Interviul cu organizatorul protestelor din SUA pentru familia Bodnariu: “BARNEVERNET A DEMONSTRAT CA INTERESUL A FOST SA PUNA MANA PE COPII. As astepta mai multa compasiune de la autoritatile române”/ Toalete pentru transgenderi sau strategia revolutiei permanente a lobbyului LGBT/ SINUOASA REVOLUTIE SEXUALA A BOLSEVICILOR

• Adevarul: EXCLUSIV Pastorul din SUA care a scos în stradă zeci de mii de oameni în cazul Bodnariu: „Ferească Dumnezeu să nu le dea copiii! Nu jucăm x şi 0 cu Norvegia”

Cazul familiei Bodnariu, rămasă fără copii în Norvegia, a declanşat un val de proteste fără precedent în întreaga lume. Acţiunile au fost extrem de bine organizate din SUA, iar unul dintre principalii organizatori ai evenimentelor a fost pastorul penticostal Cristian Ionescu.

Cristian Ionescu este un pastor penticostal, stabilit în SUA încă din 1987, unde a ajuns plecând din România cu statutul de refugiat religios, la presiunile autorităţilor americane. Încă din luna noiembrie a anului trecut, la câteva zile după preluarea copiilor din familia Bodnariu, pastorul Ionescu a anunţat pe blogul personal drama prin care trec Ruth şi Marius Bodnariu.

Au urmat, în preajma sărbătorilor de iarnă, o serie de proteste în ţară şi în străinătate, iar la începutul acestui an, Cristian Ionescu, membru al echipei de iniţiativă constituite în jurul cazului Bodnariu şi purtător de cuvânt al familiei Bodnariu, anunţa un protest de amploare pe 16 aprilie. A fost data la care în peste 60 de oraşe din toată lumea, zeci de mii de oameni au ieşit în stradă. Într-un interviu pentru „Adevărul”, pastorul Cristian Ionescu a dezvăluit cum s-au organizat aceste proteste, dar şi ce va urma, pentru că lupta cu autorităţile norvegiene nu se opreşte aici. La data realizării interviului, Cristian Ionescu tocmai aterizase la Oslo, unde a mers să le prezinte autorităţilor norvegiene următoarele acţiuni care vor fi declanşate dacă cele două fete şi cei doi băieţi ai lui Marius şi Ruth Bodnariu nu vor fi redaţi familiei.

Adevărul: Când şi cum aţi aflat de cazul familiei Bodnariu?

Am aflat exact în ziua în care s-a petrecut (n.r. când au fost luaţi copiii), de la sora lui Marius care este membră la noi în biserică şi este căsătorită cu Vinicius, unul dintre diaconii bisericii noastre. Am luat legătura cu Daniel Bodariu, fratele lui Marius, dar şi cu Marius şi Ruth. Marius nu era la vremea respectivă sigur de ceea ce se va întâmpla. Părinţii lui Ruth credeau şi ei că e o greşeală până când Barnevernet îşi va da seama că este o eroare.

A urmat apoi un val de proteste organizate în ţară şi în străinătate la începutul acestui an. Cum s-a ajuns la acele protestele?

S-a ajuns la proteste în momentul în care ne-am dat seama de metodele pe care le foloseşte Barnevernet. Sfaturile pe care le dădeau agenţii Barnevernet lui Marius şi Ruth, de a nu spune nimănui nimic, de a nu face niciun demers, de a nu avea un avocat sau un translator la primele audieri, încercările de a o întoarce pe Ruth împotriva lui Marius şi de a da declaraţii mincionoase despre el ne-au convins că nu aveam de-a face cu o instituţie a unui stat de drept, ci avem de a face cu o instituţie mârşavă a unui stat abuziv care încearcă să distrugă familia Bodnariu.

Totuşi, Norvegia este o democraţia consolidată. Este unul din cele mai dezvoltate state din lume. Părea puţin credibil ca astfel de lucruri să se întâmple în Norvegia.

Părea şi probabil că pentru unii încă pare, dar din ce în ce mai mult faţada aceasta a început să se cojească şi a început să se vadă că în spatele unei imagini care părea imaculată este, de fapt, o realitate tragică.

Aţi avut acces la documente? Care a fost cel mai grav lucru pe care l-aţi descoperit după aprofundarea cazului?

Primul lucru pe care l-am descoperit din primele discuţii avute cu Marius şi Ruth a fost acela că, deşi s-a încercat construirea unui caz de abuz parental, în realitate baza de pornire a acestui caz a avut de a face cu o discriminare religioasă pentru că atunci când agenţii instituţiei statului au îngrijorări şi întrebări persistente şi multe, insistente, despre credinţa unei familii, este clar că aceste îngrijorări dovedesc pe ce palier se încadrează cazul lor.

Puteţi să ne daţi exemple de câteva întrebări de acest fel?

Fetele fiind întrebate despre crezul lor au spus că ele cred în păcat şi pedepsirea păcatului. Chiar şi reclamaţiile ulterioare ale agenţilor Barnevernet au de a face cu religia. De exemplu, în urma uneia dintre întâlniri (n.r. după ce copiii au fost preluaţi), agentul Barnevernet a făcut reclamaţie la avocatele lui Marius şi Ruth pentru faptul că se roagă atunci când se întâlnesc cu copiii. Şi dacă se roagă, de ce se roagă atât de lung? Ce treabă are Barnevernet cu viaţa de rugăciune a familiei Bodnariu? De ce un guvern are dreptul să-şi exprime nemulţumirea cu privire la credinţa personală a unui om şi a unei familii?

Marius şi Ruth au recunoscut că se întâmpla să îi mai pălmuiască pe copii.

Marius şi Ruth au dovedit din start că sunt oameni sinceri, corecţi, care nu au nimic de ascuns. Aici cazul trebuia încadrat în cel puţin una din două dimensiuni. Explicaţia lui Marius, care a fost dovedită clar de toate testele medicale, este că nu a folosit niciodată o mai mare forţă în disciplinarea copiilor decât atunci când se joacă cu ei. Lucrul acesta a fost dovedit prin testele medicale care au dovedit că nu era nicio traumă fizică, nici interioară, nici exterioară. Traumele au apărut după ce au intrat în custodia Barnevernet. Dar hai să zicem, prin absurd, că Barnevernet ar fi fost o instituţie bine intenţionată, care urmăreşte binele absolut al copilului şi a părinţilor. Să zicem că Marius şi Ruth ar fi făcut o greşeală. Prima încercare a Barnevernet era să îi ajute şi să îi corecteze pe părinţi. Barnevernet a dovedit că din start [că] interesul de bază a fost să pună mâna pe copii şi să-i ţină cu orice preţ.

În punctele de vedere oficiale, reprezentanţii Barnevernet afirmă că se ajunge la preluarea copiilor doar în cazurile foarte grave.

Este o minciună, nu numai în cazul Bodnariu, ci în multe alte cazuri. Este cazul unei familii de români care a câştigat în forurile superioare ale justiţiei norvegiene şi în ciuda acelor decizii, Barnevernet a continuat să păstreze copiii. Barnevernet crează criza după care o exploatează. Sunt familii de norvegieni care în urma durerii tragediei despărţirii copiilor de părinţi au devenit alcoolici. Ei nu erau alcoolici, nu se drogau, nu erau deplasaţi psihic înainte, dar după ce Barnevernet le-a luat copiii şi i-a terorizat luni de zile, oamenii aceia şi-au pierut echilibrul şi când au devenit alcoolici şi demolaţi psihic, Barnevernetul i-a arătat cu degetul şi a spus „uite de ce am luat copiii, pentru că uite ce fel de părinţi sunt”.

Cine a iniţiat primele proteste din cazul Bodnariu? Cum s-a ajuns apoi la organizarea protestelor internaţionale?

În momentul în care ne-am dat seama că singura posibilitate de a mişca politicul este presiunea publicului, am discutat împreună cu echipa de coordonare şi iniţiativă despre protestele acesta şi mi s-a părut de bun simţ ca primul protest să fie organizat în Bucureşti de fratele de corp al lui Marius, Daniel Bodnariu. Împreună cu comunitatea din Bucureşti Daniel a organizat cu câteva sute de persoane primul protest. Dumnezeu a mişcat, însă, inimile oamenilor într-un mod dramatic. Nu a trebuit să depunem prea mult efort. În momentul în care s-a dat semnalul protestele au izbucnit în Spania, Italia, Belgia, Irlanda, Anglia, peste tot în România şi era nevoie de o exprimare publică în SUA. Astfel, primul protest a fost organizat în Washington D.C..

Când am cerut aprobare mi-am închipuit cu optimism că vom avea o prezenţă de 200-300 de persoane pentru că avem acolo o comunitate foarte mică. Spre marea mea mirare, anunţurile care au venit în săptămâna dinainte de protest ne-au pus în gardă că ar putea veni patru, cinci sau chiar şase sute de participanţi. Spre marea noastră mirare şi în mod plăcuţi surprinşi, am constatat că înainte cu o oră de începerea protestului erau deja 500-600 de oameni. La ora începerii protestului erau peste 1.000 de participanţi. După Washington s-a organizat protest în Houston, Texas, cu o participare de aproximativ 600 de persoane, apoi la consulatul din San Francisco cu o participare de peste 3.000 de persoane. În momentul respectiv ne-am dat seama că în afară de aceste proteste avem nevoie de o pauză în care să începem o campanie mediatică şi de scrisori după care să organizăm o mare zi de protest în toată lumea.

Cum a fost organizat ultimul protest, cel din 16 aprilie? Cât a contat faptul că s-a implicat comunitatea română din America?

Comunitatea română din America şi în mod deosebit evanghelică este extrem de bine organizată şi de unită. Vorbim de un total de mai bine de 30.000 de credincioşi care au relaţii unii cu alţii, care sunt în părtăşie unii cu alţii. Aceste structuri au oferit platforma unei foarte bune organizări a acestor proteste. În acelaşi timp avem în România, Cultul Penticostal, Cultul Baptist şi Creştin după Evanghelie care sunt organizate împreună în Alianţa Evanghelică. În Europa, atât comunitatea penticostală, cât şi cea baptistă sunt foarte bine reprezentate în marile oraşe. Realitatea este că suntem foarte mulţi şi suntem peste tot. Am luat legătura cu organizatorii din toate comunităţile şi i-am rugat să organizeze aceste proteste şi au făcut-o cu excelenţă. Am fost peste tot felicitaţi de autorităţile locale. Nu a existat nici cel mai mic incident. Iar când este vorba de peste 65 de oraşe, peste 65.000 de oameni din toată lumea şi niciun incident, este clar că avem o comunitate de excepţie.

La protestele din 16 aprilie a fost citită o declaraţie comună. Practic, a fost acelaşi discurs în toate oraşele. Ce aţi vrut să transmiteţi prin asta?

Au fost două scopuri. Primul a fost să demonstrăm Norvegiei că suntem o comunitate unită. Poate că domnii din Norvegia şi-au închipuit că suntem nişte oameni care ne-am înduioşat de o familie care a ieşit fiecare cu gălăgia lui, pe strada lui. De obicei, un guvern nu prea dă atenţie unor asemenea mişcări. Noi am vrut să dovedim Norvegiei că suntem o comunitate şi avem un glas. În al doilea rând am fost interesaţi să transmitem un mesaj comun, care este de fapt motto-ul următoarelor demersuri. Probabil aţi observat că începem să schimbăm nota şi destinatarul demersurilor noastre. Începem să vorbim din ce în ce mai puţin despre Barnevernet şi din ce în ce mai mult despre Norvegia.

Ce efecte au avut protestele până în momentul de faţă, pe lângă faptul că bebeluşul a fost redat familiei?

Cred că sistemul a început să prezinte fisuri. Declaraţiile au cunoscut o schimbare de la sfidare, la înduplecarea de a face nişte reforme. Oficialităţile norvegiene la nivel de stat, la nivel de Barnevernet au început să se arunce încet încet sub tren unii pe alţii, să se dezică unii de alţii, să-şi decline responsabilitatea. Datorită cazului Bodnariu şi datorită suportului  internaţional, în Norvegia oamenii au început să fie mai curajoşi şi să iasă de sub braţul de fier al acestei instituţii pe care eu o numesc opresivă. Un număr impresionant de psihologi, foşti angajaţi ai Barnevernet au început a fi extrem de vocali în a demasca abuzurile Barnevernet. Deja a început un dialog în presa norvegiană cu privire la abuzurile Barnevernet. Spre mirarea noastră există o tendinţă, în Norvegia apele se mişcă în direcţia corectă şi cred că este o chestiune de timp până când acest sistem va ceda.

Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă fără să cunoască toate detaliile cazului. De unde vine această încredere a oamenilor care au ieşit în stradă pentru familia Bodnariu? Care credeţi că au fost elementele care au contribuit la această mobilizare?

Este o reacţie în trei trepte. Prima treaptă este cea a institctului. Eu am cunoscut familia lărgită Bodnariu. A fost o familie foarte respectată, o familie de oameni implicaţi, talentaţi, inteligenţi, integri. Şi dacă nu i-aş fi cunoscut, când statul loveşte cu pumnul într-un cetăţean sau într-o familie şi cetăţeanul sau familia strigă „au”, eu nu aştept până statul îl striveşte pe cetăţean sau nimiceşte familia să văd dacă statul are dreptate. Statul înainte să lovească în ei cu pumnul trebuie să îmi demonstreze că are dreptate pentru că după ce statul i-a făcut ţăndări degeaba mai demonstrează cineva că au fost nevinovaţi că nu îi mai poţi coase la loc. E datoria statului să se justifice şi să îmi dea mie socoteală, ca cetăţean, că e îndreptăţit să facă ceea ce face. După ce a distrus familia, degeaba vine şi spune că a greşit. Din instinct am sărit în apărarea cetăţeanului.

A doua treaptă, a fost în momentul în care informaţiile au început să apară, când mi-am dat seama că avem de a face cu un abuz, când au apărut documentele care arătau că acuzaţiile erau extreme, iar dovezile erau non existente. A treia treaptă a apărut în momentul în care statul a început să devină de-a dreptul indolent şi obraznic spunând că nu poate spune nimic despre caz pentru că trebuie să protejeze identitatea copilului. Ce să protejeze când deja a nenorocit şi a traumatizat copilul smulgându-l din braţele mamei, la trei luni, sugar, şi încredinţându-l unor străini. Ce să mai protejezi? Spune domnule exact tot ce s-a întâmplat. Dă pe faţă tot cazul. Mai mult, îi  obliga pe Marius şi pe Ruth să nu spună nimic sub ameninţarea legii. Regimul s-a dovedi a unul care operează în secret şi în care nu poţi avea încredere. Eu niciodată nu am încredere într-un guvern care are secrete faţă de populaţie.

Ce veţi face în continuare? Autorităţile norvegiene promit că vor reanaliza cazurile în care copiii au fost preluaţi de Barnevernet.

Eu nu am răbdare cu Norvegia. Trebuia să fi dat copiii de mult înapoi familiei Bodnariu. Toate aceste tergiversări îmi dovedesc că avem de a face un sistem în regim de supravieţuire pe care îl doare să îşi recunoască eroarea. Este un sistem care se dovedeşte rău, iar răul nu poate fi reformat. Trebuie distrus. Accest sistem a comis mult mai multe abuzuri decât bine a făcut. Exploatează anumite crize pentru a crea crize şi mai mari. Noi nu suntem aici în virtutea unei strategii.  Noi nu jucăm x şi 0 cu Norvegia. Noi am aruncat la coşul de gunoi orice hârtie de strategie. Noi îi spunem Norvegiei ce facem şi facem. Am dovedit că suntem credibili. Tot ce am anunţat am făcut şi vom putea să le facem. Dacă Norvegia nu se va grăbi să dea cât mai curând copiii, va urma o avalanşă de acţiuni. Sperăm să nu ajungem data de 30 mai – 2 iunie, când ei pregătesc o altă înfăţişare judiciară. Ferească Dumnezeu să fie o decizie nefavorabilă familiei Bodnariu pentru că împotriva Norvegiei se va declanşa un val de proteste şi acţiuni pe care nu şi le imaginează.

Noi am venit să le deschidem imaginaţia şi să le spunem exact ce vom face. Dacă vor să luptăm împotriva imaginii şi a statutului internaţional al Norvegiei până când această imagine va fi umbrită nu au decât să îşi permită să nu dea înapoi copiii familiei Bodnariu. E o luptă a  celor două mari dureri: durerea de a recunoaşte că au greşit şi să dea înapoi copiii, măcar că vor crea un precedent şi se vor destabiliza ca sistem sau durerea de a-şi distruge imaginea şi statutul internaţional. Care durere va fi mai mare va determina ce va face Norvegia, iar ceea ce noi trebuie să facem este să creăm a doua durere atât de mare încât să le fie mai uşor decât să dea copiii înapoi decât să îi ţină.

Deocamdată dorim să le comunicăm autorităţilor române, faţă de care avem respect şi pe care le-am informat, şi autorităţilor norvegiene cărora încă le acordăm respect că vor lua notă de intenţiile noastre. În momentul în care nu vor da copiii înapoi, ceea ce le promitem că vom face, vom anunţa la vremea potrivită. Sunt câţiva paşi foarte uşor de dus la îndeplinire, cu resurse minime. Toate ţările vor avea un blueprint care le va da bătăi foarte mari de cap pentru foarte multă vreme. Este o pârghie pe care odată ce o deschidem va fi foarte greu de oprit.

Care au fost reacţiile după protestele împotriva Barnevernet în SUA?  

A început să se discute într-un mod consistent pe toate palierele politice şi administrative. Noi am participat cu mai multe delagaţii şi am trimis mai multe delegaţii la Washington, vreo patru delegaţii dintr-o dată au bătut holurile Congresului American. Toţi ne-au comunicat că sunt conştienţi de situaţia din Norvegia, că urmăresc modul în care evoluează aceste lucruri şi că vor cere informaţii despre aceste cazuri de la oficialităţile şi autorităţile norvegiene. Deja au început unii congresmani americani să îşi exprime punctul de vedere. Unul dintre congresmanii americani a participat la protestul din Phoenix, Arizona.

În România au fost voci, doamna Alina Mungiu Pippidi, de exemplu, care au spus că prin protestele pentru familia Bodnariu faceţi jocurile Rusiei. Cum comentaţi aceste acuzaţii?

Sunt reacţii absolut aberante. Nu ştiu de unde au fost născocit? Noi suntem nişte creştini români afectaţi direct de ceea ce s-a întâmplat cu familia Bodnariu şi alte familii de români pe care le considerăm abuzate de sistemul de Protecţia Copilului din Norvegia. Habar nu avem şi nici nu ne interesează de ceea ce zice sau face Rusia. Pe noi ne interesează să recuperăm copiii familiei Bodnariu şi nu numai şi să îi întoarcem în familiile lor naturale. Doamna Pippidi şi alte asemenea personalităţi, pe care eu le-aş diminua încadrându-le între ghilimele de rigoare, nu fac altceva decât jocul sistemului norvegian şi le suspectez de mercenarism pentru că este un lucru cunoscut că Norvegia pompează fonduri substanţiale în anumite platforme politice în România şi nu numai.

S-au intensificat în ultima perioadă unele atitudini radicale. Credeţi că există posibilitatea ca pe fondul acestui caz să apară anumite atitudini radicale, antieuropene sau antioccidentale?

Pentru noi lucrurile sunt foarte simple. Noi vrem înapoi copiii. Noi nu suntem exponenţii unui curent sau a unei dimensiuni politice. Pe noi nu ne interesează o cauză sau alta a unor braţe politice. Noi suntem exponenţii unei cauze umanitare: reunificarea familiei Bodnariu şi a tuturor familiilor abuzate de Barnevernet. În ceea ce priveşte alte cauze, importante pentru noi creştinii, ele există. Suntem pro familie, pro life, suntem creştini şi toate cauzele creştine ne reprezintă şi le reprezentăm, dar noi nu suntem exponenţii unui curent sau unei mişcări socio-politice.

Cum vedeţi reacţia autorităţilor române în cazul Bodnariu şi a celorlalte familii de români care au avut probleme cu Barnevernet?

Eu înţeleg faptul că diplomaţia nu se face în faţa camerelor de luat vederi. Eu înţeleg că problemele diplomatice se discută în privat. Aş aştepta din partea înaltelor oficialităţi române mai multă simpatie faţă de durerea unei familii de români. Un pic mai mult decât o urmărire cu atenţie a situaţiei. Situaţia asta nu este un meci de fotbal urmărit cu atenţie. Este o tragedie umană. Aş aştepta mai multă compasiune.

România are relaţii bilaterale foarte bune cu Norvegia. Aţi primit semnale din care să reiasă că, după protestele organizate de românii din ţară şi diaspora, relaţiile dintre cele două ţări să aibă de suferit?

Cele două ţări încearcă din răsputeri să îşi păstreze aceste relaţii excepţionale. Dacă Norvegia va dovedi că respectă statul român şi va da înapoi copiii familie Bodnariu, dacă va dovedi că respectă poporul român şi va da înapoi copiii familiei Bodnariu şi nu numai, atunci merită respect din partea statului român. Dacă Norvegia continuă să ne sfideze şi să îşi bată joc de noi mai departe, atunci statul român va trebui să dovedească una din două: este un stat care are relaţii bilaterale cu Norvegia sau, Doamne fereşte, este un stat aservit Norvegiei.

Odată cu declanşarea protestelor şi a luptei cu autorităţile norvegiene aţi resimţit vreo presiune asupra dumneavoastră?

Este foarte greu să pui presiuni pe un cetăţean american. Suntem oameni şi suntem toţi vulnerabili. Eu cred că statul norvegian nu e doar bogat. Are şi un pic de minte în cap să nu îşi permită să încerce să ne intimideze. Noi nu suntem cetăţeni norvegieni şi s-ar putea să se joace cu focul. Eu nu voi tolera niciodată să mi se adreseze cu presiuni. Eu nu vin de pe poziţia de milog şi de cerşetori. Noi ca şi comunitate creştină română venim de pe poziţia de oameni demni, care suntem indignaţi de abuzurile lor şi nu ne vom lăsa nici intimidaţi, nici ameninţaţi şi nu vom tolera niciun fel de presiune. De asemenea, nu vom tolera niciun mercenar al statului norvegian care ar încerca să ne pună pe călcâie cu afirmaţii prosteşti de genul celei a doameni Pippidi care spunea că suntem racolaţi de Rusia. Asemenea încercări sunt de-a dreptul de râs.

Aţi descoperit în toată această perioadă şi o latură frumoasă a Norvegiei?

Am aterizat în oraşul Bergen. În câteva ore am zburat şi am aterizat în Oslo. Ne vom îndrepta spre zona Naudstal. Am văzut un adevărat paradis. O frumuseţe de ţară. Durerea din inimă nu mă lasă, însă, să apreciez această frumuseţe. Atunci când familia Bodnariu va fi împreună îmi voi aduce aminte de aceste imagini şi poate le voi vedea cu alţi ochi. Încă nu pot să văd frumosul norvegian.

Care este în momentul de faţă situaţia lui Ruth şi a lui Marius, pe de o parte şi a copiilor pe de altă parte?

Familia Bodnariu doreşte să fie împreună. Marius şi Ruth sunt disperaţi să aibă copiii alături de ei. Copiii doresc să fie cu părinţi. Copiii sunt ostatici ai Barnevernetului. Părinţii sunt terorizaţi de Barnevernet. Până copiii nu vor fi redaţi familiei Bodnariu, părinţii vor suferi, iar copiii vor fi într-o stare din ce în ce mai precară. Sper din toată inima să nu cumva să îşi permită Barnevernet, după ce i-a traumatizat, smulgându-i din familie să îi arată cu degetul şi să arate că sunt traumatizaţi. Când i-au luat de la Marius şi Ruth erau nişte copii veseli, erau nişte copii care se jucau. Erau nişte copii împliniţi. În momentul în care îi ţin despărţiţi de părinţi, normal că sunt traumatizaţi. Nu le-ar fi jenă acum celor de la Barnevernet să spună că copiii sunt traumatizaţi.

Să presupunem că Marius şi Ruth îşi vor pimi mâine copiii. Vor mai rămâne în Norvegia?

Marius şi Ruth au dovedit că sunt gata să facă totul pentru familia lor. Comunitatea română creştină a arătat că este gata să se jerfească pentru familia Bodnariu. Este o cauză nobilă. La vremea potrivită, în limitele bunei cuviinţe şi a respectării legilor, Marius şi Ruth vor alege să facă pentru familia lor ceea ce este mai bine pentru familia lor.

Care este mesajul dumneavoastră pentru cei care au ieşit în stradă ca să susţină cauza Bodnariu?  

Dorim să mulţumim tuturor celor care şi-au sacrificat timpul şi resursele, celor care au dovedit prin post şi rugăciune, prin implicare, prin cheltuielile pe care şi le-au asumat pentru a organiza aceste adunări de protest, prin cuvintele pe care le-au exprimat în public. Această mişcare nu a fost una dictată. A fost o mişcare a consensului nostru creştin şi uman. Comunitatea românească a dovedit că este o forţă. Am dovedit că nu suntem un popor de oameni împrăştiaţi care nu avem o direcţie, care nu avem o raţiune. Am dovedit că suntem un popor demn de respectul lumii şi că ne putem organiza şi uni în jurul unei cauze drepte. Am dovedit că suntem un popor care cunoaşte dreptatea, care cunoaşte adevărul şi ştie să fie de partea adevărului. Pentru mine a fost o revelaţie pe care o voi preţui pentru tot restul vieţii. Sunt mândru că sunt român.

• Cultura Vietii: SUA: O rețea de magazine care permite bărbaților să folosească toaleta femeilor pierde 2,5 miliarde de dolari

Experimentul de programare ideologică denumit generic „revoluția sexuală” rămâne una dintre formele cele mai agresive de învrăjbire socială. Ne-o confirmă extrem de puternicul lobby homosexual din SUA. După ce a obținut practic tot ce a dorit – „căsătorii”, copii prin adopții, inseminare artificială sau mame surogat, programe de homosexualizare ca normă în școlile publice, hărțuirea, falimentarea și distrugerea oricărei voci dizidente – acesta a fabricat un nou „subiect”, tocmai bun să țină publicul ocupat și departe de problemele reale ale societății.

Cu ajutorul presei, noua întrebare capitală a Americii a devenit „ce toaletă au voie să folosească transgenderii?” Mai exact, unde merg să facă pipi persoanele care „nu se identifică” sexului lor biologic: bărbații care se cred femei și femeile care se cred bărbați, precum și așa-numiții „non-binari”, cei care nu se cred nici una nici alta, ci altceva, în funcție de gradul de dezechilibru psihic de care suferă – căci au de unde alege, acum existând nu mai puțin de 7 „genuri”.

La Casa Albă, după cum am relatat deja, problema a fost rezolvată de administrația marxistului-șef Obama, prin construirea unei toalete speciale pentru „non-binari”. Ce e de făcut însă în restul spațiilor în care publicul are acces?

Rețeaua de magazine „Target”, foarte extinsă în SUA și listată și la bursă (NYSE:TGT) a decis să „rezolve problema” anunțând că va permite clienților să folosească acea toaletă corespunzătoare genului cu care „se identifică”.

Numai că ceea ce s-a intenționat a fi o politică „incluzivă” (una din marotele promotorilor „drepturilor minorităților sexuale”) a avut efecte contrare: perspectiva de a trebui să-și păzească fetițele (și) la toaletă de pedofili care se pretind femei i-a scos din minți pe americanii de rând. O petiție care invită la boicot îndreptat contra magazinelor Target a fost semnată de peste 1 milion de oameni, iar acțiunile la bursă ale companiei au scăzut puternic, provocând pierderi de 2,5 miliarde USD în capitalizarea Target.

Desigur că orice persoană rațională își pune întrebarea cui folosește această nouă agresiune contra firescului, într-o societate în care și așa nervii sunt întinși la maxim. Cu siguranță beneficiarii nu sunt sărmanii „trans-genderi”, în proporție de doar 0,3% din populație, care de altfel nu au cerut așa ceva. Nici firma „Target” nu are de câștigat, după ce și-a alienat majoritatea clienților. Beneficiarii reali sunt capii lobby-ului homosexual, sponsorizați cu sume uriașe, inclusiv din bugetele publice (vezi spre ex. ILGA Europe, care are ca principal finanțator Comisia Europeană) și care sunt preocupați să contribuie permanent la auto-întreținerea revoluției sexuale, care nu se poate opri niciodată – acesta fiind însuși sensul cuvântului, de permanentă „mișcare”. În absența acesteia, ei și-ar pierde și rolul, și rostul.

Încă și mai mult, adevărații beneficiari sunt strategii din umbră ai revoluțiilor sociale „progresiste”, care urmăresc impunerea, de sus în jos, cu orice preț și contra rezistenței cetățenilor, a unor măsuri aberante destinate să demoleze bazele pe care viața oamenilor s-a desfășurat de milenii.

Acțiunea „Target” a eșuat. Nu-i nimic; reeducarea „intoleranților” continuă, cu ajutorul presei și al politicienilor.

• Gabriel Bintia: 

O studentă suedeză de 18 ani face praf teoria genului şi politica de identitate prin nişte întrebări simple adresate studenților din Stockholm. Aceste teorii, susținute oficial, consideră că omul nu este ceea ce se vede, ci ceea ce simte că este. Astfel, o femeie se poate simți bărbat, sau un bărbat se poate simți femeie (transgenderism), ajungându-se la indivizi care se cred copii sau animale. Evident, societatea le este datoare.

Filmul este subtitrat în engleză. Studenta care a realizat filmul a fost criticată de universitate.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

www.alianta-familiilor.ro

5 mai 2016

RUSIA BOLSEVICA SI REVOLUTIA SEXUALA

Se stie putin, ori chiar deloc, ca Revolutia Bolsevica din 1917 a instaurat prima revolutie sexuala cunoscuta in istoria omenirii oficial impusa de un stat. A demolat, intr-un timp relativ scurt, valorile traditionale privind familia, casatoria si sexualitatea. A fost o revolutie radicala, dar din fericire si scurta. Dupa doar citiva ani, bolsevicii si-au dat seama ca experimentele lor cu noile moravuri sexuale cauzeaza declin social si i-au pus imediat capat. Spre deosebire, insa, de guvernele occidentale contemporane care si ele institutionalizeaza noua ordine sexuala dar fara ca sa ia in considerare efectele ei distrugatoare. Dimpotriva, transforma noile moravuri sexuale in drepturi ale omului. Bolsevicii si-au invatat lectia devreme, si asta se manifesta si in pozitiile oficiale ale comunistilor rusi care, in ultimele decenii, s-au distantat de teoriile lui Marx si Engels privind familia si casatoria, si resping pozitiile comunistilor occidentali privind casatoriile homosexuale. Ei sunt, paradoxal vorbind, un bastion al casatoriei si familiei traditionale.

Wilhelm Reich si revolutia sexuala

Detaliile putin cunoscute ale revolutiei sexuale bolsevice le-am depistat intr-o carte cu un titlu la fel de sugestiv, The Sexual Revolution (“Revolutia sexuala”), publicata de germanul Wilhelm Reich in anii 20 si revizuita in anii 30 si 40 ai secolului trecut. Reich a si vizitat Uniunea Sovietica, in 1929, fiind unul dintre putinii psihologi occidentali care au avut norocul sa viziteze Uniunea Sovietica pe vremea lui Stalin si sa vada pentru el insusi implementarea noii ideologii sexuale comuniste iar apoi prabusirea ei. Despre Reich si Revolutia sexuala intentionam sa scriem mai pe larg in lunile care urmeaza, cartea lui fiind deosebit de fascinanta si informativa si continind date deosebit de interesante despre revolutia sexuala a anilor 20 si 30 ai veacului trecut.

Reich aloca mai jumatate din cartea lui ascensiunii si declinului revolutiei sexuale sovietice. Isi incepe observatiile lamentind faptul ca Stalin a re-incriminalizat homosexualitatea in 1934. Homosexualii, aflati mai mult in armata sovietica, au fost arestati, dati in instanta si incarcerati. Pina in 1934 reformistii sexuali occidentali, purtatorii standardelor reovolutiei sexuale occidentale, laudau Uniunea Sovietica din pricina “progresivismului” ei in materie de sexualitate si destramarea familiei naturale. La fel avortul. La inceputul revolutiei lor bolsevicii au legalizat avortul, dar pina in anii stalinismului a fost restrictionat tot mai mult pina cind a fost abolit in intregime. Dupa revolutie, femeile sovietice puteau sa-si intrerupa sarcina dupa voie pina la 3 luni de sarcina. Avortul a devenit atit de raspindit incit, conform datelor statistice sovietice, anual in spitalul principal din Moscova se faceau 50.000 de avorturi. Unele femei avortau de 15 ori pe parcursul vietii, iar unele de cite 2 ori 3 ori pe an. Pentru sovietici, avortul devenise o metoda contraceptiva.

Incepind cu anii 30 pozitia sovieticilor privind avortul s-a schimbat radical. Ideologii sovietici au inceput sa numeasca avortul un act “criminal si imoral”, o consecinta si reflectie a declinului moral si a libertinajului sexual al anilor 20. Au inceput sa atentioneze asupra daunelor fizice si emotionale cauzate femeilor de avort, sa publice date statistice privind mortalitatea femeilor care avortau, si sa atentioneze privind pericolele asociate cu procedurile de avort, in special infectiile si perforarea uterului. Datoria femeii sovietice, comentau ei, este sa fie mama si sa nasca copiii necesari constructiei socialismului si comunismului. Argumentele ideologilor sovietici impotriva avortului au fost adoptate si de miscarile conservatoare, numite de Reich, reactionare, ale Europei Occidentale ai anilor 30 si 40. In Germania, de exemplu, scrie Reich, femeile au strans milioane de semnaturi pentru o petitie impotriva legalizarii avortului.

“Desexualizarea” tineretului sovietic

Daca la inceputul revolutiei bosevice tinerii rusi se bucurau de “libertate sexuala”, pina in anul 1932 aceasta “libertate” a fost suprimata. O rezolutie a Congresului bolsevic din 1932 cerea “desexualizarea” tineretului sovietic. “Desexualizarea” a rezultat si in interzicerea avortului pentru prima sarcina, astfel incit, incepind cu al doilea cincinal sovietic, prima sarcina a fiecarei femei nu mai putea fi intrerupta. “Desexualizarea” a insemnat si penalizarea din nou a homosexualitatii. Pe vremea tzarista homosexualitatea era pedepsita cu ani grei de terminta. Bolsevicii au dezincriminalizat-o, Rusia sovietica fiind prima tara din lume, se pare, care a dezincriminalizat sodomia. Suedia a dezincriminalizat-o in 1944. Initial, bolsevicii au vazut in sodomie un act de interes stiintific, nu unul imoral ori impotriva naturii. Marea Enciclopedie Sovietica prezenta homosexualitatea ca un act normal fiind explicat din perspectiva lui Freud si a lui Magnus Hirschfeld.

In martie 1934, insa, sodomia a fost din nou pusa in afara legii. Era privita ca un act “barbar”, un exemplu al “lipsei de cultura”, un “indiciu al degenerarii culturii burgheze”. In ianuarie al aceluiasi an sovieticii au arestat homosexualii in masa in Moscova, Leningrad, Kiev si Odesa. Printre cei arestati erau artisti, muzicieni, dramaturgi si ofiteri de armata. Pedeapsa pentru sodomie a devenit foarte aspra, intre 3 si 8 ani de inchisoare, depinzind de varsta. Presa sovietica a lansat o campanie de atacuri impotriva homosexualitatii, facind aluzie la “orgiile homosexuale” din lumea occidentala fascista. Gorky a scris si el asupra subiectului, comentind ca, in timp ce in “tarile fasciste, homosexualitatea distruge tineretul si se raspindeste fara a fi pedepsita”, in tarile in care “proletariatul a ajuns la putere homosexualitatea a fost declarata o crima sociala si e pedepsita aspru”.

La fel, daca in 1918 bolsevicii au pus capat “casatoriilor fortate”, pina in 1932 legislatia impotriva lor a fost abrogata. Deasemenea, daca la inceputul revolutiei bolsevice scolile devenisera responsabile pentru educatia sexuala a copiilor, spre sfarsitul anilor 20 educatia sexuala a devenit din nou responsabilitatea parintilor. La fel drepturile parentale. In primii ani ai revolutiei bolsevice copiii fusesera mai in intregime confiscati de la parinti, educarea lor fiind in miinile statului, o practica incetinita spre sfarsitul anilor 20. Reich concluzioneaza ca regresul revolutiei sexuale a dat loc unui autoritarianism moral al valorilor traditionale in Uniunea Sovietica. Reintoarcerea bolsevicilor la valorile morale traditionale a influentat si comunistii francezi care, in anii 30, au respins si ei dogmele marxiste privind familia si sexualitatea, punind accent pe familia franceza ca garantor impotriva revansismului german. La fel, scrie Reich, bolsevicii au influentat gandirea nazistilor si a fascistilor italieni care si ei la rindul lor promovau primordialitatea familiei si casatoriei naturale si a valorilor sexuale traditionale pentru civilizatia europeana.

Dizolvarea familiei

Revolutia sexuala in Uniunea Sovietica a inceput, zice Reich, cu dizolvarea familiei ca institutie. Legislatia tzarista privind familia si casatoria era, aproape cuvint cu cuvint, preluata din Biblie. Sotul avea obligatia sa-si iubeasca sotia ca pe propriul lui trup, sa traiasca cu ea in armonie, sa o ingrijasca si sa o ajute in caz de boala. Sotia era obligata sa-si asculte sotul. Drepturile parentale erau garantate, parintilor recunoscinduli-se dreptul asupra copiilor, sa-i creasca si sa-i educe. Aveau si dreptul sa-i disciplineze in caz de neascultare, ori sa-i trimita la scoala de corectie pentru comportamente extreme ori antisociale. Adolescentii care nu se indreptau in urma masurilor de disciplinare aplicate de parinti puteau chiar fi pusi in inchisoare pina la 4 luni.

Procesul de dizolvare a familiei a fost dureros si haotic. A fost lansat in decembrie 1917 cind Lenin a publicat pamfletul “Despre disparitia familiei”, iar apoi pamfletul “Despre casatoria civila, copii si inregistrarea casatoriilor”. Au fost abolite legile tzariste privind familia, relatiile de familiile si relatiile intre parinti si copii. Barbatii au fost deposedati de pozitia lor dominanta in familie. Sotiei i se acorda dreptul sa-si determine singura numele, domiciliul ori cetatenia. Reich vede in asta dizolvarea de catre bolsevici a autoritatii patriarhale.

Trotsky a discutat dizolvarea familei intr-un pamflet scris de el in 1920. A fost legalizat divortul. La cerere. Casatoria si formarea familiilor nu au mai fost acte publice ci au devenit evenimente pur private. Barbatul si femeia puteau forma o familie fara consimtamintul statului. Ei formau relatiile de familie si ei le dizolvau fara amestecul statului si dupa bunul lor plac. Nu erau obligati sa-si inregistreze relatiile de familiei la oficialitati. Era o practica similara cu parteneriatele civile care au fost legalizate in ultimele decenii in Europa care, insa, trebuie inregistrate pentru a fi recunoscute de catre stat. Parteneriatele bolsevice, insa, puteau fi dizolvate la fel de usor. Daca barbatul nu mai dorea sa traiasca cu femeia putea sa o lase, si ea la fel, fara a invoca nici un motiv special. Familia si casatoria au fost subminate si prin dezincriminalizarea adulterului. Relatiile sexuale cu persoane terte nu erau interzise. La despartire barbatul nu avea obligatia sa plateasca femeii ajutor social, si nici ea lui.

Adolescentilor li se permitea sa locuiasca in comunitati special desemnate pentru viata in comun unde libertatea sexuala le era oferita. In colectivele sexuale, cum le numeste Reich, nu existau inhibitii sexuale. Nu existau parinti ori autoritati care sa spuna tinerilor ca relatiile sexuale impun si restrictii si responsabilitate din partea partenerilor. Familia a fost abolita pentru ca asa o ceruse Marx, un obiectiv primordial al revolutiei sociale, zicind el, fiind abolirea familiei. Viata sexuala in comunitatile pentru tineri devenise atit de dezorganizata incit Lenin o numi-se, la un moment dat, “haotica”. Relatiile lor sexuale transformasera Uniunea Sovietica, zicea el, intr-o “casa de toleranta de tip burghez”. Noua normativitate a relatiilor sexuale la tinerii bolsevici “nu are nimic in comun cu libertatea de a iubi asa cum noi comunstii o intelegem” zicea Lenin, adaugind ca revolutia sexuala s-a dovedit a fi un adevarat “dezastru pentru multi baieti si fete”.

Reabilitarea casatoriei

Declinul casatoriei si familiei a inceput sa-si revina dupa 1925. A fost initiata o noua legislatie privind familia si casatoria, justificata datorita consecintelor dezintegrarii sociale a primilor ani dupa revolutie. Propaganda bolsevica a demarat actiuni in favoarea familei. Tinerilor care locuiau in colective sexuale a inceput sa li se spuna despre bolile venerice, iar fetelor li se spunea ca avortul nu e sanatos, implica riscuri, si ca e mai sanatos pentru o femeie sa nasca decit sa avortze copilul nenascut. Femeile trebuiau sa faca cereri pentru avort, iar comisii speciale trebuiau sa le aprobe.

Cinematografia sovietica a venit si ea in sprijinul familiei traditionale. S-au produs filme care elogiau familia conventionala. De un succes deosebit s-a bucurat filmul “Viata privata a lui Peter Winogradow” care portretiza fericirea vietii de casnicie. Pravda, ziarul comunistilor sovietici, a lansat si ea o serie de articole cu titlul “In Uniunea Sovietica familia este un lucru grandios si serios”. Comentarii de tipul “doar un om dedicat familiei poate fi un bun cetatean sovietic” au fost publicate in revistele pentru tineri. Notiunea ca familia ori casatoria sunt institutii burgheze a fost contracarata. Iar rolul sexualitatii in viata de familie a fost diminuat, rolul principal fiind atribuit dragostei. Comentariile din presa accentuau notiunea ca la “baza familiei trebuie sa fie dragostea nu satisfacerea unor nevoi sexuale”. Se accentua abstinenta, monogamia, si relatiile sexuale naturale si normale.