Din partea Manastirii Vatoped. Despre cei care isi aroga titulatura de ”PARINTII DIN SFANTUL MUNTE” si despre asa-zisul vis cu SFANTUL PAISIE AGHIORITUL

3-08-2016 4 minute Sublinieri

VATOPEDI1

Am primit pe e-mail din partea manastirii Vatoped:

Doamne ajută!

Într-un foarte scurt timp au ajuns la cunoștiința noastră o mulțime de poziții îngrijorătoare legate de Sinodul care a avut loc de curând în Creta, unele din aceste poziții fiind puse pe seama Sfântului Munte sau a sfinților legați de acesta. 

Trebuie să facem foarte clar de la început că poziția oficială a Sfântului Munte Athos se manifestă numai prin comunicate oficiale pe canale oficiale a Sfintei Chinotite, în urma sinaxelor (consfătuirilor) acesteia. 

Ținem să facem această precizare pe care o socoteam evidentă, datorită faptului că face vâlvă zvonul conform căruia „Sfântul Munte nu primește Sinodul din Creta”. Această știre este falsă. Există într-adevăr în Sfântul Munte monahi singulari sau chiar mici grupuri nestatornice formate în general din monahi cu tendințe vădit anarhiste care din cauza acestor tendințe au plecat sau au fost expulzați de la așezămintele monahale unde sălășluiau (mănăstiri, schituri, chilii). Aceste elemente își arogă titulatura de „Părinții din Sfântul Munte” încercând astfel să ducă în înșelare sufletele nevinovate iubitoare de Hristos. Nu trebuie ascultați pentru că ascultarea acestora îi va vătăma și pe cei care pleacă urechea și pe monahii respectivi prin validarea drumului greșit pe care se află.

Poziția oficială a Sfântului Munte Athos în privința Sinodului din Creta rămâne, până la noi documente, documentul promulgat de Sfânta Chinotită înainte de lucrările sinodului în care expune amendamentele de rigoare relativ la documentele pregătitoare pentru lucrările sinodului. 

Deci, până la noi documente, Sfântul Munte primește hotărârile sinodului, urmărind cu atenție și răspunzând în privat, încercând să diortosească cu dragoste și discreție anumite probleme legate de acest sinod începând de la procedurile de desfășurare și până la anumite puncte din hotărârile acestuia. Dacă va fi nevoie să răspundem public, o vom face.

Mult mai grav este însă lucrul că anumite puncte discutabile legate de acest sinod sunt folosite într-un mod cu totul și cu totul exagerat sau complet fals pentru a genera schisme, destabilizări și panică în Biserica lui Hristos. 

Suntem total împotriva acestor tendințe anarhice fără discernământ care nu își au locul nici ca mod și nici ca scop, având conștiința că cu ajutorul și darul Maicii Domnului și rugăciunile voastre Sfântul Munte nu suferă deocamdată de un entuziasm nelalocul lui în nicio direcție. De asemenea, poate că ar fi bine să precizăm cu smerenie că părinții din conducerea duhovnicească a Sfântului Munte au o imagine clară a situației atât din punct de vedere informațional cât și duhovnicesc. 

În acest context, dorim să afirmăm sprijinul nostru duhovnicesc plin de dragoste, dar și de trezvie către toți întâi-stătătorii bisericilor ortodoxe și socotim total nepotrivit orice război anarhic dus împotriva persoanei acestora sau împotriva oricărei biserici locale. Sprijinim și încurajăm de asemenea orice dialog, orice critică constructivă făcută cu dragoste, în pace și bună cuviință venită din partea turmei de Dumnezeu iubitoare pe care o îndemnăm să-și ia în serios menirea de creștin, să se lupte pentru înduhovnicirea sa și se roage pentru înduhovnicirea și unitatea tuturor. Nu uitați că sunteți într-un război informațional feroce și cei care poartă acest război sunt în afara și împotriva Bisericii și nu într-insa.

Poate că ar fi bine să menționăm aici, ca smerit sfat duhovnicesc, că o critică, o judecată se vădește a fi de la Dumnezeu dacă:

  1. aceasta conține roadele Duhului Sfânt. Adică este făcută cu dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, înfrânare și are un duh care face bine, nu un duh rău, amar, zdrobitor, violent.
  2. judecata, critica se adresează faptelor, cuvintelor, învățăturilor iar nu persoanelor. Nu putem judeca persoana, după cum ne învață toată tradiția Bisericii. Atacul la persoană nu este de la Dumnezeu, mai ales dacă este însoțit de osândiri și categorisiri ca „eretic” relativ la o persoană înainte ca acea persoană (învățătură) să fie condamnată în sinod. Omul lui Dumnezeu va căuta să nu se pomenească nume să nu vădească persoane în clipa în care judecă, în clipa în care critică o poziție. Omul este chipul lui Dumnezeu și nu poate fi judecat.
  3. Este făcută cu înțelepciune. O crititcă este de la Dumnezeu, izvorul a toată înțelepciunea, dacă este alcătuită temenic, documentat, după mult sfat cu alte persoane duhovnicești. O înșirurire de categorisiri la adresa unei persoane, eveniment sau învățături fără nici un fel de argumentație nu arată duhul lui Dumnezeu, dimpotrivă.

Faceți totul pentru a vă uni cu Hristos și între voi.

De asemenea, în același context am dori să semnalăm iubiților noștri  în Hristos cazul unui „vis” cu „Sfântul Paisie Aghioritul”, chiar dacă blogul care a originat articolul referitor la „vis” l-a șters.

Fraților, Biserica lui Hristos nu se ghidează după vise mai ales în cazul în care acestea apar din surse anonime pe internet și în care „Sfântul Paisie Aghioritul” îndeamnă „Cu toate forțele împotriva Sinodului tâlhăresc din Creta” (!). Datorită faptului că obștea noastră l-a cunoscut foarte îndeaproape pe o durată lungă de timp pe Sfântul Paisie în perioada când ne aflam la Cutlumuș, iar acesta la Panaguda dimpreună cu alți ucenici foarte apropiați ai Sfântului cu care avem relații duhovnicești foarte apropiate (vezi http://asceticexperience.com/portfolio/feast-saint-paisios-held-disciples-photo-report/) putem da mărturie că această „vedenie” este lucrare diavolească. Nu-i dați crezare.

Iubiților, să fim copii cu păcatul nu cu mintea.

Cu mult drag în Hristos,

m.Th.

http://AsceticExperience.com

The presiding priest in the refectory with the icon of St Paisios.

The presiding priest in the refectory with the icon of St Paisios.

*

*

*

*

*

*

*


Categorii

"Marele Sinod Panortodox" (de la Creta - inainte si dupa), 1. DIVERSE, Comunicate, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Parintele Efrem (Vatoped), Sfanta Chinotita (Muntele Athos)

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

83 Commentarii la “Din partea Manastirii Vatoped. Despre cei care isi aroga titulatura de ”PARINTII DIN SFANTUL MUNTE” si despre asa-zisul vis cu SFANTUL PAISIE AGHIORITUL

<< Pagina 1 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pe mine mă nedumirește un aspect. De ce nu ia Sfântul Munte o poziție, de ce nu formulează o critică și lasă loc altora să patineze în gol? Desigur că există extremiști, dar ei își găsesc loc tocmai pentru că există un vid de poziționare care secătuiește.
    Din text eu înțeleg că Sfântul Munte cunoaște în amănunt situația și stă liniștit deocamdată. Nu mi se pare o atitudine mulțumitoare. Există o problemă stringentă sau nu? Trebuie acționat într-o direcție sau nu? Sunt întrebări care rod și vor roade mult până nu se răspunde răspicat la ele. Altfel se creează impresia că altele sunt prioritățile, interesele personale ale fiecăruia.

  2. Cand citesc un mesaj din Sfantul Munte Athos imi dau seama cat de departe sunt de Ortodoxie. Bunul Dumnezeu sa-i lumineze pe cei din cinul monahal si clerul bisericesc ca sa ne poata povatui pe cararea imparatiei.

  3. si daca scrisoarea de mai sus este semnata doar “m. Th.” atunci si ea e de crezut ??? Nu prea cred!

  4. Cu tot respectul cuvenit, ati putea totusi sa fiti un pic mai specifici in ceea ce priveste sursa acestui articol /email ? Link-ul indicat pare a fi o invitatie la plimbare dupa salata in gradina ursului …
    Daca exista o pozitie oficiala, e greu de crezut ca aceasta ar fi ea..

  5. @Bianca, geo:

    Sursa este monahul roman care se ocupa de siteul oficial al manastirii Vatoped ascetic experiences. De aceea este acea trimitere la final. Si intelegem ca a fost autorizat sa exprime acest punct de vedere in numele manastirii.

  6. 24. Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa.
    25. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus.
    26. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina.
    27. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină?
    28. Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim?
    29. El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul.
    30. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea.

    36. După aceea, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămureşte-ne nouă pilda cu neghina din ţarină.
    37. El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului.
    38. Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar neghina sunt fiii celui rău.
    39. Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii.
    40. Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului.
    41. Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea,
    42. Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
    43. Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.

    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=13

  7. Ar fi fost corect sa fie postata aici si scrisoarea celor considerati “extremisti” ai Sf. Munte catre Sfanta Kinotita , aceea de dupa Sinod, prin care se cere Kinotitei a adopta o pozitie clara, obiectiva si mai presus de toate ortodoxa fata de Sinod, mai ales ca Athosul a avut reprezentanti acolo la Sinod si nar trebui sa amane publicarea unei pozitii oficiale.
    Pe de alta parte in acest “razboi informational” cum il numesc monahii vatopedini , se cunosc drept oficiale marturiile unor teologi de seama ai Greciei si ai lumii, precum Mitropolitul Serafim de Pireu, Ierotheos Vlahos, Athanasie de Limasol, Ieremia de Gortina (vezi pagina “www.marturieathonita.ro) care denunta si explica f bine necanonicitatea si ambiguitatile Sinodului. Oare si pe acestia ii considera monahii vatopedini drept “anarhisti” ?!
    Dac-ar mai exista putin curaj atunci sar publica alaturea si scrisoarea acelor athoniti profund indurerati de starea aceasta de delasare, pt ca cei despre care pomeneste acel monah vatopedin ca au fost expulzati, sunt cei care fie au intocmit, fie au semnat scrisoarea, monahi care de fapt inca nau fost expulzati , ci se incearca acest lucru din rasputeri insa fara motive canonice. Asa ar fi cinstit ca sa vada si omul de rand pt ce sunt unii acuzati si sa discearna cu propriai judecata daca informatiile si judecatile unora sunt intemeiate sau nu, adevarate sau false.
    Oricum Man. Vatopedi nu-si poate aroga autoritatea absoluta in Athos chiar daca anul acesta detine intaietatea (bastonul) in Sf. Kinotita. Mai sunt si alte Manastiri in Athos care au avut verticalitate in privinta Sinodului. Intaietatea o detine intotdeauna ADEVARUL. Acolo unde e adevar acolo e si Hristos, caci El a spus: ” Eu sunt calea, adevarul si viata”!
    Este atat de neinteles a da afara din Sf. Munte o mana de calugari care N-AU CERUT SCHIZMA CI INDREPTAREA LUCRURILOR, SAU MACAR INSTIINTAREA POPOARELOR DESPRE ADEVAR, cu atat mai mult cu cat ea vine din partea celor ce se numesc parinti duhovnicesti ai Sfantului Munte. Si pt. ce ? … pt a mai da ragaz ereticilor sa sfasie turma lui Hristos?

  8. @ Monah ortodox:

    De acord, nu e vorba de autoritate absoluta. Insa e un punct de vedere cu greutate. Off the record, oarecum, am inteles ca ideea este nu de a gira ceea ce s-a adoptat la Creta (dimpotriva, observati ca se spune ca ramane valabil ce s-a spus inainte de intrunire), ci de a evita sa agite apele si mai mult in acest moment. Pana la urma NU AU CUM SA NU IA o pozitie comuna, numai ca aceasta este momentan amanata si credem ca in Ortodoxie nu strica deloc ceva mai multa rabdare, cumpanire si mai ales rugaciune inaintea unor decizii cruciale, pe muchie de cutit si ca nu strica mai multa sfatuire, mai muilta cercetare. Dar e adevarat ca acestea nu sunt tocmai virtutile crestinului contemporan, mai ales a internautului ortodoxist. Daca sfintia voastra nu ati vazut dorinta de schisma, nu inseamna ca ea nu este manifesta, chiar strident si asurzitor, chiar daca nu este exprimata sub aceasta forma, bineinteles. Pe acei monahi cu scrisoarea chiar nu-i stim, ca sa-i putem credita, astfel incat am recurs la voci cunoscute si credibile. Si apropo:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/07/06/interviu-cu-ips-hierotheos-vlachos-despre-sinodul-panortodox-video-si-rezumat-admite-patriarhia-ecumenica-statutul-provizoriu-al-documentelor-sinodale-mitropolitul-ieremia-al-gortinei-respinge-d/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/07/01/ips-hierotheos-vlachos-denunta-presiunile-la-care-au-fost-supusi-ierarhii-bisericii-greciei-de-catre-tabara-patriarhului-ecumenic-la-dezbaterile-asupra-documentului-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-a/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/07/17/mitropolitul-hierotheos-analiza-sinodului-creta-profund-ingrijorat-de-documentele-rezultate-demontand-sofismele-ecumeniste-si-vadind-confuziile-teologice-teoria-ramurilor/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/07/01/ips-atanasie-de-limassol-explica-de-ce-nu-a-semnat-documentul-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-nu-exista-alte-biserici-ci-numai-erezii-si-schisme/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/07/07/marturisirea-mitropolitului-neofit-de-morfou-care-a-refuzat-semnarea-documentului-panortodox-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crest

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/07/11/mitropolitul-irineu-de-baska-membru-al-delegatiei-sarbesti-nu-am-semnat-documentul-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-din-ca

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/07/07/mitropolitul-amfilohie-al-muntenegrului-membru-al-delegatiei-patriarhiei-serbiei-declara-ca-nici-el-nu-a-semnat-documentul-ecumenist-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/07/24/majoritatea-episcopilor-sarbi-nu-a-semnat-documentul-controversat-din-creta-mitropolitul-irineu-de-baska-documentul-ecumenist-este-invalid-biserica-rusiei-nu-se-pronunta-inca-asupra-documentelor/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/07/12/gandurile-ps-macarie-privitoare-la-documentul-cel-mai-controversat-adoptat-la-sinodul-din-creta/

  9. Ma bucur ca ati publicat acest document, era nevoie de putin echilibru. Iar celor mai “infierbantati” le-as propune sa ia aminte, cu putina durere, la rezultatele infierbantarilor de dupa Sinodul din 1923…Si atunci au fost destui infierbantati care au reusit, din pacate, sa rupa Biserica Ortodoxa si am vazut rezultatele si inca le mai simtim!
    Domnul sa ne lumineze sa urmam calea imparateasca, calea ascultarii de “mai marii nostri” si pentru ascultarea noastra, Domnul va lumina si ierarhia in aceste vremuri grele – mai ales pentru ei…

  10. Nu uitati ca printre cei care au formulat si semnat scrisoarea deschisa post-sinodala catre Sf. Kinotita se afla in capul listei Gheron Gavriil de langa Man. Cutlumus, pe care toti il stim ca ucenic si urmas al Sf. Paisie Aghioritul. Insusi Sf. Paisie cand era pe patul de moarte cu multime de ucenici imprejur a fost intrebat :” Parinte, ne lasati orfani?” La care el a raspuns:”Il aveti pe Gavriil”! Dupa el urmeaza o multime de semnaturi de la calugari cu renume in lumea ortodoxa , ieroschimonahi, schimonahi, sau monahi simpli ai Sf. Munte , precum Sava Lavriotul, Hariton de la Kareya, Irineu (fost vatopedin) si multi altii de la Schiturile Kavsocalivia, Kerasia, Katunakia si de peste tot in Sf. Munte, ….despre care comentariul vatopedin spune ca …

    “”””” sunt monahi singulari sau grupuri nestatornice cu tendinte vadit anarhiste motiv pentru care au fost expulzati de unde salasluiau (manastiri, schituri, chilii) . Aceste elemente isi aroga titulatura de “Parintii din Sfantul Munte” incercand sa duca in inselare sufletele nevinovate iubitoare de Hristos. Nu trebuie ascultati pt ca ascultarea acestora ii vatama atat pe cei care pleaca urechea cat si pe monahii care sunt pe drumul respectiv. “‘””

    Cata nedreptate se face in aceste cuvinte! Numai bunul Dumnezeu o stie! Trebuie spus aici ca cei care au semnat sunt cu adevarat Parinti Atoniti pt ca aproape toti au buletine de Athos ( pt cine nu stie, Athosul este republica monahala cu cetatenie proprie si atunci cand un novice este tuns monah in Sf. Munte, i se da buletin athonit cu cetatenie athonita) . Oare este “mai athonit” un monah din obstea vatopedina decat unul de la o chilie athonita?? Daca da sa se explice ! Daca nu, atunci le recomand mai multa smerenie. Da intradevar, exista pozitie oficiala si pozitie neoficiala , dar intre acestea doua primeaza cea care marturiseste Adevarul si-l urmeaza pe El.
    Dar hai sa lamurim un lucru. Se vede f. clar din comentariul nr. 8 ca ori nu se cunosc canoanele, ori se tagaduiesc. De ce? Pt ca se spune ca “se vede vadit dorinta de schizma din partea unora”. Insa, in canonul 15 al Sf. Fotie cel Mare se spune clar ca a taia pomenirea unui ierarh care invata erezii nu inseamna schizma si nu se poate certa canoniceste cel ce intrerupe pomenirea unui astfel de ierarh chiar de-ar face-o inainte de judecata si condamnarea de catre un Sinod a ierarhului eretic, intrucat , spune mai departe acelasi canon, acestia (care intrerup pomenirea) sunt adevarati luptatori si aparatori ai Sfintei Ortodoxii impotriva cancerului ereziilor.
    Sa ne cunoastem fratilor bine credinta inainte sa aruncam cu piatra, ca sa stim bine ce trebuie aparat si ce trebuie aruncat , cu timp si fara timp, ca sa nu ne trezim ca dandu-ne urmasi ai lui Hristos ne-am apucat ca odinioara Cain sa il sfasiem pe fratele nostru, neintelegand jertfa, dorul si durerea lui.
    Ce frumos si parinteste si plin de dragoste parinteasca ar fi fost acest Sinod daca in loc sa se preocupe de recunoasterea ca “Biserici” a atator forme de erezii (blasfemiatori ai Duhului Sfant al Adevarului), si-ar fi aplecat putin inima asupra celor cu adevarat aflati in schizma desi pastratori ai credintei ortodoxe si a Sf. Sinoade Ecumenice, si sa rezolve aceasta problema.
    Chiar nu li se pare “ca lovesc cu piciorul in tepusa” acei care condamna prin cuvinte grele pe acesti cativa marturisitori ai dreptei credinte, care isi pun viata la bataie pt adevar, cu riscul chiar dr a fi expulzati din Sf. Munte (ma refer la semnatarii scrisorii) ?!!!
    Ar fi (imperios) necesar aici sa se faca publica , chiar pe acest site, scrisoarea Parintilor Aghioriti, caci deacolo se va vadi limpede cata greutate sau cata pripeala si superficialitate este manifestata in comentariul vatopedin.
    Ar trebui stiut de catre toti ca in chiar acest rastimp in care li se imputa lipsa de discernamant, de rabdare, de statornicie sau dorinta de schizma unor Parinti Athoniti, in Romania, deja unii dintre ierarhii romani participanti si intru-toate semnatari la Sinodul din Creta ( nu dam nume pt ca n-avem voie dupa criteriile vatopedine, ci spunem doar localitatile, …cluj si sibiu), ies in public si predica oamenilor raspicat ca deacum se pot face casatorii mixte. De ce atata graba in transformarea in regula a unei asa-zise “economii” care se impotriveste clar Sf. Sinoade ecumenice ( vezi can. 72 al Sinodului 6 Ecumenic) ???!!!
    De aceea se cere de catre multi un raspuns grabnic pt ca deja turma e deja sfasiata de invataturi straine Ortodoxiei, iar pastorii tac.
    Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa nu se ajunga ca-n vremea Sf. Maxim Marturisitorul cand doar un biet si simplu monah si doi ucenici s-au pazit de inselatoarea erezie maiestrit mascata in iubire , a monotelismului. Cum se apara el: “Acum , de vreme ce toate Bisericile au acceptat erezia , eu nu mai apartin niciuneia; eu apartin Adevarului, caci acolo unde este Adevarul acolo este Biserica lui Hristos”!
    Iertati, insa datoram lui Hristos mai mult decat orice marturisirea adevarului.
    ” Cel ce cauta sa-si scape sufletul si-l va pierde, iar cel ce isi pierde sufletul pentru Hristos si Evanghelie , si-l va castiga ( mantui)” IC XC
    Atentie! … nu se marturiseste si se lupta aici IMPOTRIVA a ceva, fie Sinod, fie erezie, fie inselare , ci se marturiseste si se lupta PENTRU Adevar. Numai unde este Adevarul, acolo numai poate fi si dragoste adevarata! Noi nu neam nascut ca fiinte ale impotrivirii ci ca fiinte ale slujirii, comuniunii, si iubirii. Da, DAR NUMAI SI NUMAI INTRU ADEVAR!!
    Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu!

  11. @Monah Orthodox

    “ca-n vremea Sf. Maxim Marturisitorul cand doar un biet si simplu monah” – simplu monah era, dar un adevarat titan al Duhului Sfant.

  12. @Monah Ortodox:

    Sunt total de acord cu răspunsul lui @admin către tine.

    Dincolo de asta o mică precizare:

    Monahii respectivi au plecat de la mănăstirile lor singuri (în cea mai mare parte), în pofida stareților care au făcut eforturi ca să-i mențină în obște și doar puțini au fost expulzați. În cazul expulzărilor hotărârea nu este luată de stareț singur ci toată conducerea mănăstirii și, de fapt, toată obștea pentru că dacă obștea nu este de acord se nasc mari probleme, de obicei e vorba de o mini-schismă (adică o parte din obște pleacă după cel „nedreptățit”). De vreme ce doar unul a plecat, înseamnă că obștea nu a fost de acord cu prezența monahului respectiv în obște. În cazul în care un monah pleacă voit sau nevoit acesta este liber să plece unde dorește (bineînțeles dacă își găsește loc) – obștea de unde pleacă nu impune nicio condiție în acest sens (de ex. Afară din Sf. Munte), ci mai de grabă răsuflă ușurată că a scăpat de cineva care le stătea ca un ghimpe în coastă. Problema principală cu acești monahi care sunt în Sf. Munte (și nu afară cum se crede) nu este atât poziția lor în sine ci faptul că se auto-intitulează „Monahii din Sf. Munte” – arogându-și astfel o poziție total falsă care dă naștere la repercusiuni foarte periculoase în biserică.

    Din însuși faptul că aceștia trec peste conducerea legiuită a Sf. Munte (Sf. Chinotită) și scot un document care se vrea oficial în numele „Monahilor Athoniți” se vede foarte clar anarhismul lor. (anarhist = αναρχικός = a-(v)-αρχή = lit. fără de conducere). Nu este poziția nimănui, este un rezltat logic al faptelor lor.

    Dacă documentul respectiv ar fi fost semnat de „Noi, un grup format din A, B, C.” nu ar fi fost o problemă din acest punct de vedere și am fi putut trece la la discutarea tematicii.

  13. @Monah Orthodox:

    …spun Sfinții Părinți (o mulțime începând de la Avva Dorotei, Sf. Ioan Scărarul în Scara și până la Gheron Iosif) că prima victorie împotriva mâniei este să fim tăcuți în clipa în care suntem înfierbântați. Cred cu smerenie că acum aceasta este o temă foarte înfierbântată. Hai să lăsăm să treacă un timp și să chibzuim mai bine toți și să vedem ce putem să facem împreună – poate ne înțelegem și ajungem la un rezultat. Toți dorim Adevărul. Vrei?

    Pentru conformitate, citatul din Gheron Iosif (Sf. Iosif Isihastul) care face referire la Sf. Ioan Scărarul este aici:

    http://asceticexperience.com/portfolio/manage-anger/

  14. “Monahi singulari”!! Marturisirea si mucenicia se cer fiecaruia in parte, individual, personal, “singular”. Sfantul Marcu al Efesului era si el “singular”. Ce eram noi astazi daca Sfantul Marcu semna la 1438-1439 si apoi astepta “documentul oficial al Bisericii”?? SFANTUL MARCU SINGUR REPREZENTA BISERICA ATUNCI! Si alta Biserica nu exista! Dar oare, semnarea ereziei in Creta nu s-a facut intr-un “documnent oficial”?? Daca s-a semnat un “document oficial” (sau mai multe), s-a semnat “oficial” erezia, si eu, in mod “singular” nu primesc acest sinod, urmand exemplul Sf. Marcu; daca s-a facut “neoficial” atunci sinodul e ilegal. In creta s-au semnat documente impotriva Adevarului! S-a amintit in textul de mai sus de roadele Duhului Sfant. Iata roadele duhului care a guvernat sinodul din Creta: bucurie pentru eretici si tulburare pentru Biserica lui Hristos! Nu “elemente singulare” tulbura Biserica, ci roadele sinodului din Creta.

  15. @ Monah Orthodox: cu toata dragostea intru Hristos, tocmai aici este durerea, in consecintele care n-au intarziat sa apara – indemnul ramanerii in Biserica dar neparticipare la Sfanta Liturghie, neimpartasirea cu Sfintele Taine, etichetarea ierarhilor participanti la Sinod si a preotilor care ii pomenesc in Sfintele Slujbe drept ecumenisti, eretici, fara Duh Sfant, automat nevalidarea Sfintelor Liturghii pe care le savarsesc… Sunt convinsa ca Sfintiile voastre, oameni ai rugaciunii, simtiti toate aceste lucruri precum si povara imensa a indepartarii de Biserica lui Hristos a atator suflete castigate cu mare sacrificiu.

  16. Stiti, schisma de la 1054 n-a fost generata de cei care au “oficializat-o” in acel an ci ea este rezultatul unui duh de arogare a superioritatii si infailibilitatii papilor apuseni fata de/ asupra Patriarhilor rasariteni inca de pe vremea Sf. Fotie cel mare (mijlocul sec. al ix- lea). Si datorita acestei arogante de suprematie i-a lasat Dumnezeu sa cada in atatea strambatati de credinta, libertinisme, si erezii, ba facutu-s-au si pantece desfranat nascator a mii de erezii.
    Daca intr-adevar spuneti din inima aceste cuvinte … ” hai sa vedem ce putem face impreuna, poate ne intelegem si ajungem la un rezultat” atunci lasati si voi loc adevarului si dragostei si tineti cont de marturisirea acestor monahi athoniti folosindu-va chiar de aceasta marturisire spre indreptarea lucrurilor. FITI BUNI SI INTELEGETI CA NU S-A DORIT SI NU S-A CERUT SCHIZMA, CI S-A CERUT …SPUNETI FRATILOR ADEVARUL SI CARE ESTE DREAPTA CREDINTA CATRE POPORUL BINECREDINCIOS CACI ACEASTA TACERE VATAMA. Suntem crestini de zeci de ani fiecare, si fiecare in parte a avut timp de studiu asupra credintei celei drepte ca la momentul oportun sa desluseasca cu dreapta socoteala si sa dea marturie. Acum in mijlocul razboiului ne-apucam sa ne facem arme?!
    De ce va poticniti la acea exprimare “Scrisoare a parintilor athoniti” si nu va uitati mai cu seama la adevarurile exprimate mai jos. Nu este nici o ratacire, nici inselare, nici schizma intre randurile scrisorii ci o marturisire coerenta a adevarului si a starii de fapt a lucrurilor.
    Cu totii, si cei care au facut si semnat scrisoarea, si toti crestinii ortodocsi din tarile ortodoxe si din intreaga lume stau cu ochii si cu urechile pe Sf. Munte sa auda ceva, …un glas, o marturisire, o constiinta dreapta care sa le astampere setea dupa Adevar.
    Daca si oficialii Sf. Munte vor arata putina dragoste si rabdare, putand chiar sa se retraga acele scrisori trimise catre unii chilioti semnatari ai scrisorii prin care li se cere ca in decurs de cateva saptamani sa-si paraseasca chiliile ( care este un semn al maniei) atunci si asteptarea parintilor athoniti a raspunsului/marturisirii Sf. Chinotite vis-a-vis de Sinod , va fi cu pace si cu dragoste.
    Daca poporul elen nu ar fi avut ” infocatii” sai la vremea potrivita ar fi fost demult eretici, papistasi sau poate atei.
    Aducetiva aminte de semnul aratat de Dumnezeu lui Mohamed al II-lea dupa cucerirea Constantinopolului, acea mana cu cele cinci degete desfacute care a fost talcuita de Sf. Gheorghe Scholarul astfel:” Dac-ar fi existat in Constantinopol 5 crestini adevarati, n-ai fi putut sa-l biruiesti” . E semnul lui Dumnezeu pt toate veacurile prin care cere o mana de drepti marturisitori si drept-invatatori ai poporului prin care lumea sa fie salvata. Este o lectie mare hotararea lui Dumnezeu de a avea o Ortodoxie sub stapanire turceasca, decat o Ortodoxie in comuniune cu papismul!
    Iertati-mi indraznirea, …imi dau lacrimile scriind aceste randuri, … oare se vor gasi in Athos “cei cinci crestini adevarati” si marturisitori fara frica impotriva tuturor neoranduielilor de credinta??!!
    Raspunsul il vom vedea curand.
    Ne rugam sa fie asa cum vrea bunul Dumnezeu.
    “Cine vrea sa se spurce, mai spurce-se; iar cine vrea sa se sfintrasca mai sfinteasca-se”. IC XC , Apocalipsa

  17. @Monah Ortodox

    Iertati-mi indraznirea, …imi dau lacrimile scriind aceste randuri, … oare se vor gasi in Athos “cei cinci crestini adevarati” si marturisitori fara frica impotriva tuturor neoranduielilor de credinta??!!

    Ne aducem aminte de acest cuvant:

    “Ce faci aici, Ilie?”
    14. Iar el a zis: “Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, că au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale şi pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi sufletul meu!”
    15. Şi a zis Domnul: “Mergi şi întoarce-te pe calea ta prin pustiu la Damasc şi, când vei ajunge acolo, să ungi rege peste Siria pe Hazael;
    16. Pe Iehu, fiul lui Nimşi, să-l ungi rege peste Israel; iar pe Elisei, fiul lui Şafat din Abel-Mehola, să-l ungi prooroc în locul tău!
    17. Cine va fugi de sabia lui Hazael, pe acela să-l omoare Iehu, iar cine va scăpa de sabia lui Iehu, pe acela să-l omoare Elisei.
    18. Eu însă mi-am oprit dintre Israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!”

    Si de aceste cuvinte al IPS Averchie Tausev:

    Arhiepiscopul Averchie a văzut că, odată ce „sa­voarea” Ortodoxiei s-a pierdut, iar Biserica ajunge să fie privită în primul rând ca o organizaţie lumească, calitatea de mădular al Trupului tainic al lui Hristos este confundată cu calitatea de membru într-o grupare administrativ bisericească sau în alta. Atunci, vieţile oamenilor pot fi năruite sub pretextul „curăţirii Bisericii“, dacă aceşti oameni nu par prielnici organizaţiei. Preoti, mireni şi monahi sunt aţâţaţi şi făcuţi să nu se încreada unii în alţii, tocmai ca să apere avantajele lumeşti al respectivelor lor grupări.

    Conducătorii si aţâţătorii acestei râvne mincinoase se ascund adesea in spatele vreunui fel de idealism închipuit, însă în realitate îşi urmează numai ţelurile lor personale, străduindu-se nu să-I fie pe plac lui Dumnezeu, ci să îşi satisfacă propria grijă de sine şi fiind râvnitori nu pentru slava lui Dumnezeu, ci pentru propria lor slavă si slava colegilor şi partizanilor din gruparea lor.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/04/13/sa-recitim-impreuna-v-vladica-averchie-tausev-35-de-ani-de-la-adormire-despre-o-forma-de-apostazie-foarte-actuala-dar-ignorata-atunci-cand-ne-centram-doar-pe-corectitudinea-formala-ce-cauta-int/

    Suntem în adevărata Biserică – Biserica Ortodoxă. Nu suntem în siguranţă? Hristos spunea că porţile iadului nu vor birui Biserica Sa“. Uitîndu-se pătrunzător la cel care pusese întrebarea, Arhiepiscopul Averchie, îl întrebă la rându-i: “Dar ce-ţi poate da siguranţa că tu eşti în Biserică?”

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/04/17/salvarea-ortodocsilor-de-astazi-i/

    Si de acestea:

    De ce să mai pomenim jurămintele noastre false, cuvintele ruşinoase, faptele nedemne, şiretlicurile ascunse, calomniile unora împotriva altora, războiul deschis al unora împotriva altora, lăcomia, răpirile?

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/11/14/sfantul-grigorie-palama-si-zelotistii-vremii-lui-blandetea-intelepciunea-nobletea-si-pacea-isihasta-in-fata-calomniilor-razvratirii-si-intereselor-politice/

  18. @Monah Ortodox:

    Ni s-a cerut sa punem scrisoarea acelor parinti. Ne conformam:

    Sfântul Munte 20/6/2016 (3/7/2016)
    Duminica Părinților,
    Mărturisitorilor, Cuvioșilor, Ierarhilor și Mucenicilor Aghioriți

    Scrisoarea deschisă a unor Părinți Aghioriți

    Către:
    Sfânta Chinotită a Sfântului Munte,
    către cei 20 de egumeni dimpreună cu obștile lor,
    și spre informarea pliromei cu nume creștin al Bisericii.

    ”… ca niște fii iubitori de părinți, să păstrăm moștenirea părintească nestricată, să nu destrămăm locul acesta precum smochinul neroditor, ci privind cu luare aminte la mai-marii noștri, la felul cum și-au încheiat viața, să le urmăm CREDINȚA și lupta, ca să dobândim și noi dimpreună cu ei bunătățile cele veșnice”
    (Stihiră de la Litia Slujbei Cuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinți ai noștri Aghioriți, cei ce au strălucit în Sfântul Munte Athos.)

    Preacuvioși Părinți,

    După ce am cercetat cu toată luarea aminte textele finale, care au fost făcute publice, ale așa-zisului Sfânt și Mare Sinod, precum și răspunsurile unor distinși teologi și mitropoliți, purcedem la a vă pune înainte următoarele.
    Concluzia ce rezultă cu ușurință din cercetarea acestora este că, în cele din urmă, acest sinod se dovedește a fi neortodox, tâlhăresc și eretic, pentru că:
    1. A recurs la manipulări fără precedent în ce privește ordinea de zi și practicile sale.
    2. I-a exclus pe episcopi și a dizolvat sinodalitatea ortodoxă și, îndeobște, au fost folosite metode neortodoxe în modul său de funcționare.
    3. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.
    4. Consacră teologia postpatristică.
    5. Legiferează oficial și sinodal panerezia ecumenismului.
    6. În cele din urmă a fost atins scopul acordării de caracter bisericesc ereziilor, adică s-a acceptat că papismul, precum și ceilalți eretici sunt Biserici, iar nu erezii.
    7. Coboară creștinismul la nivelul socialismului (”evanghelia socială”).
    8. Nu exprimă experiența în Duhul Sfânt a trupului eclezial.
    9. Nu urmează Tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii celei Una și nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente, și mai ales Sinoadele VIII și IX Ecumenice.
    10. Anulează hotărârile Sinoadelor Ecumenice.
    11. Recunoaște așa-numitul Consiliu Mondial al Bisericilor.
    12. A fost trecut cu vederea și ignorant rolul monahismului și mai ales atitudinea Aghioriților față de papism și ecumenism.

    În conformitate cu textul final ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” al așa-numitului ”Sfânt și Mare Sinod”, la paragraful 6 se menționează că: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici și Confesiuni creștine heterodoxe care nu se află în comuniune cu ea”.
    Astfel, prin faptul că Sinodul acceptă că papismul este Biserică, acceptă de asemenea și hotărârile dialogurilor ecumenice cu papistașii, care acum dobândesc și valabilitate sinodală. La aceste dialoguri, însă, după cum știți, se recunoaște statutul de biserică, credința apostolică, valabilitatea Tainelor și succesiunea apostolică a ereziei papistașe (vezi textele de la München 1982, Bari 1987, Noul Valaam 1988, Balamand 1993). Prin urmare, chiar și numai din această hotărâre rezultă că Sinodul acesta a căzut de la credința și mărturisirea ortodoxă.
    Tuturor celor afirmate aici le va urma în curând un studiu detaliat pentru deplina argumentare a celor spuse de noi.
    Preacuvioși Părinți, în calitate de Sfântă Chinotită, desi inițial v-ați delimitat de acest Sinod într-un text al sfințiilor-voastre către Patriarhul Ecumenic, referitor la anumite puncte ale textelor presinodale, ulterior, prin participarea voastră prin intermediul Egumenului Sfintei Mănăstiri Stavronikita la așa-zisul Sfânt și Mare Sinod, în fapt ați acceptat hotărârile finale ale acestuia, așa cum acestea au fost exprimate prin textele finale. Cu alte cuvinte, până în momentul de față, în mod oficial acceptați ”caracterul ortodox”, forma finală a hotărârilor și, în consecință, consacrarea sinodală oficială a panereziei Ecumenismului.
    Vă rugăm, deci, și așteptăm, întrucât considerăm că este o datoria a voastră duhovnicească obligatorie, să convocați de urgență Dubla Sinaxă Extraordinară și să condamnați, pe baza obiecțiilor expuse mai sus, sinodul despre care vorbim ca eretic, anticanonic și tâlhăresc.
    În sfârșit, vă declarăm, în calitatea noastră de Părinți Aghioriți, că prin harul Domnului nostru Iisus Hristos și Dumnezelui nostru, cu ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și al tuturor Cuvioșilor Părinți, Cuvioși-Mucenici și Mărturisitori Aghioriți, ”următori Sfinților Părinți”, în urma tuturor celor spuse, dacă, să nu fie!, sfințiile-voastre nu veți condamna acest pseudo-sinod și dacă nu veți întrerupe pomenirea Patriarhului Ecumenic, atunci, suntem obligați, pe temeiul Sfintelor Canoane ale Bisericii și al tradiției de veacuri a acestui Sfânt Loc al nostru, să înfăptuim noi, de urgență, această datorie de la sine înțeleasă. Potrivit Canonului 15 al Sinodului I-II cu autoritate ecumenică [al Sfântului Fotie cel Mare], avem datoria să încetăm pomenirea Patriarhului, așa cum au făcut și Cuvioșii Părinți Aghioriți cei dinaintea noastră în timpul Patriarhului Ioannis Vekos, aceștia fiind în cele din urmă martirizați și pe care azi îi prăznuim; deoarece, așa cum menționează Canonul 15, cei ce opresc pomenirea: ”nu au osândit episcopi, ci episcopi mincinoși și învățători mincinoși”. Toți Sfinții Părinți ai Bisericii noastre învață același lucru: ”Căci avem poruncă de la însuși Apostolul: dacă cineva dogmatizează sau poruncește să facem ceva în afară de ceea ce am primit, în afară de ceea ce canoanele sinoadelor sobornicești și locale [au hotărât] în [diferite] vremi, să nu fie primit acela, nici să fie socotit în ceata aleasă a sfinților” (Sfântul Teodor Studitul, P.G. 99, 988A), și ”toți învățătorii Bisericii, toate Sinoadele, toate dumnezeieștile Scripturi îndeamnă să îi părăsim pe eterodocși și să ne rupem de comuniunea cu ei” (Sfântul Marcu Evghenicul, PG 160, 105C).
    De asemenea, și potrivit Canonului 33 al Sinodului din Laodiceea, ”nu se cuvine a se ruga cu ereticii sau cu schismaticii” și ”să fie excomunicat cel ce va avea comuniune cu cei excomunicați” (Canonul 2 al Sinodului din Antiohia, pe care îl folosesc Părinții Aghioriți în Epistola lor către Sinodul din Constantinopol din 1275). Am citat aici doar câteva pasaje din bogata învățătură a Sfinților Părinți ai Bisericii.
    De altfel, Patriarhul Ecumenic se întâmplă să fie și principalul mentor și inițiator al acestei hotărâri sinodale, și, prin urmare, pentru noi, Părinții Aghioriți și pentru toți clericii și mirenii creștini ortodocși se face prin fapte și cuvinte EREZIARH, precum Arie, Nestorie, Vekkos etc. așa cum au demonstrat acest lucru mulți episcopi și teologi până azi, și nu doar datorită Panereziei Ecumenismului, dar și datorită faptului că susține religia universală, pe care o propovăduiește prin intermediul rugăciunilor în comun. Învață dogme străine, antiortodoxe și antipatristice; pentru aceasta, potrivit poruncii Domnului, credincioșii ”după un (păstor) străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui” (Ioan 10: 5).
    Avem, de asemenea, datoria să vă informăm că nu vor avea nici o scuză în ziua judecății cei care se vor supune și vor accepta hotărârile acestui pseudo-sinod ERETIC, și care vor continua întru cunoștință să-l pomenească pe Patriarh; toți aceștia să știe că vor dezbina societatea monahală aghiorită. Ne pare foarte rău pentru evoluția aceasta antiortodoxă, după cum v-am semnalat și în Scrisoarea noastră Deschisă în calitate de Părinți Aghioriți (13 mai 2016). Vom aștepta un interval de timp rezonabil, așa încât fiecare sfântă mănăstire, schit și fiecare monah aghiorit să ia în mod clar poziție în cunoștință de cauză asupra acestui subiect.
    Sfințiți Părinți, Biserica Ortodoxă și creștinii ortodocși se declară în prigoană. Deja pseudo-sinodul eretic din Creta ne caracterizează pe toți arhiereii, preoții, monahii și mirenii creștini ortodocși care ne opunem [ecumenismului] drept ”eretici”, ”zeloți” și, ironic, ”ultra-ortodocși”. Vom îngădui ca această dezinformare și pervertire să pătrundă în conștiința poporului? Cu multă smerenie, frica lui Dumnezeu și dragoste pentru sfânta noastră Biserică, vă rugăm ca toți împreună uniți să depunem eforturi în așa fel încât să fie convocat adevăratul Sfânt și Mare Sinod Ortodox, care să invalideze acest pseudo-sinod.
    Cinstită Sfântă Chinotită și Sfințiți Egumeni, o sută de ani de extremă iconomie și toleranță față de ecumeniști – Patriarhi și episcopi având cuget papistaș și unioniști – au provocat o profundă vătămare a credinței și au hrănit abateri eretice. Vătămarea și pervertirea, pe care le-a provocat în conștiința ortodoxă a clerului și poporului în chip mincinos numita ”iconomie”, au luat dimensiuni uriașe. Vă rugăm încă o dată: Luptați-vă să păziți Sfânta Moștenire a Bisericii și Credinței Ortodoxe.
    Amin.

    Așteptând hotărârile sfințiilor-voastre consecvente cu Tradiția Aghiorită, cu prețuire și respectul cuvenit, ai sfințiilor-voastre,

    Gheronda Gavriil de la Sfânta Chilie a Sfântului Hristodul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș,
    Gheronda Sava Lavriotul, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Evstratie Ieromonahul, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Ilarion, Sfânta Kathismă a Sfântului Maxim Mărturisitorul,
    Monahul Dositei, Sfânta Kathismă a Sfântului Maxim Mărturisitorul,
    Gheronda Hariton Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Înălțării Domnului, Sfânta Mănăstire Vatoped,
    Gheronda Chiril, Sfânta Sihăstrie a Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu, Katunakia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Heruvim, Sfânta Kathismă a Arhanghelilor, Kukuzel, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Ioan, Sfânta Kathismă a Intrării Maicii Domnului în Biserică, Vigla, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Gheorghe, Sfânta Kathismă a Sfinților Varlaam și Ioasaf, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Vlasie, Xerokalivo Vigla, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Ieromonahul Paisie, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Ieromonahul Damaschin Popa, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Ieromonahul Ioil, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Ieromonahul Sava, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Ierodiaconul Matei, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Efrem, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Nicodim, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Gherasim, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Tarasie, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Marcu, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Rafail, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Ioan, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Serafim, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Pavel, Sfânta Kathismă a Adormirii Sfintei Ana, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Nectarie, Sfânta Kathismă a Sfântului Dimitrie, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Simeon, Sfânta Kathismă a Sfântului Simeon Noul Teolog, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Isaia, Sfânta Kathismă a Sfântului Simeon Noul Teolog, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Eustație, Sfânta Kathismă a Sfântului Eustație, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Policarp Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Ieromonahul Ioachim, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Hristodul, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Panteleimon, Sfânta Kathismă a Sfântului Antonie, Kerasia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Maxim Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Antonie, Kerasia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Ieromonahul Romanos, Sfânta Kathismă a Sfântului Antonie, Kerasia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Athanasie, Vuleftiria, Sfântul Schit al Sfintei Ana, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Toma, Sfânta Kathismă a Apostolului Toma, Sfântul Schit al Sfintei Ana Mici, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Teolog, Sfânta Kathismă a Apostolului Toma, Sfântul Schit al Sfintei Ana Mici, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Fotie, Sfânta Kathismă a Apostolului Toma, Sfântul Schit al Sfintei Ana Mici, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Filip Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie cel Mare, Sfântul Schit al Sfintei Ana Mici, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Panteleimon Ieromonahul, Sfânta Sihăstrie a Sfântului Ioan Teologul, Katunakia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Gherasim, Sfânta Sihăstrie a Sfântului Gherasim, Katunakia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Gheronda Athanasie, Sfânta Sihăstrie a Sfântului Sava, Karulia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Simeon, Karulia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Monahul Ilie, Sfântul Schit al Sfântului Vasilie, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
    Ieromonahul Irineu, Kapsala,
    Monahul Paisie, Karies,
    Ierodiaconul Cosma, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie, Sfânta Mănăstire Cutlumuș,
    Gheronda Nicodim, Sfânta Kathismă a Sfântului Nectarie, Kapsala, Sfânta Mănăstire Stavronikita,
    Gheronda Meletie, Sfânta Kathismă a Nașterii Maicii Domnului, Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantokrator,
    Ieromonahul Macarie, Sfânta Kathismă a Nașterii Maicii Domnului, Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantokrator,
    Gheronda Ciprian Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Gheorghe, Sfânta Mănăstire Filotheou,
    Gheronda Spiridon Monahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Nicolae, Sfânta Mănăstire Cutlumuș,
    Monahul Paisie, Sfânta Kathismă a Sfântului Haralambie, Sfânta Mănăstire Vatoped,
    Gheronda Pahomie Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Tuturor Sfinților, Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantokrator,
    Gheronda Hrisostom Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Spiridon, Sfânta Mănăstire Cutlumuș.

    Daca ne este permis, fara a fi anatemizati, un smerit punct de vedere, observam urmatoarele:

    – scrisoarea este o pronuntare declarativa precipitata, facuta, dupa cum se precizeaza chiar acolo, INAINTEA elaborarii unui studiu amanuntit care sa fundamenteze concluziile exprimate asupra lucrarilor Sinodului din Creta. Este neobisnuit si, de fapt, nu se practica asa ceva – a pune concluziile inaintea demonstratiei. Daca faci asta, atunci afirmatiile trebuie sa fie la modul ipotetic, nu apodictic. Adica folosesti alt tip de limbaj – noua ni se pare ca este… si vom cerceta in amanunt acestea.

    – scrisoarea pare a avea caracterului unui ultimatum, nu al unui gest firesc si fratesc de interogare si de cerere a unei reactii din partea Sfintei Chinotite. Se observa un proces de intentie in aceasta, se porneste de la premisa nedemonstrata si nejustificata ca Sfanta Chinotita primeste Sinodul de la Creta. Acest lucru e fals. Pentru a primi lucrarile Sinodului de la Creta, Chinotita trebuie, mai intai, sa se pronunte asupra lor. Abia atunci se poate spune daca Sfanta Chinotita primeste sau nu asa ceva. Se introduce o falsa separatie intre initatorii scrisorii si Chinotita, in loc ca aceasta din urma sa fie considerata autoritatea legitima, macar pana in momentul unei reactii definitive.

    – cum poate fi caracterizat un demers care, pe baza unor afirmatii categorice, dar nedemonstrate, nefundamentate, cere ultimativ o reactie radicala, amenintand ca daca nu se face astfel, atunci reactia respectiva va fi facuta de expeditorii scrisorii?

  19. În mare parte, eu cred că e limpede pt oricine că deciziile Sinodului din Creta sunt greșite, nu reprezintă o mărturisire de credință dreaptă. Evident că trebuie argumentat acest lucru. Dar, până atunci, este apăsătoare tăcerea Sf. Munte (Chinotita), mai ales că modificările ce le-a cerut nu au fost făcute decât una sau două într-un mod evaziv și interpretabil.
    Sigur că tonul scrisorii athonite este deplasat și forțat. Totuși este nevoie de o poziție chiar și parțială, gen ne delimităm de hotărârile Sinodului, dar, până la elaborarea unei hotărâri finale, dispunem să nu fie încetată comuniunea cu PEcumenic sau… cu variații. Pe când lipsa de reacție trece drept acceptare tacită a Sinodului și înfruntare a celor care-l repudiază. Poate că deranjează atitudinea aceasta de a cere socoteală, dar se înțelege că nu deranjează hotărârile „Marelui Sinod”.

  20. …un amănunt foarte important:

    textul postat de Admin (traducererea românească a scrisorii deschise) spune:

    „Scrisoare deschisă a UNOR părinți aghioriți”

    în timp ce originalul de la http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_62.html are:

    „Ἀνοικτή Ἐπιστολή Ἁγιορειτῶν Πατέρων”

    Scrisoare descisă a Părinților Aghioriți” (= a tuturor)

    …dincolo de asta, după cum a remarcat Admin, este vorba de caracterul ultimativ (un ultimatum), de o mișcare de forță din partea celor ce ar fi trebuit să fie ascultători și nu poruncitori. Astfel Sf. Chinotită este pusă într-o situație foarte dificilă.

    Pentru prima dată îmi exprim părerea mea personală: dacă acest document ar fi fost făcut privat, smerit ca o propunere, ca un ajutor, cred că Sf. Chinotită ar fi răspuns mult mai ușor pentru că după cum aminteam sus în text, toți știm că este un sinod cu probleme – atâta doar că reacția este mult exagerată.

  21. m.Th.

    ..”.toți știm că este un sinod cu probleme “…
    Asta e cauza declansatoare a tuturor reactiilor exagerate aparute . Trebuie lamurita cumva f .transant pt ca au aparut prin biserici tot felul de fituici anonime care someaza preotii sa nu mai pomeneasca episcopii semnatari ai documentelor cretane. Pe de alta parte preotii fac un soi de prezentare a hotararilor din Creta scotand in evidenta doar partile bune si eludand complet cele care lovesc la radacina credintei ortodoxe. Si apare si un soi de polarizare a oamenilor in tabere adverse. Nu e bine deloc.
    Problemele se acutizeaza .

  22. @m. Th

    Parinte, iertati-mi, va rog, indrazneala – ma exprim cu intentia sincera NU de a pune paie pe foc, ci de a incerca sa inteleg mai bine cauza profunda a acestei dezbinari – care cauza suspectez ca sta mai mult in modul de comunicare decat in evenimentul propriu-zis. Poate gresesc…

    Nu ma pronunt asupra caracterului ‘talharesc’ sau ‘ortodox’ al evenimentului din Creta, pt ca nu ma simt deloc in masura sa o fac. Ca simplu mirean, pot sa va spun insa ca personal ma simt cel mai bine atunci cand o dezbatere pe teme duhovnicesti, o dezbatere intre crestini ortodocsi, asadar, se poarta STRICT pe argumente si, mai ales, FARA a se face presupuneri cu privire la intentiile ascunse ale preopinentului. Tin minte ca am citit undeva in Filocalie (cred ca era vorba de Avva Isaia Pustnicul…) un cuvant care mi-a placut mult, si care suna cam asa: ‘sa nu afirmi despre om ceea ce nu vezi la el’.

    Eu inteleg si sunt de acord ca scrisoarea acelor parinti este un pic cam ultimativa, dar e la fel de adevarat ca si un pasaj ca cel de mai jos (din comunicarea Vatopedului) ma tulbura oarecum. Il redau:

    “Există într-adevăr în Sfântul Munte monahi singulari sau chiar mici grupuri nestatornice formate în general din monahi cu tendințe vădit anarhiste care din cauza acestor tendințe au plecat sau au fost expulzați de la așezămintele monahale unde sălășluiau (mănăstiri, schituri, chilii). Aceste elemente își arogă titulatura de „Părinții din Sfântul Munte” încercând astfel să ducă în înșelare sufletele nevinovate iubitoare de Hristos. Nu trebuie ascultați pentru că ascultarea acestora îi va vătăma și pe cei care pleacă urechea și pe monahii respectivi prin validarea drumului greșit pe care se află.”

    E o exprimare un pic echivoca acest ‘in general’, pt ca arunca o umbra asupra TUTUROR semnatarilor scrisorii respective, fara sa lamureasca limpede urmatoarea chestiune: TOTI acesti semnatari au parasit asezamintele lor monahale sau au fost expulzati? TOTI pot fi calificati drept anarhisti? Daca nu, care da si care ba? Ar trebui clarificat cat se poate de limpede, dupa mine, acest aspect, din respect fata de adevarul curat despre fratele nostru.

    Al doilea: eu sincer nu cred ca intentia acestor monahi, cu toate pacatele lor, este aceea malefica de ‘a duce in inselare sufletele nevinovate iubitoare de Hristos’. De altfel punctul lor de vedere – chiar daca exprimat intr-o maniera mai rudimentara, mai putin diplomata – nu le apartine in exclusivitate, multe alte importante figuri bisericesti il sustin. Iar exprimarea lipsita de diplomatie de care vorbeam mie una imi sugereaza mai degraba panica decat ‘incercarea de a insela suflete’.

    Poate ca primul pas spre evitarea dezbinarii ar fi acela de “a pune gandul cel bun inainte”, cum spunea Sf. Paisie Aghioritul, de a nu ne mai suspecta unii pe altii de fel de fel de intentii rele pt simplul fapt ca punem altfel problema sau vedem altfel lucrurile. De a ne limita la argumente obiective si de a elimina suspiciunile cu privire la persoana. Si de a FACE toate acestea, nu doar a le afirma. O spun in general, avand in minte orice dezbatere nu doar cea de aici, pt ca mi se pare ca prea frecvent exact noi, ortodocsii romani, incalcam aceste reguli de buna cuviinta crestineasca elemetare.

    Mie una, din afara fiind si citind comentariile si ambele scrisori, mi se pare ca si pozitia dumneavoastra dar si cea a fratelui care semneaza @Monah Ortodox sunt demne de luat in seama, si ca absolut nici unul dintre semnatarii celor doua scrisori nu par a fi animati de rea-credinta sau exaltare: unii indeamna la toleranta si rabdare, altii la vigilenta si reactie. Toate acestea la un loc sunt bune. Dar – si aici rezonez perfect cu @Monah Ortodox – cred ca o reactie a Sf. Munte este asteptata ca oxigenul de multi dintre credinciosi, dat fiind caracterul atat de controversat (in chiar sanul Bisericii!) al acestui eveniment care a bulversat atat de mult spiritele.

  23. Daca tot suntem pe teren minat,cu posibila schisma, ar trebui sa ne amintim ca biserica ORTODOXA a fost ,in toata istoria ei, amenintata de asemeni furtuni.Au fost ,au trecut, si EA a iesit invingatoare :mai curata,inteleapta,luminoasa ,” fara de pata sau zbarcituri”,MIREASA A MIRELUI IISUS .Eu nu as numi schisma ,sa nu fie ,ci CURATIRE fiindca asta a fosta dintotdeauna.Probabil ca uitati in ce moment al istoriei ne aflam,moment in care BISERICA ORTODOXA va fi incercata si coplesita din interior,ramanand o ramasita.(toate proorocirile sfintilor nostri o spun),iar daca nu luati in seama aceste proorociri atunci stergeti toate saiturile in care s-a spus si s-a comentat.Ne convine nu ne convine asta este.A vedea adevarul,realitatea ,nu inseamna a fi extremist ci a STI situatia in care te afli,a analiza si a decide CALEA pe care mergi.Cine are ratiunea mintii si a inimii stie calea fiindca acolo este DUHUL DUMNEZEU, in lucrare.
    Cand sunt 2 contra a 3, intro problema, atunci se poate lua decizia ,dar cand sunt 3 inpotriva a 3 atunci trebuie sa vina un al treilea pt. a inclina balanta.In sf. Chinotita ,ca in rice consiliu sunt cel putin 2 pareri,ca doar oameni sunt si ei.Probabil ca ,balanta fiind aproximativ egala,trebuie dezbatut mai mult pana ori sa ajunga la un consens.
    Admin,in vechiul testament Dumnezeu a iertat poporul evreu pt. un singur om,FINEES(Ps.105,v.30) din neam in neam,ca milostiv este EL.
    Imi pare rau si sa-mi ierti ”critica” dar nu ai o atitudine tocmai MONAHICEASCA ,ANTONITA,m Th.

  24. @Gheorghe

    Admin,in vechiul testament Dumnezeu a iertat poporul evreu pt. un singur om,FINEES(Ps.105,v.30) din neam in neam,ca milostiv este EL.

    …da, si asta ce inseamna, ca nu vad legatura cu ce se discuta aici.

    Acum dezbatem ce e o atitudine atonita si ce nu? Si, din intamplare, ni se pare ca nu e atonit tot ce contravine duhului zelotist…

  25. Poate in Vechiul Testament lucrurile erau de un anume fel pana ce Fiul lui Dumnezeu sa se jertfeasca pentru oameni? Sfintii Parinti ne spun ca istoria e liniara nu circulara.

  26. Hristos pe Cruce ne indeamna sa L urmam, si nu e niciodata altul de vina decat noi insine.
    Eu ma rog ca si pastorii – Sfanta Kinotita, si cei care sunt turma lor – monahii razvratiti, sa se impace in Adevar si Dragoste de Dumnezeu, ca duhul cel de sfarsit pare atinge tot, si Gradina Maicii Domnului. Si poate sinodul a fost doar simptoma si nu cauza in sine, dar indeciziile lui, numite azi diplomatie sau iconomie, sfasie fara urma de indoiala si cele stiute sfinte, ca Sfantul Munte.

  27. @admin,
    ceea ce ai incadrat este o completare la #17.(sau mai binezis o adaugire-confirmare).
    Cat priveste ”………nu e antonit tot ce contravine duhului zelotist”, asa este.DOAMNE AJUTA!

  28. @Doroteea:

    Apreciem foarte mult bunele tale intentii.

    Dincolo de asta, raspunsuri punctuale:

    “E o exprimare un pic echivoca acest ‘in general’, pt ca arunca o umbra asupra TUTUROR semnatarilor scrisorii respective, fara sa lamureasca limpede urmatoarea chestiune: TOTI acesti semnatari au parasit asezamintele lor monahale sau au fost expulzati? TOTI pot fi calificati drept anarhisti? Daca nu, care da si care ba? Ar trebui clarificat cat se poate de limpede, dupa mine, acest aspect, din respect fata de adevarul curat despre fratele nostru.”

    Aruncă o umbră asupra tuturor pentru că toți s-au decis să apară sub o astfel de „umbrelă”. Nu toți semnatarii au părăsit așezămintele lor însă toți au tendințe anarhiste vădite în ultimă instanță de însăși acest gest cum spuneam.

    Nu judec persoane, știu sigur că unii dintre ei au făcut-o dintr-o oarecare simplitate a minții, alții dintr-o oarecare sensibilitate dogmatică (nu spun că aceste lucruri ar fi bune sau rele – Domnul știe) alți din alte motive. Problema este mult mai complexă însă: de exemplu în scrisoare apar doar câțiva monahi de la Schitul Prodromul (schitul are mult mai mulți), care este schit chinovial. Cum apar doar câțiva când expresia spre exterior a schitului în astfel de probleme este dikeul (starețul / conducătorul) schitului Prodromu care este p. Athanasie care, nota bene, nu semnează? D.p.d.v. monahal apariția doar a unei fracțiuni din obște într-un astfel de document arată un indiciu clar de o separare, anarhie, rupere (schismă, σχἰζω = schizo = a rupe) internă ceea ce este foarte periculos pentru o comunitate atât de mică ca cea a unui așezământ monahal, chiar dacă Schitul Prodromul are relativ mulți viețuitori (câteva zeci). Există și posibilitatea (f. mică după umila mea părere) ca p. Athanasie să fi zis „face fiecare cum vrea” însă asta este foarte ne-monahicesc, după toate canoanele ascultării monahale. Poate că ar trebui să menționez aici că p. Athanasie este un dikeu cu un renume bun în Sf. Munte.

    Înțeleg dorința dvs. să numim „care da și care ba” însă permiteți-mi să mă abțin din delicatețe de la acest punct. Socotesc cu smerenie că nu este bine să numesc în public anumite persoane și mai ales după aceea să fiu nevoit să aduc și argumente care nu ar da deloc bine. Hai mai bine să rămânem la tendințele schismatice exprimate clar în ultimatimul scrisorii („dacă nu faceți ce vrem, întrerupem pomenirea imediat”) ca o dovadă a tendințelor lor anarhice.

    ————————————

    „Al doilea: eu sincer nu cred ca intentia acestor monahi, cu toate pacatele lor, este aceea malefica de ‘a duce in inselare sufletele nevinovate iubitoare de Hristos’.”

    Înșelarea provine din faptul că 60 de oameni și-au arogat titlul de „Monahii Sf. Munte”. De fapt motivul principal care ne-a determinat să scriem acest articol este faptul că ni s-a semnalat faptul (adevărat, din păcate) că pe net s-a încetățenit știrea că „Sf. Munte respinge Sinodul din Creta -> schismă”. Care Sf. Munte? numai la Vatoped suntem mai mult de 120 de monahi,

    ———————————

    „De altfel punctul lor de vedere – chiar daca exprimat intr-o maniera mai rudimentara, mai putin diplomata – nu le apartine in exclusivitate, multe alte importante figuri bisericesti il sustin.”

    Aici trebuie făcut foarte clar un lucru: „alte importante figuri bisericești” susțin faptul că hotărârile sinodului sunt problematice, poziție pe care Sf. Munte și implicit noi o susținem. Nu se susține însă schisma, nu se susține anarhismul, întreruperea pomenirii printr-o mișcare brutală, de forță, mai ales când aceasta provine de la cei care sunt sub ascultare. (În Sf. Munte suverane sunt doar mănăstirile. Schiturile și chiliile depind de mănăstiri peste care este Sf. Chinotită în problemele despre care discutăm acum și nu numai).

    ———————————

    „De a ne limita la argumente obiective si de a elimina suspiciunile cu privire la persoana.”

    Socotesc cu smerenie că am încercat să fiu destul de obiectiv, și toate pozițiile noastre le-am argumentat prin fapte. Tendința aharhistă, de schismă nu mai poate fi o suspiciune în clipa în care avem o astfel de mișcare. Desigur că nu am dat nume concrete pentru a arăta cu degetul pe cei care au plecat din mănăstiri însă nu uitați că sunt de aprox. 20 de ani în Sf. Munte și nu am ieșit de aici decât pentru câteva zile în toată această perioadă. Dați-mi puțină credibilitate….

    „Să punem gândul bun”, spuneți. Vă apreciez foarte mult pentru asta! Nu uitați că aici vorbim de o problemă cu caracter viral în toată ortodoxia pe care încercăm să o ținem în frâu: tendințele centrifuge (știu că mă repet). Problemele sinodului (care într-adevăr există) sunt doar un pretext.

    ——————————–

    „cred ca o reactie a Sf. Munte este asteptata ca oxigenul de multi dintre credinciosi”

    Și eu cred la fel. Nu depinde de mine. O să încerc însă să văd ce pot face.

  29. @m. Th

    Inteleg, parinte, si va multumesc pentru clarificari! Doamne ajuta!
    Suntem si noi, mirenii, dupa puterile noastre, alaturi de monahi in rugaciune, si ne bucuram la randul nostru sa fim pomeniti in rugaciunile lor! Iar eu cred ca atata timp cat macar unii dintre credinciosi ne vom stradui sa mentinem curata aceasta rugaciune reciproca, ea nu va intarzia sa dea roade si sa incalzeasca si lumineze tot mai mult propriile inimi si altele din jur, iar Domnul, induiosat de ravna noastra, nu va ingadui nici schismei si nici dezbinarii sa ravaseasca Biserica.
    Stiu ca poate suna naiv, dar va marturisesc cinstit ca eu sunt optimista. 🙂 Cu Dumnezeu inainte!

  30. @Doroteea:

    Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea… (Sf. Ap. Pavel)

    Deci optimismul este caracteristic oamenilor care au pe Duhul Sfânt, într-o măsură mai mare sau mai mică. 🙂

    Asta nu pentru că suntem vrednici ci pentru că pur și simplu dorim pe Duhul și El se milostivește spre noi.

    „Bucurați-vă!” este porunca Domnului către mironosițe după înviere:

    http://asceticexperience.com/portfolio/why-we-are-joyful-at-easter/

  31. @m. Th.
    Draga m.Th., ai putea te rog sa te identifici cu numele de monah al tau si sa nu mai folosesti abrevierea?
    Pentru fratii ortodocsi e o obisnuinta numele, nu semnaturile abreviate. Ar fi, cel putin, o dovada de bun simt fata de crestinii ortodocsi.

    Si a 2-a intrebare: “scrisoarea primita pe email” din partea ta este punctul de vedere oficial al obstii Manastirii Vatopedu? Poti confirma asta cumva? Poti asigura ca aceasta scrisoare nu este doar punctul tau de vedere ci al intregii obsti monahale de la Vatopedu, impreuna cu al staretului?

    Intreb pentru ca se vede foarte clar ca se manipuleaza: in titlu e scris numele Manastirii, dar e semnata doar de tine.

  32. @ AnaR: dupa parerea mea, Sinodul din Creta nu este decat ocazia, lupta din jurul Sfantului Potir devine din ce in ce mai stransa. Zilele s-au scurtat, timpul asijderea. Sinodul acesta a fost condamnat chiar inainte de a incepe (departe de mine gandul de a-l ridica in slavi), insa Biserica are propriul ei ritm, propriul ei timp, diferit de masura omeneasca. La fel si in istoria de dinainte si de dupa Hristos, toate lucrurile au timpul lor. Nepatrunse raman judecatile Lui si de neinteles caile Sale. Poate ca timpul acesta de asteptare si incordare vadeste fie si partial intentiile vrajmasului.

  33. @Dorin:

    Pai daca “se vede f clar ca se manipuleaza”, de ce mai intrebi? ;;) Sau e intrebare… retorica?

    Intreb pt ca eu cand intreb chiar intreb! :)))) (trad. serioasa: atunci cd intreb ceva o fac pt ca nu stiu, si nu cand deja stiu raspunsul)

  34. Pingback: Chilia Buna Vestire | Despre cei care isi aroga titulatura de ”PARINTII DIN SFANTUL MUNTE” si despre asa-zisul vis cu SFANTUL PAISIE AGHIORITUL
  35. “Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra?
    Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni” – Matei 5:13

    Eu cred ca Adevarul trebuie marturisit numaidecat prin Duhul, cu fermitate, Adevarul nu poate fi masurat de gandirea omeneasca, cumpanirea indelungata in functie de unele si altele, va fi doar rod al al mintii si socotelilor omenesti.

    @Doroteea
    “punctul lor de vedere – chiar daca exprimat intr-o maniera mai rudimentara, mai putin diplomata”
    Pai am ajuns sa vorbim de maniera “diplomata” si la Parintii si Rugatorii din Sfantul Munte ?
    Nu ne ajunge “diplomatia” cea de toate zilele cu care vicleneste si se imbata aceasta lume ?

  36. Sa fim treji, cu luare aminte si sa cercetam duhurile, sfatuindu-ne cu duhovnici imbunatatiti, luminati de Dumnezeu ! Sa cautam aluatul cel duhovnicesc, asa cum spunea Cuviosul Paisie, adica discernamantul. Poate a vorbit unor apropiati Ava Paisie sau poate nu a vorbit. Sa-l intrebam fiecare dintre noi pe Ava Paisie : Sfinte Parinte, este sau nu aceasta incercare de relativizare a Credintei Ortodoxe de la Dumnezeu? Este acest Sinod Panortodox atata vreme cat Sfantul Sinod al Bisericilor Ruse, Sarbe, Bulgare, Georgiene si Antiohiene au refuzat participarea la el? Ne ajuta acest sinod sa delimitam invatatura dreapta de ereziile contemporane ?

  37. Mm Th:

    Sf Ioan Gura de Aur sau un alt mare sfant scrie ca ” atunci cand Dreapta Credinta este amenintata, a tacea este o crima !” .
    Noi ne-am invatat sa fim caldicei, ei fie ce-o fi, nu ma intereseaza ce spun altii ! Nu este asa! Fratilor, daca va uitati printre parintii semnatarii ai scrisorii, sunt cativa batrani cu viata sfanta, parinti purtatori de Dumnezeu pe care nu ai cum sa-i treci cu vederea! Prin ei vorbeste Duhul Sfant ! Sfintele Sinoade Ecumenice au fost alcatuite din Sfinti Parinti facatori de minuni, vazatori de Dumnezeu ! Prin aceasta ele erau sfinte ! Acum-pauza !
    Acesti cativa gheroni athoniti, mai degraba vorbeste Duhul Sfant prin ei, care se nevoiesc zi si noapte cu rugaciune neincetata decat prin acei impreuna slujitori cu ereticii, calcatori ai sfintelor canoane ! Fratilor, unde ne e discernamantul ?
    Dpdv Canonic, ei au dreptul sa ceara incetarea pomenirii ierarhului impreuna-slujitor cu ereticii ! De ce vi se pare exagerat? Sau socotiti ca Sfintele Canoane sunt demodate? Hristos este acelasi ieri azi si maine ! Duhul sa nu-L stingeti, proorociile sa nu le dispretuiti ! Pe acestea sa le faceti si pe acestea sa nu le lasati ! Ava Arsenie Papacioc a spus: daca ai cedat ceva din credinta nu mai esti stapan deplin pe ea, sa nu fie !

  38. Cred ca diplomatia este un dar pe care Dumnezeu il ingaduie ca si har in lume, unde este de mare folos. Dar daca privim la toata istoria crestinismului, El a ingaduit schisme, protestantism, decat amestecarea diplomatiei in deciziile Bisericii la nivel profund.
    Perceptia despre schisma ne vine si de la lume, pe net sunt articole in care se spune fara exemple ca si crestinii ce de razboaie au facut in numele schismei. Dar chiar, s-au facut razboaie in lume deoarece Roma si Constantinopolul s-au despartit? Schisma nu a ajutat in rezolvarea conflictelor pornite pe alte cai, dar din ce stiu eu pe motiv strict religios conflict armat a fost la revolutiile protestante – luteran, anglican, hughenot – care erau oricum contra catolicilor dar si ortodocsilor. Sa nu ne punem tarana in cap pentru ce crestinismul n-a facut. Eu doar ma tem ca si presiunile simtite de Patriarhia Ecumenica sa nu fie de deculpabilizare in fata unor acuzatii aiuristice de la Dawkins et co. Adica violenta a existat din cauza schismei dar nu stiu sa fi creat razboaie in care sa taraie si pe cei neimplicati religios … asa cum fac razboaiele moderne ideologice si pe resurse, care de fapt sunt medievale pe fiefuri si feude.

  39. @Dorin

    :-))))))))))))

    Cu tot respectul cuvenit, nu putem să nu remarcăm că frăția ta nu ai multe cunoștiințe despre lumea monahală.

    Nu spun că acest lucru ar fi rău în sine, ci rău este atunci când cineva predinde că ar cunoaște ceva pe care de fapt nu îl cunoaște.

    Pentru orice monah (în afară de excepția reprezentantului: dikeu, egumen, protos, antiprosopos (reprezentant la chinotită) etc.) smerenia anonimatului este una dintre condițiile cele mai căutate.Asta este de bază în monahism.

    Înțeleg că în lume există singularitatea lui „eu” însă în monahism există puterea lui „noi”.

    Nu dorim să ne promovăm pe noi înșine, care înseamnă de cele mai multe ori slavă deșartă sau țintă de clevetire, ci ceea ce spunem. Titlul nu a fost pus de noi ci de cei de la Cuvântul Ortodox (nu avem nimic împotriva titlului căci este adevărat).

    Socotesc cu smerenie că reiese destul de clar din text însă poate că este necesar să repetăm: faptul că Sf. Munte se exprimă în pliroma Bisericii prin documente oficiale emise de Sf. Chinotită NU este „poziția mea/a mănăstirii Vatoped” ci este un lucru foarte clar și foarte vechi: cel puțin de pe vremea Sf. Athanasie Athonitul (cca 970 – adică in urmă cu mai bine de 1000 de ani. Acest lucru este foarte cunoscut oricărui are cunoștiință de monahismul athonit.

    Din cauza aceasta, nimeni altcineva nu a semnat documentul decât cei care au pus la cale acest lucru. Cu toate că în originalul grec de la http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_62.html scrie la sfârșit că Ἡ συλλογή τῶν ὑπογραφῶν συνεχίζεται καί θά κοινοποιηθοῦν στόν Ἐκκλησιαστικό Τύπο, καί στό διαδύκτιο. (”Adunarea semnăturilor se continuă și o să fie informate Presa Bisericească și internetul”) nu a mai apărut nicio semnătură, motiv pentru care fraza a fost ștearsă din traducerea română.

    Dincolo de asta, unul din inițiatorii de bază a acestei acțiuni, p. Sava Lavriotul, s-a cerut să fie scos din conducerea mănăstirii Marea Lavră de către un document oficial al Sf. Chinotite către această Mănăstire. Deci, nici vorbă de poziția „mea/a mănăstirii Vatoped” și din cauza asta titlul care spune „din partea Mănăstirii Vatoped” și nu „poziția mănăstirii Vatoped” este corect.

    O altă clarificare „monahală”: bineînțeles că p. Stareț știe de acest răspuns. De fapt, noi nu urmărim ce se întâmplă în afară, însă cei din presa românească ne-au adus la cunoștiință despre dezinformarea relativ la „armata ocupă Sf. Munte” (dezmințirea aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/08/02/dezmintire-sfanta-chinotita-nu-a-cerut-paza-speciala-de-la-armata-recomandam-cu-smerenie-a-fi-intrebati-inainte-de-a-se-spune-ceva-pe-seama-noastra-si-a-nu-folosi-numele-sfantului-munte-in-mod-in/ ) și dezinformarea relativ la „Sf. Munte respinge Sinodul din Creta” (clarificarea în postarea de aici). I-am făcut cunoscut p. Stareți aceste lucruri și am discutat pe scurt ce să răspund iubiților noștri frați din presa bisericească din România.

    Revenind: nu insinuez că este neapărat rău că nu cunoașteți lumea monahală, însă recomandăm cu smerenie să nu trageți concluzii în necunoștiință de cauză.

    Pe de altă parte @Doroteea are dreptate: și eu socotesc cu smerenie că intervenția dvs. nu este atât de sinceră pe cât ar fi trebuit să fie. :-)))

  40. @m. Th
    Există, de acord, o slăbiciune spre zelotism. Totuși trebuie să observăm că nimeni nu a întreprins până acum fapte sancționabile, ci mai degrabă, așa cum îmi par mie, lipsite de cuviință, cum ar fi tonul scrisorii către Chinotită.
    Totuși, Sfânta Chinotită pare și ea lipsită de tact aici. În loc să se sesizeze asupra problemelor ce vizează drepata credință, de primă importanță, are timp să se ocupe de o presupusă indisciplină a Părintelui Sava. Departe de a-l apăra sau condamna, sunt curios dacă a fost cerută scoaterea lui din gherondia Marii Lavre pe motivul atitudinii față de Sinodul din Creta. Un asemenea motiv ar crea suspiciuni, pentru că ar părea a fi o aplicare a dispozițiilor Sinodului.
    Dacă este așa, cum de îl acceptă fără explicații, dar cere explicații din partea celor ce nu-l recunosc?
    Trebuie să avem în vedere și canonul 15 al Sinodului I-II, care permite nepomenirea ierarhului pe motiv de erezie. Deci dorința lor de a întrerupe pomenirea nu constituie neapărat indisciplină, ci, mai degrabă, lipsă de tact.
    Repet, dacă așa stau lucrurile, atitudinea oficială a Sfântului Munte este destul de imprudentă cu privire la balansarea între Sinodul cretan și acei Părinți aghioriți.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare