Klaus Iohannis – acum si PRO-IMIGRATIE? Pozitia României pe tema imigratiei din Europa pare a fi glisat spre tabara sustinatorilor fenomenului

26-07-2018 2 minute Sublinieri

Deocamdată nimeni nu-și bate capul la București să înțeleagă ce spune președintele Iohannis despre migrație. Președintele a făcut multe declarații pe acest subiect cu diferite ocazii, dar nimeni nu a simțit nevoia să comenteze. România nu se găsește pe traseele principale ale migrației si nici nu pare a fi o destinație preferată. În plus, câtă vreme președintele rămâne în sfera limbajului perfect echivoc, cultivat de regulă în ambianța politică de la Bruxelles, ceea ce spune nu interesează pe nimeni.

Lumea inclusiv la București urmărește cu atenție declarațiile ministrului de interne al Italiei, Matteo Salvini, de exemplu, deoarece reprezintă un indicator de primă importanță al tendințelor europene. Deunăzi, Matteo Salvini a fost citat pe larg cu declarația sa privitoare la ”ajutorul financiar” pe care Comisia ar fi gata să-l ofere țărilor care îi vor găzdui pe emigranții ”salvați” în Mediterana și pe care l-a respins categoric, precizând că Italia nu are nevoie de bani, ci de stoparea fluxului migrator.

În viața publică din România continuă să domine o mare discreție asupra propriilor poziții, una care a făcut să treacă neobservată o importantă schimbare de atitudine, căci din 2015 încoace oficialii de la București au trecut din tabăra anti-migrație în cea pro-migrație.Nu explicit. Totul a fost strecurat cu discreție prin tăceri tactice, urmate de declarații ambigue. Și au fost multe, dar suficient de bine împletite (”una pe față, una pe dos”), încât să nu atragă atenția. Ultima dintre aceste declarații tinde însă să rupă echilibrul și să devină o veritabilă profesiune pro-migraționistă.

Căci iată ce a spus marți președintele Iohannis (care se opusese inițial repartizării automate a solicitanților de azil):”În fine, am discutat tema migrației şi am ajuns împreună la concluzia că trebuie să găsim soluții bune pentru a putea rezolva problema migrației, în sensul de a o face mult mai ordonată. Aici trebuie negociate soluții care sunt bune, sunt general acceptabile, sunt fezabile şi sunt sustenabile”.

Declarația a urmat întâlnirii avute la Palatul Cotroceni cu premierul Irlandei, Leo Varadkar. Or, a rezolva problema migrației prin a o face mai ”ordonată” este deja o certă poziție de simpatie față fenomenul migraționist. Lucrurile se judecă în context. Atunci când un grup consistent de țări europene (Italia, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia) au ieșit demult din condiția unui refuz echivoc, solicitând explicit stoparea fluxului migrator, a vorbi despre ”ordonarea” lui înseamnă să te plasezi la polul celălalt. Este adevărat că președintele Iohannis a reluat în declarația sa și micile precauții de rigoare, vorbind de ”combaterea migrației ilegale”, dar în esență el pare să fi făcut deja pasul în tabăra cealaltă. Măcar pentru faptul că, riguros vorbind, migrația este în proporție covârșitoare ilegală, chiar și atunci când migranții sosesc în Europa la bordul unei nave umanitare.

De altfel, dacă urmărim declarațiile președintelui pe acest subiect vom observa o gradată trecere de la o poziție la alta prin diferite nuanțe strecurate cu discreție. Mai demult accentul cădea pe ”consolidarea frontierelor externe ale Uniunii”, acum dimpotrivă pe ”organizarea” migrației.

Subiectul se află în chiar miezul dezbaterii europene de astăzi și de aceea este nefiresc ca cele mai înalte oficialități în stat să gliseze fin de la o poziție la alta fără să aibă loc o dezbatere în societate și mai ales fără niciun avertisment public. Președintele, mai ales el, ca participant la reuniunile Consiliului, este dator să explice în toate detaliile și în toate consecințele uneori nevăzute pozițiile pe care le adoptă în numele țării sale. Astăzi, nu doar Europa, dar și Germania sunt mai scindate ca niciodată cu privire la acest subiect și este prin urmare incorect ca președintele și oricine altcineva să prezume că are de pe acum un mandat din partea societății orice ar face.

Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, a declarat că respingerea de către Italia a navei cu migranţi, Aquarius, reprezintă un mod de abordare “ruşinos”, dar responsabilitatea revine Europei ca întreg.

“Este ruşinos. Ca european am simţit ruşine, ruşine că o navă a stat şi încă stă în Marea Mediterană şi timp de câteva zile nimeni nu a vrut să-i primească pe aceşti oameni”, a afirmat responsabilul ONU. “Este foarte clar că Europa trebuie să-şi reformeze sistemul în materie de azil în mod colectiv. Există o mare rezistenţă la aceasta, dar altă cale nu există”, a opinat Filippo Grandi, citat de RRA.

Italia şi Malta au refuzat să primească nava Aquarius (închiriată de ONG-ul francez SOS Mediterana) cu 629 de migranţi la bord, salvaţi în weekend în largul coastei libiene. După trei zile în care nava a fost în stand-by, Spania a acceptat luni ca migranţii să debarce pe teritoriul său. Nava Aquarius a “salvat” sâmbătă 629 de migranţi, între care 123 de minori neînsoţiţi, 11 copii mici şi şapte femei însărcinate în largul coastelor Libiei.


Categorii

1. DIVERSE, Criza refugiatilor/ imigrantilor, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Klaus Iohannis – acum si PRO-IMIGRATIE? Pozitia României pe tema imigratiei din Europa pare a fi glisat spre tabara sustinatorilor fenomenului

  1. Intamplator, am dat de un articol din Cuvantul Ortodox, care analiza discursul de investire a lui VKI, din decembrie 2014.
    Acolo, spunea proaspatul ales ca vrea sa schimbe Tara din temelii….adica la gunoi cu tot ce avem bun si bun venit tuturor dementelor americo-vesteuropene !!!
    Adeca el are o misiune aici, in Valaho-Bogdania-Siebenburgen si vrea s-o implineasca.
    Si atunci, de ce ne mai miram ca proasta in targ cand VKI isi spune planul in direct si il urmeaza ?!
    Oare cand va invata neamul asta ca strainii nu iti vor binele niciodata si deloc, oare cat ne vom lasa dusi de nas de straini????

  2. Uitati-va la poza articolului…Oricine a fost vreodata intr-o expeditie montana sau aplicatie militara, stie cat echipament trebuie sa duci in spate pentru doar cateva zile; nu mai vorbesc de mancare.
    Migrantii astia sunt echipati de parca au pornit in plimbare pana in satul vecin, nu pentru a strabate doua-trei mii de kilometri!!!
    Asta dovedeste organizarea logistica din spatele plecarii lor : “….nu va temeti, va asiguram noi (cine ???!!!n.m.) tot ce aveti nevoie pe drum; toata subzistenta…”

  3. Excelenta observatia, Comamintii…

  4. @Comamintii
    Bineinteles! Eu am vazut destui prin Bucuresti, unii erau usor de recunoscut fiind africani. Erau foarte relaxati, nu aveau nici o apasare ca erau fara slujba intr-o tara in care nu cunosteau limba si din care localnicii fug in alte tari ca sa-si gaseasca o slujba si un trai mai bun.
    Nu am auzit de la guvernanti nimic despre cati sunt in tara si cine le plateste cazarea si cheltuielile intr-o tara in care proprii cetateni sunt tratati cu totul altfel: Klaus Iohannis a promulgat legea prin care ajutorul social încetează în cazul refuzului unui loc de muncă
    https://adevarul.ro/news/societate/klaus-iohannis-promulgat-legea-ajutorul-social-inceteaza-cazul-refuzului-unui-loc-munca-1_5b4f57a5df52022f755f6272/index.html

  5. „România urmează să primească 73.000 de imigranți”
    Cine nu primește, plătește o contribuție de ‘solidaritate’ de 250.000 EUR pentru fiecare solicitant neacceptat!
    http://anonimus.ro/2018/07/romania-urmeaza-sa-primeasca-73-000-de-imigranti/

    Pai cu banii astia imigrantii pot sa-si ia un concediu de peste 10 ani in UE.

  6. Da, migrantii sunt “asigurati”, afiseaza aceeasi mina relaxata peste tot pe unde i-am vazut prin Europa. Imbracati in tzoale noi si manuind telefoane mobile de ultimul racnet, cazati bine, hraniti bine, asigurati medical, de ce si de cine sa fie stresati? Cam toate guvernele europene sunt cu ei, cu cateva exceptii.
    Acum a venit randul Spaniei ca sa fie colector de emigranti, dupa Grecia si Italia. Venirea la putere a lui Sancheztein si a clicii comuniste se simte, a deschis poarta, asta este primul obiectiv. Consecventi principiilor bolsevice si luptei impotriva “fascistilor” si “banditilor”, si-au propus sa darame toate monumentele care amintesc de dictatorul Franco. Asta-i al doilea obiectiv si conduce la dezbinare in randul societatii spaniole cu mintea deja subtiata de toate guvernele “socialiste” pe care le-a avut.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare