JOIA MARE: iubirea tradata a lui Dumnezeu si Cuvantul care TACE in fata batjocurii campionilor urii si ai vicleniei/ RASTIGNIREA MIELULUI DE CATRE… IEPURAS?

1-05-2013 7 minute Sublinieri

nymphios

  • Doxologia:

pr. Ioan Valentin Istrati: Mielul şi tăcerea universului – Meditaţie în Sfânta şi Marea Joi

Denia din Sfânta şi Marea Joi, săvârşită Miercuri seara, vorbeşte despre instituirea Sfintei Taine a Euharistiei, despre spălarea picioarelor şi de actul trădării lui Iuda. Sunt evenimente care marchează istoria şi veşnicia deopotrivă, pentru totdeauna. Dumnezeul cerurilor, răpus de iubire, ajunge atât de aproape de oameni, încât este călcat în picioare de cei care au iadul drept acoperământ.

Sărbătorim aşadar durerea infinită a Celui infinit, când vede că rănile Sale dumnezeieşti sunt batjocorite de campionii urii şi ai vicleniei. Hristos – spune Scriptura – S-a ascuns de ei, pentru că nu credeau. Sunt clipele de disperare ale Dumnezeului Om care simte dumnezeieşte că nici măcar Jertfa Sa pe Cruce nu va fi deajuns pentru atât de mulţi, care vor alege pierzania veşnică. Dumnezeu Se ascunde de oameni ca să plângă, să-şi frângă inima infinită de dorul celor care se vor pierde din vina lor. Dacă în rai, omul ruşinat de viclenia sa infantilă s-a ascuns de Dumnezeu, acum Dumnezeu se ascunde de om, pentru a plânge peste galaxiile Sale de gânduri, pentru omul pierdut. E tăcerea asurzitoare a cerurilor suspinând de durere, atunci când preotul creaţiei cade în cele mai de jos ale făpturii. Însuşi Părintele cel veşnic îşi ascunde faţa Sa în aripile heruvimilor, pentru a plânge durerea Fiului una cu El, care aşteaptă jertfirea cea de taină.

Unul dintre troparele remarcabile ale Sfintei şi Marii Joi vorbeşte despre această ascunzime de iubire trădată a lui Dumnezeu. „În mijlocul celor ce se tocmeau pentru a te vinde, stătut-ai întru ascuns, Tu de care era tocmeala”. În cel mai ascuns colţ al templului, acolo unde trebuia să aibă loc rugăciune fierbinte şi invocare a Dumnezeului Savaoth, se desfăşura sfatul de ucidere a lui Dumnezeu, de către cei care primiseră mană din văzduh, apă din piatră, stâlp de foc şi cărare prin mijlocul Mării Roşii de la Creatorul lor. Acolo unde nicio şoaptă nu putea fi auzită, în inima templului, Cineva mai mare decât întregul univers asculta sfatul lor de fărădelege. Şi totuşi, din iubire infinită nu face nimic pentru a-i şterge de pe pământ. Ar fi putut Dumnezeu să desfiinţeze pământul sau galaxia întreagă doar închizându-şi ochii cei preacuraţi de la privirea ei. Însă ochii Celui preacurat rămân deschişi, deşi se umplu de lacrimi de durere pentru ucigaşii Săi şi nu face nimic pentru a împiedica cea mai mare oroare a istoriei, care însă va aduce cea mai mare binecuvântare a veşniciei: Învierea şi nemurirea întregii umanităţi.

Ce a fost în inima şi în mintea lui Hristos, joia-mare-2ce au văzut ochii Lui, atunci când aplecat asupra vasului, a spălat picioarele ucenicului care-l va vinde? Cu ce privire îl va fi privit pe cel responsabil de cea mai mare durere a istoriei şi a veacurilor, asumată de Trupul firav al lui Dumnezeu din iubire? Cum îl va fi atins fără a-l arde întreg pe Vânzător? Cu câtă iubire trădată, sfâşiată, zdrobită de răutatea oamenilor, i-a mângâiat tălpile care se grăbeau spre ucidere? Cum se vor fi atins mâinile ziditoare, preacurate ale lui Dumnezeu de picioarele trădătorului? Cum îşi va fi stăpânit ochii Cel ce arde văpaia Soarelui cu miliardele lui de grade? Şi totuşi le-a făcut din iubire, pentru a dărui tuturor, până şi lui Iuda, şansa de a se întoarce şi a plânge pentru trădarea lui.

PilatusPeste tot Mântuitorul întregului univers, Cuvântul cel nemuritor, născut din veşnicie din Tatăl, tace. Tace la Irod, la Pilat, la Caiafa, tace printre soldaţii violenţi şi batjocoritori, tace în faţa celor ce-l biciuiesc, tace pe Cruce, primeşte cu dragoste piroanele care-i zdrobesc mâinile. Cuvântul tace din iubire. Mai presus de cer şi de cuvânt, îşi poartă tăcând durerea infinită pentru cei de care e îndrăgostit. Şi prin aceasta, ne arată că valoarea supremă a acestei lumi este tăcerea rugătoare, care se jertfeşte din iubire şi dăruieşte viaţă. Mielul tăcut, în care încap cuvintele întregului univers, Raţiunea supremă a Tatălui, tace: „Ca un Miel spre junghiere s-a adus, şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura Sa” spunea Isaia, văzând cu secole înainte Jertfa euharistică a istoriei în Cuvânt.

Şi prin nimfiosaceasta ne învaţă să tăcem, rugându-ne. Să nu răspundem la nicio jignire, să nu ne îndreptăţim, să nu cerem şi să pretindem niciodată mulţumire pentru darurile făcute altora, să nu ne lăudam cu valorile noastre, să nu cerem recunoaştere, vanitate, stăpânire, să nu răspundem la rău cu rău:Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări”. Să nu impunem nimănui cuvintele noastre, ideile noastre, să nu siluim timpul nimănui cu părerile noastre, să nu vindem iluzii prin cuvânt. Pe scurt, să tăcem, rugându-ne mereu în taină lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Mielul tăcut, răstignit pe Cruce pentru noi. Universul întreg tace slujind în lumină pe Creator. Cerul gravitează ascultător, în taină în jurul Centrului ubicuu, nevăzut, mai presus decât cerurile şi prezent întreg în fiecare atom al acestei lumi. Pământul se învârte tăcând, aşteptând ca Dumnezeu să moară pe el, pentru viaţa lumii, pentru a se cutremura de spaimă la vederea Creatorului lui.Soarele şi-a cunoscut apusul său”, învăţând, repetând mereu, de la naşterea lui în zorii creaţiei, clipa când se va întuneca de frică la vederea lui Dumnezeu rănit de durerile morţii.

Tăcerea este aerul vieţii viitoare. Acolo, dincolo de timp şi de spaţiu, Liturghia devine totul în întreg, ca o străfulgerare veşnică de sens şi de iubire, între Dumnezeu şi oamenii cu care s-a unit. Tăcerea deschide ochii şi-i învaţă să plângă, iar apoi îi închide la toate răutăţile lumii, pentru ca lacrimile să devină izvor care se naşte în raiul inimii şi adapă cu lumină răstignită întreaga fire.

Deniile de joi şi vineri seara ne cheamă să cinstim Patimile Mântuitorului. Spuneam şi altădată că acestea reprezintă Jertfa supremă a Mielului lui Dumnezeu. El vine smerit şi de bunăvoie la această desăvârşire a iubirii şi, aşa cum remarca părintele Dumitru Stăniloae, prin Patimile Sale, curăţă întreaga fire umană de patimile ei, adică îi dă putere să învingă toate ispitele. Căci păcatul pricinuise coruperea firii, slăbirea puterilor ei spirituale şi, prin urmare, împătimirea ei, o stare de robie a umanităţii de către păcat.

Tocmai de aceea, în ortodoxie, Patimile Domnului şi, în general suferinţa, sunt văzute ca eliberatoare de păcat, atunci când sunt asumate de bunăvoie, din iubire. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Iar odată curăţită firea umană de păcat, ea va fi îndumnezeită în Hristos, pentru totdeauna, prin Înviere. Tocmai de aceea, după ce ne întărim duhovniceşte în Patimile lui Iisus, pe Cruce, Îl vom aşeza, la Prohod, în mormânt, prevestind într-un final, prin cântări, Învierea.

Dar Patimile Domnului, în special Răstignirea Sa pe Cruce, sunt şi rezultatul unei contradicţii absolute şi eterne între două lumi: cea a sfinţeniei şi cea a păcatului. Aceasta se observă în decizia căpeteniilor poporului iudeu de ucidere a lui Hristos, care vedeau în El un pericol foarte mare: ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul. Înţelesul rostirii lui Caiafa arhiereul este dublu.

Pe de o parte, aflăm că Hristos era perceput de căpetenii ca un eretic, un hulitor de Dumnezeu, care strica rânduielile religioase ale poporului (de fapt le desăvârşea). Totodată, ei îşi simţeau ameninţate interesele financiare, care transformaseră credinţa în mercenariat religios, în consumism ritualic profitabil pentru şmecherii timpului. Puterea conducătoare, neînsoţită de înţelepciune şi dragoste dusese inevitabil la corupţie (ca să vezi de ce este capabil cineva, oferă-i putere administrativă).

No king but CaesarDuşmănia faţă de Iisus avea ca fundament decăderea spirituală a unora dintre conducători, dar şi a unei părţi a poporului, manipulat de aceştia. Rezultatul începe să apară în răspunsul apostat al arhiereilor, adresat către Pilat (un alt lider corupt): Nu avem împărat decât pe Cezarul. Este momentul suprem de corupere umană, când jocurile politice ale căpeteniilor, murdărite de trădarea credinţei, judecă nedrept pe Dumnezeu, Cel iubitor şi drept. Finalul (dorit de ei) este condamnarea lui Hristos la execuţie publică prin crucificare, alături de doi tâlhari, ca avertisment pentru oricine va încerca eliminarea corupţiei şi a consumismului aducător de profit.

Urmaşii lui Hristos au părut şi ei mari duşmani ai lumii, fiind martirizaţi doar pentru că au avut curajul să propovăduiască demistificarea minciunii, în numele iubirii. Şi astăzi clericii şi credincioşi care propovăduiesc pe Hristos par multora dintre noi nişte duşmani, doar pentru că te doare atunci când afli că ai trăit în înşelare şi minciună. Pare mai simplu să ucizi pe cel ce te luminează, decât să alungi întunericul din tine.  (…)

Pe de altă parte, vorbele lui Caiafa devin profetice. Prin moartea Sa, Domnul ne oferă puterea de a învia din moartea sufletească a păcatului. Cuvintele rostite de Hristos pe Cruce sunt lămuritoare. Se începe de la Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? (umanitatea este departe de divinitate), prin Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac (umanitatea este iertată de divinitate) şi se încheie cuastăzi vei fi cu Mine în rai […] Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu (umanitatea este în comuniune cu divinitatea). Astfel, Răstignirea devine, pentru fiecare din noi, o poartă către Rai. Sf. Ap. Pavel ne încredinţează că a fi desăvârşit înseamnă a ne purta crucea şi a ne răstigni trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Altfel spus, creştinismul înseamnă lepădarea mândriei şi egoismului, întoarcerea celuilalt obraz, iubirea vrăjmaşilor şi părăsirea păcatelor. Pare foarte greu, pentru că şi acum, ca şi atunci, este greu a izbi cu piciorul în ţepuşă, adică a te arunca în cea mai grea luptă din Univers, cea cu răul din tine, cu propriile porniri decadente.

Să ne răspundem onest la următoarele întrebări: Înseamnă Sărbătorile pentru noi numai mâncare, băutură şi distracţii (clubbing, paranghelii, bairamuri, carnavaluri, grătare, toate în delirium tremens)? Greu de răspuns „nu”, mai ales cu minivacanţa de 1 mai în plină desfăşurare. Este mielul din piaţă mai important decât Mielul Hristos? Au devenit Sărbătorile prilej de marketing sau shopping (depinde de care parte a tejghelei eşti)? A devenit iepuraşul simbol al capitalismului contemporan? Aşteptăm ca iepuraşul să ne împlinească toate poftele, în timp ce noi nu aruncăm măcar o privire celui sărman şi neajutorat? Am uitat să ne gratar_73348100împăcăm cu cei cu care avem dispute sau să ne vizităm măcar părinţii? Este Învierea motiv ca noi să fim în centrul atenţiei pentru a ne satisface toate orgoliile? Ne aruncăm repede, după Sărbători, în zilnica şi obositoarea luptă de gherilă cu aproapele nostru? Aş mai întreba şi de mersul pe la slujbe, dar ar comenta unii că sunt părtinitor şi fac publicitate Bisericii, uitând că însuşi Dumnezeu strigă după omul cel căzut: Adame, unde eşti? Însă pot adresa şi nouă, slujitorilor Domnului, o întrebare: Ne uităm mai des la banul credinciosului decât la sufletul său; privim mai repede în cutia milei decât pe Sfânta Masă, unde Se Jertfeşte Hristos în fiecare Liturghie?

Pentru orice „da“ de mai sus, Mielul lui Dumnezeu este răstignit de iepuraş, după cum scrie tot Sf. Pavel: ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură.

Dacă răspunsul este nu, atunci, în chip fericit, putem citi iarăşi pe Sf. Pavel: Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru. […] Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume![…] Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.

 rastignirea-crucificarea-crucea

Cititi si:


Categorii

Pagini Ortodoxe, Pastile/ Invierea, Preot Ioan Valentin Istrati, Preoti si duhovnici romani, Saptamana Patimilor, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “JOIA MARE: iubirea tradata a lui Dumnezeu si Cuvantul care TACE in fata batjocurii campionilor urii si ai vicleniei/ RASTIGNIREA MIELULUI DE CATRE… IEPURAS?

  1. Offf… 🙁

    Imaginea transpusa (atat de bine),este coplesitoare: Hristos (Creatorul Cerului si-al Pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute) s-a ascuns de oameni si, a plans pentru ei, fiindca a realizat (a simtit dumnezeieste – ce frumos spus, privind in viitor, pana la sfarsit de veac) cum, pentru multi/multe, Jertfa Sa va fi fost facuta in van…oamenii alegand – mai degraba – calea mare si larga care duce spre Iad, pentru ca ”merge toata lumea” pe ea…

    Si cate concesii, cat pogoramant a facut EL, omului, doar, doar… o dorii sa se intoarca la origini (cum a fost inainte de cadere) prin infiere, prin baia nasterii DIN NOU, din apa si din Duh, DAR cu ajutorul Lui!

    Se pare ca duhul de razvratire si-a pus amprenta in om fiindca,
    Dumnezeu, facand omul – faptura de tarana dotat cu atribute dumnezeiesti, gresind… l-a alungat din Gradina Edenului pentru o ”simpla” greseala (e-adevarat!), dar l-a rascumparat REGESTE cu sange nepretuit, intrupandu-Se, muncind, trudind, simtind foamea, frigul, arsita, setea ca si fratele Lui mai mic (omul);

    DAR, a simtit SI toata grosolania, ura neimpacata, invidia iar in cele din urma, TRADAREA – care merge mana-n mana cu INGRATITUDINEA poporului ”ales” si-a reprezentantilor sai de seama (arhiereii, preotii legii vechi care judecau de-a surda, avand duhul mut in ei, nesimtind cu duhul pe cine au condamnat cu toate ca dintre ei iesise…)

    Dumnezeu s-a CAIT dupa marea Mila Sa (cum spune in Psaltire) nelasand din mana omul – fiinta paradoxala si ingrata – acordandu-i incredere si invaluindu-l pana la sfarsit de veac cu iubirea Sa, dandu-Se sub forma de adevarata mancare si bautura, spre a-l imbarbata MAI ALES pentru vremurile de-acum, cand incercarile si patimirile vor atinge apogeul, infiorand istoria de sfarsit a omenirii, si ingerii din Ceruri!

  2. Nu este nimic mai cumplit decat sa fii tradat!

    Imi inchipui ce-a fost ATUNCI, ca si ACUM: este preferabil intotdeauna un Barabas in locul unuia bland ca un miel adus spre jertfa nemuritoare, fiindca cel dintai e smecher, are vana, e baiat de baiat, are relatii, este tare si mare (lumeste) si poate conduce lumeste cu o mana de fier si demn de pus in fruntea bucatelor…

    Ia sa vedeti ce o sa ramana in urma, de la gratarele astora (cata mizerie), ce o sa se umple vazduhul de aburi de alcool si de manele 🙁

  3. Pingback: JOIA MARE. Cina cea de taina, instituirea Impartasaniei cu Trupul si Sangele lui Hristos, spalarea picioarelor. NESFARSITA DRAGOSTE SI COPLESITOARE SMERENIE A DOMNULUI! -
  4. Se spune, nu mai stiu unde am citit….ca Dumnezeu – in tristetea Sa, in durerea Sa pentru omenire, scrutand viitorul anilor lumesti pentru pamanteni, chiar daca toti (Doamne, fereste!) l-ar trada – ducandu-se de mana impreuna la Iad alaturi Lucifer, pentru nasterea Maicii Domnului si pentru sfintenia ei, i-ar fi deajuns sa-i linisteasca intristarea – atat de mare este in ochii Lui Maica Domnului si, atat de vrednica de cinste, de supra-venerare este!

    Daca pe Dumnezeu il adoram pentru Ceea ce Este (in Sf.Treime), pe Maica Domnului o supra-veneram, iar pe sfinti ii veneram;

    -CINSTEA acordata lor, se datoreaza curatiei lor sufeltesti, sfinteniei si asemanarii in grad (sau treapta) cu Modelul lor demn de urmat (Hristos) dar nu numai in celel ce vor urma sa vie ci, mai ales in Crucea necazurilor, a supararilor, a patimirilor – fiindca, TOCMAI in asta nu vrem sa ne asemanam chiar daca a spus “in lume, multe necazuri veti avea” iar noi, facem dimpotriva, fugind mancand Pamantul sau pactizand cu ”altcineva”;

    -pentru ca sa stiti (asa imi spune mie inima)- pentru vremurile astea, tradarea si compromisul devenind un model de viata, de ”supravietuire”, vor subjuga pe cat mai multi smintindu-se de Piatra din Capul Unghiului unde, tocmai ”scarba sau stramtoarea, sau prigoana, sau foametea, sau golatatea, sau nevoia si sabia” ii vor despartii de Hristos!

    -cine a avut ABC-ul crestinesc, nu DOAR de forma (in virtutea Botezului), apoi a trecut de la studiu la practica, iar apoi proband umilinta si rabdarea, cu ajutorul Lui – va calca ”peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului”! Cine – NU, ii va fi bine vremelnic primejduindu-se vesnic!

  5. Pingback: HRISTOS SI PILAT – Pastorala incendiara a PS Sebastian al Slatinei biciuind OPORTUNISMUL CAMELEONIC AL “DREGATORILOR” DE ASTAZI si slugarnicia fata de “indicatiile straine” si “corectitudinea politica” -
  6. Ne lipseste viata in Hristos si dorinta de El!
    Nu-L vrem, ne incomodeaza, ba chiar ne deranjeaza sa auzim de El, preferandu-L cel mult undeva acolo sus, departe de noi, cat mai departe, sa nu se amestece in treburile noastre.
    Doamne, in ce stare am ajuns, incat nici macar NU VREM sa mai stim de Tine!
    Iarta-ne, Hristoase, iarta-ne si nu ne lasa departe de Tine, da-ne ochi sa vedem ca fara Tine morti suntem!

  7. Pingback: VINEREA MARE. Predici, meditatii si plangeri strapungatoare la SFINTELE PATIMI ALE DOMNULUI, inaintea Epitafului Sau -
  8. Cine nu este acum şi aici (în lumea căzuta), cu Domnul Iisus în (şi cu) biserica sa, nu va fi nici în viața veşnică cu El, chiar de ar și crede în acestea. Participarea, angajarea, trăirea sunt viaţă şi concreteţe.

  9. Toată admirația, dragostea şi susținerea pentru spusele părintelui Tănăsescu.
    Mă întreb: de unde a apărut iepurașul (de paşti) în ortodoxia românească, ptr. că până la “revoluție” (şi ceva ani după) eu nu am auzit de aşa ceva.
    Dureros este să auzi Trinitasul propovăduindu-l.
    Realizatoarea de la bucura poveștilor, pare a avea ca sarcina specială (de serviciu), în al inocula cât mai adânc în inima şi sufletul copiilor.
    Ce se câștigă (şi care este folosul ortodoxiei) din credinţa în iepuraș (şi în misiunea lui) ?

  10. bine spus “Mielul lui Dumnezeu este răstignit de iepuraş”, groaznic iepurasul asta

  11. Pingback: INTALNIREA CU MIRELE NOSTRU, LA CINA CEA DE TAINA. Cum sa avem candelele aprinse, cum sa ne pregatim pentru Impartasire si cum sa PARTICIPAM LA DENII pentru A TRAI INVIEREA CA EVENIMENT LAUNTRIC, NU EXTERIOR? Cum “astept Invierea mortilor si viata v
  12. Eu sunt din Ardeal,pot sa va spun cu siguranta ca acest iepuras a aparut de la “bisericile surori”.Oricum,cei vizati sunt copiii,care-l asociaza cu cadoul material,cu o anumita stare de bucurie,de altfel nevinovata a lor,aici,in cel mai rau caz,cei intunecati pot fi numai unii parinti care intreaba:ce vrei sa-ti aduca iepurasul?Ca doar traim in era consumismului,nu?
    Bine ca anul acesta a dat Domnul ploaie la vreme,cel putin nu vom mai auzi de Pasti in tot locul cantecele acelea si destrabalarea de care parca si natura vrea sa se pazeasca.Macar bucatele trebuie sa se faca,cu puterea lui Dumnezeu,cum zic taranii.

  13. O mica rectificare,nu a aparut iepurasul de la ‘bisericile surori”,ci prin ele.

  14. Pingback: CUM PETRECEM INVIEREA? Falsificarea si deturnarea Sarbatorii de Pasti intre OBICEIURI POPULARE, “TRADITII” DE MARKETING si “DISTRACTIA COOL”. De ce e important sa stam la Liturghia Invierii si CE INSEAMNA “SA LUAM LUMINA̶
  15. Pingback: PARINTELE TEOFAN de la Nera: “INVIEREA nu poate fi inteleasa decat cu un «CUGET DE OM NEBUN». Vacanta de Pasti pentru multi este un concediu din care Dumne­zeu a fost ‘concediat’“ si prin care SE ADANCESC IN MOARTE -
  16. Pingback: CINA CEA DE TAINA – noul Pasti al crestinilor. INSEMNATATEA SFINTEI EUHARISTII, ca impartasire REALA din Trupul si Sangele lui Hristos. PUTEREA SFINTEI IMPARTASANII si PRIMEJDIA PRIMIRII SFINTELOR TAINE FARA PREGATIRE | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: SPALAREA PICIOARELOR – TAINA JERTFEI SMERENIEI: “Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-a ei ţărână! Iisus vă spală iarăşi cu propria Sa mână! Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge! Iisus vă spală astăzi cu propriul S
  18. Pingback: Pilda Fecioarelor si “PRAVILA” PRIVEGHERII DUHOVNICESTI/ Saptamana Patimilor ca o CALATORIE INTRE “INTUNERICUL CEL MAI DINAFARA” si “IMPARATIA DINLAUNTRU”/ Prea ocupati pentru CEL CE A MURIT PENTRU NOI? Mai are loc si H
  19. Pingback: SFANTA LITURGHIE si CINA CEA DE TAINA. Locul pregustarii Imparatiei lui Dumnezeu si scoala vesniciei: “Hristos Însuşi este de faţă, Domnul locuieşte în mijlocul unşilor Săi pe care îi zideşte drept Biserica Lui, Trupul Lui” | Cuvânt
  20. Pingback: DE LA JERTFA MIELULUI LA DIVERSIUNEA “IEPURASULUI” – Pastorala PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, la Invierea Domnului (2015) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare