STRIGATUL SUFLETULUI CHINUIT, CARE SE SUFOCA SI SE EPUIZEAZA PRIN INFOMETARE/ “Contractul” cu Dumnezeu si grijile vietii/ CE ALEGEM: PE DUMNEZEU SAU LUMEA AFLATA SUB DUHUL LUI MAMONA? “Aviz amatorilor de profit, indiferent de con­secinte morale!”

Doxologia:

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Despre iluziile de fiecare zi și despre hrănirea sufletului

Este un adevăr dumnezeiesc, care este oferit din belșug în Biserică, tuturor celor ce vor să asculte; este oferit și prin citirea cuvântului lui Dumnezeu, și în predici, și în cântările bisericești, și în toate rânduielile și tipicurile Bisericii, și în scrierile Sfinților Părinți, și într-o mulțime de cărți mântuitoare. Doritorii se adapă de aici din belșug cu lumina adevărului dumnezeiesc și se veselesc de strălucirea lui. Dar nu toți fac așa și nu toți cei ce par a fi purtători ai adevărului lui Dumnezeu îl cuprind cu adevărat în sufletul lor. Există oameni care își pierd zilele și nopțile studiind vreo știință, matematică, fizică, astronomie, istorie și altele‚ crezând că-și hrănesc sufletul cu adevărul, dar sufletul lor se vlăguiește și se chinuiește. De ce? Din pricină că nu se află adevăr acolo unde ei îl caută! Nu spun că științele n-ar putea cuprinde adevărul, ci că adesea ele îl izgonesc, înlocuindu-l cu iluzii sau cu presupuneri potrivnice adevărului.

Dar sufletul nu-l poți înșela, cum nu poți înșela pe un om înfometat, dându-i o piatră în loc de pâine. De aceea sufletul se chinuiește! Dar acestea, științele, încă par preocupări serioase. Dar ce să mai zicem de cititorii împătimiți ai publicațiilor noastre periodice? Priviți cu câtă strădanie se zbate un tânăr, sau uneori chiar unul mai puțin tânăr să obțină cât mai repede banalul număr al vreunei reviste lunare, cu câtă nestăpânire se aruncă să devoreze, cum se zice, prada obținută! Nu-i mai arde nici de mâncare, uită uneori și de somn… Și care-i folosul? ! Două-trei fraze reușite, câteva fantezii mincinoase, câteva presupuneri înșelătoare, și atât… Restul nu-i bun de nimic. Iar sufletul rămâne nemulțumit. Luăm o altă carte, apoi alta…mereu, același lucru... Te doare sufletul! Începem conversațiile… Mereu, același lucru, pentru că atât subiectele conversațiilor, cât și modul lor de tratare sunt preluate din aceleași cărți… Adăugați la aceasta mediocritatea ocupațiilor și a relațiilor de zi cu zi și veți înțelege că, dacă am descoperi acel auz care aude vocea sufletului, am desluși un strigăt amar: „Scoateți-mă afară din această închisoare!… Mă înăbuș aici! Dați-mi să privesc măcar o clipă lumina lui Dumnezeu!“. Așa și este. Dar cine-l ascultă?!

Vedeți, aici nu este de „bon ton“ să hrănești sufletul cu adevărul lui Dumnezeu… Și sufletul se chinuiește. Și măcar dac-ar trebui să meargă departe după acest adevăr! Dar nu, el este aici, însă nu vor să-și deschidă ochii ca să-i primească lumina. Intră în biserică, ascultă ce se cântă, ce se citește și se face aici și vei vedea lumina adevărului lui Dumnezeu. Deschide Evanghelia sau măcar ține în mâini această carte dumnezeiască și deja se va bucura sufletul tău. Iar scrierile părinților, nu avem destule acum, în traduceri accesibile tuturor? Și alte cărți ziditoare de suflet și tipărituri periodice duhovnicești câte nu avem?! Dar noi nu cunoaștem toate aceste comori ale adevărului dumnezeiesc, n-am auzit nici de titlurile lor!

Frați și părinți! Ce fel de creștini suntem, când nici nu ne atingem de cărțile în care este explicat creștinismul, în schimb citim cine știe ce aiureli? Și ne chinuim sufletul într-un întuneric înăbușitor, noi, fiii zilei și ai luminii, cum ne numea Sfântul Apostol! […] Acela care nu știe decât de baluri și de teatre, de plimbări la serate, tablouri, scamatorii și altele asemenea, când rămâne singur cu el însuși, sufletul aceluia tânjește și suferă de dor.… Și sufletul îi spune atunci: „Mă sufoc… Ia-mă de aici și du-mă acolo unde aerul este întotdeauna curat și cerul este senin”. […]

Iată de ce sunt bolnave, suferinde și tânjesc sufletele celor cufundați numai în griji lumești sau numai în treburile de la serviciu sau, și mai rău, în lucruri pătimașe, iar a face vreo faptă bună nici nu le trece prin minte. Cu toate că nu pierd nici o părticică hrănitoare pentru suflet, el se ofilește tot mai mult. Nu vreau să spun că treburile de la serviciu și cele ale traiului zilnic, grijile de familie, negustoria, feluritele tranzacții și întreprinderi ar fi păgubitoare de suflet… Nu. Nu ele însele sunt păgubitoare, ci păgubitor este a ne ocupa numai de ele, neglijând faptele bune, cât și preocuparea cu ele nu întru slava lui Dumnezeu, ci pentru anumite scopuri individualiste. Așa cum sevele trupului nostru se transformă în sânge viu prin unirea cu oxigenul din aer, la fel toate treburile, și cele de la serviciu, și cele ale traiului zilnic se pot transforma într-o stihie hrănitoare de suflet, dacă le vom închina lui Dumnezeu! Iar când nu facem așa și nici fapte bune nu avem, atunci cu ce să se hrănească sufletul?! […]

Asta-i tot dar, fraților, pe toate acestea le cunoașteți! Știți că sufletul, luminat din belșug de lumina adevărului lui Dumnezeu, păstrat în aerul curat și ceresc al rugăciunilor și al ierurgiilor Bisericii și întărit cu hrana bogată a faptelor bune, este asemeni unui copac răsădit lângă ape izvoare, care-și va da rodul la timpul cuvenit, și frunza nu-i va cădea. Iar un alt suflet, lipsit de toate acestea, se aseamănă cu o plantă nobilă ținută cu cruzime, într-un loc fără lumină, fără aer curat și fără umezeală, și care se vlăguiește! Le știți pe toate acestea. Fericiți sunteți, dacă le faceți. De ce, omule, îți tiranizezi sufletul, robindu-te, orb și fără socotință, zbuciumului vieții lumești?! […] Lumea vi se pare bogată, dar ea îngrașă numai trupul, dar sufletul îl epuizează prin înfometare, neoferindu-i o cât de mică părticică hrănitoare. Chivernisiți-vă viața după această deosebire, toți cei ce vreți să vă creșteți sufletul ca să devină un pom viu, vrednic de a fi răsădit în raiul ceresc. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

***

Pr. Constantin Sturzu: Nu vă faceţi griji, provocaţi-L pe Dumnezeu

Cred că nu este om care, de-a lungul vieţii sale, să nu fi fost, la un moment dat, împovărat de griji. Grija îl apasă şi pe cel ce se gândeşte la ce va mânca mâine sau cu ce-şi va plăti rata la bancă, dar şi pe filosoful care găseşte că fiinţa omului este una definită de îngrijorare (de aceea se şi vorbeşte, după Heidegger, despre omul-grijă). Grijile ajung să ne copleşească cu totul şi toată energia noastră, toată viaţa noastră o investim în îngrijorările noastre. Oricât de bogaţi am fi, oricât de bine am fi poziţionaţi social, oricât de multă ştiinţă am avea, tot avem griji. Pentru unii ca aceştia, pentru fiecare dintre noi, de fapt, Mântuitorul are un cuvânt cuprins în pericopa evanghelică intitulată „despre grijile vieţii” (Matei 6, 25-33), care se va rosti astăzi în bisericile ortodoxe:

„Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.”

E un cuvânt pe care, vă spun sincer, la începutul convertirii mele, pe vremea studenţiei întru cele ale filosofiei, mi-a fost foarte greu să îl primesc. A trebuit să îl listez şi mi l-am pus undeva, într-un loc din cameră, în care să-l pot zări de cât mai multe ori pe zi. A trebuit să-l citesc de mii de ori până să încep a crede în acest cuvânt al Domnului.

Evident, în cuvântul Său despre griji, Mântuitorul nu spune să nu facem nimic: nu spune să nu munceşti, nu spune să nu mergi la şcoală, nu spune să nu încerci să îţi faci datoria acolo unde eşti – „cine nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3, 10), – ci spune să nu ne îngrijorăm pentru asta, să nu devină o obsesie asta, să nu devină grija noastră principală. Să nu ne lăsăm împovăraţi de aceste preocupări, ci să le facem pe toate cu nădejde că Dumnezeu este Cel care ni le dă pe toate. Cel mai adesea, noi ne închipuim că pe toate le obţinem cu puterile noastre omeneşti, prin râvna noastră, prin munca noastră. Uităm că pe toate le-am primit şi le primim din mâna lui Dumnezeu. Uităm că însuşi trupul nostru, însăşi viaţa noastră sunt primite de la Dumnezeu. Şi atunci Hristos ne spune: dacă Eu ţi-am dat viaţa, ţi-am dat un trup, oare nu-ţi voi da şi hrană, şi îmbrăcăminte pentru acest trup? Ce-i mai de preţ: trupul sau îmbrăcămintea? Viaţa sau hrana? Pentru orice om cu judecată sănătoasă e limpede că cine are bunătatea de a le dărui pe cele mai de preţ, le va oferi şi pe cele mărunte. Cine îţi face un dar de un miliard de lei, nu va ezita să-ţi dea o monedă de 5 bani.

Am zis multor tineri care urmau să se căsătorească şi erau îngrijoraţi că n-au unde să locuiască, că nu ar avea cu ce să-şi crească copilul sau copiii ce ar urma să se nască în cadrul căsniciei, sau altele de acest gen, să-L provoace pe Dumnezeu, spunându-i: „Doamne, Tu ai promis să ne dai toate cele necesare, iar noi să căutăm, în primul rând, a fi cu Tine, în Împărăţie. Iată, facem acest pas, facem acest legământ, acest contract cu Tine; iar dacă nu Te vei ţine de cuvânt, vom veni la biserică şi-Ţi vom cere socoteală, înaintea părintelui nostru duhovnic”. Vă spun că, de atâţia ani, nimeni n-a venit să-mi spună că Dumnezeu nu Şi-a ţinut cuvântul. Dimpotrivă, vin şi-mi spun cum se întâmplă adevărate minuni în viaţa lor şi că, deşi uneori e greu, nu le lipseşte nimic din cele necesare unei familii.

Am auzit din presă, nu cu multă vreme în urmă, că cineva a dat în judecată preoţii care au slujit în casa sa un maslu pentru că nu au reuşit să alunge din acel loc duhurile necurate. Acel domn considera că preoţii (inclusiv Dumnezeu) nu au respectat un contract. Ce nu a înţeles, probabil, acel domn este că orice slujbă implică şi credinţa săvârşitorului, dar şi pe cea a celui căruia i se face slujba – ea nu este un act magic, unilateral. Orice contract (dacă e să vorbim în aceşti termeni până la capăt) are două părţi semnatare, fiecare cu obligaţiile sale. Noi Îi tot cerem lui Dumnezeu să împlinească partea Sa de ”obligaţie”, dar noi nu ne împlinim partea noastră de contract. Căci pentru a primi toate de la Dumnezeu, aşa cum El Însuşi, nemincinos, a făgăduit, trebuie să se împlinească o condiţie: noi „să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu”.

„Toate acestea se vor adăuga vouă” înseamnă că ţinta noastră este să fim asemeni Împăratului, asemeni lui Dumnezeu, să împărăţim. Nu să ne ostenim ca nişte slugi, nu să muncim toată ziua cu mintea robită de atâtea griji. Şi rostul tuturor celorlalte lucruri din viaţa noastră estesă se adauge; toate preocupările noastre omeneşti nu sunt făcute să fie scop în sine, ele sunt doar daruri pe care le primim pe măsură ce ne tot îndreptăm către Dăruitor. Căci dacă Îl avem pe Dumnezeu, ce ne mai lipseşte?

***

Ziarul Lumina/ Pr. Ciprian Florin Apetrei: Dumnezeu sau duhul lumii

În Evanghelia care se citește în Bisericile noastre ortodoxe în Du­minica a 3‑a după Rusalii se vorbește în textul de la Matei, ca­pitolul al VI‑lea, versetele 22‑33, despre grijile vieții. De fapt, este o parte din Predica de pe munte rostită la începutul activității sale me­sianice de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Versetul 24 din capitolul 6 al acestei pericope evanghelice de la Matei se remarcă ca o paradigmă a omului zilelor noastre, deoarece Hristos spu­ne:

„Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona” (Mt. 6, 24).

Întrebarea oricărui cititor al textului de mai sus este, în mod logic, ci­ne este mamona? Răspunsul îl găsim în sinteza comentariilor patristice a pericopelor evanghelice din cursul anului bisericesc cunoscută sub numele „Cazania“. Referindu‑se la acest verset, aflăm din această carte că „mamona este un cuvânt sirian, care înseamnă bo­gă­ție, vistierie cu bani câștigați în mod necinstit. Asemenea bani sunt so­cotiți de poporul nostru ochiul dracului, când se spune că banul este ochiul dracului, fiindcă banii sunt prima ispită a diavolului pentru oameni”.

Pornind de la această explicație a cuvântului mamona, putem foar­te ușor identifica starea de lucruri a societății consumiste în care trăim. Duhul lui mamona în zilele noastre este atât de răspân­dit în toate straturile societății, încât pare că se identifică cu aceasta. Lu­mea în care trăim își înțelege existența prin prisma profitului prin ori­ce mijloc fără a mai ține seama de reperele moralei creștine. De aceea, omul de astăzi este pus în fața unei alegeri tranșante și definito­rii pentru existența sa veșnică: Dumnezeu sau lumea aflată sub du­hul lui mamona? Unii vor spune că poți să fii și cu Dumnezeu, și cu duhul lumii. Răspunsul pentru aceștia este foarte clar în textul pre­zentat mai sus de la Matei capitolul 6, versetul 24, că nu poți sluji la doi stăpâni. De aceea, astăzi mai mult ca oricând, cei care aleg să Îi slujească cu toată ființa lui Dumnezeu sunt adevărați mărturisitori ai credinței în timpul când oamenii trăiesc sub imperiul hedonismului și al căpătuielii indiferent de consecințe.

Mai are poporul o vorbă în­țeleaptă că banii nu aduc fericirea, iar unii pervertiți de puterea ba­nului din timpul nostru au completat‑o în chip ironic că o întrețin. A­nalizând această expresie și pervertirea ei contemporană, ne dăm sea­ma de profunzimea fenomenului secularizării care marchează so­cietatea. Dacă înțelepciunea populară cimentată în secole de ex­pe­ri­en­ță poate fi luată în râs prin apostrofări „șmechere” atunci, cu atât mai mult, orice valoare morală care oferă omului alte perspective de­cât cele consumiste îl fac pe acesta să le ia în derâdere. Din nefericire, în lumea noastră tot mai mulți trec valorile nu prin suflet, ci prin bu­zunar. Astăzi, omul nu mai este valorizat pentru frumusețea sufletu­lui, pentru bunătate, pentru desăvârșire spirituală, ci prin numărul de zerouri aflate în conturi în diferite paradisuri fiscale pe mapamondul globalizat.

Astfel, mulți îl slujesc, fără să își dea seama, pe mamona și inevitabil nu Îl mai slujesc pe Dumnezeu și atunci ne stă înainte un alt cuvânt al Domnului: „Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri” (Mc. 8, 38). Aviz amatorilor de profit, indiferent de con­secințe morale! Nu poți să Îi întorci spatele lui Dumnezeu și să faci tot răul din lume ca să îți fie ție „bine” indiferent de suferința și răul provocat celorlalți și să crezi că nu vei suporta nici o consecință. A­ceasta nu poate fi alta decât pierderea sensului existenței omului în lumea aceasta, și anume: Împărăția cerurilor și viața veșnică.

De a­ce­ea, să căutăm „mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga” nouă (Mt. 6, 33).

Legaturi: