ORBIREA SUFLETEASCA – MINCIUNA DIN NOI

26-01-2008 Sublinieri

iisus-batjocorit.jpg

Am dori sa vorbim despre o alta orbire, cea mai importanta si mai serioasa din perspectiva vietii vesnice: orbirea sufleteasca. Este vorba de acea stare launtrica de intuneric duhovnicesc in care ne-am cufundat ca urmare a partasiei indelungate… nu atat cu pacatul, cat cu indreptatirea mincinoasa a lui, cu mandria si cu viclenia de la nivelul cel mai profund al duhului nostru, patimi manifestate de multe ori extrem de subtil, la limita sau deja sub starea de constienta. Este acea stare in care omul nu-l mai poate primi cu adevarat pe Dumnezeu, nu mai poate auzi/asculta glasul Acestuia. Este starea de MINCIUNA FATA DE SINE, cea in care se gaseau si fariseii, carturarii si ceilalti iudei care L-au respins categoric si violent pe Hristos, nu au putut sa-L primeasca, ba au ajuns chiar sa-l vaneze spre a fi dat mortii, sa-l osandeasca si sa-l batjocoreasca. Despre acestia (dar si despre noi, in masura in care, in duh, ne asemanam lor), in contextul vindecarii altui orb, cel din nastere, spune Domnul urmatoarele cuvinte foarte importante:

Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei care nu vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi.

Si au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, si I-au zis: Oare si noi suntem orbi?

Iisus le-a zis: Daca ati fi orbi n-ati avea pacat.

Dar acum ziceti: Noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra“. (Ioan 9, 39-41).

In capitolul anterior al aceleasi Evanghelii, are loc un alt dialog incordat intre Iisus si farisei, in care Stiutorul inimilor scoate la lumina cauzele ascunse pentru care aceia nu-I primeau cuvantul:

Eu vorbesc ceea ce am vazut la Tatal Meu, iar voi faceti ceea ce ati auzit de la tatal vostru. Ei au raspuns si I-au zis: Tatal nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Daca ati fi fiii lui Avraam, ati face faptele lui Avraam. Dar voi acum cautati sa Ma ucideti pe Mine, Omul care v-am spus adevarul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a facut aceasta. Voi faceti faptele tatalui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am nascut din desfranare. Un tata avem: pe Dumnezeu. Le-a zis Iisus: Daca Dumnezeu are fi Tatal vostru, M-ati iubi pe Mine, caci de la Dumnezeu am iesit si am venit. Pentru ca n-am venit de la Mine insumi, ci El M-a trimis. De ce nu intelegeti vorbirea Mea? Fiindca nu puteti sa dati ascultare cuvantului Meu. Voi sunteti din tatal vostru diavolul si vreti sa faceti poftele tatalui vostru. El, de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. Cand graieste minciuna, graieste dintru ale sale, caci este mincinos si tatal minciunii. Dar pe Mine, fiindca spun adevarul, nu Ma credeti. Cine dintre voi Ma vadeste de pacat? Daca spun adevarul, de ce voi nu Ma credeti? Cel care este de la Dumnezeu asculta cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultati pentru ca nu sunteti de la Dumnezeu (Ioan 8, 38-47).

In alt loc al aceleiasi Evanghelii dupa Ioan, Domnul Hristos da in vileag inca o data resorturile launtrice care ii imping pe oameni sa iubeasca Intunericul si sa fuga de Lumina Adevarului:

Aceasta este judecata, ca Lumina a venit in lume si oamenii au iubit intunericul mai mult decat Lumina. Caci faptele lor erau rele.

Ca oricine face rele uraste Lumina si nu vine la Lumina, pentru ca faptele lui sa nu se vadeasca.

Dar cel care lucreaza adevarul vine la Lumina, ca sa se arate faptele lui, ca in Dumnezeu sunt savarsite” (Ioan 3, 19-21).

Sfantul Apostol Pavel completeaza Evangheliile cu descrierea realitatilor de la sfarsitul vremurilor, cand Antihrist, numit “omul nelegiuirii, fiul pierzarii, potrivnicul“, va avea parte, in schimb, de o primire entuziasta din partea majoritatii oamenilor:

“Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase,

Si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca ei n-au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca.

Si de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciunii,

Ca sa fie osanditi toti cei ce n-au crezut adevarul, ci le-a placut nedreptatea (2 Tes. 2, 9-12).

Avem asadar deja din Evanghelii un raspuns la intrebarea: de ce nu-L primesc (cu adevarat) oamenii pe Dumnezeu, de ce nu L-au primit pe Hristos (“Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit“) si din Apostol, acelasi raspuns dat intrebarii de ce il vor primi, in schimb, cu multa bucurie pe Antihrist, cel care va veni ca Imparat pamantesc.

Iata o alta formulare a aceluiasi raspuns in Epilogul cartii despre “Viata Parintelui Seraphim Rose“:

Dar daca nu recunoastem semnele vremii si pe Antihrist, daca nu-L vom avea pe Hristos salasluind in inima noastra, atunci la venirea lui Hristos ne vom afla (si noi, crestinii, nota noastra) cu acele neamuri ce se vor tangui fiindca sunt cu Antihrist. Acestea Il vor vedea pe Hristos venind, si intregul lor crestinism se va dovedi mincinos. Este un lucru tragic. O asemenea amagire este ingaduita, cum zice Sf. Ap. Pavel, fiindca in inima omului este o minciuna, si aceasta minciuna nu doreste ceea ce este adevarat, nu doreste adevaratul crestinism“.

Intelegem din toate acestea ca pacatul pacatelor si sursa cea mai profunda a oricarei patimi, a oricarui rau din noi este minciuna fata de noi insine si fata de Dumnezeu. E uimitor ca pana si unii psihologi sau psihiatri (e drept, religiosi, desi nu ortodocsi, dar suficient de onesti, de iubitori ai Adevarului cat sa li se daruiasca sa inteleaga mai mult decat inteleg multi dintre ortodocsii cu numele care suntem noi) ajung sa inteleaga si sa recunoasca acest lucru. Facem referire aici la cartea Psihologia minciunii (in original, (“People of the Lie” – “Oamenii minciunii“, sintagma de inspiratie evanghelica) a dr. Scott Peck, aparuta acum cativa ani la Editura Curtea Veche. Am conspectat din ea cateva idei (desi sunt pagini intregi care ar merita luate) care au legatura directa cu meditatia noastra duhovniceasca:

  • “Nu pacatul in sine ii caracterizeaza pe oamenii rai, ci mai degraba subtilitatea, persistenta si consecventa pacatelor lor. Aceasta pentru ca defectul central al raului nu este pacatul, ci refuzul de a-l recunoaste“.
  • Autorul arata ca toti suntem pacatosi, toti comitem raul intr-un grad mai mare sau mai mic, iar in esenta, pacatul este o minciuna si o tradare fata de propria constiinta. Insa exista, cu toate acestea, si oamenii numiti prin excelenta rai, “oameni ai minciunii“, caracterizati de o consecventa in a face rau (uneori ascuns, subtil) celorlalti. Iar cauza acestei “invartosari in rau” este identificata de catre psihiatrul american (pe linia Traditiei crestine) in REFUZUL DE A TOLERA SI A RECUNOASTE (fie refuz la modul absolut, fie recunoscand numai formal si nesincer) PROPRIA PACATOSENIE. Fara indoiala, admiterea propriei rautati este un proces neplacut, stanjenitor, dureros, presupune curajul de “a nu-ti face pe plac tie insuti. Devenirea unei persoane ca “om al minciunii” presupune alunecarea in directia unui narcisism puternic, avand la baza o incrancenare in auto-protejarea sinelui, in dorinta de a nu suferi nimic, de a nu iesi din desfatarea perfectei imagini de sine.
  • O trasatura predominanta a comportamentului celor pe care eu ii gasesc rai este gasirea unui tap ispasitor. Deoarece in inimile lor ei se considera dincolo de repros, acesti oameni trebuie sa loveasca pe oricine le aduce reprosuri. Ei ii sacrifica pe ceilalti pentru a-si pastra propria imagine de perfectiune”.
  • “Sa luam exemplul simplu al unui baiat de 6 ani, care-si intreaba tatal: Tata, de ce-ai facut-o pe bunica <<javra>>?‘ ‘Ti-am spus sa nu ma superi!’ – se rasteste tatal. ‘Acum o sa-ti primesti pedeapsa. Am sa te invat sa nu mai folosesti un limbaj atat de urat, am sa-ti spal gura cu sapun. Poate asta te va invata sa vorbesti cum trebuie si sa-ti tii gura inchisa cand ti se spune‘. Imbrancindu-l pe copil pana in baie, tatal ii aplica pedeapsa mentionata. Raul a fost comis in numele ‘cuvenitei discipline’“.
  • Gasirea tapului ispasitor este un mecanism pe care psihiatrii il numesc PROIECŢIE. Intrucat cei rai, in sinea lor, se simt fara greseala, este inevitabil ca ei sa intre in conflict cu lumea, conflict pe care-l vor percepe invariabil ca fiind din vina lumii. Deoarece ei trebuie sa-si nege propria rautate, ii vor percepe pe ceilalti ca fiind rai. Ei proiecteaza propriul rau asupra lumii. Nu gandesc niciodata despre sine ca sunt rai; pe de alta parte, ei vad mult rau in ceilalti. Tatal percepe blasfemia si necuratia ca existand in fiul sau si trece la actiune pentru a curata ‘murdaria’ fiului sau. Tatal proiecteaza propria-i murdarie asupra fiului, iar apoi isi ataca fiul in numele faptului de a fi un bun parinte“.

psihologia-minciunii.jpg

Ce concluzii se pot desprinde de aici pentru viata noastra duhovniceasca?

  • Iubirea minciunii, iubirea de noi insine, amagirea de sine, complacerea intr-o stare de indreptatire permanenta este “iubirea intunericului” de care vorbeste Evanghelia dupa Ioan. De aceea omul cauta mereu sa fuga de Adevar, de Adevarul tare, incomod, dureros al Evangheliei, al lui Hristos.

  • Omul cauta evadari in lumi imaginare, cauta sa interpreteze si sa reduca Evanghelia la masurile sale sau… cauta sa uite complet de Evanghelie, de constiinta si de chemarile lor.

  • Mereu cauta sa se justifice in starea in care se gaseste, refuzand cu indarjire sa se schimbe… Sau, mai subtil, cauta sa dea impresia ca vrea sa se schimbe/sa se indrepte, face anumite lucruri formal, uneori chiar cu mare rigurozitate, tocmai pentru a putea, la adapostul lor, sa-si urmeze, inclinatiile inavuabile ale inimii.

  • Isi construieste mereu teoriile sale proprii, isi pune parerea sa deasupra Sfintilor Parinti, ii tagaduieste sau nici nu-l intereseaza ce spun acestia. Daca totusi ii cunoaste, ii “interpreteaza” (= ii rastalmaceste), ii scoate din context si mai ales ii citeste cerebral, nu in Duh (ce-o mai fi si ala Duh?!) astfel incat sa para a-l confirma in propriile teorii. Pentru ca nu cauta in ei Adevarul si nu-i citeste onest, cu sinceritate, ci doar spre a se folosi de ei pentru intarirea patimilor si ideilor proprii.

  • Traieste superficial, cat mai mult in afara de sine, in cele exterioare, cat mai imprastiat si incarcat cu activitati desarte. Fuge de tot ce inseamna problematizare, seriozitate, neliniste interioara... Se refugiaza in clisee comode, in sentimentalisme dulci si in inchipuiri trandafirii, optimiste, care sa-i dea un confort psihologic si… cam atat. Cauta in religie satisfactii, placeri desfatari, realizarea scopurilor sale. Nu-l intereseaza sa faca voia lui Dumnezeu, ci doar ca Dumnezeu sa o faca pe a sa. E pragmatic, utilitarist, are nevoie de un Dumnezeu “la indemana”, accesibil, care sa-i serveasca in orice imprejurare mai grea, care sa-i dea confortul si linistea (psihologica si sociala) la care se considera indreptatit…

  • Intr-un cuvant… omul crede in el insusi, crede in gandul sau, in simtirea sa, in ce-i da diavolul in gand sau in simtire, nu crede in Adevar, deci nu crede cu adevarat in Dumnezeul cel Viu, care cerceteaza inimile si rarunchii…

  • Toti suntem orbi si toti suntem bolnavi de minciuna, mai mult sau mai putin, iar daca nu ne luptam sa ne curatim, toti vom fi lepadati de la Hristos ca unii ce nu L-am purtat pe El decat pe buze, numai cu buzele L-am sarutat, dar inima noastra am dat-o… ‘Tatalui minciunii‘, cu inima L-am vandut si l-am batjocorit…

judas.jpg

Cititi si:


Categorii

Citiri liturgice din Scripturi, Egoismul, voia proprie, Mandria, trufia, Meditatii duhovnicesti, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Vindecarea orbului din Ierihon

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

79 Commentarii la “ORBIREA SUFLETEASCA – MINCIUNA DIN NOI

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: ORBIREA DUHOVNICEASCA si LUMINA IUBIRII LUI HRISTOS -
  2. Pingback: Orbirea duhovniceasca: INDARATNICIA IN REFUZUL ADEVARULUI si NEPASAREA FATA DE DUREREA ALTORA. Grozavia de a nu vrea sa vezi si a nu vrea sa iubesti -
  3. Pingback: Mitropolitul Antonie de Suroj despre APARAREA DE SUFERINTA ALTORA: Cum sa ne educam inima pentru a o face VIE? -
  4. Pingback: Meditatie trezitoare la Paremia Vecerniei Intampinarii Domnului despre OAMENII RELIGIOSI CARE… NU ASCULTA(M) ADEVARUL LUI DUMNEZEU -
  5. Pingback: Arhimandritul Simeon Kraiopoulos despre FORTAREATA EULUI BOLNAV sau despre INCAPATANAREA DE A NE APARA DE DUMNEZEU SI A NE REFUZA IZBAVIREA -
  6. Pingback: DUMINICA ORBULUI – Predici audio si video. LECTIA ORBULUI MARTURISITOR CARE A BIRUIT DUHUL “PROFITOR” AL LUMII vs. LEPADARILE NOASTRE DE FIECARE ZI. Ce minuni face Dumnezeu cu noi, ce vrea sa ne dea Dumnezeu prin incercari? Avem ochi sa
  7. Pingback: “CRESTINUL DUPA INCHIPUIRE” si VIATA DUHOVNICEASCA FARISEICA (I): “Majoritatea oamenilor se tem sa patrunda mai in adanc in sufletul lor, ca nu cumva vreun monstru sa iasa din ei… Prefera sa faureasca o imagine inchipuita” -
  8. Pingback: CRESTINII DE AZI – APARATORI AI TIRANILOR si lepadatori sau chiar ucigasi ai celor slabi si ai celor nedreptatiti? CINE II MAI CERCETEAZA SI II MAI APARA PE CEI CAZUTI IN DIZGRATIA CELOR PUTERNICI? - Recomandari
  9. Pingback: VIATA DUHOVNICEASCA INCHIPUITA (II): “Crestinul dupa inchipuire pregusta unele expe­riente harismatice, care-l incredinteaza ca este bun crestin… In spatiul comod al inchipuirii sale caderile lui sunt uitate” -
  10. Pingback: VIATA CA O MINCIUNA -
  11. Pingback: Meditatie trezitoare la Paremia Vecerniei Intampinarii Domnului despre OAMENII RELIGIOSI CARE… NU ASCULTA(M) ADEVARUL LUI DUMNEZEU | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: Fericirea orbului nevinovat sau: UNDE SE ARATA MILA, PUTEREA SI SLAVA LUI DUMNEZEU? | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: Predici (si audio, video) la VINDECAREA ORBULUI DIN NASTERE: S-au inmultit minciuna si intunericul si in noi, cei care ne numim popor crestin si ortodox. SUNT MULTI CEI CE LUCREAZA CELE ALE MINCIUNII, CEI CE TRADEAZA | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: “SLUGA VICLEANA…” – Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR SI IERTAREA APROAPELUI. Plus: Predica Arhim. Mihail Stanciu (2014) | Cuvântul Orto
  15. Pingback: DACA TOTUL NE MERGE PE DOS SI PUTERILE SUNT PE SFARSITE… | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: “Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”. RAZBOIUL SI PACEA OMULUI CU SINE INSUSI SI CU DUMNEZEU. Konstantin Zorin despre nevrozele omului contemporan, fuga de singuratate si mijloacele de inabusire a constiintei | Cuvântul Or
  17. Pingback: “LUMINATORUL TRUPULUI ESTE OCHIUL” – Predica Sf. Luca al Crimeei despre lumina si intunericul duhovnicesc | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: STRIGATUL SALVATOR | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Martiriul Sfantului Stefan: ADEVARUL ESTE MEREU UCIS CU PIETRE… | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate