Demonstratie a unui fapt de credinta pentru cei indoielnici: NU NE PUTEM IMBOLNAVI DACA SARUTAM ICOANELE!
Milioane de oameni sărută icoanele din biserici, fără să se teamă că ar putea contacta vreo boală • Icoanele nu se stropesc cu nicio substanţă împotriva bacteriilor • Cu toate acestea, credincioşii sunt protejaţi împotriva unor dintre cele mai temute virusuri • ZIUAnews a prelevat probe de pe icoane din bisericile bucureştene şi de la Patriarhie • Rezultatele arată că nu există niciun risc de îmbolnăvire
Anual, milioane de credincioşi calcă pragurile bisericilor, fie că vorbim despre slujbele săptămânale sau de marile sărbători. Pupatul icoanelor a devenit un adevărat sport naţional printre aceştia, iar la Sfânta Împărtăşanie oamenii împart cu bucurie aceleaşi linguriţe din care sorb “sângele” Mântuitorului. Niciunul dintre ei nu-şi pune însă problema că ar putea contacta vreo boală. Mai ales când se ştie cât de uşor se pot transmie virusurile gripale, virale, dar şi alte boli contagioase periculoase, precum TBC-ul sau hepatita A. Cu toate acestea, nu s-a auzit de vreun astfel de caz – de îmbolnăvire în Biserică – în ciuda miilor de oameni care se îmbulzesc, spre exemplu, să sărute moaştele sfinţilor. Şi totuşi cum este posibil acest lucru, când însăşi spitalele din România reprezintă adevărate focare de infecţie?
Oamenii se îmbolnăvesc în unităţile medicale, care cel puţin teoretic sunt considerate “medii sterile”, dar sunt protejaţi împotriva bolilor în bisericile aflate chiar în spitale sau în curţile acestora, unde sărută icoanele alături de bolnavii de TBC şi se împărtăşesc împreună cu bolnavii de hepatită, atingând cu gura aceleaşi linguriţe. ZIUAnews a verificat acest caz, din punct de vedere ştiinţific, iar rezultatul, confirmat de medici şi de laboratoarele de specialitate întăreşte ipoteza preoţilor, conform căreia oamenii sunt feriţi de boli în Biserică. Reporterii ZIUAnews au prelevat probe de pe mai multe icoane din bisericile bucureştene şi de la Patriarhie, pentru a afla structura patogenă a secreţiilor recoltate. Rezultatul analizelor efectuate de Laboratorul de Microbiologie Clinică al spitalului de boli infecţioase “Victor Babeş” arată că în cazul “secreţiei recoltate de pe icoană”, au fost descoperite “culturi bacteriene”, însă flora prelevată este “fără semnificaţie patogenă”.
Harul Duhului Sfânt
Tuberculoza, hepatita, virusurile gripale şi virale, precum şi alte boli pot fi transmise foarte uşor de la bolnav la o persoană sănătoasă chiar şi prin aer. Cu toate acestea, biserica pare să protejeze împotriva transmiterii virusurilor. Dacă în cazul împărtăşaniei se poate invoca faptul că linguriţele folosite de mii de oameni sunt din argint, care este bactericid (bacteriile nu supravieţuiesc în prezenţa ionilor de argint), nu la fel se poate spune şi despre sărutatul icoanelor. “Nu se foloseşte nicio substanţă specială împotriva bacteriilor. Icoanele sunt doar sfinţite, iar când sunt sfinţite se invocă harul Duhului Sfânt, de unde şi protecţia dumnezeiască, divină. Altfel, icoanele doar se curăţă de praf, dar nu se foloseşte ceva special pentru acest lucru. O altă problemă, în mintea unora, ar fi şi cu Împărtăşania la care se foloseşte o singură linguriţă. De 2000 de ani şi preotul şi credincioşii se împărtăşesc cu aceeaşi linguriţă şi nu s-a întâmplat să se transmită vreo boală vreodată“, ne-a declarat părintele Costel Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
“Cel mai bun medicament pentru trup şi suflet”
În urmă cu câţiva ani, într-o perioadă în care mai multe ţări europene erau ameninţate de virusul gripei porcine, a fost lansată ipoteza potrivit căreia în biserici s-ar putea crea adevărate focare de infecţie. Acest lucru ar fi fost posibil, ca urmare a ritualului sărutării icoanelor de către milioanele de credincioşi, ceea ce ar fi favorizat transmiterea virusurilor. La vremea respectivă, Mitropolitul Nicolae din Messogia şi Lavreotiki (Grecia), a susţinut că “este imposibil ca Sângele şi Trupul Domnului nostru Iisus Hristos să ne infecteze cu virusul gripei porcine“.„Se încearcă tot mai mult să se denigreze imaginea Bisericii, dar şi distrugerea credinţei. Biserica noastră, de 2000 de ani încoace, împărtăşeşte cu ajutorul tainelor într-un mod atât uman, cât şi binecuvântat, pentru tămăduirea şi vindecarea sufletului şi a trupului. De secole se împărtăşesc creştinii, bolnavi sau sănătoşi, din acelaşi pahar, cu aceeaşi linguriţă, niciodată nu se spală, niciodată nu se curăţă şi niciodată nu s-a observat nimic, nicio îmbolnăvire. Preoţii spitalelor împărtăşesc credincioşii şi bolnavii, iar acestora nu li se întâmplă nimic. Sfânta Împărtăşanie este ceea ce este mai sfânt în Biserica noastră, cel mai bun medicament pentru trup şi suflet. Asta este cea mai mare învăţătură şi experienţă a Bisericii noastre“, a susţinut Mitropolitul.
Citat: “Este locul acela sfânt, unde se face Liturghie, unde se face jertfă fără de sânge. E Hristos în Biserică! Este vorba de acel mediu protejat de Dumnezeu“, scriitorul și teologul Dan Ciachir.
Monica Cosac
Andrei Ghiciușcă
Legaturi:
- NE PUTEM IMBOLNAVI DACA NE IMPARTASIM SAU DACA SARUTAM ICOANELE DIN BISERICA? Cum trebuie sa procedam cu gandurile de indoiala?
- De ziua Sfintei Cruci, anti-ortodocsii de la Evenimentul Zilei au lansat UN NOU ATAC IMPOTRIVA CINSTIRII ICOANELOR, SFINTELOR MOASTE SI IMPARTASANIEI
- Mircea Platon despre articolul parsiv din EvZ despre impartasanie: INCEPUTUL UNUI DERAPAJ TOTALITAR ANTICRESTIN
- Un mitropolit grec despre gripa porcina, Sfanta Impartasanie si… confesiunile fara Taine si Duh
- Psihoza gripei noi si atacul la inima credintei noastre
- “Cum sa admitem ca preotii sa semene asemenea indoieli?” RASPUNSURILE TRADITIEI LA SMINTEALA PARINTELUI LUCIAN GRIGORE IN CHESTIUNEA LINGURITEI DE IMPARTASANIE
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Ce se mai straduiesc unii sa “demonstreze” faptele credintei. Necredinciosii tot necredinciosi vor ramane, ca nu de teama microbilor nu pupa ei icoanele, iar credinciosii nu au nevoie sa fie convinsi de nimic in plus decat ce le spune lor inima.
@ioana:
Nu e chiar asa, sunt destui care sunt mai slabiori in credinta si nu din cauza unei atitudini anti-clericale au probleme de acest gen, ci pentru au diferite spaime septice, amplificate si de mass-media.
Si cu toate ca STIU aceste lucruri, unii “carcocatasi” ai Ortodoxiei, despre PUTEREA “miraculoasa” care exista in Sfintele Icoane, in Sfanta Impartasanie,in Sfintele Moaste ale Sfintilor si in toate celelalte OBIECTE LITURGICE DE CULT ale Bisericii, ei bine cu toate ca STIU si VAD si CUNOSC, totusi nu se potoloesc si NU RENUNTA la a “contesta”, “carti”, si “denigra” aeste COMORI ale Bisericii noastre Crestine Ortodoxe!
Se implineste cu ei cuvantul Mantuitorului IISUS HRISTOS spus prin Sf. Ap. PAVEL: “Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi uitându-vă veţi privi, dar nu veţi vedea.” (Cf. Faptele Apostolilor, cap.28, vers.26)!
Cata rabdare trebuie sa aiba Dumnezeu cu noi ca sa ne lase sa vedem in mod “stiintific” ca nu ne putem imbolnavi in Biserica, cercetandu-L!
admin,
Daca imi amintesc bine, “prietenia” mea cu dvs a inceput printr-o cearta, tot pe tema aceasta (lingurita de unica folosinta a parintelui Lucian).
Desigur, dumneavoastra aveti dreptate. Daca Hristos, vrea sa Se lase rastignit sub microscop de dragul celor mai putin credinciosi, cine sunt eu ca Sa-l opresc?
Inca o data, iertati!
Imi este greu sa inteleg certitudinile de acest fel. Nu cred ca poate spune cineva ca nu se poate imbolnavi un om in anumite locuri sau circumstante. Credinta nu are prea mult de a face cu imbolnavirea sau cu lipsa imbolnavirii. Este ceva in firea omului care tanjeste dupa certitudini dupa un fel de asigurare vizibila si palpabila cum ca se afla pe calea cea buna cum ca este protejat “la sigur” fata de cele ce ii inspira teama. Dar gandul imi spune ca nu asa trebuie cautata credinta. Poate gresesc…
Cei care credem toate acestea si nu ne temem deloc ca ne-am putea imbolnavi, sa-i multumim din tot sufletul nostru lui Dumnezeu. Caci nimic nu este de la noi, oricat de credinciosi, evlaviosi, catehizati … ne-am crede. Totul, dar absolut totul si mai ales credinta fiecaruia dintre noi ne-a fost daruita de sus, de la Dumnezeu, Tatal nostru cel din ceruri.
Pentru altii, mai slabi in credinta, asa cum a spus si admin sau pentru cei care vor dovezi stiintifice, palpabile si care probabil ca tot nu vor crede, a ales Dumnezeu calea aceasta.
Dumnezeul nostru Cel Viu si Adevarat, facatorul cerului si al pamantului, Cel in Sfanta Treime inchinat stie in ce fel si de ce le randuieste sau le ingaduie pe toate.
@Mircea,
In cazul icoanelor, era vorba de faptul ca fiind sfintite, bacteriile (cele periculoase) nu rezista pe suprafata lor, si deci chiar daca cineva bolnav de o boala contagioasa saruta o icoana, cel care pe urma va atinge cu buzele acelasi loc de pe icoana, nu se va imbolnavi. Si in general in biserica Dumnezeu ne protejeaza de a ne imbolnavi unii de la altii, dar si in afara bisericii, cei care au o credinta puternica pot sa mearga si in locuri contagioase, chiar si printre leprosi si nu se vor imbolnavi, este vorba deci si de puterea credintei care ne protejeaza pt ca Dumnezeu vegheaza asupra noastra.
11. Ca ingerilor Sai va porunci pentru tine ca sa te pazeasca in toate caile tale.
12. Pe maini te vor inalta ca nu cumva sa impiedici de piatra piciorul tau.
13. Peste aspida si vasilisc vei pasi si vei calca peste leu si peste balaur.
14. “Ca spre Mine a nadajduit si-l voi izbavi pe el, zice Domnul; il voi acoperi pe el ca a cunoscut numele Meu.
(Psalmul 90)
http://cotorceanubianca.wordpress.com/
Mirela, inteleg ce spui si intr-adevar Psalmul citat lasa sa se inteleaga ca cei cu credinta nu se vor imbolnavi. Realitatea arata insa altceva. Sa ma explic: intr-un alt psalm se spune ca Domnul pe “orfan si pe vaduva va primi si calea pacatosilor o va pierde”. Adica eu inteleg prin asta ca Domnul este alaturi de cei neajutorati, singuri, napastuiti. Prin urmare, putem spune ca in felul acesta copiii nu se pot imbolnavi si nici cei necajiti, napastuiti. Ceea ce nu este adevarat. De acord se poate spune ca unii dintre acestia au pacatuit si de aceea patesc ce patesc. Bine, dar copiii? Si iarasi venim cu o alta explicatie si anume pacatele parintilor sau chiar pacatul adamic, si tot asa.
Eu cred ca abordarea asta nu ajuta la nimic altceva decat la linistirea constiintelor. Poate ca un alt fel de inceput ar fi intelegerea cuvintelor “caci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotaraste cineva sa moara”. Cred ca de aici trebuie inceput si nu de la faptul ca bacteriile periculoase nu rezista pe suprafata icoanelor. Totul tine de increderea in cel de langa noi si de cat de sudata este o comunitate.
@MIrcea
Cred ca ai prins gresit semnificatia unei confirmari stiintifice a unui fapt care tine de credinta.
Evident, cei care se duc la biserica nu au nevoie de astfel de confirmari. Si nici cei care stau la indoiala nu pot fi urniti cu argumente de genul asta.
Relevanta tine de contextul actual. In ultimul timp diversi indivizi cu agenda liberala cica, au pus in discutie Sf. Impartasanie cu aceeasi lingurita pe care au condamnt-o ca fiind periculoasa. Apoi s-a trecut si la icoane si sarutarea lor, tot pe acelasi principiu. Pe aceste baze se poate ajunge la aberatii care pot distorsiona Sf. Liturghie sau care pot inchide biserici. NEvoia de dovezi stiintifice este in legatura cu astfel de lucruri. Biseria nu are nevoie de dovezi stiintifice dar contextul actual- da.
@Mircea
Cu multă râvnă şi dăruire se lupta cuviosul (Prohorie) să împlinească principiile vieţii monahale şi să biruiască duşmanul cel înşelător, urmând întocmai viaţa ascetică pe care i-o rânduise duhovnicul său. Printre aceste nevoinţe se număra şi postul aspru. Nu numai că nu mânca niciodată altceva decât un pic de pâine şi de apă, dar chiar şi această pâine era făcută din rădăcini amare de lobodă. În fiecare vară culegea el însuşi această rădăcină, o măcina şi o avea pregătită pentru pâine pe tot timpul anului.
În toată viaţa sa cuviosul s-a hrănit cu lobodă şi de aceea fraţii îl mai numeau şi Lobodnic. Nici o altă mâncare sau fruct nu a gustat până la adormirea sa. Nici pâine de făină de grâu, în afară de puţina prescură ce se împărţea la sfârşitul Sfintei Liturghii.
Bunul Dumnezeu, văzând această râvnă şi răbdare a fericitului, transforma amărăciunea rădăcinii aceleia în dulceaţă, şi astfel pâinea pe care o pregătea cuviosul avea un gust dulce şi plăcut. Când şi-a dat seama de această minune a Domnului, cuviosul a simţit o mare bucurie şi cu recunoştinţă fată de Binefăcătorul cel ceresc a continuat cu şi mai mare râvnă lupta sa ascetică împotriva patimilor.
În acei ani, din cauza neîncetatelor războaie, o puternică foamete izbucni în întreaga Rusie. Umbra morţii îi ameninţa pe locuitorii Kievului. Atunci Domnul, vrând să-i salveze pe oameni de la îngrozitoarea moarte prin înfometare, şi ca să-l slăvească pe robul Său Prohorie, făcu să crească în toată regiunea Kievului lobodă, mai multă ca niciodată. Cuviosul atunci se apucă să adune neobosit loboda în cantităţi foarte mari, să o macine şi să facă din ea pâine întreaga noapte, pe care dimineaţa o împărţea locuitorilor flămânzi.
Câţiva dintre ceilalţi monahi au vrut să facă şi ei acelaşi lucru, să-l imite pe fericit şi să facă şi ei pâine din lobodă. Era însă imposibil să mănânce acea pâine făcută de dânşii, deoarece ieşea foarte amară, ca pelinul şi neagră precum cărbunele. Atunci au înţeles că era vorba de o minune pe care o făcea Atotputernicul Dumnezeu cu fericitul Său rob, şi nu s-au mai încumetat altădată să-l imite.
Oricare dintre cuvioşi care avea nevoie de pâine îi cerea acestuia. Iar Prohorie nu lăsa pe nimeni să plece de la dânsul cu mâinile goale. Pâinea pe care le-o dădea, în chip inexplicabil, nu numai că nu era amară, ci era dulce şi mai gustoasă chiar şi decât pâinea de făină de grâu.
Se întâmplă însă şi altceva. Unul dintre fraţi, după ce încercă şi singur să facă pâine de lobodă şi nu reuşi, se gândi să ia pe ascuns câteva dintre pâinile făcute de cuvios. Luă de două, trei ori. De fiecare dată însă, după ce o gustă, văzu că şi aceea era amară. Îi fu ruşine să-i descopere cuviosului păcatul său. În cele din urmă însă, chinuit de foame, se duse şi-i istorisi fapta şi păţania sa stareţului Ioan. La început egumenul nu l-a crezut. Trimise pe un alt frate să ia şi acela câteva pâini pe ascuns de la cuviosul Prohorie. Nici pe aceea însă nu au putut-o gusta din cauza amărăciunii ei. Vrând să afle cu orice preţ misterul acestei situaţii, stareţul se gândi să încerce altceva.
– Du-te la părintele Prohorie, îi spuse fratelui, şi cere-i o pâine pentru mine. În vreme ce vei pleca însă, să iei pe ascuns încă o pâine şi să o aduci aici.
Fratele execută întocmai porunca stareţului. Peste puţin timp se înfăţişă cu cele două pâini. Însă iată! Pâinea pe care o primise din mâinile şi cu binecuvântarea cuviosului era de culoare aurie şi dulce, în vreme ce cea luată pe ascuns se făcuse neagră şi amară.
După această confirmare minunea se auzi peste tot şi cu toţii, monahi şi mireni au slăvit pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, care şi-a trimis ajutorul Său celor înfometaţi, prin mijlocirea cuviosului Prohorie.
***
În anii războiului civil dintre Sviatopolk şi domnitorii Vladimir şi Peremislak, nu mai puteau să ajungă până la Kiev mulţi dintre negustorii de produse alimentare. Şi în timp ce existau provizii de multe alte alimente, exista o mare lipsă de sare.
Când fericitul a văzut această lipsă în popor, i-a rugat pe toţi fraţii din obşte să aducă la chilia sa o mare cantitate de cenuşă, care se strângea în fiecare zi la chiliile lor şi la bucătărie. Când chilia se umplu de cenuşă, sfântul căzu într-o fierbinte rugăciune a inimii. Atunci cenuşa nu întârzie să se prefacă în sare albă şi curată!
După aceasta cuviosul i-a anunţat pe toţi cei care aveau nevoie de sare să vină să-şi ia fiecare câtă doreau. Se află foarte curând că fericitul împărţea sare şi au alergat cu toţii să se aprovizioneze cu căutatul produs. Şi în chip minunat au constatat apoi, că acea sare din chilia sa, nu se termina niciodată. Cu cât cuviosul o împărţea, cu atât aceea se înmulţea. Astfel locuitorii, care în zadar căutaseră prin târguri să găsească sare, sau o găseau la preţuri foarte mari, alergau acum la Lavra Peşterilor ca să-şi ia fiecare câtă avea nevoie, fără să plătească nimic.
Câţiva dintre negustorii care încercaseră să profite de pe urma acestei crize şi vindeau sarea din depozitele lor la preţuri exagerat de mari ca să se îmbogăţească peste noapte, au fost foarte nemulţumiţi când au văzut că monahul de la Peşteri le strica socotelile lor viclene. S-au dus deci la domnitor şi i-au spus:
– Stăpâne, i-au spus, monahul Prohorie de la Lavra Peşterilor ne-a făcut o mare pagubă. Nu mai vine nimeni să cumpere sare de la noi şi toţi aleargă la dânsul ca să o primească pe gratis. Iar noi, care plătim atâtea impozite, nu mai putem vinde sarea pe care am ţinut-o ascunsă în depozitele noastre. Din cauza lui o să dăm faliment.
Vicleanul şi iubitorul de arginţi Sviatopolk se gândi să exploateze această situaţie şi să iasă el în câştig dublu: şi pe comercianţi să-i mulţumească şi în acelaşi timp să câştige şi el mulţi bani. Trimise deci pe slujitorii săi să confişte sarea cuviosului Prohorie şi să o aducă la palat. Fixă un preţ foarte ridicat de vânzare, în timp ce în acelaşi timp anunţă pe toţi locuitorii că din acea zi sarea se va vinde numai de la palat.
– De dragul vostru îl voi jefui pe monah, le spusese comercianţilor.
Zis şi făcut. Numai că în timp ce sarea era transportată la palatul lui Sviatopolk, au văzut cu toţii că aceasta se transforma din nou în cenuşă!
Când o văzu, domnitorul le spuse slugilor să o guste.
– Cenuşă este! Cenuşă, îi spuseră slujitorii.
Nimeni nu putea să explice ce se întâmplase. Uimit Sviatopolk dădu ordin ca cenuşa să fie păzită timp de trei zile, poate că între timp s-ar fi putut explica acel fenomen ciudat. Cele trei zile au trecut, însă nimic nu se schimbă. Atunci domnitorul dădu ordin să fie aruncată acea cenuşă în spatele palatului, un pic mai departe de poarta slujitorilor.
Între timp locuitorii au continuat să vină la cuviosul Prohorie şi să ceară sare. Când au aflat despre jaful ce se petrecuse, au plecat întristaţi cu mâinile goale, blestemând pe acela care o confiscase. Cuviosul îi mângâie însă spunându-le:
– Când domnitorul va arunca sarea, să mergeţi să o adunaţi. O veţi găsi împrăştiată lângă poarta din spate a palatului.
Şi într-adevăr, oamenii s-au dus acolo după cele trei zile şi în loc de cenuşă au găsit sare. Când s-a dus vestea că există sare în afara palatului domnesc, au alergat cu toţii să o adune. Când domnitorul fu informat despre cele întâmplate îi veni să înnebunească de răutate şi de ciudă. Ceru atunci de la supuşii săi să afle mai multe informaţii despre viaţa monahului Prohorie. I-au istorisit atunci despre viaţa sa ascetică şi despre minunile pe care le săvârşise şi în trecut, nu numai despre transformarea cenuşii în sare, dar şi despre pâinea făcută din rădăcini amare de lobodă.
Patericul Lavrei pesterilor de la Kiev
http://www.pateric.ro/cuviosul-prohorie-tamaduitorul/
Ideea era ca nu ne putem imbolnavi sarutand icoanele din biserica (despre asta era vorba in propozitie). Bolile, in general, sunt un alt subiect. Eu vorbeam doar de bolile contagioase care nu se prind de cei cu o credinta puternic daca ei se roaga pentru aceasta. Caci de contagiune era vorba aici.
Imbolnavitul este un subiect iar bolile sunt altul. Interesant.
Oricum, nu m-am facut inteles si poate ca nu este nici chiar atat de important sa ma fac eu inteles. Cred totusi ca paruta confirmare stiintifica din articol este inselatoare caci asa cum spuneam da impresia unei certitudini acolo unde nu este certitudine. Si de aceea am spus ca poate ar fi mai bine sa abordam acestea pornind de la o alta cheie.
Ma opresc aici caci din cate imi amintesc insistenta nu este bine vazuta si pe buna dreptate.
Da, nu inteleg, eu am scris cu totul altceva, asta in cazul in care exista buna credinta. Am vorbit doar despre o anumita categorie de boli, cele CONTAGIOASE, pentru ca problema care se punea era aceea ca prin icoane si alte obiecte sfinte oamenii isi transmit bolile unii altora. Daca tu nu ai aceasta certitudine, inseamna ca nu ai incredere in harul sfintitor al icoanelor datorita caruia nu putem lua acest gen de boli transmisibile. Nu vad sa existe alta cheie de discutie. Acum, fiecare cu parerea si credinta lui…
@ioana
“Daca Hristos, vrea sa Se lase rastignit sub microscop de dragul celor mai putin credinciosi, cine sunt eu ca Sa-l opresc?”
Sora, am trait acum cativa ani o intamplare care m-a cutremurat, la manstirea pe care o pastoreste parintele meu, cu referire nu la icoane, ci chiar la Sfanta Impartasanie !
Venise o familie de romani de la Paris, cu mama bolnava de cancer. Fata si ginerele o indemnau pe mama lor bolnava sa merga la Impartasanie, iar ea spunea ca nu vrea sa ia “microbi”, pentru ca evident era vorba de o singura lingurita…
Eu, ca proasta (ca de atunci m-a invatat Dumnezeu sa nu mai fac remarci in Biserica ) i-am zis : “Doamna, mergeti cu incredere, caci acolo unse sunt Trupul si Sangele Lui Hristos, nu pot fi microbi”, la care femeia mi-a raspuns : “Da ? Pai atunci sa dam si pe jos, ca sa curete microbii de pe covoare.”
A cazut cerul pe mine, si m-am dus imediat dupa Liturghie sa ma spovedesc la parintele meu, sa-i spun ca am provocat asa o blasfemie din cauza ca i-am facut remarca, dar parintele mi-a zis :” Oricum nu o impartaseam fara spovedanie…”
Asa ca , surioara, Dumnezeu randuieste pentru fiecare…