Parintele Teofil Roman: MAREA NOASTRA CADERE – INCREDEREA IN SINE SI VIATA TRAITA “PE CONT PROPRIU”, IN AFARA VOII LUI DUMNEZEU. Cum putem ajunge a dobandi pacea lui Hristos si a lepada “grija cea lumeasca” la Liturghie?

18-07-2013 Sublinieri

40416(sursa foto)

Este greşită această înţelegere că noi doar în biserică suntem creştini şi oameni duhovniceşti, iar în afară suntem oameni lumeşti, oameni trupeşti…

***

Predica audio a Parintelui Teofil Roman (Cluj) despre grijile vietii, pentru Duminica a treia dupa Rusalii (2010):

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

sursa audio

“În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Preacuvioşi părinţi, iubiţi credincioşi,

Am auzit la Sfânta Liturghie, la cuvântul Evangheliei, că noi, credincioşii creştini, suntem datori să lepădăm toată grija cea lumească şi să căutăm mai mult decât orice Împărăţia lui Dumnezeu. Şi de bună seamă că acest cuvânt, ca orice cuvânt care vine de la Dumnezeu, naşte în sufletul nostru înfricoşare și întrebarea: „Cum va fi cu putinţă aceasta?”, pentru că noi ştim că suntem plini de griji şi nu reuşim să le lepădăm, aşa cum ştim că ni se cere şi cum cred că ne şi dorim să le lepădăm. Vă amintiţi că ucenicii, la un moment dat, când Mântuitorul le-a spus că anevoie vor intra cei bogați în Împărăţia lui Dumnezeu, foarte tare s-au speriat şi s-au înfricoşat şi L-au întrebat pe Mântuitorul: Doamne, dar atunci cine se va mai mântui, dacă lucrurile stau chiar aşa? Şi răspunsul ştim care a fost: că cele ce sunt cu neputinţă la oameni, la Dumnezeu sunt cu putinţă.

Nu de puţine ori, în taina spovedaniei, aud mărturisiri de felul acesta: „Părinte, nu ştiu ce să fac, că şi atunci când mă rog acasă, şi când vin la biserică, nu reuşesc să scap de gânduri, de griji, oricât aş vrea să mă concentrez şi să fiu atent, nu reuşesc. Mă biruiesc gândurile şi grijile.” Şi cred că răspunsul la această întrebare și la această frământare ar putea fi şi chiar trebuie să fie un imn pe care îl auzim cântându-se de fiecare dată la Sfânta Liturghie și pe care nu ştiu cât de mult îl luăm în seamă, poate şi pentru faptul că el mai mult se cântă şi este rostit doar de preoţi în altar, anume:

Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim și făcătoarei de viaţă Treimi întreit sfântă cântare inger cadindaducem. Toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm, ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel nevăzut, înconjurat de cetele îngereşti. Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Cu alte cuvinte, noi, oamenii, aici, pe pământ, suntem chemaţi să facem ce fac îngerii în ceruri. Adică neîncetat să facem voia lui Dumnezeu şi să-L slăvim neîncetat pe Dumnezeu pentru dragostea Lui, pentru bunătatea Lui, pentru îndelunga Lui răbdare faţă de noi, cei păcătoşi, şi faţă de nespusa Lui purtare de grijă pentru fiecare dintre noi.

Cuvântul acesta este valabil nu numai în vremea Sfintei Liturghii, ci este valabil în toată vremea vieţii noastre. Dacă noi dorim doar în vremea Sfintei Liturghii să fim foarte atenţi şi să ne putem concentra la rugăciune, dar, în afara Sfintei Liturghii, noi nu suntem foarte atenţi ca să facem în toate voia lui Dumnezeu, nu vom reuşi să avem niciodată linişte la rugăciune, nu vom reuşi să avem niciodată o rugăciune curată şi liniştită, dacă nu va exista mai întâi un efort constant de a face întru toate voia lui Dumnezeu.

Mai mult, suntem învăţaţi încă de mici să rostim rugăciunea Tatăl nostru. Şi acolo, printre altele, noi spunem şi aceasta: Vină Împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ. Noi cerem acest lucru, dar tare mă tem că de multe ori inconştient, pentru că iată că noi cerem, ori de câte ori rostim rugăciunea Tatăl nostru, ca şi aici, pe pământ, adică pe pământul inimii noastre mai întâi, să se facă voia lui Dumnezeu, aşa precum o fac îngerii în ceruri.

Aşadar, oriunde ne-am afla, noi trebuie să căutăm voia lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă a-L primi pe Dumnezeu ca pe Împăratul tuturor; adică mintea şi inima noastră trebuie să fie întotdeauna stăpânite de Dumnezeu. În mintea şi în inima noastră trebuie să fie mereu prezent Dumnezeu. Şi atunci a lepăda grija cea lumească înseamnă a ne încredinţa în toate purtării de grijă a lui Dumnezeu, cum spunem la un moment dat într-o rugăciune de taină de la Sfânta Liturghie: Ţie, Stăpâne, iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră.

Grijă lumească nu înseamnă a purta de grijă pentru mâncare sau băutură şi îmbrăcăminte, pentru că suntem datori să facem aceasta, de vreme ce trăim în această lume şi avem nevoie şi de mâncare, și de băutură, şi de îmbrăcăminte. Grijă lumească înseamnă a le face pe toate acestea ca scop în sine. Vedeţi că Mântuitorul atrage atenţia la un moment dat, zice: Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Adică scopul nostru nu este mâncarea și nici îmbrăcămintea, nici trupul nostru, viaţa noastră – trupul nostru ca templu al Duhului Sfânt, viaţa noastră ca dar al lui Dumnezeu, noi pe acestea trebuie să le preţuim. Aşadar, grija lumească înseamnă a le face pe toate acestea în afara lui Dumnezeu.

Sau, luând în seamă un alt cuvânt al Mântuitorului, grijă lumească înseamnă a încerca să ne mântuim viaţa, să ne salvăm viaţa noastră în afara lui Dumnezeu, în afara lui Hristos. Că spune la un moment dat: Cine va voi să-şi mântuiască sufletul său şi-l va pierde. Iată ce înseamnă grija lumească: să voieşti să-ţi mântuieşti sufletul prin mâncare şi prin băutură, neţinând seama de valoarea veşnică a sufletului tău, a vieţii tale, a faptului că tu eşti chemat de Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă ca să trăieşti veşnic în comuniune cu el. Viaţa veşnică, zice Mântuitorul nostru, este aceasta: să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care Tu L-ai trimis, iar “cunoaşterea” e în înţelesul ei de “iubire”, de dăruire totală.

Aşadar, toate încercările noastre de a rezolva problemele bazându-ne pe propria noastră putere şi înțelepciune înseamnă grijă lumească. Faptul că omul nu încearcă să-şi pună încrederea în Dumnezeu şi poate, chiar dacă şi-o pune – că de multe ori Îl rugăm pe Dumnezeu în nevoile noastre de zi cu zi – dar o facem nu în perspectiva mântuirii şi a vieţii veşnice, ci o facem doar din dorinţa de a ne asigura un confort aici, pe pământ, un rai pământesc. Şi atunci bineînțeles că noi ne rugăm lui Dumnezeu, dar nici nu cred că este nevoie să facem aceasta, pentru că El oricum poartă de grijă de toate cele necesare. Nu? Zice că pe cei drepţi îi iubeşte, dar şi pe cei păcătoşi îi miluieşte şi răsare soarele şi peste unii, și peste alţii. Dumnezeu oricum poartă de grijă de zidirea Sa, de făptura Sa, cum am auzit că poartă de grijă şi de păsările cerului, şi de crinii câmpului. Nu-i nevoie pentru aceasta să ne rugăm stăruitor.

Dar e nevoie de multă rugăciune pentru a ne vindeca mintea şi inima noastră de egoism, de încrederea în sine. Aceasta este marea tragedie a omului, marea lui cădere: faptul că el şi-a luat viaţa pe cont propriu şi s-a înstrăinat pe sine de Dumnezeu. Nu-şi mai vede adevărata lui împlinire în comuniunea cu Dumnezeu.

Sfântul Apostol Iacov, în Epistola sa, cu destul de multă asprime îi mustră pe cei care zic: „Mă voi duce în cutare cetate, voi face cutare lucru… Şi zice el:

Cum putem noi spune aceasta de vreme ce noi nu ştim nici până mâine ce se va întâmpla?

Mai degrabă noi trebuie mereu să spunem:

Dacă Dumnezeu va binevoi, vom merge în cutare loc. Dacă Dumnezeu ne va ajuta şi va binecuvânta, vom face cutare lucru.”

Şi, mai mult decât aceasta: „Dacă este spre mântuirea noastră… – întotdeauna trebuie să avem în vedere aceasta. Tot ceea ce facem şi cerem de la Dumnezeu să fie spre mântuirea noastră veşnică, nu doar spre o împlinire temporară, aici, pe pământ. Şi atunci, mai presus de orice, noi trebuie să ne supunem voia noastră lui Dumnezeu, cum Însuşi Mântuitorul ne-a învăţat. El spune:

N-am venit pe Pământ să fac voia mea, ci voia Tatălui Care M-a trimis.

Iar în Ghetsimani se roagă cu multă umilinţă, zice:

Părinte, de e cu putinţă, să treacă de la Mine paharul acesta, dar nu cum voiesc Eu, ci cum Tu voieşti.

Iată, în centrul atenţiei Mântuitorului s-a aflat dragostea Lui faţă de Tatăl, ascultarea Lui desăvârşită faţă de tatăl. Aşa şi în centrul atenţiei noastre trebuie să se afle mereu ascultarea faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că noi pe El Îl cunoaştem, şi prin El Îl cunoaştem și pe Tatăl, şi pe Duhul Sfânt. Că aşa ne-a şi învăţat. Le spune ucenicilor:

Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.

Aşadar, noi pe El trebuie să-L ascultăm, cuvântul Lui. Şi, dacă vom face aceasta, atunci vom avea linişte şi în vremea Sfintei Liturghii şi oriunde ne-am afla. Un suflet credincios, un suflet care se abandonează în voia lui Dumnezeu este întotdeauna liniştit. Şi aceasta este, de fapt, adevărata pace.

Pacea Mea dau vouă, – zice Mântuitorul – pacea Mea las vouă, dar nu cum dă lumea pace.

Pacea lui Hristos nu este o „nirvana” pe care o căutăm noi prin această concentrare a atenţiei la rugăciune, ci pacea lui Hristos este, iată, siguranţa pe care ţi-o dă credinţa, încrederea că Dumnezeu este Tatăl nostru din ceruri, Care ne iubeşte şi Care poartă grijă de toate şi care vrea să fim cu el şi în veacul acesta, şi în cel ce va să fie. Aceasta este adevărata pace pe care noi trebuie să o dobândim şi cu care trebuie să ne îmbogăţim.

Mă gândesc acum la bogatul căruia i-a rodit țarina. Păcatul lui nu a fost că i-a rodit ţarina şi că avea de acum belşug de roade şi că nu ştia ce să facă cu ele. Ci păcatul lui e acela că nu a recunoscut în acel belşug darul lui Dumnezeu pentru care trebuia, în primul rând, să mulţumească. Şi apoi, bineînţeles, din prisosul pe care îl avea, ar fi trebuit să dea şi celor lipsiţi. Dar el şi-a zis: Bea, suflete al meu, mănâncă şi te veseleşte, că ai de toate pentru mulţi ani. Și atunci glasul lui Dumnezeu i-a zis:

Nebunule, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău, și cele pe care le-ai strâns ale cui vor mai fi?

Şi zice Mântuitorul:

Aşa se întâmplă cu cei care nu întru Dumnezeu se îmbogăţesc.

Aşadar, iubiţi credincioşi, obiectivul nostru este îmbogăţirea noastră întru Dumnezeu. Noi trebuie să facem aici, pe pământ, ceea ce fac îngerii în ceruri. Adică în toate să facem voia lui Dumnezeu, să ascultăm de Tatăl nostru Cel din ceruri şi, bineînţeles, să-I mulţumim neîncetat şi să-L slăvim pentru marea Lui dragoste şi bunătate.

La fiecare Sfântă Liturghie spunem această mulţumire, printre altele, spunem:

Mulţumim Ţie şi pentru Liturghia aceasta pe care ai binevoit a o primi din liturghiamâinile noastre, deşi stau înaintea Ta mii de arhangheli și zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, care se înalţă zburând, cântarea de biruinţă cântând, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Lui.

Şi apoi continuăm rugăciunea, preoţii în altar, dar auziţi şi dumneavoastră, credincioşii, adeseori:

Cu aceste fericite puteri şi noi, iubitorule de oameni, Stăpâne, strigăm şi grăim: Sfânt eşti şi Preasfânt, Tu şi Unul-Născut Fiul Tău şi Duhul Tău Cel Sfânt, Sfânt eşti şi Preasfânt și slava Ta este plină de măreţie, pentru că Tu ai iubit lumea Ta atât de mult încât pe Unul-Născut Fiul Tău L-ai dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Iată marea bucurie, marea mulţumire: că Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât chiar pe unicul Său Fiu L-a dat și Îl dă mereu pentru mântuirea noastră. Noi nu trebuie decât să credem şi să ne încredem în El, cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată puterea. Oriunde ne-am afla, nu doar în biserică. Este greşită această înţelegere că noi doar în biserică suntem creştini şi oameni duhovniceşti, iar în afară suntem oameni lumeşti, oameni trupeşti. Se spune de multe ori și despre preoţi: “Apăi, preotul e preot doar în biserică, câtă vreme e îmbrăcat în odăjdii. În rest, e om ca și noi…” Nu e adevărat. Preotul e preot oriunde s-ar afla, şi în veacul acesta, şi în cel ce va să fie. Şi creştinul e creştin oriunde s-ar afla. El trebuie să fie o mărturie a dragostei lui Hristos în această lume întunecată.

Zice Mântuitorul:

Voi sunteţi sarea pamantului şi lumina lumii.

cadelnita icoana HristosVoi! Adică noi toţi, cei botezaţi în numele Preasfintei Treimi și pecetluiţi cu pecetea Sfântului Duh! Noi suntem chemaţi să fim sare a lumii şi lumină a pământului, adică să dăm gust acestei vieţi şi să fim lumină care luminează în întuneric, lumină aprinsă din Lumina lumii, adică din Hristos Mântuitorul nostru.

Aşadar, vorba Sfântului Apostol Pavel, grija pentru trup să nu o facem spre pofte. Toată grija aceasta de cele necesare traiului, vieţii acesteia pământești, să nu fie decât un suport pentru viaţa duhovnicească, pentru mântuirea noastră veşnică, pentru desăvârşirea noastră în iubire. Sfântul Apostol Pavel va spune la un moment dat:

Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi.

Şi aş încheia cu o rugăciune foarte frumoasă a unui nevoitor, a unui călugăr athonit, care cred că în sufletul său nu-şi dorea nimic altceva decât îmbogăţirea întru Dumnezeu, o rugăciune în care cred că ne putem regăsi cu toţii. Zice aşa:

„Nu doresc să trăiesc mult. Vreau să trăiesc cu Tine. Mult, viu și nesfârşit eşti Tu. Vino şi fă voia Ta întru mine. Vino când vrei şi când socoteşti Tu. Vino ca o adiere, ca o binecuvântare, dacă socoteşti astfel, vino ca un fulger al încercării şi arde-mi fiinţa dacă crezi că aşa trebuie. Ştiu că ceea ce va urma vizitei Tale, în orice fel ai veni, va fi ceea ce-mi doresc el mai adânc, ceea ce nu pot exprima şi găsi nicăieri altundeva în afară de Tine. De aceea, pe Tine Te caut şi aştept. Sunt dezamăgit de mine însumi, numai Tu rămâi, şi vin la tine, Doctorul, luminarea şi sfinţirea sufletelor şi trupurilor. Vin bolnav cum sunt şi îmi încredinţez Ţie toată viaţa şi nădejdea mea. Amin.”

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Legaturi:

***


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica despre grijile vietii, Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Teofil Roman

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

40 Commentarii la “Parintele Teofil Roman: MAREA NOASTRA CADERE – INCREDEREA IN SINE SI VIATA TRAITA “PE CONT PROPRIU”, IN AFARA VOII LUI DUMNEZEU. Cum putem ajunge a dobandi pacea lui Hristos si a lepada “grija cea lumeasca” la Liturghie?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Crestinul contemporan intre MAMONA GRIJILOR PRISOSITOARE, A VOCILOR AMAGITOARE DE SIRENA si LINISTEA DE A NE INCREDINTA SUFLETUL LUI DUMNEZEU. “Drogurile” patimilor lumesti care ne tin despartiti de Dumnezeu | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: CEL MAI INFRICOSATOR LUCRU: CAND DUMNEZEU NE LASA IN ALE NOASTRE… Predica audio a Arhim. Hrisostom Radasanu – “dus rece” duhovnicesc pentru crestinul care se amageste ca poate negocia si cu Dumnezeu, si cu “mamona” | Cu
  3. Pingback: Predici la sarbatoarea ACOPERAMANTULUI MAICII DOMNULUI, intins asupra lucrurilor mari sau marunte din viata celor credinciosi. Cum sa castigam si noi ajutorul Maicii Domnului, CUM SA SPORIM LEGATURA NOASTRA CU EA? | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: ACOPERAMANTUL MAICII DOMNULUI. Cum sa stam in Biserica si cum sa ne rugam astfel incat rugaciunea noastra sa fie primita de Domnul? ACOPERIREA GRESELILOR | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: CUTREMURATOAREA BUCURIE A INTALNIRII CU HRISTOS: “Unde vom gasi un stapan mai bland, un Tata mai bun, un Frate care sa puna umarul acolo, cand ne este greu, un Mire care sa Se jertfeasca in locul nostru si pentru noi?” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: SUTASUL si SIMTAMANTUL PROFUND AL NEINSEMNATATII PROPRII: “Nu ne mântuim numai pentru că suntem creştini ortodocşi şi susţinem aceasta în mod intelectual. Luaţi aminte, voi credincioşii, care CREDEȚI CĂ SUNTEȚI DEJA MÂNTUIȚI… Ca
  7. Pingback: Să ne întoarcem la VIAȚĂ, să ne (re)venim în FIRE… “Dumnezeu este mult prea important ca să ne mulţumim cu ceva mai puţin decât El” | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: PÂINEA VIEȚII. “…iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: “…Cel ce locuia întru ÎNTUNERIC a văzut LUMINĂ MARE…” | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: Duminica a 29-a dupa Rusalii: BINECUVANTAREA NEPUTINTEI. Riscul duhovnicesc al “osificarii”, al “inchiderii asfixiante” in propriul sistem si al RATARII INTALNIRII CU DUMNEZEU. “Să alegem dorirea Adevărului sau compromisul
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate