Crestinul contemporan intre MAMONA GRIJILOR PRISOSITOARE, A VOCILOR AMAGITOARE DE SIRENA si LINISTEA DE A NE INCREDINTA SUFLETUL LUI DUMNEZEU. “Drogurile” patimilor lumesti care ne tin despartiti de Dumnezeu
Presb. Dionisie Tatsis:
VIATA DUHOVNICEASCA SI GRIJILE VIETII
“Creştinii practicanţi constată adesea că grijile cotidiene, atunci când depăşesc o anumită limită, devin marea piedică, aproape de netrecut, împotriva vieţii lor cu Dumnezeu. Problema este gravă şi trebuie să fie abordată cu atenţie şi cu discernământ.
Hristos a dat o rezolvare acestei probleme, pe care aproape toţi o cunosc, însă, din păcate, foarte puţini o acceptă şi fac din ea o practică zilnică.
Cel ce are încredere în Dumnezeu nu este îngrijorat pentru nevoile lui de zi cu zi. Este sigur că El va putea să îi asigure cele necesare.
Având ca prioritate respectarea poruncilor lui Dumnezeu, el munceşte fără îngrijorare. Nu are patima lăcomiei, iar proviziile pentru un viitor incert nu îl interesează. Este sigur că nu poate să îşi asigure nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. Îşi aminteşte întotdeauna de patima bogatului nebun din parabolă (Luca 12, 16-20), care se bucura de recolta lui bogată, însă se îngrijora de depozitarea ei în siguranţă. Şi când a găsit soluţia problemei lui, totul s-a terminat pentru el. A plecat din viaţa aceasta cu totul nepregătit, fără să se gândească vreodată la altceva în afară de bunăstarea lui. Pentru el nu existau săraci şi alţi oameni care sufereau pe nedrept. Nu îl preocupau deloc problemele celorlalţi. Gândurile şi faptele lui i-au arătat nebunia.
Grijile vieţii cotidiene îl împiedică pe om să răspundă la chemarea lui Dumnezeu de a câştiga împărăţia cea cerească, prin intermediul vieţii liturgice a Bisericii. In parabola cinei celei mari (Luca 14, 16-24) vedem cele trei justificări ale invitaţilor care nu au răspuns la chemarea împăratului.
Motivele absenţei invitaţilor de la cină nu sunt serioase. Ar fi putut să fie prezenţi la cină şi să îşi facă şi treburile. Insă ei fuseseră copleşiţi de griji. Unul se gândea la ogorul lui, celălalt la boii lui, iar al treilea la soţia lui. Nu îi interesa nimic altceva. Şi aceasta era, de fapt, marea lor neputinţă.
Grijile, când nu conduc spre dragostea faţă de Dumnezeu, sunt lumeşti şi trebuie să fie limitate cât mai mult posibil, pentru că altfel ele îl împiedică pe om, anulând premisele creşterii duhovniceşti. Avva Arsenie, cel din Pateric, se ferea de întâlnirile cu monahii care aveau multe griji, pentru că ştia că aceia aveau un interes scăzut faţă de discuţiile duhovniceşti şi folositoare de suflet.
Următoarea întâmplare este edificatoare în acest sens. Odată nişte monahi se duceau la Tebaida, ca să îşi cumpere in pentru lucrul lor de mână. S-au gândit că era o bună ocazie să îl viziteze şi pe Avva Arsenie. Când au ajuns la chilia lui, i-a văzut Avva Alexandru, care era pustnic împreună cu Avva Arsenie, şi i-a salutat. Ei i-au spus că vor să îl vadă pe Avva Arsenie. Bucuros, Alexandru i-a spus acestuia cererea lor. Avva Arsenie, când a aflat că fraţii merg de la Alexandria la Tebaida ca să cumpere in, i-a spus lui Alexandru: „Nu trebuie să mă vadă, pentru că nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor. Mulţumeşte-le că au venit şi spune-le drum bun şi că nu pot să îi primesc”.
Cu siguranţă, Avva Arsenie ştia că acei monahi erau robi ai grijilor lor lumeşti şi orice cuvânt al lui ar fi fost fără rost. Dacă îi primea, doar le-ar fi satisfăcut curiozitatea şi nimic mai mult. La prima vedere, atitudinea Avvei Arsenie pare a fi lipsită de respect, însă, prin refuzul său, el s-a ferit de o discuţie inutilă, care l-ar fi scos din programul lui duhovnicesc.
Sfântul Vasile cel Mare îi compară pe oamenii care au griji cotidiene cu ogorul plin de spini unde nu se poate cultiva nimic. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu grijile lumeşti, care nu lasă sufletul să se hrănească prin cuvântul dumnezeiesc şi să rodească.
Când omul are multe griji cotidiene, nu poate să se liniştească şi să respecte poruncile lui Dumnezeu. Mintea lui este amăgită de lucruri nefolositoare şi devine incapabil pentru lupta duhovnicească. Cufundat in atâtea griji, el nu poate să se adune pentru a cerceta cuvântul Scripturii sau pentru a se ruga.
Grijile cotidiene creează tulburare în sufletul omului, pentru că ele îi slujesc patimii nesăţioase a lăcomiei, care este o strădanie şi o luptă continuă pentru păstrarea bogăţiei [nu neaparat materiale, n.n.]. De asemenea, frica este mereu prezentă – grija pentru dobândirea bogăţiei şi frica de a nu o pierde. Aceasta este o stare sufletească cu totul neplăcută, care taie aripile minţii, pentru a nu se ruga şi pentru a nu se ridica mai presus de deşertăciunile vieţii”.
***
Predica parintelui Nichifor Horia (Iasi) la Duminica a 3-a dupa Rusalii (“a grijilor vietii”) – 2013:
DESCARCATI DE AICI PREDICA mp3:
Iată, acest cuvânt ajunge la noi după două mii de ani şi, pe parcursul acestui timp. Acest cuvânt a rămas lucrător deopotrivă celor săraci şi celor bogaţi, în timpul împăraţilor, în timpul regimurilor comuniste sau cel de acum, în timpuri de sărăcie sau de foamete sau în vremuri de statornicie sau în vremuri în care crizele nu au bântuit atât de adânc ca în vremuri de război sau de foamete, chiar dacă ele artificial, de multe ori, par să ameninţe asupra omului. Iată că acest cuvânt:
Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căutaţi cele ale Împărăţiei Cerurilor şi toate acestea – ale trupului, mâncare şi băutură şi haine – vi se vor adăuga vouă,
acest cuvânt spuneam că a fost adresat deopotrivă celor săraci și celor bogaţi.
Atunci când suntem în oraş, când viaţa îşi are un anumit ritm și un anumit confort, dar şi un anumit stres dintr-un program care ne înrobeşte şi ne obligă, prin stresul pe care îl presupune adaptarea la exigenţele unui serviciu din ce în ce mai presant, lucrurile acestea parcă nu mai ajung la sufletul nostru si suntem într-un ciclu în care în fiecare zi abia dacă avem timp să ne întâlnim cu familia, abia avem timp să împărtăşim cele din sufletul nostru şi să putem într-adevăr să ne ocupăm de copii sau de cele ce sunt ale familiei.
Iată că la ţară, însă, chiar şi când oamenii trăiau în sărăcie, până prin anii ’40-’50, când nu vedeai într-o gospodărie de ţară nici toaletă, nici duş, nici celelalte ale confortului, cel mult două camere în care erau înghesuiţi 8-9 copii, în acelaşi timp nu vedeai nici stresul, nici oboseala, nici mânia sau nerăbdarea omului modern din oraş. Omul, într-adevăr, avea nu numai nădejde, ci şi o anumită bucurie care îi venea din încredinţarea că Dumnezeu lucrează în gospodăria lui, cu copiii lui. Se întâmpla ca din acei zece copii să moară unul sau doi, te miri de ce sau când, nici pe departe nu îşi sfâşiau sufletul pentru aceasta, deşi durerea era aceeaşi ca a fiecărui părinte care îşi pierde un copil. Dar, pentru că sufletul omului era mai legat de Dumnezeu, durerea aceasta nu sfâşia sufletul.
Vedem în zilele noastre că toată tehnologia asta pusă spre ușurarea vieţii omului parcă mai degrabă îl îndepărtează de Dumnezeu şi mai degrabă îi sporeşte neliniştea şi îngrijorarea că, dacă s-ar lipsi vreodată de cele pe care le are, s-ar putea primejdui, n-ar mai putea face faţă, trupul lui însuşi, slăbănogit de toate înlesnirile acestea, n-ar putea să îşi mai ducă viaţa de zi cu zi.
Cuvântul lui Dumnezeu și nouă astăzi ne este pus înainte, că şi în aceste condiţii Hristos este cu noi până la sfârşitul veacului şi ştie cele ale noastre și cuvântul rostit de El, ca și noi să căutăm Împărăţia Cerurilor, să nu ne lăsăm amăgiţi şi robiţi de cele ale grijilor de zi cu zi, rămâne lucrător şi în zilele noastre.
Vorbeam de cei [vechi] de la ţară care duceau o muncă grea, istovitoare, de multe ori în dogoare, precum vedem verile, de multe ori în mizerie şi neavând posibilitatea să se spele nu numai zilnic, ci nici măcar săptămânal, cum avem noi posibilitatea astăzi, cu greu îşi câştigau, într-adevăr, pâinea şi, cu toate acestea, spuneam, cu o anume pace. Povestea Sfantul Siluan de tatăl lui care, atunci când vedea că din agonisita pe care o avea familia din muncă grea la câmp i se furase ceva, spunea copiilor că negreşit cel care furase va fi avut mai multă nevoie decât ei şi Dumnezeu a rânduit aceasta. Şi o spunea nu din laşitatea de a purta un conflict, de a-şi face dreptate, de a vedea într-adevăr, de a cerceta cele ce se întâmplă, ci dintr-o încredinţare că într-adevăr Dumnezeu lucra în gospodăria lui atât timp cât el şi familia lui ţineau într-adevăr această legătură tainică în inimă cu Dumnezeu. Şi ne aducem aminte că fiul său, greşind într-o anume zi, abia peste un an tatăl lui, ţăran obişnuit cu munca aspră a câmpului, avea să-i aducă aminte de acea greşeală. Şi îl întreabă copilul:
Câţi dintre taţii şi mamele care suntem astăzi avem această gingăşie sufletească? De cele mai multe ori, singurul sau poate doi copii pe care îi avem, la oraş, sunt înăbuşiţi de grija de controlul [excesiv al] părinţilor, care aproape nu mai lasă libertate pentru nicio iniţiativă, niciunei libertăţi creatoare a copilului și, de cele mai multe ori, orice greșeală e sancţionată pe loc, chipurile pedagogic.
Iată dar că şi în mijlocul grijilor, atunci când sufletul este împăcat și liniştit şi încredinţat lui Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu se lucrează în om şi chipul acesta naşte frumuseţe şi gingăşie sufletească. Şi la această frumuseţe sufletească suntem chemaţi cu toţii, nu la înăcrirea sufletului şi a inimii, de multe ori pe bună dreptate, împovăraţi de legi nedrepte, de nesiguranță, de criză, spuneam, mai mult sau mai puţin adevărată, care ameninţă pe fiecare din noi. Atunci, însă, când în fiecare zi înţelegem că Dumnezeu lucrează în viaţa noastră şi în inimile noastre, dacă vom apuca în fiecare zi să începem cu rugăciune, cu încredinţarea sufletului lui Dumnezeu, cu chemarea lui Dumnezeu în viaţa noastră, vom simţi că lucrurile merg într-un alt ritm, că presiunile care sunt asupra noastră, a tuturor, altfel le putem duce, altfel întăreşte Dumnezeu sufletul şi trupul nostru ca să facem faţă frecuşului de zi cu zi.
Cuvântul Evangheliei de astăzi – căutaţi cele ale Împărăţiei Cerurilor şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă – este cuvânt care ne descoperă că Împărăţia Cerurilor o putem trăi, o putem simţi, intui încă din această viaţă atunci când vom fi mai mult atenţi la cuvântul lui Dumnezeu şi la felul cum împlinim acest cuvânt decât la o fericire iluzorie a noastră.
Vedem, de pildă, și auzim în lumea oraşului, îngreuiată de fel de fel de înşelăciuni, de fel de fel de voci, asemenea sirenelor înşelătoare, care amuţesc pe om, vedem că au apărut oameni, tineri, mai ales, în lipsă de sens, în neînţelegere, care se droghează. Şi acolo este o părută fericire; omul aleargă la drog mai mult decât aleargă animalul la iesle. Şi aproape că nu poţi să-i spui că ceea ce el numeşte fericire este minciună. Poate adânc în sufletul lui pricepe asta, dar nu mai are nici puterea, nici înţelegerea ca să lepede această minciună. Într-o anume măsură, atunci când ne lăsăm amăgiţi de griji peste măsură, de întristare peste măsură, de demonul desfrânării sau al minciunii sau de oricare altă pătimire care îngustează sufletul omului, tot astfel şi noi rămânem întunecaţi în ceea ce ni se pare fericire sau siguranţă, fără să cunoaştem într-adevăr liniştea şi puterea care vine de la Hristos.
Cuvântul Evanghelie de astăzi ne este pus înainte ca să înţelegem că tot ceea ce ne desparte de Hristos, chiar şi o responsabilitate binecuvântată, chiar și o grijă care pare că e de neevitat, toate acestea sunt înşelătoare. Și să cerem de la Dumnezeu înţelepciunea şi puterea să ne dezrobim de ele, pentru că numai astfel, într-adevăr, vom auzi glasul lui Dumnezeu în inima noastră, vom înţelege cum lucrează Dumnezeu în zilele noastre, cum a lucrat în istorie şi cum, într-adevăr, poate să împăciuiască cele ale noastre, ba chiar cele ce le caută omul obișnuit să ni le înmulţească, să ni le dăruiască atunci când nu din lene, nu din nepăsare, nu ne vom lăsa robiţi de asemenea griji.
Domnul numeşte în Evanghelia de astăzi cu numele de Mamona pe cel care îndeamnă pe om la îngrijire peste măsură, la îngrijorare, la agonisită pentru zile negre, pentru că înmulţirea averii îi dă o părută siguranţă. Şi înţelegem din asta că în dosul fiecărei patimi este un gând diavolesc. Gândul acesta diavolesc al îngrijorării peste măsură, al înmulţirii [celor materiale], al rafinamentului traiului de zi cu zi îl numeşte Domnul mamona, după numele unei zeităţi păgâne, şi spune că
nu puteţi sluji la doi domni, nu puteţi sluji și lui Dumnezeu şi lui Mamona.
De aceea, în fiecare zi să fim atenţi la minte, la gândul minţii și al inimii noastre, ce duh vorbeşte în inima noastră şi pe cine ascultăm mai mult sau mai puţin: Duhul adevărului, Mângâietorul, sau duhul neliniştii, care ne îndeamnă la agonisire peste măsură, la împlinirea unor pofte neîntârziat, la invidie, la nemulţumire, la întristare, la nemulţumire cu soarta noastră, la cârtire.
Fiind atenţi la lucrurile acestea vom înţelege că în sufletul nostru ori se află Duhul Mângâietorului – şi atunci când simt mângâiere vreau eu însumi să mângâi pe celălalt şi să înmulțesc bucuria şi mângâierea mea – ori este duh de nelinişte şi de întristare şi de îngrijorare peste măsură, care anesteziază sufletul şi amorţeşte şi face cu neputinţă ca Dumnezeu să Se apropie de un asemenea suflet.
Evanghelia de astăzi ne cheamă pe de o parte să înmulţim rugăciunea şi încredinţarea că Dumnezeu şi astăzi bate la poarta sufletului nostru și în purtarea Lui de grijă ne vesteşte că este cu noi și cele ale noastre Îi sunt cunoscute, ne cheamă Dumnezeu să ne încredinţăm viaţa cu toată nădejdea şi să fim atenţi la toate glasurile amăgitoare ce bat la poarta inimii noastre, pentru a le putea spune cuvântul Mântuitorului:
Dumnezeu să ne ajute ca să auzim şi să distingem între aceste voci ce sfâşie sufletul și să ne dăruiască bucuria şi puterea pe care au avut-o sfinţii, pe care au avut-o toţi cei ce şi-au pus nădejdea în El, mărturisind până la sfârşitul vieţii lor şi după moarte că ascultarea cuvântului lui Dumnezeu lucrează în om înviere, bucurie şi putere. Amin. Dumnezeu să ne ajute”.
Legaturi:
- URMAREA CHEMARII LUI DUMNEZEU SI INCREDINTAREA IN PURTAREA SA DE GRIJA IUBITOARE. Predica audio a Parintelui Ciprian Negreanu: “Dumnezeu nu bate obrazul omului care se intoarce”. CE FEL DE COPII NE VREA TATAL?
- “AJUNGE ZILEI RAUTATEA EI…”
- VIE IMPARATIA TA, FACA-SE VOIA TA… Cugetari duhovnicesti pentru Duminica a III-a dupa Rusalii (“despre grijile vietii”) – “Exista o singura ordine fireasca: DUMNEZEU PE PRIMUL LOC! Domnul nu primeste JUMATATILE DE INIMA”
- Predici audio la DUMINICA GRIJILOR VIETII: “Sa ne coboram la omul nostru launtric, acolo unde vine Imparatia lui Dumnezeu!”
- Predica P.S. Sebastian Pascanu despre grijile vietii: INGRIJORARE SAU INCREDINTARE IN VOIA DOMNULUI? “Oare diavolul este stapanul nostru?! Oare in mana lui suntem? Oare el hotaraste ce se intampla sau nu cu noi?”
- Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu! – CUV. PAISIE DESPRE PURTAREA DE GRIJA A LUI DUMNEZEU FATA DE OM
- GRIJA SI MUNCA PREA MULTA DEPARTEAZA DE HRISTOS!
- Cuv. Paisie Aghioritul: SIMPLIFICATI-VA VIATA!
- RASUCITI BUTONUL LA HRISTOS!
- NU VA DATI INIMA CELOR MATERIALE!
- OMILIA SFANTULUI IOAN GURA DE AUR LA EVANGHELIA GRIJILOR VIETII: “Hristos ne spune: „Cautati pe cele ceresti!”, dar noi nu le cautam nicio clipa…”
- Omilia Mitropolitului Augustin despre ADORAREA MAMONEI SI INCREDINTAREA IN MANA LUI DUMNEZEU: “Are grija Dumnezeu!”
- Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (4): “TOATA GRIJA ARUNCATI-O DOMNULUI, EL ARE GRIJA DE VOI”
- Sf. Nicolae Velimirovici despre biciul intreit al NECUNOASTERII, al GRIJII si al DEZNADEJDII
- NU PUTEM SLUJI LA DOI DOMNI…
- DIN SCRISORILE VLADICAI IOAN MAXIMOVICI: “Cei care se pun in slujba lui Dumnezeu, chiar daca sufera… simt mana lui Dumnezeu care ii pazeste”
- “Luminatorul trupului este ochiul…” PARINTELE MIRON MIHAILESCU despre porunca de a vedea lumea prin ochii lui Dumnezeu si despre DUREREA IROSIRII
- “LUMINATORUL TRUPULUI ESTE OCHIUL” – Predica Sf. Luca al Crimeei despre lumina si intunericul duhovnicesc
- Parintele Teofil Roman: MAREA NOASTRA CADERE – INCREDEREA IN SINE SI VIATA TRAITA “PE CONT PROPRIU”, IN AFARA VOII LUI DUMNEZEU. Cum putem ajunge a dobandi pacea lui Hristos si a lepada “grija cea lumeasca” la Liturghie?
- “ABANDONATI-VA IN MAINILE LUI DUMNEZEU!”
- MANA LUI DUMNEZEU – parintele Gheorghe Calciu
- “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!”. OARE NOI AVEM CREDINTA?
- PARINTELE ILARION DAN, BANCHERUL CARE L-A CASTIGAT PE HRISTOS (II). “Traim intr-o lume in care mecanismele de pervertire sunt mai sofisticate… Omul contemporan cauta cu disperare, dar nu gaseste decat surogate”
- VOIA TA SAU VOIA MEA, DOAMNE? “O, Hristoase al meu, suntem niste oi viclene. De aceea si Dumnezeu nu face milostenie cu aceasta tara, fiindca noi, clerul si poporul, ne-am abatut de la voia Sa“
- CAUTATI MAI INTAI (DE DIMINEATA)… RUGACIUNEA – Parintele Cleopa despre GANDUL LA HRISTOS, MUNCA si “dracul inaintemergator, generalul iadului” (VIDEO)
***
- PREDICI AUDIO la Duminica tuturor sfintilor: TRAIREA CUVANTULUI LUI DUMNEZEU IN ADEVAR SI IUBIRE in fata vuietului de minciuni ale Amagitorului: “A zis Dumnezeu sa nu curvesti? Dar oare nu vezi ca toata lumea face aceasta?”. DE CE ALEGEM TULBURAREA DIAVOLEASCA IN LOCUL FERICIRII SFINTILOR?
- Predica audio a Arhim. Nichifor Horia: Cum lucreaza Dumnezeu in lume si cui Se descopera? CUM SA NE RUGAM, INCREDINTANDU-NE DOMNULUI, INCA DE DIMINEATA? Cum ni se deschid ochii?
- SA FIM ATENTI LA CHEMARILE LUI DUMNEZEU DIN VIATA NOASTRA! Predica (si audio) a parintelui NICHIFOR HORIA la Evanghelia tanarului bogat (2014)
- CRESTINII DE DUMINICA si “comoara” grijilor lumesti/ Parintele Mihail Jar: “OAMENII I-AU INTRECUT PE DIAVOLI CU VICLENIA, TRADAREA SI RAUTATEA! NU STIU CAT NE VA MAI RABDA DUMNEZEU!”
10 Commentarii la “Crestinul contemporan intre MAMONA GRIJILOR PRISOSITOARE, A VOCILOR AMAGITOARE DE SIRENA si LINISTEA DE A NE INCREDINTA SUFLETUL LUI DUMNEZEU. “Drogurile” patimilor lumesti care ne tin despartiti de Dumnezeu”