Proteste fata de SEMINTELE MODIFICATE GENETIC ale gigantului american MONSANTO

26-05-2013 1 minut Sublinieri

omg bucuresti

Împotriva gigantului american Monsanto, specializat în producţia de seminţe modificate genetic, au ieşit în stradă protestatari din 55 de ţări.

Bucureştenii şi clujenii s-au alăturat acestei manifestaţii, zeci de persoane, majoritatea tineri, s-au adunat sâmbătă după-amiază, în zona Eroilor din Capitală.

“Vrem etichetarea produselor la raft astfel încât să putem afla dacă vreunul dintre ingrediente a fost modificat genetic. Avem acest drept şi nu vom renunţa la el“, a declarat unul dintre organizatori.

Ajunşi în parcul de lângă Operă, protestatarii au afişat pancarte cu mesaje precum “Vrem natură naturală”, “Poftă bună la prânzul modificat genetic “Ştiulete modificat genetic”.

Aceştia au scandat împotriva producătorilor de organisme modificate genetic şi s-au arătat hotărîţi să continue acţiunile. O manifestare similară a fost programată şi la Cluj-Napoca, dar şi în alte sute de oraşe din peste 50 de ţări.

Au fost şi incidente, un bărbat ajungând la Secţia 17 după intervenţia dură a forţelor de ordine, după ce acesta a intrat în conflict cu un jurnalist.

Protestatarii au plecat ulterior în marş pe traseul Bd. Mihail Kogălniceanu – Bd. Regina Elisabeta – Piata Universităţii, cu oprire la Ministerul Agriculturii-Bd. I. C. Brătianu-Piaţa Unirii.

Protestul din Bucureşti a fost organizat de mai multe asociaţii ale societăţii civile, printre acestea, ReGeneration, EcoRuralis, InfOMG şi Grupul de Iniţiativă “Activişti Fără Frontiere”.

În Bucureşti, protestul a început la ora 15.30, iar în Cluj, la ora 18.00.

Primele culturi de plante modificate genetic au fost introduse în Romania în 1998. Este vorba despre 14 varietăţi de soia.

Culturile au fost însă interzise un an mai târziu. Ulterior însă,  autorităţile europene, şi apoi cele române, au aprobat pentru cultivare un soi de porumb modificat genetic, rezistent la dăunătoare.

Suprafeţele cultivate cu porumb modificat genetic au scăzut de la an la an, începând din 2008. Acum, agricultorii români cer din nou Guvernului să aprobe culturile de soia modificată genetic.

Monsanto are o istorie de peste o sută de ani. Iniţial fabrica detergenţi şi insecticide, printre care şi celebrul DDT, dar şi agentul Orange, gaz toxic folosit de trupele americane în Vietnam. După anul 2000, Monsanto a devenit lider mondial în producţia de seminţe modificate genetic. Compania susţine că aceste plante sunt absolut necesare, pentru că foametea face ravagii în lume.

Monsanto se bucură de sprijinul administraţiei de la Washington, în pofida auzaţiilor potrivit cărora ar obliga fermierii să cumpere anual seminţe şi ar percepe anual taxe de la agricultorii de pe alte continente.

Uniunea Europeană, reticentă în ceea ce priveşte introducerea pe scară largă a organismelor modificate genetic, negociază în prezent un acord comercial cu Washington-ul, care ar putea relaxa restricțiile în acest domeniu.

În UE numai un soi de cartof şi unul de porumb modificate genetic sunt autorizate.


Categorii

1. DIVERSE, Organisme modificate genetic (OMG)

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Proteste fata de SEMINTELE MODIFICATE GENETIC ale gigantului american MONSANTO

  1. Pingback: MONSANTO renunta la piata EUROPEI OCCIDENTALE... pentru a se concentra pe EUROPA de SUD-EST/ SUA exporta grau modificat genetic NEOMOLOGAT - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare