UCIGASII LUI DUMNEZEU/ Aproape toti ginecologii italieni REFUZA avorturile!/ Argument viu impotriva MAFIEI TRANSPLANTULUI DE ORGANE/ SUEDIA: IADUL FAMILIEI TRADITIONALE SI AL VALORILOR CRESTINE (Razboiul impotriva familiei)

19-10-2012 29 minute Sublinieri

Activiştii pro-alegere (adică pro-avort) sunt cei care doresc uciderea religiei, uciderea oamenilor de dragul plăcerii păcătoase. Ei sunt urmaşii ucigaşilor lui Dumnezeu de pe Golgota şi sunt slujitori ai celui care de la început a fost ucigaş de oameni, diavolul. O conferinţă internaţională desfăşurată în Qebec, Canada, a fost întreruptă de 20 de suporteri ai avortului, care au profanat biserica creştină unde se desfăşura evenimentul şi au cântat cântece blasfeme împotriva creştinismului.

Participanţii au baricadat uşile şi s-au blocat înăuntru, până a apărut poliţia şi a liniştit lucrurile, a spus Georges Buscemi, preşedinte al Coaliţiei Pentru Viaţă din Quebec, pentru lifesitenews.

Violenţa blesfemă a continuat cu un cântec în limba franceză în care refrenul era: „O, Maria, dacă ai fi avortat, acum nu am fi avut asemenea non-sens”.Cu alte cuvinte, activiştii pro-ucidere a copiilor şi-au vădit clar preferinţa pentru uciderea lui Dumnezeu.

Pe măsură ce lupta se ascute în America între susţinătorii vieţii şi activiştii pro-ucidere, se văd tot mai clar obiectivele şi ţinta celor care promovează uciderea bebeluşilor în pântecele mamelor lor. Sunt de fapt persoane cu o ură sălbatică faţă de religie, faţă de creştinism în special, care propovăduieşte viaţa pretutindeni şi întotdeauna.  Activiştii pro-alegere (adică pro-avort) sunt cei care doresc uciderea religiei, uciderea oamenilor de dragul plăcerii păcătoase. Ei sunt urmaşii ucigaşilor lui Dumnezeu de pe Golgota şi sunt slujitori ai celui care de la început a fost ucigaş de oameni, diavolul.

Polarizarea între creştinismul practicant, izvorâtor de viaţă, de pace, de iubire, de responsabilitate şi de nemurire, pe de o parte, şi ateismul agresiv, generator de moarte, ucidere, avort, eutanasie, homosexualitate şi anomalie este de fapt o dare pe faţă a adevăratelor raţiuni din spatele mişcărilor pro-alegere. Oricine susţine crimele din pântece nu poate fi creştin adevărat, şi orice om credincios se înfricoşează de acest păcat strigător la cer.

De asemenea, orice lider politic care susţine aceste anomalii ale morţii argumentându-şi alegerea păcătoasă şi criminală cu învăţături creştine, aşa cum a făcut preşedintele american Obama, îşi vădeşte aşadar minciuna. De fapt, activiştii pro-avort sunt în majoritatea lor persoane cu aversiune faţă de religie şi prin consecinţă adversari ai valorilor religioase ale umanităţii: smerenie, credinţă, pace, pocăinţă, iubire, viaţă veşnică.

Creştinii ar trebui să fie mai conştienţi de schimbarea ireversibilă a minţii oamenilor sub această presiune a morţii şi să lupte activ şi civic împotriva acestor anomalii.  De asemenea, sancţiunea politică prin vot ar trebui să fie conştientă şi de obiectivele anti-creştine ale unor facţiuni benevolente până ajung la putere pentru a promova apoi moartea.

Căci toate aceste păcate sunt profeţii ale morţii veşnice şi urmăresc moartea naţiunilor, a credinţelor şi a valorilor tradiţionale ale umanităţii, pentru a le înlocui cu o umanitate reziduală atee, secularizată, fără cultură şi istorie, uşor de manipulat, material pentru experimente, turmă hrănită cu pâine şi circ, care merge la circul durerii veşnice. Ucigaşii lui Dumnezeu sunt de fapt nu numai cei ce au înfipt piroane în mâinile lui Hristos, ci toţi cei ce au ucis pe Dumnezeu în aproapele lor, persecutorii, dictatorii, născătorii de războaie, căpeteniile înarmării şi dirijorii sărăciei şi suferinţei.

De vorbă cu Leonard Vancu, coordonatorul proiectului „Pro-Vita” din cadrul Fundaţiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Constanţa

Ce deosebeşte o societate tradiţională, creştină de lumea zilelor noastre? Înainte, oamenii trăiau şi se simţeau ca într-o mare familie. Fiecăruia îi păsa de toţi ceilalţi, iar necazurile sau bolile fiecăruia erau împărtăşite de întreaga comunitate. Chiar şi căderile unora, păcatele mai grele, se răsfrângeau cumva în conştiinţa întregii colectivităţi în aşa fel încât nu puteai spune: fac ce vreau, pe voi nu vă priveşte.

Astăzi, dimpotrivă. Până şi milostenia este instituţionalizată. Fiecare face ce vede la televizor şi nimeni nu-i zice nimic, nu se amestecă, căci, chipurile, e treaba lui. Încât, plecând de la această stare de spirit s-a ajuns ca să fie bătuţi până la a fi omorâţi oameni pe stradă, şi nimeni nu intervine. Despre necazurile şi stările de deznădejde ale altora, cine să mai aibă timp şi mărinimie de suflet să se intereseze. Acesta este rodul culturii de consum, al ideologiilor individualismului şi al plăcerilor egoiste. În fond, o lume în care Hristos a ajuns pentru mulţi doar un reper ideologic al unei iubiri abstracte. Una care trebuie să îmbrăţişeze toate ereziile şi perversităţile, dar nu şi pe aproapele care suferă sau rătăceşte alături de tine.

Desigur că nu s-a ajuns ca toţi oamenii să fie fasonaţi după acelaşi calapod, deşi se fac eforturi în aceste sens. Prezenţa vie a credinţei ortodoxe, glasul conştiinţei îi aduc pe mulţi la o sensibilitate faţă de problemele aproapelui mai mare chiar decât în vremurile de demult. În acest spirit se înscriu membrii Fundaţiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Constanţa, despre a căror grădiniţă şi şcoală am vorbit în numărul trecut. Vom stărui şi în acest număr asupra iniţiativelor lor pentru că probează nu numai marea dragoste faţă de om pe care ar trebui să o împărtăşim cu toţii, dar pot constitui şi model viu de lucrare creştină în vremea noastră.

În acest număr, l-am rugat pe Leonard Vancu coordonatorul proiectului „Pro-Viaţă” din cadrul Fundaţiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni” să ne spună câteva cuvinte despre modul în care ei au înţeles că trebuie purtată lupta pentru salvarea vieţii pruncilor aflaţi încă în pântecele mamei lor.

”Cauza este cea care trebuie înlăturată în primul rând, pentru că, atunci când se ajunge la efect, este de multe ori prea târziu. Odată, într-o seară, într-o discuţie pe care am avut-o la fundaţie, am căutat un răspuns la întrebarea: care este momentul de cădere maximă atunci când se face un avort: în momentul în care fata se hotărăşte să facă chiuretaj, atunci când intră în sala de operaţie sau abia atunci când se face anestezia?

Din frământarea noastră a reieşit că totul începe în momentul în care cei doi „parteneri” pun plăcerea trupească înaintea vieţii omeneşti, desfrânează, neluând în calcul că, potrivit firii, femeia s-ar putea să rămână însărcinată.

În urma acestei constatări am conceput un program de educaţie informală în care le vorbim elevilor despre ce înseamnă viaţa care se naşte în pântecele femeii şi despre riscurile desfrânării, despre robia erotismului obsesiv la care aceasta te aduce. Au trecut de atunci trei ani, timp în care am făcut şi patru prezentări pe zi. În total am avut peste 200 de întâlniri cu elevi din toată ţară şi 6 cu profesori, părinţi şi oameni doritori să ni se alăture în acest proiect.”

– Cum reacţionează elevii când le prezentaţi astfel de subiecte, mai ales că, după cum ne arată statisticile, foarte mulţi întreţin relaţii trupeşti fără să aibă parte de binecuvântarea Bisericii prin Taina Cununiei?

– La început zâmbesc: „Au venit ăştia să ne vorbească de educaţie sexuală, să ne spună ce să facem!”; ceva de genul: „Noi le ştim pe toate!” Atunci eu le zic: „N-am venit să vă vorbesc despre educaţia sexuală care vă face să chicotiţi, ci am venit să vă prezentăm adevărul în ceea ce priveşte dragostea şi sexualitatea. Pe drumul pe care aţi apucat, veţi deveni în curând robi ai sexului”.

Le explicăm că toate acţiunile de înfrumuseţare şi modelare trupească ori ideologică: stilist, nutriţionist, tatuaje, piersing, bodybuilding, culturism, modeling, portofolio, feminism, misoginism, diversitate sexuală, toleranţă, designer vestimentar, epilat, solar, masaj, lifting, modelare plastică, silicoane, jogging, tinning, implant estetic, lentile de contact, cure de slăbire, aerobic, fitness şi multe altele sunt mijloace care conduc la curvia trupească, mentală ori la sminteală.

Aceşti copii – de la 13 la 19 ani – chiar dacă s-au întinat sau au căzut trupeşte într-o proporţie foarte mare, majoritară chiar, nu s-au pervertit şi sufleteşte, au fost manipulaţi, păcăliţi, înşelaţi. Am găsit clase întregi pline de candoare, elevi care plângeau la aceste prezentări, dar şi care dansau cu cafeaua şi ţigara, vorbeau obscenităţi făţiş, chiar profesoare cu cercel în nas, ori care tocmeau notele cu elevii.

Când le vorbesc despre avort, le fac o simulare a unui avort cu un mulaj de copil şi o chiuretă. Treptat, devin foarte atenţi, pun întrebări, astfel încât la sfârşitul expunerii nu ne mai lasă să plecăm. Ne întreabă dacă putem prelungi discuţiile şi în ora următoare…

– Aţi mers şi la cabinetele ginecologice?

– Da. Am vorbit cu multe dintre femeile care nu mai doreau să devină mame, explicându-le că avortul este sinonim cu uciderea. Din discuţiile purtate cu aceste femei, ne-am dat seama că multe dintre ele nu conştientizau faptul că purtau în pântece un copil viu, o viaţă de om. Am reuşit să le convingem pe câteva – şi spun asta pentru că ulterior ne-am întâlnit cu ele pe stradă, plimbându-şi copilul.

Cred că fiecare dintre noi ar trebui să facem ceva pentru a salva vieţilor pruncilor pe care mamele nu-i mai doresc. Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă că trebuie să-l iubim pe aproapele ca pe noi înşine. În aceste cazuri, aproapele aflat în pântecele mamei – locul cel mai ferit şi nimerit ales de Ziditor – în loc să fie apărat cu preţul vieţii, ajunge să fie mărunţit de aparatele moderne de chiuretaj, aruncat apoi într-o găleată cu resturi umane, la toaletă, ori la crematoriu. Şi câţi dintre noi facem ceva pentru a împiedica acest măcel?

Ne putem uşor informa despre ceea ce înseamnă avortul, pentru că acum sunt pe net o mulţime de materiale, sau putem găsi materiale la fundaţiile care au proiecte pro-viaţă: cărţi, pliante, CD-uri cu filme. Având o minimă pregătire, putem aborda acest subiect în orice mediu: în mijloacele de transport în comun, în magazine, cu vecinii, la serviciu, şi să încercăm să le arătăm unde greşesc celor pe care îi simţim că merg pe calea acesta a desfrânării sau a avortului – care probabil nu ştiu cât de greu păcătuiesc în faţa lui Dumnezeu. Având credinţă în Dumnezeu, dragoste faţă de ceilalţi şi râvnă putem întoarce multe suflete ce merg pe calea cea rea a păcatului.

– Povesteşte-ne, te rog, unul din cazurile în care aţi reuşit să o convingeţi pe mamă să ducă până la capăt sarcina.

– O tânără, Ramona, locuia cu logodnicul ei într-o garsonieră şi avea un copil cu acesta. Era o fată care îşi schimba des prietenii, astfel că a rămas însărcinată cu un alt bărbat. După un timp, s-a certat cu acesta şi a început o altă relaţie – deşi, repet, locuia sub acelaşi acoperiş cu tatăl primului ei copil. Aflată într-o asemenea situaţie, Ramona voia să avorteze.

După ce am aflat de la un prieten comun despre problemele Ramonei, am încercat de câteva ori să stabilim o întâlnire cu ea, dar de fiecare dată fugea. Nu o găseam acasă, nu o găseam la serviciul unde lucra. Până la urmă i-am trimis nişte materiale informative despre avort şi un prunc de plastic, aşa cum arată la 10 săptămâni în pântecele mamei.

A rânduit Dumnezeu şi Ramona s-a uitat peste materiale. Ne-a transmis că ar fi vrut să ducă sarcina mai departe, dar pentru că nu era angajată cu carte de muncă se temea că nu va primi indemnizaţia care se acordă mămicilor după naştere. Deşi i-am propus să o angajăm la fundaţie, nu ne-a răspuns foarte rapid, dar, după vreo lună de tatonări, de schimburi de mesaje, a venit la noi.

A acceptat propunerea de a lucra la fundaţie, dar era foarte labilă din punct de vedere emoţional – ştiu din experienţă că nu întotdeauna fetele aflate în situaţia ei se ţin de promisiune. Într-o primă fază i-am dat să plieze nişte coli imprimate despre avort. În acele pliante erau imagini mai dure, cu copiii tăiaţi în bucăţele în urma chiuretajelor. Noi distribuim aceste pliante prin policlinici, la cabinetele de ginecologie. După un timp, am trimis-o chiar pe Ramona să împartă aceste pliante.

Citind şi recitind aceste pliante, şi-a dat seama cât de grav este păcatul avortului şi până la urmă a păstrat copilul. S-a despărţit, fireşte, de primul logodnic şi s-a mutat cu noul prieten. Chiar dacă nu s-a cununat încă religios cu acesta, important este că un copil a venit pe lume…

– Văd că te implici cu multă dăruire în activităţi pro-viaţă. De ce?

– Am ajuns să conduc proiectele pro-viaţă ale Fundaţiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni” pentru că îmi doresc să fac bine în jurul meu. Am preluat proiectul „Pro-vita” de la Valea Plopului, de la Părintele Nicolae Tănase, şi am încercat să-l dezvoltăm aici.

Noi am fi vrut să fie şi medici ginecologi care să ne susţină, dar absolut toţi cei pe care i-am abordat ne-au refuzat efectiv. În demersul nostru am avut şi experienţe neplăcute, dintr-o policlinică de stat ne-au dat afară cu bodyguarzii, strigând că din cauza noastră nu pot să câştige o pâine cinstită! Pâine cinstită?!

Am văzut, am vorbit şi mi s-a povestit despre tineri şi tinere care făcuseră crime prin avorturi, prin accidente de maşină, care rămăseseră infertili, ori îşi mutilaseră trupurile în sensul hedonismului, cu uterul scos, ori cu cancer, ori HIV, ori cu sâni extirpaţi sau cu BTS pe viață. În mintea lor persistă  mereu întrebarea: De ce nu ne-a spus nimeni nimic niciodată? De ce am fost mințiți?

Având în vedere realitatea cruntă de la noi din ţară, precum şi faptul că vom fi judecaţi şi pentru binele pe care puteam să-l facem şi nu l-am făcut, cred că toţi trebuie să facem ceva pentru a opri crimele care se petrec în chiar trupul femeii; fiecare trebuie să lupte în felul şi cu posibilităţile sale, dar în primul rând cu inima, căci apoi vine şi sprijinul de la Dumnezeu. Să contestăm şi să demascăm această modă, acest stil de viaţă, în care curvia, crima, consumul nebunesc al plăcerii şi indiferenţa au devenit modele de urmat de către copilaşii noştri, smulşi din sânul familiei şi al Bisericii şi jertfiţi pe altarele patimilor.

Să ştiţi că nici un efort nu e inutil, orice mică jertfă aduce însutit, unul singur din mii dacă se salvează, ori salvează pe altul la un moment dat, peste ani şi e mai mult decât lumea toată precum spune apostolul. Să ştiţi că merită să facem orice pentru această luptă, cu toate că ne aflăm pe contrasensul istoriei, al vremurilor şi al momentului. Trebuie să mergem mai departe, căci cu noi este Dumnezeu.

A consemnat Raluca Tănăseanu

Interviu aparut in nr 19 al revistei Familia Ortodoxa

În Italia, numeroşi medici ginecologi refuză să facă avorturi, invocând “clauza de conştiinţă“, introdusă în Italia în anul 1978, odată cu legea prin care avortul a devenit legal.

Conform unui raport al Ministerului Sănătăţii adresat Senatului italian, în regiunea Lazio, în care se află şi Roma, 91% dintre ginecologi, pe “motive de conştiinţă”, refuză să mai facă avorturi. De asemenea, situaţia este valabilă şi pentru alte zone ale Italiei, scrie Le Matin.

Italiencele au luat atitudine şi au protestat faţă de această situaţie. Ele spun că sunt nevoite să treaca graniţa pentru o întrerupere de sarcina. Unele merg în Elveţia, altele în Franţa, iar altele în Marea Britanie. Potrivit Laiga, o asociaţie italiană a medicilor ginecologi, în zona Romei, doar 10 din 31 de spitale asigură servicii de întrerupere voluntară a sarcinii“, deşi, potrivit legii, toate structurile spitaliceşti ar trebui să garanteze dreptul la avort.

Organizaţia Laiga estimează că, având în vedere această situaţie, acest drept al femeilor s-au putea să nu mai fie garantat în Italia decât până în anul 2016.

Carina Melchior, o adolescentă în vârstă de 19 ani, care se afla în comă profundă în urma unui grav accident rutier, şi-a revenit miraculos chiar înainte ca medicii să o declare în moarte clinică. În timp ce medicii de la spitalul Aarhus, Danemarca, îndepărtau aparatele care o ţineau în viaţă pe Carina, pregătind operaţiunile de prelevare a organelor pentru transplant, adolescenta a deschis ochii şi a început să-şi mişte picioarele, scrie Daily Mail.

În prezent, Carina se recuperează, poate să meargă, să vorbească şi chiar să călărească. Familia fetei a anunţat însă că vrea să dea în judecată spitalul acuzând faptul că medicii s-au grăbit în intenţia lor de a preleva organele fetei.  “Aceşti tâlhari în halate albe au abandonat-o prea repede pentru că aveau nevoie de un donator de organe”, a declarat tatăl fetei.

Carina Melchior, acum în vârstă de 20 de ani, a fost implicată într-un accident rutier în octombrie, anul trecut. Tânăra s-a aflat timp de trei zile la Terapie Intensivă, însă medicii au constatat semne ale încetării activităţii cerebrale şi au cerut acceptul familiei pentru a-i preleva organele, considerând decesul inevitabil.

Într-un documentar care se numeşte “Fata care n-a vrut să moară”, Carina spune că este convinsă de faptul că se va recupera complet şi speră să se mute în propriul apartament. Cazul Carinei a provocat puternice controverse în Danemarca, numeroşi donatori de organe retrăgându-se de pe liste de teamă că, în cazul în care vor ajunge în situaţia adolescentei, medicii se vor grăbi să le recolteze organele.

  • Cultura Vietii:

Educația sexuală în școli. Da sau nu, și mai ales, cum?

Luni 8 octombrie 2012, Think Outside the Box, publicație a hotnews.ro, a organizat o dezbatere pe tema Educației sexuale în școli. Au răspuns invitației redactorilor și Pro-vita București și Alianța Familiilor din România, care au redactat un punct de vedere comun. Îl puteți citi mai jos.

1. In ce masura considerati ca este necesara introducerea in programele scolare a Educatiei Sexuale?

Fără a nega necesitatea educării copiilor în ce privește viața intimă și familială, înțelesul curent al termenului „educație sexuală” face această „educație” total incompatibilă cu sistemul valoric al familiilor și comunităților cu convingeri moral-religioase. În virtutea toleranței și a respectului pentru alteritate, valori fundamentale ale UE, dar și a drepturilor prevăzute la art. 29(6) din Constituția României, cerem ca această materie să rămână opțională, cu introducerea unei alternative agreate de noi (de ex. educația pentru castitate).

2. Care credeti ca ar fi efectele unei asemenea masuri?

Educația sexuală (în înțelesul ei actual) are efecte catastrofale. Dincolo de iluzia reducerii numărului de avorturi, ea încurajează libertinajul, introducând copiii într-un sistem de valori în care sexualitatea umană este o funcție ca oricare alta, ce poate fi exercitată fără consecințe, în care moralitatea, familia întemeiată pe căsătorie și fidelitatea maritală sunt prostii desuete și ridicole. Roadele educației sexuale sunt putrede și se văd clar în rata de familii destrămate, epidemia de SIDA, conflictele și dezintegrarea socială.

Două exemple: deși în Marea Britanie se face educație sexuală cel mai de timpuriu, țara are cea mai ridicată rată a sarcinilor la adolescente din Europa de vest. Fostul premier Blair ajunsese să recomande adolescenților sexul anal ca să evite sarcinile, întrucât nimic nu avea efect! În New York, copiii de 14 ani primesc gratuit de la stat anticoncepționale și prezervative, tot ca să evite sarcinile. Evident, fără știrea părinților. Credem că niciun părinte întreg la minte nu își dorește pentru copilul său astfel de „educație”.

Spațiul nu permite o discuție mai amplă, dar introducerea unei astfel de materii obligatorii în România ar duce la conflicte dure între părinții creștini și organizațiile noastre, pe de o parte, și stat pe de alta, mergând de la procese în instanță până la retragerea copiilor din școli. Acest lucru ar însemna o „ghetoizare”, cauzatoare a unor clivaje sociale pe care nu credem că le dorește cineva.

3. Ce alte metode sugerati ca ar putea fi folosite pentru a combate probleme ca numarul ridicat de avorturi si de mame minore, precum si abandonul copiilor?

Este o greșeală să considerăm că soluția la problemele expuse este educația sexuală. Noi propunem, dimpotrivă, o educație bazată pe un sistem moral-valoric solid, verificat istoric: acela în care sexualitatea umană se exprimă doar în cadrul căsătoriei și în care familia este împlinirea personală, instituția-fundament a societății și nu un apendice folosit ca pepinieră de brigadieri (comunism) sau de consumatori spălați pe creier (capitalism). Doar astfel vor dispărea bolile sexuale, avorturile și abandonul copiilor. Deci, NU NE OPUNEM EDUCAȚIEI autentice!

De altfel, noi transmitem, într-un limbaj modern și prietenesc, tinerilor aceste valori în școlile și liceele unde mergem cu programele noastre și suntem uimiți de puterea și entuziasmul răspunsurilor lor. Copiii vor să audă și altceva decât „safe sex” și instrucțiuni despre cum să pună frișcă pe prezervativ. În definitiv, este o bătălie care se dă nu doar pentru sufletele și mințile generațiilor care urmează, ci și pentru supraviețuirea societății însăși, aflată pe pragul prăpastiei.

„Beneficiarul proiectului de lege pentru consilierea inainte de avort este, in primul rand, femeia”

Raspunsul Asociatiei Provita Media la intrebarile adresate de revista „Elle”. Mentionam ca „Elle” a publicat, in numarul sau din iunie 2012, doar fragmente din acest interviu interviu. La intrebari a raspuns Larisa Iftime

1. Proiectul de lege initiat de Sulfina Barbu impreuna cu Marius Dugulescu a generat cateva controverse. De ce ati ales dumneavoastra sa sustineti acest proiect ?

Acest proiect poate imbunatati sanatatea femeilor din Romania, informandu-le despre ceea ce inseamna un avort si care sunt consecintele lui asupra lor. Suntem multumiti ca, in sfarsit, doi parlamentari au initiat un asemenea proiect si alti 49 il sustin. Noi, care monitorizam felul cum evolueaza lucrurile in acest domeniu, prin buletinul „Dosar Provita Media”, pe care-l elaboram lunar, din 2003, observam cum, in ultima vreme, lucrurile evolueaza pozitiv. Tot mai multi oameni sunt reticenti la avort si-si pun probleme cu privire la consecintele lui.

Acum cativa ani, mai exact, in 2003, cand am facut o ancheta printre parlamentari, pe aceasta tema, aproape nu am gasit o persoana, un parlamentar, in speta, care sa fie atent, cat de cat, la problemele avortului. Nu mai vorbesc de cineva care sa fi initiat un asemenea proiect de lege. Si atunci am vorbit cu reprezentantii organizatiilor de femei din partidele principale din Parlament. Acum, dupa cum vedeti, parlamentarii si institutiile devin din ce in ce mai atente.

Eu cred ca lucrurile vor evolua chiar mai bine decat atat. Stim cu totii ca, dupa 1990, avortul evoluase atat de ingrijorator, incat in ochii strainilor, aceasta situatie era cel putin ciudata. Strainii se uitau – si se mai uita la noi – ca la un popor barbar, iesit din comunism, cu totul fara frica de Dumnezeu. Si acest interviu este semnul ca presa a devenit atenta la problemele din jurul avortului, nu numai la cifrele lui. Si, apoi, sa nu uitam ca, avortul, ca fenomen social la scara larga, este de data relativ recenta. La peste o jumatate de secol de la legalizarea lui in tarile industrializate au inceput sa apara si reactii impotriva, in principal, deoarece avortul lasa rani adanci, atat in inima mamelor, cat si in inima tatilor. In Marea Briatnie, SUA, Franta, Italia, Germania, Spania si in multe alte tari ale lumii se extinde miscarea „Silence no More”. Acum, aceasta exista si in Romania, prin proiectul „Rupe tacerea”. In cadrul acestei miscari, femei si barbati, tineri sau batrani, marturisesc in public tragedia avortului pe care l-au trait, tocmai ca societatea sa inteleaga ce inseamna drama unui avort.

2. Care credeti ca vor fi beneficiarii acestui proiect si la ce rezultate pozitive va asteptati ca urmare a lui ?

– Beneficiarul acestui project este, in primul rand, femeia si cei din jurul ei. Problema femeii, in Romania, in ultimii ani, este destul de controversata. Pe de o parte, feminismul vrea ca femeia sa devina activa social, sa fie cat mai prezenta in realitati politice, dar toate acestea facandu-se pe fondul deteriorarii unei situatii, a unor comunitati si institutii cu traditii. Familia incepe sa aiba din ce in ce mai multe probleme, femeia nu mai are timp sa se ocupe de educatia copilului. Cand vorbesc de educatie, nu ma refer doar la a-l ajuta pe copil sa-si faca temele, ci la a-l pregati sa faca fata unei realitati specifice, unei societati deschise la tot felul de noutati. Iar unele din aceste „noutati” ii deruteaza pe copii, ii deturneaza afectiv, ii tulbura. Nimeni nu contesta, cred, faptul ca, in acest moment, in societatea romaneasca exista foarte multa violenta. Violenta se manifesta ca o infractiune, dar mai ales ca atitudine comuna. De aceea rolul femeii, al mamei este foarte important in a ajuta la intrarea copiilor in lume, a-i asigura un suflet sau un psihic echilibrat, cum se spune.

Avortul, iar spun, are consecinte fizice multiple. Nimeni nu contesta acest lucru. Toate aceste suferinte se aduna undeva, mai ales, in familie, mai ales in jurul mamei. Toti din jurul femeii sufera, de la sot, la copil. Daca discutam doar la general aceasta lege, ea nu ar face decat sa ridice o problema morala femeilor care vor sa faca un avort. Le-ar face sa inteleaga ca avortul nu este un fapt comun, ca acela de a manca sau a bea un pahar de apa. Avortul este o operatie complexa din punct de vedere fizic, precum si o problema din punct de vedere psihic si moral. Legea nu face decat sa ridice un semn de intrebare. Ea le face pe femei sa se mai intrebe inca o data, daca e bine sau rau ceea ce fac. In proiectul de lege nu exista nici un paragraf prin care sa se interzica avortul.

3. Credeti ca pot exista si consecinte negative ale acestui proiect, dupa cum sustin ONG-urile care au cerut retragerea lui ?

– ONG-urile care cer retragerea lui, a caror activitate o cunosc bine, sustin de 20 de ani o deschidere si mai mare pentru avort. Ce consecinte negative ar putea avea aceasta lege, daca, asa cum vedeti, ea ridica doar probleme de natura teoretica? Practic, ea nu obstructioneaza pe nimeni. Faptul ca a aparut un grup de parlamentari care au initiat un asemenea proiect, ne spune ca exista deja un curent social care se impotriveste avortului. In aceste intrebari din lege se regasesc punctele de vedere ale acestei parti din populatie. Asa evolueaza realitatea.

Raspund acum cu argumentele grupurilor care vor sa blocheze legea. Daca as raspunde cu argumentele noastre, ale acelor care practica crestinismul, mersul la biserica, lucrurile ar sta cu totul altfel. As intreba, de ce marile ziare si televiziuni, in zilele de mari sarbatori crestine, dau cifre impresionante despre majoritatea oamenilor care sarbatoresc aceste evenimente crestine? Televiziunile fac rating pe sarbatorile crestine. Guvernul da liber oamenilor de Pasti si de Craciun. Asta insemnand ca majoritatea oamenilor vrea sa se bucure, sa sarbatoreasca. Este doar, credeti, un eveniment cultural? Si daca ar avea doar valoare culturala asemenea evenimente, asta ar insemna ca o mare parte din oameni isi orienteaza viata, cel putiun din punct de vedere cultural, dupa Biserica. Atunci nu credeti ca ar trebui sa fie luata in seama si morala crestina? Daca n-am face-o nu ne-am situa, oare, intr-o pozitie schizoida, din punct de vedere psihic? Am fi duali.

4. Exista posibilitatea ca o astfel de lege sa incalce in vreun fel drepturile femeilor ?

– Daca vorbim despre „drepturile femeii de a dispune de propriul corp”, concepte ultraliberaliste, da. Dar avortul nu este o procedura terapeutica, de vindecare. Gama complicatiilor medicale, care urmeaza unui asemenea „drept”, este mare, putand ajunge chiar pana la deces. Acest „drept al femeii de a dispune de propriul corp” poate fi inteles si ca un fel de automutilare. Mentalitatea acestor „drepturi” nelimitate, din pacate, a creat aceasta situatie cu totul speciala a femeii din Romania. Femeia din Romania, n-o spun eu, o spune chiar mass-media, are din ce in ce mai multe suferinte.

Suferintele provin si din viziunile pe care le-au adoptat in ultimii ani. Nimeni nu poate contesta faptul ca in ultimii ani Romania a fost dominata de idei extremiste feministe, viziuni ateiste. Mie aceasta situatie mi se pare asemanatoare cu inceputul revolutiei bolsevice, la 1918, asa cum am citit ca s-a intamplat atunci. Cativa ani, dupa instaurarea bolsevismului, tot felul de mentalitati ultraliberaliste au fost prezente in societatea rusa. De acolo a venit „actul sexual echivalent cu a bea un pahar de apa”, daca o citam pe prima femeie-ambasador din URSS, Alexandra Kollontai. La fel este inteles si astazi. Ai nevoie… bei un pahar cu apa.

Ei bine, aceasta lege pune cateva intrebari pertinente asupra acestei situatii desantate. Inseamna oare ca, prin aceasta lege, sunt obsrtuctionate libertatile femeii? As mai avea doua obiectiuni referitor la felul cum este inteles conceptul de libertate a femeii. Prima se refera la limba de lemn a ideologiilor noi. Ca si in comunism, unde in ideologie se vorbea de libertatile omului, in politicile actuale de acest gen, cand se vorbeste de libertatea femeii „de a dispune de propriul corp”, intr-un limbaj natural, aceasta ar insemna: femeia sa nu mai aiba grija de copii, femeia sa renunte la casatorie in orice moment, femeia sa intre aiba relatii sexuale de la cea mai mica varsta posibila, fara nicio opreliste morala, femeia sa faca avort fara a se intreba daca e bine sau e rau etc. A doua obiectie, legat de libertatile femeii, consta in aceea ca nu luam in seama problemele pe care le-a creat acest concept in ultimii ani. Daca tinem seama de consecintele practicarii conceptului „tuturor drepturilor si libertatilor” de 20 de ani la noi, situatia femeii s-a agravat foarte mult, mergand spre tot felul de extremisme. Avortul este unul dintre aceste acte duse la extrem. Nu se automutileaza ea prin astfel de operatii repetate cu frecventa tot mai mare? Si s-ar putea ca este din ce in ce mai nefericita. Ce castigam, atunci, mergand in continuare pe acest concept?

5. Probabil ca, in multe dintre cazuri, alegerea pe care o au de facut femeile este aceea dintre a naste sau nu un copil care nu poate fi ingrijit, crescut, educat sau iubit corespunzator. Care alegere este cea fireasca in acest caz si de ce ?

– Intrebarea dvs trimite la o anume viziune de viata. Daca ii intrebam pe copiii orfani daca sunt fericiti ca traiesc, ca s-au nascut, sa vedeti cum multumesc mamelor lor ca i-au adus pe lume. Vorbind despre „alegerea de a avea un copil la timpul potrivit”, nu intotdeauna ne reuseste acest lucru. Totusi, femeia alege sa aiba o relatie fundamentala cu un copil sau nu? Este aceasta cea mai frumoasa relatie din punct de vedere moral si sufletesc, cea a mamei cu copilul sau? Va las sa raspundeti. Mai mult, femeia se schimba in bine, in relatia cu copiii sai, prin faptul ca fiecare este unic si aduce cu el ceva pe lumea asta. Din toate aceste relatii, femeia are numai de castigat. Este incomparabil ceea ce primeste o femeie din relatia ei cu un copil atunci cand il iubeste, fata de orice relatie a ei cu o functie sau cu un salariu mare.

Eu cred ca orice femeie trebuie sa opteze pentru situatiile care sunt benefice sufletului ei.Daca se imbunatateste situatia femeii din punct de vedere sufletesc, si situatia sociala din Romania se va imbunatati. In primul rand, femeia trebuie sa opteze pentru o situatie care s-o aseze intr-o relatie benefica cu sufletul ei. Daca va reusi acest lucru, va reusi sa-si rezolve si pozitia ei sociala.

6. Cum poate o astfel de lege, privita deja drept o privare de drepturi pentru femei, sa fie o solutie pentru aceste femei ?

– Sa discutam in termeni politici… Faptul ca exista o initiativa parlamentara, aceasta inseamna ca parlamentarii care au initiat-o considera ca exista in societate un numar de femei care accepta acest punct de vedere. Daca n-ar exista o asemenea realitate, fiti sigura ca nici un parlamentar n-ar misca un deget. Cum v-am mai spus, situatia la noi este in prefacere. Tot mai multi oameni imbratiseaza punctul de vedere care contravine acceptarii libertatii excesive a avortului. Desigur ca exista si un numar de femei care, in continuare, nu pot fi zdruncinate din viziunea care domnia de 20 de ani Romania. Daca ele vor sa-si asume in continuare consecintele acestei situatii in care se afla femeile din Romania, situatii deplorabile, din punct de vedere fizic si sufletesc, atunci sa continue asa.

Eu cred ca tot mai multe femei, daca vor exista semne de intrebare, cel putin – caci legea nu ridica decat semne de intrebare si nu opreste pe nimeni – vor incerca sa-si reconsidere viata, sa accepte alta viziune. Orice om rational, caruia nu-i merge bine, urmand un anume curs al vietii, cred ca incearca sa si-l schimbe. Orice om cauta o cale a reusitelor lui. Iar reusitele omului, in primul rand, sunt cele care vorbesc despre suflet. Despre impacarea sufleteasca.

7. In timp ce o parte a propunerilor din proiectul de lege au fost primite bine – informarea cu privire la riscuri si complicatii, explicarea alternativelor la avort ; alte prevederi au fost considerate ca facand apel la emotivitatea pacientelor – informarea cu imagini foto/video a procedurii de avort, sublinierea faptului ca embrionul este o fiinta umana din momentul conceperii.

– Daca ne-am uita la legile americane privind consilierea inainte de avort, am fi foarte uimiti sa constatam ca, acolo, 33 de state cer ca femeii sa i se dea informatii despre procedura de avort specifica, in timp ce 21 de state cer ca femeii sa i se dea informatii despre toate procedurile obisnuite de avort. Alte 11 state includ informatii despre abilitatea fatului de a simti durerea. De asemenea, 18 state includ informatii exacte despre posibilul efect al avortului asupra fertilitatii viitoare; 6 state ofera informatii despre legatura dintre cancerul mamar si avort; 20 de state includ informatii despre posibile reactii psihice ale femeii dupa avort etc. Desigur ca, asa cum am spus pana acum, legea nu face decat sa puna probleme din punct de vedere moral si sufletesc. Unde exista suflet, exista si emotivitate. Cat priveste felul cum numim noi copilul, fie „embrion”, „fat” sau „copil”, aici se ascunde una dintre deturnarile facute de limbajul de lemn. Limba de lemn a celor care sustin avortul numeste copilul „masa celulara”, „produs de conceptie”. Nicidecum embrion, fat sau copil.

Asta inseamna ca ei se feresc sa raspunda la intrebarea pe care mi-ati pus-o, se feresc sa spuna ca in pantecele mamei insarcinate este un copil. Iar copilul este o fiinta umana din momentul conceptiei. Asta este o problema fundamentala, la care raspunde in mod misterios afectivitatea femeii, nu aceasta rationalitate de tip ideologic. Orice femeie insarcinata are intuitia ca poarta in pantece o fiinta umana. Sa spunem acest adevar. Daca nu-l spunem, psihicul nostru devine schiziod. El lucreaza cu doua adevaruri, dintre care unul cu siguranta este fals. Asta duce la crearea de ambiguitati de natura psihica, accentuate de alte greutati, pana la boli psihice. Mai mult, chiar sustinatorii avortului recunosc ca femeia insarcinata este, de obicei, nelinistita atunci cand se afla in fata unui avort. De ce se intampla acest lucru ? Daca in uterul ei nu se afla o fiinta umana, un fat, un copil, de ce s-ar nelinisti? Una din explicatii ar fi ca inconstient, intuitiv, femeia stie ca are acolo un copil, pe care doreste sa-l apere cumva.

8. De ce credeti ca sunt necesare aceste precizari, mai ales in conditiile in care, in cazul nici unei alte proceduri medicale, nu exista obligatia de a vedea cum va decurge procedura respectiva ?

– Noi vorbim de o procedura cu totul speciala. Nu vorbim de o operatie la unghii sau la par. Vorbim de o operatie in care o femeie are probleme emotionale si morale. O sarcina este rezultatul unei experiente afective. Nu este ceva doar rational si mecanic. De aici rezulta complexitatea operatiei. Mai sus, am explicat ca la mijloc este vorba nu de o „masa biologica”, „de o ingramadire de celule”, ci de un fat, de un copil. Imaginati-va un medic care face fertilizare in vitro si explica la televizor ca, „din momentul conceptiei, putem sti ce culoare va avea parul si ochii lui, putem sti si de ce sex va fi bebelusul”. Atunci: are femeia insarcinata in pantece un copil, cum spune specialistul in FIV, sau are „o masa de celule”, cum spune medicul care face avort? Judecati si singura.

Si atunci o astfel de operatie nu trebuie cumva monitorizata de masuri speciale? Iar in lege sunt prevazute cateva asemenea masuri. Asemenea masuri nu sunt decat de preventie. Si, din datele pe care le avem, nici o femeie consiliata nu a regretat ca a nascut, am auzit insa foarte multe femei care au regretat avortul. Totusi, legea prevede ca decizia finala este a femeii.

9. Credeti ca o asociatie crestina are datoria de a sustine astfel de proiecte, chiar daca unii dintre cei afectati de proiectele respective nu sunt crestini ? De ce ?

– Referitor la prima parte a intrebarii, raspund cu toata convingerea ca nu numai crestinii accepta o asemenea viziune, ca o femeie insarcinata poarta in pantece un copil, iar aceasta relatie este de natura cu totul speciala. Si orice suferinta a copilului se rasfrange si asupra sufletului ei. De altfel, as vrea sa va intreb si eu de ce cei care se opun avortului, trebuie sa plateasca pentru avorturi din contributia lor catre stat? Dupa cum stim, mare parte din avorturile din spitalele de stat sunt subventionate de la buget. Legea nu face apel la credinta, ci pune cateva intrebari de natura sufleteasca, de natura psihica. In prezent, exista peste 250 de studii in lume, care arata ca avortul are consecinte psihice.

Sustinatorii avortului afirma ca aceste studii ar fi „un mit” si nu sunt „recunoscute de Organizatia Mondiala a Sanatatii”.Dar OMS sustine avortul, accesul liber la avort, cum poate fi impartial fata de aceste studii? Iar studiile exista, publicate in reviste de prestigiu de specialitate si numai cei care nu doresc sa auda de ele spun ca nu exista. Nu mai vorbesc de studiile care trimit la legatura dintre avort si bolile fizice. Amintesc aici ca 6 state americane ofera informatii, in cadrul consilierii inainte de avort, despre legatura dintre cancerul mamar si avort. Pentru asta nu trebuie sa faci apel la credinta, ci doar la cunostinte elementare medicale. Cum am aratat mai sus, numarul celor care incep sa fie atenti la consecintele avortului a crescut la noi. Din pacate, nu avem inca studii care sa spuna celor neconvinsi ca situatia se schimba. As spune ca aceasta este una din datoriile presei. Presa sa „ia pulsul” realitatii, cum se spune, si sa informeze corect oamenii. Daca faceti anchete printre oameni, veti vedea ca multi sunt nemultumiti de problema morala din Romania, doresc o „renastere morala”. Intre toate aceste probleme de natura morala si sufleteasca exista o legatura directa sau indirecta cu avortul si cu cresterea excesiva a mentalitatilor in favoarea sexualitatii fara limite.

Averea medie a gospodăriilor româneşti a scăzut în ultimul an cu 36%, aceasta fiind cea mai mare prăbuşire a bogăţiei familiilor din toată lumea, potrivit studiului Credit Suisse – Global Wealth Report 2012. România este singura ţară din lume unde averea medie pe familie a scăzut, în ultimul an, cu mai mult de 30%. Acest indicator, bogăţia gospodăriilor, cuprinde averea  totală, cu depozite bancare, acţiunile deţinute la diferite societăţi, dar şi proprietăţile imobiliare.

Averea familiilor din România s-a prăbuşit la nivelul a două treimi din valoarea pe care o avea anul trecut, arată studiul Institutului de Cercetare al Credit Suisse. Asta s-a întâmplat, pe de o parte, din cauza cursului, adică a deprecierii leului, iar pe de altă parte, din cauza prăbuşirii preţurilor la imobiliare. Iar cum ţara noastră este una de proprietari de imobile, iar casele reprezintă cam tei sferturi din averea unei familii, nu este nicio mirare pierderea uriaşă înregistrată în ultimul an.

TOATĂ EUROPA ESTE MAI SĂRACĂ

Suntem urmaţi, la mare distanţă, de Ungaria – cu o scădere de 26% a bogăţiei medii ce revine fiecărei gospodării, apoi de spanioli – unde averea medie pe familie s-a diminuat cu 18%.  La nivel global, printre primii 14 pierzători la capitolul bogăţia gospodăriilor, se numără 12 state europene (cele mai multe din zona euro) şi doar 2 ţări de pe alte continente: India şi Africa de Sud.

Printre câştigători nu se regăseşte niciun stat european: cel mai mult au crescut averile familiilor din Columbia (cu 16%), Algeria, China, Statele Unite şi Japonia. În cifre absolute, cele mai mari sume au pierdut familiile din statele bogate şi cu populaţie mare ale Europei: Franţa, Italia şi Germania. (…)

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti

Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

 office@alianta-familiilor.ro

19 octombrie 2012

   SUEDIA – PARADIS SAU IAD?

E Suedia paradis sau un iad pentru suflet? De mai multe luni ne-am gindit sa alocam o editie speciala Suediei si o facem astazi. Suedia e mindria secularistilor. E, spun ei, o experienta unica in istorie, o realizare suprema si un succes indubitabil al secularismului. Un veritabil poster child al lui. O societate care ar trebui sa stirneasca invidia tarilor traditionale si sa le serveasca de model. Auzim asta si in media romana. Sa fie oare Suedia societatea perfecta la care a visat omenirea de mii de ani, ori un veritabil iad pentru suflet dar despre care nu scrie nimeni? In opinia noastra caracterizarea ultima e mai potrivita.

Daca Suedia e, pe moment, mindria secularistilor, e si singura, si, indraznim sa afirmam, va fi si ea abandonata asa cum au fost abandonate si alte experimente sociale ale secularismului. De-a lungul deceniilor secularistii s-au mindrit si cu alte experimente seculare si s-au inselat. La inceput a fost Uniunea Sovietica iar apoi Europa de Est. De fiecare data s-au inselat. Iar celelalte exprimente secluariste contemporane, China comunista, Cuba si Corea de Nord, sunt si ele esecuri. Cuba a devenit una din cele mai imorale tari, rata avortului la adolescentii cubanezi fiind cea mai ridicata din lume. Iar in ani recenti comunistii cubanezi au fost constrinsi sa apeleze la Biserica Catolica pentru remedierea imoralitatii in Cuba. Actiunile au repercursiuni. Pina ieri, cind Uruguayul a legalizat avortul, Cuba a fost singura tara din America Latina care a legalizat avortul imediat dupa venirea comunistilor la putere in anii 50.

Suedia insa e un caz mai aparte. Dar care la o privire mai apropriata denota mai mult putregai social decit succes. Suedia e tara unde se traieste bine daca esti tinar si lipsit de moralitate. La 40 de ani oamenii sunt deja priviti ca fiind batrini. Respect fata de batrini nu exista. Cultura suedeza e o cultura a tineretii, a “youthful culture ca sa folosim un termen sociologic anglo-saxon. Presiunea asupra celor mai in virsta sa se pensioneze si sa-si cedeze locurile de munca celor tineri e in crestere. Pensionarea obligatorie la virste specifice, uneori stabilite in functie de profesie, este o realitate. Cei care au refuzat sa se pensioneze (medici, dentisti) si au demarat actiuni in instanta au pierdut. Este de neconceput ca cineva care a investit o mare parte din viata in educatie si profesie sa fie fortat sa o abandoneze dupa ce a practicat-o doar 20 sau 25 de ani, la virsta cind este cel mai util societatii si, asemenea unui atlet, in cea mai buna forma profesionala.

Suedia este o societate cladita pe drepturi nu obligatii. Suedezii au drepturi dar nu obligatii. O societate de perspectiva e una in care drepturile si obligatiile se echilibreaza reciproc. Tinerii suedezi cresc cu mentalitatea ca au dreptul la beneficii din partea statului (asa numitele “entitlements”) dar nu obligatia de a contribui la formarea lor. Dreptul de a fi in primul rind consumatori dar nu obligatia de a fi in primul rind producatori. Dreptul de a primi dar nu obligatia de a da. Apoi urmeaza si dreptul, mai unic suedez, de a nu fi ofensat. In Suedia daca esti ofensat, legile adoptate de statul secular iti permit sa te razbuni pe cei care te-au ofensat. Statisticile ultimilor ani deasemenea indica ca rata criminalitatii in Suedia e mai ridicata decit in Romania. Iar criminalii in loc sa fie pedepsiti pentru crimele pe care le comit, sunt “reeducati” ori “reabilitati.

Suedia e o tara seculara care l-a exclus pe Dumnezeu din treburile ei. Dumnezeul Suediei e statul, statul asistential a fi exact. Libertatea religioasa exista doar in teorie nu in actualitate. Statul suedez a nationalizat Biserica Luterana transformind-o intr-o unealta a statului. Biserica Luterana si-a pierdut independenta si a devenit un instrument docil pentru transformarea societatii suedeze in chipul si asemanarea secularismului suedez. Iar preotii ori pastorii care inca indraznesc sa propovaduiasca Evanghelia asa cum e ea scrisa, sunt arestati ori amendati. Astfel de cazuri nu au fost putine si au suscitat multa atentie. Dreptul de a critica promiscuitatea, chiar pe baza Scripturii, a fost asfixiat.

Gradul de disparitie treptata a casatoriei si familiei ca institutii in Suedia e mai avansat ca ori unde in lume. Concubinajul incepe sa devina majoritar. Unii din parlamentarii sudeze deja se pronunta pentru desfiintarea casatoriei si a familiei ca institutii. Casatoriile intre persoane de acelasi sex au fost legalizate. Rata casatoriei e in scadere. Divortul e in crestere. Rata natalitatii scade cu toate ca rata imigratiei este ridicata. Suedezii si-au pierdut vointa de a procrea generatiile viitoare si in timp tara lor va fi locuita de altii. Copiii suedezi au fost si ei confiscati de statul secular. Asa cum a prescris Platon acum aproape 2.500 de ani cind sugera ca la nastere copiii sa fie luati de la parintii lor si sa fie crescuti si educati de stat in colonii separate. Parintilor li s-a interzis dreptul de a-si pedepsi copiii, Suedia devenind, acum 25 de ani, primul stat din lume care sa interzica pedeapsa corporala a copiilor. Parintilor li se interzice deasemenea sa-si educe copiii in valorile traditionale, iar homeschooling (educatia la domiciliu) este mai in intregime interzisa. Este permisa doar in circumstante “extreme”. Parinti care au incercat sa-si educe copiii acasa pentru ai proteja de imoralitatea din scolile publice suedeze au fost arestati. Cazul cel mai celebru, acela al familiei Johannsen care a fost arestata in 2009 pe avion pe cind familia incerca sa mearga in India sa-si educe copiii acolo, inca e pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului. Cazul inca asteapta sa fie acceptat de CEDO. In plus, predarea creationismului este interzisa, atit in scolile publice cit si in cele private. In ianuarie 2012 Lotta Edholm din Partidul Liberal Suedez a anuntat noi initiative legislative care ar facilita chiar si mai mult autoritatea statului de a lua de la parinti copiii educati acasa, in special in situatiile in care parintii isi educa copii acasa din “motive religioase ori ideologice”. In ultimii doi ani autoritatile suedeze au respins fiecare cerere de educare a copiilor la domiciliu. Amenzile pentru parintii care insista sa-si educe copiii acasa au ajuns pina la $26.000.   

Ideologia sexuala suedeza e radicala. Suedia a fost prima tara din lume care a dezincriminalizat sodomia in 1940. In urmatorii 72 de ani revolutia sexuala a facut ravagii in Suedia. Nimeni nu mai indrazneste sa critice imoralitatea sexuala ori sa afirme ca vre-o practica sexuala este imorala. Astfel de afirmatii sunt vazute ca bizare, demodate ori manifestari ale unei personalitati lipsite de cultura. Atit de radicala a devenit ideologia sexuala suedeza incit, recent, in unele gradinite suedeze copiilor li se interzice sa se identifice sau sa se adreseze unii altora dupa sexul biologica ca “fata” or “baiat”. Exemplul recent care a facut inconjurul lumii a fost inaugurarea unei gradinite de copii in Stockholm cu numele “Egalia” unde copiilor li se interzice sa faca referinte la sexul biologic si li se cere sa se adreseze unii altora doar cu cuvintul “prieten” sau “prieteni”.

Suedia isi exporta putregaiul imoral de multi ani. Il promoveaza in Consiliul Europei, in Parlamentul Europei, in Natiunile Unite. Finanteaza programe de promovare a homosexualitatii in lumea a treia. Inca din anii 50 a finantat fundatiile si programele internationale de control al populatiei. Promoveaza avortul in tarile sarace. Constringe tarile sarace sa adopte, in schimbul ajutorului financiar, programe de avort. La fel ca Olanda, finanteaza clinici avortive pe vase care navigeaza in diferite parti ale lumii unde avortul este interzis pentru a performa servicii de avort in apele internationale.    

Cit timp poate dainui o astfel de societate? Statul asistential suedez, la fel ca oricare altul, e disponibil atita timp cit sunt bani ori persoane de la care se pot stoarce bani pentru finantarea idealismului secularist. O societate materialista cladita pe bani nu dainuie. Una cladita pe virtute si moralitate da. Suedia a putut, vreme de multe decenii, sa-si permita un stat asistential (“welfare state”). In securitatea nationala ori internationala nu a investiti si nu investeste de fel. O fac altii pentru ea. Nu a participat in al Doilea Razboi Mondial, spre deosebire de restul Europei care nu a avut de ales. Securitatea ei a fost asigurata de restul Europei si de SUA. Taxele care asigura finantarea statului asistential suedez sunt mari, peste 50% din salarii si cresc. Cind nu vor ma fi bani, statul asistential se va prabusi si el. Si asta este inevitabil.

Regretabil insa este ca si Uniunea Europeana promoveaza aceasi mentalitate a statului asistential in restul Europei. Drepturi dar nu obligatii. Dreptul de a primi nu obligatia de a produce. O astfel de societate e o puscarie pentru suflet. Incheiem atentionindu-va ca himera suedeza bintuie si ispiteste ideologic si stinga romana, unii dintre exponentii ei principali, printre ei dl Ion Iliescu, afirmindu-se in favoarea acestui sistem si in Romania. Iar anul trecut dl Victor Ponta a identificat si el in blogul sau socialismul spaniol a lui Zapatero, cel care a instituit casatoriile homosexuale in Spania, ca inspiratie pentru propria lui directie ideologica. Asta ne ingrijoreaza.

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania/ O asociatie pentru familii adevarate si puternice/ Nr. 209, 16 oct 2012

SUA – Ateism. Ateismul e in ascensiune in SUA. Asta indica ultimele sondaje de opinie facute de Pew Research Group. Stirea aceasta a ajuns si in Romania (Link). Presa americana a comentat si ea acest fenemoen. 19,5% dintre americani se declara “fara religie”, adica fie atei, agonstici ori neafiliati cu vreo denominatie religioasa. Cei din ultima categorie nu sunt neaparata atei ori agnostici, dar refuza sa se identifice cu un grup religios. Declinul acestora din urma e mai pronuntat in randurile grupurilor protestante traditionale americane (metodisti, episcopali, presbiterieni). Astfel, afirma mass-media americana, in prezent procentul protestantilor americani a scazut sub 50% din populatia tarii, fiind doar de 48%. Cei 19,5% sunt etichetati ca “nones”, adica cei care nu se identifica cu nimeni si cu nimic din punct de vedere religios. Textul raportului, lung de 80 de pagini, se afla aici (Link).

America – The Nones. Acum ca si noi romanii am fost informati despre “nones” ai Americii, articolul alaturat descrie influenta lor politica in America (Link).

California – Proces impotriva legilor pro-homosexualitate. Luna trecuta, California a adoptat o lege care interzice terapia homosexualilor care doresc sa scape de homosexualitate. Nici chiar tinerii adolescenti nu pot sa obtina astfel de servicii, iar parintii, la fel, nu-si pot duce copiii cu astfel de tendinte la psiholog. Luna asta insa, un adolescent a dat in judecata statul California pentru a anula legea, acuzand-o ca e neconstitutionala pentru ca ii ingradeste dreptul de a se vindeca de homosexualitate. De ce, zice el, se permit tot felul de terapii, chiar si “leacuri babesti”, dar nu terapie pentru cei suferinzi de homosexualitate? (Link)

California – Nu parintilor multipli. Uneori, lucruri bune se petrec si in California. Saptamana trecuta, guvernatorul a facut uz de veto la un proiect de lege care ar fi ingaduit unui copil sa aiba, simultan, mai mult de doi parinti. Homosexualii facusera presiune asupra politicienilor in privinta asta, dar au pierdut (Link).

Eliminarea casatoriei. Atentionam mereu si o facem din nou astazi: ne aflam la un pas de insasi eliminarea institutiilor casatoriei si familiei. Casatoriile homosexuale sunt doar o mica parte a unei strategii care are ca obiectiv eliminarea casatoriei ca institutie sociala. Recent a aparut in SUA o noua carte cu acest subiect. Autoarea, o tanara feminista, insista ca adevarata libertate individuala, atat pentru barbati si mai ales pentru femei, se realizeaza doar atunci cand ultima institutie sociala care le limiteaza libertatea e ea insasi eliminata: casatoria si familia (Link).

ONU – Victorie pentru valorile traditionale. In 2011, Rusia cerea ca ONU sa emita un raport privind rolul valorilor traditionale in formarea valorilor contemporane si ale drepturilor omului. Dupa ce mai multe variante ale raportului au fost scrise, textul final a fost adoptat la inceputul lunii de Consiliul Drepturilor Omului al ONU. Versiunea finala afirma valorile traditionale. SUA, Canada si UE au pierdut. Incercarile lor de a include in textul final referinte la “diversitate” si “toleranta” cu referinte specifice la homosexuali, au fost respinse (Link).

Nigeria – Medici principiali. Mainile medicilor nu doar vindeca. Ele si ucid, legal, copii nenascuti, prin avort, si batrani prin eutanasie. Dar exista si medici principiali, credinciosi valorilor crestine. Recent, organizatia medicilor crestini din Nigeria a decis sa respinga orice ajutor financiar venit din SUA pentru avort ori prelevarea de ovule (Link).

Ucraina impotriva propagandei homosexuale. La inceputul lunii, parlamentul ucrainean a votat un proiect de lege pentru interzicerea propagandei homosexuale. Au votat 289 dintre cei 350 parlamentari prezenti (Link).

Vedeta sport promoveaza casatoria traditionala. Un faimos fotbalist american, tata crestin, sprijina, prin afirmatii publice, casatoria si familia traditionala. In Minnesota e programat un referendum constitutional de protejare a casatoriei pe 6 noiembrie. Fotbalistul face campanie pentru protejarea casatoriei traditionale (Link).

Pastorii negri impotriva lui Obama. Recent, pastorii negri din SUA au format o coalitie pentru a impiedica realegerea lui Obama ca presedinte al SUA. Motivul este sprijinul lui Obama pentru casatoriile homosexuale. Obiectivul pastorilor este sa influenteze 25% din populatia de culoare din SUA sa voteze impotriva lui. In 2008, 97% dintre negrii Americii l-au votat (Link).

Frumusetea monogamiei. Monogamia e frumoasa si naturala, afirma profesorul John White de la Emory University, Atlanta, intr-un editorial publicat pe 2 octombrie in Washington Post (Link).

America – Numar record de homosexuali. Reuters informeaza ca un numar record de personaje homosexuale apar zilnic in show-urile de televiziune americana. 4,4% dintre toate vedetele ori actorii care apar in programele de televiziune americana portretizeaza caractere homosexuale. Este un numar record (Link).

Violenta domestica la homosexuali. Williams Institute e un institut american din California profilat pe studiul stilului de viata homosexual. Recent, a publict un raport care confirma ceea ce se stie de o gradama de ani: relatiile dintre homosexuali sunt violente. De fapt, afirma studiul, violenta intre homosexuali e in crestere. 97% dintre barbatii care au raportat abuz in relatiile sexuale s-au identificat ca fiind homosexuali. Cu alte cuvinte, doar 3% dintre barbatii care au raportat abuzuri in relatii sexuale au fost heterosexuali. Un rezumat al studiului, cat si studiul, pot fi aflate aici (Link).

Familia vitrega. New York Times a publicat recent un articol fascinant despre realitatea familiei moderne in constanta metamorfoza. Casatoriile si divorturile multiple creaza si apoi vitregesc o retea larga de indivizi. Copiii dobandesc o multime de frati si surori vitrege, doar ca sa-i piarda cand parintii divorteaza. Relatiile dintre ei evolueaza si devin confuze (Link).

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania/ Nr. 208, 9 oct 2012

Declinul demografic al Romaniei. Recomandam studiul aprofundat alaturat privind declinul demografic al Romania publicat in presa saptamana trecuta. Curios, insa, nimeni nu indrazneste sa mentioneze avortul ca o cauza principala a declinului nostru demografic si nici descurajarea lui ca metoda de revitalizare biologica a Romaniei (Link).

Afacerea mamelor-surogat. Am scris si saptamana trecuta despre afacerea mamelor surogat. In Romania exista un proiect de lege in acest sens, iar promotorii lui vorbesc despre idealuri frumoase, cu care toata lumea e de acord. In spatele mecanismului insa se afla pregatita la start o intreaga mafie. Victimele sunt, ca si in cazul altor experimente sociale, copiii (Link).

Planeta imbatraneste. Nu doar Romania, ci si intreaga planeta imbatraneste. Conform unui studiu demografic emis recent de ONU, planeta imbatraneste rapid. “Batran” inseamna persoane de peste 60 de ani. Japonia e cea mai batrana tara din lume, unde peste 30% din intreaga populatie e trecuta de 60 de ani (Link).

Avort – Interviu. O femeie isi dezvaluie ranile emotionale cauzate de avort (Link).

ONU si libertatea cuvantului. Luna trecuta s-a inaugurat un nou an al Adunarii Generale ONU. Intr-un discurs cu acest prilej, Secretarul General ONU afirma ca libertatea de expresie trebuie restransa pentru a nu ofensa diverse grupuri sociale. Cu alte cuvinte, ONU ne spune ca actualmente e prea mult libertate de expresie in lume (Link).

New Orleans – NU libertatii cuvantului. New Orleans, Louisiana, e una din veritabilele Sodome ale continentului nord american. Bourbon Street e artera principala a vechiului cartier francez al orasului, unde in week-end se fac chefuri stradale fara ca politia sa intervina sa opreasca desfraul. Recent, un pastor protestant a fost arestat pentru ca a predicat impotriva apucaturilor din acel cartier, ofensandu-i pe participanti. Probabil Secretarul General ONU ar fi de acord cu arestul. Noi, nu (Link).

Studiu – Concubinaj. Recomandam un studiu recent privind concubinajul. Rezultatele lui sunt identice cu toate celelalte facute asupra acestui subiect: concubinajul e rau pentru toti, dar mai ales pentru copii, femei si societate. Toti cei implicati pierd (Link).

Franta – Interzicerea prostitutiei. Socialistii francezi intentioneaza sa interzica prostitutia in Franta. Pe 24 septembrie, ziarul londonez Guardian a publicat un articol lung si foarte informativ asupra flagelului prostitutiei in Franta. Da, cum probabil va asteptati, si noi romanii de dincoace si dincolo de Prut suntem mentionati in articol (Link).

Promiscuitate. Traficul cu ovule si material genetic uman e in crestere. Comentariul alaturat explica cauzele majore ale cerintei: batranele lesbiene care nu mai post gesta si cuplurile homosexuale. Tinerele studente sunt “vanate” de astfel de cupluri pentru a-si vinde ovulele (Link).

Drepturi parentale – Disciplinarea copiilor. Saptamana trecuta, statul american Delaware a devenit primul stat din SUA care interzice pedeapsa corporala a copiilor. Suedia a facut-o cu o generatie in urma (Link).

Crestinul si politica. Liderii Bisericii Catolice din SUA indeamna crestinii sa voteze dupa principiile valorilor crestine si mai ales sa se roage pentru alegerile americane din noiembrie (Link).

O pastorala admirabila. Arhiepiscopia Catolica din Newark (SUA) a emis recent o pastorala privind sanctitatea casatoriei si a vietii. Un document admirabil, bine argumentat, care cauta sa mobilizeze catolicii americani sa voteze la alegerile din luna viitoare pentru candidati care promoveaza casatoria si viata (Link).

Un ateu promoveaza casatoria traditionala. Australienii au fost luati prin surprindere luna trecuta, cand un bine cunoscut autor ateu s-a implicat in dezbatarea nationala privind legalizarea casatoriilor homosexuale si li s-a opus. Casatoriile acestea, zice el, nu sunt bune pentru societate sau copii. Va reamintim ca luna trecuta Australia a respins, cu un vot covarsitor, un proiect legislativ de legalizare a casatoriilor homosexuale in Australia (Link).

Ponografia – Studiu. In mai, University of Sydney a publicat un studiu privind dependenta de pornografie (Link).

Dependenti de pornografie. Pe 13 septembrie, publicatia australiana The Herald a publicat rezultatele unui studiu si sondaj de opinie privind consumul de pornografie in Australia. Rezultatele sunt incredibile: zeci de mii (nu gresim) de australieni consuma 5 ore pe zi vizionand pornografie, iar unii chiar 35 de ore pe saptamana (Link).

Budapesta – Capitala pornografiei europene. Tot mai multa pornografie se produce in Europa de Est. Pentru ca acolo fetele cer mai putin si sunt frumoase. Asa a ajuns Budapesta capitala pornografiei europene (Link).

Victorie pentru victimele pornografiei infantile. Un tribunal federal american a declarat, pentru prima data, ca minorii pot sa dea in judecata adultii care vizioneaza pornografie infantila si in cazul in care minorii din materialele pornografice sunt recunoscuti de public. Pot, de asemenea, sa obtina si daune morale. O decizie buna care, spun comentatorii, ar putea reduce incidenta pornografiei infantile (Link).

Feminism. O noua aparitie editoriala feminista a fost lansata in SUA, cu un titlul provocator: The End of Men, and the Rise of Women (Sfarsitul barbatilor si ridicarea femeilor). Scrisa de o feminista, cartea isi enunta teza foarte succint: barbatii ultimelor decade au devenit niste natafleti, femeile castiga mai mult decat ei, si deja incep sa determine regulile sociale si sa reconfigureze societatea. O recenzie a cartii o puteti citi aici (Link).

Feminism si ateism. Feminismul anilor 50 si 60 nu are nici in clin, nici in maneca cu feminismul curent. Cel actual e nu doar radical, ci si bizar. Si devine tot mai bizar pe zi ce trece. Ultima idee feminista care incepe sa devina la moda este ca o feminista adevarata trebuie sa fie si atee. Feminismul si crestinismul (teismul) nu sunt compatibile, dar feminismul si ateismul sunt (Link).

Crestinismul si viata intima. Un studiu recent emis in SUA arata ca femeile crestine raporteaza o satisfactie in viata intima la un nivel mai ridicat decat femeile care nu frecventeaza biserica ori sunt lipsite de simtaminte religioase (Link).

Regreta ca nu au copii. Multe cupluri tinere refuza sa mai aiba copii, afirmand ca le-ar reduce fericirea in viata. Dimpotriva, afirma studiul alaturat, majoritatea regreta la o varsta mai inaintata ca nu au avut copii deloc ori ca i-au avut la o varsta prea inaintata (Link).


Categorii

Avort, Cultura desfraului, Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Preot Ioan Valentin Istrati, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, TRANSPLANT DE ORGANE

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “UCIGASII LUI DUMNEZEU/ Aproape toti ginecologii italieni REFUZA avorturile!/ Argument viu impotriva MAFIEI TRANSPLANTULUI DE ORGANE/ SUEDIA: IADUL FAMILIEI TRADITIONALE SI AL VALORILOR CRESTINE (Razboiul impotriva familiei)

  1. Omul modern nu mai cunoaşte
    Lăuntric ce-i ortodoxia
    Şi nici familia creştină
    Nu-şi mai trăieşte curăţia.

    Ruşinea nu-şi mai află locul,
    Pudoarea şi nici fecioria,
    În nebuniile plăcerii
    Ce-s tot mai vii în România.

    Ne-am întors iarăşi la cultura
    Idolatriilor păgâne,
    La desfătările Venerei
    Şi-a lui Amor, fără ruşine.

    Ni-i ţara plină de starlete
    Şi de’amorei ce răspândesc
    Păcatele destrăbălării
    În neamul nostru românesc.

    Valorile vieţii umane
    Prin modernism s-au răsturnat,
    Făcând din om templul ruşinii
    Şi-a cultului pentru păcat.

    Mimăm o viaţă ortodoxă
    Care ascunde dedesubt
    Un trup încătuşat în patimi
    Şi-un suflet trufaş şi corupt.

    Azi peste tot e dezbinare
    Şi duh şi trai destrăbălat
    Străin total de’ortodoxie
    Şi traiul cel nevinovat.

    Nu mai vedem nelegiuirea
    Avortului ca pe-un păcat
    Nici paza nici libertinajul
    Şi nici adulterul, spurcat.

    Obrazul ortodox de’acuma
    Nu mai roşeşte de ruşine
    Că înecăm ţara în sânge
    Şi în păcatele străine.

    Nu ne uităm, ce consecinţe
    Aceste rele au produs
    Şi socotim că…, pe nimicuri
    Vom fi iertaţi în Iisus,

    Că vom plăti cu ,, indulgenţe’’
    Toată mizeria din noi
    Ce zilnic creşte’nloc să scadă
    Şi trage neamul înapoi.

    Ba am ajuns să mai şi spunem
    Că-i o ruşine’ortodoxia,
    Că-i frână, lipsă de cultură
    Şi chiar ponos pe România.

    Dar vai şi vai de noi sărmanii
    În ce mizerii am ajuns.
    Noi… cei ce ne ucidem pruncii
    Şi zidim temple lui Iisus.

    De la vlădică la opincă
    Suntem sub grea vinovăţie
    Şi de nu stăvilim păcatul,
    Pierduţi suntem. (Pe veşnicie).

    De nu ne’ntoarcem la credinţa
    Şi duhul sfinţilor părinţi,
    Nu ne’mplinim făgăduinţa
    Oricât am fi de … străluciţi.

    Şi de nu vom opri păcatul,
    Acesta ne va nimici
    (Oricât am tot zidi biserici)
    Şi neamul nostru va pieri.

    Să nu me amăgim cu gândul
    La ajutorul din apus.
    Că din păcate nu ne scote
    Decât credinţa în Iisus.

    Fără de viaţă ortodoxă
    Trăită cu adevărat
    (În pocăinţă şi în milă),
    Nu scoatem neamul din păcat.

  2. citind despre situatia din suedia, nu am cum sa nu ma gandesc cat de mult incepe sa semene cu “minunata lume noua” a lui george orwell.

  3. Doamne ajuta!
    Multumesc pentru acest colaj de informatii!

  4. Cei care doresc sa afle mai amanuntit caror descoperiri “stiintifice” le datoram educatia sexuala care se preda copiilor nostri astazi in scoli si cine este “expertul” in sexologie, pot sa vizioneze urmatorul documentar interesant:

    http://hotdocumentaries.com/the-kinsey-syndrome/

    Din pacate este in limba engleza si nu este subtitrat in romana.
    Iata un material care ar trebui, dupa parerea mea, distribuit directorilor de scoala, dar si parintilor, educatorilor, sexologilor, ministrilor etc., ca sa fie avizati si sa inteleaga ca sunt raspunzatori pentru tot ce se intampla si se va intampla daca vor lasa aceasta “lepra” sa se extinda.

  5. Pana una alta, la capitolul natalitate cel putin, Suedia socialista e cu vreo treizeci de pozitii inaintea Romaniei basiste (http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_sovereign_states_and_dependent_territories_by_birth_rate), unde, de cand cu austeritatea, numarul casatoriilor s-a injumatatit. Evident, in ecuatie nu intra doar regimul economic basist si cel socialist. Dar au si astea importanta lor. Ca la capitolul spalare pe creier, slava Domnului, nu stam la fel de rau ca Suedia, asta e cat se poate de clar, si sa dea Dumnezeu sa ramana asa. In acelasi timp, cred ca ar trebui subliniat faptul ca exista forme mai fatise sau mai putin fatise de “secularism”. Unele sunt legate de “statul asistential” iar altele sunt legate de “statul minimal”. Si de asemenea, ar trebui subliniat faptul ca oamenii nu se definesc (nu ar trebui sa se defineasca) nici prin dreptul de a consuma, si nici prin “obligatia de a produce”. Oamenii ar trebui sa se defineasca atat prin dreptul cat si prin obligatia de a fi oameni. Pe plan economic, asta presupune o antropologie economica crestin-ortodoxa, la fel de straina de socialismul suedez ca si de neo-liberalismul basist rumanesc. Tinand cont de faptul ca nu exista nicio legatura intrinesca intre modelul fiscal si politica axiologica (in acest caz referitoare la familie si sexualitate) a unui stat, chiar nu inteleg ce loc au in textul celor de la AF criticile la adresa lui Ponta in materie de fiscalitate. In sine, o discutie despre taxe (mari sau mici) este perfect legitima. Dar nu vad ce cauta in contextul asta. Din cate stiu eu, in ceea ce priveste pozitia fata de “drepturile sexuale si reprodutive”, nu exista nicio diferenta intre sefii partidelor politice din Romania. La fel si in cazul cotei unice – doar cu vreo 35 de procente mai mica, la noi, decat in Suedia (unde oricum impozitul e, horribile dictu, progresiv).

    Spun toate acestea nu pentru ca mi-am propus sa fiu carcotas, ci datorita faptului ca nu demult, AF le trimitea crestinilor ortodocsi pro-life (printre care ma numar, fara a ma numara in paralel si printre criticii statului social) mesaje de pace si prietenie de la Adrian Papahagi si Teodor Baconsky. Si o mai spun si datorita faptului ca, in trecut, am mai asistat cu durere la manjirea altor cauze nobile (pe care apoi stangistii perversi sau idioti le asociaza automat cu ideologia statului minimal) de catre basistii minimali cu bugetul pentru mamici si maximali cu bugetul pentru ICR: spre exemplu cauza anticomunismului. Altminteri, cele bune sa se adune, cele rele sa se spele.

  6. SUEDIA – PARADIS SAU IAD? – acest mesaj a circulat pe grupul Nepsis din UK precum si pe alte grupuri..
    Mai jos gasiti replica care a fost data de unul din membri pe unul din aceste grupuri.
    Replica nu-mi apartine, dar am gasit potrivit sa o atasez intr-un comentariu.

    “Prietene X Y. Daca observatiile tale ar fi venit pe fondul unei societati model, ai avea dreptul sa “urechezi” statul suedez pentru caile ratacite pe care le-a adoptat. Iad sufletesc? Nu stiu cat de curente sunt pentru tine problemele romanesti, dar rai sufletesc cu siguranta nu poti sa le numesti. Acest spirit fatalisto-rusesc, care demonizeaza occidentu pentru tipul de organizare statala, a creat monstrii in est si o societate schilodita in spatiul ” carpato-danubiano-pontic”. Nu imi permite timpul sa raspund tuturor grozaveniilor spuse de tine( sau de compatrioti) , dar te sfatuiesc sa iti folosesti ratiunea cu care te-a inzestrat Dumnezeu inainte sa propagi pedepsirea infractorilor si nu reabilitarea lor, echilibrul datoriilor si obligatiilor intr-un sistem pe care nu il intelegi ( intelegeti ) sau modelul economic pe care il adopta vestul. Sa iti amintesc ca la noi, infractorii pedepsesc pe cei nevinovati? Sa iti amintesc ca infractorul, schiloditul cultural/social este modelul omului implinit,bogat, spre a carui imagine tind milioane de tineri? Sa ascundem faptul ca pe langa fondul consistent comunisto-ateist , cel religios e infestat de superstitii, vrajitorie si bigotism? Sa ne amintim ca pensionarii ( foundul nostru de intelepciune si demnitate) , sunt supusi unui genocid, omorati prin spitale fara medicamente, si repudiati de generatia noua? Sau consideram saracia si problemele o virtute? Saracia nu mantuie domnilor, si bogatia nu arunca in iad. Sistemul de invatamant suedez e model pentru un glob intreg. Securitatea sociala permite parintilor sa isi creasca copiii stand acasa, nu lasandu-i gaj prin crese. Abandonul nou nascutilor este la un minim istoric si avorturile nu se mai fac de frica zilei de maine. Romania isi omoara copiii, avortam milioane de fetusi si ce reuseste sa creasca pleaca in strainatate. Odata pentru totdeauna haideti sa invatam, sa adunam roadele gandirii vestului imbinandu-le cu o spiritualitate ortodoxa. Chiar nu sesizati ca nu evoluam ca societate pe niciun plan?

    Ps. Economia bazata pe consum iti da tie servici azi, ca sa nu mai muscam mana care ne hraneste,zic!

    Doamne ajuta!

  7. In ceea ce priveste educatia sexuala, mi se pare ca discutia porneste de la o premisa gresita, si anume ca scoala seculara (adica neutra din punct de vedere religios) ar avea obligatia, sau dreptul, de a-l invata pe copilul tau ce e bine si ce este rau in materie de sexualitate. Or aici nu se face diferenta intre simpla transmitere a informatiei cu caracter stiintific, pe de o parte, si transmiterea valorilor, pe de alta parte, valori care nu pot fi deduse automat din informatia cu caracter stiintific. In mod concret, ce ar putea sa faca scoala ar fi urmatorul lucru: in cadrul orelor de anatomie in care se studiaza aparatul reproducator sa li se spuna elevilor, in mod stiintific, ce se intampla (ce se poate intampla) in mod concret daca fac anumite chestii in anumite conditii. Atata tot. In modul asta, chiar ar putea fi demontate o serie de minciuni ale partizanilor secularisti ai educatiei sexuale, sau expuse o serie de adevaruri pe care acestia deseori le trec sub tracere (spre exemplu efectele avortive ale unor forme de contraceptie). In paralel, la ora de religie – in conditiile in care participarea la aceasta din urma este facultativa si trebuie sa ramana asa – o sa li se spuna elevilor tot ce se intampla, doar ca pe lumea ailalta, daca fac anumite chestii in anumite conditii. Si cu asta basta. Parerea mea e ca, pentru a nu le da apa la moara secularistilor, inducandu-le ideea conform careia crestinii sunt fie obscurantisti, fie inchizitoriali, e suficient pentru crestini sa solicite acelasi drept pe care il au si necrestinii din Romania: altfel spus, dreptul de a nu participa la orele de educatie sexuala, in cazul in care acestea nu sunt strict stiintifice, bazandu-se in schimb pe o morala/ideologie seculara ce se vrea a fi transmisa elevilor.

  8. Frate Alexandru, dreptul de a nu participa la orele de care vorbeşti nu cred că va avea automat efectul ce-şi’l doresc părinţii cu frică de Dumnezeu şi nu va anula (ba nici micşora) efectele acestei satanice şi ucigaşe de suflet acţiuni. Puterea ispitei asupra tânarului nu vine numai din ce este învăţat ci şi cu prcădrere şi-n mod hotărâtor din ce se practică în jur. Ispita atitudinii, poftelor şi îndrăznelii celorlalţi-(lalte) fac exact sau cât şi ce-şi doresc demonii şi slujitorii lor zeloşi. Dar oare numai asta distruge moral românul? . Oare pornografia accesibiă oricui de pe cel mai simlu telefon, imoralitatea generalizată, media suprasaturată de necurăţie şi nonvaloare, corupţia şi nerespectare legilor şi neaplicare lor, politica (de orice orientare şi culoare) comlet necreştină şi antiorrodoxă, cui slujesc? Omului? Omenirii? Binelui? Ori lui Dumnezeu poate? Iertare pentru ceste cuvinte.

  9. @ pr. Ioan:

    Sa devenim avocatii sistemului anti-familie si anti-crestinism, practicat in Suedia (si in UK, altadata) raspunzand doar aratand cu degetul racilelele poporului roman, ortodoxiei practicate la noi si societatii romanesti, cu insinuarile gratuite (dar nelipsite in acest gen de discurs filo-oocidental) despre “spiritul rusesc” al criticilor de acest gen… nu e deloc onorabil si ne asaza, din pacate, doar in etapa de negatie a realitatii, a evidentelor.

    Pana una-alta:

    … Iar preotii ori pastorii care inca indraznesc sa propovaduiasca Evanghelia asa cum e ea scrisa, sunt arestati ori amendati. Astfel de cazuri nu au fost putine si au suscitat multa atentie. Dreptul de a critica promiscuitatea, chiar pe baza Scripturii, a fost asfixiat.

    Gradul de disparitie treptata a casatoriei si familiei ca institutii in Suedia e mai avansat ca ori unde in lume. Concubinajul incepe sa devina majoritar. Unii din parlamentarii sudeze deja se pronunta pentru desfiintarea casatoriei si a familiei ca institutii. Casatoriile intre persoane de acelasi sex au fost legalizate. Rata casatoriei e in scadere. Divortul e in crestere. Rata natalitatii scade cu toate ca rata imigratiei este ridicata. Suedezii si-au pierdut vointa de a procrea generatiile viitoare si in timp tara lor va fi locuita de altii. Copiii suedezi au fost si ei confiscati de statul secular. Asa cum a prescris Platon acum aproape 2.500 de ani cind sugera ca la nastere copiii sa fie luati de la parintii lor si sa fie crescuti si educati de stat in colonii separate. Parintilor li s-a interzis dreptul de a-si pedepsi copiii, Suedia devenind, acum 25 de ani, primul stat din lume care sa interzica pedeapsa corporala a copiilor. Parintilor li se interzice deasemenea sa-si educe copiii in valorile traditionale, iar homeschooling (educatia la domiciliu) este mai in intregime interzisa. Este permisa doar in circumstante “extreme”. Parinti care au incercat sa-si educe copiii acasa pentru ai proteja de imoralitatea din scolile publice suedeze au fost arestati. Cazul cel mai celebru, acela al familiei Johannsen care a fost arestata in 2009 pe avion pe cind familia incerca sa mearga in India sa-si educe copiii acolo, inca e pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului. Cazul inca asteapta sa fie acceptat de CEDO. In plus, predarea creationismului este interzisa, atit in scolile publice cit si in cele private. In ianuarie 2012 Lotta Edholm din Partidul Liberal Suedez a anuntat noi initiative legislative care ar facilita chiar si mai mult autoritatea statului de a lua de la parinti copiii educati acasa, in special in situatiile in care parintii isi educa copii acasa din “motive religioase ori ideologice”. In ultimii doi ani autoritatile suedeze au respins fiecare cerere de educare a copiilor la domiciliu. Amenzile pentru parintii care insista sa-si educe copiii acasa au ajuns pina la $26.000.

    Ideologia sexuala suedeza e radicala. Suedia a fost prima tara din lume care a dezincriminalizat sodomia in 1940. In urmatorii 72 de ani revolutia sexuala a facut ravagii in Suedia. Nimeni nu mai indrazneste sa critice imoralitatea sexuala ori sa afirme ca vre-o practica sexuala este imorala. Astfel de afirmatii sunt vazute ca bizare, demodate ori manifestari ale unei personalitati lipsite de cultura. Atit de radicala a devenit ideologia sexuala suedeza incit, recent, in unele gradinite suedeze copiilor li se interzice sa se identifice sau sa se adreseze unii altora dupa sexul biologica ca “fata” or “baiat”. Exemplul recent care a facut inconjurul lumii a fost inaugurarea unei gradinite de copii in Stockholm cu numele “Egalia” unde copiilor li se interzice sa faca referinte la sexul biologic si li se cere sa se adreseze unii altora doar cu cuvintul “prieten” sau “prieteni”.

    Suedia isi exporta putregaiul imoral de multi ani. Il promoveaza in Consiliul Europei, in Parlamentul Europei, in Natiunile Unite. Finanteaza programe de promovare a homosexualitatii in lumea a treia. Inca din anii 50 a finantat fundatiile si programele internationale de control al populatiei. Promoveaza avortul in tarile sarace. Constringe tarile sarace sa adopte, in schimbul ajutorului financiar, programe de avort. La fel ca Olanda, finanteaza clinici avortive pe vase care navigeaza in diferite parti ale lumii unde avortul este interzis pentru a performa servicii de avort in apele internationale.

  10. Părinte Ioan, să mă iertaţi pentru îndrăzneală, dar eu găsesc foarte nepotrivit pentru un slujitor al Adevărului Dumnezeiesc prezentarea acelei opinii, care deşi vorbeşte despre orodoxie, nu caută împăraţia lui Dumneze nici dreptatea lui, care vorbeşte disprţuitor despre neputinţa unei ortodoxii ieşită de sub prigoana ateistă aproape sufocată, şi preluată de un sistem politic mult mai viclean (si mai perfid slujitor al păcatului), care foloseşte şi speculează viciul şi instinctele, libertinajul şi ideologia umanistă (satanic interpretată), aşa cum o fac însăşi demonii cănd speculează instinctele cărnii, numind libertate ceia ce Dumnezeu a arătat că-i robie şi neruşinea, sfidarea şi bajocorirea legilor firii umane (înscrise în făptură de Dumnezeu) “drepturile omului” în acelaşi duh în care şarpele a ademenit-o pe Eva spunându-i că nu-i adevărat vă acel fruct aduce moartea veşnică ci dimpotrivă îi aduce cunoaşterea binelui şi răului şi că Dumnezeu din răutate i-a oprit (ca să nu devină şi ei asemenea Lui). Aşa cum Adam şi Eva s-au facut asemenea demonului prin cădere, răzvrătire şi neascultare, astfel se fac şi adepţii “drepturilor omului” pervertind firea umană şi Adevărul divin de dragul raiului pământesc, spiritualităţii demonice, vieţii obraznice şi neruşinate, pacii şi împăcării cu păcatul, razboiului cu Dunezeu, progresului prin disrtugerea naturii, a legilor firii (şi prin modificări genetice), a puterii (prin moartea înglobată în armament ce poate distruge planeta de “n” ori), etc. Iertaţi părinte îndrăzneala mea dar nu stiu ce poate fi potrivit în ceia ce aţi aratătat ca potrivit, pentru că eu găsesc foarte nepotrivit, pentru un slujitor al Adevarului, să nu se ridice şi să spună că România are Dumnezeiasca Liturghie, că are rugători mireni şi monahi, ca are slujitori încă neânşelaţi de raiul pământesc, că turma Domnului Hristos a fost (şi este tot mai) mică, că nu face politică economică, ideologică, umanista etc, dar susţine economia prin “cine nu munceşte să nu manănânce” prin “să nu furi, sa nu mărturiseşti strâmb, să nu fii desfrânat, sa nu pofteşti, femeia, bunurile,…aproapelui” etc, că ortodoxia autentică nu este triumfalistă, ci smerită, nu la vedere, ci în ascuns si că…, de nu se văd efectele ei, este tocmai din pricina razboiului dus de acest apus împotriva lui Dumnezeu, de pacea si împăcarea omului cu păcatul în numele progresului apusean bazat nu pe renuţare, pe binefacatorul post, pe buna cuviinţă pe cinste şi curătie, etc ci pe consumul care aduce “binele” raiului pământesc (ce duce la înrobirea lumii şi desfinţarea libretăţii adevărate). Dacă slujitorul Adevărului găseşte potrivit asemenea text, socot că nici el nici autorul acelui comentariu, nu au înţeles că politicienii şi oamenii ce au în mâini soarta României, sunt în mare majoritate, fii duhovniceşti ai ăstui tip de slujitori, (cu care se şi arată în public la marile evenimente bisericeşti se premiază şi se felicită reciproc). Iertaţi-mă părinte. Sunt rău prin ce am spus. Nu ne cunoaştem şi nu am nici o bucurie, în a spune ce am spus, ci durere adâncă, îngrijorare, şi amaraciune. Aţi fost vrăjit de părutul bine, conţinut de acel text. Ce păcat ca nu v-a spus drsgostea de Adevăr si de dreptatea lui Dumnezeu, dragostea de neam, de ortodoxie şi cultura ei sfântă, dragostea de frumos şi curat, ceia ce doar în parte am îndrăznit eu să spun. Iertare.

  11. In juramantul lui Hippocrate,juramant pe care il depunde orice medic la terminarea facultatii,este scris un paragraf foarte important,anume :
    “Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. TOT ASA, NU VOI DA UNEI FEMEI UN REMEDIU ABORTIV.”
    Avand in vedere ca in lumea pagana de dinainte de Hristos exista in constiinta oamenilor faptul ca contraceptia este o crima ,deci o imoralitate,se pare ca ce se promoveaza acum in societatea si in legislatia romaneasca majoritar crestina ortodoxa este cu mult sub paganism.Nu stiu ce ne va astepta la Judecata.
    Cum mai poti convinge un catolic sa treaca la ortodoxie cand vede asa ceva…

  12. Pingback: CAMPANIE AGRESIVA DE PROMOVARE A TRANSPLANTULUI DE ORGANE. Doctorul mason Irinel Popescu decorat de Patriarhul Daniel - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Ce au spus parintii Paisie Aghioritul, Porfirie, Sofronie Saharov si Mitropolitul Hierotheos Vlachos despre TRANSPLANTUL DE ORGANE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?/ Invidie si DUPLICITATE/ Pr. Dan Damaschin despre URMARILE TRAGICE ALE AVORTULUI, CONTRACEPTIE si CRUCEA DE MAMA/ IPS Ierotheos Vlachos – interviu despre episcopi, sminteli, secularizare si clericii c
  15. Pingback: MARTURIA UN GINECOLOG CARE REFUZA SA MAI FACA AVORTURI SI LUPTA PENTRU VIATA: Doctorul Ionel Cioata din Timisoara (video) - Recomandari
  16. Pingback: Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA/ Parintele Vasile Mihoc: TRADAREA CRESTINISMULUI IN OCCIDENT A DUS LA LEGILE “HOMOSEXUALE” IMPOTRIVA FIRII - Recomandari
  17. Pingback: ULTIMA DEMENŢĂ: Omul unisex, de gen “neutru” in Suedia/ TABARA DE “NONCONFORMISM DE GEN” sau PANA UNDE MERGE REEDUCAREA INTRU HOMOSEXUALITATE A COPIILOR/ Mariajul gay: SIMPTOMUL BOLII TERMINALE A DESCRESTINARII/ Copiii abandonati
  18. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul despre gravitatea PACATULUI AVORTULUI si CUM POATE FI IERTAT -
  19. Pingback: Uciderea pruncilor – de la Irod la societatea infanticida de astazi. PRUNCII BETLEEMULUI SI PRUNCII SODOMEI: “Ofensiva celui viclean de la începutul lumii nu s-a axat niciodată mai mult pe copii” -
  20. Pingback: CEA MAI MARE MATERNITATE DIN TARA ISI INCHIDE SECTIA PENTRU AVORTURI. Cei mai multi medici refuza sa mai omoare pruncii, pe motive religioase. DIRECTORUL SPITALULUI, MARIA STAMATIN – cunoscuta ca “INGER PAZITOR” AL COPIILOR (video) | Cuv
  21. Pingback: UCIDEREA PRUNCILOR NENASCUTI – RAZBOIUL IMPOTRIVA PRUNCULUI IISUS: Avortul ucide si pe cei vii. “AVORTUL, ULTIMA EXPLOATARE A FEMEII” (si video) | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: Cazul suedez – modus operandi pentru implozia Europei intregi? COLAPSUL “CONTROLAT” AL STATULUI SUB ASEDIUL INFRACTIONALITATII PROTEJATE DE CORECTITUDINEA POLITICA pana la criminalizarea ca “rasisti” a cetatenilor normali, EN
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare