Andrei Plesu numeste “TEOLOGIE PENALA” atitudinea Patriarhului sarb fata de HOMOSEXUALITATE. Cum a fost FALSIFICATA, RASTALMACITA si ROSTOGOLITA incriminator declaratia PF Irineu al Serbiei de catre lobby-ul gay si presa anti-ortodoxa

• Adevarul/ Andrei Plesu: Teologia „penală“

De curînd, întîi-stătătorul ortodoxiei sârbe, Patriarhul Irineu, a împărtăşit lumii explicaţia inundaţiilor din Balcani: ele sunt rezultatul mîniei dumnezeieşti faţă de travestitul Conchita Wurst (care a cîştigat concursul „Eurovision“) şi faţă de devierile sexuale în general. Teologia ortodoxă acordă o mare importanţă tainei supreme: Dumnezeu nu e la îndemîna facultăţilor de cunoaştere omeneşti; calea optimă spre El este „calea negativă“, apofatică, adică aceea care admite că mai curînd putem spune ce nu este Dumnezeu, decît ce este.

Vladimir Lossky dedică un întreg capitol din cartea sa clasică despre mistica răsăriteană, „întunericului dumnezeiesc“: un întuneric „supraluminos“ şi, tocmai de aceea, orbitor. Dumnezeu există în alt registru decît cel al „existenţelor“ curente şi nu e, prin urmare, inteligibil, în sensul în care sunt inteligibile cele ale lumii. Dar iată că un mare ierarh al unei Biserici surori a trecut, suveran, pragul cunoaşterii Celui Care „a făcut cerurile şi pămîntul”. N-a ajuns, poate, în cămara intimităţii Sale, n-a pătruns în „Sfînta Sfintelor”, dar a găsit o breşă sau „a avut pe cineva” la biroul de pedepse şi recompense din marea împrejmuire a administraţiei divine. Acolo lucrurile sunt clare. Nu e loc pentru mister, pentru penumbre, pentru smerenie. E vorba strict de o contabilitate geometrică, „evidentă”, imediat previzibilă. Totul e atît de simplu, de „logic”, încît aproape că nu mai e nevoie de Judecătorul Suprem. El se poate ocupa de lucruri mai subtile, mai diafane. Distribuţia – proporţională – a măsurilor punitive se poate rezolva aproape birocratic, la nivel de „experţi”, extraşi, eventual, dintre capii bisericii…

Ca de pildă acum, pe malurile Dunării: travestit austriac victorios în nord, la Copenhaga – ergo ploi devastatoare în sud. Homosexuali euforici (preponderent în vestul neortodox) – ergo 50 de morţi în Serbia. E la mintea cocoşului. Să ne înţelegem. Nu scriu acest text ca să dezbat problema comunităţilor LGBT (lesbiene, gay etc.). Din punctul meu de vedere e treaba lor să se comporte liber, asumîndu-şi riscurile sociale…şi transcendente ale opţiunii lor. Ceea ce mă irită e transformarea unei „specificităţi” în ideologie şi a unei deprinderi private în militantism arogant, invadînd spaţiul public.  Dar într-o religie care îţi cere „să nu judeci”, să te mînii împotriva păcatului, nu a păcătosului, să practici iertarea, să-ţi iubeşti vrăjmaşul, declaraţii ca aceea a Patriarhului Irineu (al cărui nume înseamnă, în greceşte, „pace”!) semnalează, după părerea mea, un fel de a te substitui lui Dumnezeu, sau, măcar, un fel de a declara „de conivenţă” cu El, într-un suspect acces de slavă deşartă.

Nu cred că faci un serviciu Bisericii şi credinţei funcţionînd preponderent ca un soi de procuratură. Nu cred că a lupta, creştineşte, împotriva păcatului, înseamnă, pur şi simplu, a stimula, sadic, spaima de pedeapsă. Nu cred că supunerea pe bază de frică e cea spre care ne îndeamnă Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh. Şi nu cred că a încuraja confuzia dintre „mister” şi „arbitrar” e un mod înţelept de a-L sluji pe Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi arbitrar. Cînd decide să amendeze radical fărădelegile din Sodoma şi Gomora, El nu pîrjoleşte Sarmisegetuza, ci chiar Sodoma şi Gomora. Uciderea a 50 de drept-credincioşi sîrbi, din cauza derapajelor austriece, daneze, sau globale nu ilustrează, cred, ”stilul” dumenzeiesc. Ar mai fi, poate, de amintit şi episodul de după potopul biblic, cînd Creatorul pare să-şi regrete severitatea: ”Am socotit să nu mai blestem pământul pentru faptele omului, pentru că cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinereţile lui şi nu voi mai pierde toate vietăţile, cum am făcut” (Facerea, 8, 21). Sau: ”…nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul” (Facerea, 9, 11).

Problema păcatului şi a răului fac parte din interogaţia cea mai delicată, mai greu de sistematizat, mai primejdioasă, a teologiei creştine. Nu o poţi reduce la un trivial ”curs scurt”, nu o poţi exprima în frazeologia mecanică a unui absolvent la fără frecvenţă. E ridicol (şi necreştineşte) să-i spui prompt bolnavului că e bolnav fiindcă e păcătos. La fel de ridicol pe cît este să-i spui cîştigătorului la loterie că a reuşit fiindcă a fost „cuminte”. Şirul sofismelor care pot rezulta dintr-o asemenea gîndire „de lemn” este inepuizabil: Eminescu va fi fost mare păcătos, de vreme ce a murit tînăr şi bolnav, în vreme ce Clint Eastwood, bătrîn şi bogat, va fi fiind un mare ascet iubit de Dumnezeu. Novalis – un damnat, Hugh Hefner de la Playboy (înfloritor la 88 de ani) – model de virtute bine răsplătită.  Să nu uităm, totuşi, că există marea temă a „dreptului pedepsit” (vezi „Cartea lui Iov”), că există păcătoşi care trăiesc bine şi virtuoşi care o duc rău, că există – chiar în Evanghelie –  tîlhari mîntuiţi şi prostituate iertate, şi există, în sfîrşit, o taină a Judecăţii finale, ale cărei proceduri şi criterii nu ne sunt la îndemînă. Dumitru Stăniloae îşi lua, pe bună dreptate, distanţă faţă de ceea ce numea „teoria penală protestantă”. Fireşte, ea nu trebuie înlocuită printr-un laxism vesel, pe gustul „corectitudinii politice”. Dar nici practicată milităreşte, ameninţător, cu suficienţa unui „ales” care a pătruns, prin efracţie, în cămara harului…

• EvZ/ pr. Ciprian Mega: Patriarhul profet

Îl citesc cu interes pe dl. Andrei Pleșu. Întotdeauna surprinde și aproape întotdeauna este convingător, în orice context s-ar afla. Fără a fi diplomat de carieră, a devenit cea mai interesantă figură a diplomației românești de după ’89. Fără a fi teolog de formație, îmbracă lectura biblică într-o manieră personală, reușind să trezească interes chiar și-n bleasla teologilor, acolo unde articolele din revistele de teologie provoacă indigestie. Profan fiind, își permite să concureze discursul retrograd al clerului, abordând temele clasice prin intrumentele lui Borges, încă neconvenționale pentru scribii bisericești contemporani.

Ca blogger, dl. Pleșu convinge iarăși. Datorită unei intuiții personale și, probabil, a stării generale de spirit, apelează la un truc jurnalistic: pândește un eveniment, o declarație considerată unanim nepotrivită, și o comentează, lansând o justificată acuză la o practică asemănătoare în spațiul spiritualității autohtone. Teologia ”penală”, articolul la care fac referire, incriminează recenta acuzație a Patriarhului Serbiei la adresa comunităților LGBT, care, în viziunea ierarhului, sunt direct vinovate de inundațiile din Balcani.

Ceva i-a scăpat, însă, dlui Pleșu. Serbia, țara vecină, e o altă lume. Nu știu câte alte nații trăiesc la aceeași intensitate conștiința de popor-victimă. Fierberea interioară a unui neam o simți din formele în care se exteriorizează. Ne putem gratula cu patriotisme ieftine, dar să nu uităm că Emir Kusturica nu s-a născut în Voluntari!

La fel stau lucrurile pe tărâm bisericesc. Istoria postbelică a României nu a cunoscut un ierarh de talia lui Nicolae Velimirovici, personalitate marcantă a lumii ortodoxe, oponent fățiș atât al nazismului, cât și al comunismului ateu, care s-a abătut ulterior peste neamul lui. Nici modelul patriarhului Pavle nu s-a regăsit deloc pe la noi. Pentru fiecare epocă a tragismului său, poporul sârb a identificat un om care să ducă pe umeri drama norodului. Când sârbii de rând erau victimele terorii naziste, mitropolitul Nicolae, la fel și patriarhul de-atunci al Serbiei, Gavriil, erau arestați. Dacă la ieșirea din comunism Biserica Ortodoxă Română ar fi avut șansa unor ierarhi de statura duhovnicească a sârbului Pavle, sunt convins că ușile catedralei din Timișoara nu s-ar fi închis în fața tinerilor revoluționari din decembrie ᾽89. Un astfel de părinte al poporului nu ar fi putut îndura adăpostul chiliei sale, când copiii neamului erau bătuți în stradă de minerii tocmiți de-un președinte idolatru. Într-un târziu, s-ar fi găsit suficientă smerenie pentru asumarea unui trecut, în care ierarhia s-a dovedit nedemnă de preoții și credincioșii supuși terorii unui regim opresiv, unii dintre ei aruncați în lagăre și-n închisori.

Nu există o tipologie a liderului religios. El nu trebuie să fie neapărat un ascet. Condiția esențială este asumarea rolului central în destinul poporului. […]

Urmând același raționament, un Justinian Marina, gata oricând să întoarcă obrazul la fiecare palmă a regimului, nu s-ar fi putut opune dărâmării bisericilor în timpul patriarhatului său.

Revenind la inundațiile din Balcani, Serbia e o lume asupra căreia planează conștiința crucificării pentru păcatele întregii lumi. Nimic bun nu vine din afară. Sârbul statornic plătește păcatele europeanului necredincios. În fond, ceea ce condamnă el, nici noi nu agreem. De dragul corectitudinii politice, spunem că nu ne deranjează homosexualitatea în sine, ci agresivitatea cu care își promovează mesajul. În realitate, însă, nu agreem în niciun fel modul în care ei înțeleg să viețuiască. Creștin fiind, l-aș hrăni oricând pe un homosexual flămând și m-aș îndurera să-l văd umilit sau suferind. N-aș fi de-acord să fie închis pentru pornirea lui păcătoasă și nici nu l-aș supune judecății publice. Sunt îndatorat să-l iubesc ca pe oricare semen al meu, chiar să mă rog pentru el cu stăruință. Însă știu că o minimă decență îl obligă la discreție. Sârbii cred lucrul acesta cu mai multă înverșunare.

Tind să cred, ca și dl. Andrei Pleșu, că Dumnezeu n-a pedepsit poporul sârb pentru păcatele comunității LGBT. Nu vreau să resping, însă, nici ipoteza Patriarhului Irineu. Într-un spațiu în care elementul etnic penetrează cu încăpățânare creștinismul, dublat de evidența conștiinței eshatologice, Păstorului îi este îngăduit să dinamizeze, în cuvântul său, valorile tradiției. Îndreptățită sau mai puțin, temerea sa poate fi eficient încadrată într-un discurs cu rădăcini biblice, de tip Ilie Tesviteanul sau Ioan Botezătorul.

• ActiveNews: Filosofia penală: Cum a căzut Andrei Pleşu în campania activiştilor homosexuali

În editorialul “Teologia “penală” ” găzduit de Adevărul, filosoful Andrei Pleşu a comentat o afirmaţie ce i-ar fi aparţinând Patriarhului Irineu al Serbiei, cum că recentele inundaţii din Balcani ar fi o consecinţă directă a câştigării concursului Eurovision de către transexualul Conchita Wurst/Tom Neuwirth.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe și un al important om al Bisericii au folosit prilejul inundațiilor pentru a ataca comunitatatea de lesbiene și gay din această țară, dar și pe Conchita Wurst, regina drag cu barbă din Austria care a câștigat concursul de muzică Eurovision pe 10 mai. Ei pretind că inundațiile au fost o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru viciile acestora, The Economist.

Ideea editorialului lui Pleşu este aceea că raţionamentul teologic “travestit austriac victorios în nord, la Copenhaga – ergo ploi devastatoare în sud. Homosexuali euforici (preponderent în vestul neortodox) – ergo 50 de morţi în Serbia”, nu se susţine.

Cu toate acestea, fostul ministru al culturii în guvernul Petre Roman a comentat o afirmaţie falsă, care nu-i aparţine Patriarhului Irineu al Serbiei, dar care însă a fost preluată de mass-media occidentală, după ce a fost propagată de activiştii homosexuali, a descoperit blogul Politica.ro.

Ce a declarat însă, de fapt, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe? PF Irineu nici nu a menţionat numele Conchitei Wurst, ci a vorbit despre organizarea unei parade homosexuale, Belgrade Pride, care trebuia să aibă loc pe 31 mai.

Evenimentul a fost amânat, însă, din cauza inundaţiilor catastrofale.

Iată traducerea, conform Politica.ro, unui articol al agenţiei Tanjug, despre declaraţiile Patriarhului Irineu.

Acesta este avertismentul lui Dumnezeu datorită pregătirilor pentru adunarea viciului respingător cu care se mândresc!

În Biserică Sobornicească din Belgrad, aseară a fost ținută primă slujbă de cerere pentru încetarea ploilor, la care au participat membri Sinodului, iar Patriarhul Serbiei Irineu a i-a chemat pe credincioși la rugăciune, consemnând că ploile și inundațiile au provocat jertfe omenești, provocând multe necazuri.“Ploile și inundațiile care au lovit țara noastră au provocat multe jertfe. Din păcate, aceasta nu este sfârșitul. Toți care pot, se luptă pentru protejarea vieților omenești.” a spus Patriarhul, chemând credincioși la rugăciune.

El a accentuat că acest mare necaz care ni s-a întâmplat “prin care Domnul ne avertizează, este chemare la pocăință și ne pune la cunoștință că fără mila lui Dumnezeu nu putem face nimic“. “Să ne rugăm Domnului să oprească nori de ploaie și să ne dăruiască soare. Fără mila lui Dumnezeu nu putem face nimic. Această nu este pedeapsă dumnezeiască ci avertisment să ne depărtam din calea viciilor, răutății și fărădelegilor“, a spus Patriarhul. El a mai adăugat ca în perioada următoare la Belgrad se pregătește o adunare care reprezintă o mare fărădelege și un viciu respingător (urât în traducere directa), “cu care (ei) se mândresc și evidențiază demnitatea lor și democrația, iar de fapt fac totul împotrivă lui Dumnezeu și legii trăirii.” Patriarhul a citat că multe case și vieți omenești sunt încă în pericol în toată Serbia, Republica Sârpska și Bosnia și Herțegovina.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe a apelat azi mai devreme la toți credincioși și oamenii de bună voință să ajute și să se solidarizeze în necazul greu care a lovit întreagă țară, a spus episcopul din Bacika Irineu (altul decât Patriarhul, n.n).

Sinodul a discutat despre necazul mare, extraordinar și greu în care s-a găsit întreagă țară, poporul nostru și toți cei care locuiesc în ea, din cauza marilor inundații și dezastrului natural care ne-a lovit în perioada lunii mai când acest lucru este foarte neobișnuit“, a declarat episcopul jurnaliștilor. După cuvintele sale, Sinodul a hotărât să facă ceea ce poate – în rugăciune să-I se adreseze lui Dumnezeu. Episcopul din Bacika a spus că rugăciunea nu este de ajuns, ci este important să se arate solidaritate și compasiune cu toți cei care au fost afectați.

Ședință regulară din primăvară a Sinodului arhieresc al BOS a început miercuri cu slujirea liturghiei la mănăstirea Studenița, pe când partea lucrătoare a Sinodului a continuat joi la Belgrad.

• Liviu Vanau: Andrei Pleșu și jurnalismul “penal”

[…]

Deunăzi, Andrei Pleșu a scris un soi de articol în care încearcă să îl “trimită in corzi” pe Patriarhul Irineu al Serbiei pentru că “a împărtăşit lumii explicaţia inundaţiilor din Balcani: ele sunt rezultatul mîniei dumnezeieşti faţă de travestitul Conchita Wurst (…).” Un atac violent, gratuit, ridicol. Asta nu numai pentru că bătrânul ierarh nu îi pricinuise nici un rău, dar mai ales pentru că, pentru cine vrea să vadă cum stau lucrurile, textul publicat în ziarul Adevarul cu titlul Teologia “penală” este în cel mai bun caz neprofesional. Eu îl gasesc nedemn, dar asta e o altă poveste și cred că mi-am luat oricum destule libertăți în introducerea asta.

Mai întâi, circumstanțele “atenuante”, ca să zic așa. Formatul editorialului – undeva sub 1000 de cuvinte – nu îi îngaduie autorului pledoarii consistente. În plus, aceste texte trebuie scrise săptămânal, în aparență, iar asta poate măcina răbdarea sau inspirația unui om foarte ocupat, cum îmi imaginez că este Andrei Pleșu. Cam asta despre context, la prima vedere.

Tema articolului nu este, ni se spune, în relație cu o dezbatere a problemei comunităților LGBT. Este un articol despre un fel de derapaj al Patriarhului Irineu în raport cu Ortodoxia: un articol despre un ierarh cuprins de un “acces suspect de slavă deșarta”, de lipsa de smerenie, de o încercare de a se substitui lui Dumnezeu s.a.m.d. Nu am de gând să fac o colecție de citate cu innuendo-urile și reprosurile pe care le plasează Andrei Plesu în editorialul său. Puteți citi și singuri acest text, aparent nu are nici un fel de echivoc, seamană cu o execuție sumară și, la urma urmei, dacă vreți să vă lămuriți, chiar trebuie să-l parcurgeți. Nu e lung.

Prefer să vorbesc în continuare despre două dimensiuni ale raidului său în ceea ce numeste Teologia “penală”: cea jurnalistică și cea spirituală.

Primul impas vine chiar de la “cheia” acestui rechizitoriu: Patriarhul Irineu NU a spus nicăieri că tragicele inundații din Serbia sunt o pedeapsă divină pentru prestația la Eurovision a Conchitei Wurst. Pleșu, care nu ezită să ridiculizeze capul Bisericii Sârbe pentru că vede pedepse divine transfrontaliere, aplicate în țara vecină pentru păcate ale Apusului, probabil că pur și simplu nu a verificat autenticitatea declarației care l-a iritat și inspirat.

Există, în acest moment, sute, poate chiar mii de articole răspândite cu copy-paste în diferite media online, care deplâng, acuză sau pur și simplu enunță “declarațiile rușinoase făcute de liderii Bisericii Sârbe”. Apar frecvent două nume, cel al Patriarhului Irineu și cel al Mitropolitului Amfilohije, cărora, funcție de cât de grijulii sunt editorii, le sunt atribuie atacurile și incitările la violență împotriva comunității LGBT din lume, din Serbia ș.a.m.d. O sursă sârbă care descrie această dezlănțuire a urii ortodocșilor sârbi este și site-ul Transserbia, unde, în articolul Declarațiile scandaloase ale Bisericii Ortodoxe Sârbești nu ar trebui să rămână nepedepsite se reproduce un comunicat de presă al organizației Gayten-LGBT (text în traducere neoficială):

“Gayten-LGBT, centrul pentru promovarea drepturilor LGBTIQ, se alatură altor organizații ale societății civile în condamnarea severă a declarațiilor rușinoase făcute de patriarhul Irineu și de Mitropolitul Amfilohije de Muntenegru, privind inundațiile catastrofale ce s-au abătut asupra Serbiei acum două săptămâni. Patriarhul Irineu a sugerat o legatură directă cu organizarea evenimentului Belgrade Pride Parade, care a fost prezentat drept o “mare fărădelege și un viciu respingător cu care (ei) se mândresc și evidențiază demnitatea lor și democrația, iar de fapt fac totul împotriva lui Dumnezeu și a legii firii.”

Câteva zile mai târziu, Mitropolitul Muntenegrului a spus că învingătoarea de anul acesta a Eurovisionului, Conchita Wurst, în chip de Iisus Hristos, este responsabilă pentru tragedia de astăzi a poporului sârb. Numind-o pe Conchita “nenorocită”, el consideră victoria acesteia la Eurovision o “promovare a distrugerii ființei și firii omenesti” și a numit evenimentul Belgrad Pride o “paradă a rușinii”.

Este inacceptabil ca aceste declarații sunt difuzate în spațiul media, încălcând astfel Legea Informației și Legea referitoare la interzicerea discriminării, așa cum au făcut-o acești doi reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Sârbe, chemând la violență și discriminare împotriva persoanelor LGBT, unii dintre ei credincioși, care sunt astfel ostracizați. Asemenea declarații sunt un exemplu clar de “hate speech” și are referiri implicte la violențe și discriminare împotriva unui grup social. Luând în calcul puterea și influența Bisericii Ortodoxe Sârbe în societatea noastră, Gayten-LGBT invită toate organizațiile locale și internaționale și cetățenii să condamne riguros asemenea declarații șocante ale reprezentanților BOS. Cerem ca instituțiile responsabile pentru implementarea sancțiunilor în legătură cu încălcarea legii și a drepturilor omului să ia măsuri urgente.”

Așadar, din surse sârbești LGBT, ca sa zic așa, aflăm că Patriarhul Irineu s-a referit la Belgrad Pride Parade, un marș care se desfășoară chiar în aceste zile, când crestinii sărbătoresc Înălțarea Domnului iar nu, așa cum sugerează ironic în articolul său, Andrei Pleșu, la un scenariu din registrul travestit austriac victorios în nord, la Copenhaga – ergo ploi devastatoare în sud. Homosexuali euforici (preponderent în vestul neortodox) – ergo 50 de morţi în Serbia.

De fapt, care e declarația făcută de Patriarhul Irineu? Iată o versiune completă, într-o traducere liberă (pentru care îi mulțumesc prietenului sârb Z.M.):

Acesta este avertismentul lui Dumnezeu datorită pregătirilor pentru adunarea viciului respingător cu care se mândresc!

În Biserică Sobornicească din Belgrad, aseară a fost ținută primă slujbă de cerere pentru încetarea ploilor, la care au participat membri Sinodului, iar Patriarhul Serbiei Irineu a i-a chemat pe credincioși la rugăciune, consemnând că ploile și inundațiile au provocat jertfe omenești, provocând multe necazuri. “Ploile și inundațiile care au lovit țara noastră au provocat multe jertfe. Din păcate, această nu este sfârșitul. Toți care pot, se luptă pentru protejarea vieților omenești.” a spus Patriarhul, chemând credincioși la rugăciune.

El a accentuat că acest mare necaz care ni s-a întâmplat “prin care Domnul ne avertizează, este chemare la pocăință și ne pune la cunoștință că fără milă lui Dumnezeu nu putem face nimic“. “Să ne rugăm Domnului să oprească nori de ploaie și să ne dăruiască soare. Fără mila lui Dumnezeu nu putem face nimic. Această nu este pedeapsă dumnezeiască ci avertisment să ne depărtam din calea viciilor, răutății și fărădelegilor“, a spus Patriarhul. El a mai adăugat ca în perioadă următoare la Belgrad se pregătește adunare care reprezintă o mare fărădelege și un viciu respingător (urât în traducere directa), “cu care (ei) se mândresc și evidențiază demnitatea lor și democrația, iar de fapt fac totul împotrivă lui Dumnezeu și legii trăirii.” Patriarhul a citat că multe case și vieți omenești sunt încă în pericol în toată Serbia, Republica Sârpska și Bosnia și Herțegovina.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe a apelat azi mai devreme la toți credincioși și oamenii de bună voință să ajute și să se solidarizeze în necazul greu care a lovit întreagă țară, a spus episcopul din Bacika (Backa eparhia) Irineu (adică nu Patriarhul).

Sinodul a discutat despre necazul mare, extraordinar și greu în care s-a găsit întreagă țară, poporul nostru și toți cei care locuiesc în ea, datorită marilor inundații și dezastrului natural care ne-a lovit în perioadă lunii mai când acest lucru este foarte neobișnuit“, a declarat episcopul jurnaliștilor în Patriarhia. După cuvintele sale, Sinodul a hotărât să facă ceea ce poate – în rugăciune să-I se adreseze lui Dumnezeu. Episcopul din Bacika a spus că rugăciunea nu este de ajuns, ci este important să se arate solidaritate și compasiune cu toți cei care au fost afectați.

Ședință regulară din primăvară a Sinodului arhieresc al BOS a început miercuri cu slujirea liturghiei la mănăstirea Studenița, pe când partea lucrătoare a Sinodului a continuat joi la Belgrad.

Sursa: Tanjug (sursă de știri oficială din Serbia)

Drumul de la acest text pâna la miile de articole în limba engleză care împânzesc astăzi Internetul e greu de retrasat, probabil, dar urmele sunt pretutindeni. Trebuie doar răbdare, eu vă propun aici câteva piste: printre primele surse de diseminare s-au aflat agenții de gonzo-journalism ca e-novine.com, preluate de Bild, Mirror și alte publicații similare și chiar The Economist, în care articolul Inundații în Balcani: temeri că acestea s-ar putea înrăutați se incheie astfel:

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe și un al important om al Bisericii au folosit prilejul inundțiilor pentru a ataca comunitatatea de lesbiene și gay din această țară, dar și pe Conchita Wurst, regina drag cu barbă din Austria care a câștigat concursul de muzică Eurovision pe 10 mai. Ei pretind că inundațiile au fost o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru viciile acestora.

O preluare mai târziu, detaliul acesta devine subiect, iar Pinknews, care citează ca sursa The Economist, abandonează restul poveștii despre inundații și titrează: Patriarh al Bisericii: Dumnezeu a trimis inundațiile din Balcani din pricină că Conchita Wurst e prea salbatică. Apoi, Wikkorg citează Pinknews via the Economist și distribuie o nouă permutare a acestei idei: Lider al Bisericii Sârbe: Câștigarea de către Conchita Wurst a concursului Eurovision 2014 a cauzat inundațiile din Balcani, articol din care, în afară de inundațiile propriu-zise, dispare nu numai relatarea despre calamitatea naturală, ci și referința la comunitatea locală LGBT.

Din acest punct, replicată în nenumarate locuri din presa online, povestea nu mai suferă decât metamorfoze aparent minore, pentru că tiradele sunt scrise dintr-o perspectivă seculară neutră sau militant-atee. Teologia “penală” e, practic, o nouă etapă în mutația acestui “scandal”, și asta pentru ca Andrei Pleșu răstoarnă din condei “dezbaterea” despre inexistentul atac verbal al patriarhului împotriva cântăreței cu barbă intr-o poveste despre o raznă teologică. Ca și cum, după un șir nesfârșit de directe aplicate de mulțime, la bâlci, “mașinii de dat cu pumnul”, un boxer se așează lateral și, cu un croșeu, dă ceasul “aparatului” peste cap. De două ori.

Înainte de a trece mai departe, fiindcă s-ar putea argumenta că, la urma urmei, cohortele de gazetari nu aveau de ce să nuanțeze relatările lor și, la urma urmei, dacă n-a facut-o Patriarhul, atunci un alt ierarh (numit la rândul lui, acolo unde mai e încă amintit, episcop, patriarh, șef, cap al bisericii) a spus limpede că inundațiile sunt o pedeapsă pentru Conchita Wurst, iată o preluare de tabloid despre Mitropolitul Amfilohije (din nou în traducere liberă):

Bild: Episcopul sârb luptător o învinovățește pe Concita pentru inundațiile

Nu știu nici cum ea se numește. Aceea nenorocită, acel nenorocit se prezintă precum Iisus și prin această propovăduiește distrugerea firii omenești – Bild transmite cuvintele Mitropolitului Amfilohie. În declarația sa dată televiziunii Nova, Mitropolitul Amfilohie a adăugat și această că pregătirile pentru parada homosexuală sunt în derulare, “în esență sa, ea (parada) reprezintă distrugerea etosului creștin, a firii omenești și a sensului acesteia.“

Toate acestea sunt “semne“ ale vremurilor contemporane și este evident că Dumnezeu încă ne iubește dacă ne trimite astfel de avertismente. Avertismente să contemplăm un pic asupra noastră și asupra căii pe care ne ducem și pe care o acceptăm ca pe o cale normală omenească – a spus Mitropolitul Amfilohie, transmite Bild.

Sursa: Bild, Curier, Pravda, traducere Z.M.

Imaginea Conchitei în chip de Iisus însoțește de altfel comunicatul de presă al organizației sârbe Gayten. Poate că imaginea a fost inspirată de viziunea evocată de Mitropolit, sau poate Mitropolitul a reacționat la vederea ei, e un prilej pentru o alta investigație jurnalistică, care însă nu-și mai are locul aici, pentru că mi se pare limpede ca Andrei Pleșu nu a parcurs nici o etapă preliminară de documentare. Domnia-sa a ales o altă retorică, din registrul spiritual, despre care, dacă tot e vorba de ceea ce englezii numesc “forensics”, vă propun să vorbim într-un articol separat.

Pană la urmă, toata această poveste este un exemplu labirintic de impostură. Mai întâi a sutelor și miilor de articole scrise dupa ureche de generația jurnaliștilor copy-paste, inspirați sau nu de ideologii anti-creștine. Mai apoi, a europenilor care pretind că li se pare absolut reprezentativ și firesc chipul-femeii-cu-barbă-care-e-de-fapt-un-fel-de-bărbat ca simbol “iconic” al alterității/normalității și/sau diversității. La fel, cea iscată de graba gazetarească cu care Andrei Pleșu a ales să îl execute în cheie teologică pe patriarhul sârb. […]

Spuneam ca articolul lui Pleșu nu are aproape nici un echivoc. Spun “aproape”, pentru că am încercat un fior de greață gândindu-mă că autorul ar fi putut alege titlul articolului – Teologia “penală” – și pentru că limba română adăpostește un echivoc al acestui termen. Gândul că așa ceva ar putea fi plauzibil, ca un om care își apără prin rugăciune credința și neamul să fie numit “penal” de către un intelectual autentic, m-a facut să încerc, în legea mea, să vorbesc despre această silnicie.

Sunt oarecum stânjenit, de parcă l-aș fi surprins pe legendarul campion de box pe care îl admiram în tinerețe încercând, fără succes, să lovească umbra unui om nevinovat și prăbușindu-se schimonosit de o ruptură de mușchi, într-un fel de întâmplare pe care aș dori mai degrabă s-o uit.