca si noi ( cel putin eu cu siguranta ) aplicam aceasta teorema de cele mai multe ori si o constientizam foarte rar , cand se sterge aburul de pe oglinda constiintei .

    Doamne , ajuta-ne !

  17. Frate Fanel, nu vreau imposibilul si nu-mi fac iluzii crezand ca pot eu schimba ceva, in niciun caz “sistemul” – la asta inteleg ca te referi? (nici n-am sustinut si nici nu ma gandeam la asa ceva!) Si tot nu inteleg de ce atata “pesimism”.
    Tot ce incercam sa spun era ca totusi suntem oameni si avem nevoie a iesi unii in intampinarea celorlalti din toate punctele de vedere – bineinteles in primul rand dpv duhovnicesc, de unde izvorasc celelalte. Dar cum se poate pune problema de “duhovnicesc”, cand fiecare e “pe cont propriu”, un fel de lege a junglei? Cum se poate vorbi de duhovnicesc, cand solutia pare a fi o tacere nelucratoare si ramanerea in “ale noastre”? De ce sa nu facem si pasi concreti unii catre altii, ce avem de pierdut?

  18. @fane:
    Cunosc sistemul. Atat.
    Cunosc si taranul, ala general. Dupa cum am spus, il pot plange pe taranul Vasile sau pe taranul Gheorghe, dar pe taranul roman, nu. Legea retrocedarii terenurilor agricole nu mentiona si furtul si distrugerea bazei materiale construite in anii socialismului victorios tot cu munca taranului si tot din banii lui. Unde sunt sistemele de irigatii, unde sunt utilajele mecanizate din agricultura, ce s-a intamplat cu retelele de distributie a produselor agricole? De ce nu sunt in stare taranii sa se asocieze? Cum ramane cu “unde-i unul nu-i putere” si “eu ti-s frate tu mi-esti frate”? Hai sa-ti spun eu pe scurt, le-a convenit apropape tuturor sa fure din ceea ce au uitat ca este al lor, ca doar pentru pamanturile din CAP-uri au murit tatii si bunicii lor. Au votat si voteaza in continuare, iar si iar, aceiasi primari care le blocheaza emiterea de titluri de proprietate si care fac tot ce pot pentru a opri cadastrarea, invartind terenurile in acte cum le pica lor mai bine. Mai mult, dezinteresul este atat de mare incat te asigur ca nici mostenirile nu se scot din indiviziune si nu se fac succesiunile. Se multumesc in schimb cu 100 de euro la alegeri din patru in patru ani si ajutorul de la primarie pentru defavorizati, vestitul venit minim. Acestea sunt garantate, recolta nu, ca anul asta e ploaie multa, anul celalalt este secetos dar banu’ de la primarie vine sigur.
    Nimeni nu a dat vrabia din mana pentru cioara de pe gard, pentru ca aveau de gand sa fure gardul. Cum ramane cu “Sa nu furi”? S-a acoperit cu “daca am vazut ca toti iau, am luat si eu (cu varianta “sa nu raman mai prost”)”.

  19. Sunt de acord cu cele spuse de Florin M.Mai ales ca sunt constatari aleunei persoane prinsa in …sistem.

  20. Parerea mea este ca nu taranul roman a distrus agricultura romaneasca, ci instaurarea comunismului, dar si sistemul de tip securist-mafiot care guverneaza Romania de mai bine de 20 de ani !
    Adevaratul taran roman, acela care-si iubea pamantul si-l lucra cu sarg a fost distrus de bolsevici, odata cu instaurarea comunismului !
    Mi-aduc aminte ca bunica mea imi spunea cum cei mai vrednici tarani au fost arestati sau impuscati direct, pentru ca se opuneau nationalizarii, in timp ce betivii si lenesii satului deveneau “cadre” de nadejde ale PCR !
    Timp de 50 de ani comunismul vorbea frumos despre tarani, dar ii distrugea, le anihila sufletul vrand sa-i transforme cu forta in “clasa muncitoare”, distrugandu-le gospodariile si oblingandu-i sa munceasca “la stat” pentru atat cat sa nu moara de foame….
    Dupa ’89 nimeni nu s-a mai ocupat de agricultura romana pentru ca, pe de o parte nu mai erau tarani cu aceea constiinta si iubire de pamant care exista in Romania ne-comunista, si pe de alta parte pentru ca nu a existat si nu exista niciun program real de sprijin pentru agricultori, fermieri.
    Cand iesi dintr-un sistem in care totul a fost etatizat, cu mici exceptii in zonele de munte, dar si acolo terenurile nu erau in proprietatea oamenilor decat teoretic, nu poti sa ceri oamenilor sa-si faca gospodarii, ferme fara sa-i ajuti financiar.
    In Franta agricultorii sunt sprijiniti de stat, exista de asemeni locuri unde poti inchiria masini agricole, daca nu ai bani sa-ti cumperi, exista programe de finantare chiar fara rambursare a tinerilor care doresc sa se instaleze in agricultura, exista la nivelul primariilor, consiliilor regionale servicii speciale care se ocupa cu sprijinirea fermierilor in activitatea lor.
    De asemeni din ce in ce mai multi oameni cumpara direct de la ferme. Eu am mai mult de un an decand nu mai cumpar carne, lapte si produse lactate, leguem, fructe, din supermarket, ci numai de la ferme cu vanzare directa, care se dezvolta din ce in ce mai mult. Produsele sunt mai bune si mai ieftine.
    Desigur ca in Romania este mai greu de facut asta, dar nu neaparat din vina taranilor, sigur ca exista si o mentalitate tributara anilor de comunism care persista, dar nu aceasta este motivul esential. Motivul ramane cel al lipsei de interes al guvernantilor pentru dezvoltarea unei agriculturi puternice, pentru ca asta presupune investitii care nu aduc castig imediat, ci pe termen lung.
    In timp ce importul, favorizarea gastilor de intermediari se realizeaza mult mai simplu si cu castig imediat pentru cei care au drept de decizie….
    Asta e buba Romaniei, dorinta de castig mult si repede, ceea ce face ca nimeni nu se intereseaza de realizarea unor proiecte fundamentate si pe termen lung.

  21. daca vreti sa incurajati micile ferme agricole bio, puteti cumpara de aici rosii `adevarate` :). Se livreaza la domiciliu.
    http://www.capg.ro/

    si inca o initiativa de acest gen

    http://bhudeva.org/cutia/

  22. Pingback: Trilateralii de la BNR au agenda: DISTRUGEREA AGRICULTURII DE SUBZISTENTA, “EXECUTAREA FARA MILA A UNEI POPULATII SARACITE” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  23. Pingback: Mihai Gotiu despre exterminarea micilor agricultori: de la COLECTIVIZAREA COMUNISTA la COMASAREA si INDUSTRIALIZAREA CAPITALISTA - Recomandari
  24. Pingback: Un irlandez ne avertizeaza: “CIVILIZATIA RURALA MOARE DE FOAME. Mobilizati-va” - Recomandari
  25. Pingback: MANIA CARDURILOR: Ministerul Agriculturii introduce “CARDUL DE ACCES” IN PIETE PENTRU PRODUCATORI - Recomandari
  26. Pingback: FENOMENUL ACAPARARII PAMANTULUI TARANILOR DE CORPORATII. Noi NU mai vrem pamant? - Recomandari
  27. Pingback: Semnal de alarma al irlandezului din Romania, Peter Hurley: TARANII ROMANI SUNT ABANDONATI IN FAVOAREA MARELUI AGRO-“BUSINESS”! | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: MINISTRUL AGRICULTURII: ROMÂNIA ESTE O PIATA DE MANA A ZECEA IN CARE SE ADUC PRODUSE ALIMENTARE EXPIRATE! Si totusi, in era interceptarilor si arestarilor preventive, autoritatile nu iau masuri… Agricultor român: „Foarte curând, noi o să fim
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare