ADUNARE PUBLICA PENTRU SUSTINEREA FAMILIEI DE LA ORADEA in conditii de baraj mediatic (Video si Conferinta)/ FUNDATIA SOROS si ONG-uri americane IMPOTRIVA COALITIEI PENTRU FAMILIE/ Din sofismele adversarilor familiei traditionale/ FANATISMUL TOLERANTEI SI GARDIENII DEMOCRATIEI

Conferința de presă – Adunare publică pentru susținerea familiei, Oradea, 22 octombrie 2016

Adunare publică pentru susținerea familiei – Oradea, 22 octombrie 2016

La Oradea – oraș simbol al toleranței și înțelegerii interetnice și interconfesionale – mii de oameni s-au întâlnit în Piața Unirii, sâmbătă, 22 octombrie, pentru a susține inițiativa Coaliției pentru Familie de revizuire a art. 48(1) din Constituție, în vederea ocrotirii căsătoriei și familiei.

• Marcellina Popa: 

Miting pentru familia traditionala la Oradea. Peste 8000 de participanti din diverse confesiuni religioase si reprezentand mai multe etnii. Bentite tricolore si luari de cuvant inclusiv in maghiara. Multe umbrele, ca mai si ploua. “Nu suntem impotriva nimanui. Dumnezeu i-a creat pe oameni liberi. Suntem in favoarea a ceva”.

Dar de ce nu fac oamenii astia ceva impotriva violentei familiale sau a saraciei care afecteaza atatea familii din Romania, daca tot le pasa de familie? – se intreaba unii (chiar si dintre cei mai inteligenti; csf, ncsf).

Pai fac! Si individual, si la nivel institutional. Insa nu prin revizuirea Constitutiei se rezolva asemenea lucruri. Eu pot pune nu stiu cate linkuri cu activitati ale ortodocsilor pe tema asta, dar sunt sigura ca si catolicii, si protestantii, si celelalte organizatii din cadrul Coalitiei desfasoara in mod constant asemenea activitati (si, desigur, fac asta si o parte dintre adversarii Coalitiei).

• Constantin Gheorghe:

Miting pro-familia tradițională la Oradea((?) că televiziunile au sărit iute peste subiect, să nu se enerveze ficusul!), cu vreo 10.000 de participanți. Alina Gorghiu-Bej cred că e verde la față de invidie! N-o să strângă ea niciodată atâția oameni la un miting în vecii-vecilor, amin!

Încă o dată, foarte bine că oamenii își fac auzite punctele de vedere. Dacă altfel nu se poate, atunci așa. Nu e deloc productiv să calci pe coadă atâția oameni, în numele unui izmeneli, până la urmă, numită corectitudine politică. Da, drepturi egale pentru toți cetățenii este esența democrației! Dar asta în limitele valorilor acceptate la un moment dat de societate, nu impuse cu bâta!

• Coalitia pentru familie:

~~ MESAJ IMPORTANT ~~

În ultimele zile am primit întrebări și chiar reproșuri referitoare la presupuse „semnale de simpatie” date prin intermediul paginii către anumiți oameni politici.

Dorim să lămurim aici aceste lucruri:

1. Este și va fi exclusă orice asociere între Coaliția pentru Familie și vreun partid politic.

2. Pe de altă parte, îndeplinirea mandatului care ne-a fost încredințat de cele 3 milioane de semnatari ai propunerii legislative de revizuire a Constituției pentru ocrotirea căsătoriei și a familiei DEPINDE de Parlamentul României. Fără acordul acestuia nu vom avea referendum.

Parlamentul este un organism politic, care reflectă votul dat de cetățenii României. Avem nevoie de un cvasi-consens pentru a se atinge majoritatea de 2/3 necesară votării proiectului de revizuire. Aceasta înseamnă un dialog onest, în limitele mandatului acordat și ale jocului democratic, cu partidele politice și cu reprezentanții acestora.

Știm că este nedreaptă această dependență și că în mod normal referendumul ar fi trebuit declanșat automat după avizul favorabil al Curții Constituționale. Dar nu noi am făcut legile și nici nu ne putem sustrage lor.

Înțelegem că multora dintre voi le displac politicienii. Dar așa funcționează democrația. Alternativele sunt dictatura sau anarhia.

3. Deci, faptul că precizăm, cât putem de neutru, pozițiile unor oameni politici precum Liviu Dragnea, Alina Gorghiu, Traian Băsescu sau Marian Munteanu nu înseamnă nimic altceva decât că recepționăm semnalele pe care ei le transmit și pe care, din motivele de mai sus, NU le putem ignora.

4. Spre deosebire de adversarii noștri, care încearcă să împiedice referendumul, respectiv să schimbe legislația conform agendei lor prin apelul la influența anumitor ambasade sau instituții internaționale, noi subliniem necesitatea ca poporul român să fie cel care să decidă, prin referendum, asupra acestei probleme de importanță vitală pentru existența sa colectivă (doctrina suveranității – Constituția României, Titlul I, art. 2).

În calea referendumului nu mai stă acum niciun obstacol obiectiv. De aceea, viitorul inițiativei cetățenești va fi relevant: dacă va exista un referendum, înseamnă că principiile și valorile democratice încă mai funcționează. Dacă inițiativa va fi îngropată prin respingerea sau amânarea la nesfârșit a referendumului, înseamnă că România și-a pierdut suveranitatea și independența, deciziile și legile fiind diktate de forțe extranee voinței și intereselor naționale.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

#

Despre ce vorbim? Activism plătit din fonduri externe împotriva unei inițiative civice din România

 

• Stiripesurse: Andrei Tiuț, redactor la Stiripesurse: „Viitorul conservatorismului românesc este Coaliția pentru familie”

La fiecare 5-10 ani se încearcă în românia fondarea unui curent conservator solid. De fiecare dată proiectul este un eșec. Nu pentru că nu există conservatorism în România. Dar acesta este asociat mai degrabă cu PSD, moștenitorul de drept al patriotismului ceaușist. Conservatorii de dreapta încearcă de obicei să reformeze societatea. Să ia religiozitatea populară ortodoxă și să o re-așeze pe tiparele pe care le-au citit ei în cărți scrise de protestanți. Faptul că BOR nu are o dimensiune politică pe care să construiești o creștin-democrație face viața conservatorului român cu atât mai grea. Faptul că bazinul electoral al dreptei este (era?) urban, din nou, le complică viața.

Astfel, avem în România o masă conservatoare care își manifestă conservatorismul în sfera privată și nu simte nevoia unei mișcări politice. ȘI o elită intelectuală conservatoare care nu are nici o priză la mase.

Există o excepție la această stare și anume Coaliția pentru Familie. Ei sunt cei ce au strâns trei milioane de semnături pentru modificarea Constituției, cei care au fost certați de președintele Iohannis.

Această coaliție are patru caracteristici care îi oferă un viitor în politică.

Este organizată și are contact cu masele. Nu este vorba doar de milioanele de semnături strânse. Ci și de faptul că poate să aducă 50 de călugărițe la Parlament, care vor scanda mai coerent și vor sta în picioare mai multe ore decât, spre exemplu, un grup de sindicaliști.

Este „deschisă”. Nu vorbesc aici că ar sta la discuții cu cei 23 de troțkisti din București care beau băuturi nejustificat de scumpe în locații dubioase. Dar CpF estre tans-confesională. Nu doar că include reprezentanți ai cultelor protestante, ci și unele argumente / forme de expresie par a fi de inspirație (neo)protestantă.

Este persistentă. Ideea de nou în politică este greșit înțeleasă. Pe măsură ce clasa politică se uzează, ea nu este înlocuită cu tineri ieșiți din spuma mării ci cu oameni care au un trecut utilizabil. MRU nu a fost nou, Nicușor Dan nu a fost nou, Cioloș nu este nou, Iohannis nu a fost nou. Există un fel de ucenicie în interesul perceput al publicului. Iar CpF indiferent dacă știe sau dacă vrea, face această ucenicie.

Este competentă politic. Asta se vede în modul în care a navigat până acuma, evitând să ostilizeze populația și politicienii mai mult decât era cazul. Ca să nu vorbim de vechile negocieri cu politicieni PDL.

Majoritatea partidelor politice românești nu au simultan toate aceste calități.

Dorind să modifice Constituția, Coaliția pentru Familie este, prin definiție, o organizație cu scop politic. O tranziție spre politica electorală pune niște probleme delicate pentru politica românească.

Un conservatorism de inspirație religioasă nu va reprezenta conservatorismul politic românesc ci îl va crea (deștepta, dacă preferați). Adică, masele de conservatori români nu aveau până acum mari suferințe că defilează gheii pe stradă (vorbesc de marșul diversității). Asta explică faptul că Noua Dreaptă a rămas mereu ultra-marginală.

Dacă CfP sau ceva care vine din acest mediu va avea succes, populația ar putea începe să fie cu adevărat preocupată de subiect, să se simtă vexată de gheii ăia de la București și să vrea să iasă în stradă la niște contra-manifestații mai serioase. Potențial, mai violente. În orice caz, însă, am avea un curent de gândire în plus în supa deja confuză a orientărilor românești.

O altă problemă este că progresiștii din România nu sunt toți pregătiți să facă față unei dezbateri intelectuale. Am avut ocazia să dezbat despre referendum cu unul din reprezentanții CpF. Omul avea una dintre cele mai subtile înțelegeri ale democrației reprezentative pe care le-am văzut. Genul de înțelegere pe care îl ai, de exemplu, când desfaci un calculator ca să îl reasamblezi.

CfP exploatează contradicțiile inevitabile în democrația modernă întorcând democrația reprezentativă în contra democrației liberale. Nu toți progresiștii știu că democrația modernă are aceste contradicții. Poți sa iei zece la școală fără să știi de aceste contradicții, poți primi finanțări fără să știi de contradicții, poți epata sexul opus la o întâlnire politică fără să știi de aceste contradicții. Întâlnirea dintre progresistul care crede că anumite lucruri se înțeleg de la sine și e destul să le scrii pe o pancartă și conservatorul care a învățat că poate contesta acele lucruri a vot va fi interesantă.

• Alexandru Racu:

Încă un exemplu al faptului că așa-zisa critică progresistă a “obscurantismului” se bazează deseori pe sofisme și prejudecăți extrem de rudimentare. De gen “Ion și Ana formează împreună o familie heterosexuală, Ion o bate pe Ana, deci cine susține familia heterosexuală susține violența în familie.”

Dincolo de faptul că, după cum bine știm, generalizările și reducționismele de acest fel sunt blamabile (dacă nu chiar incriminabile din punct de vedere penal) doar atunci când vizează minoritatea și progresul, nu și atunci când vizează majoritatea și tradiția, iată că și statisticile ne indică o realitate foarte diferită de cea sugerată de astfel de meme-uri pentru oligofreni.

“In 2013, the CDC released the results of a 2010 study on victimization by sexual orientation, and admitted that “little is known about the national prevalence of intimate partner violence, sexual violence, and stalking among lesbian, gay, and bisexual women and men in the United States.” The report found that bisexual women had an overwhelming prevalence of violent partners in their lives: 75 percent had been with a violent partner, as opposed to 46 percent of lesbian women and 43 percent of straight women. For bisexual men, that number was 47 percent. For gay men, it was 40 percent, and 21 percent for straight men.

The most recent statistics available on same-sex intimate partner violence from the National Coalition of Anti-Violence Programs, which focuses on LGBT relationships, reported 21 incidents of intimate partner homicides in the LGBT community, the highest ever.”

http://www.theatlantic.com/health/archive/2013/11/a-same-sex-domestic-violence-epidemic-is-silent/281131/

• Hotnews: Mircea Cartarescu, in favoarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex: E firesc sa aiba acest drept ca cetateni

Scriitorul Mircea Cartarescu a scris duminica, pe pagina sa de Facebook, ca “In privinta casatoriilor intre persoane gay, de pilda, punctul meu de vedere e unul, cred, de bun simt: de ce nu? Pe cine prejudiciaza acest lucru? E vorba de casatorii civile, care-ar trebui garantate de legi ale statului, aceleasi pentru toti cetatenii. Daca persoanele gay vor sa se casatoreasca, e firesc sa aiba acest drept in calitatea lor de cetateni.”

Postarea integrala a lui Mircea Cartarescu:

“Pentru ca nu sunt nici ideolog, nici patimas, nici confruntational si pentru ca nu cred ca punctul meu de vedere e intotdeauna cel just, nu prea am dat atentie bataliilor care se desfasoara aici, pe facebook. In privinta casatoriilor intre persoane gay, de pilda, punctul meu de vedere e unul, cred, de bun simt: de ce nu? Pe cine prejudiciaza acest lucru? E vorba de casatorii civile, care-ar trebui garantate de legi ale statului, aceleasi pentru toti cetatenii. Daca persoanele gay vor sa se casatoreasca, e firesc sa aiba acest drept in calitatea lor de cetateni.

Insa as vrea sa spun si ceva despre familia traditionala, cea de la tara, de pilda, sau din mediul muncitoresc de la orase. Eu cred ca barbatul betiv, care-si terorizeaza fizic si moral sotia si copiii, nu a fost niciodata regula, ci mai curand exceptia blamata de comunitate. Cele mai multe familii erau mecanisme de supravietuire in conditii dificile, care cereau cooperare si un modus vivendi intre parteneri. De cele mai multe ori, sotia si sotul se respectau. Sunt cuplurile tacute, care nu fac subiectul romanelor cu tarani indobitociti. Nu cred ca toti bunicii si parintii nostri au fost niste brute, ci mai curand oameni cuviinciosi, in ciuda prejudecatilor timpului.

Mama imi povestea cum, copil fiind, ii auzea pe parintii ei, cei mai simpli tarani, vorbind in pat, inainte sa se lumineze de ziua. Era in 1935. Tatal se sfatuia cu sotia lui in cele mai mici probleme si nu lua nicio hotarare fara ca ea sa fie de acord. La fel si ea, il intreba si-i asculta sfatul in orice chestiune. S-au iubit intreaga viata si s-au respectat, femeia n-a fost lovita niciodata de barbatul ei si se socoteau egali in toate privintele. Cand Maria a murit (abia daca am cunoscut-o), Dumitru a mai trait singur inca 20 de ani, fara sa se mai uite la alta femeie. Nu cred ca acest cuplu a fost o exceptie.”

• Doxologia/ Pr. Constantin Sturzu: Fanatismul toleranţei şi toleranţa fanatismului

A fi tolerant înseamnă a fi îngăduitor faţă de celălalt, dar nu înseamnă a permite ca acţiunile sale să-ţi îngrădească libertatea sau să-ţi încalce convingerile religioase ori de altă natură. De aceea, a-ţi susţine opiniile şi a-ţi afirma credinţa în mod paşnic nu denotă fanatism. Doar fanatismul corectitudinii politice ajunge să impună toleranţa faţă de păcat, în loc să cultive îngăduinţa faţă de tot omul.

Cred că e binecunoscut faptul că există o propunere a unei Coaliţii pentru Familie, susţinută de 3 milioane de cetăţeni, de revizuire a Constituţiei României, în sensul de a se scrie explicit, în articolul 48, aliniatul 1, că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”, nu „între soţi”, cum se menţionează acum. Conform site-ului www.presidency.ro, Preşedintele României, Klaus Iohannis, întrebat despre această iniţiativă, a declarat:

„În chestiunea modificării Constituţiei, încă nu este rândul meu să mă exprim. Va veni puţin mai încolo rândul meu. Însă, în acest context, cred că este foarte important să reiterez un lucru în care cred. Fiindcă eu aparţin, provin dintr-o minoritate etnică şi dintr-o minoritate religioasă, eu cred că trebuie să revenim la ceea ce se numeşte toleranţă şi acceptarea celuilalt. Acceptarea celuilalt cu bune şi rele. Nu suntem toţi la fel, nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. Este greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele şi nu le sprijin. Eu sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii spre celălalt”.

La o primă lectură a declaraţiei, m-am simţit îndreptăţit, ca unul ce am semnat alături de cele 3 milioane de români, să-mi asum eticheta de „fanatic religios” şi să adresez şi eu o întrebare (evident, retorică), pe contul personal de Facebook:„Domnule Preşedinte, dar pe Dumnezeu, care a creat un bărbat şi o femeie (pe Adam şi pe Eva) şi i-a binecuvântat să fie o familie, cum L-aţi caracteriza?”. Deşi nu mai am nicio calitate oficială, m-am trezit citat în presă, prilej cu care unii au găsit de cuviinţă să mă atenţioneze că am înţeles greşit şi că declaraţia Preşedintelui nu se referă la propunerea de modificare a Constituţiei, ci la „o solicitare ultimativă” a pastorului baptist Iuga Viorel, care l-ar fi somat pe Domnul Klaus Iohannis să se pronunţe în favoarea familiei tradiţionale (creştine). M-aş bucura să aflu că Domnul Preşedinte nu şi-a permis să jignească 3 milioane de cetăţeni şi că eu am interpretat greşit mesajul Domniei Sale (la ora la care scriu aceste rânduri, nu există însă nici o precizare în acest sens). E infinit mai de dorit să fi greşit eu, decât să fi comis o astfel de gafă Preşedintele ţării.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române consideră, prudent şi echilibrat, că „probabil” demersul domnului Iuga a fost catalogat ca „solicitare ultimativă” şi că „oricum, un demers civic, perfect legal şi validat de Curtea Constituţională a României, nu poate fi considerat în niciun caz o «cale a fanatismului religios» sau o dovadă de intoleranţă. Cel mai amplu demers civic din România, la care a participat un număr fără precedent de cetăţeni, este un exerciţiu democratic firesc şi necesar. Propunerea de amendare a Constituţiei nu reprezintă «o solicitare ultimativă», ci o chemare firească la exprimarea democratică a voinţei cetăţenilor cu privire la una dintre valorile fundamentale ale societăţii, familia. Solicitarea are ca scop principal protejarea familiei, a părinţilor şi a copiilor, şi nu condamnarea altor persoane. Pledarea pentru definirea mai clară a naturii familiei este justificată nu doar de raţiuni ale moralei creştine, ci şi de realitatea dramatică a prăbuşirii demografice atât în România, cât şi în celelalte ţări europene. Ne exprimăm speranţa că demersul moral şi civic al Coaliţiei pentru Familie va fi înţeles corect de către toate autorităţile statului român şi că i se va da curs conform Constituţiei”. Cred că nu e de prisos să amintesc, ca un argument suplimentar, că între cele 3 milioane de semnături se află şi cele ale unor atei, care numai de „fanatism religios” nu ar putea fi acuzaţi.

Dincolo de interpretările posibile ale declaraţiei Preşedintelui Iohannis, urmărind comentariile din mediul online, trebuie să constat că este nevoie de o discuţie foarte serioasă vizavi de fanatism şi toleranţă. Observ că există tendinţa de a manipula aceşti doi termeni în funcţie de interesele partizane, în loc de a rămâne fideli sensului conferit de dicţionare. Nu cred că este cazul să ne jucăm cu astfel de cuvinte şi să forţăm etichetări. Consecinţele pot fi extrem de grave. A fi tolerant înseamnă a fi îngăduitor faţă de celălalt, dar nu înseamnă a permite ca acţiunile sale să-ţi îngrădească libertatea sau să-ţi încalce convingerile religioase ori de altă natură. De aceea, a-ţi susţine opiniile şi a-ţi afirma credinţa în mod paşnic nu denotă fanatism. Doar fanatismul corectitudinii politice ajunge să impună toleranţa faţă de păcat, în loc să cultive îngăduinţa faţă de tot omul.

Am constatat, cu durere, că şi numele lui Dumnezeu este folosit după bunul plac în diferitele polemici pe tema modificării Constituţiei. Dumnezeu e dincolo şi de fanatism, şi de toleranţă. „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8) – dar asta nu are nici o legătură cu sexualitatea deşănţată şi cu promiscuitatea morală. Unei viziuni edulcorate a unui dumnezeu roz şi pufos, creştinii îi opun, cu realism, glasul Celui ce avertizează şi că „Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc” (Apocalipsa 3, 19). Dragostea nu înseamnă a aproba tâmp tot ceea ce debitează unul sau altul. Întrucât Dumnezeu este izvorul iubirii, înseamnă că dragostea se dobândeşte numai ascultând şi împlinind poruncile Lui: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Faptele Sfinţilor Apostoli 5, 29). Doar aşa pot fi evitate şi fanatismul toleranţei, şi toleranţa fanatismului.

• Adevarul/ Traian Razvan Ungureanu: Obiectaţi?

Şi, fireşte, e tot discriminare să crezi că o căsătorie poate lega doar două persoane. Oricît vor năduşi fanaticii religioşi, nu văd niciun argument în sprijinul căsătoriei limitate la două persoane.

E evident, dar s-a spus prea puţin: legalizarea căsătoriei homosexuale e un mare cîştig, dar nu poate fi un capăt de drum. Logic şi natural, pasul următor trebuie să fie legalizarea poligamiei. După 27 de ani de încercări  imprecise, lupta pentru libertate şi democraţie trebuie să atingă esenţa.

Avem motive să nădăjduim că vom înlătura, curînd, prejudecăţile care ţin în chingi definiţia căsătoriei. Va fi de ajuns? Liman fals! Vom fi egali şi liberi numai din clipa în care vom îmbrăţişa integral progresismul, deja la putere, în atîtea societăţi occidentale. Aşadar, mai devreme sau şi mai devreme, va trebui să introducem în şcoli lecţii de orientare sexuală, pentru a lăsa micuţilor dreptul de alegere timpurie a sexului şi practicii favorite. Vor urma, fără întîrziere, cotele care vor aşeza reprezentanţi ai minorităţilor sexuale în Consilii de Administraţie şi, proporţional, în Universităţi.

Dar rectificarea mentalităţilor trebuie să urmeze o albie mai largă. Ocazia prielnică pentru această îndreptare se apropie. Numai ura şi înapoierea ne-ar putea împiedica să recunoaştem, peste doi ani, meritele comunităţii LGBT la fărurirea Marii Uniri. MP3, RMN şi CFR (marfă) mai au de aşteptat. În genere, manualele de istorie vor trebui să îşi desfacă filele pentru a face loc contribuţiei ignorate a comunităţii LGBT în ceasurile grele ale istoriei noastre, de la înghesuiala de la Posada la răsturnarea lui Cuza şi mai departe.

Istoria trebuie întregită cu pretenţiile prezentului. Nimic nu poate ajuta mai mult la risipirea întunericului decît iniţiativa liderilor naţionali. Preşedintele Iohannis a întredeschis uşa, avertizînd, recent, asupra pericolului pe care îl presupune persistenţa fanatismului religios în discuţiile despre natura căsătoriei. Preşedintele a recurs, chiar, la experienţa personală, vorbind de virtuţile toleranţei în tratamentul minoritarilor etnici. Aşadar, putem conchide, alături de Preşedinte, asupra a două adevăruri imediate. Sacralitatea familiei, veneraţia marianică şi taina nunţii, aşezate în miezul doctrinei creştine, sînt manifestări ale fanatismului religios. În acelaşi timp, vandalismul ideologic minoritar e garanţia liberăţii.

Fără îndoială, şi Primul Ministru se va aşeza, curînd, unde şi cum trebuie.  Domnia sa a păcătuit cu un punct de vedere ostil, remis de Guvern Curţii Constituţionale. Însă Dacian Cioloş are în arsenal o unduire neîntrecută, o anume fluiditate care îi permite să leviteze pe deasupra partidelor, să se sugereze Prim-Ministru fără a candida şi să ceară sprijin politic masiv fără a ceda un gram de autonomie. Toate îl vor ajuta să se replieze suplu pe tema pîrdalnicei de căsătorii. Fostul viitor socialist de la negocierile pentru un nou mandat de Comisar European şi viitorul fost om al dreptei de la negocierile pentru un nou mandat de Prim-Ministru va face mişcarea cuvenită.

Prim-ministrul şi Preşedintele ştiu ce îi aşteaptă de la Bruxelles şi din atîtea alte centre de binefacere obligatorie, dacă mişcă în front. Gardienii democraţiei au ajuns, peste tot în Occident, la concluzia că le stă mult mai bine pe post de aristorcraţie. Referendumurile şi, în genere, votul popular nu mai sînt sigure. Dau prea mult glas ignoranţei şi fanatismului mujicesc iar asta cauzează migrene printre zei. Democraţia pierde teren. Ne stă foarte bine, aşa rupţi în fund cum sîntem, să ne aliniem la indispoziţia democratică din saloanele occidentului. Ne mai rămîne doar să o aşezăm, în gaura din tricolor, pe Chiriţa înconjurată de furculisioane.

Asaltul condus de prietenii fericirii a început. Înainte de a fi măturaţi de suflul media, academic şi politic pe care călăreşte noua morală, e bine să lămurim cîteva lucruri.

Mai întîi, e de spus, că îi vom regreta pe hoţii, tejghetarii şi brutele care dau, după cîte ne pare acum, grosul clasei politice. În locul lor, se vor aşeza pretorienii virtuţii. Un leninism prea consistent pentru gustul marelui Lenin va înlocui orice replică, discuţie sau şovăială. După toate semnele, viforul bigot al corectitudinii politice ne va atinge curînd. Activismul de pionieri smintiţi s-a pus în mişcare şi, după tipicul care a biruit Europa de Vest, va veni de hac şi veselei societăţi româneşti. Un alpinism care nu iartă nimic, de la Everest la scara blocului, va cuceri sau paraliza orice formă de gîndire şi exprimare liberă în spaţiul public.

Asaltul urmează reguli demult verificate. Manualul spune că toţi cei ce mai îndrăznesc să creadă în valorile şi instituţiile iudeo-creştine vor fi somaţi să probeze că nu sînt extremişti, rasişti şi născători de monştri. Cum? Ca la un bacalaureat paukerist. Le aduci în fiecare zi la uşă un amărît şi rosteşti tunător: hai, ia spune că săracii nu trebuie asistaţi! A doua zi, le aduci în prag un minoritar sexual şi declami marţial: hai, ia spune că trebuie persecutat! Cu asta, sîntem mult dincolo de jumătatea drumului între argument şi şantaj. Accepţi scîncit acordul cu noul dogmatism? Vei fi monitorizat mai departe, dar poţi exista. Te opui sau ai rezerve? Eşti un paria nedemn de viaţă publică, un deşeu uman care contaminează şi îşi merită izolarea. Şi totuşi, e rezonabil. În fond, ce mare lucru cer militanţii noii morale? Alegerea e liberă şi îngăduitoare: îi laşi să-ţi anihilieze valorile, să-ţi distrugă memoria, să-ţi asfalteze sufletul şi te vei salva. Vei fi omologat.

Partea cu adevărat sinistră a acestei poveşti cu sectanţi vopsiţi luminos e că o civilizaţie întreagă şi trăitorii ei de rînd se trezesc, prin decret, acuzaţi. Ei trebuie să se explice şi să îşi pledeze nevinovăţia, după buna tradiţie lăsată nouă de stînga comunistă, mămică a noilor revoluţionari. Nu e de ajuns să invoci bunul simţ primar care spune că uniunea bărbat-femeie e, pur şi simplu, naturală. Nici să aminteşti, timid, că, în fond, căsătoria  e un dar şi o instituţie a umanităţii creştine. Că ea e a celor ce au creat-o şi nu poate fi invadată şi anexată decît cu riscul mutilării. În sfîrşit, că gramatica de gheaţă care nu face diferenţe între mire şi mireasă nu e o lărgire a libertăţii decît în măsura în care ne impune dreptul la greaţă şi nebunie prin libertate.

Sigur, cineva sătul de prapuri şi soboruri poate cere, excedat, o explicaţie mai simplă, un motiv respirabil pentru lumea laică. E, oare, căsătoria partenerilor de acelaşi sex totuna cu divorţul de creier? Pînă la urmă, de ce nu îngăduiţi căsătoria mirilor şi mireselor de acelaşi sex? Simplu. Din acelaşi motiv, pentru care ei şi ele ţin morţiş să locuiască în case clădite din cărămidă plămădită din apă şi argilă. Şi nu vor accepta niciodată să stea în case clădite din apă şi apă sau din argilă şi argilă. Şi cu asta, Casă de Piatră!

Ultimul cuvînt vine de la Tracey Emin – vestita artistă britanică, eternizată de o lucrare-instalaţie alcătuită dintr-un pat răvăşit, înconjurat de resturi şi chiştoace. Singură şi oprimată în propria casă, după zile lungi petrecute la fereastră, Emin s-a îndrăgostit. Cum ar veni, de domnul   Stone. Ea e, cum se ştie, o artistă celebră. El, soţul, e o piatră mare din grădina casei. Dra Emin a privit-o, a îndrăgit-o şi, în martie anul acesta, s-a căsătorit cu ea. Cu piatra. Amin, Emin!