Şi acum să mergem la referendumul de azi. PSD-ul l-a împins deoarece s-a gândit că merge la sigur şi va avea un consistent câştig electoral din asta. I-au aburit pe iniţiatori ani la rând cu organizarea şi, fix în momentul în care fenomenul se răcise, s-au hotărât s-o pună de un referendum aproape în anonimitate. Culmea e că treburile s-au scurtcircuitat la Bruxelles unde sexomarxiştii din PE s-au activat. După tăvălirea României prin colbul audierilor inepte, politicienii care contează au fost chemaţi rând pe rând la „Înalta Poartă” şi li s-a transmis mesajul clar că acest referendum nu trebuie să treacă. Şi, rând pe rând, precum Iuda, politicienii lu’ Peşte au început să se dezică. Tăriceanu a anunţat că nu face campanie, apoi cei din PNL, apoi, desigur, PSD. Culmea e că atât PSD cât şi PNL au mers înainte strict pentru a marca electoral. În rest, n-au făcut nimic împotriva dezinformării, menţinând vidul informaţional.
Articole din categoria: Revizuirea constitutiei
O neprezentare la vot ar fi un atu pentru cei ce doresc aceasta: fie că sfătuiesc şi fac diversiuni care să determine neparticiparea sau să influenţeze pe cei care nu sunt încă pregătiţi şi lămuriţi a o face, fie că politizează referendumul, fie că se încumetă la ameninţări şi diferite represalii sub diferite forme. Dumneavoastră gândiţi-vă de cine trebuie să ascultaţi: de Dumnezeu sau de Mamona? Acum credinţa vă este şi ne este pusă la încercare. Să fim mărturisitori adevăraţi ai adevărului, ai credinţei şi slujitori fideli ai lui Dumnezeu.
daca veti auzi ca cine voteaza participa la un act de frauda si e pasibil de raspundere penala, asa cum a si circulat in referendumul din 2012 un hoax de acest tip, validat insa de portavocile propagandei de atunci, sa stiti ca e acelasi scenariu. Razboiul abia de acum incepe. Inca nu am vazut totul din propaganda si sabotajul anti-referendum. Sa fim pregatiti.
strategia #boicot nu este chiar boicot, care de multe ori se rezumă la un refuz de participare, ci este mai degrabă o strategie deliberată de trolling la scară uriașă prin bruiaj, incitare, polarizare, defăimare, adică prin adoptarea unui comportament anti-civic și anti-cetățenesc, lipsit cu totul de fairplay.
În Evanghelie au mai fost lucruri ce au depăşit măsura şi mila lui Dumnezeu şi s-au sfârşit foarte tragic. Uite în prezent. În Grecia, s-a aprobat căsătoria persoanelor de acelaşi gen şi după puţin timp a picat la ei un incendiu imens.OK, anual la greci sunt incendii, dar n-au fost atât de puternice. Nu e de joacă! Tot ce nu e de la Dumnezeu moare! Nu poţi să-ţi faci poftele la infinit.
Daca nici acum nu pricepeti ca aici nu mai este vorba de gay si straight, de familie homo si hetero, ci de un efort masiv si sistematic de sabotare a democratiei, atunci va meritati soarta si meritati sa traiti intr-un sistem politic in care se va vota doar atunci cand vrea minoritatea tefelista. Daca vreti in continuare democratie, atunci e cazul sa va duceti sambata sau duminica sa votati. Asta deja nu mai este boicot. E sabotaj. Al democratiei si ordinii de drept.
România Liberă: Iulian Capsali: Interviu cu Horațiu „Harry” Miheț, apărătorul pro bono al creștinilor persecutați în SUA Unde se poate ajunge atunci când familia devine ținta predilectă a activiștilor globaliști? Într-un interviu exclusiv pentru „România liberă”, Harry Mihet, avocat american de …
Prin urmare, participarea la referendum, în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018, este un act de mărturisire a credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru familie, un act de maximă responsabilitate pentru viitorul poporului român, precum şi un examen de maturitate spirituală pentru a alege între valori permanente şi ideologii efemere.
Cine crede că Referendumul din 6 – 7 octombrie este un moft se înșală amarnic. În realitate, este un scrutin de o importanță colosală, de însemnătatea Brexitului sau a alegerii lui Trump. Un vot împotriva tăvălugului Noii Ordini Mondiale și globalismului.
Aşa cum comuniştii nu ar fi ajuns niciodată la putere în România decât cocoţaţi pe tancurile sovietice, nici ei nu vor avea niciodată şansa de a-şi impune politica distrugătoare de neam, familie, valori creştine decât pe căi oculte, obligatoriu cu masivă susţinere mediatică şi politico-financiară. E un adevăr care-i doare, de aceea se văicăresc atât de tare. Dincolo de spoiala europeană, îşi dau acum pe faţă arama fariseismului, perorând precum înaintaşii lor de acum două milenii: „Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată!” (Ioan 7, 49). Iar strategia lor este una perversă de-a dreptul: „Noi ne poziţionăm împotriva referendumului şi spunem că opţiunea noastră este aceea de a nu merge la vot. Prin urmare, toţi cei care nu vor merge la vot sunt de acord cu noi”. Sesizaţi viclenia acestui sofism ieftin? Când nu poţi câştiga într-o înfruntare cinstită, apelezi la trucuri comuniste. Doar tovarăşii bolşevici mai aveau obiceiul să vorbească în numele poporului, fără ca poporul să aibă şansa de a-şi spune, în fapt, opinia.
Atunci mi-a venit în minte gândul: oare nu dovedim că avem aceeași credință și că suntem uniți tocmai în momentele când ne apărăm valorile și când nu-i lăsăm pe alții să ne pervertească sufletul, mintea și viața? Iar un mare test care va răspunde la aceste întrebări, cred că va fi tocmai Referendumulpentru definirea familiei tradiționale, naturale și normale, așa cum a lăsat-o Dumnezeu și așa cum ne arată și firea noastră că este și trebuie să fie.
„Pe mine, personal, nu mă poate obliga nimeni să legalizez păcatul. Și o spune unul care s-a zbătut pentru decriminalizarea celebrului articol 200. Pentru noi a fost clar că acești diplomați nu au înțeles că avem și noi dreptul, ca români, să avem specificul nostru național? Avem o istorie în care comunismul a călcat în picioare, 50 de ani, creștinismul. Preoți, pastori, prezbiteri și laici au fost torturați și chiar uciși pentru credința lor. Reacția ambasadelor a dovedit o lipsă de respect față de poporul român”, a spus Corlățean.
Reprezentanți ai societății civile, șefi de instituții și episcopi reclamați la CNCD pentru că nu sunt de acord ca elevii să fie expuși ideologiei de gen în instituții publice, administratorii paginilor „Coaliția pentru Familie“, „Referendum pentru România“, „Împreună“ blocați pe Facebook fără nicio explicație. Trăim oare într-o societate orwelliană în care „toți suntem egali, dar unii dintre noi sunt mai egali decât ceilalți?“
Spre deosebire de statele din jurul ei, România a adoptat o nouă definiție juridică a genului, respectiv aceea că genul unei persoane nu mai este un dat biologic (astfel cum era definit în Statutul de la Roma, unde termenul de gen era folosit în sensul lui de sex biologic) ci este un construct social, el însemnând „rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați” (conform art. 3 lit. c din Convenția de la Istanbul privind combaterea violenței împotriva femeilor, ratificată de România în 2016).
Vorbim, așadar, despre un lobby LGBTQ extrem de activ și de puternic, exercitat pe trei direcții: i. politic, via Parlament; ii. juridic, via CCR; iii. mediatic, via, din păcate, presa mainstream, care preia, deseori, fără distanță critică sau chiar minimă filtrare, agenda acestor organizații. Obiectivele LGBTQ pot fi trendy printre anumite elite europene sau printre anumiți intelectuali cu vederi mai mult sau mai puțin nihiliste, dar ele reprezintă nu doar un divorț, ci o contrazicere flagrantă a valorilor majorității. Fie şi numai agitaţia mediatică şi zbuciumul taberei care se opune organizării Referendumului democratic demonstrează relevanţa temei şi faptul că atinge un punct sensibil.
“Referendumul poate fi organizat la sfarsitul lunii septembrie, pe 30, sau in prima duminica din octombrie. O sa avem o discutie si cu Guvernul. (…) O vom avea in perioada urmatoare, pentru ca oricum se va organiza, asa ca sa prindem bani in buget”, a explicat Liviu Dragnea.
17. LEGEA REFERENDUMULUI, IN SFARSIT PROMULGATA. Mingea e in terenul majoritatii parlamentare 07-07-2018
Curtea Constituţională a respins, în 19 iunie, ca inadmisibilă, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis la Legea referendumului. Camera Deputaţilor a adoptat Legea referendumului la sfârşitul lunii decembrie 2017, iar preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea acesteia. În 4 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat Legea referendumului cu 195 de voturi “pentru”, 71 de voturi “împotrivă” şi 6 abţineri, în forma iniţială.
Așadar, odată reconfirmată constituționalitatea legii de organizare a referendumului, a devenit o evidență faptul că – indiferent câți ani au trecut, câte tergiversări, blocări, sesizări neîntemeiate sau inadmisibile au făcut USR, PNL sau președintele – inițiativa cetățenească a milioane de români a ajuns acum la momentul promulgării legii de organizare a referendumului.
Activiștii militanți și membrii pro-avort ai organizației ACT-UP (fost Lesbian and Gay Community Service Center, link aici către Wiki) au luat cu asalt Catedrala Sf. Patrick din New York pe 10 decembrie 1989. Ei au atacat enoriașii, au întrerupt slujba cardinalului John O’Connor, au profanat Sfintele Taine, pe care le-au aruncat pe jos și le-au călcat în picioare. În afara catedralei, sute de activiști cereau caterisirea Cardinalului O’Connor și atacau trecătorii – toate acestea deoarece cardinalul a refuzat să accepte educația sexuală bazată pe metode contraceptive. Pe pancarte erau scrise lozinci precum „Maria ar fi trebuit să facă avort”, „Moarte Bisericii”, și alte blasfemii pe care nu le voi reproduce aici.
Adevărata explicație este că, pentru șeful CNCD, exprimarea viziunilor creștine este inacceptabilă în spațiul public. Având în vedere acest partis-pris grav, șeful CNCD discriminează negativ și împotriva spiritului legilor și Constituției României segmente majoritare din societatea civilă a României și pozitiv câteva ONG-uri restrânse ultra-minoritare animate de ideologii radicale.
Mihai Gheorghiu: Referendumul nu va mai avea loc. Data de 10 iunie avansată de dl Florin Iordache era doar data estimativă pentru venirea verii. Domnul Dragnea și PSD au la îndemână legea actuală a referendumului cu care pot trece …
Așadar, NU familia, ci căsătoria face obiectul proiectului de lege care va sta la baza Referendumului pentru Căsătorie. Prin avizul constituțional dat de CCR în iulie 2016, se arată în mod expres că „prin înlocuirea sintagmei între soți cu un bărbat și o femeie, se realizează doar o precizare în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului”.
Activenews: Mihai Gheorghiu: „Românii au oferit Parlamentului această inițiativă legislativă, spre a le da putere de a spune NU ambasadelor străine, comisarilor de peste tot care vin și spun că referendumul nu e bun” În mai 2016, „Coaliția pentru …
Agenda progresistă europeană este instaurată în România de la cel mai înalt nivel, respectiv de la nivelul Președintelui României. Preşedintele se dovedește, din păcate, a fi vârful de lance al politicii corectitudinii politice în România. Într-o Europă în care un copil este condamnat la eutanasiere de către un judecător activist LGBT, și este deconectat de la aparate, iar, pentru că în continuare respira, este lăsat să moară de foame și de sete în ciuda voinței părinților săi de a-i salva viața, atacarea de către Președintele României a unuia din cei doi piloni ai familiei, căsătoria dintre bărbat și femeie, reprezintă o amenințare la cel mai înalt nivel a acestei valori esențiale pentru români.
ActiveNews: CCR a RESPINS sesizarea parlamentarilor PNL și USR privind Legea referendumului! Florin Iordache: Undeva pe 10 iunie se va putea organiza Referendumul pentru Familie ACTUALIZARE 03.05/13:40 Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a declarat joi că în jurul datei …
In grădiniţe şi în şcoli, copiii sînt îndemnaţi să nu decidă pripit între fustiţă şi pantalonaşi. Să îşi asculte sinele şi abia apoi să decidă ce sînt: fetiţă sau băieţel, transexiţă sau transexiţel. Culturile şi naţiunile au fost date la repopulat. Stăpînii lumii, Cancelari germani, Miniştri britanici şi francezi, Comisari europeni, cheamă cu braţele deschise migranţii ce ne vor lua locul. Căci noi ne stingem, statistic şi moral. Ne abolim din prea multă plăcere şi plictis de viaţă. Noua deviză şi poruncă: un copil în minus, un iPad şi o vacanţă thailandeză în plus. Dar conştiinţa? A fost decuplată de la tuburi cu mult înaintea lui Alfie Evans.
Cand presedintele Romaniei nu primeste si nu recunoaste drept partener de dialog un reprezentant al societatii civile romanesti, ci activisti profesionisti LGBT, mesajul este ca acest presedinte nu recunoaste drept valide optiunile politic-morale ale poporului sau. In al doilea rand, Iohannis vorbeste despre masuri concrete de combatere a discriminarii. Legi, initiative, hei rupisme in scoli, la locul de munca etc. Sa ne amintim si de comisarii egalitatii de gen, nu? Asadar, el nu se rezuma doar la predici de bunicutz tolerant, ci va face presiuni in sensul corectitudinii politice pe care o vedem deja la lucru in SUA sau in unele tari occidentale.
Infograficul e realizat cu scopul vizibil de a ascunde cifrele realmente incomode pentru anticepefisti/anti-referendumul pentru casatorie.
Astfel, a) desi citeaza Pew Research, nu citeaza datele relevante din acel sondaj (cel mai serios facut, dupa mine) referitor la atitudinea romanilor fata de h0m0sexualitate.
Astfel, cf P.R., 85% dintre romani resping h0m0sexualitatea (!). Diferenta intre 85 si 67 e aproape de 20 procente, da?
Cineva vrea să ne impună un nou limbaj, cineva vrea să ne propună o nouă ideologie și face pas cu pas, o face fără violență manifestă, dar vrea, în mod vădit, să ajungă la un punct foarte important, și anume la copii. Pentru că expresia sau efectul fundamental al tuturor acestor posibile schimbări va exista și va fi vizibil în școală și în mintea și în sufletul acestor copii care vor învăța lucruri noi, lucruri pe care nu le învață în familie, nu le cunosc din familie, dar le vor învăța la școală.
Dar hate speech-ul nu este hate speech când este orientat împotriva conservatorilor, a „creștinopaților” și a oamenilor de bun-simț. Dacă creștinii și conservatorii sunt înjurați și calomniați, dacă creștinilor și conservatorilor li se pune pumnul în gură, dacă sunt hărțuiți în tribunale și băgați la închisoare, cum vedem că se întâmplă pe alte meleaguri, de pildă în anumite state din SUA – ei bine, mâncăm popcorn și ne bucurăm: homofobii și-o merită, free speech-ul nu e pentru „retrograzi din Evul Mediu.”
În niciun caz, suveranitatea poporului român – a cărei reală existență va fi dovedită sau nu de organizarea acestui referendum – nu poate fi luată drept o minge ce va fi pasată la nesfârșit între instituțiile statului, până când va putea fi scoasă din joc într-un fel sau altul. Căci, dacă într-adevăr se așteaptă un final al meciului, acesta nu poate fi decât crearea unui nou context care să facă imposibilă organizarea referendumului. Deși nu poate fi imaginat un astfel de context, faptul că acest referendum este întârziat la nesfârșit este ca și cum nu va fi organizat niciodată.
“În acelaşi timp, reiterez ce am spus în mai multe rânduri – nu putem să nu analizăm şi situaţia unei minorităţi din România şi anume să discutăm serios despre oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil şi i-am rugat pe colegii mei, l-am rugat pe dl Victor Negrescu să poarte discuţii cu ONG-urile din domeniu pentru a merge nu neapărat în paralel către o formă legislativă prin care să se reglementeze şi această situaţie”, a afirmat Dragnea.
“Sfânta Scriptură ne spune lucrul esenţial în ceea ce priveşte viaţa. (…) Referitor la Domnul Iisus Hristos ne spune că El este viaţa. (…) Mai mult, ştim că avortul, din moment ce suprimă o viaţă, este crimă, crimă calificată. (…) Prin Moise, Domnul a dat cele zece porunci. În porunca a şasea, Domnul Dumnezeu ne spune aşa: să nu ucizi! (…) S-a constatat îmbătrânirea României, şi nu numai a României, ci a întregii lumi creştine. Toate familiile noastre tinere ar trebui să aibă câte trei copilaşi. Măcar câte trei copilaşi. Unul pentru tata, unul pentru mama şi celălalt pentru biserică şi pentru ţară”, a spus, în faţa participanţilor, Andrei Andreicuţ.
Anunțat inițial ca o dezbatere privind discriminarea femeilor și violența la care acestea sunt supuse de către parteneri, acest eveniment a fost, de fapt, destinat promovării ideologiei „Transgender/LGBT”. Grupul-țintă al acestui eveniment a fost constituit din elevi de liceu din municipiul Focșani aduși de cadre didactice, iar promotorii acestuia, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale de promovare „transgender”.
Convenția de la Istanbul prezintă „rolurile” de bărbat, respectiv de femeie (pe care le numește „stereotipuri”), drept cauza violenței domestice și propune ca soluție eliminarea diferențelor biologice specifice firii bărbătești, respectiv femeiești, în favoarea unei pretinse „egalități de gen”. Documentul definește genul drept „roluri construite la nivel social, comportamente, activități și atribute pe care o anumită societate le consideră potrivite pentru bărbați, respectiv femei” (Art. 3, lit. c). Convenția cere condamnarea acestor „roluri stereotipe” (Art. 12, para 1) și introducerea de „roluri de gen non-stereotipe” (Art. 14, para 1), supravegheată de un „grup de experți” care nu este clar definit (Art. 66) și care ar avea prioritate față de parlamentele naționale.