IPS PIMEN despre scandalul de coruptie legat de subventii: “ASTA A FOST SA LOVEASCA IN BISERICA”

6-06-2014 2 minute Sublinieri

pimen

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen Suceveanul, a declarat, joi, la mănăstirea Dragomirna, unde se află împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, că scandalul subvenţiilor ilegale de la APIA are rolul să lovească în biserică.

IPS Pimen Suceveanul a spus, într-o discuţie cu vicepremierul Liviu Dragnea, că scandalul privind acordarea de subvenţii ilegale bisericilor a fost “să lovească în biserică”.

“Ăştia din presă, care sunt aşa cum sunt. Atâtea milioane s-au dat de stat în cazul APIA. Am făcut socoteala, la câte hectare avem, înmulţit cu subvenţia: nici un sfert. Asta a fost să lovească în biserică, să spună lumea că de ce să le dea pădurea la popi când ăştia au atâţia bani”, a spus IPS Pimen într-o discuţie cu Liviu Dragnea.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a refuzat ulterior să răspundă întrebărilor presei privind cazul subvenţiilor ilegale.

Vicepremierul Liviu Dragnea a vizitat, joi, mănăstirea Dragomirna, premiată de Uniunea Europeană în acest an pentru modul în care s-a realizat restaurarea frescelor printr-un proiect cu finanţare prin POR.

Procurorii DNA Suceava au făcut, miercuri, 13 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Suceava şi Dâmboviţa, printre care şi la sediul central al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, precum şi la sediul APIA Suceava, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie în legătură cu acordarea ilegală a unor subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice.

Printre persoanele vizate în această anchetă sunt directorul executiv adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, şi directorul general al APIA central, Gheorghe Benu, precum şi medici veterinari de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, un avocat, un preot, poliţişti şi fermieri. Ancheta vizează subvenţii acordate în perioada 2012-2014, prejudiciul estimat fiind de peste cinci milioane de lei.

Potrivit unor surse judiciare, parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava au primit ilegal subvenţii, deşi acestea nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice. Din documentele anchetatorilor rezultă că în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013, alte 213 dosare de subvenţii pentru parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava.

Până în prezent, în acest dosar au fost reţinuţi directorul general APIA, Dorel Gheorghe Benu, directorul executiv adjunct al APIA Suceava, Delia Moldovean, medicul veterinar concesionar Toma Neculai şi consilierul judeţean din Suceava Ioan Piticari (PNL), care deţine Asociaţia Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului.

“Autoritatile romane trebuie sa faca tot ceea ce este necesar pentru a garanta ca dimensiunile acestei fraude sunt pe deplin cunoscute si pentru a recupera fondurile care au fost acordate in mod incorect”, a fost reactia Comisiei Europene dupa retinerile operate de DNA la APIA Suceava. Cercetarile in acest dosar vizeaza admiterea la plata a unor cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafata sau in domeniul zootehnic, unor persoane fizice, juridice, parohii si manastiri, ce nu indeplineau conditiile de eligibilitate, arata procurorii.

“Autoritatile romane sunt chemate sa garanteze ca buna gestionare a fondurilor UE, prin intermediul Agentiei Nationale de Plati, se face in deplina siguranta si sa ia toate masurile necesare in acest sens. “, se mai arata in comunicatul CE.

Procurorii DNA Suceava au dispus, miercuri noaptea, retinerea lui Gheorghe Dorel Benu, director general in cadrul APIA Bucuresti, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, cu obtinerea de foloase necuvenite si favorizarea faptuitorului. Anterior, directorul executiv adjunct al APIA Suceava, Delia Moldovean, si medicul veterinar concesionar Toma Neculai au fost retinuti de DNA Suceava, miercuri seara, dupa cateva ore de audieri, in acelasi caz.

In acelasi caz, medicul din cadrul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Suceava, Lucian Ciobanu, suspectat de abuz in serviciu contra intereselor publice, si avocatul Anca Elena Popovici, din cadrul Baroului Suceava, suspectata de instigare la abuz in serviciu, in acelasi dosar, sunt cercetati in libertate, dupa ce au fost si ei audiati la DNA Suceava, anunta Mediafax.

Ionela Melania Blanariu, angajata a APIA Suceava in functia de consilier, audiata si ea de catre procurorii anticoruptie in dosarul privind acordarea ilegala de subventii agricole, are calitatea de suspect si este cercetata pentru abuz in serviciu si aprobarea unor fonduri europene fara drept, fiind cercetata in stare de libertate.

Avocatul acesteia, Radu Ursu, a declarat, la iesirea de la audieri, ca in acest caz clienta sa are calitatea de suspect, si nu pe cea de invinuit.

Tot miercuri seara, a fost audiata si Lya Chiriac, alta angajata a APIA Suceava, ea iesind de la audieri fara a fi retinuta, cercetarile urmand sa fie facute cu ea in stare de libertate. La iesirea de la audieri, Chiriac a refuzat sa faca declaratii presei.

Cercetarile in acest dosar vizeaza admiterea la plata a unor cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafata sau in domeniul zootehnic, unor persoane fizice, juridice, parohii si manastiri, ce nu indeplineau conditiile de eligibilitate, arata procurorii.

Anchetatorii sustin ca, pentru obtinerea ilegala de subventii in domeniul zootehnic, doctori veterinari din cadrul Directiei Sanitare Veterinare si Siguranta Alimentelor Suceava, in complicitate cu doctori veterinari concesionari, au infiintat exploatatii fictive de crestere a animalelor pe numele unor fermieri, le-au inregistrat in Registru National al Exploatatiilor si in Baza Nationala de Date a ANSVSA, in vederea obtinerii pe nedrept de la APIA Suceava a primelor care se acorda producatorilor agricoli in cadrul platilor nationale directe complementare in sectorul zootehnic.

Astfel, pentru indeplinirea conditiilor de eligibilitate, doctorii veterinari suspectati in acest dosar ar fi modificat, in Baza Nationala de Date a ANSVSA – SNIIA, data infiintarii exploatatiilor sau a miscarilor de animale, in unele cazuri fiind utilizate exploatatii virtuale.


Categorii

1. DIVERSE, IPS Pimen, Justitie, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “IPS PIMEN despre scandalul de coruptie legat de subventii: “ASTA A FOST SA LOVEASCA IN BISERICA”

  1. comunicatul CE:
    “Autoritatile romane sunt chemate sa garanteze ca buna gestionare a fondurilor UE, prin intermediul Agentiei Nationale de Plati, se face in deplina siguranta si sa ia toate masurile necesare in acest sens.“…

    Romania are o contributie neconditionata(obligatorie) la bugetul UE. Din aceasta contributie Romania are dreptul conditionat de a folosi o parte. (S)UE are interesul ca partea Romaniei(interes exclusiv al statului Romania) sa nu fie folosita si sa se intoarca la bugetul UE. DNA este obligata sa apere interesul statului Romania(fondurile din bugetul UE destinate Romaniei sa nu se intoarca la UE sub pretexul unor conditii impuse de UE). In fapt DNA nu apara interesul persoanelor din Romania(=interesul statului Romania) ci interesul UE. Ca sa poata face aceasta “pune eticheta coruptie” orinde si oricind urmareste apararea interesului UE.
    Doamne ajuta sa scapam de (S)UE. Amin.

  2. @Nicolaie
    Da, contributia la UE e obligatorie si se tine sub atenta observatie modul de acordare si destinatia fondurilor (daca se face cu ele ce s-a declarat etc), dar asta nu scuza, in ce-i priveste pe-ai nostri, falsul in declaratii, coruptia si incompetenta unor functionari.
    Pana scapam de UE, hai sa fim corecti noi aici si acum, asa cum trebuie sa fie niste crestini, caci nu se stie ora, nici ceasul cand vine “furul” si nu vom fi intreabati dupa aceea nici despre SUE, nici despre DNA, ci despre pacatele noastre.

  3. Pingback: IPS Teodosie Tomitanul – URMARIT PENAL DE DNA. Cazul e vechi, din 2009, insa REDESCHIS… - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare