Toți îi erau dragi, îndeosebi bătrânii și copiii. Între copii se simțea ca un bătrân cu inimă de copil. Între bătrâni trăia sentimentul unui copil care se îngrijește de bunici. Avea o mare slăbiciune: nu accepta ca un bătrân să fie bolnav și părăsit. Era aprig, neînduplecat în dorința sa de a-i ajuta pe cei în vârstă. Avea, poate, sentimentul de vinovăție, văzându-se pe sine înconjurat de oameni, iar pe alții aflați în părăsire. Se implica, stăruia, insista, trecea peste obstacole și neînțelegerea multora în dorința de a-i ajuta pe bătrânii săi dragi, de a fi împreună cu ei, bucurându-le inima.
