Ȋn vreme ce copiii merg la școală cocoșați la propriu de ghiozdanele mult prea grele, fără chef și fără să mai descopere în lumea din jur rostul învățăturii, în vreme ce se tremură de frig în școli, iar la țară elevii încă mai merg la WC-ul din fundul curții, în vreme ce profesorii sunt desconsiderați de societate, deși salvarea acestei nații stă doar în ei, în vreme ce întreg învățământul românesc e în haos și-n cădere liberă, de ani de zile, și nicio guvernare n-a făcut nimic pentru a opri acest dezastru, Ministerul Educației vine acum și mai bate un cui la coșciug, modificând programele școlare, după dictarea altora.
La orele de Istorie și de Limba și literatura română, profesorii trebuie „să stimuleze asumarea multiculturalității și multiperspectivității”, „să prevină orice forme de naționalism” și să vegheze la crearea unui „comportament empatic intercultural”.
De ce nu a prevăzut toate aceste obiective Ministerul Educației în programa școlară pentru disciplina Educație socială?Pentru că nu dezvoltarea unui așa-zis spirit civic este scopul final. Ci transformarea orelor de Istorie și de Limba și literatura română într-o mare peltea a diversității.
Istoria ar trebui „să stimuleze asumarea multiculturalității și multiperspectivității”
Ministerul Educației Naționale și Institutul de Științe ale Educației au lansat vineri în consultare proiectele de programe școlare pentru clasele V-VIII. Două dintre discipline ne-au atras atenția: Istoria și Limba și literatura română.
Conform proiectului de programă școlară, „în ciclul gimnazial istoria își asumă formarea unor mecanisme intelectuale care să prevină orice forme de naționalism, de formarea de stereotipii și xenofobie”.
E așa de rău naționalismul, în general? Dicționarul Explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită în 2009) definește naționalismul ca fiind „ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în sec. XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale”.
Iar potrivit Enciclopediei Britanice, „naționalismul este o ideologie bazată pe premisa că loialitatea și devotamentul individului față de stat-națiune este mai presus decât alte interese individuale sau de grup.”
De ce predarea Istoriei în școlile generale ar trebui să formeze „mecanisme intelectuale care să prevină orice forme de naționalism”? Pentru că, în egală măsură, se urmărește ca aceeași disciplină „să stimuleze asumarea multiculturalității și multiperspectivității”.
Conform DEX (idem), „multiculturalitate” înseamnă „existența mai multor culturi în cadrul aceleiași țări.” Cuvântul „multiperspectivitate” nu există însă în limba română, ceea ce înseamnă că autorii programei școlare pentru disciplina Istorie nu au făcut nici măcar efortul de a adapta traducerea din engleză a documentului original…
Mai departe, noua programă introduce printre „competențele dezvoltate prin studierea istoriei în învățământul gimnazial” – „manifestarea comportamentului civic prin valorificarea experienței istorice și a diversității socio-culturale”.
Ȋn clasa a V-a, copiii dobândesc această competență prin „folosirea jocului de rol pentru însușirea valorilor și comportamentelor cetățeniei democratice”. Iar când învață despre Europa medievală, au ca studiu de caz „diversitatea culturală în lumea românească: Brașov și Cluj”. Ȋn clasa a VI-a, unde învață despre „secolul naționalităților”, elevii trebuie „să realizeze un produs care ilustrează contribuția diferitelor civilizații la dezvoltarea patrimoniului cultural comun”, iar în clasa a VII-a, la domeniul „Perioada interbelică: o lume în schimbare”, copiii au ca studiu de caz „femeia în viața publică”, „cinematograful – artă și industrie” și „modelul democratic (SUA)”.
Ȋn clasa a VIII-a, unde se predă „Istoria românilor”, pentru capitolul „Evul Mediu românesc” Ministerul Educației recomandă ca studiu de caz „diversitate etnică în spațiul româneasc”, la „România secolelor XX/XXI” – „Minoritățile naționale în România”, iar pentru lecția „România în Al Doilea Război Mondial” – (doar) „Holocaust-ul în România”.
Pentru „manifestarea comportamentului civic prin valorificarea experienței istorice și a diversității socio-culturale”, elevii de clasa a VIII-a vor „realiza dezbateri pe probleme sensibile și controversate”, dar și „prezentări/portofolii individuale sau pe grupe care să conțină fotografii, mărturii etc. care să surprindă diversitatea socio-culturală la nivel local/regional/național”.
„Generații întregi au fost frustrate de cunoașterea adevăratei istorii a neamului nostru. S-a crezut că prin aceasta cei «îndoctrinați» vor deveni obiecte ușor de manevrat, de către executanții docili ai tiranilor”, scria Ministerul Ȋnvățământului și Științei în 1990. Scria în „Cuvântul înainte” al unui manual reeditat atunci, „Istoria Românilor pentru clasa a VIII-a secundară” publicat de P.P. Panaitescu la 1942.
Ora de Limba și literatura română e dedicată „comportamentului empatic intercultural”
„Programa elaborată în contextul noii paradigme educaționale vizează”, printre altele, „adecvarea programei la arhetipul sociocultural național coroborat cu cel universal, prin corelarea tradiției cu viziunile novatoare” și „corelarea cu programele pentru maternă din România și din alte țări guvernate de evoluțiile în domeniul educației la nivel european și internațional”. Prin predarea acestei discipline se urmărește ca elevii să deprindă „manifestarea unui comportament empatic cultural și intercultural”.
Astfel, în clasa a V-a, la ora de Limba și literatura română copiii vor fi puși să „asocieze experiențe proprii de viață și de lectură cu acelea provenind din alte culturi”, dar și să „identifice tipare privitoare la cultura proprie și la cultura altor popoare”.
Cei din clasa a VI-a vor „investiga obiceiuri și tradiții ale comunității în care trăiesc și ale unor comunități aparținând altor etnii” și vor „analiza tipare privitoare la cultura proprie și la cultura altor popoare”, prin realizarea unor documentare, elaborarea de materiale diverse prezentând valorile promovate în tradițiile și obiceiurile diferitelor culturi și analiza unor modele promovate în literatura română și/sau universală și în alte arte (film, teatru, artă plastică etc.).
Ȋn clasa a VII-a, copiii vor face „compararea unor tradiții românești și a unor tradiții din alte culturi”, dar și „compararea tiparelor privitoare la cultura proprie și la cultura altor popoare”, iar în clasa a VIII-a vor trece la „exprimarea unui punct de vedere față de anumite tradiții și valori ale culturii naționale sau ale unei alte culturi, descrise în cărțile citite” și „argumentarea unui punct de vedere privitor la tiparele identificate în cultura proprie și în cultura altor popoare”.
La „Sugestii metodologice”, Ministerul Educației enumeră, printre altele, în programă:
– Pentru „Identificarea unor tipare privitoare la cultura proprie și la cultura altor popoare”, se recomandă vizionarea de spectacole de teatru, de film, lectura unor texte aparținând unor scriitori din afara spațiului carpato-danubian-pontic (de exemplu: din Republica Moldova). Pornind de la teme de tipul: Identitate personală, se pot asocia teme ca Prieteni din lumea animalelor, Prieteni imaginari, Valorile mele.
„Textele literare și nonliterare vor fi alese din literatura română și universală”
Poate și pentru a încuraja dezvoltarea acestui „comportament empatic intercultural”, noua programă școlară pentru disciplina Limba și literatura română nu le mai impune profesorilor ca printre textele literare de bază selectate să fie incluse și fragmente din operele scriitorilor clasici ai literaturii române.
Astfel, pentru clasa a V-a, actuala programă școlară, adoptată în 2009, precizează că „se vor selecta 5-7 texte literare de bază, destinate studiului aprofundat”.
Conform noii programe școlare, la clasa a V-a profesorii vor avea obligația de a studia un număr minim de 8 texte de bază. Ȋnsă doar 4 dintre ele sunt literare, și 4 nonliterare.
Mai mult, în vreme ce actuala programă școlară prevede clar că „între texte literare de bază vor fi incluse în mod obligatoriu și fragmente din operele scriitorilor clasici ai literaturii române”, noua programă spune că „textele literare și nonliterare originale grupate în jurul unei tematici comune vor fi alese din literatura română și universală, prin raportare la cerințele și la nevoile de instruire ale elevilor. (…) Autorii de manuale și profesorii au libertatea să aleagă texte-suport în măsură să abordeze aplicativ noțiunile de teorie literară.”
Regula ca ponderea textelor nonliterare să fie jumătate din numărul textelor de bază și lipsa obligativității studierii operele scriitorilor clasici ai literaturii române vor fi valabile pentru toate clasele V-VIII.
Ce vor învăța totuși copiii la ora de Limba și (doar în teorie) literatura română, în afară de „empatia interculturală” și analiza textelor unor autori contemporani de beletristică?
Redactare de texte pentru rețele de socializare
Pentru deprinderea competenței de „redactare a textului scris de diverse tipuri”, Ministerul Educației are următorul plan, expus în programa școlară:
„Conținuturile se studiază gradual, de la simplu la complex (…). Se pornește de la însușirea unor deprinderi de scriere pe baza unui subiect și a unui format, urmărind o anumită intenționalitate, continuându-se cu argumentarea, utilizarea tehnologiei informației, până la dezvoltarea preocupăriipentru scrierea corectă, adecvată situației de comunicare și scopului, originalitatea și etica redactării, a interesului pentru obținerea feedbackului, respectiv, monitorizarea și îmbunătățirea propriului comportament și a propriei atitudini privitoare la scris.
Alături de exercițiile individuale, se pot valoriza experiențele de interacțiune/scriere în grup, care pun bazele comunicării eficiente și ale socializării. Se poate utiliza o gamă variată de coduri, pe lângă cel lingvistic (muzical – ritm, melodie, iconic – desen, pictură, colaj etc), dar și o gamă variată de instrumente de redactare: tradiționale (pix, stilou, creion), moderne (computer – competența TIC, telefon – redactare SMS, tabletă – redactare de e-mailuri, mesaje chat, redactare de texte pentru rețele de socializare)”.
Aceste proiecte de programe școlare avizate de comisiile naționale de specialitate sunt puse în dezbaterea specialiștilor și a practicienilor din domeniu. Consultarea se va derula în perioada 27 ianuarie-13 februarie 2017 și se face prin completarea unui chestionar online pe site-ul cu nume epic: surveymonkey.com.
Ministerul Educației Naționale și Institutul de Științe ale Educației au lansat în consultare noile programe școlare pentru clasele V-VIII.
Conform proiectului de programă școlară, „în ciclul gimnazial istoria își asumă formarea unor mecanisme intelectuale care să prevină orice forme de naționalism” și urmărește „să stimuleze asumarea multiculturalității și multiperspectivității”.
La disciplina Limba și literatura română, prin noua programă școlară se dorește ca elevii să deprindă „manifestarea unui comportament empatic intercultural”, iar obligativitatea ca între texte literare de bază studiate să fie incluse și fragmente din operele scriitorilor clasici ai literaturii române a fost eliminată.
Aceste proiecte de programe școlare sunt puse în dezbaterea specialiștilor și a practicienilor din domeniu, iar consultarea se va încheia la 13 februarie 2017.
„Vom ține cont de aceste opinii. Suntem obligați să ținem cont de ele, pentru că este părerea celui care mâine, în 15 septembrie, trebuie să aplice legea! Să aplice manualul, să aplice programa”, a declarat într-un interviu acordat ActiveNews Liviu Pop, fost ministru, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar în Ministerul Educației.
Reporter: Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectele programelor școlare pentru gimnaziu. Cine anume a făcut aceste proiecte, când au fost ele redactate?
Liviu Pop: Ele au fost redactate într-o perioadă foarte lungă, Institutul de Științe ale Educației a coordonat acest program. Ei au coordonat și programul pentru clasa pregătitoare – clasa a IV-a, acolo unde avem noile programe școlare în lucru, dacă putem spune așa. Ei s-au ocupat de această coordonare.
– Când a început treaba la aceste proiecte?
– Acum un an și jumătate, aproximativ. Și noi am întrebat de ce s-a întârziat așa mult, nepermis de mult, pentru că era dat ca termen octombrie anul trecut, ei spunându-mi că anul trecut au avut o singură întâlnire, în luna iunie. Consultarea efectivă a început în mandatul domnului Câmpeanu. Deci, vă dați seama, undeva prin 2015… Dar anul trecut s-a întârziat nepermis. Termenul era octombrie totuși, stabilit de fostul ministru. Din păcate, nu s-a respectat. Nu etapa în care suntem noi acum, la finalul lunii octombrie trebuia să fie emis ordinul de ministru prin care se aprobă aceste programe școlare. Ȋn ianuarie, când am venit noi, nu era acest lucru. Am cerut nu o urgentare, că discutăm despre o instituție care de un an și jumătate a făcut lucru acesta. Ȋn două săptămâni am pus în dezbatere publică aceste programe școlare, programe care au fost făcute de profesori, experți ai Institutului de Științe ale Educație, oameni din sistem.
– Ȋn iunie 2016, Ministerul Educației a publicat componența nominală a grupurilor de lucru pentru elaborarea programelor școlare în învățământul gimnazial. Ei sunt cei care lucrau la aceste programe, nu?
– Da. Cei de la Institutul de Științe ale Educației au pus componența… V-am spus că au avut o întâlnire în iunie. Nu am intrat în detaliu cu ce-au făcut în cadrul acelei întâlniri, pentru că, vă spun cinstit, nu mă interesează de ce s-a ajuns aici. Trebuie să rezolvăm problema de-aici încolo. Că au fost unii incapabili, timp de un an de zile, să facă lucrurile sau le-au amânat nepermis de mult, ne-au dus pe noi în zona aceasta. Noi, astăzi, discutăm despre programe care, la începutul lunii martie, dacă lucrurile merg bine și n-au cum să nu meargă bine, se vor finaliza. Și se va emite actul normativ care permite, cum se spune, startul scrierii manualelor de către autori, după care tipărirea manualelor și, într-un final, la 15 septembrie, manualele să ajungă, pentru clasa a V-a, că acestea dor, chiar dacă noi am pus în dezbatere programele V-VIII, la începutul anului școlar avem nevoie de manuale pentru clasa a V-a pe noile progreame școlare. Și, gândiți-vă că, în paralel, trebuie pregătiți și profesorii, pentru a implementa aceste noi programe școlare.
– Au aceste proiecte de programe școlare avizul Comisiilor Naționale de Specialitate?
– Bineînțeles, că trebuia să aibă toate procedurile stabilite de lege. Noi doar asigurăm, dacă putem spune așa, doar cadrul general. De tot ceea ce este tehnic răspunde Institutul de Științe ale Educației. Ei răspund de toate demersurile necesare.
– Deci, avizele există!
– Obligatoriu, pentru că nu puteau intra în consultare publică.
– La disciplina Istorie, grupul de lucru ce a elaborat programa școlară este coordonat de un inspector general din Ministerul Educației, care este, în același timp, și președintele executiv al Comisiei Naționale pentru disciplina Istorie. Nu credeți că este un conflict de interese?
– Vă mărturisesc că nu am intrat în detaliu vizavi de componența comisiilor, cum au fost constituite, cum au funcționat. Așteptăm feedback-ul din partea specialiștilor, profesorilor care pot să facă comentarii pe platformă vizavi de aceste programe. Orice element de genul acesta trebuie verificat. Nu am constatat acest element, vă pot asigura că vom cere, cu celeritate, un punct de vedere de la Institutul de Științe ale Educației, să vedem cine sunt.
– Din grupul de lucru care a făcut proiectul de programă pentru Istorie, din 19 membri, 6 sunt și în Comisie. Adică, ei și-au verificat apoi activitatea? Mai mult decât atât, în ceea ce privește grupul de lucru pentru programa la Limba și literatura română, 4 din 21 de membri sunt și în Comisie. Iar la Matematică, 10 din cei 20 de membri ai grupului de lucru sunt și în Comisia națională. Adică, jumătate! Și-atunci, avizul Comisiei, deși este unul consultativ, mai are vreo valoare?
– Ȋn conformitate cu legea, toate procedurile trebuie respectate.
– Dar e deja ceva formal.
– E munca mai multor colegi de-ai noștri. Munca mai multor profesori. Nu vreau să spun că munca acestora e o muncă formală.
– Sunt mii de profesori în școlile din toată țara. E un pic cam… să fie aceiași și în grupul de lucru, și-n comisie.
– Sunt puțini specialiști, din păcate. Rezultatul fondurilor europene, prin care s-au pregătit specialiști și pe scriere de programe școlare, și pe scriere de curicculum, și pe evaluare de manuale școlare, dacă vreți, și pe formarea profesorilor pentru manualele școlare, este un număr destul de mic de profesori, vizavi de bazinul de peste 200.000 de profesori din sistemul de învățământ preuniversitar. N-am intrat în detalii, repet, pentru că, fiind în dezbatere, nu cred că e normal să mai creăm o presiune pe…
– Se va ține cont de ceea spun cadrele didactice la consultarea publică?
– Absolut. Pentru că trebuie să vedem dacă într-adevăr Universitatea a contribuit la redactarea acestor programe, mediul universitar, dacă Academia Română a contribuit. Noi, și mă refer la noua garnitură de la minister, cu dl. ministru Năstase în frunte, am cerut ca pe aceste programe școlare săptămâna viitoare să avem o întâlnire, inclusiv cu Academia Română. Miercurea viitoare ne vom întâlni la sediul Institutului de Științe ale Educației cu membrii Academiei Române, să avem un gir clar pe aceste programe. Specialiștii, până la urmă, în tot ce înseamnă cercetare științifică și academică. Am cerut lucrul acesta noi. Nu vă pot spune astăzi, n-am intrat în detalii vizavi de cine e în componența respectivă (n.r. – a grupurilor de lucru), cum au fost selectați, dacă au fost întrebați, a fost apel public, au fost încheiate protocoale… Noi am constatat o întârziere crasă. Nu puteam amâna introducerea noilor programe școlare pentru clasa a V-a. Ȋnsemna, pentru copiii din clasa a IV-a, pierderea unui an din viață, dacă vreți, din punct de vedere educațional. Eram obligați să continuăm reforma pe programele școlare. Dar nu vreau, în același timp, să înțelegeți că îi acoperim pe cei care au făcut ilegalități, dacă au făcut. Orice neregulă o să o sesizăm instituțiilor competente.
– Există posibilitatea ca, în cazul în care în urma consultării publice și a întâlnirilor cu cei de la Academie, sunt semnalate nereguli, aceste proiecte de programă să fie totuși trimise înapoi, la grupurile de lucru?
– Nereguli înseamnă conținut științific sau…?
– Conținut științific.
– Lucru acesta eu nu vi-l pot spune acum, noi ne dorim să avem o programă școlară sănătoasă și închegată. Lucrul acesta trebuie să-l spună experții pe fiecare domeniu. Poate era nevoie de o prelungire a consultării publice. Facem calendarul la minim, repet, la minim, ca să reușim să ducem manualele la 15 septembrie pentru clasa a V-a. Dar nu vrem să ducem orice fel de manuale. Evident că dacă sunt nereguli, pe programele cel puțin de clasa a V-a, va trebui să ne aplecăm bine. Și asta va fi ca prioritate. Poate le rupem, și nu facem a VI-a, a VII-a și a VIII-a, dacă ne permite legea, și lăsăm doar a V-a, ca să avem programele, și să putem continua dezbaterea pentru restul dacă, repet, ne-o spun cei din zona Academiei Române și a mediului academic.
– De ce se ține seama atunci când se redactează o programă școlară? Ce se are în vedere, în primul rând?
– Sunt foarte, foarte multe lucruri, strategii…
– Ce e cel mai important?
– Curriculum național și unde vrei să duci școala din România. Cum vrei să-ți crești cetățeanul. Asta contează în primul rând. Ce fel de cetățean vreau să pun eu în România peste 15 ani, peste 18 ani, peste 20 de ani.
– Se ține cont și de recomandări, directive venite din afară?
– Absolut. Evident. Avem strategia pentru elaborarea curriculumului național. Din păcate, cele două proiecte europene sunt cercetate astăzi de instituțiile statului pentru diverse nereguli din perioadele anterioare, dar cadrul general discutăm de curriculum național. De acolo începem discuția: ce vrem să facem cu educația din România, ce fel de tip de societate ne dorim. Cum pregătim acest tip, cum pregătim fiecare cetățean în parte. E o chestiune, cât punem din fiecare domeniu de interes. Dar noi, ca stat, am început această reformă curriculară în urmă cu cinci ani, odată cu introducerea clasei pregătitoare și cu noile programe pentru clasa pregătitoare.
– Nu intrăm pe textul acestor programe școlare (n.r. – dl. Liviu Pop a solicitat acest lucru, înainte de interviu, spunând că este specialist doar în matematică). Dumneavoastră aveți copii?
– Da, am doi copii. Unul e clasa I-a, iar celălalt clasa a VII-a.
– Vă întreb atunci ca pe un părinte. Ȋn calitate de părinte, și nu de secretar de stat. Ce părere aveți despre următoarea frază? „Ȋn ciclul gimnazial istoria își asumă formarea unor mecanisme intelectuale care să prevină orice forme de naționalism, de formarea de stereotipii și xenofobie”.
– Da. Ce-i în neregulă aicea? Eu nu văd o problemă.
– Repet: „își asumă formarea unor mecanisme intelectuale care să prevină orice forme de naționalism”.
– Nu știu acum ce înseamnă, pentru cei care au redactat programa de Istorie, „orice forme de naționalism”.
– Păi, ce înseamnă pentru noi toți ar trebui să însemne și pentru ei, nu?
– Am înțeles (zâmbește).
– Istoria trebuie „să stimuleze asumarea multiculturalității și multiperspectivității”. „Multiperspectivitate” nici măcar nu există în limba română.
– (tace)
– La competențele dezvoltate prin studierea istoriei în învățământul gimnazial, apare una în plus, față de actuala programă: „manifestarea comportamentului civic prin valorificarea experienței istorice și a diversității socio-culturale”. De pildă, în clasa a VIII-a, la anul, dacă această programă întră în vigoare…
– Nu, în 2020. Clasa a VIII-a se implementează în 2020. Astăzi se implementează clasa a V-a. Deci, dacă vreți să discutăm despre programa de clasa a V-a, discutăm. Ce mi-ați citit dvs. e posibil să fie din programa clasei a VIII-a.
– Copilul dvs. care e azi clasa I, va prinde asta. La lecția „Evul mediu românesc”, ca și studiu de caz este „diversitatea etnică în spațiul românesc”.
– Pentru ce clasă?
– A VIII-a.
– Bănuiesc că… (ridică din umeri).
– Foarte frumos!
– Acolo vor să ducă programa de istorie. Trebuie văzută toată programa de istorie, ce s-a propus pe V-VIII. Eu mi-aș dori foarte mult să ne concentrăm pe programa de clasa a V-a. Pentru că aici avem nevoie și de manuale.
– Păi, ce v-am zis mai devreme, cu „formarea unor mecanisme intelectuale” este valabil și pentru clasa a V-a. Atenție! Deci, ceea ce se va întâmpla în clasa a V-a, la Istorie, dar și la Limba și literatura română, unde și aici avem o problemă, nu mai există obligativitatea ca profesorii să includă în textele literare studiate fragmente din operele scriitorilor clasici ai literaturii române, așa cum exista și până acum, asta va fi și la clasa a V-a, și la a VI-a, și la a VIII-a.
– Aplicat pe fiecare programă, putem discuta alături de experții din zona respectivă. Dacă sunt derapaje, trebuie corectate aceste derapaje. Dar, din punctul meu de vedere, chiar dacă sunt părinte, experții din zona…
– Dar pe dvs. vă deranjează, nu?, faptul că nu mai studiază copilul la școală Eminescu sau…
– Nu cred că prin programa școlară pentru gimnaziu la Limba și literatura română nu se studiază Eminescu. Refuz să cred lucrul acesta.
– E lăsat la latitudinea autorilor de manuale și a profesorilor. Deci, nu mai există această obligativitate.
– Deci, nu știu la latitudinea cui este lăsată și când se face. De aceea, n-aș vrea să privim pe bucată fiecare programă școlară. Pentru că săptămâna trecută am emis ordinul prin care dăm simultarea la clasa a XI-a. Și o colegă de-a dvs. din presă spunea „domnule, dar de ce ați scos autorii de după 1916? De ce nu sunt la bacalaureat?”. Titlu – „au fost eliminați”. Păi, nu-i fac în clasa a XI-a, am înțeles că-i fac în clasa a XII-a. Și era vorba de un ordin care prevedea o programă pentru clasa a XI-a.
– Acum, în gimnaziu, se studiază și scriitorii clasici ai literaturii române…
– De aceea este și în dezbatere publică. Specialiștii trebuie să-și spună cuvântul!
– Da, dar vedeți că amănuntele ne afectează.
– Eu vă spun că această programă este făcută de 19, 20, 30 de profesori de specialitate.
– Care apoi și-au avizat lucrarea singuri…
– Păi, unii dintre ei și-au avizat. Astăzi, toți profesorii din România, toți cei peste 7000, 8000, 10.000 de profesori din România de Limba și literatura română, de Istorie, pot să vină, pe platformă, să spună exact ce spuneți dvs.
– Și veți ține cont de opiniile lor?
– Evident că trebuie să ținem cont de ele. Suntem obligați să ținem cont de ele, pentru că este părerea celui care mâine, în 15 septembrie, trebuie să aplice legea! Să aplice manualul, să aplice programa. Dacă nu ne întoarcem la specialiști… Nu știu cum s-au făcut dezbaterile celelate, dar vreau ca această dezbatere să fie nu transparentă, ultra-transparentă, și toți cei care au cuvânt de spus în redactarea programelor școlare să-și spună acest cuvânt. E o mână de oameni, 17-20 de oameni, dar asta nu înseamnă că toți gândesc la fel. Vă aduceți aminte, în 2012, cu examenul de capacitate, cu propoziția care putea fi și subiectivă, și predicativă. Pentru că așa era pus în spatele Institutului Lingvistic de la Academia Română. Propunerea respectivă a fost făcută de un profesor, dintr-o școală din România. Că a fost pe nișă, că a fost evaluată în conformitate cu ce-a spus și Academia Română atunci, e o altă discuție! Dar, produsul pe care-l avem noi astăzi este un produs făcut de 300-400 de profesori din România. 500. N-am verificat noi astăzi calitatea lor, criteriile, conceptul…
– Dar veți verifica, nu?
– Evident că vom verifica. Iar discuția…
– Pentru că aceste programe afectează viața a mii de copii care merg la școală. Și viitorul nostru!
– Asta trebuie să înțelegem cu toții. Că aceste programe, odată modificate, nu știu când se vor mai modifica în următorii 10 ani. Nu putem să veni acum și să spunem: nu mai e bună programa de clasa a II-a. Am pus-o acum 2 ani de zile pe masă. A, că o s-o discutăm peste 10 ani de zile, că s-au schimbat anumite lucruri. Dar nu putem schimba, de la o zi la alta, programele școlare. Pentru că atunci nu știm ce model de educație vrem să facem în România. Cum vrem să arate cetățeanul român. Cum vrem să arate peste 18 ani absolventul școlii liceale. Dacă reușim să facem lucrul acesta, înseamnă că am reușit un lucru bun. Mai ales că, prin legea educației, din 2020 învățământul obligatoriu este până la clasa a XII-a. Noi ne oprim acum la clasa a X-a, dar în următorii 2 ani de zile va trebui să introducem învățământul obligatoriu către clasa a XII-a. Dacă statul român alocă sume consistente pentru educație, să vedem care este modelul. Și aici este rolul Ministerului Educației, dar nu poate singur Ministerul Educației, are nevoie și de profesioniștii din sistem, și de profesioniștii din afara sistemului. Cum vede societatea școala? Păi, școala este, până la urmă, oglinda societății.
– Vă mulțumesc mult și vă rog să țineți cont și de părerea specialiștilor din afara sistemului.
– Eu vă asigur că toate părerile vor fi luate în calcul. Sunt arhivate pe serverele de la STS, am înțeles, toate procedurile de la evaluarea CNEE, IȘE-ul la fel, avem procedură transparentă și suntem alături de toți cei interesați să facem programe școlare, în special pentru cei de clasa a V-a, foarte, foarte bune.
Anul acesta ni se propune o radicală reformă a învățământului. Din 1989, școala românească a suferit multe încercări de reformare, unele mai bune, altele mai puțin bune. Totuși niciodată nimeni, până azi, nu a cutezat să atingă în mod nechibzuit conținuturile, nici prin defrișare periculoasă, nici prin aruncare în derizoriu. Astăzi toate lucrurile acestea se întâmplă. Inconștiență? Rea-voință? Reforma învățământului, realizată subversiv, într-un ritm galopant, ne fură pământul de sub picioare pe nesimțite, până la punctul în care ne vom trimite copiii la școală aproape degeaba. La problemele (nu puține) ale școlii românești, riscăm să o adăugăm pe cea a pseudo-cunoașterii.
Bizar este că perioadă de dezbatere publică pentru acest subiect esențial este de două săptămâni (27 ianuarie – 13 februarie), aproape epuizată fără ca nimeni să dezbată cu adevărat ceva. Mă întreb: cât de prudent este să propui o reformă a învățământului seismică, dar să organizezi o pseudo-dezbatere în două săptămâni, deși e limpede că poporul habar nu are ce i se pregătește?Care este ecoul în presă, în zilele astea? Ce spune opinia publică? Ce spun specialiștii, printr-o consultare de amploare? Nimic. Liniște, pentru că informația, deși plantată pe câteva site-uri oficiale, nu este de fapt real diseminată. Lumea nu știe aproape nimic.
Ni se prezintă o școală, zice-se, mai cool, mai fun. Nu am forțat cu aceste cuvinte, este chiar ceea ce se întâmplă programei de limba și literatură română pentru gimnaziu, primenită cu elemente de registru argotic și publicistic (benzi desenate, articol, afiș, interviu, blog).Această programă e propusă spre dezbatere publică aici. Pentru că sunt multe pagini de parcurs și pentru că poate fi greu să vă imaginați cum vor arăta manualele în conformitate cu ea, vă prezintconținutul unui auxiliar, pentru clasa a V-a. El se distribuia în școli încă din toamna trecută, prezentat ca întocmit după noua programă… devenită publică abia în ianuarie 2017! În ianuarie am avut „surpriza” de a constata că distribuitorii avuseseră dreptate: el urmează marile direcții ale unei programe care, la momentul apariției lui, oficial nu exista.
Pentru că o fotografiere a cuprinsului intră sub incidența legii drepturilor de autor, facem doar câteva precizări: autorii români fundamentali sunt foarte puțini (de pildă Caragiale cu Bubico, Gellu Naum, Cărțile cu Apolodor), alții fiind de raft secund sau chiar cvasi-anonimi. Literatura străină este masiv reprezentată prin texte ca: Micuțul Nicolas (Sempé-Goscinny), Cum a furat Grinch Crăciunul (R. Dahl), Insula delfinilor albaștri (Scott O’Dell), Charlie și fabrica de ciocolată (R.Dahl), Satul câinilor (Gianni Rodari), O poveste grimminală (Grimm trilogy – Adam Gidwitz). Toate aceste titluri pot pătrunde și în manualele aprobate, pentru că programa nu impune o listă de autori canonici, totul fiind lăsat la gustul și discernământul autorului.
Cunoaștem recuzita de argumente din spatele acestor alegeri. Oscar Wilde afirma că arta încetează să fie artă atunci când devine arheologie, când e interesată doar de trecut. De acord. Se dorește ca elevii să înțeleagă că literatura poate deveni un fapt de viață, că îi putem împrumuta instrumentarul pentru a redacta o invitație, un e-mail, o scrisoare familiară. Putem coborî arta în stradă, putem înțelege că sunt forme artistice pretutindeni în jur, de la ofertele culturale urbane până la modul în care noi înșine privim cotidianul aparent banal. De acord, iarăși.
Punctul în care ne putem distanța de viziunea reformatorilor este acela în care ne amintim că nu poți fi postmodernist dacă nu cunoști și celelalte vârste ale unei culturi.Astăzi, artiștii adoră colajul, fragmentarul, jocul cu registrele. Dar artiștii aceștia știu din ce să facă un colaj!Ei au o vastă, justă cunoaștere a fenomenului literar și cultural. În schimb, noi ajungem să interzicem această cunoaștere copiilor noștri? Nu e prima dată când se observă trădarea făcută de unii intelectuali români, care, deși buni specialiști, cu acces la informație, se raliază unei ideologii și părăsesc binele și onestitatea.
În cazul de față, intelectuali de solidă formare au trădat, alegând să livreze noilor generații o brumă de cunoaștere, pentru că, zic ei, și așa nu ai cu cine, și așa nu-i mai interesează nimic. Fals. Copiii de azi au la fel de multă curiozitate (sau mai multă) ca noi și merită o educație de calitate. Ce haz fac micuții de a V-a când află că Ivan a păcălit moartea, închizând-o în sicriu și dându-i drumul pe apă! Sau că Nică a furat cireșele, iar Ionel a pus dulceața în pantofii vizitatorului. Sunt opere referențiale, care provoacă bucurie, emoție, empatie, fiind în același timp valabile estetic. Sunt impresii plăcute, la întâlnirea cu un text bine scris. Păcat că azi am hotărât să le dăm copiilor un amalgam de cunoștințe confuze și aproximative, subestimându-i și propunându-ne prioritar a-i fasona ca cetățeni cuminței ai unui sistem. Desigur, avem nevoie de virtuți sociale („manifestare de comportament empatic cultural și intercultural”, cum spune programa), dar pedagogii cu experiența istoriei cunosc riscurile didacticilor teziste. Manualele anilor 50 nu sunt cu mult diferite, doar că azi le surclasăm în rafinament.
Revenind la postmoderniști, aș aminti cartea lui Florin Bican, propusă în auxiliarul de a V-a și scrisă cu talent, Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși. Ea este un astfel de colaj din marile basme românești, în cheie ludică, parodică. Întreb: cum să pui în fața unui copil de a cincea un text postmodernist cu referințe la Povestea lui Harap-Alb, de pildă, și să nu-l mai trimiți la textul sursă?
În spatele programei de română se mai poate observa o tendință. Filologii au această caracteristică: după ce au citit vârfurile unei literaturi, fac un fel de arheologie literară și se bucură enorm când găsesc lucruri rare, autori uitați, zone neexplorate. Eu însămi am tendința asta. Pentru mine, când fac astfel de mici descoperiri, trec în plan secund Creangă și Eminescu, măcar vremelnic.
Cam aceasta este optica literaților, dar când lucrezi la o programă și mai apoi la un manual, trebuie să fii didactic, prudent cu jocurile periculoase! Oare este cazul să experimentezi pe copii? Preferințele și arheologia din viața privată nu trebuie să transpară în oferta ta spre tânăra generație. Rămâi la marile texte, pentru că altfel copiii nu le mai cunosc și ne trezim cu o generație scoasă de pe marile bulevarde ale cunoașterii și băgată pe ulițe.Copilul nu înțelege că i se propune o literatură postmodernistă, de intertextualitate (pentru că nu se duce la textele fundamentale, originare, programa nu îl mai trimite la ele). În plus, copilul (și poate nici măcar părinții) nu mai află adevărul: nu i se aduc în față decât puține texte de primă mână, restul fiind comerciale. Este subestimat, îndepărtat de fluxul adevăratei cunoașteri. Azi educația este răspândită la scară largă, numai că unii vor primi (în privat sau autodidact) informațiile care te pot clădi și propulsa, iar alții, maculatură.
În diverse discuții private, cu persoane de pregătire foarte diferită de a mea (de pildă, absolvenți de filieră politehnică), am putut constata, din referințe aruncate la întâmplare de aceștia, cât de clar conturate le sunt anumite aspecte ce țin de literatură română și de judecăți general estetice. Nu cred că suntem conștienți de acest fapt, dar noile generații nu doar că nu vor mai avea cunoștințele acestea și nu vor mai citi deloc anumite texte (nici măcar în clasă), dar nici nu vor mai auzi de ele.Cine nu este în manuale, aproape că nu există. În plus, ce va mai înțelege un copil dacă scriitorii adevărați vor fi puși alături de un Adam Gidwitz?
Să mă aplec acum puțin asupra literaturii străine. Utilitatea predării ei este incontestabilă, deși ar fi de preferat să nu amestecăm lucrurile, ci să propunem ore aparte de literatură universală, așa cum în prezent există doar la clasele de filologie, la liceu. Amalgamarea (a se vedea pagina 26 din programă) riscă să creeze derută, or copiii au nevoie de prezentări clare și sintetice. Dar dacă se dorește neapărat ca aceste texte să fie predate la română, nu este grav. Esențialul este totuși să fie propuse texte mari, referențiale, nu selectate după criterii de vânzări sau de incerte premii de young litterature.Parcă nu ar fi prudent să riscăm ca elevii noștri să fie ironizați, la maturitate, de propriii copii, spunându-li-se că acele cărți parcurse de ei „nu mai sunt chiar la modă”, iar autorii au căzut în uitare. Și parcă, iarăși, nu ar fi înțelept ca ei să își piardă timpul cu niște cărți de duzină (îi pasă cuiva de timpul lor?), primind totodată impresia falsă că ceea ce girează școala are automat valoare. Așa era până acum. De aici înainte, să reținem că intrăm în zona de pâine și circ.
Ideal ar mai fi ca, simultan cu literatura universală, spațiul alocat literaturii naționale să fie semnificativ mai mare. Desigur, suntem o cultură mică, iar în alte arii lingvistice se pot găsi opere superioare alor noastre. Dar literatura este eminamente artă a expresiei, or forma cea mai bună în care ea se poate prezenta este cea a scriitorilor naționali. Nu oricine are norocul să fie tradus de Cărtărescu, sau de Arghezi (Baudelaire), de Coșbuc (Dante) etc… O traducere nu poate egala un original. A face literatură înseamnă a da cuvintelor cea mai bună valență pe care o pot primi ele, mergând până la a le face docile, gumoase sub geniul unui autor (Nichita Stănescu, inventând „necuvintele”, sau Eminescu, Creangă, postmodernistul Șerban Foarță etc). Considerațiile filologice ar fi prea multe, de aceea le părăsesc. Nu ar lipsi nici argumentul apartenenței identitare. Ne reamintim că asta nu e o culpă în Uniunea Europeană, clădită sub mottoul „unitate în diversitate” și sub filosofia păstrării identității de voce în concertul european. În manualele germane pentru Hauptschule (gimnaziu), vom regăsi, într-adevăr, tendința de predare amestecată (literatură națională, literaturi străine) numai că literatura germană este efectiv prioritară, mult mai bine reprezentată cantitativ, în plus cu transmitere de viziune sistemică și axiologică(pe lângă nume mari ca Goethe, Schiller, Lessing, Brecht, Hesse, se observă chiar și literatură foarte veche, Cântecul nibelungilor). Discuții ample în educație sunt și la ei, dar se pare că noi împrumutăm nediferențiat și neadaptat, ba chiar depășim, ajungând să propunem ceea ce în acele sisteme-etalon este de neconceput: renunțarea la valori definitorii și la o cunoaștere fundamentală.
Grav este că ceea ce se întâmplă la română se regăsește, în alt registru, la aproape toate materiile școlare: cunoștințe aproximative, ambalate haotic și ceva mai sclipitor (că tot suntem în societatea de consum), cu dezamăgirea de a descoperi, odată ambalajul îndepărtat, slaba calitate a ofertei. Ar mai trebui spus că școala trebuie înnoită doar în ceea ce privește sugestiile metodologice (modul de abordare a conținuturilor, predarea, evaluarea, exercițiile propuse în clasă și acasă). Metodele inovative au pătruns deja în școală și multe dintre ele ar trebui adoptate pe scară largă: prin diversitate și inovație se încurajează creativitatea, abordarea deopotriv teoretică și practică. Să reținem însă că sunt necesare metodele diverse de predare (inclusiv unele ludice), fără să dăunăm conținuturilor învățării. Dacă ne diversificăm metodele pentru a transmite mai nimic, atunci ce am rezolvat?
În aceste condiții, este efectiv uriașă responsabilitatea noastră. E nevoie de schimbări, dar ele trebuie să se producă chibzuit și în direcția justă. Azi, majoritar, nemulțumirile punctuale se îndreaptă spre felul în care se construiește relația profesor-elev, spre numărul foarte mare de elevi din clasă, spre fenomenul crescut de al violenței în școli. A folosi aceste nemulțumiri și a le direcționa spre conținuturile învățării, asta e foarte dăunător. Să sperăm că vom avea înțelepciunea de a nu lua decizii fatale pentru generații întregi. Profesorii și specialiștii au dreptul de a participa la această dezbatere publică, putându-și exprima părerea aici.
În luna aprilie a acestui an, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat un apel către profesori, pentru constituirea grupurilor de lucru, la toate disciplinele, în vederea realizării unor noi programe de gimnaziu.
Criteriile de selecţie le-au constituit CV-ul şi un eseu de două pagini, prezentarea unui proiect inovativ de programă. Inițial, nu am privit demersul cu suspiciune, considerând firească o revizuire a programelor, la un anumit interval. În plus, la română se schimbase şi numărul de ore la clasa a V-a (reduse de la cinci la patru), aşadar materia trebuia reorganizată. Îngrijorarea mea a apărut însă atunci când am aflat, din mai multe surse (mai mulţi profesori selectaţi în grupurile de lucru), că majoritatea programelor au fost deja redactate, după circa o săptămână de lucru intens, grupurile reunindu-se într-un fel de cantonament izolat, în afara Bucureştiului.
Graba aceasta mi s-a părut uşor bizară, ştiind că programele vechi s-au redactat în aproximativ un an. Şi mai bizară am găsit lipsa de comunicare pe subiect, o anumită secretomanie, ba chiar crispare, deşi, practic, vorbim de o clamată transparenţă şi o decizie care se va repercuta asupra a milioane de elevi.
Am încercat să aflu lista completă a membrilor din grupurile de lucru, pe disciplina mea, şi nu numai. Informaţia este publică, aici, dar temerile mi-au fost adâncite. Nu neg competenţa celor care au fost selectaţi, dar omogenitatea de viziune a grupului este ușor de verificat (prin studierea activității și a publicațiilor unor membri), deși poate că o dezbatere reușită presupune și accesul acelora care nu gândesc pe linia agreată. Personal, apelasem în trecut la didacticile inovative semnate de unele persoane din grupul de lucru, didactici foarte profesioniste şi frecventabile, dar întotdeauna le-am considerat o echilibrare firească a programei în uz, neimaginând posibilitatea ori justeţea unei utilizări prin substituire totală. De asemenea, făcând o comparaţie cu amplele discuţii din anii 90, pe tema stabilirii canonului literar (introdus în manuale), purtate de nume foarte mari ale culturii noastre, poate ar fi fost democratică o similară dezbatere de mare anvergură. Cercetătorii, specialiştii, Academia Română chiar, nu ar fi trebuit implicaţi în acest demers crucial pentru dezvoltarea noastră ca societate? La română grupul numără și cinci specialişti universitari: doi de la Babeş-Bolyai şi câte unul de la Petru Maior, Transilvania şi Bucureşti, profesionişti de necontestat pe comunicare sau metodici, dar experienţei lor poate nu ar fi fost rău să i se adauge nişte nume cu vizibilitate şi autoritate mai mare în mediul universitar.
Alte semne de întrebare se pot ridica tocmai din pricina lipsei de transparenţă: care e perioada utilă şi reglementară în care noua programă de gimnaziu va fi realizată, supusă dezbaterii publice, aprobată cu amendamentele de rigoare şi pusă în practică prin realizarea noilor manuale? Care este filosofia generală a concepţiei actuale despre programa de gimnaziu? De pildă, la română, care este ponderea orelor de literatură în raport cu cele de limbă şi comunicare? Programa în vigoare a respectat o perspectivă comunicativ-funcţională asupra limbii, literaturii şi culturii naţionale. Cea nouă pe ce piloni se ridică?
Până când aceste programe vor fi făcute publice, nu putem decât să facem presupuneri, mai optimiste sau mai pesimiste. Deoacamdată, din sursele contactate, care au reuşit să treacă peste crisparea şi secretomania iniţiale, lucrurile se creionează foarte sumbru. De pildă, la geografie se doreşte o axare masivă pe orizontul local, cu scăderea ponderii cunoştinţelor de profunzime (geografie fizică, elemente de geografie națională și universală). La clasele mari, se propun teme care par mai curând adresabile copiilor de primară: desenarea planului şcolii, topografia cartierului etc. La matematică, de asemenea, se vorbește despre o simplificare masivă, ca și la română, afirmându-se că profesorul va avea libertatea de a face extindere. Am recunoscut în afirmaţia asta o justificare oficială, alinarea unor conştiinţe care, şi ele, pe alocuri, sunt îngrijorate de rezultatul muncii lor.
Nimeni nu va mai face nicio extindere. Niciodată, în cei unsprezece ani de când predau, nu am auzit de o depăşire semnificativă a conţinuturilor programei, ea fiind luată ca etalon maximal. De asemenea, este binecunoscut faptul că, din pricina slabei salarizări, profesorii încearcă să găsească surse alternative de venit, iar o simplificare a programei poate fi binevenită pentru noi, ca o diminuare a efortului, chiar dacă presupune și o diminuare a calității. Există profesori angajaţi în număr masiv în sistemul de after-school, alţii care îşi suplimentează veniturile în mediul privat (în domeniul lor, sau nu neapărat). Personal, ani de zile am lucrat în sistemul public de luni până vineri, iar în weekend predam la un liceu privat, la forma de frecvenţă redusă. Atunci, aş fi fost cea mai fericită dacă cineva mi-ar fi spus că, după o duminică lungă de predare, a doua zi nu am fişe de adus, ample lucrări de corectat sau vreo informație de revăzut pentru că, de fapt, tot ce trebuie să fac este o lecţie de comunicare, o discutare de imagine sau de spot publicitar. Da, ne vom adapta. Vom ajunge, poate, treptat, să facem o muncă pentru care şi un necalificat ar fi potrivit, cu un minim de spontaneitate.
Vom uita noi înşine că şcoala românească a avut odinioară alte standarde de calitate. Vom crea elevul nou, omul nou, încurajat să discute orice, cu o trufaşă siguranţă de sine, fără a avea în spate absolut nicio recuzită teoretică.
Dacă dansatorul respectă şi el o coregrafie, dacă pictorul cubist a trecut printr-o şcoală (Picasso era perfect capabil să picteze realist şi a absolvit două prestigioase şcoli de pictură), dacă postmodernistul i-a citit de la A la Z pe clasici (de răsfoit Levantul, în care Mircea Cărtărescu reface magistral, în cheie parodică, istoria liricii româneşti), dacă avocatul pledează raportându-se la o legislaţie, noi în schimb îi vom spune elevului nou să meargă strict pe intuiţie şi pe opinie personală. Nu contează apoi că viaţa îl va umili, când superficialitatea asta, ca un balon de săpun, i se va sparge în faţă. Nu contează că i se va reproşa că nu ştie capitala Germaniei, a Suediei sau a Egiptului.
Nu contează că nu va mai şti ce-s acelea metaforă, epitet, antiteză sau alegorie. Nu contează că Ion Creangă va fi un autor exotic pentru el, sau cele patru mituri fundamentale (Miorița, Meşterul Manole, Traian şi Dochia, Zburătorul) vor fi mari necunoscute. Elevul de mâine va fi învăţat să preceadă orice luare de poziţie de un ferm părerea mea, asta fiindu-i perfect suficient. Nu știu cât de prudent ar fi să îi dăm generației viitoare seducătoarea promisiune a gândirii autonome, dar, de fapt, să îi tăiem accesul la informație. Se poate obține gândirea autonomă prin menținere în ignoranță?
Ce dorim să facem? Sunt conţinuturile actualei programe prea dificile pentru elevi? Nicidecum. La gimnaziu, pe disciplina mea, dintr-un colectiv de circa 25 de elevi, doar 2, 3 sunt opaci la aspectele prezentate. Merită ca pentru aceştia (ce vor alege, neîndoielnic, filiera tehnologică) să coborâm drastic nivelul general? Este foarte indicat ca la liceu să optăm pentru bacalaureat diferenţiat pe tehnologic, dar ar fi păcat să desconsiderăm grav majoritatea elevilor. Am mai postat acest jurnal, care riscă să devină un document de pe vremea când şcoala încă era de calitate.
3 Commentarii la “O NOUA REFORMA EXPERIMENTALA IN EDUCATIE. Canonul literaturii române, desfiintat in noua programa pentru gimnaziu/ Predarea istoriei trebuie sa previna orice fel de nationalism!”
Nu ar trebui sa ne miram prea mult. Iata, de pilda, un text dintr-un manual de Limba Romana pentru clasa a X-a, pubicat in anul 1955 (autor Cezar Bolliac – textul a fost dat spre a exemplifica ”opera” autorului):
”Este timpul ca poezia sa se ocupe, sa puie in miscare toate resorturile sale la o prefacere intreaga, la o reforma totala de constiinta: schimbare a tuturor ideilor ce a avut pana acum si are azi omul despre lume.Sa cerceteze cu de-amanuntul izvoarele inegalitatii in societate si sa nimiceasca toate formele si reformele sociale, politice si religioase, prefacand acea iubire numai teoretica de libertate si egalitate in libertate si egalitate practica si actuala. Sa intemeieze o singura credinta religoasa in locul tuturor creditelor invechite si prefacute pana astazi: aceea a ratiunii si a libertatii. Sa dezvolte, sa analizeze, sa popularizeze stiintele abstracte in practica vie.
Unde sta cea dintai inegalitate sociala? In sclavia femeii! Emancipatia ei dara este cel dintai element contribuitor la viata cea noua. O emancipatie intreaga, completa a femeii, preparata de la nasterea ei, printr-o crestere omeneasca, proprie a forma un cetatean legiuitor, judecator si executor, iar nu acea emancipatie mijlocita, necompleta data de cristianism si cavalerism si mentinuta cu dreptul de slabiciune de la generozitatea omului…
Ce innobilare n-ar aduce femeia in legi si in obiceiuri, cand ar avea parte in societate! Cea mai frumoasa, cea mai bogata mana a omenirii sta nefolosita! Saemancipeze dar poezia pe femeie, sa dea libertate amorului; sa desfiinteze toate iluziile pe care se mai reazima viata cea religioasa si politica a omului, sa desfiinteze cu totul lumea spirituala cea de dincolo, sa desfiinteze oranduirile politiei ceresti intinde peste viata… si sa stavileasca spiritul de conchisie; sa schimbe biserica in scoala si sa organizeze dintr-insa o educatie populara, care sa se intinza deopotriva peste tot poporul, iar clerul sa-l prefaca in simpli invatatori ai oamenilor in casele si pe campurile lor, in industria lor si in morala practica; sa faca ca poporul prin cultivare sa se organizeze si sa se carmuiasca pe sine…”
Vi se pare mult diferit fata de ceea ce ni se pregateste?
PS – asta si daca mai avea cineva vreun dubiu referitor la legatura dintre comunism si masonerie.
Sa nu deznadajduim. Nadejdea si rabdarea sa o avem in si cu Hristos Dumnezeu. Avandu-L in inima vom trece si peste acest obstacol absurd al istoriei decaderii/decadentei noastre.
“cel mai slab student dintre cei care au terminat în urmă cu trei ani era mai bun decât cel mai bun student care intră acum în facultate”
“impostura pe care-o produce şcoala se converteşte la scară socială în incompetenţă, corupţie şi risipă” http://www.contributors.ro/editorial/conjectura-lui-maci-in-educatie/
Nu ar trebui sa ne miram prea mult. Iata, de pilda, un text dintr-un manual de Limba Romana pentru clasa a X-a, pubicat in anul 1955 (autor Cezar Bolliac – textul a fost dat spre a exemplifica ”opera” autorului):
”Este timpul ca poezia sa se ocupe, sa puie in miscare toate resorturile sale la o prefacere intreaga, la o reforma totala de constiinta: schimbare a tuturor ideilor ce a avut pana acum si are azi omul despre lume.Sa cerceteze cu de-amanuntul izvoarele inegalitatii in societate si sa nimiceasca toate formele si reformele sociale, politice si religioase, prefacand acea iubire numai teoretica de libertate si egalitate in libertate si egalitate practica si actuala. Sa intemeieze o singura credinta religoasa in locul tuturor creditelor invechite si prefacute pana astazi: aceea a ratiunii si a libertatii. Sa dezvolte, sa analizeze, sa popularizeze stiintele abstracte in practica vie.
Unde sta cea dintai inegalitate sociala? In sclavia femeii! Emancipatia ei dara este cel dintai element contribuitor la viata cea noua. O emancipatie intreaga, completa a femeii, preparata de la nasterea ei, printr-o crestere omeneasca, proprie a forma un cetatean legiuitor, judecator si executor, iar nu acea emancipatie mijlocita, necompleta data de cristianism si cavalerism si mentinuta cu dreptul de slabiciune de la generozitatea omului…
Ce innobilare n-ar aduce femeia in legi si in obiceiuri, cand ar avea parte in societate! Cea mai frumoasa, cea mai bogata mana a omenirii sta nefolosita! Saemancipeze dar poezia pe femeie, sa dea libertate amorului; sa desfiinteze toate iluziile pe care se mai reazima viata cea religioasa si politica a omului, sa desfiinteze cu totul lumea spirituala cea de dincolo, sa desfiinteze oranduirile politiei ceresti intinde peste viata… si sa stavileasca spiritul de conchisie; sa schimbe biserica in scoala si sa organizeze dintr-insa o educatie populara, care sa se intinza deopotriva peste tot poporul, iar clerul sa-l prefaca in simpli invatatori ai oamenilor in casele si pe campurile lor, in industria lor si in morala practica; sa faca ca poporul prin cultivare sa se organizeze si sa se carmuiasca pe sine…”
Vi se pare mult diferit fata de ceea ce ni se pregateste?
PS – asta si daca mai avea cineva vreun dubiu referitor la legatura dintre comunism si masonerie.
Sa nu deznadajduim. Nadejdea si rabdarea sa o avem in si cu Hristos Dumnezeu. Avandu-L in inima vom trece si peste acest obstacol absurd al istoriei decaderii/decadentei noastre.
“cel mai slab student dintre cei care au terminat în urmă cu trei ani era mai bun decât cel mai bun student care intră acum în facultate”
“impostura pe care-o produce şcoala se converteşte la scară socială în incompetenţă, corupţie şi risipă”
http://www.contributors.ro/editorial/conjectura-lui-maci-in-educatie/
Elevul admis ca bursier la tabara de vara de la Stanford: Cred ca pot gasi mai multe oportunitati de cariera in afara
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21657236-elevul-admis-bursier-tabara-vara-stanford-cred-pot-gasi-mai-multe-oportunitati-cariera-afara.htm