Din partea Manastirii Vatoped. Despre cei care isi aroga titulatura de ”PARINTII DIN SFANTUL MUNTE” si despre asa-zisul vis cu SFANTUL PAISIE AGHIORITUL

3-08-2016 4 minute Sublinieri

VATOPEDI1

Am primit pe e-mail din partea manastirii Vatoped:

Doamne ajută!

Într-un foarte scurt timp au ajuns la cunoștiința noastră o mulțime de poziții îngrijorătoare legate de Sinodul care a avut loc de curând în Creta, unele din aceste poziții fiind puse pe seama Sfântului Munte sau a sfinților legați de acesta. 

Trebuie să facem foarte clar de la început că poziția oficială a Sfântului Munte Athos se manifestă numai prin comunicate oficiale pe canale oficiale a Sfintei Chinotite, în urma sinaxelor (consfătuirilor) acesteia. 

Ținem să facem această precizare pe care o socoteam evidentă, datorită faptului că face vâlvă zvonul conform căruia „Sfântul Munte nu primește Sinodul din Creta”. Această știre este falsă. Există într-adevăr în Sfântul Munte monahi singulari sau chiar mici grupuri nestatornice formate în general din monahi cu tendințe vădit anarhiste care din cauza acestor tendințe au plecat sau au fost expulzați de la așezămintele monahale unde sălășluiau (mănăstiri, schituri, chilii). Aceste elemente își arogă titulatura de „Părinții din Sfântul Munte” încercând astfel să ducă în înșelare sufletele nevinovate iubitoare de Hristos. Nu trebuie ascultați pentru că ascultarea acestora îi va vătăma și pe cei care pleacă urechea și pe monahii respectivi prin validarea drumului greșit pe care se află.

Poziția oficială a Sfântului Munte Athos în privința Sinodului din Creta rămâne, până la noi documente, documentul promulgat de Sfânta Chinotită înainte de lucrările sinodului în care expune amendamentele de rigoare relativ la documentele pregătitoare pentru lucrările sinodului. 

Deci, până la noi documente, Sfântul Munte primește hotărârile sinodului, urmărind cu atenție și răspunzând în privat, încercând să diortosească cu dragoste și discreție anumite probleme legate de acest sinod începând de la procedurile de desfășurare și până la anumite puncte din hotărârile acestuia. Dacă va fi nevoie să răspundem public, o vom face.

Mult mai grav este însă lucrul că anumite puncte discutabile legate de acest sinod sunt folosite într-un mod cu totul și cu totul exagerat sau complet fals pentru a genera schisme, destabilizări și panică în Biserica lui Hristos. 

Suntem total împotriva acestor tendințe anarhice fără discernământ care nu își au locul nici ca mod și nici ca scop, având conștiința că cu ajutorul și darul Maicii Domnului și rugăciunile voastre Sfântul Munte nu suferă deocamdată de un entuziasm nelalocul lui în nicio direcție. De asemenea, poate că ar fi bine să precizăm cu smerenie că părinții din conducerea duhovnicească a Sfântului Munte au o imagine clară a situației atât din punct de vedere informațional cât și duhovnicesc. 

În acest context, dorim să afirmăm sprijinul nostru duhovnicesc plin de dragoste, dar și de trezvie către toți întâi-stătătorii bisericilor ortodoxe și socotim total nepotrivit orice război anarhic dus împotriva persoanei acestora sau împotriva oricărei biserici locale. Sprijinim și încurajăm de asemenea orice dialog, orice critică constructivă făcută cu dragoste, în pace și bună cuviință venită din partea turmei de Dumnezeu iubitoare pe care o îndemnăm să-și ia în serios menirea de creștin, să se lupte pentru înduhovnicirea sa și se roage pentru înduhovnicirea și unitatea tuturor. Nu uitați că sunteți într-un război informațional feroce și cei care poartă acest război sunt în afara și împotriva Bisericii și nu într-insa.

Poate că ar fi bine să menționăm aici, ca smerit sfat duhovnicesc, că o critică, o judecată se vădește a fi de la Dumnezeu dacă:

  1. aceasta conține roadele Duhului Sfânt. Adică este făcută cu dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, înfrânare și are un duh care face bine, nu un duh rău, amar, zdrobitor, violent.
  2. judecata, critica se adresează faptelor, cuvintelor, învățăturilor iar nu persoanelor. Nu putem judeca persoana, după cum ne învață toată tradiția Bisericii. Atacul la persoană nu este de la Dumnezeu, mai ales dacă este însoțit de osândiri și categorisiri ca „eretic” relativ la o persoană înainte ca acea persoană (învățătură) să fie condamnată în sinod. Omul lui Dumnezeu va căuta să nu se pomenească nume să nu vădească persoane în clipa în care judecă, în clipa în care critică o poziție. Omul este chipul lui Dumnezeu și nu poate fi judecat.
  3. Este făcută cu înțelepciune. O crititcă este de la Dumnezeu, izvorul a toată înțelepciunea, dacă este alcătuită temenic, documentat, după mult sfat cu alte persoane duhovnicești. O înșirurire de categorisiri la adresa unei persoane, eveniment sau învățături fără nici un fel de argumentație nu arată duhul lui Dumnezeu, dimpotrivă.

Faceți totul pentru a vă uni cu Hristos și între voi.

De asemenea, în același context am dori să semnalăm iubiților noștri  în Hristos cazul unui „vis” cu „Sfântul Paisie Aghioritul”, chiar dacă blogul care a originat articolul referitor la „vis” l-a șters.

Fraților, Biserica lui Hristos nu se ghidează după vise mai ales în cazul în care acestea apar din surse anonime pe internet și în care „Sfântul Paisie Aghioritul” îndeamnă „Cu toate forțele împotriva Sinodului tâlhăresc din Creta” (!). Datorită faptului că obștea noastră l-a cunoscut foarte îndeaproape pe o durată lungă de timp pe Sfântul Paisie în perioada când ne aflam la Cutlumuș, iar acesta la Panaguda dimpreună cu alți ucenici foarte apropiați ai Sfântului cu care avem relații duhovnicești foarte apropiate (vezi http://asceticexperience.com/portfolio/feast-saint-paisios-held-disciples-photo-report/) putem da mărturie că această „vedenie” este lucrare diavolească. Nu-i dați crezare.

Iubiților, să fim copii cu păcatul nu cu mintea.

Cu mult drag în Hristos,

m.Th.

http://AsceticExperience.com

The presiding priest in the refectory with the icon of St Paisios.

The presiding priest in the refectory with the icon of St Paisios.

*

*

*

*

*

*

*


Categorii

"Marele Sinod Panortodox" (de la Creta - inainte si dupa), 1. DIVERSE, Comunicate, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Parintele Efrem (Vatoped), Sfanta Chinotita (Muntele Athos)

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Rânduială de rugăciune în Postul Paștilor

Comentarii

83 Commentarii la “Din partea Manastirii Vatoped. Despre cei care isi aroga titulatura de ”PARINTII DIN SFANTUL MUNTE” si despre asa-zisul vis cu SFANTUL PAISIE AGHIORITUL

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. @ admin: cine cunoaste limba greaca si doreste sa ne explice si noua cu oarecari amanunte: https://www.youtube.com/watch?v=tDoCbRE-fms
    Eu am inteles ca ar fi intrerupt pomenirea Patriarhului (pe langa interviul de mai-sus despre care se vorbeste in termeni nu tocmai favorabili Parintelui Sava) din mai multe motive: http://neataksi.blogspot.ro/ (trad este destul de greoaie, se poate sa ma insel insa).

  2. @ admin: http://aktines.blogspot.com/2016/07/blog-post_639.html
    Se pare ca am inteles bine, exprimarea ruperii comuniunii spune multe…

  3. @un ieromonah1, carmen

    Pentru că a devenit cunoscut public și în România cazul p. Sava, pot să dau și eu câteva detalii (foarte probabil că, cu ajutorul lui Dumnezeu, o să fac o postare nouă în care o să adaug și alte noutăți pe care le dețin): „presupusa indisciplină a p. Sava” este, din păcate, un fenomen foarte vechi – se ceartă(certa) cu toată lumea cu destulă vreme înainte de sinod pentru probleme foarte variate: își clevetea starețul vorbea împotriva conducerii Lavrei din care și el făcea parte (!) împotriva chinotitei și împotriva a multor locașuri din Sf. Munte. Faptul că a fost (în final) depus din treaptă nu constituie absolut de loc o surpriză. De fapt, atitudinea nesmerită a sa se vede și din link-urile pe care Carmen le-a inserat în care se numește erou, mărturisitor etc. Încă o dată mă repet: să nu confundăm anumite carențe ale sinodului (pe care și documentul Sf. Chinotite de dinainte de sinod le semnalează) cu duhul anarhic, schismatic. Nota bene: Pliroma monahilor din Sf. Munte nu-l susține pe p. Sava.

  4. As indrazni sa completez la comentariul parintelui : “atitudinea nesmerită …în care se numește erou, mărturisitor” :

    Din pacate, este foarte greu de facut distinctie intre dorinta de afirmare a credintei adevarate impotriva unei presupuse neafirmari a acesteia de catre ierarhie si dorinta – ‘patimasa’ – indraznesc sa o numesc, de a ne plasa in postura de eroi/marturisitori…aici numai taina duhovniciei poate lucra, daca si persoana este dispusa insa sa accepte.

    De exemplu, prea usor se recurge la argumentul “dar ce a facut sf Marcu al Efesului ? s-a luptat singur etc” ..eu as zice sa pastram proportiile, totusi. Prea usor se trunchiaza si se prezinta numai ce convine ‘tabloului creionat’ ( ca sa ne punem in postura de marturisitori), cand, de fapt, realitatea intregului tablou este un pic diferita…

  5. IATA CINE E INSELATUL CE L-A VAZUT PE CUVIOSUL PAISIE

    Scrisoare a D-lui Dimitrios Tselenghidis, Profesor al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Thessalonic, adresată Sfântului Sinod al Bisericii Greciei și publicată in Romfea.gr sub titlul “Scurtă evaluare a Sfântului și Marelui Sinod”

    Prea Fericite Părinte Președinte,
    Preasfințiților Părinți Arhierei,

    Vă trimit, cu evlavie, o cuprinzătoare evaluare despre „Sfântul și Marele Sinod” și vă rog să o studiați, deoarece cred că ar putea ajuta, cumva, în discuția responsabilă care va avea loc in cadrul Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii noastre, atunci când acesta se va întruni. Evaluarea se va mișca pe două niveluri. Primul nivel va avea în vedere evaluarea în ceea ce privește partea de rânduială și canonică a Sinodului, în vreme ce nivelul al doilea se va referi la evaluarea conținutului său.
    În ceea ce privește rânduiala lui bisericească și canonică, așa numitul „Sfântul și Marele Sinod” – judecat după criterii teologice – nu este literalmente „Sfânt”. Și aceasta deoarece nu este „următor Sfinților Părinți”, nici în mod formal, nici în privința conținutului, așa cum va reieși din cele pe care le vom spune în continuare.
    Nu este însă nici „Mare”, nu numai pentru că nu au fost prezente toate Bisericile autocefale, dar în mod principal pentru că a fost o foarte mică și selectivă reprezentare a acestora de către arhiereii locali. Dar cel mai important în această privință este că această „Adunare” a episcopilor nu poate fi caracterizată – pe baza criteriilor strict teologice – nici măcar un Sinod Local. Mai degrabă este vorba de o bizară, „Conferință presinodală lărgită a arhiereilor” cu zece Întâistătători sau de un „Congres” a anumitor zece Biserici Autocefale, care au fost reprezentate de Întâistătătorii lor și de cel mult 24 de Arhierei aleși. Am afirmat că această „Conferință” sau „Congres” nu poate fi numit nici Sinod Local, pentru că în cadrul Sinodului Local se întâlnesc și votează toți Arhiereii prezenți la acesta. La această „Conferință-Congres”, în acord cu Regulamentul de funcționare, drept de vot au avut numai cei zece Întâistătători prezenți. Această practică este fără precedent și arbitrară în istoria noastră bisericească și nu este deloc în concordanță cu practica cu caracter eclesiologic a Sinoadelor Ortodoxe de până astăzi, care presupun egalitatea duhovnicească a tuturor Arhiereilor, lucru care se vădește în egalitatea votului lor. Nici un episcop, sub nici o formă – nici măcar cu excepția Președintelui Sinodului – nu este „fără egal” (mai presus) decât episcopii împreună cu el. Ceea ce s-a aplicat în prezenta „Conferință”, trimite în mod indirect la o formă clară de catolicism, chiar și în situația în care votul Întâistătătorilor are un caracter colectiv.
    În consecință, deciziile „Conferinței presinodale” sau a „Congresului Ierarhic” de mai sus nu au caracter obligatoriu. De altfel, ele nu au nici o autoritate nu numai asupra întregii Biserici, dar nici asupra Bisericilor locale autocefale care au fost reprezentate la acest „Congres Ierarhic” – cu totul fără temei instituțional – din moment ce Ierarhii care au participat nu au avut drept de vot. Dar deciziile sunt nule și pentru motivul în plus al principiului unanimității, care a fost încălcat prin neprezentarea celor patru Patriarhii (a Antiohiei, a Rusiei, a Bulgariei, a Georgiei).
    În plus, deciziile acestui ciudat „Sinod” de la Kolimbari nu sunt obligatorii pentru Biserica Greciei, pentru încă un motiv în plus. Întâistătătorul Bisericii noastre, în loc să susțină poziția unanimă a Ierarhiei Bisericii noastre cu privire la textul al VI-lea, a sugerat o altă poziție, care a fost acceptată de celelalte nouă Biserici Autocefale. În mod practic, aceasta înseamnă că poziția Corpului Ierarhiei grecești nu a fost reprezentată, deci pe baza Regulamentului de funcționare a „Conferinței”, asupra celui de al VI-lea text nu a existat unanimitate. Deci, textul nu este valid.
    Și acum evaluarea părții de conținut a originalului „Sinod”. În primul rând, trebuie să spunem în mod general, că la așa numitul „Sinod” din Kolimbari Creta, s-a încercat o reducție duhovnicească cu caracter instituțional de la învățătura dogmatică a Bisericii. Spunem că s-a încercat pentru că – în acord cu ceea ce am afirmat anterior – nu conferim un rol instituțional hotărârilor „Conferinței Arhierești” menționate mai sus. În Creta nu numai că nu a fost condamnată nici o credință diferită de cea ortodoxă (erezie), dar s-a încercat o teribilă, instituțională reducție/scădere de la credința delimitată în mod sinodal a Bisericii, în realitate o reducție de la definiția dogmatică (Oros-ul dogmatic) a Sinodului al doilea Ecumenic. Mai precis este vorba de o reducție (scădere) de la învățătura dogmatică a Simbolului de Credință (Crezul), care se referă la identitatea Bisericii în sine. În Simbolul de Credință mărturisim: credem „Într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Dar la „Conferința” din Creta zece Biserici Autocefale, între care și Biserica Greciei, au acceptat, ateologic (în mod neteologic), „teologia baptismală” și, indirect, „teoria ramurilor”, recunoscând ca biserici pe romano-catolici, pe maroniți, pe nestorieni, pe monofiziții anticalcedonieni, pe monoteliți, care au fost condamnați pentru erezia lor hristologică de un rând de Sinoade Ecumenice (de la al treilea până la al șaselea inclusiv), dar și pe amestecătura de protestanți, care sunt reprezentați la Consiliul Mondial al așa numitelor biserici. Această tentativă de decizie sinodală la Kolimbari, de recunoaștere ca biserici a ereticilor condamnați de către Sinoade Ecumenice, constituie o nebunie spirituală și o lovitură de stat spirituală. Aceasta, în practică, este sincretism și ecumenism. Nu s-a mișcat mânia – facultatea rațională a sufletului – Arhiereilor „sinodali” împotriva lupilor înțelegători ai Bisericii. Din contră, „lupii” au fost numiți „oi” ale Uneia și singurei turme înțelegătoare, ale Bisericii. Ca urmare a acestui rezultat, concluzionăm că în Creta nu s-a întâmplat așteptata de către pliroma Bisericii a deliberării Arhiereilor „sinodali” cu Duhul Sfânt, nici nu a funcționat „praștia” Duhului Sfânt pentru condamnarea din nou a ereticilor. În special, pentru romano-catolici, în mod verbal am mărturisit credința noastră în definiția Sinodului al doilea Ecumenic, dar în mod practic noi am anulat această credință, recunoscând ca biserici nu numai pe aceștia, dar și alte comunități creștine, care se opun acestei definiții, prin filioque.
    După cum se știe, orice adaos la Simbolul de credință (Crez) – fie el și explicativ corect – este condamnat de către Sinoadele Ecumenice de după al treilea (inclusiv) și cei care o fac, s-a hotărât ca să fie caterisiți și excomunicați de către Biserică. Așadar, în mod clar filioque, ca adaos, este condamnat – în mod indirect, automat și în avans – de către Sinoade Ecumenice ca și erezie, din moment ce au decăzut din Biserică cei care o înfiază ca și adaos, conform cu hotărârile Sinoadelor amintite mai sus. De aceea și eterodoxia lui filioque a romano-catolicilor și a tuturor protestanților este o erezie vrednică de condamnat.
    De altfel, adaosul filioque a fost condamnat în vremea lui Fotie cel Mare la Sinodul din 879/80 (al optulea Ecumenic), unde a participat și reprezentanța Bisericii Romei, în timp ce au fost condamnate și alte învățături rele (kakodoxii) ale romano-catolicismului despre identitatea între fire și lucrări în Dumnezeul Treimic și despre caracterul creat al Harului Dumnezeiesc, la Sinoadele din 1331 și 1351. Dar și protestantismul a fost condamnat de către un șir de Sinoade ale Orientului Ortodox (1638, 1642, 1691).
    În consecință, nu este posibil ca într-un text sinodal cu caracter dogmatic să nu existe precizie teologică și eterodocșii să fie recunoscuți ca biserici. Aceasta ar însemna fie că se face o scădere conștientă în dogma eclesiologică, fie că există o dualitate de limbaj, cu tot ce aceasta implică. Cu votarea celui de-al șaselea document, care se caracterizează prin neclaritățile intenționate și mai ales prin contradicțiile teologice, „Conferința Arhierească” din Creta a consolidat instituțional ecumenismul, introducând astfel și promovând confuzia eclesiologică în conștiințele credincioșilor. In mod special reamintesc paragraful 16, unde se afirmă următoarele: „Unul din organele principale în istoria mișcării ecumenice este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB)… în paralel există și alte organisme intercreștine și organe regionale, precum „Conferința Bisericilor Europene” (CEB), „Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Orientul Mijlociu”, și „Consiliul Panafrican al Bisericilor”. Acestea, împreună cu Consiliul Mondial al Bisericilor susțin o importantă misiune pentru promovarea unității lumii creștine”.
    Acceptarea termenului de biserică pentru eterodocși și în mod special pentru protestanți, întâlnim până la saturație și în paragrafele 19 și 21 în același text. Formularea de mai sus înseamnă că noi, Biserica Ortodoxă, suntem de acord că eterodocșii-eretici contribuie în mod important la promovarea unității lumii creștine! De aici se atestă că cei care au votat și cei care au semnat acest text nu au conștientizat, în mod sigur, că „Ecumenismul are duh de răutate și este condus de duhuri necurate”, conform cu experiența harismatică a fericitului Bătrân (Gheron) Efrem Katunakiotul. Poziția de bază a ecumenismului este pluralismul dogmatic. Aceasta înseamnă, în mod practic, legalizarea coexistenței diferitelor credințe deosebite între ele din punct de vedere dogmatic. Oricine contestă acest pluralism dogmatic este caracterizat ca fanatic și fundamentalist. In paralel, ecumeniștii nu permit evaluări axiologice cu privire la exactitatea, superioritatea sau inferioritatea diferitelor religii. În ecumenism toți au loc. Pentru că unitatea în acesta nu este împiedicată de varietatea diferitelor credințe, lucru care este eclesiologic inacceptabil, din punct de vedere ortodox.
    Ca dogmatist al Bisericii Ortodoxe, am adânca convingere că ecumenismul este cea mai mare erezie eclesiologică, dar și cea mai riscantă poli-erezie care a apărut vreodată în istoria Bisericii. Și aceasta deoarece ecumenismul, datorită caracterului său sincretist, recomandă cea mai insidioasă contestație a credinței Bisericii, dar și cea mai gravă falsificare a ei. Tocește într-un grad inacceptabil conștiința dogmatică a pliromei Bisericii și generează confuzie în jurul identității credinței noastre. În mod viclean golește integritatea credinței mântuitoare a Bisericii – lucru care are consecințe soteriologice grave – cu considerația că toate credințele religioase sunt soteriologic valabile, atunci când susține că toate credințele eterodoxe și ale celorlalte religii sunt căi care conduc la aceeași mântuire.
    Însă, cu câte s-au scris contradictoriu față de eclesiologie în documentul al VI-lea se dă impresia că sunt batjocoriți creștinii eterodocși, de vreme ce la început sunt numiți „biserici eterodoxe”, adică eretici, iar în continuare sunt numiți biserici. Nu este permis să subestimăm inteligența lor. Înțeleg bine că nu-i iubim cu adevărat, pentru că nu le spunem adevărul în mod clar. Le spunem minciuni, cum că ar fi biserici. Și în acest mod nu-i ajutăm, pentru că nu-i chemăm la pocăință și la negarea alunecărilor lor dogmatice, astfel încât să fie încorporați în singura Biserică adevărată, cea Ortodoxă. Din fericire, suficient de mulți Arhierei nu au semnat acest document, din motive dogmatice.
    În documentul despre „Taina Cununiei și impedimentele la aceasta”, nu voi repeta cele pe care le-am scris referitor la aceasta în prima mea scrisoare către Sfântul Sinod, la 3-2-2016, ca să nu vă obosesc. Voi adăuga numai că, în timp ce canonul 72 al Sinodului Ecumenic Quinisext așează condițiile eclesiologico-dogmatice pentru existența Tainei bisericești a Cununiei, decizia „Conferinței” Arhiereilor la Kolimbari Creta – cu totul necanonic și neautorizat – dă posibilitatea Bisericilor Autocefale Locale să devieze de la învățătura dogmatică despre Taine a Bisericii. În mod specific, recomandarea propusă a căsătoriilor mixte ca iconomie – dincolo de anticanonicitatea și ilegalitatea ei, dar și oximoronul relativizării unui canon (72) al unui Sinod Ecumenic (Quinisext) de către un „Sinod” mai mic, la care face trimitere tema – este, eclesiologic, extrem de neteologică. De altminteri, de aceea se recomandă în mod foarte sever de către canonul 72 anularea sau desfacerea acestei căsătorii, ca o conviețuire nelegitimă din punct de vedere eclesiologic. Mai departe chiar, argumentarea teologică a canonului, nu lasă loc deloc pentru nici o iconomie. „Căci nu trebuie să amestecăm cele neamestecate”, notează canonul, „după cum nici oaia nu se încaieră cu lupul tot așa nici partea lui Hristos cu moștenirea celor păcătoși; iar dacă va încălca cineva cele hotărâte de noi, să se afurisească”. Așadar, al 72 canon nu recomandă iconomia, ci atrage atenția asupra gravității nelegiuirii. Devierea de la canonul specificat constituie o foarte gravă ilegalitate și „para-iconomie” canonică, care are, de asemenea, foarte grave urmări eclesiologice, din moment ce amestecă cele neamestecate într-un „amestec neamestecat”, amestecă eclesiologic împreună pe „oaie” cu „lupul” și „partea” lui Hristos cu „moștenirea” păcătoșilor. Însă o astfel de amestecare este eclesiologic de neconceput, iar teologic și spiritual de neacceptat.
    În documentul „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană” se dă impresia că se încearcă introducerea în același spațiu (în aceeași arcă) a Ortodocșilor și a eterodocșilor, uneori și a celor de altă religie. Aceasta este evident atunci când toate referirile la pace, care este trăită în Biserica Ortodoxă ca și rod al Duhului Sfânt, se pot înțelege ca adresându-se și la cei care sunt în afara ei, fără impunerea vreunei condiții în prealabil. În practică, însă, aceasta golește de înțelesul ei Întruparea lui Dumnezeu Cuvântul și însăși Biserica, din moment ce lasă să se înțeleagă că pacea lui Hristos, ca și lucrare necreată a Sa, ar putea să fie realizată și să fie făcută familiară și în afara acesteia de către eterodocși și de către oameni, simplu, „de bine”, eventual și de către atei. Aceasta nu numai că nu o recomandă ca mărturie (ortodoxă), dar provoacă și confuzie între credincioși cu privire la identitatea Bisericii și la „pacea” dăruită ei „de sus”.
    În ceea ce privește problema Diasporei Ortodoxe, suntem de părere că odată cu această „Conferință Arhierească” s-a încercat o rezolvare necanonică – chiar și dacă este numai vremelnică – a Adunărilor Episcopale, care nu numai că nu tratează, ci perpetuează etnofiletismul deja condamnat în mod sinodal (1872).
    După „Sinodul” din Creta s-a editat „Enciclica Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe” (Creta, 2016), care prezintă neconcordanțe teologice. De aceea ne vom referi, pe scurt, la acestea. Mai precis, în paragraful al doilea se consemnează următoarele: „Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească constituie mărturia autentică a credinței în fața Dumnezeu-omului Hristos…”. Aici se naște, în mod rezonabil, întrebarea logică și teologică: Cum „Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească constituie mărturia autentică a credinței în fața Dumnezeu-omului Hristos…”, când acesta recunoaște pe nestorieni,, monofiziți, pe anticalcedonieni și pe monoteliți ca biserici, odată ce aceștia au Hristologia condamnată de Sinoade Ecumenice?
    În primul paragraf se pomenesc Sinoade de prestigiu sobornicesc de autoritate sobornicească, după cum sunt cel de pe timpul lui Fotie cel Mare și al Sfântului Grigorie Palama și Sinodul din 1484, care repudiază pseudo-sinodul de la Florența. Ba încă și Sinoadele care repudiază credințele protestante. Cum se împacă însă acestea toate cu recunoașterea romano-catolicilor și a protestanților ca biserici?
    În paragraful al 20-lea se menționează în mod caracteristic următoarele: „Dialogurile inter-creștine au funcționat ca oportunități pentru Ortodoxie, de a arăta respectul față de învățătura Părinților și de a da o mărturie credibilă a tradiției autentice a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Dialogurile desfășurate de către Biserica Ortodoxă nu au însemnat niciodată, nu înseamnă și nici nu se pune problema să însemne vreodată un compromis în materie de credință. Aceste dialoguri sunt mărturia despre Ortodoxie…”. Această afirmație, însă, este contrazisă de către documentele comune semnate și de către Ortodocși, așa cum sunt cele de la Balamand, Porto Alegre, Ravenna și Pussan. Și Enciclica Sinodală se încheie astfel: „Acestea se adresează în sinod către fiii din lume ai Preasfintei noastre Biserici și către întreaga lume, urmași fiind Sfinților Părinți și așezămintelor sinodale, întru păzirea credinței încredințată de Părinți”. Însă, Biserica Ortodoxă „următoare Sfinților Părinți și așezămintelor sinodale” nu a recunoscut niciodată în trecut, ca biserică, pe eretici, așa cum a încercat să facă această „Adunare a Arhiereilor” în Creta.
    În ceea ce privește „Mesajul” „Conferinței Arhierești”, acesta recapitulează deciziile luate și, în paralel, e o provocare la adresa inteligenței credincioșilor informați. Mai precis, în primul paragraf al „Mesajului” se notează următoarele: „Principala prioritate a Sfântului și Marelui Sinod a fost proclamarea unității Bisericii Ortodoxe, întemeiată pe Dumnezeiasca Împărtășanie și pr succesiunea apostolică a Episcopilor. Unitatea existentă are nevoie să fie întărită și să aducă roade noi”.
    Întrebarea rezonabilă a cititorilor acestui „Mesaj” este: Cum este proclamată atât de triumfalist unitatea Bisericii Ortodoxe, când este cunoscut că la această „Întrunire” nu au participat patru Patriarhate, care reprezintă în mod covârșitor mai mulți credincioși decât cei care au fost reprezentați de către cei zece Întâistătători care au participat la aceasta? Și cum se face referire cu atâta ușurință la Dumnezeiasca Împărtășanie ca temei al unității, din moment ce este în vigoare oprirea comuniunii liturgice între două vechi Patriarhii, a Ierusalimului și a Antiohiei?
    În același paragraf se menționează: „Sinodicalitatea inspiră organizarea, modul în care se iau deciziile și îi determină cursul”. Însă, există vreo mărturie în istoria Sinoadelor Bisericii Ortodoxe, la care hotărârile să se fi luat numai de către Întâistătători și fără votul Arhiereilor participanți?
    În al treilea paragraf se face referire la dialogurile teologice cu eterodocșii și se menționează în mod caracteristic: „Dialogurile pe care desfășoară Biserica Ortodoxă nu înseamnă niciodată compromis în problemele de credință”. Aici amintim în mod semnificativ, din nou, documentele de la Balamand, de la Porto Alegre, de la Ravenna, de la Pussan, care conțin grave erezii eclesiologice.
    Toate acestea de mai sus le spun cu dragoste plină de durere și respect față de rangul arhieresc al Dumneavoastră, fără a avea vreo altă aspirație, decât numai aceea că dorim să rămânem întotdeauna, ca membre vii, în Trupul tainic al lui Hristos, în Biserica Lui.

  6. @Nicolae:

    In textul teologului Tselengidis nu se face vorbire de asa-zisul vis cu Sfantul Paisie Aghioritul. De altfel, analiza e foarte buna si am publicat si noi, cand am avut ocazia, opiniile reputatului teolog.

    Ceea ce nu inteleg este cum de scandalagii care il folosesc pe Tselengidis reusesc sa sara peste partea aceasta:

    Toate acestea de mai sus le spun cu dragoste plină de durere și respect față de rangul arhieresc al Dumneavoastră, fără a avea vreo altă aspirație, decât numai aceea că dorim să rămânem întotdeauna, ca membre vii, în Trupul tainic al lui Hristos, în Biserica Lui.

    A indemnat Tselengidis la intreruperea pomenirii si nu am auzit noi? Daca nu a facut-o, de ce il folosesc cei care promoveaza interuperea pomenirii? Pentru ca, in opinia mea, confirmata de teolog, Arhiepiscopul Ieronim a gresit mai grav decat patriarhul Daniel, de vreme ce a schimbat mandalul delegatiei grecesti si a impus chiar amendamentul cel mai scandalos din documentul ecumenist de la Creta.

  7. @Mă întrebam dacă zelotiști au fost mereu sau sunt o apariție mai de curând ca efect al ecumenismului. Cred că și Sf. Grigorie Teologul era cam supărat că a încăput vorbirea despre Dumnezeu pe limbile neîncercate de pe vremea lui.
    Mulțumiri pt precizări. Depinde cât merită istoria P. Sava.

  8. Citesc din Sf. Siluan Athonitul. Sursa: https://siluanathonitul.wordpress.com/page/3/

    “Sfinţii Părinţi pun ascultarea mai presus decât postul şi rugăciunea, pentru că fără ascultare omul poate crede de­spre sine însuşi că e un nevoitor [ascet] şi un rugător, dar cine şi-a tăiat voia sa întru toate înaintea „bătrânului” [„sta­reţului”] şi a duhovnicului său, acela are mintea curată.

    Monahul neascultător nu va şti niciodată ce este rugă­ciunea curată. Omul mândru şi căruia îi place să-şi facă voia proprie, chiar dacă a trăit o sută de ani în mănăstire, nu va cunoaşte nimic duhovnicesc, pentru că prin neas­cultarea sa întristează pe „bătrâni” [„stareţi”] şi, în ei, pe Dumnezeu.Vai monahului care n-ascultă de „bătrâni” [„stareţi]. Mai bine ar fi fost să rămână în lume. Dar, chiar şi în lu­me, oamenii ascultă de părinţii lor şi îi cinstesc pe cei bă­trâni, se supun stăpânilor şi ascultă de mai-marii lor.

    Vai nouă! Domnul, împăratul cerului şi al pământului şi a toată lumea, S-a smerit pe Sine însuşi şi S-a supus Maicii Sale şi Sfântului Iosif, dar noi nu vrem să ascultăm de „bătrânul” [„stareţul”] nostru pe care-l iubeşte Domnul şi căruia El ne-a încredinţat.

    Dacă „bătrânul” are un carac­ter rău, măcar că aceasta este o mare pacoste pentru as­cultător, acesta trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru el întru smerenia duhului, şi atunci Domnul va milui şi pe ascultător şi pe „bătrân”.”

    Ultimul paragraf mi se pare esential. Cu atat mai mult te rogi pentru ierarhii aflati in inselare! Asta mi se pare a fi MAREA TAINA a crestinismului: rugaciunea pt vrajmasi sau pt cei aflati in inselare. Rugaciunea reciproca. In loc sa te superi si sa te izolezi de cei bolnavi, iti aduci aminte ca TOTI suntem bolnavi si ca, asa bolnavi cum suntem, important e sa nu fim dezbinati. Si atunci, ne rugam unii pt altii.

    Toata povestea asta cu ‘denumirea istorica de biserici” etc mi se pare atat de incurcata si subtila incat suspectez ca rolul ascuns al vrajmasului este sa se foloseasca de acest eveniment pt a dezbina pe credinciosi si a crea o noua schisma. Cu cat facem mai mult ‘din tantar armasar’, cu atat riscam sa rupem aceasta panza fragila care pare a fi unitatea BO. Mai degraba, discreti, intarim tesatura, usor-usor, in loc sa tragem de ea cu furie. Pana una alta documentele intrunirii (Sinod sau ce o fi) din Creta mi se par prea alambicate ca sa poata duce la concluzii categorice. Mai degraba e o alarma decat o schimbare de macaz. De-aia cred ca trebuie umblat ca pe ace, pt ca poate scopul celui rau exact asta a fost: sa ne incerce taria si smerenia.Si capacitatea de a nu raspunde provocarilor. Parerea mea, desigur..

    @ieromonah1:

    ‘Mă întrebam dacă zelotiști au fost mereu sau sunt o apariție mai de curând ca efect al ecumenismului.’

    Buna intrebare (dupa mine). Cred ca au fost mereu. Personal explic fenomenul altfel (s-ar putea insa sa gresesc): eu una cred ca asta e marea ispita a diavolului rezervata ortodocsilor. Unii cad pt ca nu mai cred (ateii), altii cad pt ca au transformat Cuvantul Domnului intr-un simplu set de prescriptii morale (protestantii), iar cei care cred si inteleg semnificatia Tainelor si a experierii Duhului (ortodocsii) rateaza spiritul Crestinismului (esenta lui) si ajung sa-si diabolizeze aproapele. Ingenios, nu?

  9. Eu cred ca motivele pentru care mai multe Biserici Ortodoxe (si nu toate, pentru ca nu toate au parte de aceasta problema, cum au explicat si cativa reprezentanti ai BOR in Creta pe Trinitas) au simtit foarte acut nevoia de o implicare mai activa in dialogul cu celelalte credinte crestine, sunt:
    – atacul dogmatic direct al Uniunii Europeene si lumii seculare in general, asupra credintei ortodoxe (unde se poate merge pana si la invocarea… igienei!.. in neacceptarea Botezului sau Euharistiei) – atac direct, ne-intentionat poate, dar nu toate tarile au avut parte de conflict cu aceste organizatii nefiind parte din UE sau din alte locuri cu vederi asemanatoare;
    – migratia destul de mare a multor credinciosi la neo-protestanti, multi dintre ei botezati ortodox, si lipsa unei discutii directe in media a teologilor BOR cu predicatorii si propovaduitorii acestor miscari religioase care ofera o efervescenta spirituala foarte atractiva precum si beneficii materiale indiscutabile membrilor lor.
    Uitati emisiunea la care fac referire:
    https://www.youtube.com/watch?v=2BIx_Hlsq-8
    Acolo se spune destul de clar in primul rand ca Patriarhul Chiril a trimis o scrisoare de regrete, el vrand sa participe dar a trebuit sa se supuna deciziilor sinodale BORu, ca Patriarhia Antiohiei nu a participat din cauza ca nu se discutau si problemele care ii framantau pe ei, si faptul ca aceste probleme care au framantat acest Sinod nu cheama nici macar la discutie pe toata lumea pentru ca nu toate Patriarhiile intampina toate aceste probleme (nu se spune in interviu care sunt, dar eu cam asa le deduc, nu cred ca exista migratie in masa inspre romano-catolicism sau la protestanti in ziua de astazi, cine vrea sa fie activ dar nu ortodox de obicei trece la Penticostali, Martorii lui Iehova si intr-o masura mai mica la Baptisti).
    Acum la bunul simt este usor de inteles ingrijorarea ca, intr-un cuplu mixt (chiar cel din presa de acum cateva luni erau mixt tot cu neoprotestanti), daca BOR le refuza cununia ei vor pleca complet in casele de rugaciune, care ii vor primi. Asa a spus si Patriarhul Daniel cu co-responsabilitatea, adica toti au plecat din Biserica Ortodoxa, este Biserica responsabila sa discute cu ei sa ii convinga sa revina? Si se poate sa se fi gandit si la o alianta cu Roma in acest context, ca si ei incep sa aibe aceasta problema nu stiu daca la noi, dar in Italia stiu ca exista reprezentare a acestor miscari religioase.
    Eu cred ca vor renunta la amendamentul cu casatoriile mixte (care nu cred ca ii incalzeste nici pe Vatican, stiu cand au avut si ei Conciliu anul trecut cu familia erau niste cardinali care tot asa ziceau “nu schimba nimic! si sa nu preiei divorturile de la ortodocsi!” – de cealalta parte), si se vor mai gandi cum sa faca.
    Aceste miscari religioase sunt foarte bine fundate economic si nu cred ca au niciun interes in ecumenism, motiv pentru care nici anti-ecumenistii nu-i ataca. Tot din randul lor, din flyerele pe care le lasa in cutiile postale, am aflat si reclama la guvernul mondial, globalizare etc. Deci poate si anti-ecumenistii exagereaza in mustrare doar contra alunecarilor ierarhilor ortodocsi, iar problema despre care vorbesc si ei, se dezvolta nestingherita pentru ca pare mica.
    Si tot asa, am aflat ca Martorii lui Iehova strang CNP-uri la stadioanele unde isi fac intrunirile, chiar si de la vizitatori, nu doar de la membri, deci nu stiu cine a zis ca neo-protestantii sunt anti-cip etc. doar pentru ca au vorbit ei pe net cu niste membrii care spuneau ca ei personal sunt de o anume parere.
    Poate are cineva informatii contradictorii cu ceeace am spus, ca sper sa nu am dreptate si sa fie doar nostalgia uniatista care ii face sa vorbeasca despre casatoriile mixte si “biserici crestine” etc.
    Pe un site moldovenesc care nu prea mai merge acum, ortodoxia.md, intr-un dialog virtual direct dintre un preot ortodox si predicatorul unei asemenea miscari, reiesea ca unii dintre acestia vin cu pregatire teologica ortodoxa (!!) si le zicea Parintele “Noi nu va spunem sectari, conform noilor reguli noi spunem ca BOR, miscari religioase. Dumneavoastra va auto-numiti sectari, si poate pentru ca stiti de unde v-ati rupt si va simtiti cu musca pe caciula.” Imi pare rau ca acest site a fost oprit si inchis, poate si din cauza acestui dialog deschis cu Matorii lui Iehova din care am aflat multe acuzatii ciudate (pe care le duc si la CEDO) cu care vin acestia la adresa BOR (cum ca pe vremea comunistilor ar fi fost o actiune contra lor cu colaborarea BOR, ca nu le ofereau ingrijiri medicale ca nu erau ortodocsi – pe vremea comunistilor! in Basarabia! le pasau alora de ortodoxie sa ii discrimineze pe sectari! !!).

  10. Inca ceva: cred ca mai sanatos ar fi sa se puna accentul pe neregularitatea procedurii decat pe continutul documentelor. Dar cu calm si argumentat, fara atacuri la persoana si fara procese de intentie facute Patriarhului ecumenic sau mai stiu eu cui. Odata nerecunoscuta procedura automat nu mai e nevoie sa-ti bati capul sa explici de ce nu esti de acord cu niste documente atat de ‘unduioase’ si sofisticate. Si, in plus, arati cat se poate de clar (chiar daca nu si belicos) ca astfel de neregularitati nu pot servi drept precedent pe viitor.

    In aceasta idee, a fi de acord cu titulatura de ‘Sinod’, intr-adevar, nu stiu daca e f inspirat… O parere…

  11. @un ieromonah1:

    …păi primul zelotist a fost Adam: „trebuie să mă despart de Dumnezeu ca să fiu ca El. Ca să cunosc binele și răul. Ca să mă afirm. Să fiu demn, reușit etc.” Logică de beton.

  12. @ Doroteea
    Ascultarea inseamna de fapt umilinta, renuntarea la dorinte, ambitii si parere de sine.
    Eu te ascult, dar nu te aud. Este cam mult zgomot in postarile tale.
    Sunetull linistii:
    https://www.youtube.com/watch?v=4zLfCnGVeL4

  13. @ m Th
    Parinte, as indrazni sa va intreb cu smerenie daca imi permiteti oare pildele de mai jos din Pateric nu il pot dezvinovati intro oarecare masura pe acel p. Sava excomunicat din Sf. Munte pt comportament neadecvat ?

    Un frate a intrebat pe Avva Pimen zicând: Ce este a se mânia cineva în zadar pe fratele său? Și a zis: Toată nedreptatea cu care te va nedreptați fratele tău și te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Măcar de îți va scoate ochiul tău cel drept și îți va tăia mâna ta cea dreaptă, și te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Iar de te desparte de Dumnezeu , atunci sa te mânii tare.

    Speneau pentru Avva Agathon că s-au dus unii la dânsul, auzind ca are mare dreapta socoteala. Și vrând să-l cerce de se mânie , îi zic lui: Tu ești Agathon? Am auzit despre tine că ești curvar și mândru. Iar el a zis: Da, așa este. Și i-au zis lui: Tu ești Agathon bârfitorul și clevetitorul? Iar el a zis: Eu sunt. Zic iarăși: Tu ești Agathon ereticul? Și a raspuns: Nu sunt eretic. Și l-au rugat pe el, zicând: Spune nouă, pentru ce atâtea ți-am zis ție și le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit? Zice lor: Cele dintâi asupra mea le scriu, căci folos este sufletului meu. Iar aceasta – eretic – este desparțire de Dumnezeu, și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala, și s-au dus zidiți.

    Multumesc.

  14. @M

    Sper ca nu am lasat impresia ca vorbeam de mine in postarea cu ascultarea!
    Neahh…eu sunt cum spui: doldora de ambitii si dorinte si cu o parere chiar bunicica despre persoana proprie. Ce intuitie! Respect!

    Pe scurt: genul incapabil sa practice ceea ce recomanda altora. 🙂 Asa ca, sa ti zic drept, iti multumesc pt recomandare, dar…nicio sansa.

    Nu cunosc the sound of silence, dar cultiv The Art of Noise: inlocuiesc atacul cu argumentul.

  15. Eu îmi puneam serios problema dacă zelotismul e un fenomen recent pentru că nu a lăsat urme mari în istoria Bisericii.
    Dar îmi dau seama că zelotismul a fost mereu prezent. Fariseismul din vremea Mântuitorului a generat uciderea Lui pe Cruce; înfrânaticii și navațienii au fost condamnați și ei pt rigorismul excesiv și eretic; la fel bogomilii.
    Totuși partea cea mai densă mi se pare a fi formată din erezii, care au negat și deformat normele de credință. Mi se pare o mândrie mult mai mare și mai distrugătoare, începând cu Lucifer, care nu și-a păstrat locul și rânduiala, și terminând cu comuniștii și toți ateii de astăzi. Pe Adam l-aș încadra mai degrabă aici, pt că a încălcat clar porunca dată. Nu e vorba de râvnă greșită, ci de lepădare de Dumnezeu.
    De aceea mi se pare necesară și normală reacția credincioșilor la microbul introdus prin hotărârile din Creta, deși ia forme nu tocmai sănătoase în unele cazuri. Lipsa de reacție o văd ca o moarte, iar extremismul ca pe o manifestare a lipsei de sănătate în credință și viețuire.

  16. Un lucru bun, parintele Ciprian Staicu asteapta intrunirea sinodului BOR din toamna inainte de a intrerupe pomenirea ierarhului locului. Nadajduiesc ca Bunul Dumnezeu il va lumina si pe el si pe ierarhii nostri!

  17. @Robert :
    🙂 Un zâmbet amar pentru asa o veste “buna”…

  18. @ieromonah1:

    Ma iertati, dar mi se pare o evaluare gresita. Cel puțin in acest moment, importanta acestui fals sinod mi se pare mult supraestimata. A fost, dupa parerea mea, doar o ticaloasa provocare si diversiune, nascatoare de alte diversiuni si tulburari, in lant. Ca nimeni sa nu se mai preocupe de ceea ce trebuie. Lipsa de reactie poate avea multe resorturi, unele chiar cu adevărat duhovnicesti. Însă răutatea si ura, vointa de a provoca dezbinare sunt pe de-a-ntregul demonice, cum si ecumenismul ideologizat sau teologizat este. Calea de salvare este a rămâne cu adevărat în Hristos și în Biserică. Iertati!

  19. Nu-mi inchipuiam sa fie atat de infricosator lucru sa fii tolerant fata de eretici. Insa daca Dumnezeu si-a spus cuvantul …

    https://graiulortodox.wordpress.com/2011/11/23/patriarhul-ioannis-vekkos-al-xi-lea-si-prigonirea-athonitilor/

  20. @ Carmen:
    Nu e cazul sa-i popularizam si noi, măcar sa nu inmultim sminteala, e de ajuns sa comunicam linkurile de acest fel in privat. Sunt de plâns, dar cred ca…mai rele de atat vom vedea.

    @ Maria B.:
    Ce vine are biata batrana sa va folositi de numele ei?
    Adevărul e ca totuna mazgaleala întortocheată si amestecata din Creta cu unirea cu papistasii, încât se si am

  21. @ admin2: cine stie, poate ca in lumina zilei, diamantul pretuit se vadeste a fi doar sticla colorata.

  22. @admin2
    Înțeleg că situația este tensionată, însă mă simt dator să fac doar două precizări:
    Nu prea văd legătura dintre fenomenul zelotist ortodox și articolul despre Sf. Grigorie Palama, poate doar cu legionarismul. Asta deoarece „chiar dacă zeloţii aveau un fundament religios, deoarece printre ei se mai aflau şi monahi, oricum alte probleme, nu cele de ordin religios, au stat la baza răscoalei”.
    Cât despre lipsa de reacție… eu o văd justificată doar pentru a evita pe moment efecte colaterale negative. Nu cred că mai e nevoie aici de alte detalii.

  23. Un cuvant al Parintelui Mihai Valica despre adunarea din Creta : https://www.youtube.com/watch?v=vVDXMUYL4PA

  24. Nu putem decat sa constatam, cu amaraciune, ca unii prefera, in continuare, Pomul cunoasterii Binelui si Raului Pomului Vietii…
    Pentru ca daca ar prefera Pomul Vietii ar asculta de cuvintele acestuia: ‘cine va asculta pe voi pe Mine ma asculta’…Insa unii au aceasta inclinatie, a neascultarii – pe care si-o si indreptatesc.
    As veni cu urmatorul argument: IPS Hieroteos Vlachos a indemnat la nesupunere, la nepomenirea ierarhului locului, care a participat la Sinod? Sau oricare dintre episcopii care nu au fost de acord cu unele texte ale Sinodului? Sau chiar dintre cei care nu au participat la Sinod?A fost vreo declaratie oficial, a vreunui Intaistatator cum ca acest sinod este ‘talharesc’ si alte asemenea aprecieri venite din partea zelotistilor? Daca nu, de ce sunt acestia ascultati?

  25. http://corortodox.blogspot.ro/2016/08/marius-iordachioaia-sabia-adevarului-ne.html

    De la un anumit punct încolo răul devine hipnotic, fascinant, nu te mai poate salva decât o miraculoasă intervenție a lui Dumnezeu…. Cu cât lumea devine mai coruptibilă și mai scandalos de păcătoasă, cu atât creștinii sunt atrași de a părăsi lupta cu sine, cu propriile păcate, și a începe, cu totul nepregătiți, cruciada împotriva răului din lume. Pentru că, prin contrast, păcatele și murdăria proprie, încep să pară nesemnificative față de satanismul tot mai categoric al lumii. Prin mărirea sa apocaliptică, răul din lume devine prioritar şi creştinii, orbiţi de exploziile lui cotidiene, nu-şi mai pot vedea propria stare lăuntrică… Nu mai au nici timp, nici dispoziţie pentru asta, răul sistemic şi tot mai apoteotic din lume, impunând alte urgenţe…. Iar cei prinşi în această luptă, după o mai scurtă sau mai lungă perioadă, prezintă semnele următoarei transformări: sabia Adevărului ne mai fiind folosită pentru curăţirea propriei inimi, ci doar pentru a opri răul din lume, lasă inima să se împietrească. Iar după ce s-a împietrit destul, devine piatră de altar, pe care sunt junghiaţi lucrătorii răului din lume… Răul îi livrează jertfe până lucrarea de ”preot al Adevărului”, care taie pe piatra propriei inimii duşmanii Binelui şi ai Bisericii, devine o a doua natură, ceva de neoprit şi, mai ales, o misiune sfântă…

    sursa: http://oameni-si-demoni.blogspot.ro/2016/08/sela.html

  26. Carmen:

    Of, cat de bine le zice acest Marius Iordachioaia!
    Inspirata postare, multumesc, de mare folos!

  27. @ Doroteea; multumiri Corinei si autorului, Marius Iordachioaia.

  28. Pingback: Oameni si… demoni travestiti in salvatori: “CRUCIADA” IMPOTRIVA RAULUI (din afara) a “LUPTATORULUI ORTODOX” PANA LA… MACELARIREA FRATILOR: “Cain l-a ucis pe Abel pentru că nu a ucis păcatul DIN PROPRIA INIMĂ. P
  29. Pingback: POZITIE MARTURISITOARE a IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei, referitoare la DOCUMENTUL 6 AL SINODULUI DE LA CRETA, raportarea Bisericii Una la celelalte confesiuni si la invataturile lor ERETICE: “Putem considera acest document în stare de analiză,
  30. @ Carmen

    Multumiri tuturor acelora care, curatandu-se launtric, se fac din ce in ce mai transparenti, lasand sa treaca lumina Caii spre strada.

  31. @admin
    In general se uita da, cum spuneti, ca Dumnezeu nu a ingaduit nimanui sa judece pe Cain, ba chiar a zis ca cine o va face de 7 ori impotriva i se va intoarce. Dar nu a sters pacatul lui Cain si stim si azi de el.
    Mii de psihologi si savanti tot se fac roata, dar nu pot spune nimic mai vindecator decat de puterea vindecatoare a iertarii. Nu poti ierta in zen, in contemplatie, in minciuna, si e foarte greu fara Hristos pentru cei care nu sunt crestini. E greu dar nu imposibil, si Fiul Omului ne spune, clar si in fata, ca e posibil. Omul poate ierta chiar daca are interdictie din Cer sa stea pe scaun sa judece.
    Analyze this, dr Freud! 🙂

  32. Pingback: “Şi noi ce facem, încă o dezbinare, încă o schismă, încă o grupare care se va crede de zilele viitoare ‘adevărata Biserică Ortodoxă’?…” | Cuvântul Ortodox
  33. Pingback: SINODUL DE LA CRETA – realizat la presiunile LOBBYULUI AMERICANO-ISRAELIAN si ale CIA? Fost ambasador american: PATRIARHUL ECUMENIC ESTE FINANTAT SI CONTROLAT DE SERVICIILE SECRETE AMERICANE. “Întrebarea ‘cine (te) plătește’ se
  34. Pingback: “O, de ar fi trăit atunci oarecare super-zeloţi şi super-ortodocşi contemporani! Ar fi aruncat defăimarea de TRĂDĂTOR în obrazul marelui SFÂNT FOTIE”. Fericitul parinte marturisitor EPIFANIE despre PERICOLUL SCHISMEI CARE INCEPE CU NE
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare