Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati ne “promite” ca ACTUALUL VAL DE REFUGIATI E DOAR VARFUL AISBERGULUI: VOR URMA ALTE CATEVA MILIOANE NUMAI DIN IRAK!/ In Mangalia se cauta deocamdata locuri de “campare” pentru 500 de imigranti adusi din Turcia (VIDEO)

26-09-2015 7 minute Sublinieri

Thousands Flee As ISIS Seize Iraq's Ramadi

Cititi si:

***

DC-Refugee-2

Actualul aflux de refugiați care vin în Europa – ajuns la circa 8.000 de persoane pe zi – nu se va diminua, iar ceea ce vedem acum este doar “vârful aisbergului”, a atenționat vineri Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), avertizând totodată că, după valul masiv dinspre Siria, ar putea urma un altul dinspre Irak, consemnează agenția Reuters.

Nu văd (acest aflux) să se atenueze. Nu îl văd să se oprească. Lasă mai degrabă impresia că este vârful aisbergului’,

a afirmat la Geneva, în timpul unei conferințe de presă, Amin Awad, coordonator regional al UNHCR.

La rândul său, Dominik Bartsch, coordonator umanitar al ONU în Irak, a declarat că în această țară — afectată în special de conflictul armat provocat de gruparea jihadistă Statul Islamic — circa zece milioane de persoane vor avea nevoie anul acesta de asistență umanitară, circa 3,2 milioane fiind deja populație dislocată. El a precizat că în prezent ONU se pregătește pentru exodul a circa o jumătate de milion de persoane din orașul Mosul, dacă trupele irakiene vor lansa o ofensivă pentru recucerirea acestei localități controlate în prezent de jihadiști.

Potrivit ultimelor date ale Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), numărul imigranților arabi, africani și asiatici ajunși anul acesta în Europa se apropie de o jumătate de milion, ei provenind în special din Siria, Irak, Afganistan, Pakistan și numeroase state din Africa, precum Eritreea, Somalia, Sudan, Nigeria. După ce traversează Marea Mediterană cu ambarcațiuni precare puse la dispoziție de traficanți, imigranții intră în Europa în special prin Grecia și Italia, iar de acolo de obicei își continuă călătoria către vestul Europei, destinația lor preferată fiind Germania.

Dar ei au ajuns și până în Finlanda, unde în ultimele zile circa 500 de imigranți pe zi au trecut granița dinspre Suedia la Tornio, aproape de Cercul Polar. Un grup de câteva zeci de protestatari ostili sosirii imigranților au atacat cu pietre și petarde autobuzele cu care aceștia din urmă era transportați către centrele de primire.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Popescu, editor: Ionuț Mareș)

După o luptă crâncenă pentru a impune cotele obligatorii de refugiați în toate țările membre UE, politicienii europeni susțin că până la Crăciun vor trebui din nou repartizați circa un milion de nou veniți. Și este de-abia începutul. Semnalele celor două zile de summit (JAI și Consiliul European) de la Bruxelles și ale zilelor întregi de negocieri aprinse de dinaintea lor demonstrează că uriașa criză a imigranților din UE este abia la începutul ei și că ea va exploda spre sfârșitul anului, se arată într-o analiză cutremurătoare realizată de The Guardian.


SCANDALOS. Cele mai BOGATE ţări arabe AU REFUZAT sa primească REFUGIAŢI. Sunt PUTRED de BOGAŢI, dar nu au primit UN SINGUR REFUGIAT. Filmul care ar trebui sa pună pe gânduri toţi europenii | VIDEO


Summit-ul european a încercat să vindece o parte din disensiunile care a creat falii în Europa între Est și Vest, între Nord și Sud, între țările mari și cele mici.

Liderii europeni nu au decis prea multe lucruri, dar au reușit să comunice civilizat unii cu alții. Breșa a fost creată marți, la reuniunea JAI, unde miniștrii de Interne au folosit arma majorității pentru a impune cotele celor patru țări recalcitrante: România, Ungaria, Cehia și Slovacia.

„Nu credem că acestea vor fi implementate vreodată”, a declarat un important diplomat de la Bruxelles, citat de ziarul britanic.

Comisia Europeană speră că prin decizia de săptămâna acesta a fost creat un precedent și pentru alte hotărâri similare pe viitor. Însă pentru unii membri UE experiența a fost traumatizantă și se pune întrebarea dacă ea se va mai repeta atunci când data viitoare va fi vorba de a distribui un număr mult mai mare de refugiați.

Cheia se află la Erdogan

Conservatorul Donald Tusk, președintele polonez al Consiliului European, care a condus summit-ul, nu l-a convocat înainte de a vizita taberele care adăpostesc circa patru milioane de sirieni în Iordania, Liban și Turcia. A fost șocat de ceea ce a văzut.

La sfârșitul summit-ului, el a declarat că valul de imigranți care vor veni în Europa va fi mult mai mare. Părea sigur că aproape TOȚI din aceste tabere sunt hotărâți să plece spre continent de vreme ce s-au convins că vor fi bine primiți.

Potrivit informațiilor furnizate de serviciile secrete Bruxelles-ului și confirmate de organizațiile de ajutor din aceste zone, un „declic psihologic” în masă s-a produs în taberele din Orientul Mijlociu primăvara aceasta. De atunci, în mințile marii majorități a celor patru milioane de refugiați s-a întipărit un soi de certitudine că singura lor speranță este să se îndrepte către Europa.

În capitalele europene, această realitate a generat trei feluri de răspunsuri, în afara cotelor obligatorii:

1. Alocarea de bani. UE va cheltui miliarde (săptămâna aceasta s-a vorbit miliarde de euro) și din punctul său de vedere aceștia sunt bani bine cheltuiți, de vreme ce crede că vor stăvili fluxul de imigranț

2. Securizarea frontierelor externe ale UE și ale Schengen. Dacă aceste măsuri nu vor fi aplicate cum trebuie, Schengen va pieri, afirmă politicienii europeni. Frans Timmermans, numărul doi în Comisia Europeană, a avertizat joi că un eșec al Schengen va atrage o creștere a activității extremei drepte și a xenofobiei pe tot cuprinsul Europei.

Logistic și politic, însă, securizarea frontierelor este o treabă foarte complicată. Se discută deja despre un plan de modificare a regimului frontierelor și coastelor până la sfârșitul anului, însă diplomații și experții prevăd că acesta se va lovi de opoziția țărilor membre, care vor invoca suveranitatea națională.

Paza frontierelor se concentrează mai ales asupra Greciei și Italiei, unde imigranții vin din Turcia și nordul Africii, traversând Mediterana. Scopul este ca frontierele să devină mai puțin permeabile. Însă aici frontierele sunt ape teritoriale. Cum poți să întorci oameni pe mare, când este posibil ca mulți dintre ei să aibă motive întemeiate de a cere azil?

Date fiind fluxurile de imigranți din Grecia și Italia, liderii naționali admit că este nevoie să se contruiască tabere de refugiați și facilități de detenție, însă nimeni nu vrea să recunoască asta public pentru a nu fi acuzat de inumanitate și represiune.

3. A treia inițiativă pornește de la realitatea că Turcia se află în posesia câtorva dintre răspunsurile la problemele Europei, și de aceea ar fi nevoie de un pact cu președintele Erdogan.

Turcia adăpostește circa două milioane de sirieni, dintre care 85% nu locuiesc în tabere, ci în orașele din sudul Turciei. Ankara ironizează Europa pentru că se plânge de valul de refugiați, care nu reprezintă nimic în comparație cu numărul celor aflați în Turcia.

Ankara este candidat la integrarea în UE din 2005, dar negocierile sunt înghețate de multă vreme, Franța și Germania fiind cei mai severi opozanți ai aderării Turciei.

Însă Erdogan a propus un schimb: premierul Ahmet Davutoglu le-a trimis miercuri o scrisoare liderilor europeni, propunând ca trupe europene și americane să ofere protecție turcilor stabiliți pe o suprafață de 3.200 de kilometri pătrați, ca o zonă de securitate în nordul Siriei, la frontiera cu Turcia.

Pretențiile lui Erdogan, care este așteptat la Bruxelles peste două săptămâni, sunt inacceptabile și obraznice, apreciază liderii europeni, și un semn că de fapt Turcia nu vrea de fapt să ajungă la nici o înțelegere.

În plus, în Turcia există cel puțin 30.000 de călăuze care câștigă bani grei aducând imigranți în insulele grecești. Chiar și dacă ar vrea, lui Erdogan i-ar fi greu să-i oprească.

Angela Merkel nu ostenește să sublinieze că această criză a refugiaților este de departe cea mai mare încercare căreia a trebuit să-i facă față în cei zece ani de când se află la putere. Pe măsură ce nopțile friguroase se instalează peste Balcani, vorbele ei devin prea slabe în comparație cu ce urmează.

  • Digi24:

Berlin: O treime dintre solicitanții de azil sunt falși sirieni

Circa 30 la sută dintre persoanele care se declară de cetățenie siriană atunci când se înregistrează în vederea obținerii statutului de refugiat în Germania nu au această naționalitate, a declarat vineri Ministerul de Interne de la Berlin, care se bazează pe ceea ce constată autoritățile la fața locului, în special poliția și Frontex, agenția care supraveghează granițele Uniunii Europene.

Naționalitatea siriană aduce, într-adevăr, niște avantaje: Berlinul a decis să nu-i mai trimită pe sirieni către țările prin care au intrat în Uniunea Europeană, așa cum prevede legislația europeană. În plus, refugiații beneficiază de o examinare accelerată a dosarului lor.

„Constatăm că sunt pașapoarte siriene false. Sunt indicii potrivit cărora mulți imigranți pretind că vin din Siria, dar nu vorbesc o iotă arabă”, a afirmat ministrul german de interne, Thomas de Maizière, într-o conferință de presă.

Germania se așteaptă anul acesta la un număr de solicitanți de azil cuprins între 800.000 și un milion, un record absolut, ținând cont că în 2014 au fost numai 200.000 de solicitanți.

Patru din cinci pașapoarte false aparțin sirienilor

Totuși, 80 la sută dintre pașapoartele siriene false se găsesc asupra cetățenilor acestei țări, după cum a explicat o purtătoare de cuvânt a Frontex, citată de Der Spiegel. Vin dintr-o țară măcinată de război. Mulți au fost nevoiți probabil să-și părăsească în grabă casele. Unii n-au avut niciodată pașapoarte. Și e foarte greu să le obții din partea autorităților siriene. Așa s-ar explica numărul mare de documente false, spune purtătoarea de cuvânt.

Irakienii și palestinienii folosesc într-o măsură mai mică pașapoarte siriene falsificate. Biroul Federal pentru Migrație și Refugiați este instituția care trebuie să verifice dacă este vorba sau nu de sirieni nativi între solicitanții de azil.

Potrivit Frontex, alegerieni, egipteni, marocani se prezintă drept sirieni, dar adesea nu au niciun document care să dovedească proveniența lor din această țară.

Der Spiegel scrie că piața pașapoartelor siriene false este deosebit de înfloritoare în Turcia, la prețuri care diferă și la o calitate variată. Un jurnalist olandez care lucra pentru „Nieuwe Revu” a plătit 750 de euro pentru un astfel de document, care i-a fost furnizat la patru ore de la comandă.

Între ianuarie și sfârșitul lunii iulie, 256.938 de persoane au depus o cerere de azil în Germania, iar dintre acestea 55.587 de persoane s-au declarat originare din Siria.

Siria este țara din care provin cei mai mulți solicitanți de azil, urmată de Albania și Kosovo.

Pregătiri pentru potenţiali refugiaţi în trei localități din Constanța

Mangalia se pregăteşte să primească în jur de 500 de refugiaţi, care ar putea ajunge la noi din Turcia. Ministerul de Interne le-a cerut edililor din zonă să identifice trei locuri în care să fie amplasate taberele. Una ar putea fi ridicată în staţiunea Venus. Şi în Calafat, autorităţile locale caută de zor cea mai potrivită zonă în care să-i poată găzdui pe refugiaţi.

Vasile Olan, consilier local al municipiului Mangalia:

Identificarea unor spaţii pentru amplasarea de corturi pentru un număr de 500 de potenţiali imigranţi şi care să asigure condiţii minime de igienă, surse de apă.

Este mesajul oficial care a ajuns la Primăria Mangalia de la Ministerul Afacerilor Interne. Iar documentul a împărţit oraşul în două: cei care n-au nimic împotriva amplasării taberelor de refugiaţi în zona oraşului, aflat aproape de graniţa cu Bulgaria, şi cei care nici nu vor să audă de ele.

Vasile Olan, consilier local:

Suntem alături de oamenii care au probleme pentru că până înainte de 89 şi noi am trecut prin situaţii d-astea, sigur, nu cu gloata cum sunt ei acum.”

Paul Foleanu, consiler local:

Şi 50 de persoane care ar umbla pe plajă printre turişti şi evident că nu cred că i-ar ajuta la ceva, le-ar solicita bani… na, n-ar fi o situaţie deloc confortabilă.

Şeful cultului musulman în România spune că, deocamdată, nu s-a discutat nimic despre găzduirea unor refugiaţi în comunitatea lor. Dar e convins că integrarea lor ar fi uşoară.

Noi avem o experienţă foarte vastă ca ţară, o colaborare foarte bună cu statele arabe, o relaţie care ţine de foarte multe decenii cu ţările arabe şi cu ajutorul lui Dumnezeu, eu sper că vom fi în folosul acestor refugiaţi”,

a spus Iuusuf Murat, şeful Cultului Musulman în România.

Până luni, aleşii locali trebuie să stabilească zona unde va fi ridicată tabăra de refugiaţi.

O parcare este una dintre variantele luate în calcul pentru a amplasa corturile de refugiaţi. Locul se află la doar câteva sute de metri de vilele şi hotelurile în care pot fi cazaţi poliţiştii de frontieră desemnaţi să supravegheze imigranţii”,

relatează Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa.

Primarul din Negru Vodă spune că a primit şi el o cerere similară de la Garda de Coastă.

Ion Nicolin:

Le-am pus la dispoziţie sala de sport, terenul de sport pentru campare şi nişte porţiuni de islaz.”

În Calafat, edilii au găsit un teren cu utilităţi, care poate fi folosit pentru corturile refugiaţilor.

Mircea Guţă, primarul municipiului Calafat:

A existat o solicitare din partea Poliţiei de Frontieră. Cred că a fost la modul general. S-au identificat toate posibilitățile în întreaga zonă. Ce posibilități avem de campare sau în cazuri extreme de cazare a imigranților.

În Calafat, oraşul situat pe malul Dunării, se ajunge foarte uşor din Bulgaria – pe podul Noua Europă, inaugurat în urmă cu doi ani.

Ministerul condus de Gabriel Oprea cere spații pentru tabere de refugiați

Ministerul Afacerilor Interne a cerut administraţiei locale din Mangalia să găsească spaţii de cazare pentru refugiaţi.

Documentul care a fost citit în şedinţa de ieri a Consiliului local solicită găsirea unui loc în care să poată fi amplasate corturi pentru 500 de oameni.

Identificarea unor spaţii pentru amplasarea de corturi pentru un număr de 500 de potenţiali imigranţi şi care să asigure condiţii minime de igienă, surse de apă”,

a citat din document Vasile Olan, consilier local al municipiului Mangalia.

„Pfoaaa!”,

a exclamat unul dintre participanții la ședință.


Categorii

1. DIVERSE, Criza refugiatilor/ imigrantilor, Razboiul impotriva populatiei, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE), Video

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati ne “promite” ca ACTUALUL VAL DE REFUGIATI E DOAR VARFUL AISBERGULUI: VOR URMA ALTE CATEVA MILIOANE NUMAI DIN IRAK!/ In Mangalia se cauta deocamdata locuri de “campare” pentru 500 de imigranti adusi din Turcia (VIDEO)

  1. Parerea mea este ca prea multe valuri de refugiati nu o sa mai vina in Europa pentru simplul motiv ca cei ajunsi deja in Occident nu au gasit tocmai ceea ce se asteapteau sa gaseasca, adica lapte si miere: https://www.youtube.com/watch?v=bpzXcpxJ_IQ
    Iar dupa ce o sa se inceapa redistribuirea refugiatilor prin tarile din Estul Europei, cred ca multi dintre ei o sa-si doreasca sa se intoarca in tarile lor de origine.

  2. Nici in Suedia refugiatii sirieni nu sunt multumiti de ceea ce li s-a oferit..
    https://www.youtube.com/watch?v=FHNh-d9INiI

  3. Din pacate nu pare sa se intample nimic care sa dea o alta intorsatura actualei evolutii a “crizei refugiatilor”. Ioan, nu cred ca impactul negativ al greutatilor traite de unii refugiati in Europa sa fie atat de mare incat sa-i descurajeze pe ceilalti sa vina. Mesajele transmise de intermediari sunt, in continuare, de incurajare, pe langa confirmarea dorintei de a primi refugiati, atitudine impusa de Merkel si ca politica europeana. Exista, in continuare, “oferte” extrem de detaliate, puse inclusiv pe pagini de facebook, de poti sa-ti planifici calatoria din Siria sau Turcia aproape ca la o agentie de turism. Mesajele de incurajare semi-oficiale (sau chiar oficiale, daca ne uitam la declaratiile lui Merkel) ca vor fi bine primiti curgand in paralel dinspre Germania. Ca urmare a succesului afacerii, pretul de a ajunge in UE a scazut de la 5000-8000 de euro la circa 2000 de euro de persoana. Sistemul Dublin de gestionare a imigrantilor a cazut total, deci nu mai poate fi vorba de vreun triaj facut in statele de intrare in UE, iar sistemul de cote nu rezolva problema primirii nediscriminatorii. Referitor la sistemul de cote, trebuie spus ca la nivel european aceasta era doar una dintre masurile propuse pentru a se gestiona valul de refugiati (si nu cea mai importanta), dar Germania a preferat sa se concentreze pe ea, ignorand multa vreme ce ar trebui facut pentru a domoli curgerea refugiatilor catre Europa. Evident, aceasta pentru ca nu dorea eliminarea sau diminuarea problemei, ci “tratarea efectelor”, caci isi doreste acesti refugiati (bine, nu neamtul de rand, cat decidentii politici). De asta s-a si marit brusc fluxul de refugiati, din cauza mesajelor date de Germania ca-i primeste, a organizarii retelei…si ar mai fi de adaugat dorinta Turciei de a renunta macar la o parte din noii imigranti, care se pare ca au avut ca efect scaderea popularitatii partidului lui Erdogan si pierderea de voturi. Cum SUA nu par dispuse sa accepte o solutie in zona cu ramanerea lui Assad la putere (si e putin probabil ca o vor accepta vreodata, caci si-ar pierde credibilitatea…aia care a mai ramas), iar Gemania e hotarata sa profite aducand forta de munca ieftina si relativ bine pregatita, foarte probabil ca va creste exponential numarul de refugiati. Deci sistemul de cote, in acest moment voluntar, risca sa devina destul de repede permanent si obligatoriu (caci Merkel vrea sa dea un frumos invelis european deciziei de a importa refugiati, ca sa nu piarda prea multe voturi de la nemtii mai nationalsti). Sigur, raman solutiile la nivelul marii politici, dar sunt foarte greu de anticipat: SUA ar putea accepta sa lucreze de facto cu Iranul si Rusia in Siria; s-ar putea gasi cadouri suficient de atragatoare pentru sultanul Erdogan a.i. sa inchida din nou robinetul refugiatilor (fapt de care Turcia e perfect capabila) etc. Intre timp, oamenii de acolo sunt prada acestor politici cu consecinte teribile. Am incercat pana acum sa ma limitez la informatii si posibile scenarii, nu sa propun judecati, mai ales vazand tumultul de manipulari din presa (nu ma refer in special la cea romaneasca). Insa inclin sa cred ca mai mult rau face romanilor razboiul informational (decat eventualii refugiati care ar ajunge in Romania), in care milosul este asmutit impotriva circumspectului aparator de tara si invers, eventual ambii ortodocsi ce merg la Biserica duminica de duminica. Este nevoie de toti si ma doare sa ascult sau sa citesc discutiile in contradictoriu. Este nevoie de cei milosi pentru grabnica ajutorare a celor in nevoie, asa cum cei milosi vor avea nevoie de hulitii “fundamentalisti” cand credinta va trebui aparata in cazul in care nu va exista discernamant politic in acceptarea imigrantilor fara indeplinirea unor conditii minime (discernamant ce ar putea evita viitoare probleme, daca ar fi pus la lucru). Institutiile statului inca nu s-au trezit prea bine dupa perioada Basescu, se doarme in speranta ca serviciile isi fac datoria (cel putin asta este impresia mea, sper sa ma insel).

  4. Marian, pe langa conditiile de viata aflate cu mult sub asteptarile refugiatilor, ar mai fi un lucru care ii va face pe cei din Orientul Mijlociu sa se gandeasca de mai mult ori inainte sa o apuce la pas prin Europa: “winter is coming”. Apoi, la ceea ce spui tu, cine sa-i angajeze pe sirieni in Germania atat timp cat ei nu stiu o boaba de germana? Degeaba o fi unii calificati in diverse meserii daca abia stiu putina engleza. Nu-i angajeaza nimeni oricat de multa calificare ar avea. Deci raman la parerea ca varful aisbergului de refugiati a trecut, cel putin pana la primava viitoare.

  5. 400.000 de locuri de munca (cu stagiu de pregatire preliminar) au ramas neocupate in Germania. Presupun ca triajul care nu a fost posibil cand au intrat in UE va fi ca prin minune posibil cand vor alege cine ramane si cine pleaca la altii. E adevarat, cred ca iarna va aduce o drama teribila, mai mare decat in film/carte. Vom vedea daca Merkel va renunta la planul ei si va inchide, usor, portile lasate deschise, e greu de spus, mai ales ca mi se pare neverosimil nivelul de inconstienta din spatele miscarii ei politicianiste. Ce ma revolta e cata agitatie e pentru a rezolva problema creata de Germania si cat dezinteres a fost si este fata de drama de la fata locului, pentru oprirea careia nu se mai fac Consilii extraordinare (si nu, nu sunt un idealist si mai sunt si constient ca nu conteaza ce spunem noi aici…bine, nu conteaza nici ce zic unii mult mai mari, dar ipocrizia e maxima si trebuie spus lucrurilor pe nume)

  6. Pingback: MAREA INVAZIE A MIGRANTILOR ARABI. Reportaj “In premiera” (VIDEO): “ROMÂNIA și BULGARIA trebuie să facă eforturi serioase ca să nu ajungă să fie transformate în REZERVAȚII PENTRU REFUGIAȚI”. Cum a fost DISTRUSA viata norm
  7. Pingback: Primii refugiati adusi la Galati (VIDEO)/ Strania evocare a unei NOI ROMÂNII de catre AMBASADORUL SUA in contextul CRIZEI MIGRANTILOR | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare