COPIII ROMANIEI SATELOR: afectati de saracie si malnutritie

19-06-2014 4 minute Sublinieri

copiii_imigrantilor_se_simt_singuri

Cei mai vulnerabili copii din Romania traiesc la sate, muncesc in loc sa se joace, ajung greu la scoala, se culca uneori flamanzi si sunt marginalizati, se arata in studiul “bunastarea copilului in mediul rural” elaborat de World Vision Romania.

Romania continua sa aiba cei mai saraci copii din UE, iar jumatate dintre acestia locuiesc in mediul rural.

“Pentru ei munca si nu joaca sau educatia este preocuparea cotidiana, merg la culcare flamanzi si se simt marginalizati in comunitate si chiar in familia lor”, se mentioneaza in studiu.

Conform datelor INS, la 1 ianuarie 2013, 49,77% din populatia totala de copii a tari traiesc la sate, iar riscul de saracie in rural este de trei ori mai mare.

In Romania rurala de azi sunt numeroase cazurile de copii care nu primesc hrana suficienta adecvata.

1 din 8 copii merge uneori sau intotdeauna la culcare flamand, in crestere cu 2% fata de 2012. Procentul celor care se duc intotdeauana la culcare flamanzi s-a dublat la 4% fata de 4%.

1 din 5 copii intre 0 -5 ani nu a fost la medic in ultimul an si aproape jumatate dintre acestia au avut boli respiratorii, aceste fiind principalele afectiuni care cauzeaza moartea copiilor sub 5 ani

1 din 5 munceste inainte sau dupa scoala si 1 din 8 copii absenteaza de la scoala pentru a munci in gospodarie.

1 din 13 copii cu varste cupinse intre 12-18 ani a fumat cel putin o data, iar 1 din 5 copii a consumat cel putin o data bauturi alcoolice, dintre care 19% au consumat alcool cel putin o data in ultima saptamana.

Studiul a fost realizat pe un esantion de 2774 de gospodarii, din care 2190 sunt gospodarii unde World Vision  a desfasurat acelasi studiu si in urma cu doi ani. Mai putin de un sfert din numarul total de gospodarii examinate au trei sau mai multi copii.

Sărăcia îi determină pe unii părinţi să îşi priveze copiii de alimentaţia necesară dezvoltării lor, astfel că în comunităţile rurale din judeţele Cluj şi Vaslui se înregistrează procente importante de copii cu vârste până în 5 ani afectaţi de malnutriţie acută, rezultă dintr-un studiu World Vision.

Studiul “Bunăstarea copiilor din mediul rural”, prezentat miercuri, arată că mai puţin de o treime dintre familiile cu copii sub cinci ani (28 la sută) reuşesc să le asigure trei mese pe zi, suplimentate de gustări, în care se regăsesc alimente diverse care să acopere necesităţile nutriţionale specifice vârstei, deşi raportul de evaluare a eficienţei intervenţiilor incluse în programele naţionale privind nutriţia copiilor sub doi ani indica, în 2010, că o treime din copiii sub un an la nivel naţional aveau o dietă minim diversificată.

“Autorităţile locale intervievate apreciază că numai sărăcia îi determină pe unii părinţi să îşi priveze copiii de la o alimentaţie corespunzătoare necesară dezvoltării lor. Ei afirmă că, în limita fondurilor disponibile, încearcă să sprijine cele mai sărace familii din comunitate cu alimente de bază, dar subliniază că sunt şi familii în care nici unul din membrii adulţi ai familiei nu vor să muncească pentru a-şi acoperi necesarul de hrană pentru copii. (…) Dincolo de cazurile dramatice, prezentate în mass-media, cercetarea a constatat că există deficite importante staturo-ponderale şi staturale în rândul copiilor cu vârste sub cinci ani, care indică malnutriţie acută, în două judeţe (Cluj şi Vaslui), respectiv malnutriţie cronică în judeţul Vaslui şi care necesită intervenţie imediată”, se arată în studiu.

Cercetarea a fost realizată în mediul rural în judeţele Cluj, Dolj, Ialomiţa, Vâlcea şi Vaslui, pe un eşantion de 966 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 5 ani, cei mici fiind evaluaţi din perspectiva indicatorilor antropometrici de creştere, respectiv greutate pentru talie (înălţime) şi talie (înălţime) pentru vârstă.

“Prevalenţa greutăţii mici pentru talie sub -2 SD reflectă o malnutriţie acută (instalată recent) ca urmare a unor practici nutriţionale incorecte sau a hranei insuficiente sau o stare de boală care determină o nutriţie necorespunzătoare a copilului şi care poate fi corectată. Copilul nu mai ia în greutate sau începe să piardă din greutate comparativ cu copiii de talia şi vârsta lui. Din analiza rezultatelor a reieşit o prevalenţă a greutăţii mici pentru talie (ponderea copiilor sub -2 SD) de 5,9 la sută pe eşantionul studiat, cu valori semnificativ mai mari pentru comunităţile rurale din judeţele Cluj (8,9 la sută) şi Vaslui (7,3 la sută)”, se mai menţionează în aceeaşi cercetare.

Prevalenţa taliei mici pentru vârstă de sub -2 SD este cel mai bun indicator al malnutriţiei cronice. Copilul cu un deficit nutriţional pe termen lung creşte insuficient în înălţime faţă de copiii de aceeaşi vârstă. Deficitul este asociat unui aport cronic insuficient de proteine, micronutrienţi şi energie, practici nutriţionale inadecvate şi adesea asociate cu sărăcia, care au ca efecte secundare îmbolnăviri sau infecţii frecvente. Dacă acest deficit nu se recuperează în primii doi ani de viaţă, el va avea un impact pe termen lung asupra sănătăţii, dezvoltării cognitive şi a productivităţii economice a copilului şi ulterior a individului.

World Vision precizează că, potrivit UNICEF, prevalenţa greutăţii mici pentru talie peste cinci la sută presupune intervenţie. Date mai puţin îngrijorătoare s-au înregistrat în judeţele Dolj (3,8 la sută), Vâlcea (2,6 la sută) şi Ialomiţa (cinci la sută).

O cincime dintre copiii din mediul rural în vârstă de până la cinci ani nu au fost duşi la medic în ultimul an, deşi doar în primul an de viaţă sunt obligatorii şase consultaţii, rezultă din studiul “Bunăstarea copilului în mediul rural”, prezentat miercuri de Organizaţia World Vision România.

Respondenţii adulţi din gospodăriile în care locuiesc copii cu vârste sub cinci ani au fost rugaţi să indice dacă în ultimul an unul sau mai mulţi copii din gospodărie au fost duşi la medicul de familie.

“În 80,3 la sută din cazuri, răspunsurile părinţilor au confirmat că, pe parcursul ultimului an, copilul (copiii) din familie au fost examinaţi de către medicul de familie. Este însă îngrijorător faptul că în aproximativ 20 la sută dintre familii, copiii mai mici de cinci ani nu au fost examinaţi în ultimele douăsprezece luni de către medicul de familie. Conform cadrului metodologic, fiecare copil are dreptul la şase vizite de bilanţ în primul an de viaţă, la trei în al doilea an de viaţă şi apoi la câte o vizită de bilanţ anual, la fel ca orice alt asigurat”, se arată în studiu.

Starea de sănătate a copiilor cu vârste sub cinci ani a fost abordată, în studiu, prin întrebări despre modul în care părinţii înţeleg necesitatea supravegherii condiţiei de sănătate, prin efectuarea de analize medicale, şi tipurile de afecţiuni pe care copiii le-au acuzat în ultimele douăsprezece luni.

“Astfel, 39 la sută dintre copiii sub cinci ani au avut analizele efectuate în ultimele douăsprezece luni. Restul de 61 la sută nu au făcut investigaţii de laborator. Analiza răspunsurilor la această categorie de întrebări indică o percepţie destul de răspândită în rândul părinţilor, şi anume confundarea supravegherii stării de sănătate de către medic cu efectuarea de analize medicale”, se mai arată în studiu.

În ceea ce priveşte afecţiunile pe care le-au acuzat copiii mai mici de cinci ani în ultimele douăsprezece luni, părinţii declară că 47 la sută dintre aceştia au avut boli respiratorii, iar patru la sută, boli diareice. Părinţii au fost rugaţi să precizeze dacă, în gospodăria în care locuiesc, copiilor sub cinci ani le-au fost făcute vaccinurile obligatorii, fiind raportate întârzieri doar pentru 2,7 la sută din cazuri.

Studiul şi-a propus să analizeze şi modul în care sunt hrăniţi copiii din mediul rural. Peste jumătate din familii (58,3 la sută) au declarat că asigură copiilor cel puţin trei mese, suplimentate de două gustări, ceea ce reprezintă o frecvenţă minimă a meselor.

În ceea ce priveşte diversitatea alimentelor servite, doar 42,5 la sută dintre familii confirmă că mesele pe care le servesc copiii zilnic conţin produse din toate grupele alimentare principale, adică o dietă minim diversificată. Studiul din 2014 a fost realizat pe un eşantion de 2.774 de gospodării, având reprezentivitate naţională pentru gospodăriile cu copii din mediul rural. În gospodăriile incluse în cercetare, numărul mediu de copii per gospodărie este 1,91. Mai puţin de un sfert din numărul total de gospodării examinate au trei sau mai mulţi copii.


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “COPIII ROMANIEI SATELOR: afectati de saracie si malnutritie

  1. Nu stiu cum ne mai suporta pamantul. Politicienii isi bat joc de proprii alegatori (in cazul de fata parintii celor din articol). I-au fugarit prin occident unde fac tot munca de jos, sunt bataia de joc a strainilor si fac rost de un pumn de bani pe care ii cheltuie tot in tara unde lichelele de la conducere le fura impozitele si TVA-ul. Pib-ul nostru creste de la revolutie incoace, politicienii vorbesc atat de lejer de milioane de EUR pentru orice, dar numai pentru amarati nu se face nimic. Sprijinim o clasa de imbuibati care ar trebui strivita, aruncata in inchisori pentru genocid. In schimb noi condamnam oameni pentru credinta in Dumnezeu, ii facem martiri ai inchisorilor si nu le recunoastem valoarea nici macar dupa 24 de ani de “libertate”.
    Nu-mi vine sa cred cat de tare ne-au putut distruge in cei 24 de ani. Ce nu au facut razboaiele, ocupatiile, foametea din cauze naturale am reusit noi sa facem prin tradatorii de tara care ne conduc, care am impresia ca in marea lor majoritate nu sunt romani ci poarta numai nume romanesti.
    Din pacate nu mai vad o iesire din situatia in care ne aflam, manipularea a trecut deja la un alt nivel si nu prea e nimeni in stare sa ne scoata din cercul acesta vicios in care ne complacem cu totii.
    As vrea sa ajut, as vrea sa fac ceva cu natia aceasta a mea care se pierde dar nu vad cum, n-am nici un mijloc, sunt prea mic ca sa pot sa ajut. Singurul lucru si cel mai simplu de facut este sa ajutam in jurul nostru, sau macar sa nu facem rau si poate se va schimba ceva….

  2. cutremurator! si de fapt realitatea e chiar mai urata decat o arata cifrele. Sondajul putea fi mai amplu… Dumnezeu si Maica Domnului sa ii apere pe acesti copii nevinovati de ignoranta si nepasarea noastra!!!

  3. Pingback: CAPITALISM SALBATIC. Bolivia legalizeaza MUNCA COPIIILOR de peste 10 ani - Recomandari
  4. Pingback: DEVASTATOAREA SARACIE CARE DUCE LA INCHIDEREA GRADINITELOR SI LA ABANDON SCOLAR/ Cazul impresionant al Ralucai-Mihaela Gălăţeanu, premianta din “GHETOU” - Recomandari
  5. Pingback: DEPOPULAREA ROMANIEI. Numarul copiilor a scazut cu 3 MILIOANE/ “Revolutie” in programa clasei a III-a la Limba romana: ATEUL MILITANT STEPHEN HAWKING si Big Bangul pe lista de lecturi/ “AM INTRAT INTR-O TIRANIE A MINORITATII ATEE”
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare