Autoritatile ar renunta la trecerea ACORDULUI PENTRU DONARE DE ORGANE pe CARDUL de SANATATE/ Medicii de familie critica DOSARUL ELECTRONIC

6-06-2014 2 minute Sublinieri

RENUNTAREA LA ACORD – O TACTICA”ALBA-NEAGRA”?

carduri-asigurat

Acordul pentru donarea de organe nu va mai fi trecut pe cardul naţional de sănătate, aşa cum s-a dorit iniţial, a anunţat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Radu Ţibichi, luni, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform.

“Cardul naţional de sănătate va constitui punctul de referinţă în sistem. Pentru a fi implementat cu succes, a fost modificată, în luna mai, Legea sănătăţii, privind acordul de donare. Adică a fost eliminat acordul de donare de pe cardul naţional de asigurări de sănătate”, a precizat preşedintele CNAS.

Radu Ţibichi a mai spus că s-a luat această hotărâre pentru a nu fi denaturat scopul cardului naţional, şi anume acela de a dovedi calitatea de asigurat.

“Am eliminat acordul de donare de pe cardul naţional tocmai pentru a nu se denatura scopul acestuia, care nu este altul decât acela de a dovedi calitatea de asigurat şi de a certifica serviciile medicale care se efectuează la furnizori”, a explicat Ţibichi.

Potrivit preşedintelui CNAS, primele 7.000 de carduri au ajuns deja la casele judeţene şi vor fi donate pacienţilor cu insuficienţă renală cronică. “Pacienţii cu dializă vor fi primii care utilizează cardul naţional, din această săptămână”, a precizat el.

Până acum au fost realizate 11.000.000 de carduri naţionale de sănătate, a adăugat preşedintele CNAS.

La conferinţa organizată de agenţia de presă Mediafax în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, la Spitalul Colţea, au fost discutate, printre altele, noutăţile din pachetele de servicii medicale şi contractul-cadru în vigoare de la 1 iunie, beneficiile acestora pentru sistemul sanitar, strategia Ministerului Sănătăţii privind actualizarea listei de medicamente compensate, medicamentele noi care ar putea fi admise pe lista de compensate, medicamente noi pentru tratarea cancerului, bolilor cardiologice, bolilor autoimune, diabetului, hepatitei şi efectele acestora asupra calităţii vieţii pacienţilor, dar şi soluţiile pentru pacienţii cu boli grave.

Medicii de familie din Neamţ consideră că proiectul dosarului electronic de sănătate nu va avea efecte pozitive asupra populaţiei, întrucât introducerea datelor va consuma foarte mult timp.

Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Neamţ, medicul Mihaela Covrig, este de părere că noul dosar electronic de sănătate al pacienţilor nu va uşura munca medicilor sau nu va scurta timpul de aşteptare al pacientului la cabinet, ci, din contră, va fi o povară pentru toţi. “Ne va fi foarte greu să luăm fiecare fişă medicală în parte şi să introducem datele în acest dosar electronic. Greu va fi şi pentru pacienţi, care vor trebui să petreacă mult mai mult timp la cabinet, pentru a aştepta ca noi să introducem în calculator toate informaţiile noi pe care ei ni le aduc. S-a tot spus că secretul dosarului electronic îi va aparţine medicului, însă cum ar putea asta să se întâmple din moment ce medicii sunt obligaţi să îi ofere pacientului datele necesare pentru ca acesta să poată accesa singur acest dosar? În plus, pacienţii vor avea posibilitatea de a introduce singuri date. Dacă este aşa, medicii cum mai pot testa veridicitatea datelor care se regăsesc acolo? Aşteptăm să fie publicate normele de aplicare ale acestui proiect, însă, momentan, medicii de familie nu văd o uşurare a activităţii prin implementarea acestui sistem”, a declarat medicul Mihaela Covrig.

Dosarul electronic de sănătate se va constitui într-o colecţie de înregistrări electronice, cumulate din diverse surse şi locaţii, datele vizate pentru stocare urmând a fi de tipul: istoric medical, alergii, imunizări, rezultate la testele de laborator sau documente produse în timpul procedurilor medicale, care se vor dovedi ca fiind relevante pentru decizia medicală. Dosarul electronic de sănătate va documenta orice diagnostic sau măsură terapeutică într-o manieră standardizată. Prin reducerea sau evitarea redundanţei la înregistrarea datelor medicale, dosarul va facilita prezentarea conceptelor medicale într-un mod optimizat, lipsit de ambiguităţi, cu păstrarea contextului original. Printre beneficiile implementării acestui proiect se numără permiterea furnizării, în timp util, a datelor medicale relevante din trecutul fiecărui pacient, indiferent de unde au fost colectate, urmărirea activităţii medicale a pacientului, respectarea tratamentelor prescrise şi progresul din punct de vedere al sănătăţii acestuia.

De la jumătatea lunii aprilie, sistemul “Dosarul Electronic de Sănătate” – proiect cu finanţare europeană, a intrat în faza de producţie, iar pentru medicii de familie care utilizează aplicaţiile SIUI Desktop Standard, noua versiune de SIUI-MF 4.0 este disponibilă pentru descărcare şi utilizare de pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Ceilalţi medici de familie, care folosesc un model al aplicaţiei mai vechi, vor fi nevoiţi să treacă la noua versiune începând cu data de 1 iunie.


Categorii

1. DIVERSE, Carduri electronice/ cipuri, TRANSPLANT DE ORGANE

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “Autoritatile ar renunta la trecerea ACORDULUI PENTRU DONARE DE ORGANE pe CARDUL de SANATATE/ Medicii de familie critica DOSARUL ELECTRONIC

  1. Pingback: Nu mai avem doctori, dar vom avea… carduri. CARDUL ELECTRONIC DE SANATATE – distribuit de pe 20 septembrie si OBLIGATORIU incepand cu 2015/ Vasile Astarastoaie arata CRIZA REALA din sistemul sanitar: DEFICITUL CATASTROFAL DE MEDICI - Recomanda
  2. Pingback: A INCEPUT DISTRIBUIREA CARDURILOR DE SANATATE/ Proiect legislativ: TRANSPLANT DE ORGANE fara consimtamantul familiei - Recomandari
  3. Pingback: CARDUL DE SANATATE. Minciunile si manipularile autoritatilor: CONFORM “INSTRUCTIILOR”, ACORDUL PENTRU DONAREA ORGANELOR E INCLUS IN CARD! - Recomandari
  4. Pingback: Explicatii penibile ale autoritatilor pentru mentinerea ACORDULUI DE DONARE pe CARDUL DE SANATATE/ MAI MULTE MANASTIRI, printre care Putna, Sihastria Putnei, Petru Voda, Sucevita si altele au REFUZAT CARDURILE - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare