Conversatii de substanta cu scriitoarea Ileana Vulpescu: “UNII AU INTERES SA TE TINA CAT MAI IN INTUNERIC, CAT MAI PROST SI CREDUL”; “VAD TARA CA PE O COLONIE”/ Dan C. Mihailescu la Trinitas TV despre FOBIA fata de trecut si traditii: “DACA TE UITI INAPOI, DEVII INCORECT POLITIC, REACTIONAR” (Video)

• Jurnalul National: Ileana Vulpescu: despre politică, statutul nostru în UE şi viitor. ”Regimuri vin, pleacă, țara rămâne”

Arta conversației cu țara ta. Natural, Ileana Vulpescu stăpânește perfect arta conversației. Nu e doar un joc de cuvinte, ci este un adevăr. Incomode, logice, reci, dar pline de har și căldură, bazate pe înțelepciunea adunată timp de o viață, din cărți sau de la oamenii cu care s-a intersectat, vorbele și gândurile doamnei Vulpescu pot să deranjeze, pot chiar șoca, dar nu pot fi ignorate. Părerile domniei sale despre România de acum merită ascultate.

Sabina Iosub: Mă bucur foarte mult să vă revăd. Vă îmbrățișez cu drag. Cum sunteți?

Ileana Vulpescu: Draga mea, ca la vârsta asta, ca să nu-l supăr pe Dumnezeu – mulțumitor. Adică, zile mai bune, zile mai proaste… Dar, dacă sunt în două picioare și în toate mințile, mă rog, după propria apreciere, eu zic că e bine. Nu am dreptul să mă plâng.

Sabina Iosub: Aveți timp sau doriți să urmăriți ce se întâmplă în societatea de acum?

Ileana Vulpescu: Ca să spun drept, dat fiind că ața de pe mosor se consumă, și nu mai e multă, eu aș vrea să știu tot, dar la un moment dat atât de tare mă indispune ce aflu, că prefer să nu aflu. Dar aflu oricum pentru că am prietene care urmăresc tot ce se întâmplă pe lumea asta și mă informează și pe mine. Am zis că dacă s-o întâmpla ceva așa extraordinar, ferească Dumnezeu, atunci o să aflu și eu. Iar încolo așa, chestii de-astea care au intrat în planul de zi de zi – DNA, fratele lui DNA, mătușa lui DNA și așa mai departe, să-ți spun drept, nu mă mai interesează. Pentru că am învățat lecția. Am învățat – intri pe ușa asta, ieși pe ușa cealaltă, cum ai intrat, așa ai ieșit.

Sabina Iosub: Știu că sunteți extrem de modestă, sunteți un talent uriaș, din punctul meu de vedere un monument de cultură… de aceea vă întreb, având dvs un bun-simț extraordinar, când credeți că se va construi o țară de un bun-simț și o judecată normală?

Ileana Vulpescu: Nu știu să precizez, dar eu fără să fiu o optimistă, cred că totuși oamenii se vor sătura de situații anormale, adică vor dori să trăiască într-un regim normal, un regim normal de viață. Adică să nu li se mai prezinte în fiecare zi o surpriză care de fapt este foarte bine pusă la punct, eu zic așa – că sunt fumigene în ochii proștilor, dar cred că se va sătura lumea finalmente și va simți nevoia să aibă și bun-simț, să se poarte cum trebuie și să renunțe la niște excentricități care nu au niciun fel de valoare și care doar strică mintea oamenilor și duc și spre o incultură întristătoare. Este de neconceput să auzi la un post de televiziune că cineva în loc de accident spune incident. Și nu se sesizează nimeni. Trec aceste lucruri care strică de tot cultura, trec așa neobservate. Le observă niște babe ca mine care au învățat carte la vremea lor. Mi se pare că învățământul a ajuns foarte-foarte slab.

Sabina Iosub: Din ce cauză, oare?

Ileana Vulpescu: Cauzele sunt multiple. Mai întâi, copiii nu mai trăiesc o viață de familie așa cum s-ar cuveni. Sunt copii crescuți cu cheia la gât.

Sabina Iosub: Dar așa am fost și noi, de exemplu generația mea sau cei care au acum 50 și ceva de ani…

Ileana Vulpescu: Da, dar una este să mai ai o conștiință legată de ceea ce este o familie și alta este după câteva generații – lucrurile se schimbă foarte mult. Și ceea ce nu era normal într-o perioadă este considerat normal. Părinții se ocupă prea puțin de copii. Nu au timp să stea de vorbă cu ei, să vadă ce e în mintea lor, în primul rând. Pentru că eu nu înțeleg – sunt copii de oameni bogați care nu învață, dar sunt și copii de oameni modești care nu învață – cum își închipuie acești copii că or să trăiască? Asta este o întrebare. Pe care ei nu și-o pun. Deci dintr-o dată pornește defectul ăsta din familie. După aceea, corpul didactic este atât de prost plătit și atât de desconsiderat încât nici el n-am impresia că-și mai dă sufletul pentru ceea ce face. Și se creează acest cerc vicios. După aceea profesorii sunt totdeauna sancționați că lasă corigenți sau repetenți. Și când profesorul spune: am să te las corigent… Da, dar nici dumneavoastră nu o să mai aveți catedră. Pentru că el știe că dacă nu are un număr de elevi nu mai are catedră. E, în momentul în care se creează asemenea cerc vicios în care elevul nu mai primește ceea ce ar merita de fapt și nici profesorul nu îi dă ceea ce ar merita, pentru că nici el nu vrea să rămână fără catedră, de aici… un concurs de interese.

Sabina Iosub: Din care cum ieșim?

Ileana Vulpescu: Nu se poate ieși decât dacă, așa gândesc eu, învățământul ar fi considerat ceea ce este – baza unei societăți. Adică atâta vreme cât nu îți dai seama că de aici pornește totul nu poți să ai pretenție la un popor de analfabeți. Interesul, zic eu, interesul unora este să te țină cât mai în întuneric și dacă se poate să fii cât mai prost și mai credul. Nu vreau să-i numesc pe cei care vor așa ceva. Dar dacă e vorba să vrea omul cinstit o societate, vrea întâi un învățământ foarte bine așezat, plătit cum se cuvine și să nu-l mai ameninți pe profesor că rămâne fără pâine pentru că lasă corigenți. Adică în momentul în care nu mai există niciun mijloc de a-l face pe copil, a-l forța să învețe dacă vrea să termine o școală, este o indiferență față de școală îngrozitoare. Cum este și o indiferență față de omul bolnav. Pentru că se tot închid spitale, cele care sunt, nu mai sunt cum ar trebui să fie. Și iac-așa. Adică două sectoare de viață – învățământul și sănătatea – care sunt cu totul și cu totul lăsate în paragină, să zic.

Sabina Iosub: Mai există valori?

Ileana Vulpescu: Da, sigur că există. Valori există absolut în orice regimuri. Nu se poate fără valori. Și în regimuri totalitare, dacă în frunte sunt unii care nu ar merita să fie, stratul de jos e întotdeauna sănătos, pentru că dacă nici ăla nu e sănătos se dărâmă șandramaua de la început. Dacă șandramaua ține, ține pentru că jos, la baza piramidei, este ceva sănătos. Adică sunt oamenii care știu carte, care își fac datoria. Adică au niște oameni conștienți și care vor să facă ceva. Și care nu confundă o țară cu un regim. Asta este foarte important. Să nu îți confunzi țara cu un regim oarecare. Regimuri vin, pleacă, țara rămâne. Dacă vrei să faci ceva pentru o țară, indiferent în ce regim, trebuie să faci.

Sabina Iosub: Cine mai suntem noi acum?

Ileana Vulpescu: Noi acum ne facem și noi vânt cu coada și zicem: suntem în Uniunea Europeană. Mare succes, nu? Că suntem în Uniunea Europeană și că ne pândește și euro, ceea ce o să fie de-a dreptul o catastrofă. Dar, în sfârșit, sunt și exemple de-astea cum e Grecia care nu se lasă. Mă rog, majoritatea oamenilor spun „te-ai împrumutat, trebuie să dai și înapoi”. Acum, depinde și la cine te-ai împrumutat. Nu te-ai împrumutat la niște săraci, te-ai împrumutat la niște bogătași. Și bogătașul dacă vine și îți pune cuțitul în gât, nici el nu are dreptul să facă lucrul ăsta. Adică să te facă pe tine să rabzi de foame ca să îi plătești lui datoriile de care n-are nicio nevoie, să fim bine înțeleși. Nu o să ne apucăm acuma să plângem de mila bancherilor sau un stat care se împrumută ca să nu cadă băncile, dar nu se gândește la ce se întâmplă cu cei care sunt datori la bănci. Iar băncile să nu cumva să sufere. Nici asta nu este o soluție. Și nu este o soluție pentru om, pentru cetățeanul unei țări.

Sabina Iosub: Apropos de cetățean… Felul în care am involuat aș spune eu ca societate ține de fapt de fiecare dintre noi sau de conducătorii pe care i-am avut?

Ileana Vulpescu: Una este conducătorul, cât ţine cu ţara pe care o conduce – asta este foarte important, dacă chiar ţine la ţara pe care o conduce, nu face sluj în fața nimănui, ci e conștient că trebuie să reprezinte nişte oameni faţă de care și-a luat un angajament. Pe de altă parte, românul are o vorbă: peștele de la cap se împute. Omul, văzând cum este conducerea, se lasă și el pe tânjală. Zice: da io de ce să-mi dau sufletul când ăștia uite ce fac. Într-o țară în care se spune ei și noi deja este o atmosferă nesănătoasă. Nu se poate să spui despre conducere „ei” și noi ceilalți. Ar trebui să fim toți „noi”. În măsura în care simți că o conducere te reprezintă și vrea ceva pentru binele țării și pentru binele tău, ai cu totul în felul ăsta ai cu totul altă atitudine decât atunci când spui „ei”! Din păcate această dihotomie s-a produs. Îmi pare foarte rău, pentru că ne-am făcut foarte mari iluzii în 1989. Și care s-au dovedit iluzii și atât.

Sabina Iosub: De atunci încoace sau poate în ultimii 10 – 15 ani ați simțit că vă mai reprezintă ceva din ceea ce ați văzut în societate?

Ileana Vulpescu: Dragă, afară de faptul că trăiesc în România, că trăiesc în Europa, că am o cetățenie, că am dreptul să votez – câtă valoare are votul meu nici asta nu am de unde să știu – am simțit întotdeauna că sunt legată de țara mea. Eu întotdeauna m-am gândit: Doamne, cum să fiu de folos țării mele? Ce să fac să-i fiu de folos? Asta este foarte important. Cât ești de atașat de pământul pe care te-ai născut, de oamenii lângă care ai trăit, de limba pe care ai învățat-o. Astea sunt lucruri foarte importante. Cât ești de legat de această comunitate? Ce este un popor în definitiv? O comunitate de teritoriu, de limbă, de credințe, de obiceiuri. Dacă aș fi emigrat puteam să mă duc într-o țară, să le învăț limba, să mă descurc acolo, dar n-aș fi încetat niciodată sa fiu româncă. Şi nu m-ar fi durut de țara adoptivă, deşi trebuie să-i fii fidel pentru că te-a primit şi să-i mulțumești de o mie de ori, dar nu m-ar fi durut sufletul așa ca de țara mea. Sigur că eu sunt înapoiată și sunt naționalistă – nu știu de ce naționalismul este taxat atât de rău de parcă ar fi sifilis sau blenoragie când în definitiv nu este decât atașamentul față de țara ta și de poporul tău fără sa disprețuiești pe nimeni altcineva. De ce să se confunde naționalismul cu xenofobia? Nu au nicio legătură!

Sabina Iosub: Ştiţi cum au fost anii 50, ați văzut și ultimii ani din societatea românească. E o exagerare să comparăm perioadele?

Ileana Vulpescu: Este şi nu este. Eu care le-am trăit pe toate pot să spun următorul lucru: în 50 erau foarte multe explicații, veneam după război, după plata datoriilor de razboi când se luau fabrici cu totul și se duceau în Uniunea Sovietică, când grâul nostru se ducea pe conductă tot în Uniunea Sovietică. Era o perioadă foarte grea. Totuși, pentru cât a fost de greu atunci a existat o soluție să nu pierim. Nu știu cât să le atribui conducătorilor, dar atribui poporului care era conștient încă de faptul că este un popor și trebuie să-și facă datoria acolo unde este pentru că numai muncind cinstit poți să faci ceva pentru o țară indiferent de regim. Indiferent de regim. Trebuie să ai cinste față de locul pe care-l ocupi, să-ți faci datoria acolo nu zicând: lasă dacă alții chiulesc, uite ce fac ăia de la putere… Nu mă interesează ce fac ăia de la putere, eu fac ce trebuie să fac eu. Niciodată, niciun popor nu-și iubește conducătorii! Asta se știe de când lumea și pământul. Și cred că și conducătorii sunt atât de deștepți să-și dea seama de acest lucru.

Sabina Iosub: Dar nu toate popoarele își urăsc conducătorul…

Ileana Vulpescu: Da, e adevărat că una e să nu iubești și alta este să urăști. E grav când un popor își urăște conducătorii. Înseamnă că-i simte că nu-i reprezintă deloc. Asta este foarte grav și cred că cine își ia obligația să conducă un popor trebuie să fie conștient să atragă prin cinste și prin atașament față de interesele țării. Deci ar trebui să știe să-și lege poporul de el.

Sabina Iosub: În ce ar trebui să mai credem acum?

Ileana Vulpescu: Ar trebui să credem, zic eu – că totuși dacă ne-a lăsat Dumnezeu undeva pe pământ, ne-a lăsat și pe noi ca și pe alții cu, să nu spun o misiune, să facă și ei ceva acolo. N-ai răsărit așa, e și generație spontană, reprezentăm un trecut atât de îndepărtat de ziua de astăzi și care nici astăzi nu este foarte lămurit deși, cum se spunea pe vremea marxismului, trecutul este mult mai imprevizibil decât viitorul. Așa și la noi! Mereu se ceartă care au fost primii, de unde au pornit romanii, dar noi trebuie să credem că suntem datori acestei țări. Că nu avem dreptul să uitam câte sacrificii s-au făcut, câte generații au fost sacrificate ca să ajungem noi astăzi ăștia care suntem.

Sabina Iosub: Unde vedeți țara în următorii ani?

Ileana Vulpescu: Nu știu, îmi pare rău, dar am impresia ca o văd ca pe o colonie.

Sabina Iosub: E un cuvânt greu…

Ileana Vulpescu: Da, e un cuvânt foarte greu și care nu place, dar eu nu am niciodată încrederea că țările mari și puternice au să te pună la masă cu ele. Aceste țări caută să se întindă și să-și întindă puterea. Noi nu suntem mari, noi suntem mici. N-am avut ocazia să ne întindem puterea peste nimeni. Dar, asupra țărilor mici întotdeauna va fi presiunea țărilor mari și care, așa pentru a ne da și nouă o bomboană ne spun că o să fim mari, că o să fim egali. Nu, niciodată nu o să fim egali cu ele. Adică dacă ar fi să ne facem niște iluzii… eu spun așa, dacă ești prost de la natură, n-ai ce să reproșezi nimănui. Da dacă faci pe prostul și îi dai înainte cu ce o să fie, cu ce minuni. Asta este părerea mea. Am citit o mulțime de documente privind al doilea război mondial. Și am citit documentele care priveau Cehoslovacia înainte de a fi invadată de nemți. Și am văzut cât dezinteres era la aliații Cehoslovaciei. Aliații mari! Încât am zis că dacă asta este, ne-am lamurit. Și întotdeauna când se bate monedă, monedă în sensul rău, se bate tot pe țările mici unde se întâmplă toate nenorocirile. Se întâmplă și dincolo, în țările mari. Nici hoția, nici tâlhăria, nici asasinatele nu s-au inventat în România sau în Albania. Ele erau de mult răspândite în toată lumea. Iar noi, ăștia, suntem un fel de Cui al lui Pepelea. Eu nu spun că noi suntem niște modele de dat și de pus în calendare, dar oricum nu suntem mai răi decât alții. Ideea asta care vrea să ni se inculce că nu există unii mai prăpădiți, mai decăzuți decât romanii este greșită. Asta o spun oameni care nu știu nici istoria altor popoare, nici a lor. Cine se laudă astăzi cel mai tare, țări bogate uită cum au devenit bogate. Uită ca au devenit bogate având colonii, jefunind niște continente – America de Sud a fost pur și simplu prădata de Spania. Sunt ca și bogătașii noștri, dar nimeni nu-i întreabă cum au devenit bogați.

[…]/ integral pe jurnalul.ro

***

Dan C. Mihailescu – Rostul lecturii in lumea de azi, in emisiunea “Credinta si cultura”, Trinitas TV, 24 mai 2015:

*

(min 22)

„Sunt facultati in America unde nu se dau carti mai vechi de 5 ani: numai in ultimii 5 ani! Pai se traieste intr-un prezent permanent care este practic un sfarsit permanent. Daca te uiti inapoi, devii incorect politic, devii arheofil, …. , reactionar, trebuie sa fii mereu update.

…

Ei vor sa fie numai ce este cerut acum, … este vechea fobie la radacini… Cei noi, cei de astazi, vor sa traiasca intr-un dispret fata de lumea radacinilor de sub pamant..”

Legaturi: