N-A MURIT COLINDUL NOSTRU…

10-12-2012 1 minut Sublinieri Print Print

MAI E VREME DE COLINDE…?

Tatiana Stepa – Colindul colindelor

(versuri de Adrian Paunescu)

Irina Loghin – Colindul colindelor (“Mai e vreme de colinde…”)


Lica Chitcan si Mihai Teleaga – Colindul Colindelor

de Adrian Paunescu

Mai e vreme de colinde,
Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.

Dar colinda din colinde,
N-are roluri, n-are mască,
Şi pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească.

Steaua, Sorcova şi Capra,
Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii,
Nu le va uita niciunul.

În colindă, cel puternic
Şi cel sfînt este Cuvîntul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pămîntul.

Noi prea multe ale noastre
Le-am pierdut la cotitură,
Prin colindele acestea
Revenim la starea pură.

Ca-ntr-o stampă din strătimpuri
Pe la geamuri sunt copiii,
Şi ies oamenii la ceruri,
Cu toţi morţii şi toţi viii.

N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cît colindele colindă
Şi copiii sînt acasă.

Cum şi astăzi ne întoarcem
Şi pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, ţară şi colinde.

Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roşii,
Hei, primiţi-i cu colindul,
Că tresar în ei strămoşii.

Şi-i colindul semn heraldic
Şi-i cultură în mişcare,
Că prin el deschidem firea
Şi că spiritul nu moare.

Şi în sufletul prielnic
Pentru fapte osebite
Clopoţeii pun ninsoare,
Cerul, florile-şi trimite.

N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile dalbe,
La mulţi ani cu sănătate.


Legaturi:


Categorii

COLINDE, Craciunul, Muzica, Video

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “N-A MURIT COLINDUL NOSTRU…

  1. Trebuie sa mai fie vreme de colinde! Din pacate, apar multe cantece care nu mai au absolut nimic in comun cu Nasterea Domnului, mai mult sau mai putin intentionat. Iar cum lumea traieste mult pe net, la tv, si in alte lumi virtualizate, colindele incep sa para ceva “din trecut”. Ce pacat! Cat ne-am artificializat si departat de o viata fireasca, cat si de adevaratele valori crestine si nationale. Intr-adevar, se vede si cat am fost si suntem colonizati de Vest, fara sa ne dam efectiv seama.

  2. Biserica nu poate confisca colindele,vezi drepturile de autor promovate de o persoana importanta,nu spun cine…Asa consider eu ca cei care canta colinde o fac si dintr-o bucurie personala,nu se gandesc numai la castig.Ce ar fi sa-l consideram si pe Tudor Gheorghe rau intentionat,cand artistul realizeaza un concert de profunda sensibilitate:
    http://www.youtube.com/watch?v=FlW73I_zWJA

  3. Colinde, colinde,
    E vremea colindelor,
    Căci gheaţa se-ntinde
    Asemeni oglindelor.
    Şi tremură brazii
    Mişcånd rămurele,
    Căci noaptea de azi-i
    Cånd scånteie stelele.
    În noaptea de astăzi
    Copiii şi fetele
    De dragul Mariei
    Îşi piaptănă pletele.
    De dragul Mariei
    Şi-al Måntuiorului
    Luceşte pe ceruri
    O stea călătorului.

    Mihai Eminescu

  4. Colindele traditionale romanesti raman pentru noi romanii, de oriunde am fi, una dintre manifestarile bucuriei Nasterii Domnului, dar si a sentimentelor nationale si familiale traite impreuna de Sfintele Sarbatori !
    Si in bisericile ortodoxe din vest le cantam in fiecare an, cum le cantam si acasa inconjurati de rude si prieteni !

    Oricat s-ar incerca de catre ne-ortodocsi sau atei sa fie pervertit acest obicei, nu vor reusi, caci acest obicei nu ese unul comercial, ci unul sadit in suflet de credinta !

  5. Cum sa moara colindele?
    Noi, ticalosii si mult-pacatosii, strigam in tarie cu glas de bucurieeeee :

    http://www.youtube.com/watch?v=Y4NCQdWpznc

    Limbile sa salte Cu cantari inalte !

    Refren :Sfânt esti Doamne, miluieste-ne pe noi !

    Sa strige-n tarie
    Glas de bucurie

    Laudând pe Domnul,
    Sa strige tot omul

    Ca Domnul e mare
    Si Imparat tare!

    Pe vârfuri de munte
    S-aud glasuri multe,

    Cântati pe Imparatul,
    Ca nu-i ca El altul.

    Dati rugi ne-ncetate,
    Mila sa-Si arate..

    ..Spre noi ticalosii
    Si mult pacatosii !

    Cântati, sa-nteleagă
    -Peste lume-largă –
    Ca Dumnezeu poate
    A-mpărăţi toate.

  6. Colind ceresc
    de Radu Gyr

    Cerul si-a deschis soborul
    – Lerui, Doamne, Ler –
    au pornit cu plugusorul
    ingerii prin cer.
    Merg cu pluguri de oglinda
    si de giuvaier,
    toti luceferii colinda
    – Lerui, Doamne, Ler –

    Vantul sufla cu lumina
    – Lerui, Doamne, Ler –
    in buhai de luna plina
    leganat in ger.

    Patru heruvimi cu gluga
    alba de oier
    sub feresti colinde-ndruga,
    – Lerui, Doamne, Ler –
    N-au venit cu grau la poarta,
    ci au rupt din ger
    stele mari ca sa le-mparta,
    – Lerui, Doamne, Ler –
    Si-n Florar de roade grele,
    – Lerui, Doamne, Ler –
    va fi campul cer de stele
    tolanit sub cer?

    Numai tu astepti in tinda,
    – Lerui, Doamne, Ler –
    suflete ce n-ai colinda
    si nu stii Prier.

    Nici un cantec alb nu vine
    falfaind mister,
    cu o stea si pentru tine,
    – Lerui, Doamne, Ler -

  7. Colind bizantin (prima oara l-am ascultat la voi, pe acest site)

    http://www.youtube.com/watch?v=ciL3H-Iq3m4

    Cel far’ de-nceput
    Azi s-a pogorat
    Si intru Fecioara s-a salasluit

    R: Leru-i ler,

    Leru-i ler

    leru-i ler,

    leru-i ler,

    Leru-i Domn din cer

    De la Rasarit
    Magii au venit
    Daruri sa aduca Stapanului

    Unde-i Imparatul?
    Au intrebat
    Si Irod atuncea mult s-a maniat.

    Magii au plecat
    Pe Irod lasand,
    Steaua luminand si calea aratand.

    Venind la Iisus
    Ei s-au bucurat
    Laudand pe Domnul si s-au inchinat

    Aur au adus
    Smirna au inchinat
    Si tamaie scumpa Celui Preainalt

    Ingerii cantau
    Pastori fluierau
    Cerul si pamantu-ntreg se veseleau

    Astazi toata lumea
    Se bucura
    Pe Stapanu-L canta si-L lauda

  8. Din cer senin

    http://www.youtube.com/watch?v=9eGqS78Jkto

    Din cer senin, un cor divin
    Se-aude lin cântând (bis)

    Păstori cu har, pe culmi apar,
    Miei albi in dar ducând.

    O stea din zări, veghind cărări,
    Spre depărtari arzand

    Conduce magi, cu daruri dragi,
    In albi desagi ducând.

    Si-un Prunc plapând, cu chipul blând,
    Stă surâzând, tacând

    Iar Mama Sa il legăna
    Si tot se bucura.

    Si cerul sfânt si-acest pământ
    S-au luminat prin Prunc.

    Si s-au sfintit si s-au slavit
    Acei ce L-au primit.

    Iar noi văzând, ne inchinăm
    Si chipu-i sărutăm

    Cu dor voind ai Lui să fim
    Si-n veci sa Il slăvim

    Din cer senin, un cor divin
    Se-aude lin cântând

  9. Sus la varful muntelui

    http://www.youtube.com/watch?v=ryoapfUp5Jk

    Refren: Ai, leru-i Doamne

    In mijlocul codrului
    Imi sunt doua lemnisoare (bis)
    Bradul verde, teiul alb.
    Si-amandoua se sfadesc. (bis)

    Zise bradul catre tei:
    “Mai teiule, frate-mi esti, (bis)
    Cu mine ce te sfadesti?
    Ca eu sunt un lemn de brad(bis)
    La toti oamenii li-s drag.
    Tu esti tei putregaios (bis)
    Si nu esti nici de-un folos”

    “Ba eu sunt un lemn de treaba(b)
    Ca toti mesterii ma-ntreaba.
    Care unde ma gaseste, (bis)
    De icoane ma croieste,
    Pe margini ma zugraveste, (bis)
    Cu aur ma poleieste,
    Si-n biserica ma baga, (bis)
    Toata lumea mi se roaga
    La biserica ma duce (bis)
    Tot poporu’si face cruce
    In biserica ma pune (bis)
    Oamenii sa se inchine..
    Tu, bradule, rasinos (bis)
    Tu nu esti nici de-un folos”

    “Ba eu sunt un lemn de treaba(bis)
    Ca toti mesterii ma-ntreaba
    Care unde ma gaseste (bis)
    De sindrila ma croieste
    Din mine fac sindrila (bis)
    De-acopar biserica.
    Ca de n-ar fi sindrila, (bis)
    In biseric-ar ploua,
    Aurul ti s-ar strica (bis)
    Si-ar fi amar de cinstea ta”

    Asta-i bradul cel stufos (bis)
    Asta-I Domnul Cel frumos
    Asta-i tufa cea stufoasa (bis)
    Asta-i Doamna cea frumoasa.

  10. Paisia, bucuria si puterea cuvintelor tale m-au trimis sa deschid acel link si sa descopar si eu “Limbile sa salte!”, pe care nu l-am mai auzit pana acum. Ce colind minunat! Multumesc!

    Nici eu nu cred ca vor pieri colindele (prea curand!), desi vad din an in an mai putini colindatori, mai multi copilasi, mai ales tiganei, care bat la usa inca de la Sfantul Nicolae si indruga o poezie/urare ametita doar pentru a primi bani. Vad ca multi privesc colindele ca pe o “piesa de muzeu”, nu ca pe o marturie fireasca a Nasterii Domnului…

  11. Frumos, Doamne!
    M-a impresionat inseosebi interpretarea Tatianei Stepa!
    Pacat ca lipsesc versurile cele mai duhovnicesti:

    Dar colinda din colinde,
    N-are roluri, n-are mască,
    Şi pe ea tot omul lumii
    E chemat să o rostească.

    În colindă, cel puternic
    Şi cel Sfânt este Cuvântul
    Cum uneşte într-o noapte
    Omul, Cerul şi pământul.

    Colindaţi cu drag de oameni,
    Colindaţi cu drag de ţară,
    Ca în(sau din) noaptea asta nimeni
    N-are voie să mai moară.

    Nici furtunile din lume,
    Şi nici propria uitare,
    Nu ne-au şters din suflet dorul,
    Ţara noastră ne mai doare

  12. @ Daniela:

    Da, exceptionala continuarea versurilor. Nu o stiam. Nici macar partea de versuri cantata de cei 2 folkisti nu am gasit-o transcrisa. Ai undeva intreaga poezie, eventual si cantata?

    Iti multumim!

  13. Din pacate am avut toata ziua probleme cu internetul si nu am putut intra mai repede. Va trimit poezia cum o am eu. Nu o am cantata dar cred ca o am toata.

    Colindul colindelor
    de Adrian Păunescu

    Mai e vreme de colinde,
    Se mai poate, se mai poate,
    Dacă sufletul rămâne
    Cel mai mare dintre toate.

    N-am murit ca neam al lumii
    În vreo clipă viforoasă,
    Cât colindele colindă
    Şi copiii sunt acasă.

    Grea e zilnic lupta pâinii,
    Viaţa pe pământ e dură
    Totuşi, oamenii de-a pururi
    Mai au gust pentru cultură.

    Le mai trebuie şi suflet
    Şi la suflet fac apelul,
    Când se-apropie buhaiul
    Şi când ţipă clopoţelul.

    Poate nici n-a fost vreo vreme
    Ca aceasta, însetată
    De colinde pentru suflet
    Ca de-o unică răsplată.

    Au căzut de-a lungul vremii
    Multe semne distinctive
    Ori din cauze profunde,
    Ori din lipsă de motive.

    S-a pierdut şi din specific
    Şi din fizionomie,
    Dar colindele de-acasă,
    Peste ţară mai adie.

    Dar ne vom întoarce mâine
    Cu ştiinţa şi lumina
    Să ne căutăm întreagă
    Şi curată rădăcina.

    Cum şi astăzi ne întoarcem,
    Şi pe prunci îi vom deprinde,
    Să nu uite niciodată
    Oameni, ţară şi colinde.

    Steaua, Sorcova şi Capra,
    Pluguşorul şi Ajunul,
    Le vor învăţa copiii
    Nu le va uita nici unul!

    Dar colinda din colinde,
    N-are roluri, n-are mască,
    Şi pe ea tot omul lumii
    E chemat să o rostească.

    În colindă, cel puternic
    Şi cel sfânt este Cuvântul
    Cum uneşte într-o noapte
    Omul, Cerul şi pământul.

    Colindaţi cu drag de oameni,
    Colindaţi cu drag de ţară,
    Ca în noaptea asta nimeni
    N-are voie să mai moară.

    Nici furtunile din lume,
    Şi nici propria uitare,
    Nu ne-au şters din suflet dorul,
    Ţara noastră ne mai doare.

    Cu soluţii de aiurea
    Scara n-o să urce treapta,
    Nu ne vine fericirea,
    Nici din stinga, nici din dreapta.

    Noi din noi şi-a noastră vrere,
    Noi din noi şi-a noastră fire,
    Vom trăi în soarta noastră
    Şi te vom păzi, iubire.

    Noi prea multe ale noastre
    Le-am pierdut la cotitură,
    Prin colindele acestea
    Revenim la starea pură.

    Ca-ntr-o stampă din strătimpuri
    Pe la geamuri sunt copiii,
    Şi ies oamenii la ceruri
    Cu toţi morţii şi toţi viii.

    Şi în sufletul prielnic
    Pentru fapte osebite
    Clopoţeii pun ninsoare
    Cerul, florile-şi trimite.

    Şi-i colindul semn heraldic,
    Şi-i cultură în mişcare,
    Că prin el deschidem firea
    Şi că sufletul nu moare.

    Vin copiii să dezlege
    Din obraji fantasme roşii,
    Hei, primiţi-i cu colindul,
    Că tresar în ei strămoşii!

    N-a murit colindul nostru,
    Se mai poate, se mai poate,
    Leru-i ler, florile dalbe,
    La mulţi ani cu sănătate.

  14. Colind pentru cei plecati departe de tara
    de Adrian Paunescu

    Orice ai fi
    Si unde te-ai tot duce
    Cat ai fi de rau si cat de bun
    Ca mai crezi sau nu mai crezi in cruce
    Cel mai greu iti este de Craciun.

    Cand se strang strainii pe la case
    Si lumini se-aprind din pomii lor
    Ti se face frig, un frig in oase
    Si de-acasa ti se face dor.

    Bate vantul, bate dinspre tara
    Sufla in rani cu sare si pelin
    Bate vantul si te inchide afara
    Rudele in vizita nu vin

    Mori aici si nimeni nu te-aude
    Dar viseaza tot ce iti e pe plac
    Ca te barbieresti si pleci la rude
    Si gasesti pe masa cozonac.

    Din putinul lor ai tai vor face
    Tot ce pot sa fie fericiti
    Sa traiasca in liniste si-n pace
    Sa mai rada, sa mai bea un sprit.

    Orice ai fi si unde ai fi batrane
    Daca dorul salele ti-a frint
    Si din dor nimic nu-ti mai ramane
    Sa te asezi cu fata la pamant.

    Si sa plangi cand altii-s sarbatoare
    Hohotesc de parca te-ar sfida
    Si sa-ti plangi durerea ta cea mare
    Si sa plangi de dor de tara ta.

    http://www.youtube.com/watch?v=X9jrteo1a_I

  15. Dumnezeu Preasfantul
    colindand pamantul
    A vrut sa nu mai fie
    Potop si urgie.
    EL facu lumina,
    Blanda si senina,
    Si-si trimise FIUL
    S-alunge pustiul
    Fiul se-ntrupeaza,
    Lumea Lumineaza,
    Fecioara MARIA
    Naste pe MESIA.
    Dumnezeu Preabunul
    Ne-a trimis Craciunul
    CU HAR SI BUCURIE
    SI LA VOI SA FIE!!!!!!
    http://www.youtube.com/watch?v=9TjhlKwCTAk
    Apropos de potop si urgie, chiar acum cand va scriu, in MAdison Square GArden din New York, e un concert de binefacere pt victimele uraganului Sandy. Stie Dumnezeu caile Sale….
    CU MULT drag, admini…. si frati intru Hristos.
    Asta-i Seara de Craciun/ Sa te veselesti om bun
    Nasterea de Bucurie/ La multi ani cu veselie. (spre mantuire, desigur)

  16. Pingback: HRISTOS SI IROZII DE IERI SI DE AZI. Pastorala de Craciun a PS Sebastian, Episcopul Slatinei: ULTIMA PERSECUTIE A CRESTINISMULUI -
  17. O voce extraordinara a Tatianei Stepa!

  18. Pingback: STEFAN HRUSCA si valorile pe care le traieste si le marturiseste: CREDINTA, CUVIINTA, OMENIA, VERTICALITATEA. Sfatul unui tata bun din “alta lume”: “Auzi, oriunde te duci, sa fii om!“ (VIDEO) - Recomandari
  19. Pingback: TRAGEDIA CRACIUNULUI FARA HRISTOS. “Craciunul” sau “Nascutul”? CE SI CUM SARBATORESTE OMUL DE AZI? De la TAINA INTRUPARII la IZGONIREA LUI DUMNEZEU din lume. In cautarea duhului pierdut al Nasterii Domnului -
  20. Pingback: COLINDE cu grupul DATINA ROMÂNEASCĂ al Asociatiei TRADITIA ROMÂNEASCĂ - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Articole Recomandate

Documentare