Ordinea neoliberala SUA-UE: INTREAGA EUROPA AR PUTEA AJUNGE LA MANA CORPORATIILOR. Santajul “despagubirilor” catre RMGC ar putea fi “doar” un PRECEDENT

• LA VIE: Europa la tribunalul multinaționalelor 

Washington și Bruxelles negociează un tratat care ar permite investitorilor sa atace Statele. O evoluție majoră puțin mediatizată pentru moment.

După ani de discuții între înalți funcționari, industriași și financiari, Statele Unite si Comisia europeană au oficializat, prin urmare, negocierile privind un nou tratat care ar acoperi atât comerțul cât și investițiile. Un text cu bătaie foarte lungă care ar trebui să modeleze lumea în anii următori. Barack Obama l-a inițiat în februarie 2013, în discursul său privind starea Uniunii. Imediat, José Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, instituția care negociază pentru cele 28 de țări ale Uniunii Europene (UE) a declarat “intenția sa de a progresa rapid. Contextul economic actual ne cere să ne unim forțele (…)”. A urmat imediat Parlamentul European care a votat în favoarea deschiderii acestor negocieri, iar președintele său, Martin Schulz, a prevăzut chiar că “un final fericit ar avea, pentru ambele părți, beneficii imense”.

Imense ? Comisia europeană se așteaptă la o mărire cu 0,5 % a creșterii economice pentru UE . În plus, ar trebui așteptat timp de 15 ani … pentru afla daca, între timp, ipotezele lui José Manuel Barroso nu se dovedesc din nou a fi false. Acest lucru a fost constatat de niște voci socialiste, Frontul de stânga si ecologiștii. Aceste critici anticipează mai ales destrămarea probabilă a normelor europene sanitare, sociale și în materie de ecologie. Ei se tem și de ravagiile unei agriculturi americane hipersubventionate asupra fermierilor europeni.

Aceste riscuri sunt reale, dar proiectul de Tratat transatlantic conține în plus o adevărată bombă, bombă care însă a trecut neobservată de către publicul larg : americanii și europenii doresc să dea întreprinderilor dreptul de a traduce Statele în fața justiției. Astfel, trei arbitri ar tranșa în mod suveran “diferendele dintre State și investitori”, în jargonul de la Bruxelles.

“Întreprinderile vor putea obține o compensație în cazul în care un Stat privează una dintre ele de o investiție pe care o autorizase anterior. Nimic mai mult”, nuanțează Pascal Kerneis, președintele Forumului European de Servicii (Fes), o rețea de mari companii (Veolia, Deutsche Bank, Ernst & Young …) și de organizații patronale (Medef…) care revendică 50 % din PIB european. Totul depinde, desigur, de ce se va ascunde în spatele cuvântului “investiție”. Pe acest subiect, Susan George, președinta de onoare a Asociației pentru impozitarea tranzacțiilor financiare și pentru acțiunea civică (ATTAC), este îngrijorată. ” Există toate șansele ca să fie reținută definiția cea mai largă : investițiile clasice, dar și acțiunile, obligațiunile și toate instrumentele speculative ; fără să uităm proprietatea intelectuală, funciară și resursele naturale. Ca și în cazul Acordului multilateral privind investițiile, care a fost, din fericire, abandonat”.

Acest nou mecanism legal ar fi în măsură să “liniștească piețele financiare”. Ceea ce, tocmai, nu este neapărat liniștitor. Numărul proceselor este în creștere în Statele Unite, Canada și Mexic de la adoptarea în 1994 a Acordului de Liber Schimb Nord American (NAFTA) . De exemplu, compania Metalclad a primit compensații de milioane de dolari pentru refuzul de către autoritățile mexicane de a autoriza activitățile sale de îngropare a deșeurilor toxice pe un teren pe care-l cumpărase. De asemenea, compania americană Lone Pine Resources reclamă Quebecului 250 milioane dolari, pentru interzicerea exploatării gazelor de șist prin fracturare hidraulică.

“Statele Unite ar putea căuta să impună acest model în timpul negocierilor cu UE”, recunoaște Pascal Kerneis.

Bazat la Bruxelles, acesta din urmă a participat la pregătirea negocierilor transatlantice, alături de alte organizații, cum ar fi Business Europe, care regrupează organizațiile patronale din întreaga UE. Ce se spune la aceste întâlniri? Informația este confidențială. Două asociații care scrutează activitățile de lobbying de la Bruxelles -Observatorul Europei întreprinderilor (Corporate Europe Observatory, CEO ) și Institutul transnațional (Transnational Institute, TNI) – au folosit o procedură administrativă care le-a permis să primească documente interne ale serviciilor Comisiei europene ce pregătesc acest tratat. Ele sunt edificatoare (raportul în limba engleză al CEO și al TNI : A Transatlantic Corporate Bill of Rights este disponibil la www.corporateeurope.org sau www.tni.org). Astfel, într-un e-mail pe care La Vie l-a consultat, un funcționar de rang înalt raportează colegilor săi declarații pe care le-ar fi făcut același Pascal Kerneis, la 8 iulie 2011, la o întâlnire cu o delegație a Camerei Americane de Comerț pe lângă UE : “protecția investițiilor nu ar trebui să fie sacrificată pentru obiective de politici publice, inclusiv drepturile omului și dreptul muncii”.

Întrebat, Pascal Kerneis nu-și amintește, pe moment, de acestă întâlnire, dar asigură că “nu a spus niciodată asta. Mai ales că atribuțiile mele nu au nimic de-a face cu dreptul muncii …” Pentru el , poziția Fes este clară : tratatul nu ar avea nici un interes dacă sectoare de activitate precum transportul aerian sau maritim, de exemplu, ar fi excluse de la protecția investițiilor în timpul negocierilor tradiționale care vor puncta elaborarea textului.

Da, dar raportul al CEO și al TNI include alte declarații similare. Astfel, Peter H. Chase, vice-presedintele Camerei de Comerț Americane din Europa consideră că , în cadrul negocierilor, “partea americană ar trebui să fie în măsură să explice clar de ce este nevoie de o definiție largă a investițiilor, precum și pericolele scutirilor inutile dorite de către Parlamentul European în domeniul social, în materie de mediu și de reglementare”. Prin urmare, sub aspectul tehnic al acestui tratat, este vorba în cele din urmă de viața fiecăruia. După cum remarcă Pia Eberhardt, cercetător la CEO : “De ce ar trebui ca legislatorii să atribuie lumii de afaceri un instrument capabil să apese atât de mult asupra interesului public?”.

Un tratat similar respins de Franța în 1998

Acum 15 ani, în octombrie 1998, Lionel Jospin a anunțat retragerea Franței din negocierile purtate de către țările bogate în scopul adoptării Acordului multilateral privind investițiile (Ami). Acest text prevedea deja liberalizarea sporită a schimburilor comerciale și mai ales, posibilitatea pentru companiile multinaționale de a traduce în fața justiției Statele care le-ar fi lezat “investițiile”. Prin acest gest politic, cel care era atunci primul-ministru al lui Jacques Chirac, a dat lovitura de grație unui text care fusese negociat în secret timp de mulți ani și care, în multe aspecte, folosește astăzi ca model pentru viitorul Tratat transatlantic. Ami coalizase împotriva lui deputați europeni, oamenii de cultură, sindicate, asociații ecologiste, de solidaritate între Nord și Sud, de apărare a drepturilor omului, etc .

Traducere pentru razbointrucuvant de C.C.