O fantoma bantuie Europa: NATIONALISMUL INTEGRAL(?)/ Ce mai zice George Friedman despre ROMANIA si UNGARIA/ Vizita lui Basescu la Berlin: NU A AVUT NIMENI TIMP DE …ROMANIA?

Traian Basescu, desi cvasi-ignorat in timpul vizitei sale din Germania, se roaga de germani sa privatizeze cea a mai ramas din companiile de stat si face apeluri patetice fata de Ucraina

• Adevarul:

Cristian Unteanu: 

Explozia Ucrainei: între visul european şi naţionalismul integral

Şi nu numai. Este evident că evoluţiile din zonă sunt extrem de rapide, iar situaţia este din ce în ce mai fluidă. Începe să semene cu o repetare, chiar la graniţa noastră de nord, a scenariilor succesive, absolut similare, din perioada Primăverii Arabe, apoi din Egipt şi din Siria, apărând acum un front care să înceapă cu Ucraina şi, în perspectivă, să cuprindă şi Belarus?

Este oare posibil să anunţăm măcar o asemenea ipoteză? Posibil este, chiar dacă raţionamentul nu este nici foarte moral şi, mai ales, nu foarte corect politic. Numai că, din nefericire, similitudinile sunt destul de mari, bazate pe un element comun, cel al susţinerii instituţionalizate (la nivel de state, SUA şi ţările membre UE) pentru forţele de opoziţie dintr-o ţară, în numele democraţiei, în încercarea lor de răsturnare a unei dictaturi. Un sprijin materializat printr-un suport diplomatic vizibil şi masiv dar şi, în cazul Siriei şi Egiptului (după experimentul – şi acela absolut nereuşit – al Primăverii Arabe) cu transporturi masive de armament şi echipamente militare sau a deblocării liniilor de credit pentru ajutorul militar. În speranţa sinceră că promisiunile făcute de multiplii beneficiari: întoarcerea spre Occident şi adoptarea valorilor sale sociale, educaţionale, etc, chiar se vor materializa.

Trezirea la realitate a fost cumplit de dură, pe măsura eşecului total al planificării strategice: ţările din Primăvara Arabă au alunecat într-un islamism fundamentalist care se stabilizează la nivelul controlului politic în Tunisia sau Libia, în Egipt a fost nevoie să se facă apel la armată şi să fie acceptată soluţia dictaturii militare pentru a se evita preluarea totală a statului de către Fraţii Musulmani, în Siria se luptă acum între ele, pe viaţă şi pe moarte, tocmai facţiunile de opoziţie ajutate de Occident, Irakul este un no man’s land al violenţei cumplite interconfesionale, Afganistanul merge, încet dar foarte sigur, pe acelaşi drum.

Şi atunci opoziţia ucraineană pro-europeană ar trebui lăsată să eşueze? Nu trebuie oare sprijinită aspiraţia fundamentală a unui popor spre libertatea pe care o reprezintă sistemul de valori al UE? Răspunsul este evident şi indiscutabil.

Întrebarea foarte gravă apare în momentul în care ceea ce ar fi trebuit să fie un proces politic aproape natural, cel al Parteneriatului Estic finalizat cu momentul Vilnius, nu s-a mai derulat conform Planului A. Apare acum, în regim de urgenţă, Planul B, cel care a determinat declanşarea unui proces care culmină în aceste zile cu o radicalizare extremă a protestelor, provocând o posibilă contra-reacţie masivă a autorităţilor, ajungâdu-se poate chiar la folosirea armatei ceea ce, mai departe, ar putea amorsa o situaţie favorizantă pentru conflicte interne de mari proporţii, la limită chiar război civil. Caz în care, ca stat fondator al CSI Ucraina ar putea, cel puţin teoretic, să ceară sprijinul Organizaţiei de securitate colectivă (OTSC), organizaţie afiliată CSI.

«Profanul speculează în termeni absoluţi. Pentru el, binele şi răul sunt termeni clar definiţi. Liderul politic nu-şi poate oferi acest lux. El îşi atinge scopul pe etape şi fiecare dintre paşii săi este moralmente imperfect. Răul şi barbaria îşi pierd din caracterul lor absolut»

             Henry Kissinger, White House Years

Evident că o asemenea eventualitate duce direct spre perspectiva extrem de gravă a unei posibile crize regionale de proporţii deoarece ar fi vorba despre un conflict deschis la zona de contact între NATO şi UE şi Federaţia Rusă…cu consecinţe greu de imaginat.

De ce situaţia poate evolua pe coordonate imprevizibile? Pentru că, aşa cum s-a întâmplat mereu în asemenea cazuri, frontul opoziţiei ucrainiene este unit acum de un singur mare obiectiv comun, înlăturarea preşedintelui Ianukovici, acuzat de colaborare cu Moscova şi organizarea unor alegeri în care să poată profita de actualua situaţie politică favorabilă. Numai că, în realitate, problemele sunt cu mult mai complicate decât par la prima vedere.

Printre partidele blocului opoziţiei, alături de Alianţa democratică ucrainiană pentru reformă  cu preşedintele său, fostul boxer Vitalii Klitshco(UDAR) şi partidul Patria al Iuliei Timoşenko  (Batkivshchyna) se află şi Svoboda, Partidul Libertăţii. Mulţi dintre observatori afirmă că acesta din urmă ar putea constitui problema din viitor, fiind elementul ultra-naţionalist care ar putea relativ uşor, în condiţiile actuale, să confişte şi să instrumentalizeze mişcarea de protest, radicalizând-o prin chemarea la luptă împotriva duşmanului rus.

Nu este un partid oarecare (10% la legislativele din 2012), având relaţii apropiate cu Frontul Naţional din Franţa, partid naţionalist-extremist şi face parte în calitate de observator în Alianţa europeană a mişcărilor naţionale. În discursurile utimelor luni, pe fundalul steagurilor roşu şi negru ale partidului, revine obsedant o serie de elogii nesfârşite la adresa unuia dintre cele mai adulate personaje (dar şi, în mod egal, vehement contestate) din perioada celui de-al doilea Război Mondial, Stepan Bandera. Cel care a fost iniţiatorul proclamării statului independent ucrainean la Liov, pe 30 iunie 1941.

Fondator al Organizaţiei Naţionaliştilor Ucrainieni, (OUN), promovează o relaţie activă cu naziştii, înainte de a-i trăda şi, spre finele războiului, de alupt alături de Armata Roşie. Pentru ca, din nou, în numele apărării intereselor superioare ale poporului ucrainean, să organizeze lupta de gherilă împotriva trupelor sovietice, fiind foarte activă şi pe plan internaţional, cu ajutorul consistent al diasporei. Formând chiar, în 1943, Blocul Naţiunilor anti-bolşevici, activ până târziu, dovadă aderarea în 1974 a unor organizaţii anti-comuniste din Vietnam şi Cuba…

Mare atenţie însă la mesajul său ideologic, foarte interesant şi primejdios de actual şi în posibila realitate a unui an 2014 dominat în Europa de accesiunea extremismului naţionalist…OUN dorea «stabilirea unui stat ucrainean independent, unit într-o formulă unică naţională pe teritoriul etnic al Ucrinei. Scopul trebuia să fie atins printr-o revoluţie naţională care să alunge puterile ocupante…». Ideologii OUN, partidul lui Bandera din Galiţia, promovau ceea ce atunci era o formulă cu totul nouă pe care o denumeau naţionalismul integral (“noutatea” avea deja cateva decade de existenta originandu-se, unde altundeva, in Occident – n.n.). Conform acestei ideologii, cea mai înaltă valoare urma să fie reprezentată de principiul naţiunii, politica fiind o reprezentare perfectă a legilor darwiniene ale supravieţuirii, conflictul între naţiuni fiind astfel normal, inevitabil şi perfect justificabil.

Context în care voinţa de a învinge era glorificată ca fiind mai importantă decât raţiunea, iar războiul era prezentat ca o expresie a vitalităţii unui popor.

Mai mult chiar, mare atenţie la această parte a mesajului lor ideologic, la primul congres al partidului, în 1929, se decidea că «doar scoaterea completă a tuturor cetăţenilor non-ucrainieni va permite dezvoltarea generală a naţiunii ucrainiene în cadrului propriului său stat», iar una dintre cele «Zece Porunci ale OUN» suna astfel: «Aspiraţi la mărirea puterii, bogăţiei şi dimensiunilor statului ucrainean chiar şi prin intermediul luării străinilor drept sclavi».

Timpuri trecute, mesaje uitate aparţinând unor vremuri deja condamnate de istorie şi de orice naţiune civilizată a planetei în sec. XXI. Aşa cum amintiri reprezintă regimentul 14 Waffen SS Ucrainean,  batalioanele 109, 114, 115, 116, 117, 118 şi 201 Ukrainian Schutzmannschftant  care au participat la operaţiuni anti-partizani în Ucraina sau Belarus, sau batalionul 50 Ukrainian Schutzmannschftant care în februarie-martie 1943 a luat partea la marea operaţiune  Winterzauber îndreptată împotriva grupelor de partizani, în cooperare cu mai multe unităţi letone şi cu batalionul al 2-lea lituanian ca parte integrantă din faimoasele Ostlegionen sau Osttrupen. Oare? Nu fiţi aşa de siguri.

Căci, altfel, cum că explicaţi că, pe 22 ianuarie 2010, Victor Iuşcenko, preşedintele de atunci al Ucrainei (adus la putere de Revoluţia Portocalie, odată cu primul său ministru, Iulia Timoşenko), l-a decorat post-mortem de Bandera cu titlul de EROU AL UCRAINEI (decretul 46/2010).

Problema momentului este că acest tip de ideologie ultra-naţionalistă (cu toate revendicările sale politice, economice şi sociale) nu a dispărut niciodată nu numai din memoria ucrainienilor dar, după cum se vede, este foarte activă şi din ce în ce mai prezentă în spaţiul european. Primejdia momentului este ca aceste discursuri, pe fond de sărăcie galopantă, lipsă de speranţă şi confuzie generalizată, să prindă tocmai ca un tip de alternativă a disperării. Iar dacă aceasta se uneşte cu credinţa că soluţia trebuie să fie întoarcerea la coşmarul statului etnic, atunci perspectiva unor conflicte grave se apropie foarte rapid.

Sigur, acum, în 2014, liderul partidului ucrainean Svoboda nu mai vorbeşte acum, a şa cum o făcea în 2004, despre «mafia iudeo-moscovită care domneşte în Ucraina». Dar astea sunt vorbe care s-au mai spus şi în alte vremuri, şi în alte locuri, inclusiv la noi, şi ştim care le-au fist efectele. Acum, din nou, în Ucraina? Şi apoi, unde?

Şefii marilor servicii de informaţii nu fac vizite de curtoazie

Şi atunci de ce vin? Ce au de transmis? Ce nouă strategie europeană într-un context global se pune acum la punct, trebuind, în linie, să fie informaţi rapid şefii de state şi guverne? Avem o serie de răspunsuri. Primul este generat de un document pe care îl puteţi lectura aici în premieră în spaţiul media din România. Este vorba despre o Comunicare adresată de Comisia Europeană către toate celelalte instituţii din arhitectura europeană: Consiliul, Parlamentul, Comitetul Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social. Intitulată, destul de sec şi neutru,“Prevenirea radicalizării care duce la terorism şi extremism violent”. Extrem de interesant document care trebuie citit pentru ceea ce se spune explicit în propoziţie şi, mai ales, pentru ceea ce sugerează ca linii viitoare de acţiune.

Pentru prima oară, în clar, se face o legătură nouă, esenţială, între terorismul în spaţiul european şi ideologiile naţionaliste şi separatiste, „cele inspirate de reţeaua Al-Qaeda, de ideologiile violente ale stângii, cele anarhiste sau de dreapta”.

În plus, se adaugă în documentul respectiv,

„activităţile teroriste şi extremist-violente din UE nu mai sunt doar apanajul exclusiv al unor organizaţii violente centralizate şi iearhizate. Ameninţarea a evoluat progresiv şi, din acest moment, vine şi din partea unor grupări mai mici, a unor celule sau indivizi izolaţi, stabiliţi în Europa şi care funcţionează într-un mod din ce în ce mai liber şi imprevizibil…Printre teroriştii care planifică atentate pe solul european, mulţi sunt europeni. Aceste atacuri nu implică numai pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale: ele pot implanta germenii diviziunii în Europa, suscitând opinii din ce în ce mai reacţionare şi extremiste în alte segmente ale societăţii. Aceasta contribuie la formarea unui teren fertil pentru extremism şi, astfel, va perpetua cercul vicios al radicalizării, atacurilor şi reacţiilor violente”.

Prima ameninţare directă identificată de CE este prezenţa viitoare, extrem de probabilă, a luptătorilor cu cetăţenie sau /şi de origine europeană înrolaţi acum în diversele brigade islamiste fundamentaliste care sunt angajate în operaţiuni militare în Orientul Apropiat sau Africa

„şi care ar putea constitui o reală primejdie la reîntoarcerea lor din zonele de conflict. Pe termen mai lung, ar putea avea rolul de catalizator al terorismului. Fenomenul „combatanţilor străini” nu este nou, dar vedem cum, pe măsură ce continuă conflictul din Siria, se măreşte şi numărul extremiştilor care participă la lupte. Iar ameninţarea pentru securitatea noastră se amplifică odată cu mărirea numărului de combatanţi europeni…”.

Logic, urmarea nu poate fi decât aceasta:

”Dată fiind procuparea din ce în ce mai mare privind radicalizarea în linie şi dezvoltarea notabilă a grupărilor în mod din ce în ce mai pe faţă extremiste în Europa, din ce în ce mai multe dintre statele membre sunt confruntate cu ameninţări legate de fenomenul radicalizării. Creşte riscul radicalizării care să evolueze în violenţă  a grupurilor extremiste…”.

Serviciile de informaţii anunţă guvernele Statelor Membre asupra apariţiei unei duble ameninţări: pe de o parte, cea a „luptătorilor străini”pe cale să se întoarcă acasă, în diversele ţări europene de origine şi, pe de altă parte, semnalarea posibilităţii ca aceştia să fie racolaţi şi înregimentaţi în difeite celule, fie unele deja existente, fie în unele noi. De inspiraţie teroristă sub influenţa unor grupuri externe, în principal fundamentalist islamiste, mutând în Europa tensiunile din alte părţi ale lumii. Perfect posibil şi chiar pe termen foarte scurt. Dar mai există posibilitatea racolării acestor personaje în miliţiile para-militare sau „de auto-apărare”care iau fiinţă în jurul multora dintre partidele extremiste (de stânga sau de dreapta).

Toate acestea în contextul din ce în ce mai îngrijorător al unei destabilizări care se produce în multe dintre ţările din flancul de sud-est şi de est al UE şi NATO, Turcia, Grecia, acum Ucraina, cu un element potenţial urmând aceeaşi linie: conflictul îngheţat din Transnistria şi situaţia extrem de neclară din Găgăuzia. Se deschid tot atâtea culoare posibile pentru imigraţie ilegală şi trafic de toate felurile, dar şi pentru reactivarea la maximum de capacitate a rutelor ilegale folosite tradiţional de cei care vor să intre sau să iasă „sub radare”din zonele de conflict proxime.

Spaima imediată fiind că o explozie socială masivă în Ucraina, combinată cu ceea ce este lipsa de soluţie imediată pentru conflictul din Siria, ar putea determina un flux migratoriu necontrolabil înspre ţările din UE. De care, evident, ar putea profita imediat un număr mare de persoane care, pentru diferite motive, doresc să se infiltreze ilegal pe teritoriul UE…alimentând cercul vicios descris foarte corect în documentul european. Care, din motive politice evidente nu poate deocamdată să meargă mai departe. Adică, spre exemplu, să anunţe că există scenarii deja luate foarte serios în considerare, cele care spun că partidele extremiste şi separatiste nu vor ezita să folosească forţele lor paramilitare în cazul unui conflict deschis cu autorităţile statatele care, spre exemplu, ar refuza rezultatele unui referendum pentru autodeterminare.  Atenţie la numărul din ce în ce mai mare de aşa-numite „tabere de vară care acoperă activităţi de pregătire intensivă paramilitară dublată cu propagandă agresivă…

Context în care serviciile de informaţii mai au o întrebare foarte urgentă de adresat şefilor de state şi guverne din UE: ce vreţi să fie cu adevărat instituţia Procurorului general european? Ce tip de competenţe îi veţi oferi? Va rămâne, aşa cum era prevăzut iniţial, o instituţie care să se ocupe de „protecţia intereselor financiare ale UE” sau, având vedere argumente ca cele menţionate mai sus, competenţele sale vor fi extinse la tot ceea ce înseamnă fenomene grave de criminalitate transfrontalieră, implicând deci şi responsabilităţi în domeniul luptei împotriva terorismului dar şi extremismului violent, anarhismului (inclusiv cel ecologic) şi, în ultimă instanţă, propunând şi acţionarea în justiţie a partidelor care vehiculează acest tip de ideologie?

Vom reveni într-un alt articol asupra problemei extraordinar de importante a instituţiei Procurorului General european (mai ales că există semnale că dna Monica Macovei ar fi propunerea românească pentru acest post, sau oricum pentru un loc în colegiul format în jurul acestuia din reprezentanţi ai fiecărui stat). Important, acum, este să notăm şi faptul că în acest moment UE a semnat cu Federaţia Rusă, la Bruxelles, cu ocazia Summitului de acum câteva zile, un singur document, anume un acord de colaborare în lupta antiteroristă…

Este însă, cu siguranţă, un context care face România interesantă. Necesară şi interesantă. Inconturnabilă în orice raţionament de securitate în zonă deoarece de frontul de sud-est al Europei şi NATO, rămâne singura ţară stabilă şi care nu a pus probleme majore în domeniu, reuşind să juguleze cu succes câteva dintre rutele de tranzit odinioară active şi să ţină sub foarte atentă observaţie persoanele suspecte de legături cu organizaţiile teroriste.

Dar gradul său de vulnerabilitate s-ar putea mări exponenţial dacă în Ucraina se destabilizează complet situaţia şi apar fenomene violente care să alimenteze chiar tendiţele separatiste. Am putea fi şi mai vulnerbili dacă alegerile din vara aceasta din Moldova nu vor confirma victoria partidei pro-europene… Poate acesta ar fi momentul în care să arătăm cât de importantă este România pentru asigurarea securităţii reale a spaţiului Schengen şi a unui întreg sector vital al siguranţei bunăstării europene.

Situaţia este deosebit de serioasă şi urgentă, după cum vedeţi emisarii se succed, acestea sunt temerile. Despre asta nu vorbim în mesajele publice, consacrate acum exclusiv scuipăturilor peste gard într-o bătălie de politică de nivel de mahala, degradantă şi destructivă.

Stratfor: Reforma constituţională din România ar putea aduce ţara pe acelaşi drum cu Ungaria

România încearcă să optimizeze procesul de luare a deciziilor într-o regiune aflată în schimbare

 Reformele constituţionale aflate în dezbatere în România au ridicat îngrijorări cu privire la faptul că ţara s-ar putea îndrepta în aceeaşi direcţie precum Ungaria, unde partidul aflat la guvernare, Fidesz, se foloseşte de controlul pe care îl are asupra parlamentului pentru a-şi spori influenţa asupra economiei şi sferei politice. De la venirea la putere, la sfârşitul lui 2012, Guvernul lui Victor Ponta a cerut ca România să abandoneze sistemul semi-prezidenţial şi să introducă un sistem parlamentar, care ar diminua rolul preşedintelui şi ar concentra puterea în parlament. Uniunea Social Liberală a lui Ponta, aflată la putere, deţine două treimi din locurile din parlament. Cu toate acestea, diferenţa dintre România şi Ungaria este că aceasta din urmă are obstacole mai semnificative de depăşit în drumul către consolidarea controlului asupra economiei politice.

Parlamentul României plănuieşte să voteze asupra reformelor constituţionale la jumătatea lunii martie, potrivit preşedintelui Senatului, Crin Antonescu. Acesta a spus că obiectivul guvernului este de a organiza un referendum pentru noua Constituţie la sfârşitul lunii mai, care să coincidă cu alegerile europarlamentare. În timp ce reformele încă sunt redactate, iar planificarea procesului de aprobare s-ar putea schimba, noua Constituţie probabil că va da mai multă putere parlamentului pentru a întreprinde acţiuni mai rapide şi mai decisive pentru a răspunde la mediul geopolitc schimbător din Europa Centrală şi de Est. 

Similarităţi cu Ungaria

Suspiciunile că România ar putea apuca-o pe aceeaşi cale cu Ungaria nu sunt nefondate – ţările sunt similare din multe puncte de vedere. Ambele se află pe pământul de frontieră dintre Rusia şi Europa Vestică şi ambele fac parte dintr-un şir de ţări, de la Estonia şi Marea Baltică până la Bulgaria şi Marea Neagră, care au fost disputate în mod tradiţional de puteri mari din est şi din vest. În mod special, Ungaria şi România au fost de-a lungul istoriei un front pentru puterile rusă, turcă şi austro-germană. Şi, pentru că aceasta este o regiune unde graniţele s-au schimbat de multe ori, ungurii şi românii şi-au disputat de-a lungul istoriei pământurile din estul Carpaţilor – în mod special Transilvania, care se află acum sub controlul României. 

Din cauza poziţiilor lor în zona de frontieră, Ungaria şi România s-au obişnuit să observe cum evenimentele din est şi din vest le conturează politicile domestice şi externe. Pentru ambele ţări, perspectiva invaziei – nu neapărat militarp, ci şi politică şi economică – este un factor permanent în calculele strategice pe care le fac. Ambele au avut regimuri comuniste în timpul Războiului Rece, iar după căderea URSS ambele au crezut că o alianţă cu Europa de Vest (sub forma aderării la UE) şi cu Statele Unite (sub forma intrării în NATO) va ajuta la diminuarea influenţei Rusiei, făcându-i în acelaşi timp membri ai unor organizaţii multinaţionale.

Cu toate acestea, realităţile politice şi economice din regiune se schimbă încă o dată. Uniunea Europeană devine mai slabă, iar Rusia devine încă o dată mai categorică. În replică, Ungaria şi România încearcă, încă o dată, să se adapteze. 

Factori interni

Există, de asemenea, factori interni care afectează România şi Ungaria. În ambele ţări, combinaţia dintre criza economică şi exasperarea socială faţă de partidele aflate la putere au majorat sprijinul public faţă de partidele de opoziţie, care au căpătat puteri fără precedent la cele mai recente alegeri. La sfârşitul anului 2010, ungurii s-au săturat de scandalurile de corupţie din jurul guvernului socialist şi au votat pentru opoziţia conservatoare, dându-i partidului Fidesz, controlat de actualul premier, Viktor Orban, o majoritate absolută în parlament. La sfârşitul lui 2012, în România s-au petrecut evenimente similare atunci când alegătorii au sprijinit în număr copleşitor Uniunea Social Liberală a lui Ponta (o coaliţie de partide de centru-stânga) după doi ani de instabilitate politică pe fondul conflictelor dintre parlament şi preşedinţie. Preum vecinii din vest, guvernul român se bucură de o majoritate de două treimi în parlament.

În Ungaria, Fidesz şi-a folosit controlul asupra parlamentului pentru a modifica de mai multe ori Constituţia, mărind rolul parlamentului şi slăbind alte instituţii formale precum Curtea Constituţională şi banca naţională. România ar putea face treptat acelaşi lucru. La jumătatea anului 2013, Bucureştiul a anunţat planurile de a reforma Constituţia. Amendamentele propuse sunt îndreptate către slăbirea drastică a rolului preşedintelui. Spre deosebire de majoritatea naţiunilor europene, România are un regim semi-prezidenţial, ceea ce înseamnă că preşedintele are drept de veto asupra legilor, reprezintă ţara peste hotare şi are un rol-cheie în numirea miniştrilor din guvern. Deficienţele acestui sistem au fost scoase la iveală în 2012 şi în 2013, când preşedintele de centru-dreapta Traian Băsescu a fost nevoit să lucreze alături de premierul de centru-stânga Ponta, ceea ce a dus la ciocniri politice între cei doi, care, la rândul lor, au încetinit procesul de luare a deciziilor.

Rolul preşedintelui român ar deveni în mare parte ceremonial, dacă reformele constituţionale propuse vor fi aprobate. Preşedintele ar fi obligat să numească un premier din partea partidului care primeşte cele mai multe voturi, în timp ce parlamentul ar avea un rol mai mare ca principală instituţie de decizie. Ar fi mai dificil pentru opoziţie să voteze moţiuni de cenzură pentru că ar trebui să demonstreze că are o majoritate funcţională care ar putea înlocui guvernul. Alte reforme ar slăbi, de asemenea, rolul Curţii Constituţionale, care şi-ar păstra rolul de analiză a constituţionalităţii legislaţiei, dar nu va mai avea abilitatea de a analiza decizii luate în parlament inclusiv, spre exemplu, puterea de a organiza referendumuri. 

Cele mai multe dintre aceste prevederi sunt comune în alte părţi din Europa. Spre exemplu, în Germania, rolul preşedintelui este în mare parte ceremonial, iar pentru o moţiune de cenzură este nevoie ca opoziţia să propună un candidat propriu pe care îl vrea în funcţia de cancelar. Cu alte cuvinte, noţiunea de a deveni o republică parlamentară nu înseamnă neapărat că regimul din România ar deveni mai autoritarist (culmea definitiei autoritarismului! – n.n.). Aceste reforme sunt obişnuite în procesul de optimizare a procesului de luare a deciziilor. 

Cu toate acestea, diferenţa-cheie dintre România şi Germania este că românii, precum ungurii, se simt tot mai incomodaţi de evenimentele din est şi din vest. Din perspectiva României, Uniunea Europeană este prea concentrată pe problemele din zona euro. Între timp, NATO trece printr-o criză de identitate, în timp ce Rusia îşi foloseşte energia şi banii pentru a-şi reclădi sfera de influenţă, de această dată cu un interes special pentru Europa Centrală. Este astfel destul de rezonabil ca Bucureştiul să vrea ca guvernul să aibă abilitatea de a lua decizii mai rapide ca replică pentru schimbările regionale.

Diferenţe faţă de Ungaria

În ciuda similarităţilor, situaţia României este oarecum diferită de cea a Ungariei. Spre exemplu, spre deosebire de Viktor Orban, Ponta conduce având în spate o coaliţie tensionată de partide, care nu sunt atât de unite precum Fidesz. Uniunea Social Liberală, aflată la putere, include Partidul Social Democrat al lui Ponta şi Partidul Naţional Liberal, condus de Antonescu. Deşi oficial în coaliţie, aceste partide nu cooperează mereu şi, pe termen lung, au fiecare propriile aspiraţii electorale. De asemenea, spre deosebire de Orban, Ponta se confruntă cu o opoziţie potenţial puternică. Băsescu, al cărui mandat se termină în decembrie, şi partidul său Democrat Liberal de centru-dreapta sunt acum nepopulare, dar reţeaua lor extinsă de conexiuni politice îi face mai puternici decât orice adversar cu care s-a confruntat Orban în ultima perioadă. 

Mai mult, reforma constituţională din România va fi dezbătută prin referendum – în Ungaria n-a avut loc niciun referendum pentru ratificarea schimbărilor aduse Constituţiei -, iar competiţia dintre guvern şi opoziţie se va intensifica pe această cale. Mobilizarea alegătorilor va fi cheia. În 2013, Uniunea Social Liberală a eşuat în încercarea de a-l înlătura pe Băsescu pentru că n-au votat suficienţi oameni la un referendum pentru demitere. Partidul a reformat recent legea referendumului pentru a scădea pragul de participare de la 50% la 30%, dar abilitatea principalelor partide de a-i atrage pe oameni la secţiile de vot va rămâne un factor esenţial. 

În final, euroscepticismul nu este încă la fel de puternic în România precum este în Ungaria. Bucureştiul a amânat pe termen nedefinit planurile de aderare la zona euro, iar guvernul a promis în repetate rânduri să consolideze relaţiile economice şi politice cu ţări din afara Uniunii Europene, în mod special cu Statele Unite ale Americii şi China. Dar criticile puternice la adresa UE nu sunt încă un element-cheie în agenda politică a niciunui partid principal din România. Spre deosebire de Ungaria, guvernul român nu a făcut nicio încercare sistematică de a reduce participarea companiilor străine în sectorul bancar sau cel al utilităţilor sau să încerce să submineze independenţa băncii centrale. 

Câţiva factori vor contura calculele României în următorii ani. Pe măsură ce Bruxelles-ul se concentrează tot mai mult pe problemele din uniunea monetară, ţări din Europa Centrală şi de Est se simt tot mai izolate de factorii de decizie din Bruxelles, Berlin şi Paris. În cazul României, sentimentul de izolare este deosebit de semnificativ, din moment ce Europa de Vest continuă să amâne intrarea României în Spaţiul Schenge, iar guvernele din nordul Europei încearcă să limiteze accesul muncitorilor români pe pieţele muncii interne. 

În plus, lipsa unui răspuns din partea UE faţă de încercările Ungariei de a-şi elabora politici interne şi externe tot mai independente ar putea cu uşurinţă să devină un model pentru alte ţări din regiune. Reforma constituţională a României nu înseamnă în mod implicit că ţara va începe să imite Ungaria, dar este cu siguranţă un indicator că Ungaria nu este singură în evaluarea realităţii politice în schimbare din regiune. 

• Hotnews/ Dani Rochoff: Deutsche Welle despre vizita presedintelui Traian Basescu la Berlin: “Poate ca pur si simplu n-are nimeni timp de el”

Intr-un moment in care presedintele si cancelarul german au alte prioritati oficiale, presedintele Romaniei, Traian Basescu, face o vizita de lucru la Berlin si Munchen. E o vizita lipsita de fastul si importanta oficiala care insotesc de obicei vizitele in strainatate ale unui presedinte de stat. Editia online a Deutsche Welle scrie vineri ca “presedintele roman Traian Basescu nu are insa nici un fel de intalniri politice la Berlin. Poate ca, pur si simplu, nimeni nu are timp de el, in aceasta zi aglomerata, in care sunt la Berlin ministrul de externe american John Kerry, premierul polonez Donald Tusk si comisarul european Laszlo Andor”.

Publicatia germana mai scrie ca “de obicei, un sef de stat strain, care vine la Berlin, in capitala germana, se intalneste cu conducerea politica a Republicii Federale“. O astfel de vizita presupune “intalniri cu presedintele federal si cancelarul, primire cu onoruri militare, uneori si un discurs in fata reprezentantilor din economie sau a publicului”. Ceea ce, cu prilejul vizitei lui Traian Basescu din 31 ianuarie, la Berlin, nu s-a intamplat. Totusi “presedintele roman a folosit prilejul, pentru a cere intelegere, presei din capitala [n.r. a Germaniei], pentru tara sa – si in dezbaterea despre migratie”.

Basescu a atras atentia ca aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a fost agreata “cu tot cu romi”, care in tara ar fi, in majoritate, bine integrati. Greutatile referitoare la aceasta minoritate se refera la nomazii care migreaza spre Germania si alte tari europene. “Nu le putem interzice sa paraseasca Romania” a spus Basescu, propunand o colaborare cu tarile primitoare, chiar si prin trimiterea de politisti si profesori cunoscatori ai culturii roma. Basescu a mai evocat si migratia masiva spre UE a fortei de munca romanesti, de inalta calificare. Aceasta e o paguba pentru Romania, iar pentru tarile primitoare, un mare castig. 

Alte teme abordate de Basescu in discutia cu presa germana au fost continuarea reformei statului romanesc si reiterarea intentiei ferme, ca Romania sa intre in zona Euro si spatiul Schengen, cu speranta ca aceasta sa se intample pana in 2018 sau 2019. Basescu  a pledat pentru Statele Unite ale Europei, liberalizarea in continuare a pietei muncii si completa privatizare a intreprinderilor de stat. “Inca n-am privatizat destul”, ar fi spus Basescu, facand chiar si un avans germanilor. “El spera ca Deutsche Bahn va participa la licitatia pentru privatizarea Cailor Ferate Romane”, scrie Deutsche Welle.

“Pentru sambata, Basescu are programata o intalnire informala, la Munchen, cu sefa grupului CSU din Bundestag, Gerda Hasselfeldt, si cu parlamentarul Bernd Fabritius, presedinte al Federatiei Sasilor Transilvaneni, urmand sa participe si la o conferinta despre securitate si stabilitate regionala”, anunta agentiile romanesti de stiri, in urma unui comunicat al administratiei prezidentiale.

Mediafax scrie vineri ca “Basescu si Gauck au discutat despre importanta implicarii la cel mai inalt nivel in anticoruptie”, referindu-se tot la un comunicat oficial, cu privire la intalnirea celor doi presedinti de stat, german si roman. “Conform unui comunicat al Administratiei prezidentiale, presedintele Traian Basescu s-a intalnit vineri, la Munchen, cu presedintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck”. 

Presa germana n-a scris, pana la ora redactarii acestui articol, despre o intalnire la nivel oficial, intre Basescu si Gauck. Poate ca va urma. Intrebarea ramane insa, daca “spontaneitatea” unor vizite ale oficialilor romani de cel mai inalt rang, in Germania, tara in care totul este strict programat, creeaza Romaniei o imagine mai buna, sau dimpotriva, se risca atragerea unei atitudini condescendente, caci pentru musafiri nepoftiti si neanuntati, in Germania nu prea e timp.

VIDEO Traian Basescu: Fac un apel in zona Marii Negre, rezolvarea conflictelor inghetate trebuie sa fie o prioritate. In caz contrar, statele cu conflicte din Parteneriatul Estic nu au perspectiva apartenentei la UE

Presedintele Traian Basescu a aratat sambata, intr-o interventie in cadrul celei de-a 50 a Conferinta pe teme de securitate de la Munchen, ca dintre toate cele sase state ale Parteneriatului Estic, patru au conflicte inghetate. “Trebuie sa gasim o solutie ca toate aceste state sa rezolve pentru aceste conflicte inghetate. […] Fac un apel in zona Marii Negre pentru a face o prioritate din rezolvarea conflictelor inghetate”, a declarat seful statului.

Conferinta, la care au luat parte printre altii boxerul Vitaly Klychko, Presedintele Aliantei Democratice pentru Reforme si lider al opozitiei de la Kiev, ministrul de Externe de la Kiev, un reprezentant al Dumei de Stat ruse si primul ministru georgian, informeaza CaleaEuropeana.ro Panelul, dedicat Puterii Globale si Stabilitatii Regionale in zona Europei Centrale si de Est, a fost moderat de Comisarul european pentru Extindere Stefan Fule.

Presedintele Traian Basescu a reluat o idee prezentata in urma cu o zi la Berlin, in fata jurnalistilor acreditati la Bundestag, cand a aratat ca refuzul Ucrainei si Armenei de a parafa acordurile de liber schimb cu Uniunea Europeana reprezinta un esec al UE care vine din faptul ca “noi nu am avut intelegerea deplina a ce inseamna procesul de apropiere a statelor din fosta Uniune Sovietica de UE.” 

Sambata, la Munchen, seful statului a aratat ca instabilitatea din Ucraina este un risc pe care europenii, in special cei care impart o granita cu aceasta tara, trebuie sa il inteleaga, adaugand ca acest risc “nu a fost analizat de la inceput”. “Ce cred ca se intampla este ca UE – principiile democratice si sansele de prosperitate, de a garanta prosperitatea pentru cetateni prin apropierea de NATO si UE – s-a intalnit cu mentalitatile si modurile de a reactiona caractersitice statelor din fosta URSS”, a declarat Basescu.

Presedintele a subliniat ca situatia politica din tarile care vizeaza intrarea in UE prin Parteneriatul Estic, tari care au fost inainte 1989 tari membre URSS, este diferita de situatia politica intalnita in momentul aderarii in tari fost comuniste precum Romania si Polonia.

Problema rezida in faptul ca in prima categorie de state exista partide care vor integrarea in proiectul Euroasiatic al Moscovei, iar de multe ori lupta dintre putere si opozitie este o lupta intre interese pro-europene si interese euro-asiatice, a aratat Basescu. “Unii politicieni cred ca elemente din fosta URSS pot fi controlate de Moscova”, le-a spus presedintele celor prezenti la panel.

“E nevoie de o abordare mai consistenta. Nu poti doar sa le inviti la Asociere, dar sa le spui ca nu e o garantie ca vor intra in UE. Cred ca UE trebuie sa fie mai puternica in crearea perspectivei de intrare in UE“, a declarat presedintele Basescu, citat de CaleaEuropeana.ro.

Potrivit presedintelui, o problema majora este “din toate cele sase state ale Parteneriatului Estic, patru au conflicte inghetate. Trebuie sa gasim o solutie ca toate aceste state sa rezolve pentru totdeauna aceste conflicte inghetate”, in caz contrar acestea neavand “perspectiva apartenentei la UE.”

Basescu a dat exemplu situatia din Transnistria, precizand ca “Romania sprijina fara rezerve integritatea teritoriala a Moldovei”, insa “avem un forma 5+2 in Transnistria care in 23 de ani nu a facut decat sa consolideze situatia de acolo. Fac un apel in zona Marii Negre pentru a face o prioritate din rezolvarea conflictelor inghetate”. Totodata, presedintele Basescu a facut un apel catre presedintele Ucrainei, Viktor Yanukovici, solicitandu-i sa nu trimita armata in strada pentru a dispersa protestele.