Intrebarea anului 2013: VA MAI FI OARE OMENIE PE PAMANT? Noua “etica” a relatiilor sociale: ANGAJATUL “IDEAL” sau NOUL SCLAV NEFERICIT, gardienii de personal, oamenii-produs si pensionarii DEPORTATI

1-01-2013 34 secunde Sublinieri

Se caută angajatul perfect: munceşte mult, pe bani puţini. În 2013, cine nu e productiv şi nu face ore suplimentare neplătite, va găsi greu un loc de muncă.  Este părera specialiştilor în resurse umane, care au studiat bine piaţa. Tot ei spun că în noul an angajatorii vor de la români eficienţă maximă, cu investiţii minime.

Vor fi preferaţi angajaţii care acceptă din start ore suplimentare şi care conving angajatorii că ştiu ce au de făcut şi că fac lucrurile bine. Munca bine făcută, nu va fi însă răsplătită pe măsură. Angajatorii profită de faptul că numărul şomerilor e mare iar locurile de muncă sunt puţine.

Cei mai mulţi dintre români spun că nu ar risca să-şi piardă locul de muncă. De aceea “n-o să-i omoare” câteva ore în plus la serviciu. Cele mai căutate meserii pentru care se vor organiza şi programe de formare profesionale, în 2013, sunt cele de lucrător în comerţ, contabil,  ospătar sau bucătar. Meserii în care orele suplimentare nu prea sunt în… meniu.

Sărbătorile de iarnă s-au revărsat prin toate colţurile cât de cât încălzite ale societăţii româneşti, în ciuda zvonurilor glumețe despre sfârşitul lumii. Prin magazine, populaţia semi-îngheţată geme indiferent sub apăsarea colindelor. (…). Cei mai ciudaţi sunt cei care bântuie prin mall-uri. Privesc fix, cu ochii împăienjeniţi, ca nişte zombies care repetă pentru Apocalipsă. Obosesc, se împleticesc, se lovesc unul de altul, se uită în gol. Privești în stânga și în dreapta: produse pe rafturi, produse lângă rafturi, oameni-produs holbându-se la etichete, punând etichete, punând etichete unul altuia. Accept ideea că aşa acţionează un proces social impersonal, dar cum să tratezi lucrurile impersonal când ai de-a face cu oameni pe care alți oameni îi transformă în produse, în obiecte pe care le împachetează în plastic? Nu, nimic nu se arată a fi întâmplător sau impersonal aici. Poate inconștient, dar nu impersonal.

La intrare te întâmpină un gardian de la firma de pază. Îți va înveli personal bunurile personale într-o pungă de plastic, un fel de ambalaj. De ce? De ce nu pot să-mi las lucrurile la păstrare undeva, sub cheie? Înțeleg perfect că ceea ce am s-ar putea amesteca cu ceea ce vreau să am, cămall-ul nu permite o asemenea ambiguitate promiscuă, că gardienii[ii] se tem ca eu să nu pretind că ceva din ceea ce mi-aș dori să am este al meu. Proprietatea cumpărătorului nu trebuie să aibă vreo atingere cu proprietatea vânzătorului. Separația ontologică în ordinea proprietății este regula de căpătâi a Capitalului. Orice confuzie se numește furt sau revoluţie. Dar de ce proprietatea mea nu poate intra în mall decât ambalată în plastic, la fel cum produsele intră în depozitele lui?

Răspunsul e simplu: pentru că mall-ul nu recunoaște un alt regim ontologic decât pe cel al produselor puse în vânzare – fie că sunt produse materiale, fie că sunt produse sociale – așa cum manager-ul ori lucrătorul corporatist îndoctrinat nu recunosc alt regim al relațiilor sociale în afară de cel economic. Procesul ne afectează pe toţi. Spunem că fiecare om are prețul lui, că fiecare dintre noi are o etichetă cu prețul pe ea. Punga de plastic este emblema universală al obiectivării. În timpul dictaturii comuniste simboliza contribuția colectivă impusă de stat la orice potențială achiziție. Toate pungile erau la fel și se găseau peste tot, la același preț. Atunci când a venit penuria, toate pungile de plastic au devenit inutile, ca și planificarea economică. Oricum se rupeau imediat, erau subţiri şi străvezii precum văzduhul. Oamenii au început să poarte sacoșe din material textil, își personalizau la maximum vânătoarea de magazine cu coadă. Întrebarea personală prin excelență devenise “unde e coadă?”. Unii etalau sacoșele cu mândrie, ca niște profesioniști ai foamei. Punga de plastic era disprețuită. Acum, în epoca mall-ului, punga de plastic poartă mesaje publicitare, te identifică drept cumpărător, uneori drept simpatizant al vreunui partid sau drept victimă ignorantă a acestuia. Ea înlătură suspiciunea că ai dori să atentezi la valoarea socială fundamentală a proprietății private. Dacă accepți ca gardianul să-ți ambaleze bunurile într-o folie de plastic, ca și cum ar fi proprietatea magazinului pe care îl vizitezi, aceasta arată că respecți principiile elementare ale economiei de piață: “toate obiectele sunt egale în faţa management-ului” şi „nimeni nu este mai presus de bani”.

Să presupunem că ai noroc. Atunci nici un responsabil de raft nu te întreabă dacă poate să te ajute cu ceva. “Pot să vă ajut?” Te aștepți să se întâmple, la fel cum te aștepți să fii țiuit aiurea de detectorul de hoți de la ieșire. Întrebarea aceasta mă pune mereu în dificultate, mi-a fost pusă chiar şi în librărie. Cum poţi să ajuţi un om care se uită galeş la cărţi? Nu are scăpare, este irecuperabil. Sau poate nici nu are nevoie de ajutor. Poate este agasat de monotonia colectivistă a automatismelor verbale de marketing cu sila. Poate o recomandare ar accepta cu bunăvoinţă, ar sta de vorbă puțin cu responsabilul de raft, l-ar întreba ce îi place mai mult la raftul lui etc. Dar asta presupune ca umanitatea să învingă propaganda corporatistă şi dogmele inepte pe care le cultivă congregația fanatică a “experților” în marketing. Dogmele acestea, pe care nici cei ce le bagă angajaților pe gât nu le pricep, multiplică fără sens comportamentul maşinal al paznicilor de consumatori. În cazul de faţă e vorba de angajaţii care (chipurile) te ademenesc cu tot felul de bunătăţi. În realitate, ei par mai mult colaboratorii fără viaţă cognitivă ai unui Moş Crăciun scrântit.

După ce ai terminat activitatea mai mult sau mai puţin plăcută de explorare ajungi la casă. Casa banilor, nu a ta. De fapt, “casa ta” este a băncii, pentru că tu nu ai plătit toate ratele, va fi a ta peste 20 de ani. O persoană indiferentă te salută doar după ce se uită să nu cumva să ieşi cu ceva în cărucior. Procedură de rutină impusă de management[iii], ca să nu plece vreun produs pe nesimţite. După aceea ieși în grabă. Ți se pare că ai scăpat.

E o iluzie, nu scapi chiar atât de ușor. Nu, libertatea de a fi o persoană este doar alegoria de Crăciun din magazinul cu jucării. La serviciu vei avea în curând epifania sărbătorească supremă, cum că întreaga ta existență are deasupra tavanul scheletic al unui hypermarket[iv] de proporții universale. Halucinație sau realitate, vei avea impresia că întâlnești oameni doar în subterane, underground. Un prieten îmi spunea că șefii din companie repetă la modul imbecilizant afirmația stupidă potrivit căreia “firma este o familie”. Mai mult, aceiași gardieni de personal se așteaptă ca de sărbători, în timpul lor liber, angajații să petreacă fericiți împreună, uitând de adevărata lor familie și de prieteni. Firma organizează pentru ei ceva special, o nemaipomenită ocazie festivă de comuniune sufletească. Acestor fanatici periculoşi nu le trece nici o clipă prin cap că angajații nu le aparțin cu întreaga lor viață. Dacă trăiesc cea mai mare parte a timpului nedormit la serviciu, nu înseamnă totuşi că serviciul este natura lor profundă și locul lor natural. Mă întreb dacă şefuleţii aceştia înfumuraţi sunt atât de ipocriți încât să considere că ei înșiși au o altă familie decât firma? Mă tem că sunt.

Desigur, așa ceva se întâmplă într-o companie modestă. Totalitarismul lui Mall Crăciun (ideologia mall-ului total) se manifestă diferit în cazul unei bănci. Mai ales că întreg Universul cunoscut trece prin convulsii financiar-bancare ce îi îndeamnă moralizator pe toți săracii la austeritate. Chiar și în țările unde băncile nu sunt la tot pasul ca la noi, unde oamenii sunt prea nevolnici ca să aibă nevoie de economisire (să economiseşti de pe o zi pe alta, aşa cum trăieşti, e un non-sens), unde nimeni nu-ți impune să primești salariul pe card (pentru că nu ai salariu), lumea suferă din pricina afacerilor bancare scandaloase care au declanșat criza financiară. Mall Crăciun nu suferă deloc, se bucură împreună cu prietenii săi. Iată, un alt amic îmi povestea cum cutare bancă a organizat un team-building superficial şi fals, care costă cât un apartament de trei camere în centrul Bucureştilor, perfect renovat şi mobilat. În locul chermezei de firmă din frumoasa staţiune montană, nu mai bine făcea banca un gest de mare generozitate şi folosea acei bani drept cadou de Crăciun? Dar nu pentru angajaţi, în familie. I-ar fi putut da unuia dintre bunii rău platnici care şi-a pierdut slujba din pricina crizei financiare şi urmează să fie evacuat. La urma urmelor, în marketing există conceptul acela rafinat de “responsabilitate socială corporatistă”. Ce e mai responsabil decât să încerci să repari răul produs de profesiunea ta? Nu de tine, de prietenii tăi şi ai lui Mall Crăciun. Zic şi eu aşa… Nu ştiu, îmi imaginez. Ar fi putut să amâne evacuarea pentru mai multe familii. În fine, să zicem că nu evacuează oricum pe nimeni în toiul iernii (capitalismul a evoluat simţitor de la Charles Dickens încoace), atunci ar fi putut să refinanţeze mai ieftin nişte credite, ca şi cum ar fi fost un cadou, ar fi reuşit să facă nişte oameni fericiţi. Nu, au ales să-i facă pe proprii angajaţi puţin mai plictisiţi, în cel mai bun caz puţin mai înfumuraţi: au făcut un team-building. Au clădit echipa, au pus o friptură bună la temelie. Indicatorii de marketing vor urca până la cer. Dacă ar fi făcut altfel, şi-ar fi negat misiunea providenţială, aceea pentru care băncile nu sunt “lăsate să cadă” de către stat. Aceeaşi pentru care salariaţii debitori sunt lăsaţi să prăbuşească la pământ.

Vom ajunge din nou prin magazine. Poate angajatul acesta să ne ajute cu ceva? Nu, pentru că nu este o persoană. Nu vorbește ca o persoană, nu privește ca la o persoană. Nu poate ajuta pe nimeni.

Pensionarii germani sunt trimisi, pe motivul diferentelor substantiale de preturi, in camine de batrani din Europa de Est si Asia, in ceea ce a fost numit un proces de “deportare inumana”, informeaza Daily Mail. Din ce in ce mai multi batrani sau persoane aflate in nevoia unor ingrijiri medicale sunt trimisi in afara tarii din cauza costurilor uriase din tara lor.

Cercetatorii au observat ca 1.146 de pensioanri germani locuiau in azilele din Ungaria in 2011, peste 3.000 in Cehia si aproximativ 600 in Slovacia, precum si in tari ca Spania, Grecia si Ucraina, dar si Thailanda sau Filipine. Biroul Federal german de Statistica arata ca aproximativ 400.000 de batrani se afla in imposibilitatea de a-si permite internarea intr-un camin, deoarece speranta de viata a crescut, in timp ce pensiile au ramas la acelasi nivel.

Expertii estimeaza ca numarul celor care nu-si vor putea permite costurile din ce in ce mai mari ale caminelor de batrani va creste pana in pragul exploziei. Este si cazul Marii Britanii, transmite Mediafax, unde foarte multi pensionari au ajuns in situatia de a fi nevoiti sa-si vanda locuintele pentru a-si putea permite plata costurilor pentru sanatate.  Anumite clinici private au inceput chiar sa dezvolte centre in afara tarii, in timp ce casele de asigurari au supus dezbaterii costurile reduse ale caminelor din strainatate.

Asiguratorii germani incearca sa investigheze daca azilele din afara tarii pot intr-adevar sa se ocupe de pacienti. Legea europeana limiteaza posiblitatea asiguratorilor de a acorda fonduri pentru tratamentele din afara tarii, masura susceptibila de a fi modificata ca urmare a faptului ca politicienii europeni sunt asteptati sa raspunda situatiei imbatranirii populatiei Europei. Ulrike Mascher, presedintele VdK -un grup de expertiza socio-politica, a declarat pentru publicatia The Guardian ca “pur si simplu nu putem lasa acei oameni, care au construit Germania pana in punctul in care a ajuns azi, sa fie deportati. (…) Este inuman“.

Artur Frank, directorul Senior Palace, companie care gaseste camine de batrani pentru cetatenii germani in Slovacia, a declarat insa ca e gresit sa spui ca batranii sunt “deportati”.Multi dintre el sunt acolo prin vointa proprie, rezultatul unor decizii sensibile luate de famillile lor, care stiu ca acolo le va fi mai bine”, a explicat Frank.

Legaturi:


Categorii

Articolele saptamanii, Criza preturilor, criza alimentara, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva populatiei, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “Intrebarea anului 2013: VA MAI FI OARE OMENIE PE PAMANT? Noua “etica” a relatiilor sociale: ANGAJATUL “IDEAL” sau NOUL SCLAV NEFERICIT, gardienii de personal, oamenii-produs si pensionarii DEPORTATI

  1. Cele mai căutate meserii pentru care se vor organiza şi programe de formare profesionale, în 2013, sunt cele de lucrător în comerţ, contabil, ospătar sau bucătar. Meserii în care orele suplimentare nu prea sunt în… meniu.

    contabilii nu fac ore suplimentare???? cei care au scris ineptia aia sunt de pe alta planeta… pur si simplu BUBUIE.

    al doilea articol e pur si simplu genial!

  2. Deci, nu e destul ca tinerii nostri calificati merg in Europa sa le stearga batranii la fund. Ne mai trimit si noua o parte dintre ei…Tot e bine ca nu-i eutanasiaza.
    Cat despre faptul ca le este mai bine la mii de kilometri departare de casa si de familie, intr-adevar, numai un fiu/o fiica cu inima “sensibila” poate lua asa o hotarare fara sa il/o mustre constiinta.

  3. Tot de primul articol ma leg…
    Desigur ca au dreptate cand spun ca “Se caută angajatul perfect: munceşte mult, pe bani puţini. În 2013, cine nu e productiv şi nu face ore suplimentare neplătite, va găsi greu un loc de muncă”
    Dar asta nu a inceput de azi, e veche, in ultimii ani agravandu-se pana la cronicizare.

    Nu stiu cui foloseste aceasta concluzie a… (atentie!) specialistilor HR decat tot firmelor si angajatorilor pentru care acestia lucreaza. Si sa spui ca o anume profesie de “suport” care are deadline-uri multiple si precise nu are ore suplimentare in meniu denota incompetenta (daca vine din partea “specialistilor” HR care ar trebui sa cunoasca lucrurile astea) sau ignoranta, daca e venita de la jurnalistii lu’ peste.

    Ce semnal se da prin afirmatii precum “Vor fi preferaţi angajaţii care acceptă din start ore suplimentare şi care conving angajatorii că ştiu ce au de făcut şi că fac lucrurile bine. Munca bine făcută, nu va fi însă răsplătită pe măsură.”? Cine are de castigat de aici? Angajatii (potentiali)? In orice caz nu – acestora li se transmite din start ca n-au alta varianta decat sa-si accepte statutul de sclavi iar angajatorul este incurajat (e putin spus) sa ramana pe pozitii de forta, cu biciul in mana.

    Mergand spre al doilea articol citat de voi:
    sunt foarte putine firmele care-si respecta angajatii si ca “oameni”, nu doar ca factor de productie, strict economic.

    Team building-urile sunt bugetate (de obicei “platite” de departamentul de Res. Umane) si in firma ele sunt privite ca un plus pentru angajati (ajuta la cresterea coeziunii intre angajati si indirect la cresterea performantei etc.). Deci foarte greu se poate schimba destinatia initiala a acelor bani, mai ales redirectionati catre sponsorizari de genul celor amintite (activitati cu totul neproductive). Apoi, daca tot se gandeste cineva la acele variante, ma intreb daca le-a facut cunoscute celor in masura din firma sa, sau doar in cercurile de prieteni/cunostinte? Daca aveti ceva de spus, spuneti fratilor! Cu grija, dar spuneti. Daca nu spunem, sa nu ne plangem doar de ceilalti, ci sa incepem cu noi. E simplu sa gasim vina altora, dar greu sa evaluam minsurile noastre!
    Tot legat de TB si petrecerile de Craciun sau alte ocazii, trebuie subliniat ca acestea sunt dorite de MAJORITATEA ANGAJATILOR, cel putin la nivel declarativ! Spune angajatilor ca nu-i mai duci in club de Craciun si ca banii aia ii dai unor nevoiasi, sau ca nu-i mai duci la munte/mare in team building anul asta – n-o sa le convina… Deci ne intoarcem iarasi la problema cu vina noastra.

  4. “Se caută angajatul perfect: munceşte mult, pe bani puţini.”
    Lucrez in domeniul constructiilor. Angajatorii au o denumire sarcastica pentru angajatul perfect: “Universal 650”. Unealta buna la toate. Cand am intrat in breasla acum 14 ani, fiecare meserie isi avea rostul ei, fiecare om apartinea unei echipe. Acum se cauta oameni care cunosc cat mai multe meserii. Culmea este ca se gasesc astfel de oameni. diavolul iti da stiinta si cat mai multe cunostinte, chiar putere de munca exceptionala. Orice, numai sa te indepartezi de Dumnezeu. Ce e mai brav si eroic in zilele noastre decat sa fi un “profesionist desavarsit”? 12 ore de munca pe zi, 7 ore de somn, 2 ore treaba in casa, 1 ora prin magazine, 2 ore la tv. Unde se mai strecoara Dumnezeu in orarul asta?

  5. Despre sf.Vasile nimic ?

  6. @ Cornel:

    Nu stiti ca aceasta este pagina de stiri si recomandari si ca pagina principala a siteului cuprinde, in general, si articolele despre sarbatori, sfinti etc.?

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/01/01/vasile-cel-mare-despre-mila-nedreptate/

  7. Nu am stiut,iertare!

  8. dumnezeul BAN este un dumnezeu dur, riguros, eficient, foarte calculat, nu lasa nimic la voia intamplarii, da restul pana la ultima centima, cere sacrificii (jertfe) pe altarul echilibrului bugetar si al maximizarii profitului si nu cunoaste mila. Iar slujitorii lui se numesc homo economicus abjectus.

  9. Pingback: SPICUIND SI TALCUIND FILE DE “EVERGHETINOS” SPRE FOLOSUL CELOR DE AZI, CU PROFESORUL ION PATRULESCU – conferinta de la Timisoara, 2008 (partea a II-a) -
  10. Pingback: 'CRIZA SECERA VIETI OMENESTI' - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: UNIUNEA EUROPEANA A SARACIEI SI SUPRAVEGHERII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: BONUS PENTRU "TURNAREA" COLEGILOR: cum "reformeaza" GRECIA administratia publica... - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: MAMELE DIN ROMANIA – BATJOCORITE SI SACRIFICATE PE ALTARUL “EFICIENTEI”? Cum este persecutata MATERNITATEA si apoi culpabilizata FEMEIA in tara politicienilor cu gandire malthusiana, care PREGATESC NOI CONCEDIERI MASIVE - Recomandari
  14. Pingback: ROMANIA, in curand in FALIMENT?/ Ce s-a ales de axa Washington-Londra-Bucureşti si CUM AM DEVENIT O TINTA/ Greciei i se preconizeaza al 7-lea an de RECESIUNE/ 2013: ANUL DECISIV pentru Uniunea Europeana (analiza STRATFOR) - Recomandari
  15. Pingback: EXPERIMENTUL LUCIFER VARIANTA CORPORATE: angajatii YAHOO, obligati sa se CONCEDIEZE reciproc! - Recomandari
  16. Pingback: Avertismente grave… de la dreapta la stanga: OMUL NEPOCAIT CERE DICTATURA/ Despre lumea ANTI-CIVICA si, mai ales, ANTI-UMANA a viitorului - Recomandari
  17. Pingback: “Rosii Spania culese de romani” sau o ALTFEL de amenintare la SIGURANTA NATIONALA: Romania devastata de saracie - Recomandari
  18. Pingback: “Satul puturosilor”, campania impotriva SALARIULUI MINIM pe economie si OBEDIENTA ACCEPTABILA sau cand e “OK” sa fi sluga: cand seful e MANAGER - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare