CRIZA REFUGIATILOR: Romania amenajeaza primele TABERE/ Ungaria MOBILIZEAZA rezervistii si autorizeaza folosirea ARMATEI/ Cotele obligatorii vs dreptul la azil ca marfa de shopping/ AVERTISMENTUL LUI GADHAFI DIN 2011/ Razboiul femeilor kurde impotriva ISIS (Video)

21-09-2015 9 minute Sublinieri

CORTURI

România se pregăteşte să primească refugiaţi. Primele corturi au fost deja amplasate în localitatea Lunga din judeţul Timiş, aproape de graniţa cu Serbia, iar o a doua tabără, la Stamora Moraviţa, este încă în curs de amenajare. Deşi preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu poate accepta mai mult de 1785 imigraţi, există informaţii potrivit cărora în ţara noastră ar putea ajunge zeci de mii de oameni care fug din calea războiului.

Localitatea Lunga din Timiş este situată la numai un kilometru până la graniţa cu Serbia. Un teren de sport de la marginea satului, în spatele caselor, a fost transformat peste noapte într-o tabără pentru refugiaţi. Jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri au ridicat 50 de corturi, care pot găzdui aproximativ 500 de refugiaţi.

Unele corturi speciale vor fi folosite ca sală de mese, altele ca spălător. Au mai fost aduse un generator de curent, un rezervor de apa şi toalete ecologice. În această tabără, grănicerii români îi vor putea tria, înregistra, amprenta şi identifica pe refugiaţi. Localnicii au păreri împărţite despre amplasare corturilor în imediata apropiere a caselor. Până şi cei mai binevoitori sunt reticenţi pentru că se tem de consecinţe.

După ce corturile de la Lunga au fost ridicate, militarii au început lucrul la a doua tabără, cea de la Stamora Moraviţa. Sunt deja aproximativ 1.000 de angajaţi ai MAI mobilizaţi la graniţa cu Serbia, potrivit unor surse.

MAI arată că o a doua tabără urmează să fie amplasată, în zona Stamora Moraviţa, după ce o primă tabără de refugiați a fost ridicată la Lunga, în județul Timiș, unde aproximativ 50 de corturi de armată au fost ridicate, fiind păzite de jandarmi.

Există corturi pentru sala de mese, punct de prim ajutor şi spălător. Tabăra are un generator, toalete ecologice şi un rezervor de apă.

Localnicii nu au fost avertizaţi despre exerciţiu şi montarea taberei la câteva sute de metri de casele lor. Unii s-au speriat şi speră că vom fi ocoliţi de refugiaţi.

Zona de graniţă cu Serbia este monitorizată cu mare atenţie, fiind suplimentate patrulele poliţiei de frontieră, iar elicoptere ale Ministerului de Interne survolează fâşia verde.

Lucrătorii de la ISU Banat au alarmă portocalie pentru această misiune de amenajare a taberelor la aproximativ 60 de kilometri de Timişoara.

  • ActiveNews:

Criza refugiaților: Ungaria mobilizează o parte din rezerviști

Ministrul Apărării din Ungaria a emis un ordin de mobilizare parțială a rezerviștilor voluntari pentru a ajuta la gestionarea “crizei migrației în masă”, informează agenția Agepres, citând presa de la Budapesta.

Sursa citată arată că decizia a fost luată la solicitarea șefului statului major ungar. “Rezerviștii vor fi folosiți în principal pentru a asigura personalul garnizoanelor lăsate goale de militarii desfășurați la frontieră, dar ar putea avea și alte îndatoriri, scrie agenția de presă ungară”, scrie Agerpres.

Ungaria încearcă să stopeze valul de refugiați care încearcă să ajungă în Vestul Europei. Recent, ungurii au închis granița către Austria, stârnind nemulțumirea miilor de migranți, ajungându-se la conflicte.

Tensiune în creştere în vecinătatea României. Guvernul Ungariei a decis mobilizarea rezerviştilor voluntari ai Armatei pentru a-i opri pe refugiaţi. Mai mult, Budapesta este foarte iritată de decizia Croaţiei de a transporta imigranţii la graniţa sa şi ameninţă că va bloca accesul acestei în Schengen, dacă nu este capabilă să-şi apere frontierele. Scenariile privind valul de refugiaţi determină şi România să fie precaută. Un exerciţiu de amploare al Ministerului de Interne se desfăşoară, în Timiş, la frontiera ţării noastre cu Serbia, stat de tranzit pentru imigranţi. Aici au fost dislocate în ultima săptămână trupe suplimentare ale MAI.

Guvernul Ungariei a decis mobilizarea rezerviştilor voluntari ai Armatei pentru a-i opri pe refugiaţi. Ministrul apărării de la Budapesta, Istvan Simicsko, a anunţat că a dat ordin de mobilizare pentru o parte din rezerviştii voluntari pentru a ajuta la gestionarea “crizei migratiei in masă”, potrivit MTI. Simicsko a precizat că a luat decizia la cererea şefului statului major al Ungariei.

Rezerviştii vor fi folosiţi în principal pentru a asigura personalul garnizoanelor lăsate goale de militarii desfăşuraţi la frontieră, dar ar putea avea şi alte îndatoriri, scrie agenţia de presă ungară.

Ungaria este angrenată într-un tot mai temperamental război al declaraţiilor cu vecinii săi sudici, în condiţiile în care Serbia şi Croaţia se luptă să facă faţă valului de migranţi care fug din Orientul Mijlociu de război şi sărăcie şi încearcă să tranziteze regiunea pentru a ajunge în vestul Europei, scrie Reuters.

Peste 4.000 de migranţi au intrat în Ungaria în cursul zilei de vineri, a anunţat un responsabil de la Budapesta. Până la lăsarea serii, 3.000 de migranţi au fost înregistraţi, însă numărul acestora a crescut în câteva ore pentru a atinge 4.400 de persoane la ora locală 22.00 (20.00 GMT), a informat un consilier din cadrul guvernului, Gyorgy Bakondi.

Oficialul ungar a mai anunţat că un tren croat, care a transportat 800 de migranţi în Ungaria, a fost însoţit de 40 de poliţişti croaţi înarmaţi, fapt pe care l-a calificat ca “incident de frontieră fără exemplu”.

„Într-un fel i-am forţat să-i accepte pe refugiaţi, trimiţându-i la frontieră şi vom continua să o facem”

Budapesta a acuzat autorităţile croate că încurajează migranţii să treacă “ilegal” graniţa sa. Însă Croaţia va continua să-i transporte pe migranţi la frontiera cu Ungaria, ţară cu care nu are un acord asupra acestei chestiuni, a declarat sâmbătă prim-ministrul  Zoran Milanovic.

„Nu există un acord cu Ungaria” în chestiunea migranţilor, a spus el. “Într-un fel i-am forţat să-i accepte pe refugiaţi, trimiţându-i (la frontieră — n.r.) şi vom continua să o facem”, a spus prim-ministru.

Copleşită de valul de refugiaţi, 20.000 de oameni intrând în ţară în ultimele zile după ce Ungaria a închis graniţa, Croaţia a decis vineri închiderea a şapte din cele opt puncte de frontieră de la graniţa cu Serbia şi a plasat armata în stare de alertă. „Croatia nu mai poate suporta povara refugiaţilor”, a declarat premierul croat Zoran Milanovic. La rândul său, ministrul de interne Ranko Ostojic a anunţat că e o chestiune de timp până până când autorităţile de la Zagreb vor închide cu totul traficul la frontieră.

Forţe suplimentare ale MAI, dislocate la graniţa cu Serbia

Scenariile privind valul de refugiaţi fac şi România să fie precaută. Ministerul de Interne desfăşoară un exerciţiu la graniţa cu Serbia pentru testarea capacităţii de răspuns în condiţiile intesificării tensiunii în regiune. În aplicarea deciziilor luate de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă condus de vicepremierul Gabriel Oprea, în ultimele săptămâni, autorităţile române au intensificat măsurile de siguranţă la frontiera României cu Serbia, prin dislocarea unor forţe şi mijloace logistice suplimentare din cadrul MAI, precizează ministerul.

Slovenia opreşte trenurile care vin din Croaţia

Imigranţii iau în calcul varianta pătrunderii în spaţiul Schengen prin Slovenia, unde, în cursul nopţii trecute, au ajuns deja 150 de imigranţi. Acolo se încearcă menţinerea sub control a traficului refugiaţilor, oficialii anunţând că pot oferi imediat adăpost şi îngrijiri medicale pentru 5.000 de persoane. Totuşi, Slovenia a anunţat că închide liniile de legătură feroviară cu Croaţia până vineri seară şi a întărit paza la graniţe, mai ales la Obrezje, principalul punct rutier între cele două ţări.

Premierul sloven, Miro Cerar, a declarat joi că ţara sa este hotărâtă să respecte regulile Schengen. “Nu putem permite să treacă graniţa unor persoane care nu îndeplinesc condiţiile de intrare în Uniunea Europeană”, a declarat el la postul de televiziune TV Slovenia.

Parlamentul ungar a aprobat o lege care autorizeaza guvernul sa foloseasca armata pentru a rezolva criza imigrantilor, relateaza Reuters. Printre puterile de care dispune astfel guvernul de la Budapesta se numara utlizare de forte neletale.

Legea prevede utilizarea de arme insa doar cu gloante de cauciuc, dispozitive pirotehnice, grenade lacrimogene sau arme cu plasa, potrivit textului de lege postat pe site-ul Parlamentului.

Partidul nationalist radical Jobbik, care a cerut masuri chiar si mai dure de atat, a sprijinit la vot partidul de centru-dreapta a lui Viktor Orban, Fidesz, astfel incat legea a trecut prin Parlamentul de 199 de membri cu 151 voturi pentru, 12 impotriva si 27 de abtineri.

  • Digi24:

Criza refugiaților, discutată de grupul de la Vișegrad. Țările membre nu vor cote obligatorii

Azi are loc întrunirea miniştrilor de Externe din grupul de la Vișegrad, format din Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria. Celor patru oficiali li se va alătura şeful diplomaţiei din Luxemburg, ţară care exercită preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Principalul subiect de pe agendă este sistemul cotelor obligatorii de imigranţi, pe care cele patru ţări deja l-au catalogat ca fiind inacceptabil. Subiectul a provocat declaraţii acide între înalţii oficiali europeni.

Polonia, prin vocea prim-ministrului, a anunţat că va accepta doar un număr simbolic de refugiaţi. Şeful Executivului de la Varşovia a punctat, într-un interviu acordat televiziunii publice, că ţara sa va accepta numai refugiaţi, nu şi imigranţi economici. Mai mult decât atât, cheltuielile pentru cei găzduiţi de Polonia vor fi acoperite de Uniunea Europeană, a dat asigurări demnitarul.

Câteva ore mai târziu a venit şi replica de la preşedintele Francois Hollande. Liderul statului francez a transmis un mesaj clar statelor care resping cotele obligatorii de imigranţi.

Această redistribuire trebuie să se facă în toate statele europene. Fără excepţie”, a spus Francois Hollande.

O poziţie similară a adoptat şi Corina Creţu, comisarul european pentru Politică Regională. Ea le-a amintit statelor care resping aceste cote că atunci când au intrat în Uniunea Europeană, ţările din Vest au fost solidare şi le-au ajutat cu fonduri. Acum este rândul celor din Est să fie solidare.

Ca și într-o familie, nu putem fi la bine, când ne merge bine şi când avem nevoie de fonduri europene. Cred că unele state s-au grăbit în a se avânta să respingă aceste cote. E vorba de diplomaţie, de a se aşeza la masă statele membre şi de a găsi o soluţie comună. Toate ţările care au intrat în UE au folosit fonduri structurale, a fost un gest de solidaritate pentru a ajuta statele mai puţin dezvoltate să reducă disparităţile”, a spus Corina Creţu.

În acest timp, Statele Unite ale Americii au anunţat că sunt dispuse să primească până la 100.000 de refugiaţi sirieni până în 2017. Deocamdată, plafonul stabilit pentru 2015 rămâne la 70.000 de oameni şi va creşte la 85.000 anul viitor, a explicat secretarul de Stat, John Kerry.

„În următorul an fiscal am stabilit un plafon de 100.000. Anunţul acesta dovedeşte că America rămâne tărâmul celei de-a doua şanse şi o rază de speranţă. Vom contribui, desigur, şi financiar la efortul umanitar”, a spus oficialul american.

Declaraţia a venit după ce vicecancelarul Germaniei a cerut Statelor Unite să îşi asume partea de responsabilitate, în criza cu care se confruntă Europa. Potrivit datelor Eurostat, doar unul din cinci imigranţi care au ajuns în Uniunea Europeană, în perioada aprilie-iunie, este originar din Siria, restul vin din Irak, Afganistan, Pakistan şi din nordul Africii.

Eurocraţii lui Juncker au răsuflat uşuraţi. Comisia a obţinut ceea ce îşi dorea cu disperare: o legitimitate democratică. Parlamentul European a votat rezoluţia prin care se susţine repartiţia obligatorie a 120.000 de refugiaţi în Uniunea Europeană. Acum, Juncker poate impune cât mai repede posibil politica sa coercitivă legată de obligativitatea absorbţiei de imigranţi. Juncker a jucat cartea presiunii democratice. A aruncat pisica în curtea eurodeputaţilor.

Mecanismul este relativ simplu pentru a determina statele recalcitrante să înghită pilula amară: Parlamentul European a cerut cote obligatorii, iar la summitul de urgenţă de la Consiliul European Germania va cere ca şefi de stat şi de guvern din UE să voteze cu o majoritate simplă, şi nu calificată aşa cum prevăd tratatele. Aşa ameninţă şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier. În mod normal, votul la Consiliu se face pe bază de majoritate calificată. 55% dintre statele UE, care reprezintă cel puţin 65% din populaţia blocului comunitar, trebuie să voteze o măsură, ca aceasta să fie ulterior impusă celor 28 de ţări ale UE.

După votul europarlamentarilor, Juncker poate spune cu conştiinţa personală împăcată că, iată, nu doar Comisia şi Berlinul s-au încăpăţânat să promveze unilateral iniţiativa cotelor obligatorii, ci întreaga Uniune Europeană, prin reprezentanţii ei trimişi în Parlamentul European. Concluzia: ceea ce a votat majoritatea eurodeputaţilor în forul legislativ european ar reprezenta pasămite ceea ce şi-ar dori de fapt majoritatea cetăţenilor din UE (din banii cărora se plătesc salariile eurodeputaţilor) – cote obligatorii de refugiaţi.

Oare acest lucru şi-l doresc cu adevărat cetăţenii europeni care i-au votat pe eurodeputaţi? O simplă aruncare de privire asupra sondajelor de opinie din ultima vreme denotă că europarlamentarii sunt în contradicţie majoră cu doleanţele majorităţii cetăţenilor din statele lor. 57% dintre cetăţenii germani sunt împotriva imigranţilor din ţări terţe. Spun că ar prefera migraţie profesională a unor cetăţeni din statele est-europene. Majoritatea britanicilor (peste 60%) argumentează că sunt favorabili Brexit-ului (ieşirii Marii Britanii din UE) din cauza pericolului pe care îl presupune imigraţia din terţe ţări. Un sondaj Elabe realizat pentru postul BFMTV arăta că un procent 56% dintre francezi se opun primirii de imigranţi/refugiaţi.

Nevoia de a accepta cote obligatorii de imigranţi a fost explicată de vicepreşedintele Comisiei Europene, olandezul Frans Timmermans, prin ceea ce el a numit imperativul umanitar”. Nu ştiu cum poate rima imperativul umanitar cu coerciţia, cu ameninţarea cu întreruperea de fonduri europene pentru statele care refuză să fie de acord cu cotele obligatorii(gafă de proporţii comisă de ministrul de Interne german, Thomas de Maizière, într-o declaraţie în prime time la o televiziune germană). Ameninţarea a venit şi din partea ministrului german al Economiei, Sigmar Gabriel: Cine nu împărtăşeşte valorile noastre nu poate spera să primească mereu bani de la Uniunea Europeană”.

Între timp, s-a deschis un fel de piaţă neoficială, dar foarte prosperă, a cererilor de azil. În numele imperativului umanitar descris de Timmermans, reţelele de falsificatori de paşapoarte siriene pot prospera în voie. Contra unei sume de o mie de euro fiecare imigrant economic din alte state arabe îşi poate procura un paşaport de refugiat sirianşi poate cere azil în Europa. Terorişti ISIS pot pătrunde legal în state europene cu paşapoarte siriene false. A apărut o tipologie nouă: cea a refugiatului” de clasa I, cel care îşi selectează cum vrea el ţara de azil, pe baza standardelor mai înalte ale sistemului de asigurări sociale. Mafia italiană scoate deja profituri enorme din plasarea pe piaţa sexului din Europa a “refugiatelor” din Libia sau din ţări africane, cele care sosiseră pe ţărmurile italiene cu ambarcaţiuni improvizate.

În numele “imperativului umanitar” sunt aruncate în aer imperative mult mai importante pentru un stat – securitatea şi suveranitatea naţionale. Henri Labayle, profesor de drept la Universitatea din Pau, expert în dreptul de azil din Europa, avea dreptate: S-a abuzat de conceptul de drept de azil. A fost făcut un amalgam între imigraţia ilegală şi forme de cerere de drept de azil economic, pe de o parte, şi autenticul drept la azil politic, aşa cum este el garantat prin Conveţia de la Geneva, pe de altă parte”. Însă cea mai plastică metaforă pe marginea acestei situaţii a venit din partea premierului olandez, Mark Rutte. El a cerut tranşant să fie pus capăt dreptului de azil văzut de unii refugiaţi/imigranţi ca obiect de shopping.

Criza refugiaților pare să fi prins Europa nepregătită. Statele europene dau din colț în colț în privința unei soluții, iar Uniunea Europeană nu poate trece peste soluția “contabilă” de a împărți imigranții între diferitele țări membre.

În realitate, criza aceasta nu doar că ar fi fost posibil de evitat, dar era și ușor de prevăzut. Schimbările politice din Libia, Siria, Tunisia, Afganistan, Irak, precum și terorismul în masă practicat în Nigeria sau Somalia, au creat inevitabil, un exod de populație.

Printre cei care au avertizat Occidentul că lucrurile se pot schimba în rău, dacă se continuă intervențiile în Nordul Africii sau Orient, a fost și dictatorul libian Muammar Gaddafi.

Criza libiană, care a început în martie 2011 și în urma căreia s-a schimbat regimul politic din această țară, s-a sfârșit cu lichidarea sumară a conducătorului țării. Chiar la începutul crizei, însă, atunci când NATO încă nu intervenise militar împotriva Libiei, Gaddafi acorda un interviu pentru presa franceză.

Printre altele, spunea libianul, Libia juca un rol extrem de important în securitatea din zona Mediteranei. Din păcate, avertismentul său nu a fost luat în seamă.

În timp ce Europa se umple încet-încet de bărbați musculoși care fug – sau pretind că fug – din calea haosului și războiului din Orientul Mijlociu, femeile din Irak și Siria luptă pentru supraviețuire, pentru patrie și pentru familiile lor.

Un recent documentar realizat de rețeaua de televiziune RT urmărește povestea luptătoarelor din YPJ (Yekîneyên Parastina Jin) – Unitățile de Protecție ale Femeilor Kurde – care se apără cu arma în mână în fața barbariei wahabbite. O combinație stranie de marxism, creștinism, zoroastrianism și naționalism kurd formează aceste femei-soldat de care oamenii Statului Islamic se tem foarte mult. Nu doar pentru calitățile lor de luptătoare, ci și pentru că ideologia islamistă le spune că bărbatul care va fi omorât de o femeie în luptă va ajunge… în iad.


Categorii

Criza refugiatilor/ imigrantilor, Siria, Ungaria, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE), Video

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “CRIZA REFUGIATILOR: Romania amenajeaza primele TABERE/ Ungaria MOBILIZEAZA rezervistii si autorizeaza folosirea ARMATEI/ Cotele obligatorii vs dreptul la azil ca marfa de shopping/ AVERTISMENTUL LUI GADHAFI DIN 2011/ Razboiul femeilor kurde impotriva ISIS (Video)

  1. Corina Cretu e “dusa” bine…
    “Ea le-a amintit statelor care resping aceste cote că atunci când au intrat în Uniunea Europeană, ţările din Vest au fost solidare şi le-au ajutat cu fonduri. …”
    „Ca și într-o familie, nu putem fi la bine, când ne merge bine şi când avem nevoie de fonduri europene. Cred că unele state s-au grăbit în a se avânta să respingă aceste cote.”
    1. Intrarea in UE nu a “prevazut” islamizarea mascata.
    2. Tarile din Vest au supt mai mult decat au “distribuit – au beneficiat de “predarea” economiior nationale si beneficiaza de preferinte financiar-bugetare in paralel cu infulecarea profiyului…
    Au “ajutat” pe tradatorii de neam – ONG-uri anti-crestine. pupatoare in fund de degenerati (homosexuali) si pe cozile de topor care au introdus reguli criminale care atenteaza asupra istoriei, credintei si culturii romanesti – asa-zis “legi europene” fara Dumnezeu dar impotriva Sa.
    Au “ajutat” pe talharii care au jefuit tara ca sa le “returneze” dobanzi la imprumuturi inutile economic.
    ————-
    Mai este unul discernamantul lipsa “la inventar” – “Sigmar Gabriel: “Cine nu împărtăşeşte valorile noastre nu poate spera să primească mereu bani de la Uniunea Europeană”…
    “Valorile” lor nu sint ale noastre; degenerarea biologica a apusenilor combinata cu ratacirea mintala in spiritisme pagane in special demonisme mascate pervertite de la asiatici… precum si cultul banului… toate astea fac din Apus = tinutul Satanei.
    Si nu numai Europa de azi ci si America – port-drapel al satanistilor.
    ================
    Cel mai probabil este de gasit 1 refugiat la peste 50 de imigranti ilegali care sint invadatori in realitate.
    Preluarea de refugiati ar trebuo sa se faca din taberele din Turcia.
    Ceilalti nu au o legatura cu razboiul si instabilitatea din lumea islamului, declansate, demarate si intretinute de acest vajnic aparator al “drepturilor omului” – Apusul umanist anti-crestin.

  2. Pingback: GERMANIA IMPUNE COTELE OBLIGATORII DE IMIGRANTI IN UE/ Slovacia refuza sa aplice decizia/ SLOVENIA RIDICA GARD, CROATIA INDEAMNA REFUGIATII SPRE ROMANIA/ Ingineriile demografice ale Germaniei/ Diversiunile “cruciadei” impotriva “ISLAMIZA
  3. Pingback: VOM AVEA MULT HAOS DIN CAUZA REFUGIATILOR: “Mă tem că pentru România problemele vor fi insurmontabile”/ ARHITECTII NOULUI HAOS PLANETAR/ Penibila razgandeala “nemteasca” a presedintelui Iohannis pe tema primirii imigrantilor (VI
  4. Pingback: MAREA INVAZIE A MIGRANTILOR ARABI. Reportaj “In premiera” (VIDEO): “ROMÂNIA și BULGARIA trebuie să facă eforturi serioase ca să nu ajungă să fie transformate în REZERVAȚII PENTRU REFUGIAȚI”. Cum a fost DISTRUSA viata norm
  5. Pingback: BISERICA BULGARIEI IA POZITIE PE TEMA REFUGIATILOR: “Ii ingrijim asa cum putem pe cei veniti, dar Guvernul nu ar trebui sa mai primeasca alti refugiati. PROBLEMA TREBUIE SOLUTIONATA DE CEI CARE AU CREAT-O” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare