Pastorala de Pasti a IPS Teofan: LITURGHIA, INTRE PERMANENTIZAREA INVIERII SI RUTINA DISTRUGATOARE DE VIATA/ Apel catre preoti pentru evitarea impartasirii credinciosilor in Vinerea Mare si a participarii formale la Inviere

2-05-2013 6 minute Sublinieri

liturghia

“Să fie conștientizat poporul prin cuvânt de învățătură că momentul în care se împarte lumina ce binevestește biruința asupra iadului și a morții nu este semnalul că se poate pleca de la biserică spre alte locuri (corectând, pe cât posibil, o astfel de mentalitate), ci este momentul în care suntem chemați să ne adâncim și mai mult în atmosfera liturgică din prima zi a Sfintelor Paști”.

***

Dumnezeiasca Liturghie – trăire a tainei Învierii

– doxologia.ro –

Iubiţilor preoţi din parohii,
cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi
drept-credinciosului popor
al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Iaşilor:
har, bucurie, iertare şi ajutor
de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

„Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea, că, ori de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Mea veţi vesti, Învierea Mea veţi mărturisi.“ (1)

 Iubiţi fraţi preoţi,

Drept-măritori creştini,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Se cuvine să aducem mulţumire, înainte de toate, Domnului Hristos că ne-a învrednicit să ajungem şi anul acesta la slăvitul praznic al Învierii, la noaptea cea plină de lumină a Sfintelor Paşti. Ne bucurăm pentru aceste clipe, anticipând bucuriile pe care le vom trăi timp de câteva zile în ritm de sărbătoare pascală.

Despre rostul şi importanţa Învierii Domnului pentru viaţa noastră, marele teolog Dumitru Stăniloae spune: „Fără înviere, naşterea oamenilor n-ar avea nici o raţiune. Existenţa însăşi ar rămâne cu totul inexplicabilă. Singură învierea umple toate de sens, de lumină“ (2). Cunoscând acest adevăr, Biserica îi consacră zilele de Paşti şi cele până la Înălţare, dar şi duminicile de peste an, însă mărturiseşte, totodată, că fiecare zi este şi ar trebui să devină o zi a Învierii, întrucât Domnul Cel înviat este totdeauna cu noi. (3)

Ziua de Paşti este, aşadar, o concentrare mai vizibilă a ceea ce creştinul este chemat să trăiască în fiecare zi: „Hristos a înviat, bucuria mea!“ era salutul adresat totdeauna de Sfântul Serafim de Sarov celui pe care îl întâlnea.

Cunoaşterea şi trăirea tainei Învierii se pot împlini în fiecare clipă a vieţii, prin mărturisirea credinţei celei drepte, prin nădejde mântuitoare, prin dragoste atotcuprinzătoare, prin rugăciune fierbinte şi smerenie adevărată şi, mai ales, prin Dumnezeiasca Liturghie, care le cuprinde pe toate.

De aceea, în acest cuvânt pastoral, ne vom opri o clipă asupra Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, ca trăire a tainei morţii şi Învierii Domnului Hristos, ca trăire a tainei morţii şi învierii noastre. Săvârşită în fiecare zi în multe mănăstiri şi, cel puţin o dată pe săptămână, în bisericile de parohie, Sfânta Liturghie oferă posibilitatea ca omul, pătrunzând în adâncul ei, să descopere adevărul Învierii şi, prin aceasta, viaţa lui să capete un sens şi să se bucure de lumină.

Iubiţi credincioşi,

Sfânta Liturghie este, pe de o parte, mărturisire sau „pomenire“ a jertfei şi Învierii lui Hristos, iar, pe de altă parte, izvor de înnoire şi viaţă veşnică pentru cei care trăiesc în duhul liturgic al mărturisirii pascale.

Cu puţin înainte de moartea Sa pe Cruce, la Cina cea de Taină, Hristos a dăruit ucenicilor şi, prin ei, şi nouă, taina „pomenirii“ morţii şi Învierii Sale, adică Euharistia, ca mijloc prin care să fim mântuiţi de moarte şi să dobândim harul Învierii.

„Domnul Iisus, spune Sfântul Apostol Pavel, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a zis: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea». Asemenea şi paharul după Cină, zicând: «Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea». Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni.“ (4)

„Pomenirea acestor înfricoşate fapte din viaţa lui Hristos, mărturiseşte un părinte monah din zilele noastre, se face zilnic de către Biserică în taina Sfintei Euharistii. (…) Crucea Lui a şters păcatul şi moartea Lui a devenit izvorul vieţii. Prin pomenirea biruinţei lui Hristos, înălţăm stindardul biruinţei Sale în inimile noastre şi prin harul Său noi ne arătăm biruitori asupra păcatului şi, prin urmare, şi asupra morţii.“ (5)

Această „pomenire“ a morţii şi Învierii Domnului Hristos, în Liturghie, se cuvine a fi înţeleasă nu doar ca o simplă amintire a unui fapt istoric, ci mai ales „ca o vie pătrundere în tărâmul Duhului lui Hristos, în dimensiunile Sale dumnezeieşti şi pământeşti“, „Liturghia, în veşnica sa realitate, fiind Paştile Domnului“ (6).

Pătrunzând, aşadar, tot mai adânc în duhul „pomenirii“ morţii şi Învierii lui Hristos, devenim, prin Euharistie, încă din lumea aceasta, părtaşi ai vieţii celei veşnice:

„Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată. (…) Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. (…) Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi“ (7).

Pregustată încă de aici, bucuria împărtăşirii de Hristos-Dumnezeu va deveni deplină în lumina celei de-a doua veniri a Sa la sfârşitul veacurilor:

„O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase!, exclamă cântarea Bisericii, O, Înţelepciunea şi Cuvântul şi Puterea lui Dumnezeu! Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine, mai adevărat, în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale“ (8).

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos Domnul,

Mare este taina Învierii lui Hristos trăită în Dumnezeiasca Liturghie! Bucuria Învierii devine în Sfânta Liturghie bucuria tuturor oamenilor care, în stare de prezenţă şi conştientizare a evenimentului la care iau parte, devin uniţi şi între ei prin împărtăşirea din acelaşi Hristos:

„Iar pe noi pe toţi, care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti unul cu altul prin împărtăşirea Aceluiaşi Sfânt Duh“, glăsuieşte rugăciunea Bisericii (9).

Împărtăşindu-se împreună de Hristos Cel jertfit şi înviat pentru ei, oamenii cresc în unire şi dragoste între ei şi primesc „putere să se iubească şi ei până la jertfă“ (10).

Sfânta Liturghie devine, aşadar, locul central şi timpul esenţial de îmbrăţişare, în rugăciune şi dragoste, a întregii lumi, cu durerile şi bucuriile ei. Prin această taină, spune Părintele Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul,

sofronier„Domnul ne atrage spre a îmbrăţişa în duh întreaga lume, unde în fiecare clipă milioane de oameni sau sunt zdrobiţi de loviturile asprei sorţi, sau zac la porţile morţii şi cu suspinurile lor cheamă asupră-le ajutorul de Sus. În măsura propriei noastre experienţe a tot felul de suferinţe, ne putem afunda în marea nemărginită a suferinţelor oamenilor şi, prin rugăciune, a împărtăşi groazele lor, ba uneori şi bucuriile. (…) În această rugăciune cunoaştem pe Hristos pogorându-Se în iad, din nemăsurata Sa dragoste – biruitoarea morţii“ (11).

Prin participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în duh de rugăciune curată pentru toţi – inclusiv pentru vrăjmaşi şi, în mod special, pentru deznădăjduiţii acestei lumi -, în smerenie şi veghe duhovnicească, inima şi mintea omului devin „rai“, cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog, „munţii şi stâncile „împietririi sufleteşti, ai necunoaşterii şi ai mândriei sunt sfărâmaţi, în om „trezindu-se dorul de libertate“ (12).

Acestea, precum şi multe altele, sunt darurile prin care Liturghia lucrează tainic, dar real, asupra omului, cuprinzându-l bucurii nebănuite, dătătoare de sens şi lumină. Este acea „dumnezeiască veselie „ce izvorăşte din „rodul cel nou al viţei“ prin Liturghie, „în ziua cea vestită a Învierii“, cum spune cântarea Bisericii în noaptea de Paşti (13).

Iubiţi fii şi fiice ai Bisericii lui Hristos,

În această noapte plină de lumină a Sfintelor Paşti, bucuria Învierii cuprinde sufletele noastre. Este bine să se cunoască adevărul, experimentat de mulţi, că această bucurie poate fi păstrată şi dincolo de perioada Paştilor, prin mijlocirea Dumnezeieştii Liturghii. „De fiecare dată, după Liturghie“, ar trebui să avem „simţământul Paştilor de-biruinţă-purtătoare şi de-lumină-purtătoare.“ (14)

A fi tot timpul în ambianţa de lumină a Învierii înseamnă a trăi în tărâmul sfânt al Liturghiei, cel puţin o dată pe săptămână. În răstimpul dintre două Liturghii, creştinul este chemat să prelungească bucuria primită la Liturghia la care a participat şi să aştepte aceeaşi bucurie de la Liturghia la care va participa, împărtăşindu-se cu Preacuratele Taine. Astfel, omul îşi clădeşte întreaga viaţă pentru ca aceasta să devină o neîncetată săvârşire a Sfintei Liturghii înaintea Preasfintei Treimi. Viaţa lui devine, în pofida suferinţelor şi încercărilor de tot felul, o neîncetată bucurie pascală, printr-o neîncetată Liturghie. Astfel, primesc viaţă cuvintele rostite la sfârşitul Sfintei Liturghii, după împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul Cel ceresc“ (15); „Am avut pomenirea morţii Tale, văzut-am chipul Învierii Tale, umplutu-ne-am de viaţa Ta cea nesfârşită, îndulcitu-ne-am de hrana Ta cea neîmpuţinată“ (16).

Având un asemenea dar de viaţă, de lumină, de bucurie în Liturghie, să rămânem aproape de biserică, de altar, de spovedanie, de împărtăşirea cu Sfintele Taine. Există atâta moarte în lume pentru că nu ne apropiem de izvorul bogat în viaţă al Liturghiei. Există atâta tristeţe în lume pentru că nu ne lăsăm sufletele să se hrănească din bucuria pascală a Liturghiei. Domină atâta însingurare peste viaţa oamenilor, chiar şi între creştini, pentru că Liturghia nu mai este trăită în adâncimile şi cuprinderile sale duhovniceşti, transformându-se, adesea, în simplu ritual, în rutină distrugătoare de viaţă, în „serviciu religios“ ca oricare altul.

De aceea, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască darul înţelegerii duhului dătător de viaţă şi înviere al Sfintei Liturghii. Să ne lăsăm sufletele cuprinse de bucuria Învierii lui Hristos şi să prelungim această bucurie prin trăirea ei la Liturghia săvârşită în biserica mănăstirii sau parohiei din care facem parte. Să încercăm a trăi, nu numai în biserică, ci şi acasă sau la locul de muncă, în ritm de Liturghie, în frică şi dragoste de Dumnezeu, în ataşament faţă de valorile familiei şi ale neamului.

Dumnezeu să vă aibă pe toţi în lumina Învierii Sale, să vă fie alături în clipe de cumpănă, să vă cuprindă pe toţi în harul, binecuvântarea, iertarea şi iubirea Sa!

HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS!

Dorindu-vă tuturor o sărbătoare a Învierii cu bucurie, vă îmbrăţişez cu dragoste de frate şi părinte.
Al vostru către Dumnezeu rugător,

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

teofan liturghisind

***

Îndemn către slujitorii sfintelor altare

Mai sunt câteva zile până la praznicul luminos al Sfintelor Paști. În bisericile de parohie, precum și în mănăstiri, în această perioadă, a Săptămânii celei Mari, rugăciunea se intensifică, iar credincioșii se străduiesc a se pregăti cât mai bine pentru a întâmpina Învierea Domnului.

Adresez îndemn Preacucernicilor Părinți de a veghea ca în Vinerea Mare, zi aliturgică, aşadar când nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, să fie împărtăşite numai acele persoane care se află în situații excepționale. Aceasta deoarece cuminecarea cu Sfintele şi Preacuratele Taine se face doar în cadrul Sfintei Liturghii, în afara acesteia fiind permise numai situaţiile foarte grave.

De asemenea, fie la scaunul de spovedanie, fie de la amvon, fie prin alte modalități binecuvântate, credincioșii să fie îndemnați să participe în noaptea Sfintelor Paști nu numai la momentul pascal al luării luminii, ci şi la Utrenia Învierii şi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, astfel încât atmosfera de rugăciune și, pe cât este posibil, chiar de părtășie euharistică, să fie deplină în cea mai sfântă noapte a anului liturgic. Să fie conștientizat poporul prin cuvânt de învățătură că momentul în care se împarte lumina ce binevestește biruința asupra iadului și a morții nu este semnalul că se poate pleca de la biserică spre alte locuri (corectând, pe cât posibil, o astfel de mentalitate), ci este momentul în care suntem chemați să ne adâncim și mai mult în atmosfera liturgică din prima zi a Sfintelor Paști.

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți, cler și credincioși, monahi și monahii, și să reverse în inimile voastre harul cel tămăduitor izvorât din nemăsurata Sa milostivire şi iubire de oameni!

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

lumina


Categorii

Uncategorized

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “Pastorala de Pasti a IPS Teofan: LITURGHIA, INTRE PERMANENTIZAREA INVIERII SI RUTINA DISTRUGATOARE DE VIATA/ Apel catre preoti pentru evitarea impartasirii credinciosilor in Vinerea Mare si a participarii formale la Inviere

  1. Pingback: JOIA MARE. Cina cea de taina, instituirea Impartasaniei cu Trupul si Sangele lui Hristos, spalarea picioarelor. NESFARSITA DRAGOSTE SI COPLESITOARE SMERENIE A DOMNULUI! -
  2. Sarut dreapta, Inalt Prea Sfintite Parinte Teofan!

    Bine ca ati facut precizarea ca luarea Luminii, nu este sfarsitul slujbei si motiv de plecare acasa pentru imbuibare sau culcare (pe perna sau pe-o ureche) ori (mai grav) motiv de bairam, de petreceri…

    Si, iarasi – ce bine ca v-ati adresat Parintilor nostrii, duhovnicilor sa nu impartaseasca decat in cazuri exceptionale, lasand bucuria aceasta la oficierea Sf.Liturghii din Noaptea Invierii…ei – duhovnicii nostri, ii inteleg – sunt asaltati de pretentiile multora, de apucaturi, de graba unora, de ‘frica’ impartasirii din aceasi lingurita si altele…

  3. Imi place finetea IPS-ului Teofan!

    Nu prea am vazut dar am simtit ca este asa cum scrie/spune la sfarsit (pentru noi): ca ne imbratiseaza cu dragoste de frate si de parinte si ca ne este rugator catre Dumnezeu (ca este al nostru, ca este cu noi, iar nu impotriva noastra) 🙂

    “îmbrăţişez cu dragoste de frate şi părinte.
    Al vostru către Dumnezeu rugător,”

    P.S. Si noi suntem cu Dvs. IPS-te Teofan, purtandu-va in gand…

    P.P.S. Ma bucur ca a mai aparut si P.S.-tul Sebastian care este cu noi, durandu-l si pe el, ca si pe noi…intelegandu-ne, mustrandu-ne, atentionandu-ne…

  4. Cand ma refeream la ”nu prea am vazut”- ma refeream la postarile audio/video pe care f.rar le-am vazut cu IPS Teofan;

    -a nu se intelege expresia folosita, in sens periorativ…nici gand!

  5. Pingback: HRISTOS SI PILAT – Pastorala incendiara a PS Sebastian al Slatinei biciuind OPORTUNISMUL CAMELEONIC AL “DREGATORILOR” DE ASTAZI si slugarnicia fata de “indicatiile straine” si “corectitudinea politica” -
  6. Trăiască!
    Într-adevăr mare problemă cu sărbătorirea Învierii. Mulţi ortodocşi cred că dacă au luat lumina, esenţialul a trecut şi ei pot merge a petrece sau a continua petrecerea! Şi la greci am văzut asemenea, dar de noi ar tb să ne doară mai mult. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate în câţiva ani acest nărav va deveni istorie….

  7. Puneti si notele bibliografice?

  8. @ Costel:

    Le gasiti la sursa. Le-am taiat de aceasta data, fiindca majoritatea nu ar mai fi vazut si ceea ce urma dupa ele, crezand ca acolo se termina postarea.

  9. Va invitam sa recitim astazi si unul dintre cele mai frumoase cuvinte scrise VREODATA in legatura cu vreun moment din Saptamana Patimilor:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/04/12/spalarea-picioarelor-pr-constantin-sarbu/

  10. Ortodoxia firii noastre interioare tresaltă de bucurie când aude autenticul ortodox rostit de înaltul nostru păstor. Dragostea și sfințenia autentică şi smerită dau viața și puterea comunii în Domnul şi Mântuitorul nostru, între fii bisericii. Dragostea se bucură DE ADEVĂR-ul autentic al ortodoxiei sfinților părinți. Sărut dreapta IPS TEOFAN cu smerenie preţire și dragoste și aduc slavă şi multumire Domnului Dumnezeu pentru darul acesta.

  11. Pingback: CAPATUL CAII - Pastorala de Pasti a IPS ANDREI, Mitropolitul Clujului - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: Hristos a Inviat! | Alex Rădescu
  13. Pingback: PUTEREA UNEI INIMI DE MAMA SI GRESELILE DE EDUCATIE ALE MAMELOR DE AZI. Pastorala de Pasti a PS Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei: ASTAZI, ADESEORI, AUTORITATILE IMPRIMA SOCIETATII O DIRECTIE ANTICRESTINA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: INVIEREA DOMNULUI. Cu gandul si inima la Pastile cele Vesnice si la Lumina cea neinserata… -
  15. Pingback: PARINTELE ARSENIE MUSCALU: Ce sa facem ca sa traim bucuria Invierii, cum sa pastram harul, cum sa ne reinsufletim ravna si bucuria de a trai? -
  16. Bucuria impartasirii cu Sfintele Taine este una deosebita. Aceasta bucurie vine in urma asumarii crucii, nu este la indemana tuturor, nu tine doar de vointa proprie. Bucuria si vrednicia necesare pentru Impartasanie vin din jertfa, din nevointa, din lupta cu duhurile rele si patimile personale. De aceea bine se spune ca la Liturghie participam si la moartea, nu doar la Invierea Domnului. Aceasta participare se concentreaza intr-o “stare de prezenţă şi conştientizare”.
    Se vorbeste adesea de bucurie ca si cum ar insemna o stare de voiosie, pe cand bucuria crestina se manifesta in necazuri, este nadejdea vie care biruieste lumescul si greutatile pamantesti incat sa ramana statornica in dreptate, cuviinta, dragoste si adevar.
    Se mai schimonoseste si vrednicia apropierii de Sfintele Taine. Aceasta vrednicie este una reala si se masoara in participarea la crucea Domnului prin rabdarea necazurilor, prin lupta cu ispitele, prin mortificarea trupului si dezradacinarea patimilor. Nu oricine se face vrednic de a participa la viata cutremuratoare a lui Hristos, care este una de obidire.
    Cine ajunge la vrednicia patimirii impreuna cu Hristos traieste si bucuria nevointei, a dreptatii, a curatiei, a infranarii. Aceasta bucurie este una pascala si necurmata. Si cred ca aceasta bucurie o are in vedere IPS Teofan sa o pastreze si inmuleasca credinciosii prin prezenta statornica la Litrughia saptamanala sau mai deasa.

  17. @unieromonah1:

    interesant ceea ce spuneti, mai acopera o bucatica ce-mi lipsea din marele puzzle pre carele ma nevoiesc a-l intelege.

    aveti o recomandare de ceva materiale pe aceasta tema?
    va multumesc.

  18. Nu dau trimiteri precise, cu pagina, capitol, pt ca nu am cartile momentan la indemana, ci doar indicatii.
    In cartea “O noapte in pustia Sf. Munte” se spune ca nevointele sunt o scara si, pe masura ce urci, nu lasi deoparte treptele inferioare, ci asezi peste ele bagajul duhovnicesc. Astfel, lupta cu patimile nu inceteaza, odata primit harul despatimirii, ci trece intr-o alta faza. La fel si intristarea nu dispare in timpul bucuriei duhovnicesti, ci este inghitita si preschimbata.
    In Pateric se vorbeste adesea de plansul neincetat. Nu mai zic de Parintii filocalici. In acest sens Apostolul Pavel spune ca intristarea dupa Dumnezeu aduce viata si ca “noua ni s-a dat nu numai sa credem in El, ci sa si patimim pentru El”. Deci patimirea, crucea este slava adevarata. Pentru cel despatimit ea este praznic.
    Cuviosul Paisie Aghioritul spune ca necazurile ne vin din cauza ca nu ne-am maturizat duhovniceste. Daca am ramane smeriti mereu, n-ar fi nevoie de necazuri, pt ca stare interioara ar fi smerenie continua.
    Tot Apostolul Pavel: “Dumnezeul a toata mangaierea, Cel ce ne mangaie pe noi in tot necazul nostru…”(2Cor. 1,3-4). De asemenea, i s-a dat un ghimpe al satanei ca sa-l tina in smerenie pentru ca “puterea Mea in neputinte se desavarseste”. In acest sens, Sf. Ioan Gura de Aur spune (nu mai stiu in care comentariu, la Matei sau Ioan) ca Dumnezeu nu ne izbaveste de necazuri, ci ne da putere sa trecem prin ele.
    Bucuria duhovniceasca este diferita de cea lumeasca, este plina de frica, de intelepciune, de adevar, cumintenie, cumpatare si infranare. Deci este o mare cinste de a avea aceasta bucurie.
    Mai multe detalii au pus chiar adminii pe pagina principala: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/05/10/saptamana-lumi­nata-primirea-hristos-sfintele-taine-impartasanie-bucurie-har-inselare-serghie-ribko/
    Sper ca am nimerit in interiorul puzzle-ului, nu pe de laturi.

  19. Erati deja in interiorul puzzle-ului inca din comentariul anterior 🙂
    Ca unul care am trait odat’ in afundul iadului crunt al desnadejdii, m-a izbit acum, cand ceata aceea intunecata si apasatoare s-a risipit, intelegerea bucuriei crestine drept nadejdea vie, lucratoare launtric…hmm…

    Genul asta de troznire am mai receptionat-o la un moment dat cand l-am auzit pe parintele meu definind blandetea ca statornicie…

    Se vorbeste adesea de bucurie ca si cum ar insemna o stare de voiosie, pe cand bucuria crestina se manifesta in necazuri, este nadejdea vie care biruieste lumescul si greutatile pamantesti incat sa ramana statornica in dreptate, cuviinta, dragoste si adevar.
    Se mai schimonoseste si vrednicia apropierii de Sfintele Taine. Aceasta vrednicie este una reala si se masoara in participarea la crucea Domnului prin rabdarea necazurilor, prin lupta cu ispitele, prin mortificarea trupului si dezradacinarea patimilor. Nu oricine se face vrednic de a participa la viata cutremuratoare a lui Hristos, care este una de obidire.

    insa am simtit nevoia catorva precizari suplimentare ca sa ma asigur ca am inteles eu bine sensul si conexiunile intre piese.

    Vis’a vis de bucuria duhovniceasca in urma Sfintei Impartasanii, cel putin in ceea ce ne priveste pe noi mirenii acestui veac, as indrasni sa spun: nu numai ca nu ar trebui sa cautam asemenea simtaminte inalte dar ar cam trebui sa vedem realitatea crunta (atat cea interioara cat si cea exterioara) si sa ne luam gandul de la asa ceva. Daca Dumnezeu va ingadui ceva pentru o sluga netrebnica, spre intarirea sa…so be it, ca mare ii mila sa. Insa raportat la starea mea…sa fim realisti, nu e loc de alergat dupa iluzii.

    Imi pare ca atunci cand esti chinuit in iad de-ti iese prin toti porii – mai mult decat sa cauti disperat o iesire nu prea poti face. E o zbatere continua in care nu-ti mai arde de nimic si din care bucuria cam lipseste cu desavarsire.
    Visarile desarte la lucruri inalte insa, in scurtele momente de oarece respiro, te-ar putea ingropa definitiv si iremediabil in desnadejdiile cele de pe urma…

    Nu stiu, uneori am senzatia ca nu constientizam aproape deloc iadul (in) care suntem si asta, the way I see it, e o mare problema.

    Inc-o dat’, va multumesc pentru trimiteri si tot cuvantul bun.

  20. Cuviosul Paisie Aghioritul spune ca necazurile ne vin din cauza ca nu ne-am maturizat duhovniceste. Daca am ramane smeriti mereu, n-ar fi nevoie de necazuri, pt ca stare interioara ar fi smerenie continua.

    Cu smerenia nu prea le am dar treaba cu nacazul si suferinta m-a framantat si pe mine o vreme. Si, desi m-am prins de ce, asta nu rezolva decat partea explicativa, legata de cauzalitate. Ca sa nu mai zic ca nu prea contribuia la eradicarea nacazului. Ramas rabdarea, asta e…
    Dupa o vreme insa, mergand mai departe, cred ca am avut primul mic moment de recunoastere si recunostiinta. Aci cred ca a fost un oarece punct de cotitura. Dupa care, desigur, am cotit ‘napoi si am revenit la ale mele.

    Dar, mi-a ramas in cap din acea vreme cum ca “Dumnezeu nu vrea suferinta omului“, multamita domnului Larchet.
    Mi-am adus acum aminte si ma gandii ca poate a fi de folos cuiva care inca nu a cetit-o (desi in paginile RazbointruCuvant, Jean Claude a fost destul de prezent).
    In memoria Pustnicului Digital, cel retras in pustia offline-ului, am sa o prezint cu ajutorul unui link catre opera sa de capatai (a Pustniqului, adica), blogul sau cel aflat in adormire: http://blog.pustniculdigital.info/articole/66/ (unde se prezinta concluziile cartii, pentru cei mai grabiti dintre noi)

    Iertati.

  21. Da, exista o bucurie fabricata care adoarme si, de fapt, iti da motivatie sa traiesti viata. Dar, din pacate, viata decazuta, din care nu reusesti sa te ridici. Nu te lasa sa infrunti raul cu care te confrunti.
    Bucuria adevarata este roada a Duhului sau macar a nevointei bune, a constiintei impacate. Foarte important este sa nu ti-o fabrici singur. Plus ca e greu de evitat bucuria trupeasca, cu gadilici trupesc si substrat desfranat. In acest sens exista multe sfaturi ale Sfintilor Parinti pentru deosebirea gandurilor si simtamintelor duhovnicesti. Experientele adevarate nu au culoare, patimi, placeri trupesti, infumurare. Extazul duhovnicesc autentic este mai degraba trezvie, pe cand cel fals este o betie, o ameteala ce poate fi confundata usor cu o stare extatica. Chiar este, dar nu ortodoxa.
    Legat de Sfanta Impartasanie, sfaturile Sf. Teofan Zavoratul sunt foarte bune pe tema, anume sa lasam in seama lui Dumnezeu ce ne da sa simtim (sau nu) dupa impartasire si sa nu cautam noi. Am inteles ca a aparut recent cartea lui, “Razboiul nevazut”, o remaniere mai ampla a versiunii catolice decat a facut-o Sf. Nicodim Aghioritul. E interesant.

  22. Iar blandetea a fost definita minunat de un Parinte Cuviosului Paisie de la Neamt printr-o intamplare descrisa in Autobiografia sa: Rspectivul parinte, la intrebarea ce este blandetea, s-a incruntat deodata, a devenit foarte grav si amenintator, s-a ridicat in picioare si a ridicat mana asupra Sf. Paisie (care era invatacel atunci). Si-a luat elan sa-i dea o palma cumplita, dar s-a oprit in ultima clipa. Cuviosul a ramas neclintit. Apoi a primit raspunsul: Blandetea inseamna sa ramai netulburat in astfel de situatii.
    O intamplare asemanatoare de smerenie ar fi cea in care Sf. Macarie a ramas neinfricosat in fata diavolului care incerca sa-l taie cu o coasa.
    Eu as zice ca blandetea inseamna statornicie in lucrarea cea buna, nu in nelucrare, intr-o asteptare ciudata sa se rezolve lucrurile de la sine. Adica sa nu te devieze de la bine ispitele.

  23. Pingback: JOIA MARE. Cina cea de taina, instituirea Impartasaniei cu Trupul si Sangele lui Hristos, spalarea picioarelor. NESFARSITA DRAGOSTE SI COPLESITOARE SMERENIE A DOMNULUI! -
  24. Pingback: Pastorala de Inviere (2014) a IPS Teofan despre OFENSIVA CULTURII MORTII din zilele noastre prin RAZBOAIELE FRATRICIDE, PERSECUTIILE IMPOTRIVA CRESTINILOR si “REVARSAREA DE PAGANATATE ASUPRA LUMII” -
  25. Pingback: INTALNIREA CU MIRELE NOSTRU, LA CINA CEA DE TAINA. Cum sa avem candelele aprinse, cum sa ne pregatim pentru Impartasire si cum sa PARTICIPAM LA DENII pentru A TRAI INVIEREA CA EVENIMENT LAUNTRIC, NU EXTERIOR? Cum “astept Invierea mortilor si viata v
  26. Pingback: CUM PETRECEM INVIEREA? Falsificarea si deturnarea Sarbatorii de Pasti intre OBICEIURI POPULARE, “TRADITII” DE MARKETING si “DISTRACTIA COOL”. De ce e important sa stam la Liturghia Invierii si CE INSEAMNA “SA LUAM LUMINA̶
  27. Pingback: SFANTA LITURGHIE si CINA CEA DE TAINA. Locul pregustarii Imparatiei lui Dumnezeu si scoala vesniciei: “Hristos Însuşi este de faţă, Domnul locuieşte în mijlocul unşilor Săi pe care îi zideşte drept Biserica Lui, Trupul Lui” | Cuvânt
  28. Pingback: CINA CEA DE TAINA – noul Pasti al crestinilor. INSEMNATATEA SFINTEI EUHARISTII, ca impartasire REALA din Trupul si Sangele lui Hristos. PUTEREA SFINTEI IMPARTASANII si PRIMEJDIA PRIMIRII SFINTELOR TAINE FARA PREGATIRE | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare