“ACCIDENTUL” PROFITABIL SI “OPORTUN” AL PATRONULUI HEXIPHARMA si multimea de INTREBARI fara raspuns. CUI FOLOSESTE ELIMINAREA LUI DAN CONDREA? (video)

23-05-2016 23 minute Sublinieri


CUI FOLOSESTE MOARTEA LUI DAN CONDREA?

  • Cotidianul:

Ion Spanu: Accident, sinucidere sau crimă? Moartea lui Condrea – întrebări obligatorii care-şi aşteaptă răspunsuri clare

Indiferent care va fi rezultatul anchetei despre moartea lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, un lucru este clar: mulţi sînt cei care l-ar fi vrut mort, astfel încît toate dedesubturile afacerii cu dezinfectanţi să fie închise pe vecie printr-o procedură clasică: mortul e de vină pentru toate faptele.

În acest moment, la numai cîteva ore după producerea accidentului, orice variantă trebuie să fie luată în considerare: accident, defecţiune tehnică, şoferul sub influenţa unor substanţe halucinogene, sinucidere sau crimă. Orice omisiune nu va face altceva decît să adîncească suspiciunile opiniei publice, care deja manifestă o mare neîncredere în rezultatul final al anchetei, avînd în vedere alte anchete controversate din ultimii ani, cum ar fi cazurile Dumitru Tinu, Mihai Erbaşu, Florian Anghelescu şi, dacă vreţi, Elodia Ghinescu.

Informaţiile oficiale despre accident sînt cunoscute, fiind difuzate de toate televiziunile de ştiri. Le puteţi citi şi pe cotidianul.ro, acestea fiind publicate în regim de update în timp real. Singurele certitudini sînt că accidentul a fost anunţat la ora 18:45 şi că şoferul a fost declarat decedat de medicii sosiţi la faţa locului.

Dacă acest accident s-ar fi petrecut acum cîteva luni, înainte de izbucnirea scandalului Hexi Pharm, totul ar fi fost judecat în limitele uneia dintre tragediile de pe şoselele noastre, în care anual cad victime aproape 3.000 de persoane. Aşa, însă, ducîndu-se discuţiile mai mult pe terenul unei sinucideri, apar mult mai multe probleme, unele care pot fi simple speculaţii, iar altele care sînt suspiciuni îndreptăţite.

Noi vom încerca să punem laolaltă informaţiile care nasc în acest moment marile semne de întrebare şi care, în interesul tuturor, mai ales al autorităţilor, trebuie să-şi afle un răspuns cît mai rapid şi convingător:

1. Dan Condrea se ducea să-şi ia fiica de la fosta soţie. Fetiţa de 10 ani îşi petrecuse toată ziua alături de mama sa. Dan Condrea a fost căsătorit cu Laura, de care a divorţat în anul 2011 după un divorţ cu scîntei. În final, judecătorii au decis ca fetiţa să rămînă în grija tatălui, iar mama să plătească o pensie alimentară de 3.000 euro! Pînă ieri, Dan Condrea era logodit cu Uliana Ochinciuc, o moldoveancă de peste Prut, care este asociat minoritar la Hexi Pharma Co. SRL, cu un procent de 6,25%. ÎNTREBARE: De ce să se sinucidă Dan Condrea tocmai în drumul către fiica sa care-l aştepta s-o ducă acasă?

2. În privinţa femeii care l-a identificat pe Dan Condrea „după haine”, în primele ore au fost difuzate infromaţii contradictorii. Pe de o parte, s-a spus că identificarea a fost făcută de fosta soţie, aceasta fiind anunţată de tragedie, conform declaraţiei publicată de Cătălin Tolontan, de şoferul lui Dan Condrea de la firmă. Pe de altă parte, ziarul „Libertatea” scrie că actuala logodnică ar fi făcut identificarea, relatînd chiar un episod şocant, în care agentul de circulaţie prezent la faţa locului a auzit că telefonul lui Dan Condrea suna şi a apelat acel ultim număr! I-ar fi răspuns Uliana, care ar fi venit apoi la faţa locului pentru identificare. ÎNTREBĂRI: Cine e persoana care a făcut recunoaşterea? Cine a anunţat-o?

3. În primele momente, mi-am exprimat opinia că, la fel ca în alte cazuri controversate, vor apărea persoane care vor declara că l-au văzut pe Dan Condrea abătut şi că l-au auzit vorbind despre „dispariţia” lui, citind mesajul printre cuvinte. Aceste persoane au apărut! O vecină spune că l-ar fi văzut „abătut” şi chiar că i-ar fi spus „Mai bine mă omor decît să fac puşcărie”! ÎNTREBARE: Cine a reuşit în primele ore să afle aceste lucruri pentru a le livra opiniei publice; fac parte dintr-un scenariu de dezinformare sau sînt relatări reale?

4. Conform declaraţiei purtătorului de cuvînt al Poliţiei, există 2 martori: un bicilist şi un şofer. Primul a dat o declaraţie scrisă, dar purtătoarea de cuvînt a spus că nu poate dezvălui ce conţine. Al doilea, şoferul, spune că s-a intersectat cu maşina lui Condrea cu cîteva sute de metri înainte de locul accidentului şi că maşina acestuia ar fi avut 150-160 km/oră. Pe surse, s-a spus iniţial că acest şofer ar fi fost depăşit de Dan Condrea, însă la TV şoferul a declarat că doar s-au intersectat, ceea ce este cu totul altceva. ÎNTREBĂRI: În privinţa biciclistului, de ce nu s-a comunicat opiniei publice ce a declarat? În privinţa şoferului, cum de şi-a dat seama că maşina care gonea cu 150-160 km/oră era chiar a lui Condrea, căci, mergînd în sens contrar, ar fi trecut fulgerător pe lîngă el fără să reţină amănuntele?

5. Maşina a fost ridicată imediat de la locul accidentului, apelîndu-se la nişte localnici pentru a aduna resturile acesteia, dusă apoi în curtea poliţiei, deşi, din imaginile difuzate de televiziuni, afară era încă lumină şi se putea continua cercetarea la faţa locului. ÎNTREBARE: De ce a fost atît de mare graba pentru a lua maşina de la locul accidentului?

6. Se ştie că, în ciuda scandalului imens în cazul dezinfectanţilor din spitale, Dan Condrea a fost lăsat în libertate, deşi în alte cazuri mult mai mărunte s-a dispus arestarea suspecţilor măcar pentru 30 de zile. ÎNTREBARE: Era sau nu filat, în momentul accidentului, de serviciile secrete sau de DOS (Direcţia de operaţiuni speciale) din cadrul MAI?

7. Dan Condrea o anunţase pe fosta soţie în legătură cu ora la care va veni s-o ia pe fetiţă, lucru rezultat chiar din declaraţia Laurei, care a spus că era îngrijorată că întîrzie. Este imposibil ca măcar telefonul lui Dan Condrea să nu fi fost ascultat de echipele de supraveghere, fie cele de la SRI (cazul dezinfectanţilor era deja o problemă de siguranţă naţională, din moment ce preşedinitele Klaus Iohannis anunţase includerea sa pe ordinea de zi a CSAT), fie cele de la Parchet, fie cele de la MAI. ÎNTREBARE: Dacă se ştia exact traseul pe care se deplasa Condrea la acea oră, exista sau nu o echipă de filaj care să-l urmărească?

8. Dan Condrea avea o situaţie familială destul de complicată, cu un copil din prima căsătorie şi unul din relaţia cu Uliana. ÎNTREBARE: A lăsat undeva Dan Condrea un bilet de adio sau un Testament care să descurce moştenirea sa uriaşă care va reveni rudelor apropiate, între care nu va fi logodnica sa pentru că nu erau căsătoriţi legal?

9. Procurorii au transmis pe surse faptul că azi urma să fie chemat la audieri în Cazul dezinfectanţilor. Dan Condrea văzuse că pînă şi patronii de la Colectiv au fost reţinuţi o vreme, după care au fost eliberaţi, urmînd să se anchetaţi în stare de libertate. ÎNTREBARE: De ce să se teamă Dan Condrea de o anchetă, eventual chiar de o arestare preventivă, ştiindu-se că un astfel de proces durează ani de zile?

10. ÎNTREBARE: Există persoane care se temeau de ce ar putea declara Dan Condrea în timpul audierilor? Mai exact, qui prodest moartea lui Dan Condrea?

Acestea sînt primele elemente contradictorii ale acestui accident. În mod cert, în zilele următoare vor apărea multe alte semne de întrebare. Orice răspuns ambiguu nu va face altceva decît să sporească suspiciunile opiniei publice în legătură cu moartea lui Dan Condrea, felului în care s-a făcut ancheta, persoanele interesate ca Dan Condrea să nu spună tot ce ştie.

Totul depinde acum de profesionalismul celor care vor ancheta această moarte suspectă. Procurorul general al României a anunţat că dosarul accidentului va fi preluat azi de Parchetul General, ancheta fiind încredinţată procurorului Romulus Dan Varga, cel care a finalizat Rechizitoriul în cazul Elodiei Ghinescu, în urma căruia nu s-au stins semnele de întrebare nici măcar după sentinţa finală. Reamintim că în acel caz Rechizitoriul a fost trimis în judecată cu acuzarea lui Cristian Cioacă pentru infracţiunea de omor calificat, dar, în cursul procesului, judecătorii au schimbat încadrarea în lovituri cauzatoare de moarte!

Ancheta nu trebuie să lase în urmă întrebări nelămurite, căci în Dosarul dezinfectanţilor este vorba despre un caz cu implicaţii majore ale unor instituţii ale statului, persoane cu funcţii înalte, sume uriaşe de bani transferate în bănci din străinătate.

Accidentul lui Condrea îşi aşteaptă răspunsurile

Evenimentul Zilei informează că Parchetul General preia, de luni dimineaţă, ancheta privind accidentul rutier în care şi-a pierdut viaţa patronul Hexi Pharma, Dan Condrea. Procurorul care va investiga acest dosar este Romulus Varga.

“Cercetarea a fost reluată dimineaţă. La faţa locului a venit Institutul Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române, care este cel mai înalt nivel al ştiinţei poliţieneşti. Este vorba de o cercetare şi nu ar fi bine comentăm, însă indiciile sunt foarte puternice în acest sens, că este vorba de acea persoană (n.r. Dan Condrea). Există o metodologie de cercetare, iar poliţiştii au efectuat cercetarea pas cu pas. Ea a fost preluată dimineaţă cu resurse superioare. Vreau să vă asigur că ceea ce fac anchetatorii este profesionist. Nu este o problemă deosebit de complicată”, a spus Augustin Lazăr, Procurorul General al României, citat de jurnaliştii de la cotidianul mai sus menţionat.

Augustin Lazăr mai precizează că în cazul accidentului se vor face cercetări pentru ucidere din culpă. De asemenea, Augustin Lazăr susţine că nu sunt indicii că ar fi existat o supraveghere tehnică.

“De regulă, în cazul unui accident soldat cu moartea persoanei în cauză se face cercetare pentru ucidere din culpă, pentru a se vedea circumstanţele în care a survenit decesul. Dosarul va fi preluat la Parchetul de pe lângă ÎCCJ şi va fi instrumentat de biroul de urmărire penală, urmând a se vedea care dintre procurori va instrumenta dosarul.Cu referire la procedele tehnice de supraveghere se ştie că nu sunt publice. Ele sunt luate de procuror, dar pot exista şi alte măsuri în afară de filaj. Faptul că un anume procedeu tehnic a fost în aplicare la un moment dat este făcut public de procuror cam la sfârşitul instrumentării dosarului. Însă nu sunt indicii că ar fi existat o supraveghere tehnică”, a explicat procurorul general.

Dan Condrea ar fi trebuit să fie audiat astăzi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, luându-se în calcul şi varianta reţinerii, au declarat surse judiciare pentru agenţia News.ro, citate de jurnaliştii de la EVZ.

Anchetatorii au reuşit să-l identifice pe Condrea după actele găsite în maşină, dar şi cu ajutorul fostei soţii, care i-a recunoscut hainele.

Conform unor martori, maşina în care s-a aflat Condrea rula cu aproximativ 150 km/oră.

Anchetatorii mai spun că cel mai probabil Dan Condrea nu folosea centura de siguranţă, pentru că a fost găsit lângă maşină. Urmează o serie de expertize tehnice care ar putea elimina sau întări ipoteza că accidentul s-a produs din cauza unei defecţiuni a autoturismului. De asemenea, cei doi martori sunt audiaţi de anchetatori pentru a reconstitui ultimele clipe înainte de producerea tragediei.

”Luăm în calcul orice ipoteză. Autoturismul a fost sigilat. Este vorba de un bărbat de 39 de ani, conform documentelor găsite în afara autoturismului. Nu putem confirma identitatea acestuia, urmează proba ADN. Șoferul era decedat când au ajuns poliţiştii la faţa locului. O femeie a venit pentru a-l identifica. Există doi martori, un biciclist şi un şofer care a fost depăşit de victimă. A fost audiată o persoană, urmează cealaltă persoană. Evenimentul a fost sesizat la 18,47. S-a efectuat cercetarea la faţa locului. Expertiza auto urmează să stabilească viteza cu care rula şi alte detalii care ar putea duce la cauza accidentului. Luăm în calcul şi varianta sinuciderii”, a adăugat oficialul IPJ Ilfov.

Ancheta în cazul accidentului în care a murit patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, continuă. La locul impactului poliţiştii ridică probe, iar în acest moment are loc autopsia cadavrului. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), de acelaşi procuror care anchetează şi dosarul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, precizează jurnaliştii de la Adevărul.

Dosarul privind accidentul a fost preluat de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. „În cauză s-a dispus efectuarea necropsiei, urmând a se dispune efectuarea unei expertize tehnice auto pentru stabilirea dinamicii şi a împrejurărilor producerii accidentului, autoturismul fiind ridicat şi transportat la sediul organelor de poliţie în vederea efectuării de cercetări”, se mai arată în comunicat.

„Din primele verificări şi acte efectuate a rezultat că, la data de 22 mai 2016, ora 18:30, în timp ce conducea un autoturism marca Opel din direcţia Buftea către Corbeanca, conducătorul auto a ieşit în afara carosabilului, izbindu-se violent de copacii de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto”, explică anchetatorii.

Conform jurnaliştilor, Augustin Lazăr, procurorul general al României, a precizat luni dimineaţă că în cazul privind scandalul dezinfecatnţilor nu era nevoie de un filaj iar ancheta in scandalul dezinfectanţilor nu va fi îngreunată. „Avem resursele necesare. Ancheta nu va fi împietată de faptul regretabil al accidentului care s-a produs”.

Ancheta la faţa locului continuă. Poliţiştii veniţi luni de dimineaţă la faţa locului au evaluat din nou întreaga zonă unde şi-a pierdut viaţa Dan Condrea şi au refăcut măsurătorile cu părţile componente ale maşinii care nu au fost luate în calcul de colegii lor de la IPJ Ilfov, cei care au făcut primele cercetări, duminică seară. Oamenii legii beneficiază şi de un laborator criminalistic mobil care îi ajută să poată recolta mai uşor probele de la locul accidentului, precizează jurnaliştii de la Adevărul.

Paznicii complexului rezidenţial în care locuia Dan Condrea au declarat, pentru Digi24, că bărbatul a plecat de acasă în jurul orei 17.00 şi că părea nervos şi supărat. Tot paznicii au confirmat că patronul Hexi Pharma a plecat cu un autoturism pe care nu-l conducea în mod obişnuit.

Procurorul Alexandru Lele spune că ar trebui luată în calcul şi determinarea sinuciderii.

Reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii spun că patronul Hexi Pharma, Dan Condrean nu era filat în momentul accidentului în care şi-a perdut viaţa, acest lucru fiind interzis în urma unei decizii a Curţii Constituţionale. „Conform deciziei CCR, SRI nu mai poate asigura supraveghere operativă pentru dosarele de urmărire penală, în concluzie SRI nu are cum să fi făcut filaj domnului Condrea”, spun reprezentanţii instituţiei, mai scriu jurnaliştii.

Făcut zob, autoturismul a fost dus, încă de duminică seara, la Poliţia Ilfov pentru a fi supus unei expertize. În urma impactului, motorul maşinii a zburat la aproximativ 30 de metri de locul impactului. Maşina a fost ridicată de poliţişti şi dusă pentru a fi expertizată, informează Adevărul.

Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a declarat că patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, ar fi urmat să fie audiat luni în dosarul privind dezinfectanţii diluaţi şi că “s-ar fi întâmplat mai multe lucruri”, informaţii pe care Dan Condrea le-ar fi ştiut, scriu jurnaliştii de la Gândul.

“În ultimele cateva zile organele judiciare, sub coordonarea procurorilor, au ridicat mai multe documente, contracte de vânzare-cumpărare încheiate de fimă cu spitalele din Bucureşti şi din împrejurimi. Astăzi se putea evalua şi se va evalua care este prejudiciul în acest caz. Era imineantă chemarea celui în cauză pentru a i se aduce la cunoştinţă învinuirea. Se puteau lua măsuri preventive. Există indicii că astăzi urma să fie audiat şi se puteau întâmpla mai multe lucruri.

Cei implicaţi în cauze ştiu întotdeauna ce urmează să se întâmple”, a declarat Procurorul General al României, Augustin Lazăr la sediul Parchetului General.

Jurnaliştii citează surse judiciare care au declarat pentru Mediafax că datele preliminare ale anchetei privind accidentul în urma căruia omul de afaceri Dan Condrea a decedat ar arăta că este vorba despre o sinucidere.

”Anchetă în cazul morţii lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma. Legiştii au terminat necropsia.Vor fi făcute teste ADN. Ce spune procurorul general, Augustin Lazăr”, titrează România Liberă.

Medicii legisşţti au finalizat necropsia, însă rezultatele vor veni în câteva zile. Procurorii au cerut însă şi un test ADN, pentru stabilirea cu exactiate a identităţii şoferului implicat în accident, precizează cotidianul.

Conform jurnaliştilor, Procurorul general al României, Augustin Lazăr, susţine că, în cursul acestei zile (luni n.r), Dan Condrea urma să fie audiat şi tot acum urma să se stabilească prejudiciul. Mai mult, dosarul accidentului va fi preluat de Parchetul General, Secţia de Urmărire Penala şi Criminalistica din cadrul Parchetului ICCJ, deoarece are mai multe resurse.

Referitor la faptul că Dan Condrea ar fi fost urmărit de persoane din cadrul Parchetului General, Lazăr spune că aceste detalii ar putea să le dea doar procurorul de caz şi numai în momentul şi dacă acesta consideră că este necesar să facă publice aceste date.

Jurnaliştii citează SRI referitor la posibilitatea unui filaj din partea serviciului. ”SRI nu avea dreptul legal să-l urmărească pe domnul Dan Condrea. Avea dosar deschis de Parchetul General, iar Curtea Constituţională a hotărât ca SRI să nu mai lucreze în dosare penale”, au declarat surse din serviciu pentru România Liberă.

Poliţia ia în calcul varianta sinuciderii în cazul accidentului omului de afaceri Hexi Pharma, Dan Condrea, cel care a murit duminică seară, informează Jurnalul Naţional.

  • Antena 3:

Mașina lui Dan Condrea a fost ridicată în timp record de polițiști. Jurnaliștii, împiedicați să se apropie de locul tragediei

Un detaliu care alimentează dispariţia suspectă a lui Dan Condrea este faptul că maşina a fost ridicată în timp record de poliţiştii sosiţi la locul accidentului. Mai mult decât atât, echipele de filmare nu au fost lăsate să se apropie de perimetru nici după ce s-au încheiat cercetarile, așa cum se întâmplă în mod normal în cazul unui accident.

Poliţiştii primeau ordine prin staţie să nu lase niciun reporter să se apropie de mașina distrusă fiind anunțați că urmează să vină reprezentanții Ministerului de Interne.

[…]

Noi imagini cu mașina lui Condrea înainte de accidentul fatal

Noi imagini cu mașina lui Dan Condrea înainte de accidentul rutier fatal au fost difuzate, luni, de Antena 3.

Potrivit datei care apare pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zona în care a avut loc accidentul, mașina este filmată duminică, la ora 18.28, cu mai puțin de jumătate de oră înainte de tragedie.

[…]

Tudorel Butoi, cunoscutul psiholog criminalist, a vorbit pentru miscareaderezistenta.ro  despre ipotezele luate în calcul după accidentul mortal în care a fost implicat duminică seara patronul Hexi Pharma. Sinucidere, defectiune tehnica sau reglare de conturi? Psihologul Butoi consideră că primordial în desfășurarea anchetei este stabilirea exactă a identității cadavrului. Era patronul Hexi Pharma la volanul mașinii care s-a izbit de copac? Ipoteza fantastica: era Dan Condrea la volanul maşinii? „Vorbim de un caz extrem de complex provocator din punct de vedere profesional pentru criminalişti şi, în general, pentru actul de justiţie. Speţa fiind complicată cuprinde personaje, instituţii şi prejudicii toate uriaşe a unor sume fabuloase de bani. Acest caz se amplifică prin decesul acestui Condrea Dan care ne dă posibilitatea şi, în special, omului inteligent al sec XX să reflecteze asupra unor supoziţii mai variate. Să o luăm aşa de la supoziţia fantastică, care ar pune în discuţie o substituire de persoană în sensul ca decedatul să nu fie acest Dănuț Condrea, ci sa fie altcineva. Cine hrăneşte această suspiciune: miza şi riscul speţei?

Cine hrăneşte această suspiciune: miza şi riscul speţei? Faptul că nu avem decât o recunoaştere  fizică, şi asta făcută de soţie, după haine, şi după actele găsite în teatrul crimei. Pentru criminalişti şi, în special, pentru identificarea medico-legală asta este exact apă de ploaie, tot atât de diluată ca şi dezinfectantul pe care l-a aruncat pe piaţă acest nefericit. Mă opresc aici pentru a mai face câteva dezvăluiri din zona pragmatică. Discut foarte aproape cu o persoană care a lucrat în mediu şi ce-mi spune: <<domnule colonel, cand primeam aceşti dezinfectanţi, culmea ăsta trimitea apa, ce făceau  fetele, că e vorba la nivel de infirmieră, de soră, de spital, mai diluam şi noi puţin ca să facem economie de substanţă din asta şi să nu fie atât de caustică, de penetrantă pe mobilier, pe trusele de scule>>.  Deci, va dati seama ca ani de zile acest baiat a vandut apa si consecintele sunt foarte grave vis-a-vis de legatura de cauzalitate care s-ar putea face intre decesele prin infectiile la care ne referim si firmele in care el arunca acest produs.

Când se va lămuri ipoteza fantastica? 

Deci, ipoteza fantastica se va lamuri in cursul zilei de astazi, cel tarziu maine cand se vor da rezultatele unor activitati criminalistice si medico-legale care ne vor da identitatea certa. Acestea ar fi: analiza ADN, analiza genetica care e mai laborioasa si dureaza cateva zile, ar mai putea fi amprentarea clasica care ar trebui sa se termine pana diseara. Deci, sa nu-mi vanda mie, colonelului Butoi, sa nu-mi vanda povesti pentru ca se ridica impresiunile de pe degetele cadavrului si avem, impresiuni care se compara cu urmele papilare existente in habitatul acestuia. Pe volanul masinilor, pe bordul masinilor,  pe tubul de paste de barbierit , pe orice alte obiecte pe care acest om le-a intrebuintat, fiind in viata, si si a pus mainile pe ele şi atunci facem comparatie. Vreau sa fiu bine inteles: intre impresiunile ridicate la IML de pe degetele mortului si urmele lui papilare din habitatul pe care le-a utilizat si cel mai prost criminalist, repetentul clasei, intr-o jumatate de ora, va da identitatea intre urme si impresiuni.

Cât de plauzibilă este ipoteza sinuciderii? 

Bun, după ce s-a dat ca este Condrea, ca o pată de ulei, se întinde ipoteza sinuciderii. Ia sa vedem ce ar avea ca fundament stiinţific. Pai presiunea psihologica uriasa care exista pe acest individ, nod de retea de escroci criminali care detine date despre persoane, despre modurile de operare, despre documentele acoperitoare. Vorbim şi despre implicatiile unor personaje colaterale care pot veni de oriunde numai de pe lună nu, dar oricum din toate sferele implicate in aceasta poveste si care persionaj nu rezista pentru ca trebuia sa se duca la ancheta la DNA si acolo nu este show, acolo este munca calificata de interogatorii investigative, prezentare de probe.

Nu a rezistat Condrea presiunii psihologice? 

Si acum, din punct de vedere al psihologului criminalist, sunt persoane care rezista unor astfel de anchete pentru ca sunt scoliti, au experienta infractionala, au un echilibru emotional si asa mai departe. Si care nu cedeaza decat in fata probelor. Pe cand alte persoane fragile emotional, psiho-temperamental, avand o labilitate in zona autocontrolului, impovarate poate moral de consecintele faptelor lor nu rezista. Si daca vreti argumente, in acest fel, s-a sinucis si Dumitru Catalin, avocat in cazul Adamescu, aruncandu-se in fata metroului. Nu stiu ce ganduri l-or fi bantuit pe domnul Tinu, nu stiu ce ganduri l-or fi bantuit pe domnul Erbasu, ca a fost foarte insistent, a incercat saracu sa se sinucida in vreo 2-3 moduri pana a reusit sa sara in piscina.

Nici eu nu-mi explicam infatisarea apocaliptica a masinii

Apoi, viteza cu care este vazut de martori oculari, izbirea voluntara de unul sau doi copaci. Lumea nu-si explica si nici eu nu-mi explicam infatisarea apocaliptica a masinii. Pai masina a izbit un copac, ricoseaza intr-al doilea cu 160 viteză, din ce am inteles, dupa care se rastoarna masina vreo suta de metri, se da de-a tumba si pierde din ea tot felul de lucruri: roti, motor, rostogolindu-se. De aia s-a revenit astăzi de dimineata cu echipa de cercetare criminalistica care daca ati sezisat dvs., mie oricum practica imi este cunoscuta, va ridica urme si fragmente de micro-urme cu penseta. Vor fi necesare legaturi de cauzalitate pe locul impactului intre masina si copacii astia, acolo raman urme de stratificare si de destratificare, vopsea, nichelul acesta sare din bare, pelicule de vopsea, cioburi. Toate acestea pentru a putea ca, in mod consolidat, realist, oportun, pertinent sa se intocmeaza acest dosar. Opinia publica si in general toata scena aceasta interesata va dori sa-i insuseasca punctul de vedere al organelor de urmarire penala numai pe probe competente.

Imi aduc aminte ca am cercetat în cauza Ioan Luchian Mihalea 47 de zile tot felul de indivizi pretabili si, in sfarsit, cand am ajuns la nefericitii adevarati faptuitori, nimeni din Bucuresti nu voia sa ne creada, deoarece oamenii aveau o alta scenarita in cap, le trebuia autori de prin lumea cantaretilor, nu voiau niste nefericiti adolescenti.

S-a făcut cercetarea la faţa locului pe repede înainte? 

Eu observ niste opinteli, niste scremete din astea, de a i se da si acestui nenorocit caz aceasta coloratura critica. Eu cred ca ce s-a facut aseara, este un exemplu de cum trebuie sa se faca in toate cazurile: si al nefericitrului care cade cu bicicleta in şanţ, adica lucru calificat, celeritare, promptitudine. Ce sa fac cu masina, s-o las acolo in mijlocul noptii sa cada ploaia pe ea, bruma? Sa-mi umble prin campul faptei fel de fel de neispraviţi? S-a procedat foarte corect.

Sinucidere, reglare de conturi sau defecţiune tehnică? 

Ramân în picioare toate astea când îl identificăm pe acest Dănut Condrea. In momentul în care  a fost Dan Condrea identificat se poate raspunde deci cine este victinma. Cui folosea moartea lui, pentru că moarte înseamna intr-un limbaj şi intr-o accepţiune a fiecaruia dintre noi tacere, ai murit, ai tras fermoarul, deci la revedere. De aia, mie imi placea mai mult, un Marta viu decât un Marta disparut, presupus mort, si asta imi pacea mult mai mult sa existe viu, acest baiat Danut Condrea pentru ca ei pleaca o data cu secretul lor asa cum a plecat si avocatul firmelor Adamescu si asa mai departe. Nu aşa trebuia sa se termine o speta ca asta si niciodata nu trebuie sa se intample asa. Viata este data de Dumnezeu.

  • Inpolitics:

Sorin Rosca Stanescu: O moarte care rezolvă multe

Decesul petrecut în condiții tragice al lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, pune capacul deasupra oalei cu presiune. Nu vom mai afla cine au fost cei care l-au inventat și l-au utilizat pe post de săgeată. Nici cine a beneficiat de grosul câștigurilor ilegale Hexi Pharma, înregistrate în nu mai puțin de 12.000 de contracte cu statul. Unde au ajuns banii scoși peste graniță? Este una dintre cele mai convenabile morți.

Deputatul Sebastian Ghiță, membru al Comisiei de supraveghere a activității SRI, s-a angajat să depună toate diligențele necesare pentru a afla, în mod oficial, cum a decurs filajul patronului de la Hexi Pharma. Cum s-a văzut acest straniu accident prin ochii filorilor. Dar de unde știe acest membru al Comisie de supraveghere SRI că de filaj s-a ocupat această instituie și nu altă? Aflasem parcă, în urma deciziei Curții Constituționale, că de asemenea act de supravegere urmau să răspundă procurorii, utilizând alte servicii decât cele asigurate de SRI. Pe de altă parte, dacă cineva a defectat sistemul de frânare al autoturismului, la filaj nu se poate descoperi nimic în acest sens. Va fi, cel mult, o imagine în care mașină a luat-o, pe neașteptate, razna.

Ipoteza sinuciderii este cea mai convenabilă. Partenerii săi, cei din umbră, se spală în felul acesta pe mâini, fără că nimeni să mai facă săpături pentru a ajunge vreodată la ei. Dacă este real că Hexi Pharma a funcționat ca o societate acoperită SRI, și acest dosar se închide. Instantaneu.

Cu totul altfel ar sta, însă, lucrurile, dacă o anchetă profesionistă ar exploata scenariul asasinării lui Dan Condrea. Al eliminării acestuia. Atunci ar putea fi făcute cercetări. Ar putea fi identificate conexiunile constante ale lui Condrea pe parcursul ultimilor 20 de ani. Ar putea fi luată urma banilor. Și, în final, ar putea fi chiar recuperată o parte din prejudiciu.

Sunt argumente plauzibile, pentru început, care susțin ambele ipoteze. Asasinat sau sinucidere. În ceea ce privește sinuciderea însă, este extrem de greu de presupus că un părinte care gonește pentru a-și recupera fata de la fosta soție, știind că este așteptat în acest scop de o copilă de numai zece ani, decide să-i provoace un șoc psihologic uriaș și iremediabil, sinucigandu-se în drum spre ea. Și probabil fosta soție știe ce spune atunci când afirmă ca Dan Condrea nu era omul care să se sinucidă. (Sorin Roșca Stănescu)

Bogdan Tiberiu Iacob: Scandalul Hexi Pharma: Cercul se stringe. Al cui cap sta sa cada?

Puțini sunt cei care să nu știe legendarul banc ceaușist în care, intervievat de un ziarist occidental, dictatorul admite, relaxat, că în România nu se mai livrează alimente, căldură, medicamente etc, dar ”pînă acum nu a murit nimeni din asta”. Scîrbit, într-un final, reporterul întreabă ”Dle, președinte, dar cu cianură ați încercat?”. Trei decenii mai tîrziu, scandalul dezinfectanților ne aduce periculos de aproape de momentul ”cianură”. Și de a ne oferi un motiv serios pentru a-l considera drept cel mai mare scandal de corupție din istoria României.

Scandalul Hexi Pharma este, în opinia noastră, mai mare decît afacerea Skoda, decît Flota ori Țigareta 2, decît scandalul ANRP și altele, cuantificate în zeci și sute de milioane de euro. Asta pentru că Hexi Pharma se cuantifică în zeci de mii de vieți retezate ori mutilate. Un buboi care stătea să izbucnească de mulți ani – a și făcut-o în cîteva rînduri, dar a fost stins rapid și precis – și care, de această dată, dă semne că nu se va mai opri cu una, cu două.

Că se fură la cîntar, că se plătește un produs mai scump decît face e una, dar să trimiți oamenii la moarte cu bună știință, diluînd de zeci de ori dezinfectanții din spitale, aste e strategie de lagăr.

Asta e, cu adevărat, ”cianura” lui Ceaușescu.

Aflăm azi, cu stupoare, că, despre o asemenea problemă ucigătoare la propriu, SRI a trimis cîteva informări leșinate pe la factori de decizie de mîna a 14-a, cînd, de fapt, cu un raport gen Hexi Pharma directorul SRI ar fi trebuit să zboare în dinți direct în CSAT.

Scandalul infecțiilor din spitale nu e de ieri, de azi.

Încă de la finele anilor 90, bunăoară, românii aflau, cu stupoare, că marele realizator TV Iosif Sava murise cu zile în urma unei infecții nosocomiale. A fost momentul să transpire în presă că fenomenul, de fapt, nu era cîtuși de puțin izolat.

În 2007, ziarul ”Gîndul” relata că România lipseşte cu desăvârşire din statisticile privind infecţiile nosocomiale pentru că, pur şi simplu, la noi, astfel de îmbolnăviri nu sunt raportate de către spitale, în timp ce ţările UE consideră infecţiile nosocomiale o mare ameninţare. Potrivit unui raport al Centrului European al Bolilor Transmisibile, anual, aproximativ 3 milioane de persoane din UE se „aleg” cu o infecţie asociată îngrijirilor medicale, iar în jur de 50.000 de persoane mor din această cauză.

Prof. dr. Molnar Geza, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, declara pentru ziar că în țările dezvoltate, raportările acestor îmbolnăviri sunt între 5 şi 8% din numărul celor trataţi în spitale și ajung chiar, în unele secții, la 8-15% din numărul celor trataţi.

Una peste alta, e un exercițiu periculos să calculezi dimensiunile dezastrului real la noi, cu dezinfectanți-apă de ploaie.

Aproximativ în aceeași perioadă în care Hexi Pharma începea sarabanda năucă a contractelor în serie cu statul, acum vreun deceniu, încă nu se stinseseră ecourile altui scandal de proporții, e vorba de ața chirurgicală otrăvită cu Bacillus Cereus, importată în sute de spitale autohtone de escrocul Sorin Beraru, printr-o firmuliță obscură, înregistrată într-un off-shore. Oameni au murit, Beraru e liber și bogat.

A urmat scandalul gripei aviare, cînd, iarăși, a ieșit la iveală că se foloseau dezinfectanți ”importați” din Dunăre, dar pe bani grei.

În toate cazurile, rețeta e similară, un personaj agreat de anumite structuri, o firmuliță anonimă și înregistrată pe afară, și o explozie de contracte cu statul, cel mai adesea fără licitații. Dar cu spate puternic, politic ori de altă natură.

Scandalul Hexi Pharma are șanse, cum spuneam, să nu se mai stingă cu una cu două. Nu că nu s-ar face eforturi.

Se vede cu ochiul liber cum factori importanți încearcă să aplice metoda ”Țigareta 2, grație unor coincidențe stranii.

Ca și Hexi Pharma, mega-scandalul Țigareta 2 a izbucnit în luna aprilie, într-un an, 1998, în care aveam campionat mondial de fotbal, tot în Franța și tot cu începere pe 10 iunie. Și tot cu participarea echipei României. Dacă pe tot parcursul lunii mai arestările, anchetele și dezvăluirile de presă s-au ținut lanț, odată cu venirea verii și startul campionatului lucrurile s-au potolit rapid, facilitînd mușamalizarea afacerii. Calificarea naționalei în optimi a abătut atenția românilor de la țigările lui Truțulescu.

E posibil să se întîmple la fel; totuși, se observă de această dată, în mod straniu, o rezistență neașteptată, mai ales a presei, la mușamalizare.

Și se observă foarte limpede spaima, la nivelul celor mai multe structuri ale puterii.
Ca niciodată, SRI e băgat în corzi.

Inclusiv de oameni care și-au făcut cariere ”cîntînd” serviciul lui Coldea.

De la Sorina Matei  pînă la Digi 24 ori TVR, se vede că ceva se întîmplă, și solidaritatea pro-SRI nu mai funcționează.

De fapt, între ipotezele de culise se numără și cea potrivit căreia de declanșarea scandalului nu e străin un alt mare serviciu secret. Unul care abia așteaptă să-și ia revanșa în fața SRI, după niște lovituri grele încasate în ultimii ani de la binomul SRI-DNA. (Asta nu face mai puțin penibilă tentativa lui Moise Guran de a arunca afacerea în cîrca SIE)

La ultima conferință de presă, de la Cotroceni, Klaus Iohannis s-a văzut înghesuit cu întrebări incomode legate de scandalul dezinfectanților de către, practic, toți intervievatorii.
Lucru rar.

Iar răspunsurile sale de-a dreptul iritante s-au văzut sancționate ulterior de întreaga presă.

Președintele încearcă – amar joc de cuvinte – să se spele pe mîini în scandalul dezinfectanților, dar ținînd, totuși, partea SRI, care și-ar fi făcut datoria.

Încă un semn că panica e mare în acest scandal în care nimic nu se derulează în mod ”tradițional”.

Dezvăluirile vin din partea unui ziar de sport – felicitări echipei Tolo & comp. – și nu de la o gazetă de investigații.

DNA se precipită să anunțe că nu e treaba sa să facă anchete în domeniul medical.

Parchetul General refuză să deschidă vreo anchetă, inițial, iar mai apoi să pună sub acuzare patronul Hexi Pharma.

Organele statului par complet depășite de situație, informația privind diluarea ba se confirmă, ba nu.

Președintele tace.

Fostul președinte și foști premieri acuză SRI că nu i-a informat.

SRI susține contrariul, dar refuză să o și probeze, desecretizînd documente.

Comisiile de Sănătate nu suflă o vorbă.

Comisia SRI refuză să se întrunească și să ceară audierea capilor SRI, dar cere – pe ce bază, odată ce nu s-a întrunit? – un raport privind informările respective.

Raportul sosește, dar mai degrabă incriminează serviciul decît să-l disculpe. Perla documentului e informația că SRI continua să achiziționeze produse Hexi Pharma în paralel cu trimiterea de informări privind nereguli comise de firmă.

Aflăm, în final, că SRI a anulat contractul cu Pharma undeva, după luna februarie a.c., după ce ar fi observat niște ”neconcordanțe”.

Foarte interesant de remarcat, pe 20 aprilie, directorul SRI, Eduard Hellvig, a acordat, brusc, un interviu ”Evenimentului zilei” deși presa fusese înștiințată anterior că șeful serviciului nu va da interviuri în anul electoral. În el, Hellvig aruncă săgeți clare spre Florian Coldea, vorbind de necesitatea limitării mandatelor șefilor din servicii la maxim 10 ani, Ori, Coldea e singurul care are 11 ani de mandat în acest moment. ”Prea multă putere, întinsă pe foarte mulţi ani, poate dăuna democraţiei” spune Hellvig. Și mai sugerează el că, în România, puterile statului nu prea ar conlucra întru binele cetățeanului, ba chiar dimpotrivă. Și că nici SRI nu prea ar fi acționat în serviciul cetățenilor, pînă la venirea sa în funcție.

Un interviu misterios și de-a dreptul exploziv prin conținut, așa cum îl etichetam și la vremea respectivă, într-un material.

Cinci zile mai tîrziu, exploda scandalul Hexi Pharma, care pare să aibă rădăcini foarte adînci în interiorul SRI (s-a vorbit chiar că firma aparține serviciului, iar Tăriceanu a spus public că în scandal e implicat un serviciu secret). Iar faptul că Florian Coldea deja e implicat, prin vărul George Coldea, într-o firmă medicală abonată la contracte cu spitalele de la noi nu e în măsură să ușureze problemele de imagine ale serviciului.

Privind scandalul de sus, se poate observa o coalizare a mai multor forțe împotriva SRI, de parcă ar exista teama că șrapnelul exploziei i-ar putea atinge pe toți, dacă nu pun distanță.

Explicația e simplă: dacă ancheta merge mai departe și se stabilește oficial că SRI nu și-a făcut datoria, chiar și la pachet cu alte autorități ale statului, pasul următor va fi ucigător: în România se vor declanșa mii, poate zeci de mii de procese civile cu solicitări de despăgubiri consistente.

GSP relata deja, vineri, cazul unui tînăr infectat în spital care a primit despăgubiri de jumătate de milion de euro de la un spital băcăuan pentru o infecție contractată în 2008.

Ce se va întîmpla dacă se va ajunge la despăgubiri totale de cîteva sute de milioane ori chiar miliarde de euro? În ce scandal de imagine va fi tîrîtă la nivel internațional România, țara care a permis să i se transforme spitalele în lagăre de exterminare?

Afacerea dezinfectanților e primul mare examen al procurorilor în lupta cu corupția. Pentru că una e să te ocupi de găinăriile atent ”disjunse” ale unor expirați politic, vechi de cîte un deceniu și soldate cu pedepse amărîte și alta e să înfrunți direct una dintre cele mai puternice și temute mafii din țară, cea din Sănătate.

Un asemenea mega-scandal nu se termină doar cu sancționarea șefilor unei structuri a statului, considerată responsabilă.

Un asemenea scandal se poate solda cu dizolvarea ei.

Pînă cînd Justiția va limpezi lucrurile, de voie ori forțată de presiunea opiniei publice, e limpede că cercul se strînge, încet-încet.

Și că e imperios necesar să cadă un cap greu, pentru a mai detensiona situația.
Al cui cap stă să cadă? (Bogdan Tiberiu Iacob)

Protagonistul celei mai grave dezvăluiri de presă de după aderarea României la UE iese din scenă. Asta e singura certitudine în acest moment: nu-l vom mai vedea pe patronul Hexi Pharma. Cinic vorbind, nici nu mai contează dacă în mașina care s-a făcut praf duminică seară era el sau altcineva.

Dispare, astfel, omul care deținea informații esențiale privind atentatul sistematic comis în ultimii ani asupra unei întregi țări.

Dacă, în urmă cu câteva luni, cineva ne-ar fi spus că în România are loc un experiment diabolic, că mii de oameni mor cu zile pentru că substanțele cu care sunt dezinfectate sute de spitale nu au nici un efect asupra microorganismelor cu potențial infecțios, am fi zis că așa ceva e posibil doar într-un roman distopic ori într-un film de mâna a treia, din categoria celor menite să sporească anxietățile.

În fapt, populația României a fost nici mai mult, nici mai puțin decât obiectul unei crime în masă, iar statul nostru se cutremură din temelii de când s-a aflat adevărul.

Există trei posibilități mari și late, una mai cumplită decât cealaltă: patronul Hexi Pharma era fie agent străin, fie racolat de un serviciu secret românesc, fie ambele.

Date fiind efectele devastatoare ale afacerii sale, este exclus ca Dan Condrea să fi fost pe cont propriu. Un argument suplimentar în acest sens este că el se găsea la o încheietură a sistemului medical, într-un nod al rețelei de care depinde întreaga societate.

Or, o asemenea încheietură nu este cunoscută decât de persoane care au activat mult timp înăuntrul sistemului și, în plus, nu e lăsată în seama cuiva care, ani de zile, nestingherit, nu schimbă nimic și nu verifică nimic.

1. Dacă era agent străin, înseamnă că serviciul secret care îl racolase are o asemenea influență în România, încât, până acum, SRI nu și-a permis să se atingă de el, sacrificând în cunoștință de cauză viețile a mii de oameni și siguranța națională a țării.

Spun “în cunoștință de cauză” presupunând că rapoartele pe care SRI afirmă că le-a trimis Președinției, Guvernului și autorităților locale începând din 2011 au existat cu adevărat. (Dacă nici această informație nu e reală, statul român este compromis.)

În plus, dacă patronul Hexi Pharma era agentul unei puteri străine, există posibilitatea ca regimul din acea țară să fie complice la moartea a mii de români. Și asta fiindcă e greu de crezut că cei care îl manevrau nu știau că el vinde substanțe ineficiente. (O știa o directoare de spital din Vaslui…) Vă dați seama care ar fi implicațiile?

2. Dacă Dan Condrea era manevrat de un serviciu secret autohton, situația este, poate, și mai dramatică.

Asta ar însemna că, fie pentru a obține fonduri operative, fie pentru că încasau personal sume de bani din profitul firmei Hexi, ofițeri de la cel mai înalt nivel al acelui serviciu îl protejau pe Condrea fără a le păsa că în spitalele noastre se moare programatic.

Mai departe, asta ar însemna că acel serviciu nu se poate auto-regla (cu alte cuvinte, ofițerii de bună-credință au fost neputincioși în a elimina riscul de securitate). Și mai departe, putem să ne gândim că celelalte servicii plătite din bugetul statului fie nu au aflat, fie nu au avut pârghii pentru a curma această crimă națională în serie.

În plan politic, indolența celor care au primit notificările referitoare la Hexi Pharma este un alt semn că statul român nu este calibrat să funcționeze exclusiv în beneficiul cetățenilor săi. A fost nevoie să vorbească un angajat al firmei pentru a face să explodeze butoiul cu pulbere pe care dormeau liniștit mai toți oficialii noștri.

3. Dacă omul dispărut duminică seară făcea un joc dublu (eventual, cotiza și într-o parte, și în cealaltă), atunci șansele să aflăm adevărul se diminuează considerabil, pentru că există un interes “bilateral” în crearea unor perdele de fum și în trimiterea comentatorilor pe tot felul de piste mincinoase.

*

La urma urmei, cea mai tristă constatare a acestor zile este că oamenii tind să nu mai aibă încredere în nimeni.

Asta nu e o noutate – românii sunt obișnuiți cu retragerea din istorie, cu dedublarea întru conservare -, însă, de data aceasta, fenomenul se petrece într-o societate presupus deschisă și liberă, iar falimentul încrederii sociale ar înteți setea de ordine și, la limită, dorul de dictatură.

Asistăm la un test pe care îl dă întreaga suprastructură a României: Parlamentul, care, prin comisiile sale, e dator să cheme la raport serviciile secrete; administrațiile locale, obligate să controleze situația tragică din spitale; președintele, care trebuie să demonstreze că pricepe ceva din realitate și că nu-i e lene să acționeze; guvernul, de la care se așteaptă măsuri concrete în ceea ce privește înnoirea infrastructurii medicale; și, în cel mai înalt grad, serviciile secrete, sau măcar oamenii nemânjiți din aceste structuri, cei care nu doar că știu adevărul, dar înțeleg și mecanismul prin care a fost posibil ca o căpușă introdusă la încheietura potrivită să pună în pericol, pur și simplu, stabilitatea unei țări.

Nu vom afla niciodată câte mii de oameni au murit în acești ani pentru că, dintr-o boală sau alta, de obicei curabilă, s-au internat într-un spital al României.

Nu vom ști câți părinți și bunici operați corect nu s-au mai întors acasă pentru că instrumentarul nu era steril.

Nu vom putea număra în veci copiii internați pentru o pneumonie sau enterocolită care au ieșit în sicrie din secții de pediatrie mizere.

Dispariția omului care cunoștea ramificațiile acestei crime naționale ne spune, încă o dată, că purtăm permanent un dublu război, împotriva răului din interior și a răului din afară, împotriva lăcomiei iresponsabile și a explozibililor pe care unii și alții continuă să ni-i așeze pe la tot felul de încheieturi.

Singura șansă de a rezista e să curățăm ceea ce avem înăuntru, ceea ce ne stă în putere, cât mai grabnic și cât mai adânc, ca o rezecție fără anestezie, cu urlete și leșinuri.

„Cred că există și o a treia variantă, care, din punctul meu de vedere, ar trebui cel mai serios luată în considerare, respectiv determinarea sinuciderii”, a spus Alexandru Lele, fostul procuror din cazul Panait.

„Nu știu dacă e nevoie de teorii ale conspirației” în legătură cu moartea patronului Hexi Pharma, într-un accident de circulație, a spus fostul procuror Alexandru Lele.

„Ceea ce mă miră este faptul că se încearcă găsirea unui răspuns doar din perspectiva a două infracțiuni, fie omor, fie accident din culpă care ar fi urmare a unei idei de sinucidere. Cred că există și o a treia variantă, care, din punctul meu de vedere, ar trebui cel mai serios luată în considerare, respectiv determinarea sinuciderii, pentru că suntem în prezența unei afaceri foarte mari și cel care a decedat a avut un monopol. Ori, un astfel de monopol nu se acordă cuiva doar pentru ochii lui frumoși”, a spus Alexandru Lele, la Digi24.

„În momentul în care o astfel de afacere foarte profitabilă este cedată unei persoane, persoana respectivă este în mod cert ținută sub control și atunci când începe afacerea și când ar avea anumite idei de a se desprinde de cei care au lansat-o”, a adăugat fostul procuror.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Inscenari, facaturi, Razboiul impotriva Romaniei, Servicii secrete, Video

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la ““ACCIDENTUL” PROFITABIL SI “OPORTUN” AL PATRONULUI HEXIPHARMA si multimea de INTREBARI fara raspuns. CUI FOLOSESTE ELIMINAREA LUI DAN CONDREA? (video)

  1. Doamne miluieste! Acum inteleg de ce o asistenta de la Terapie Intensiva de la Judetean, cu care am fost in salon cand am nascut, a avut prima grija sa-si scoata cateterul dupa cezariana, pe cand pe mine doctorita m-a lasat cu el aproape 24 de ore. Ea spunea ca nu ai voie sa-l tii mai mult de 12 ore, pentru ca risti sa te infectezi, dar sigur stia si de alte infectii, de s-a grabit atat de tare. Culmea este ca un anestezist, fost coleg la clubul de parasutism a trecut pe la mine prin salon, dar doctorita mea nu l-a lasat sa-mi scoata cateterul, ci a spus ca il va scoate cel din tura urmatoare si am mai stat ore bune. Eu am ajuns acasa cu o infectie la coloana, care mi-a inflamat vertebrele si abia stateam in picioare si alaptam fetita de pe o perna pe genunchi pentru ca nu puteam sa o tin in brate. Am aplicat comprese cu spirt, inspirata de o scrisoare a Sf. Luca din Crimeea care il sfatuia pe un ucenic sa aplice comprese cu spirt la o oarecare infectie, iar sotul imi storcea puroiul. Cand febra se apropia de 38, beam tone de lichide. Cred ca a durat cam o luna, nu mai tin minte, timp in care asta mica a ajuns de la 3 kg la 4,5 kg, iar la doua luni avea deja 6 kg, cu ajutorul lui Dumnezeu. In orice caz, i-am facut un exudat nazal la asta mica pe la un an si avea stafilococ coagulazo negativ, despre care am citit ca poate supravietui pe aparatura medicala gen catetere. Fetita era purtatoare sanatoasa, dar eu am dus-o sa vad daca nu are streptococ beta hemoliitc, pentru ca avea o eruptie asemanatoare cu cea datorata scarlatinei.

  2. https://www.orthodoxcouncil.org/infographic1

    Nu imi place ca zice ca in ultimii 1200 de ani nu a mai fost. E o intelegere gresita tare, ce da apa la morisca papismului pervers.

    https://www.orthodoxcouncil.org/preparation-of-a-council-a-history

    Nici aici nu imi place, caci are ca referinta marea Schisma, desi asta nu a insemnat decat ca papismul a fost excomunicat ca aparuse ca erezie. Nu s-a schimbat nimic. De unde prostiile false de istorie sinodala din acest text, ce combinat cu fraza dinainte voieste sa dea sugestia ca noi n-am avut sobornicitate dupa Schisma, de la schisma fotiana.

    Sunt niste tinerei cei ce au facut acest site, si e un amatorism crancen in acest site. Mi-e rusine ca ortodox ca atat de marea taina sfanta a sobornostului bisericii noastre este redusa la nivelul unei reclame Coca Cola. Cu toate astea, critic adanc pe nepomenitori, care sunt secta primejdioasa in inima lor.

  3. Unii spun ca n-o muritu’ ci doar ca s-o odihnitu’ (in Venezuela – de, alte posibilitati decat in balada) si ca n-am vazut decat coada pestelui. Asta asa … pt lectura SF.

    Pana la urma, chiar conteaza detaliile?

    http://www.ziuanews.ro/stiri/raisa-agent-secret-dgia-la-hexi-pharma-se-produc-droguri-de-mare-risc-iar-adevaratul-condrea-a-figit-in-venezuela-458206

  4. Tare interesant articolul acela. Si asta: http://www.evz.ro/dan-condrea-a-murit-chiar-in-ziua-in-care-se-implineau-patru-ani-de-la-nunta-sa-cu-uliana-din-republica-moldova.html
    Si frumoasa ciupercuta din imaginea de profil cu efecte halucinogene puternice. Daca nu ma insel, se foloseste la prepararea bauturii numita soma. Cea despre care se vb in “Minunata lume noua” a lui Huxley. Un alt experiment sa fie?

    “Va exista, în cursul generației următoare sau nu foarte departe de aceasta, o metodă farmacologică de a-i face pe oameni să-și iubească robia, creând dictaturi fără lacrimi, ca să spunem așa, și producând un fel de lagăre de concentrare nedureroase pentru societăți întregi, astfel încât oamenilor le vor fi luate libertățile, dar le va plăcea, fiindcă vor fi distrași de la orice dorință de a se răscula, prin propagandă sau spălarea creierelor, sau prin spălarea creierelor îmbunătățită prin metode farmacologice. Și aceasta pare să fie ultima revoluție!”
    Aldous Huxley, la UC Berkley in 1962
    https://pietrelevorbesc.wordpress.com/2015/04/07/minunata-lume-noua/

  5. Aceasta este situatia cea mai logica. Se stie ca era urmarit. Se stie ca era un sofer bun. Poate ca incerca sa scape de ei crezand ca ajunge in urmatoarea localitate. Se pare insa ca erau niste meseriasi care-si cunosteau bine … meseria: http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=751240&title=-martor-o-alta-masina-urmarea-opelul-care-a-intrat-in-copac-

    Sunt extrem de multe elemente confuze in acest caz. Greu de crezut ca se va face lumina cu toate ca au extrem de multe probe (inregistrarile de la multe camere de monitorizare care au surprins traficul cu putin inainte de petrecerea accidentului, urmarirea telefoanelor – ar fi culmea sa se spuna ca nici aceasta nu se facea, mai multi martori etc etc etc).

  6. Mie imi place ca biciclistul, asa cum am citit undeva azi, era in zona sa faca fotografii.

    “Martora susține că, la aproximativ o oră după producerea accidentului de pe șoseaua Buftea-Corbeanca, a fost dusă la secția de poliție împreună cu cel de-al doilea martor ocular al accidentului – un biciclist care făcea fotografii în zonă – unde au dat declarații, fără ca de atunci să mai fie chemată de anchetatori.”

    http://www.evz.ro/soferita-pe-care-a-depasit-o-dan-condrea-inainte-de-accident-dezvaluie-cateva-elemente-care-infirma-ipoteza-sinuciderii.html

  7. Badea e total :)) Si, evident, logic.

    Uitandu-ma la martora si la domnul cu parul alb care tot sabota discursul lui Badea, si in general la toate povestile astea, nu pot sa nu constat uimita (sau sa deduc cel putin) cum isi tes astia neobositi scenariile, retelele, regiile etc.. Sunt uniti, nerusinati, neostoiti. In loc sa-si vada de vietile lor ei modeleaza permanent realitatea intr-un sens de neinteles. Sunt ‘ei’ si ‘restul’. Parazitii si noi. Noi – indiferenti, nauci. Ei – organizati, harnici, mincinosi, determinati. Nu-mi dau seama daca sunt multi sau sunt putini. Dar e clar ca sunt in posturile cheie.

  8. Pingback: MIZELE ASCUNSE ALE SCANDALULUI HEXIPHARMA, acoperite de inscenari lugubre, de tragedii incerte si de mega-“dezvaluiri” tolontane deloc inocente CARE FAVORIZEAZA COMPANII STRAINE (FRANCEZE!), toate invaluite in MUTENIA SUSPECTA A MARILOR INSTIT
  9. Pingback: TOLONTANIADA ANTI-SPITALE ESCALADEAZA EMOTIONAL SI OPORTUN. Pacientul cu ceafa in care colcaie viermii si concluzia noului ministru al Sanatatii: SPITALUL DE ARSI AR TREBUI DESFIINTAT, IAR PACIENTII TRIMISI IN… STRAINATATE! (Video) | Cuvântul Ortod
  10. Pingback: SCANDALUL DEZINFECTANTILOR HEXIPHARMA, O URIASA DIVERSIUNE? Primele teste oficiale de eficienta au aratat ca loturile au fost diluate in NORME LEGALE! | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: ...ȘI DACĂ E ADEVĂRAT? De la sârma găsită în colonul Gabrielei Firea și INTOXICAȚIILE SUSPECTE CU MERCUR SAU ARSENIC ale unor foști miniștri până la CAZUL SORIN CRIVĂȚ, ofițerul acoperit mort în închisoare "cu spume la gură" (
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare