Exces de zel si de slugarnicie stupida: CRIN ANTONESCU ne vrea IN PRIMA LINIE a razboiului cu SIRIA (video)

3-09-2013 2 minute Sublinieri

Situaţia din Orientul Mijlociu, cu referire la criza din Siria, a constituit unul dintre principalele subiecte în discuţiile purtate marţi de preşedintele Senatului, Crin Antonescu, cu ministrul adjunct al afacerilor externe al Statului Israel, Zeev Elkin.

Şeful Senatului, Crin Antonescu, a dat asigurări, din perspectiva parlamentară, că România va fi “în prima linie” în cazul în care partenerii internaţionali vor decide o intervenţie în Siria.

“Nu e vorba doar de lucrurile care se întâmplă acum în Siria, ci de perspectiva îngrijorătoare ca arme chimice, de exemplu, arme nucleare, arme de mare forţă de distrugere să fie la îndemâna unor organizaţii teroriste, de pildă, şi a unor lideri politici iresponsabili. Şi, în sensul acesta, am evocat şi declaraţia primului-ministru şi am asigurat că, în momentul în care partenerii noştri strategici, în primul rând Statele Unite, şi ceilalţi aliaţi vor conveni o formulă de intervenţie, România va fi, şi din punctul de vedere al susţinerii parlamentare, în prima linie a unei asemenea formule de intervenţie împotriva unor lucruri abominabile care se întâmplă în Siria şi de prevenire a uriaşelor pericole care ameninţă practic toată lumea civilizată“, a subliniat preşedintele Senatului.

Crin Antonescu a adăugat că întâlnirea este foarte importantă în contextul dosarului sirian.

“Întâlnirea este importantă având în vedere contextul internaţional extrem de fierbinte din Orientul Mijlociu, care este binecunoscut şi care pune probleme nu doar prietenilor noştri din Israel, care sunt practic parte a acestei zone şi trăiesc în imediata vecinătate a acestui conflict, dar ne pune probleme şi nouă, tuturor. Şi, în sensul acesta, am avut un schimb de păreri, de evaluări şi, dacă vreţi, de gânduri privitoare la soluţii şi evoluţii ulterioare”, a precizat preşedintele Senatului.

În plus, discuţiile dintre cei doi demnitari s-au referit la situaţia din Egipt, dar şi la dialogul recent redeschis între Israel şi Autoritatea Palestiniană.

Crin Antonescu a vorbit despre obligaţiile Parlamentului în contextul conflictului din Orientul Mijlociu.

“Majoritatea parlamentară, cel puţin, dar eu cred că avem un consens în Senat şi în Parlamentul României, considerăm că, în ceea ce priveşte situaţia din Siria, are obligaţii nu doar politice, ci şi morale, că asemenea lucruri nu pot să permită la nesfârşit tăcerea şi pasivitatea”, a spus Antonescu.

Zeev ElkinLa rândul său, oficialul israelian a subliniat importanţa întâlnirii de la Bucureşti, programată înainte ca situaţia din Siria să se agraveze.

“Este o ocazie specială pentru mine să-l întâlnesc pe preşedintele Senatului. Întâlnirea are şi o importanţă personală pentru mine. (…) Relaţiile între statele noastre sunt speciale. România este unul dintre cei mai buni prieteni ai noştri în Uniunea Europeană”, a arătat Zeev Elkin, subliniind cooperarea foarte bună din toate domeniile, cu accent pe relaţiile parlamentare şi guvernamentale.

“Aşa cum domnul preşedinte a menţionat, suntem într-un moment în care Orientul Mijlociu arde şi (…) Israelul este cea mai stabilă ţară din Orientul Mijlociu. Ca şi domnia sa, şi noi suntem foarte îngrijoraţi de ce se întâmplă în Siria – folosirea armelor chimice pentru uciderea de femei, copii, de oameni nevinovaţi. Este linia roşie care, odată trecută, dacă nu vom avea o reacţie pe măsură, o vom întâlni şi în alte cazuri. Dar, indiferent de reacţie, care va fi şi când va veni, ceea ce va trebui să reprezinte interes pentru comunitatea mondială este cum să prevenim ca aceste evenimente să nu se mai repete. Dacă organizaţiile teroriste vor primi din Siria armament chimic şi posibilitatea de a face uz de acesta, realitatea în care noi ne aflăm va fi cu totul şi cu totul alta”, a atras atenţia reprezentantul diplomaţiei israeliene.

Potrivit acestuia, dacă ceea ce s-a întâmplat în Siria cu armamentul chimic va prolifera, rămâne de văzut ce se va întâmpla în Iran, dacă această ţară va avea armament nuclear.

“Dacă Iranul sprijină Siria şi Siria îşi omoară cetăţenii cu arme chimice, ce se va întâmpla în Iran dacă acesta va avea arme nucleare? Cum ar arăta Orientul Mijlociu, care şi aşa este instabil în acest moment, dacă diferite state vor avea arme nucleare? Şi cum va arăta întreaga lume dacă aceste organizaţii teroriste vor avea nu numai acces la arme chimice, dar şi la tehnologie radioactivă? Se poate opri aceasta până nu este prea târziu. Nu avem decât câteva luni la dispoziţie şi obligă toţi jucătorii din comunitatea mondială”, a spus ministrul adjunct israelian al afacerilor externe, Zeev Elkin, după întâlnirea cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

crin-antonescu-mediafax-foto-theodor-pana-1

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Israel, Siria, Tradatori si lichele, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Exces de zel si de slugarnicie stupida: CRIN ANTONESCU ne vrea IN PRIMA LINIE a razboiului cu SIRIA (video)

  1. Romania cu asemenea oameni in frunte este terminata. Suhntem vanduti, tradati, condusi de satanisti….. Nu stiu ce se mai poate spera. Poate doar o rezistenta duhovniceasca, ceea ce se face aici si pe alte site-uri crestine, si in final, cand probabil si asta va fi interzis, o rezistenta in familie sau individual.
    Este o ofensiva fara precedent a raului. Acesti oameni sunt indraciti.
    Se pare ca Noua Ordine Mondiala asta vrea acum, razboi. Credeam ca va mai dura niste ani.
    Ma infior, de scarba si de groaza, cand citesc ce poate scoate acest individ, de mai sus, care la un moment dat (pentru naivi) a constituit o contrapondere la regimul Basescu. Nici vorba, sunt mana in mana cu totii, impotriva poporului roman, a acestei tari, a lumii crestine si a lui Hristos.
    Cumplite vremuri.

  2. Offtopic: pe facebook exista un grup intitulat “The Neagu Djuvara apreciation society”. Unul dintre administratori este o individa, S Boghici, mare promotoare a homosexualitatii, are poze cu curcubeul, cu participari la marsuri gay, un tricou pe care scrie “gay OK”, etc etc.

  3. Toti sunt disperati dupa putere, joaca dupa cum le dicteaza licuriciul cel mare. Nu stiu cati politicieni astazi mai au verticalitate si discernamant.

  4. Bla bla … Scuze, dar nu-i pricep pe oamenii poitici … Vorbeste de parca in prima linie in razboi e tot una cu a fi in prima linie la mancat galuste, dar vorba romanului : ” la galuste inainte la razboi inapoi “. Deocamdata fiind cu spatele ” asigurat ” de rachetele Tomahawk ( ce-or mai fi alea, carnati ? ) se vrea ” in prima linie “, dar daca americanii l-ar lasa in prima linie in Siria fata in fata cu soldati adevarati, cred ca ar fugi in durligele goale. E usor sa te uiti la un film cu Silverster Stalone, dar ia sa stai tu in prima linie, nu sa ceri altora …
    Ma rog omul pana nu incearca pe propria piele nu se convinge. Asa de pilda vrea sa incerca ce inseamna un razboi atomic … Si cand o sa vada si o sa se convinga, chiar o sa fuga toti in durligele goale. O sa le vina randul intr-o zi si la americanii astia care tot lanseaza carnati Tomahawk spre toate tarile care le pica in plasa, si ziua aia e aproape.

  5. Ponta şi Antonescu au devenit deja ridicoli în tot acest timp Băsescu puncteaza politic atât în privinţa Siriei cât şi în privinţa câinilor vagabonzi. Paradoxal parcă s-au angajat amândoi ca prin acţiunile lor să avantejeze politic regimul Băsescu contra căruia, spun ei, s-ar fi aliat.

    Antonescu poate să-şi ia adio încă de pe acum de la preşedenţie.

    E la mintea cocoşului că România nu are cum să se implice militar în Siria.
    Acolo e o altfel de luptă, o altă miză pe care papagali ca Ponta şi Antonescu nu sunt capabili să o avalueze corect. Nici măcar dotarea militară minimă nu există ca să poţi participa ca stat într-un război de asemenea amploare.
    Siria nu este Afganistan pentru că în Siria sunt interese mari în care sunt implicate inclusiv Rusia şi China (apropo de relaţiile cu China despre care Ponta făcea atâta caz până mai deunăzi)

    Dacă Crin Antonescu a început să facă declaraţii doar de dragul israelienilor atunci situaţia este extrem de gravă şi un astfel de om nu are ce căuta în politică nici el, nici Ponta dar nici Băsescu.

  6. Nu exista nici un fel de opozitie in sistemul actual de putere – Totul e un simulacru jegos si ieftin, intretinut cu mari scremeri de sleahta de goarne si televiziuni hranite din mana marilor banditi – Au sedat ,au enesteziat si acum suntem in coma – coma tiganeasca si curvasareasca pentru toate legumele de canapea si toti pensionarii votanti de fsn/psdr/pdsr/usl/psd/pd – De asta au atat tupeu si incep sa calce cu bocancii pe cap – La mintea lor nu e decat un pas pana la a trage cu gloante in prostime! Asa cum bine au constatat si altii ,se face mult balet , se aplica retete securistoide bine dramaluite si “carmacii” rezista la putere

  7. cred ca poate sa-si ia adio de la presedentie

  8. Oare acest imbecil Antonescu uita ce vecini avem la est ? So fi trezind vorbind aiurea dupa somnul de dupa amiaza? Cu ce crede asta ca mergem “NOI” in prima linie? Mai deunazi parca luase foc un mig 21 la decolare – nici nu apucase sa se ridice…

  9. asa este, nu exista alternativa, asta e drama. Totul e un circ, o mascarada. Toate partidele urmaresc o agenda anti-romaneasca, tradatoare, ticaloasa, satanista. Degeaba se iese in strada contra cutarei sau cutarei chestii./ Degeaba se striga “Jos..” daca nu ai pe cine pune in loc. Si daca ar iesi tot poporul roman in strada si i-ar da cu adevarat jos, ar urma haosul si confuzia nsi mediocritatea, fiindca nu exista o adevarata forta politica ce ar putea reprezenta alternativa. Poporul este confuz si anesteziat si prostit…. As vrea sa ma insel, dar nu vad nicio speranta la nivel national, in aceasta situatie.

  10. asta degeaba face pauze lungi intre cuvinte ca tot nu si le gaseste pe cele mai potrivite.

  11. “România va fi, şi din punctul de vedere al susţinerii parlamentare, în prima linie a unei asemenea formule de intervenţie”- săracul! Nu-şi dă seama ce vorbeşte sau vorbeşte gura fără el. Zice în prima linie, de parcă am avea o armată dotată peste nivelul Franţei sau al Marii Britanii?! Şi am mai avea şi ce căuta acolo!!
    Apoi împotriva cui vrea să se bată în prima linie?? Nu a aflat încă, că în Siria trăiesc aproape 14 mii de români?? Şi aceştia nu sunt numai bărbaţi în putere, ci mai au şi femei şi copii, precum cei gazaţi (nu se ştie încă de către cine)!
    Vai, vai, cine a ajuns să ne conducă! Şi nu mă refer aici numai la Crin Antonescu… Obedienţă totală faţă de străini, şi în special faţă de evrei. Şi aici avem dovezi clare în faţă, în ultimul timp: să mergem în prima linie să ne batem cu duşmanul Israelului, iar la noi în Ţară nu avem voie ca să ne onorăm sfinţii, precum Valeriu Gafencu sau Justin Pârvu.

  12. Ma intreb de ce ne-o fi vizitat acest adjunct al afacerilor externe al Israelului tocmai acum. Pe cine viziteaza? Pe Romania cea saraca. Dar cu ce sa “ajute” Romania in tensiunea legata de Siria ?

    Iaca cu ce : printre altele secrete (cum altfel) si cu declaratii razboinice prin care sa “incite” si sa urneasca si pe altii, intr-adevar importanti in ecuatia posibilului conflict. Deh, e nevoie si de “gornisti”, de “tobosari” care “sa ridice” la razboi …
    Acuma, prin declaratia lui Crin Antonescu, zic eu ca i-am cam “speriat” pe sirieni si trezit la viata natiunile mai reticente in ale razboiului… ; si nici nu i-am deranjat pe vecinii nostri de la est prin astfel de declaratii.

    Cum nu ne mai lasa in pace, domnule, astia mari … De ce nu s-or duce la elvetienii cei neutri si la altii de prin Europa cea bogata ca sa “ia adeziuni” si alte cele …

  13. Acest ins va desavarsi distrugerea Romaniei, daca, fereasca Dumnezeu, va ajunge presedinte.

  14. @ Lucian si altii:

    Acest “ins” va ajunge presedintele Romaniei NUMAI daca se va angaja la desavarsirea distrugerii Romaniei, prin continuarea “operei” infaptuite de actualul guvernator numit (nu ales, de fapt) al tarii, deocamdata cel mai ticalos si mai vanzator de sef de stat pe care l-am avut, alaturi doar de Carol al II-lea, probabil. Daca nu va ajunge, inseamna ca totusi n-a consimtit sa faca absolut orice impotriva Romaniei. Vom vedea…

  15. Am impresia, care din ce in ce devine confirmare, ca astia doi se intrec in prostie… Nu se poate asa ceva…

  16. A spus “in prima linie, si din punct de vedere ar sustinerii parlamentare”, iar acel “si” probabil ca se refera la sustinerea pe linie de … guvern, prim-ministru… Simtindu-si pozitia de presedinte amenintata, acest individ gandeste ca cel mai bine este sa faca mii de plecaciuni catre Israel. Absolut de voma declaratia, impreuna cu “demascarea” regimului legitim sirian…

  17. Dupa cum stiti, inainte, in razboaiele adevarate, conducatorii erau in fruntea armatei, fizic si nu din vorbe! Dupa astfel de afirmatii, eu chiar l-as trimite in prima linie !
    Sper ca si-a taiat craca de sub picioare la urmatoarele alegeri, daca acestea vor mai avea loc !

  18. Carol al II-lea, desi corupt si ucigas, totusi in felul lui a iubit Romania si a vrut sa faca si bine, a si reusit partial, poate nu in politica, dar in alte domenii. In timpul lui, in anii 30, Romania a cunoscut un napogeu de dezvoltare in toate domeniile. Nici nu poate fi comparat cu Basescu, un slugoi prost, incult si ticalos.

  19. @ Alex:

    Ba abia asa are sanse… acolo unde se transeaza de fapt “alegerile”.

  20. Pt Vranceanu: Pe Carol II tocmai că l-a durut în cot de România! Iar pt ceea ce a făcut el am ajuns noi mai întâi la cheremul germanilor (cu desprinderea Ardealului de Nord) şi apoi la mâna ruşilor (comunism), fără a mai vorbi de prima mare lovitură= cedarea Basarabiei, Cadrilaterului. Taaare maaare dragoste aceasta!
    Spre deosebire de acesta, JB, deşi nu dă nici el vreun semn că ar iubi România, totuşi ÎNCĂ n-a cedat niciun teritoriu din actuala componenţă a statului. Dar dacă luăm în calcul populaţia românească plecată peste hotare în vrema lui de conducere, atunci se apropie întru-câtva de Carol II.

  21. Am tot incercat sa ma abtin dar NU POT sa nu remarc contrastul dintre cei doi protagonisti ai proaspetei cola borari in chestiunea razboiului – Observati cata viclenie si inteligenta emana evreul si cat de imberb este acest cercopitec Antonescu…

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare