SIRIA: TEATRU AL UNUI RAZBOI MONDIAL? Lelia Munteanu (“Gandul”) despre DIVERSIUNEA SANGEROASA A ARMELOR CHIMICE si RAZBOIUL CA “SOLUTIE” A CRIZEI!

• Gandul/ Lelia Munteanu: Siria. Dovezi sau predici emoţionale?

Mi-am verificat şi re-verificat, cu meticulozitate, sursele. Am citit şi re-citit mărturii. Nu există nici o dovadă că Bashar Al-Assad (într-un moment de demenţă, cum altfel?) ar fi ordonat un atac cu arme chimice împotriva civililor (între care femei şi copii). Am căutat un singur argument raţional pentru care să o fi făcut. N-am găsit. Rebelii, în schimb – cel puţin aripa lor jihadistă, respectiv Frontul An-Nusra – ar fi avut un interes major să pună la cale o astfel de diversiune sângeroasă: forţarea unei intervenţii străine.

Nici discursul de ieri al Secretarului de Stat John Kerry n-a produs vreo dovadă împotriva regimului de la Damasc. A operat cu argumente moral-emoţionale, tocmai bune de convins un popor, care – potrivit sondajelor de opinie – nu era deloc entuziast, până miercurea trecută, să susţină o intervenţie americană directă în Siria. Observaţia lui Brzezinski (nu e prima oară când o face, dar a reiterat-o şi zilele trecute) merită toată atenţia: americanii de rând au emoţii sănătoase, spirit justiţiar, o corectă situare de partea binelui, dar au informaţii precare şi puţină pricepere în domeniul relaţiilor internaţionale.

Când Kerry vorbeşte despre morală, n-am cum să-l cred. Ultimele sale isprăvi în Orientul Mijlociu, legate de dialogul israeliano-palestinian, nu pot stârni decât indignare. Zelul său de a aplica politica Ierusalimului – orb la realităţile din Palestina – îl defineşte ca pe un personaj profund duplicitar.

Dacă Franţa şi Marea Britanie (fostele puteri coloniale din Levantul) au fost mereu grăbite să intervină direct în Siria, aşteptând doar un pretext (atacul chimic din 21 august e cea mai bună ocazie), Germania n-a ezitat să-şi exprime reticenţa. Reticent s-a arătat, până foarte de curând, şi preşedintele Obama. Pe bună dreptate. Siria ar deveni teatrul unui război global, în care Statele Unite şi aliaţii săi vestici s-ar confrunta făţiş cu Rusia. Siria – odată liniştită – ar deveni un cap de pod spre Iran.

Decizia pe care o are de luat preşedintele Barack Obama, cu neoconservatorii în coaste, e una extrem de grea. Poate cea mai grea din mandatele sale.

Un nou Afganistan, o nouă Bosnie, un nou Irak? Din toate câte puţin, într-o lume vlăguită de criză, a cărei soluţie de redresare – spun economişti de prestigiu– ar putea fi un război mondial.

Invocam, când începuse primăvara arabă, un nume – Prinţul Bandar, despre care promiteam să vă spun o lungă poveste (o s-o fac la iarnă, la gura sobei). Astăzi, Bandar bin Sultan e şeful Serviciilor Secrete din Arabia Saudită şi trage puternic sforile în spaţiul sirian. Toate miliţiile jihadiste care roiesc în jurul Armatei Libere Siriene (antrenată de CIA şi de experţi militari israelieni şi iordanieni) sunt (şi) creaţia lui. Straniul personaj (cel mai longeviv ambasador saudit în Statele Unite, aflat la post în 11 septembrie 2011, foarte apropiat preşedintelui Bush-Junior) a avut, în urmă cu trei săptămâni, în apropierea Moscovei, o întâlnire de taină cu preşedintele Putin. (O confirmă până şi agenţiile de presă din Golf). I-ar fi făcut acestuia din urmă oferte ”petroliere” de nerefuzat şi, totuşi, puterea de convingere pare să nu-l fi clintit pe preşedintele Putin în chestiunea siriană. Zilele trecute, Prinţul Bandar s-a întâlnit cu Sir Robert John Sawers, şeful MI6. Nu e greu de dedus care a fost tema discuţiei.

Flotele ruseşti din Mediterana şi Marea Neagră au fost puse în stare de alertă. Trupe importante sunt desfăşurate în centrul şi sudul Rusiei. De cealaltă parte, comandanţii militari britanici, francezi, turci, italieni, canadieni, saudiţi şi qatarezi s-au reunit duminică, în Iordania, la cartierul general al forţelor aliate, sub comanda generalului Martin E. Dempsey, şeful Statului Major Interarme al Statelor Unite. Distrugătoare americane cu rachete Tomahawk au ajuns în Mediterana.

Dacă preşedintele Obama va decide, totuşi, să intervină, o va face (n-ar fi prima oară) fără mandatul Consiliului de Securitate al ONU (unde Rusia şi China au drept de veto). Va intra într-un război global, ale cărui etape sunt greu de anticipat. Şi (n-ar fi prima oară) s-ar situa, vrând-nevrând, inclusiv de partea jihadiştilor sunniţi, care luptă împotriva şiiţilor allawiţi fideli lui Bashar Al-Assad.

Legaturi: