MISCAREA CARTOFULUI in Romania: de pe camp in depozit si din depozit, la GUNOI. IMPORTURILE, in schimb, CRESC…

Preşedintele Federaţiei Naţionale Cartoful din România (FNCR), Ioan Benea:

“Importăm cartofi, în timp ce ai noştri se strică în depozite. […] Am făcut numeroase demersuri la Ministerul Agriculturii în ultimii ani dar degeaba“

• Recolta.eu: Importăm cartofi, în timp ce ai noştri se strică în depozite

Cantităţi mari de cartofi autohtoni din recolta anului trecut încep să se deterioreze în depozite şi vor fi aruncate din cauza importurilor masive care continuă să intre pe piaţa românească, a declarat luni preşedintele Federaţiei Naţionale Cartoful din România (FNCR), Ioan Benea.

“În depozitele din întreaga ţară se află în prezent peste un milion de tone de cartofi care treptat încep să se deterioreze pentru că deja suntem în luna martie. Asta din cauza cantităţilor foarte mari de cartofi care continuă să intre pe piaţa românească ,iar ai noştri, mai buni din punct de vedere calitativ stau în depozite. Cantităţile pe care mai reuşim să le vindem la unele supermarketuri sau angrosişti se dau aproape degeaba, cu 30-40 de bani kg, iar fermierii le-au produs cu 50 de bani“.

“Anul trecut pe vremea asta vindeam un kg de cartofi cu 1,20 lei, acum facem protecţie socială în locul statului. Suntem într-o situaţie disperată, iar acest lucru se va repercuta şi în anii viitori. În 2011 am produs integral, necesarul de cartofi pentru consumul din România, nu mai trebuiau importuri absolut deloc, dar ne-am pomenit cu foarte mulţi cartofi din afară, iar ai noştri se strică în depozite şi vor fi aruncaţi. Ce este mai grav este faptul că, această criză care nu se mai termină a lovit producătorii“, a declarat Ioan Benea.

El a precizat că mare parte a cartofilor importaţi sunt foarte mari, şi nu sunt buni pentru consum. Ţările din care se importă trebuiau să-i distrugă, având în vedere că diametrul cartofilor buni de consum nu trebuie să depăşească dimensiunea de 8 cm.

Sursa citată a adăugat că şi la sămânţa de cartofi certificată vor fi mari probleme pentru că lipsa banilor îi va determina pe producători să cumpere cantităţi mai mici de sămânţă, iar suprafeţele cultivate vor scădea. “Am făcut numeroase demersuri la Ministerul Agriculturii în ultimii ani dar degeaba. Ar trebui ca Ministerul de Finanţe şi Ministerul Agriculturii să blocheze intrările în ţară a camioanelor cu cartofi fără documente,sau cu facturi de câţiva lei. Se întâmplă şi asemenea lucruri,dar nimeni nu ia măsuri“, a mai afirmat Ioan Benea.

Şi în pieţele Braşovului, cartofii se vând la jumătate de preţ faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Un kg de cartofi mari costă 2 lei, iar cei mici pot fi cumpăraţi cu 1 leu sau 1,50. Sunt cele mai ieftine legume în acest moment din pieţe.

În judeţul Braşov s-au produs anul trecut 500.000 de tone de cartofi. Media la ha pe cele 14.000 de ha cultivate a fost de 25 de tone, dar marii fermieri au obţinut şi 40 de tone la ha, a spus Ioan Benea. În judeţ sunt 10 mari fermieri care deţin peste 50 de ha de teren agricol, 20 de producători cu 25 de ha de teren, iar peste 20 de fermieri deţin între 3 şi 25 de ha de teren agricol, a mai spus preşedintele Federaţiei Naţionale Cartoful din România.

• Antena 3: Am avut producţie-record de cartofi, dar nu şi profit. Care este explicaţia (noiembrie 2011)

Sfârşitul verii i-a făcut fericiţi pe unii agricultori. Avem producţie-record de cartofi, dar marfă multă nu înseamnă şi profit. Producătorii se plâng că nu pot ajunge în pieţe şi nici nu au unde să îşi păstreze recoltele. Aşa că, oamenii sunt nevoiţi să îşi vândă marfa pe marginea şoselei, la preţuri care abia acoperă costul de producţie.

Asta înseamnă că trebuie să accepte preţul oferit de intermediari sau să stea cu marfa pe marginea şoselei. Ajung să dea un kilogram de cartofi cu 30-40 de bani, preţ care abia acoperă costurile de producţie.

Deşi producţia locală riscă să se piardă în lipsa cumpărătorilor, importurile sunt în creştere faţă de anul trecut. Ministrul Agriculturii critica recent calitatea cartofilor pe care îi importăm. Cu toate acestea, cantitatea adusă în ţară în primele şapte luni depăşeşte 76.000 de tone, adică o cantitate aproape de două ori mai mult decât anul trecut. Şi exportăm abia a opta parte. Şi mai gravă este situaţia în cazul producţiei de varză.

Dar calea importurilor rămâne deschisă, pentru că ţăranii nu au spaţii potrivite pentru depozitare şi mulţi aleg să îşi lase legumele să se strice pe câmp.

• Observatorul Buzoian [martie 2011]: “Ce-ai vrea să-ţi aducă iepuraşul?” “Cartofi…”. Copiii sărmani vă cer ajutorul

În curtea familiei Toma, din Cârligu Mare, o movilă de gunoi şi, în vârful ei, doi copii. Unul de cinci şi celălalt de şase ani. Privesc pierduţi în ţărână. Când părintele Tudor, care ne însoţeşte prin labirintul sărăciei din sat, îi întreabă de bine, pleacă în iarba din grădină. Mama acestora, Rodica Toma (32 ani), ia o mătură de pe jos şi îşi face de lucru. Probabil că movila aceea de ţărână a crescut acolo tot măturând curtea. Nu răspunde la salut. „Eşti supărată pe noi, că nu ne vorbeşti?”, îi spune părintele. Femeia mătură. Copiii aleargă în cerc, prin iarba din grădină, cu capetele aplecate. Mişcările lor sunt oarecum fără noimă. Cel mic are pantalonaşii uzi între picioare, cel puţin mai măricel se uită din când în când la părinte, care abia reuşeşte să îi smulgă două vorbe femeii. Lângă movilă, două rotiţe stricate ale unei triciclete – singurele jucării ale copiilor. „Unde e soţul? Uite, oamenii ăştia au venit să arate lumii cât de greu o duceţi. Cu ce ai vrea tu să te ajute lumea?” Femeia râde şi spune ceva de neînţeles. Încercăm şi noi, şi, din bolboroseli, câteva cuvinte articulează lipsurile deja vizibile. „Ai ce să le dai azi de mâncare?” Face din cap că are. „Ce?” „Cartofi…”, răspunde mama celor doi şi „cartofi” e singurul cuvânt care se aude clar şi umple curtea.

În urmă cu un an, când autorităţile de la judeţ s-au interesat de soarta celor doi băieţei, au decis să îi ia în plasament. Atunci, femeia aceasta aproape mută şi indiferentă, a izbucnit în urlete de disperare şi, spune părintele Tudor, i-a smuls din braţele asistenţilor sociali. „Îi strângeau în braţe, şi ea, şi soţul, urlând că sunt copiii lor şi nu-i dau nimănui. Ţi se rupea inima văzându-i.” Cum altfel? Şi totuşi, copiii nu merg la grădiniţă, nu sunt hrăniţi sănătos. Hainele, jucăriile, mâncarea ar fi un ajutor considerabil. Celor două fiinţe mici le lipseşte fundamental altceva. În urma noastră, ca şi cum nici n-am fi fost acolo, cel mic continua să alerge împiedicat, în cerc, în urma frăţiorului său. Soarele pare să fie singura lor lumină.

Foamea e la ordinea zilei, face şi desface, întăreşte sau dezbină familiile nevoiaşe. Într-o altă curte, în care stă şi Mariana Oprea (27 ani) cu cei patru copii, bunica ne spune că, atunci când se strâng toţi, numără 15 nepoţi. Au două pogoane de pământ, un porc şi câteva păsări. Spune că au şi un cal, dar cu jumătate de gură, cu teama că, la o adică, ar trebui să-şi declare averea şi nu s-ar mai încadra la vreun ajutor social. Una dintre nepoţele s-a întors de la şcoală şi mănâncă cu poftă dintr-un corn. Ne spune, cu o voce de parcă l-ar fi văzut pe Moş Crăciun, că le-au dat, la şcoală, şi un pacheţel cu brânză. A fost bun? „Da, fooaaarteee bun!” Fraţii şi verişorii ei confirmă. Părintele Tudor ne asigură că e vorba de o casă mai unită, cu grijă faţă de copii.

Dumnezeu i-a dat mai multe zile decât doctorii

La fel este şi casa Steluţei Neculae, mama Claudiei Marinela, imobilizată total la pat, căreia părintele Tudor, cu ajutor bisericesc, a reuşit să-i ofere un scaun cu rotile, în care fata poate ieşi în curte. Mama ei ne povesteşte: „Când era mică, a avut odată o criză de plâns. Am spus că îşi cere botezul şi am botezat-o. Apoi, pe la doi ani şi jumătate, tot plimbându-mă cu ea prin doctori şi neştiind ce-i cu ea, am cerut mai răstit unuia să-mi spună ce are. Nu vroia şi am urlat să-mi spună, că nu mai puteam să tot alerg de colo, colo şi niciun semn că fetiţa mea e mai bine. Atunci, doctorul acela mi-a spus: uite, doamna Neculae, eu n-am vrut să-ţi spun ca să nu te supăr, dar fetiţa voastră este handicapată şi nu se va face bine niciodată. Dacă o să trăiască unşpe ani… Când am auzit, n-am mai ştiut de mine. Mă uitam la doctorul ăla şi vedeam doar cum dă din buze, nu mai ştiam de mine. Zile în şir am umblat ca turbată…”

Într-adevăr, speranţa este o dezamăgire amânată

Marinela are 17 ani şi îi place să se joace cu copiii. Nimeni nu-i dă o şansă de recuperare, dar părinţii cred că ar mai fi una. Mama lua trei milioane şi ceva de lei, ca însoţitor. Acum, au fost anunţaţi că va intra în şomaj. Primăria nu mai are bani să plătească. „Oricum, ne-au dat banii în decembrie, după ce nu mai primisem din iunie. O vedeţi cum e” (fata nu poate mişca decât din cap – în rest, fiinţa ei mai reuşeşte să râdă şi să gângurească ceva ca nişte vorbe), „şi, aşa, a trebuit să mă duc an de an, să cheltui ca să-i reînnoiască certificatul de handicap, că, spun ei, nu cumva să se fi ameliorat între timp… De-ar da Domnul!” Marinela are nevoie de pempărşi, de dresuri şi de un program special de recuperare. Dacă tot i-a dat Dumnezeu zile mai multe decât doctorii, părinţii speră.

La doar 29 de ani, cu trei copii, interzisă la muncă

Soţia lui Marian Bunea, Monica, are 29 de ani şi un accident a condamnat-o pe viaţă la imposibilitatea de a mai munci pentru a-şi întreţine cei trei copii. Plecase cu o maşină de ocazie la oraş, cu treburi, când o altă maşină i-a lovit, din cauza poleiului. Şi-a revenit cu greu din comă, dar a rămas cu dureri şi pierderi de memorie. Fiica mai mare, Ioana Florentina, este în clasa a VI-a şi are numai note bune. Îi place să citească. În cămăruţa pe care o împart şapte persoane, abia de încap două paturi, o măsuţă şi o sobă. Nici un raft pe care să stea vreo carte. Fata le împrumută de la bibliotecă. La plecare, soţul ne roagă să-i ajutăm cu o pensie pe caz de boală pentru soţie: „Nu mai poate munci toată viaţa. Avem datorii peste tot, eu trebuie să plec din ţară, să muncesc pe undeva. Am mai fost, dar i-am lăsat singuri şi vai de ei…”

Urmăriţi, în ediţia de mâine, planurile pe care părintele Tudor şi le face pentru a înfiinţa o cantină socială în Cârligu Mare.

Ajutaţi-i cu ce puteţi pe copiii de acolo, contactându-l pe preotul Marian Tudor la numărul de telefon 0720.281.634 sau pe adresa de e-mail parohiacarligumare@yahoo.com. Vizitaţi, pe Facebook, pagina Copiii din Glodeanu, Buzău. Contactaţi-ne la redacţie, pe e-mail: redactie@observatorulbuzoian.ro sau fax: 0338-814381.