Nou val de CUTREMURE la IZVOARELE (video)

20-09-2014 1 minut Sublinieri

Panică din nou la Izvoarele, în judeţul Galaţi. Oamenii spun că în localitatea lor se produc iar cutremure. Geologii nu au aflat nici până acum ce anume a produs în 2013, aproape 300 de seisme în zonă.

Localnicii au sesizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați. O echipă a ISU a ajuns deja în zonă și au anunțat că monitorizează seismele.

Potrivit reprezentanților ISU, noaptea trecută s-au înregistrat patru cutremure cu magnitudini de 1,2 – 1,8 Richter.

2013 a fost anul în care pământul s-a mişcat mai mult ca oricând. În Vrancea s-a înregistrat cel mai puternic seism din ultimii patru ani.

Iar în judeţul Galaţi, la Izvoarele, peste trei sute de cutremure au pus la grea încercare viaţa oamenilor din câteva sate.

Localnicii au dat vina pe exploatările petroliere, iar zeci de specialişti au mers în zonă pentru a desluşi misterul din jurul fenomenului numit „Izvoarele”.

Cutremurele au început din nou la Izvoarele, judeţul Galaţi. Oamenii se plâng că din nou se mişcă pământul, de câteva ori pe zi, şi au început să le apară crăpături în pereţi. Aseară, a fost o zguduitură mai puternică, care i-a speriat serios pe locuitori.

În urmă cu aproximativ un an de zile, în zona Galaţi s-au produs peste 260 de cutremure, dintre care peste 30 au avut magnitudini de peste 2,5 grade pe scara Richter.

Cele mai puternice seisme înregistrate la Galaţi în această perioadă au avut 3,9 grade şi s-au produs în 29 şi 30 septembrie şi în 4 octombrie.

10570315_10152405165282775_7669405891267693416_n

 


Categorii

1. DIVERSE, IZVOARELE, Galati, Video

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare