“ARMATA DE PSIHOLOGI” care a impus metodele de (non)educatie “liberala” A CREAT O PROBLEMA DE GENERATIE pe care acum o diagnosticheaza clinic (GRESIT), pentru a o rezolva… la cabinetele lor?/ MITUL EDUCATIEI FARA PEDEPSE si LINGUSIREA COPIILOR ca forma de SABOTAJ EDUCATIONAL: “Profesorul nu este un animator de petrecere care îi pune pe copii în cerc și apoi le cere să bată din palme”

1-09-2016 15 minute Sublinieri

Prin nou-adoptatul STATUT AL AL ELEVULUI, profesorul va primi CALIFICATIVE ANONIME din partea celor pe care ii educa, iar PARINTII SI ELEVII POT CONTESTA NOTELE LA TESTE

142252_1

Vedeti si:

***

eleviprofesori_contestare-nota

Ministerul Educaţiei a aprobat, săptămâna trecută, Statutul Elevului, document ce reglementează drepturile şi obligaţiile elevilor înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ de stat, particular sau confesional din România. Este primul document de acest tip elaborat în România după 1990. Dacă până acum elevii aveau mai multe obligaţii decât drepturi, începând cu noul an şcolar aceştia vor beneficia de o serie de drepturi suplimentare. Documentul care a primit undă verde din partea actualului Guvern prevede în ce condiţii pot fi penalizaţi elevii, ce au voie să le facă profesorii şi ce le este interzis şcolarilor.

Exmatriculare la a treia abatere

Conform noului statut, elevii nu mai pot fi făcuţi de ruşine în faţa clasei, întrucât pot fi afectaţi psihologic. De asemenea, nu pot fi daţi afară de la cursuri, din motive ce ţin de disciplină. Pe de altă parte, însă, elevii pot fi penalizaţi dacă nu sunt disciplinaţi, au un comportament vulgar ori nepotrivit statutului lor, prin scăderea notei la purtare. Pedeapsa se dă atât pentru problemele create pe teritoriul şcolii, în clasă ori pe holurile instituţiei de învăţământ, cât şi în taberele şcolare.

O altă prevedere spune că elevii nu pot fi penalizaţi în grup. Fiecare va răspunde individual. Statutul nu vorbeşte, însă, despre chiulul în grup, deci nu se ştie ce se întâmplă dacă toată clasa absentează de la ore. Începând cu noul an şcolar, elevii nu mai pot fi exmatriculaţi din prima. Aceştia nu pot fi daţi afară din şcoală până în clasa a XI-a. Paşii până la exmatriculare sunt următorii: observaţie individuală făcută de profesor, director sau diriginte, urmată de o mustrare scrisă (avertisment). Dacă există o a treia abatere, elevii pot fi exmatriculaţi.

O altă modificare interesantă prevăzută în statutul elevilor este că aceştia vor avea acces la telefon în timpul orelor de curs doar cu acordul profesorului. Deşi nu era trecut în scris, acest lucru se întâmpla oricum şi până acum. Cu privire la zilele de naştere ţinute în clasă, elevii nu pot aduce materiale cu efecte pirotehnice. Aceştia îşi pot ţine ziua doar în pauză, fără mare zarvă. Un alt punct din statut spune că elevii nu pot părăsi incinta şcolii în timpul orelor, chiar dacă nu au în curtea şcolii un magazin alimentar.

Profesorii vor fi evaluaţi de către elev

Potrivit drepturilor prevăzute în noul document, elevii vor putea participa la proteste şi le vor putea da calificative anonime dascălilor de la clase. Pe de altă parte, elevii vor putea fi exmatriculaţi un an dacă acumulează peste 40 de absenţe. Semestrial, sub protecţia anonimatului, elevii vor putea oferi o părere despre cadrele didactice care predau la clasă, vor putea să protesteze, dar şi să conteste notele de la teste. Vom putea contesta notele de la teste în maximum cinci zile de la comunicarea acestora. Ne bucurăm că a trecut şi punctul în care ne vom putea transmite părerea despre profesori”, a explicat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Vlad Ştefan.

Dacă elevul sau părintele nu consideră justificate argumentele dascălului, aceştia pot cere în scris conducerii unităţii de învăţământ reevaluarea lucrării, iar analiza va fi făcută de alţi doi profesori de specialitate, care nu predau la clasa respectivului elev.

În cazul în care diferenţa între nota iniţială şi cea obţinută după reevaluare este mai mare de un punct, contestaţia va fi considerată justificată, iar în catalog va fi trecută nota obţinută după reevaluare. Dacă diferenţa e mai mică de un punct, atunci va fi menţinută nota iniţială.

Noua direcție în învățământul actual: prezumția de … vinovăție a profesorului. Qui prodest?

  • Jurnalul national:

Doctor în psihologie: “Tot mai mulți copii preşcolari şi şcolari mici sunt irascibili, furioşi şi adesea sfidează regulile impuse de adulţi”

Un număr tot mai mare de copii preşcolari şi şcolari mici din ziua de azi manifestă mult mai des comportamente agresive, opoziţioniste şi provocatoare faţă de adulţii semnificativi din viaţa lor, în special faţă de părinţi, în comparaţie cu generaţiile trecute. În spatele acestor atitudini se ascund stări de anxietate şi o stimă de sine scăzută, crede doctorul în psihologie Geanina Cucu Ciuhan.

În opinia specialistului, în ultimii zece ani a crescut îngrijorător numărul cazurilor de copii furioşi, uşor de enervat, care ţipă când cer ceva sau când îşi susţin punctul de vedere, care execută comenzile invers şi sfidează sau refuză să se supună regulilor, atât acasă, cât şi la grădiniţă sau la şcoală. “Mulți părinți încearcă o gamă largă de metode de disciplinare, trecând de la comunicarea calmă și empatică la abordări coercitive și chiar pedepse. De regulă, aceste metode sunt de natură a crește resentimentele copilului, care se manifestă din ce în ce mai violent și este tot mai greu de stăpânit. Atunci când am făcut evaluarea psihologică a acestor copii am constatat că, pe lângă problemele comportamentale, apar aproape de fiecare dată și dificultăți emoționale majore, în special anxietate, stimă de sine scăzută, iar în cazurile mai grave elemente sau gânduri depresive și chiar gânduri de suicid. Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât vorbim despre copii de 6-7 ani cu idei destul de conturate de suicid, crede prof. univ. dr. Geanina Cucu Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center.

Mai mult decât atât, studiile de specialitate din ultimii ani au relevat același lucru: o corelație foarte înalt semnificativă între tulburarea opoziționismului provocator la copiii preșcolari și fobie (95% la copiii de 3 ani) sau anxietate excesivă și de separație (95% la copiii de 5 ani).

[…]

Mircea Toplean, ce parere ai? Da, e limba de lemn in care psihologii descriu lucruri banale. “Comportamente opozitionaliste” e cel mai simpatic exemplu. Totusi, e printre primele articole care trateaza cea mai importanta dintre problemele copiilor: agresivitatea si lipsa totala de respect fata de parinti. Totusi, tot armata de psihologi mai mult sau mai putin instruiti au indoctrinat mamicile internaute cu pedagogia non-directivista. Vedeam ieri un parinte care alerga dupa fetita lui de doi ani exact ca dupa un caine: nu-i explica nimic, nu-i trasa nici o limita. Ca si cum fetita ar fi fost o necuvantatoare. Era, probabil, foarte incantat: fetita “descoperea” singura parcul. Deci mai intai au generat problema si acum o rezolva. Pe bani, cum altfel?

image-2016-01-12-20721132-46-mircea-topleanCel putin in aceasta problema “mândria” francezilor ne salvează. Au aparut tot mai multe articole, carti chiar, care atrag atentia ca in franta copiii nu au ADHD, au un comportament alimentar normal etc. E asa pentru ca Franta profundă nu a percutat la parentingul anglo-saxon sau scandinav, ci au ramas la educatia traditionala care include limitări si sanctiuni.

  • Mircea Toplean/ Blogary:

Pedeapsa si valorile

Vera Șandor este unul dintre cei mai experimentați si mai documentați psihanalisti din țara asta. Opinia dumneaei în toată această dezbatere despre cum ar trebui educați copiii este mai mult decât necesară, este obligatorie. Eu o așteptam de ceva vreme. Mă bucur c-o avem în sfârșit.

Așa cum se poate citi în link, Vera Șandor spune că separarea copiilor de părinți nu trebuie făcută decât in cazuri de abuz cu substrat pervers, că nu e bine să găsim înlocuitori artificiali pentru mamă, dar mai ales, spune Vera Șandor, relația dintre părinte și copil are la bază o comunicare profundă, de tip inconștient, care nu permite o reglementare\hiper-reglementare exterioară. Aceste lămuriri sunt binevenite pentru că așează discuția pe o bază solidă.

În privința pedepsei, însă, indiferent de forma acesteia, Vera Șandor pare să fie extrem de categorică: pedeapsa are doar beneficii aparente și dezavantaje profunde si de durată. De asemenea, prezintă pedeapsa ca pe un esec de empatie, intelegere si chiar de dragoste.

Eu nu pot aici decât să mă întreb daca nu cumva această atitudinea categorică vine dintr-o abordare foarte restrictivă a pedepsei, una de tip surprinzător de contabilicesc (mai ales pentru un psihanalist!) care nu ia în calcul impactul emoțional al unui gest parental anume. Eu cred că e important să vedem pedeapsa într-o accepție mai vastă și mai dinamică, care să includă și acele limitari/sancțiuni care reglementează inevitabil orice tip de relatie autentică. Nu cred că se poate vorbi de implicare emoțională în lipsa acestora. Când, de exemplu, copilul/partenerul forțează prea mult limitele relației, intr-un moment in care parintele/celălalt partener este vulnerabil ( ca orice om, oricat de echilibrat si sanatos ar fi, are și momente de vulnerabilitate), atunci, din pricina vulnerabilității, acel om se va simți vătămat. În virtutea unor mecanisme de aparare (deci pre-reflexive), va purcede la sanctionări: retragere fizică, retragere afectivă, răspuns agresiv verbal sau chiar comportamental.Oricâta intelegere ar exista pentru dinamica profunda a copilului/partenerului care a forțat relația, reacțiile de apărare sunt, în anumite situații, nu doar legitime, ci chiar obligatorii, pentru ca ele țin relația într-o structură valorică și dinamică. In afara lor, relatia ar fi dezarticulata si fără miză. Intr-o astfel de relatie nu cresti ca persoană si nu contezi ca interlocutor. De fapt, nimic nu conteaza într-o relație ca cea semnalată de Vera Șandor: adică acolo unde orice tip de pedeapsă se traduce într-un un eșec de iubire.

Fără pedeapsă nu avem limită, fara limită nu avem valori, fără valori dispare sensul si dimensiunea tragica a vietii, daca dispare sensul si dimensiunea tragică, viața nu merita trăită. Să nu se înțeleagă de aici că avem nevoie de dosuri de palmă pentru a face viața mai interesantă. Ce vreau să spun este că reacția punitivă a oricărui om poate da măsura implicării lui afective în relație, nu are cum să semnaleze din start un eșec de comunicare.

***

53664e8a3c34b

  • Rucsandra Cioc/ Republica:

Minciuna pe care le-o spunem copiilor noștri

Una dintre prejudecățile actuale, reluate uneori cu naivitate de oameni cu cele mai bune intenții, este aceea că elevii de azi sunt altfel decât odinioară, altfel decât noi, adulții. Mai talentați, mai creativi, mai abili, mai spontani. Concluzia livrată firesc este aceea că ei nu mai trebuie să depună același efort în devenirea lor. Pur și simplu, prin această mutație genetică suferită, prin această infuzie de genialitate, copiii vor crește firesc, fără proptele care mai mult îi încurcă, fără sfaturi, fără o predare de ștafetă, de zestre cognitivă. Căci ei sunt altfel.

Putem fi de acord: copiii sunt altfel în prima cifră a CNP-ului (5 sau 6), altfel în vestimentație, altfel în accesul la tehnologie, altfel în hiturile pe care le fredonează, altfel în mitologia copilăriei (Spiderman, Batman, Zâna Măseluță). Dar elevii și copiii de azi nu sunt altfel în esență. Sunt pur și simplu oameni în formare. Cine are interesul să îi abrutizeze pe copiii noștri, să le umfle nefiresc orgoliile spunându-le că sunt diferiți, că ei pot suspenda recursul la efort, că învățătura se va „microcipa” și „downloada” magic în mintea lor? Cine le spune că viața le va da tot ce vor dori, fără muncă?

Cadoul nostru fals pentru copii: lumea ca varieteu

Poate între timp lumea asta a devenit o alee de trandafiri și noi am rămas ultimii care s-o aflăm. S-a schimbat și legea economică a resurselor limitate, concomitent cu dorințele nelimitate. Poate că brusc avem tot ce ne dorim, la un clic distanță. Trăim ca în reclame, după marile cuvinte rostite incantatoriu: confort, plăcere, simplu, ușor, rapid. La tot pasul, ni se oferă generos și facil câte ceva, fiind chemați prietenește: vino și tu, spune da, sună acum, încarcă-te cu energie, participă, zâmbește, strălucește.

Și, desigur, să nu uităm sloganul publicitar ce redefinește condiția umană: scapă de durere. Dacă aceasta e lumea în care am fost teleportați, atunci putem reconfigura scopul școlii, putem dizolva învățătura ca desuetă, înlocuind-o cu o ofertă de varieteu, ritmată după aceleași criterii de eficiență: confort, plăcere, simplu, ușor, rapid. Numai că, stupoare! Lumea asta pentru care îi pregătim pe copii înfățișează de fapt una din cele mai concurențiale și mai instabile societăți din epoca modernă.

Dascălii „spontani”

Mentalitatea înfățișată mai sus, din fericire, nu am regăsit-o în clasă, unde majoritatea elevilor sunt dornici să cunoască, motivați, curioși. Dar ea se aude uneori printre adulți. Unele voci urmăresc reducerea volumului de cunoștințe, până aproape de pulverizare. E și punctul de vedere al unor profesori (din fericire, puțini). Recunosc, e mult mai ușor să mergi pe intuiție, să propui un joculeț, să proiectezi un soft educațional, decât să te documentezi și să fii pregătit temeinic. E mai ușor să ținem o lecție de comunicare, să propunem interpretare de imagine, decât să vorbim de literatură sau despre norme gramaticale.

Când nu am fișe pregătite sau nu am revăzut o informație asupra căreia am dubii, amân acea lecție și toată ora e strict interactivă și intuitivă. Foarte bine, veți spune, sunt cele mai plăcute ore. Probabil, dar nu pot fi numai așa. Copiii nu trebuie doar să vehiculeze între ei propriile idei, căci apa, dacă nu e primenită cu sursă nouă, băltește. Ei nu pot să facă învățare exclusiv prin descoperire, ci au nevoie și de informații pe care nu le pot afla empiric. G. Călinescu afirma că e o dovadă de lipsă de respect să vii în fața auditoriului tău nepregătit, mizând doar pe spontaneitate. Și era G. Călinescu, un titan al creativității. La fel, ați fi surprinși, poate, să ascultați cursurile lui Mircea Cărtărescu: foarte structurate, foarte docte (dar presărate cu anecdote inteligente), solicitând multă concentrare prin turul de erudiție și de informație. Nu, nu propune scriere creativă postmodernistă, nu citează extatic din propriile cărți și nici nu anulează nonconformist distanța față de studenții lui, deși e cald și respectuos. E, la o adică, profesor.

E trist că unii profesori și unii părinți își sabotează propriii copii, neajutându-i să se dezvolte după adevăratele lor capacități (adesea mult mai mari decât credem noi). E și mai trist că acești părinți nu se informează cu adevărat și primesc opinii doar dintr-o direcție. În vremea în care ei transmit copiilor că școala e inutilă și grea, demotivându-i și amputându-le șanse reale la un viitor mai bun, alți elevi beneficiază de tot sprijinul familial în educație.

Am întâlnit elevi pe care familia i-a susținut, dar care au ales să-și trădeze vocația și capacitățile cognitive, însă nu am întâlnit niciun copil care să fi reușit fără să aibă acest sprijin parental. De asemenea, am cunoscut unele familii foarte bogate și am aflat, cu surprindere, că cei mici nu aveau televizor în cameră, iar timpul de joacă pe calculator le era atent monitorizat. Familia nu le-a transmis nicio clipă ideea că succesul ei îl absolvă pe copil de un parcurs educațional punctat de voință și muncă. E interesant că însuși Steve Jobs, întrebat de Nick Bilton de la New York Times, dacă propriilor copii le place iPad-ul, a răspuns că nu l-au folosit: „They haven’t used it. We limit how much technology our kids use at home.

În vreme ce mulți vestici au înțeles să le restituie copiilor dreptul la o copilărie reală, nu intermediată sau virtuală, nouă ne parvin, trunchiat, doar știri admirative despre cum finlandezii fac educație cu tableta. Mulți dintre copiii români, la veșnica (și, de acord, banala) compunerică „ce ați făcut în vacanță”, nu mai scriu ce au făcut, ci ce film au văzut sau ce joc pe calculator au jucat. Amintirile aproape că nu le mai aparțin, au devenit ale altora.

Aceasta este starea de fapt, din societate, pe care școala o înregistrează dureros. Ce poate face în această situație? Noi, profesorii, am dori o enclavă de normalitate, autenticitate, standarde, bună și dreaptă cuviință. Dacă elevii noștri stau șase ore în clasă, când orice alt decor ar fi mai plăcut, conform naturii umane și legii minimului efort, atunci măcar să stea cu folos. Dacă îi aducem în clasă ca, din nou!, să se uite la filme sau să urmărească trei slide-uri de powerpoint, așa cum ne recomandă unii, atunci e mai bine să fie altundeva. De acord, școala are nevoie și de metode ludice, relaxante, dar ele sunt echilibrarea firească a unui exercițiu susținut, pe care, de altfel, copiii nu îl refuză dacă noi, adulții, avem puțin tact. Rabindranath Tagore spunea că „odihna e a muncii precum pleoapa e a ochiului”. Fără muncă, nu simți gustul odihnei, ci ești veșnic plictisit și debusolat.

Riscați: lăsați-vă copiii să iasă afară din c(l)asă

Soluția? În primul rând, să fim alături de copii, atât în educație, cât și restituindu-le dreptul la o copilărie autentică. Adesea, suntem mai liniștiți să îi știm în casă, cu tableta, decât afară, cu risc de îmbolnăvire sau rănire. Dar… să ne asumăm acest risc, pentru a face din ei oameni mai puternici și mai fericiți. (…). Și noi, profesorii, vom continua să ne asumăm acest risc al deplasărilor, deși experiența ne arată că problemele apar (ultima emoție: un elev mușcat de albină în pădurea Comana. Din fericire, nu era alergic și nici nu s-a speriat).

În al doilea rând, să lăsăm școala să transmită cunoștințe, oferindu-i încredere pentru utilitatea acestora. Așa cum un sportiv se antrenează de mic, și vocațiile cognitive se urmează din copilărie. Nu putem dizolva doisprezece ani de studiu pentru a nu transmite de fapt nimic, sub îndoiala utilității directe în spațiul profesional. Adesea, vocația profesională e identificată din școală, iar un profil liceal, de exemplu, premerge o facultate specifică. Dar nu întotdeauna există această continuitate. Dacă elevul nostru va fi taximetrist, asta înseamnă că trebuie să învețe doar șoferie? Oare trebuie să îi luăm dreptul de a urmări, de exemplu, o emisiune radiofonică de cultură, sau de a înțelege anumite neologisme? Pe bordul unui microbuz am văzut recent Cutezătorii, de Alexandru Mitru, despre marii exploratori, și am intrat în dialog cu șoferul cititor. La ce-i servea șoferului aceluia să afle ceva despre Magellan sau despre Columb? Probabil exact la ce ne servește tuturor să știm că există undeva o deltă numită a Amazonului. Vom ajunge vreodată în ea? Cel mai probabil, nu. Ne ajută concret cu ceva, profesional vorbind, să ascultăm muzică, una pe care noi o considerăm bună? Cel mai probabil, nu. Dar toate astea ne definesc ca oameni, ca ființe reflexive, libere. Cine și de ce (ignoranță? interes?) vehiculează sloganuri de Ev Mediu întunecat? Măcar pe atunci oamenii nu aveau acces la școală pentru că era scumpă și rară, dar acum vrem să renunțăm de bunăvoie la ea? Circulă grafice amuzante cu teorema lui Pitagora, subtitrată de întrebarea „când ai avut ultima dată nevoie de ea?”. Circulă articole (!) despre inadvertența textelor lui Eminescu și Creangă la gusturile elevilor de azi (și vai, ce haz fac micuții de a cincea când citesc că Dănilă Prepeleac a dat o pereche de boi pe o pungă goală sau că Ivan a închis prin șiretlic moartea în sicriu!). De ce plecăm urechea uneori la toate acestea, dăunând copiilor noștri?

***

Dragă societate civilă, pot accepta criticile legate de metodele noastre de predare, dar nu pot accepta să îi subestimez pe elevi

Discursul domnului Ioan-Aurel Pop, rector al Universității Babeș-Bolyai, a stârnit un număr mare de reacții în media românească. Mulți îl susțin, dar sunt și mulți cei care contestă deja celebrul discurs.

Ce i s-a reproșat? În principal, că se plasează pe poziții antagonice cu generația tânără, denumită generația Facebook. I s-a răspuns că această generație nu merită portretizarea în tușe atât de negative, iar multe din defectele ei pot fi puse și pe seama celei trecute, care nu a făcut bună predare de ștafetă.

Desigur, tarele unei generații sunt imputabile formatorilor ei. Tocmai asupra acestui aspect se pronunțase și dl Pop, atrăgând atenția că suntem pe cale să distrugem școala românească și, prin ea, societatea noastră.

În urmă cu ceva timp am asistat la o discuție în cadrul căreia cineva a afirmat că școala românească este prea grea, încărcată cu informație dispensabilă și fără rezonanță în societate. A fost destul de bizar să îl ascult pe domnul acela citit și educat, pledând pentru o școală, nici el nu știa clar cum, dar oricum mai ușoară, mai amuzantă și mai branșată la real. În timp ce vorbea, mă gândeam că el a avut șansa la o educație de calitate, dar acum vrea să o taie pentru toți ceilalți, inclusiv pentru copiii lui.

De atunci, am mai întâlnit această gândire la câțiva tineri, uneori părinți, educați, inteligenți. În timpul discuției, te trezești că îți citează din Eminescu, sau că îți spun cine știe ce dicton latinesc, fac o paralelă din istorie, aduc o informație de geografie fizică, dar cinci minute mai departe, afirmă că școala românească e total anacronică, grea și inutilă. Se întreabă, luându-mă ca martor: tot cu „Ion”, tot cu „Ion”, când oamenii de azi nu știu să facă o scrisoare de intenție, ori să completeze un CV?

Lor le-aș dedica rândurile următoare: iertați-mă dacă am crezut că elevii mei, copiii dumneavoastră, merită ceva mai mult decât să fie niște cetățeni care depun o cerere. Iertați-mă dacă nu am perceput școala românească drept o fabrică de cetățeni disciplinați. Am avut naivitatea de a crede că intermediez întâlnirea copiilor cu marea literatură, că le pot transmite fiorul unei poezii, că le pot da un instrumentar de teorie literară prin care să vadă și mecanismele unui text… Am considerat întotdeauna că literatura te ajută să gândești nuanțat, să refuzi a te lăsa locuit de câteva idei obsesive, te ajută să te exprimi prudent, după ce ai avut acces la mai multe informații.

Desigur, cei care se exprimă cu înverșunare împotriva școlii românești au argumentele lor. Explicația mea ar fi aceea că a contribuit masiv amintirea propriului parcurs școlar, punctat uneori și de câțiva profesori fără vocație. După părerea mea, cea mai clară dovadă de impostură în meseria asta este recursul la practica dictării în clasă, masiv, fără explicații, mecanic. Dictarea pe spații extinse este o fraudă educativă, un tertip pentru a nu fi profesor. Practic, sub dictare transmiți elevului o formă manuscrisă de manual și-l soliciți să o învețe singur acasă. În felul acesta, școala deleagă de fapt sarcina învățării pentru acasă, făcând din copil un simplu scrib (căci în timpul scrierii mecanice nu poate asimila nimic).

Totuși, dacă școala românească ne-a lăsat și amintiri urâte, asta înseamnă că trebuie să o dizolvăm? Nu ar trebui să clamăm îmbunătățirea predării, în loc să distrugem programa? Să cerem instituțiilor să contribuie la mai bune performanțe ale cadrului didactic? Noi, profesorii, suntem formați de aceeași societate în care trăim toți. Poate că uneori nu predăm bine, poate că nu avem suficiente ore de bibliotecă, sau nu avem tact, sau ne doare capul, sau avem o acută problemă personală. Mi s-a întâmplat să țin o oră apreciată la un cerc pedagogic (cu miză zero, doar conținut demonstrativ… ca un meci amical), dar la o lecție contând pentru transfer am avut o prestație foarte slabă, economia orei prost gestionată, prea multe obiective propuse pentru un timp scurt, lipsa sintezei…. Desigur, am ratat transferul dorit. Când nu îmi iese o oră, este de vină nu-știu-ce poezie? Sau atributul substantival? Sau rolul virgulei? Dacă elevii se plictisesc la ora mea despre Caragiale, trebuie scos marele clasic din programă, sau sunt de vină eu?

Așadar, dragă societate civilă, pot accepta toate criticile legate de metodele noastre de predare. Putem asculta sugestii, de la specialiști și nu numai, legate despre felul în care facem școală azi. Dar nu pot accepta să îi subestimez pe elevi, să le dau doar niște pseudo-cunoștințe pe care le-ar afla și singuri foarte ușor. Nu pot primi discursul că este desuet să mai citești „Moromeții”, ori „Baltagul”. Dacă am judeca operele după vechime, ar trebui să ne debarasăm rapid și de „Romeo și Julieta”, „Anna Karenina” ori „Faust”. Nu concep ca la română, în doisprezece ani de școală, să avem ca obiective principale dezvoltarea vorbirii și comunicarea.

Profesorul nu este un animator de petrecere care îi pune pe copii în cerc și apoi le cere să bată din palme. Dacă facem jocuri cu ei, să nu uităm că au dreptul și la informație de înaltă ținută. Nu sunt împotriva metodelor ludice ca atare, dar ele nu trebuie să dețină exclusivitate. În pedagogie, acestea se numesc metode de acțiune și ele vin după metodele de explicare. Printre metodele de explicare se află expunerea și prelegerea. Deși, mai nou, prelegerea este blamată (în special de nespecialiști), acuzată că face din elev un simplu spectator, profesorii o folosesc. Și eu o consider foarte utilă. De ce? Pentru că este foarte eficientă – transmiți informație diversă și de calitate care, cel mai adesea, nu poate fi aflată prin descoperire. Profesorul va fi ascultat cu gura căscată dacă este pregătit și pasionat. Pasionați sunt toți cei care au ales să rămână în această cursă cu obstacole ce e învățământul, iar pregătiți sunt încă foarte mulți. Am avut bucuria de a fi colegă de cancelarie (prin școli aruncate la periferie) cu oameni de o cultură pe care o invidiam, care mă odihneau totodată prin răbdare și prin tonul lor cald și vesel.

[…]Desigur, prelegerea trebuie alternată cu metodele de acțiune. De pildă, copiii pot fi ajutați să descopere singuri amprenta stilistico-semantică a unui autor. Li se dau mai multe poezii, cerându-li-se să desprindă principalele teme și motive. Ajung să grupeze după sens „Revedere”, „O, rămâi”, „Fiind băiet păduri cutreieram”, „Povestea codrului”. Identifică idila rurală din creațiile lui Coșbuc. Depistează anotimpurile sub care e ilustrată lunca Siretului din pastelurile lui Alecsandri. Desenează la tablă papura (unii au desenat trestie, dar e o greșeală minoră și simpatică) pentru a reface un decor poetic. Le propun să se joace de-a ilustratorii de carte și să creeze o imagine pentru „Lacul” lui Eminescu sau chiar pentru o lectură suplimentară – „Micul prinț”. În sfârșit, pentru a le încuraja creativitatea, le cer uneori copiilor compuneri scurte cu titlu dat: „Povestea unei lămâi care voia să fie dulce”, „Povestea unui miner căruia îi era teamă de întuneric”, „O zi a mea la bătrânețe”.

Am scris aceste rânduri cu o intenție concretă, adresarea acestei rugăminți: să criticăm școala în continuare, dacă vedem că cei mici nu sunt atrași, în ciuda dorinței lor de a cunoaște, ca și a susținerii noastre și a respectului pentru studiu. Dar să criticăm școala pentru modul în care transmite acele cunoștințe, nu pentru cunoștințele ca atare! Să nu înlocuim disciplinele fundamentale ca istoria cu tot felul de „educații”, menționate și de distinsul rector. De asemenea, le-aș spune unor reformatori radicali: putem fi deschiși la propunerile dumneavoastră, atâta vreme cât ele comportă doar metode, nu conținuturi. Dar când ele ajung să îi îndepărteze pe copii de circulația marilor idei și de o cunoaștere fundamentală, gândiți-vă dacă nu cumva îi condamnați la superficialitate, oferindu-le doar o mână de șabloane, intens recitate.

Poate puțin echilibru nu ar strica. Să nu uităm că există pericolul ca un guvern slab să ne facă pe plac: va distruge programele, va dizolva cunoașterea, ne va umple manualele cu jocuri de rol, reguli de staționat pe dreapta la scara rulantă și modele de scrisoare de intenție. Atunci ne vom fi abrutizat deja copiii și poate va fi prea târziu pentru reparație.

p

Legaturi:

***


Categorii

Articolele saptamanii, Educatie, Scoala romaneasca, Studii psiho-sociologice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la ““ARMATA DE PSIHOLOGI” care a impus metodele de (non)educatie “liberala” A CREAT O PROBLEMA DE GENERATIE pe care acum o diagnosticheaza clinic (GRESIT), pentru a o rezolva… la cabinetele lor?/ MITUL EDUCATIEI FARA PEDEPSE si LINGUSIREA COPIILOR ca forma de SABOTAJ EDUCATIONAL: “Profesorul nu este un animator de petrecere care îi pune pe copii în cerc și apoi le cere să bată din palme”

  1. ” Mircea Toplean (comentariu pe FB):

    iCel putin in aceasta problema “mândria” francezilor ne salvează. Au aparut tot mai multe articole, carti chiar, care atrag atentia ca in franta copiii nu au ADHD, au un comportament alimentar normal etc. E asa pentru ca Franta profundă nu a percutat la parentingul anglo-saxon sau scandinav, ci au ramas la educatia traditionala care include limitări si sanctiuni. ”

    Vreo dovada ?

  2. @ Emanuel:

    Poti sa-l intrebi la el pe pagina. Omul e specialist si stie ce spune.

  3. In Germania, am vazut copii nemti (nemti nemti) aruncand ca la popice cutii de cola pe culoarul tramvaiului, facand un taraboi nemaipomenit. Toata lumea era a lor, totul li se cuvenea. Se puteau vedea privirile dezaprobatoare ale adultilor de pe scaune, dar nimeni nu a intervenit. Eu unul am ramas stupefiat.
    In Franta nu am vazut asa ceva. Am remarcat in schimb, inclusiv la tineri, o eleganta deosebita a comportamentului.(Apropo, si in Polonia tinerii sunt foarte bine educati).
    Germania are probleme cu natalitatea, In loc sa repare ce au gresit in educatia generatiei tinere, apeleaza la solutii extreme de genul invitarii imigrantilor din Orient in Germania. Iarasi stupefactie.
    Franta nu are probleme de natalitate. Foarte frecvent, o familie are de la 3 copii in sus. Singurele probleme ale Frantei sunt o anumita categorie de imigranti.

  4. Ministrul Educatiei Mircea Dumitru: “Apelul meu catre profesori: sa facem o scoala mai prietenoasa pentru copii si tineri, astfel incat creativitatea sa se dezvolte.”
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21260794-ministrul-educatiei-vorbeste-despre-masurile-pregatire-noului-scolar.htm?nomobile=

    Acum, “creativitatea” conteaza, nu educatia si cunostiintele. Oare ce vor crea pe baza a nimic, haos?

  5. Foarte bun textul Rucsandrei Cioc. Cu o singura obiectie, cred eu: din pacate demult timp in Romania multe din manuale sunt nemaipomenit de plicticoase, materia e precar sistematizata. Acum cativa ani tin minte ca am gasit la ai mei un manual de-al meu de Istorie din cls a V-a (Istoria Antica). Mi-am propus sa arunc o privire pe el cu gandul ca acum, cu ochii unui adult,o sa imi faca mai multa placere lectura decat in anii aia veseli in care numai de invatat n-aveam chef. Eroare. Am inceput sa casc de la primele pagini – f teoretizant, foarte dezlanat, simpla insiruire de date si evenimente fara analiza aferenta, fara nicio schema de interpretare…nimic. In materiile astea umaniste, scoala romaneasca – imi pare rau sa o constat – cel putin la nivel gimnazial, nu ofera tehnici de analiza, elevii nu sunt stimulati in propriul demers critic, ei sunt doar consumatori pasivi de informatie gata ‘mestecata’ de altii. Ceea ce nu e nici imbietor si nici educativ.

    @emanuel

    Pot sa confirm observatia lui Mircea Toplean. Asta este si unul din lucrurile care m-au sedus la francezi: educatia si efectele ei asupra tinerilor. Am stat ceva timp langa un campus universitar in ale carui biblioteci am si avut acces (eu fiind doctorand atunci). M-a impresionat enorm calitatea acestor tineri – vii, seriosi, profesionisti, serviabili, decenti, curati. Ii vedeam in grupuri, cum interactionau – o interactiune bazata in principal pe comunicare intelectuala, de idei, ne-erotizata si nici desantata. Ii ascultam atent la cafenele, cand ieseau in pauze etc – nu barfeau, radeau, schimbau idei, un dialog viu si interesant. Intre fete si baieti relatiile nu sunt bazate pe un erotism fatis, penibil publicizat, ca la noi, ci in primul rand camaraderesti. Noptile nu auzeai petreceri, urlete etc.. Multi lucrau si ca angajati in biblioteci, institutele de cercetare etc..Isi faceau treaba cu profesionalism si implicare, cu o politete impecabila, dar si relaxati si cu un umor de buna calitate. Muuult mai putin tehnologizati ca noi, nicidecum dependenti de telefoane si tablete. Fetele imbracate cu o eleganta discreta, subtila si sportiva – tocurile, zorzoanele in exces, imbracamintea mulata, prea scurta, decolteele excesive etc. sunt acolo complet nelalocul lor, aproape ridicole. Merg mult pe biciclete, discuta, rad, fac sport. Cuplurile de tineri sunt foarte discrete, deloc ostentative, si se vede perfect ca legatura, cand exista, e solida, aproape matura, fara zgandareli infantile si penibile. Deci, da, confirm impresia excelenta pe care mi-a facut-o tineretul francez (ce-i drept, nu vorbesc de Paris, dar Parisul oricum nu mai reprezinta demult adevarata Franta).

  6. @Doroteea

    Mi se pare foarte sic “frantuzoaiaca” din reclama pentru campusurile din Franta:
    http://www.cfoman.org/medias/images/campus-france-angl.jpg?fx=r_1200_800

    Si “francezul” din reclama asta da o pata de culoare:
    http://www.roumanie.campusfrance.org/

  7. @M

    Ce, esti rasist?

  8. @M

    Acum pe bune: campusfrance se auto-recomanda ca fiind o agentie de promovare a studiilor universitare in Franta. Fotografiile respective arata asadar straini care studiaza in Franta – nu imigranti, ci straini invitati sa studieze acolo. Nu inteleg asadar legatura. Si in UK studiaza o groaza de straini. Deci..? Care e ideea ta, ca nu inteleg..

  9. @M

    Logica ta ma depaseste complet. Ma dau batuta…

  10. @M
    Incerc sa inteleg your point.. Din nou ma tem ca e vb de un abc. Iertare. O spun tocmai pt ca sunt sigura ca poate fi indreptat.
    Am precizat ca nu vb de Paris. Iata si abc ul de care vorbeam, ipoteza de lycru: distributia imigrantilor e diferita in Fr. Nu doar geografic, dar si social. La nivel universitar de regula imigrantii ajung mai greu (inca o data, nu vb de zona pariziana!). Ei sunt in gen mai degraba enclavizati. In Univ de care vorbesc erau f putini – vbim de Alsacia. Dar si in Bretania am obsv asta. Tinerii observati de mine nu erau imigranti (sau daca da, in proportie f mica).

  11. @Doroteea
    Ai sarit cam repede la la A la C si nu pot sa te urmareasc in asa viteza!
    Sa aprofudam litera A, de la Africa, pentru inceput.

    Najat Vallaud-Belkacem (born Najat Belkacem on 4 October 1977) is a French socialist politician, who on 25 August 2014 was the first French woman to be appointed Minister of Education, Higher Education, and Research.
    Regarding same-sex marriage in France, she has stated that its legalisation is a matter of “historic progress”.
    She supports having the French government force Twitter to filter out hate speech that is illegal under French law, such as speech that is homophobic.
    Second in a family of seven children, Najat Belkacem was born in the Moroccan countryside in 1977 in Bni Chiker, a village near Nador in the Rif region.
    https://en.wikipedia.org/wiki/Najat_Vallaud-Belkacem

  12. @M

    In Franta ca si aiurea, poporul nu mai este reprezentat. Deci o voce oarecare nu reprezinta poporul, citatul tau nu spune nimic despre Franta si despre francezi. Poporul e cel care a iesit in strada cu sutele de mii (800 000 in Paris – o suma fabuloasa pt strada!) ca sa se opune legislatiei favorabile ssm (casatoriilor de acelasi sex). Nu au reusit pt ca la putere nu mai exista reprezentanti ai poporului, ci ai ocultei mondiale ale carei tentacule au apucat Europa occidentala. Franta e o reduta importanta, ei au luptat mereu, in buna traditie gaullista, impotriva americanizarii si sub-culturarii, si au facut-o cu succes.Propaganda anglo-saxona a denigrat sistematic Franta exact din aceste motive – pt ca stiu forta lor de rezistenta care, in plus, are si avantajul de a pune ceva in loc, de a opune propriul model cultural si social extrem de solid, extrem de atractiv. Du-te in Franta (NU la Paris), calatoreste un pic si o sa intelegi ce vreau sa spun. E tot atat de adevarat insa ca stilul lor e greu de digerat pt complexele provinciale – pare arogant, auto-suficient. Cine insa este liber de furia asta proletara neputincioasa, resentimentara si complexata nu poate rata adevarul, valoarea acestui model social efectiv genial. Valoare care, din pacate, este – ca orice esenta buna, pretioasa – supusa la randul ei unei presiuni uriase, lovita din toate partile in vremurile astea in care raul isi arata tot mai nedisimulat chipul real. Cei care detesta Franta o fac fie pt ca sunt victimele unei sistematice si agresive propagande anglo-saxone de denigrare a Frantei, fie pt ca sunt prea mici, prea meschini ca sa ii suporte stralucirea.

  13. @Doroteea
    Eu nu am nimic cu le peuple français. Este treaba lor cati imigranti africani primesc in locul copiilor avortati.

    22% avorturi in 2013: http://www.johnstonsarchive.net/policy/abortion/ab-france.html

    Abortions on rise in France despite massive funding for contraception
    https://www.lifesitenews.com/news/abortions-on-rise-in-france-despite-massive-funding-for-contraception

    Vive la France!

  14. @M
    Tu cauti nodul in papura cu lupa, dar fara sa tii cont de nuantari. Du te acolo (repet, nu la Paris) si mai vorbim.
    Francezii ‘de souche’, cum se spune, fac in medie cam de la 3 copii in sus, cum a observat si Cristian mai sus. Avorturile, cel mai probabil, se inregistreaza in randul frzncezilor ‘de papier’ (imigrantii). Pe de alta parte, cum am spus, si ei sunt supusi presiunii ultra agresive a subculturii americane si a propagandei culturale anglo saxone. E f greu sa rezisti, dar daca cineva a rezistat pana acum, ei au fost aceia. Franta de acum nu mai e nici macar cea de acum 10 ani, din pacate.. Dar e inca in picioare, nu a cazut, rezista si o face perfect constient de ce se intampla (ma refer la nivelul constiintei si mentalului colectiv). Sigur ca politica fata de imigranti a fost o eroare, si nu doar Franta plateste pt asta, Anglia are probleme similare. In Franta macar sunt enclavizati in cartiere, in Uk au invadat orase intregi, altadata spatii comunitare populate de englezi. Oricum, ce am observat in Franta fata de anii trecuti este o mult mai mare deschidere fata de credinta, o intoarcere, fie si firava, la Dumnezeu. Care, de altfel, nu o data i-a salvat salutar cand erau chiar pe marginea prapastiei.
    Acest popor are ceva profund sanatos si uman in el – vana si sclipirea normanda, dar fara cruzimea, duritatea si perversitatea anglo saxona. De aia cred ca Domnul nu ii va lasa nici de data asta.

  15. @Doroteea
    Adevarat, francezii din est si din afara marilor orase au mai multi copii si casnicii mai stabile si asta datorita faptului ca inca mai respecta traditiile catolice.

    Un mariage sur deux finit par un divorce
    Les divorces sont plus fréquents dans les grandes villes, notamment à Paris, et dans le sud de la France que dans l’ouest, où la tradition catholique est plus prégnante.
    http://www.lemonde.fr/les-decodeurs/article/2016/05/18/procedures-enfants-revenus-dix-graphiques-sur-le-divorce-en-france_4921643_4355770.html

  16. @M

    Din pacate – cel putin pe unde am fost eu – rar am vazut sa fie respectate pe scara larga traditiile catolice, nici in est nici in vest. Ei sunt insa respectuosi cu traditiile in general si cu libertatea religioasa, cel putin asta a fost impresia mea. Pe unde am fost eu romanii au primit sprijin de la autoritati, de exemplu, sa gaseasca spatiu adecvat pt Biserica lor. Se zbateau si ei pt fonduri, dar din cate am inteles nu li s-a inchis usa in nas, din contra.

    ‘Ouest’ e vest, deci cred ca din contra, se refera la Normandia si Bretania probabil. Divorturile cred ca sunt f frecvente, intr-adevar. Dar, din ce am observat, iau casnicia in serios – adica urmeaza apoi o a doua casnicie care de regula e solida si, probabil, mai matura. Nu mi se par genul predispusi la amantlacuri, au constiinta familiei dezvoltata (adica daca ai o relatie, mai degraba ea se finalizeaza rapid in casnicie, nu ca la noi). Ca si la englezi, barbatii sunt f implicati in cresterea copiilor, sotii sunt cot la cot, chiar si cei f tineri – duc caruciorul pe rand, pleaca cu copiii mici peste tot, in fine… Nu stiu, mie Franta, dintre toate tarile occidentale pe care le-am vazut, mi s-a parut de departe foarte…normala, echilibrata, asta e cuvantul. Multi ii iau drept aroganti pt ca au un soi de auto-suficienta – vorbesc mult intre ei si nu se simt datori sa ii gadile pe turisti, iar asta poate crea la o privire superficiala o impresie de aroganta. Uneori aceasta aroganta chiar exista – mai ales, am observat, printre persoanele simple (cu brutaresele frantuzoaice am eu ce am, sau ele cu mine :))) ). In plus, ei te taxeaza cu o ironie fina dar caustica de indata ce oberva ca ai tendinta sa te bagi prea mult in seama, sa vorbesti prea mult despre tine sau sa fii critic in mod agresiv, pt ca egocentrismul e privit cu dispret in cultura si stilul lor de viata. Altfel insa sunt nemaipomenit de independenti si grijulii cu ideea de libertate, rationali, profesionisti, foarte atenti in folosirea cuvantului, curajosi, deschisi spre explorare, relaxati, plini de umor si nebarfitori, preocupati de idei, proiecte si solutii, nu de defectele oamenilor din jur peste care, atunci cand le observa, aleg sa treaca in tacere. Cred de fapt ca aceasta ultima calitate si echilibrul natural in care aleg sa isi traiasca viata sunt cele care m-au impresionat cel mai mult. Vicisitudinile vietii sunt privite cu stoicism, fara tanguieli si tragisme inutile, nu sunt deloc lasi in fata mortii (si nici in fata vietii). Sigur, nu inseamna ca toti sunt asa, dar trasaturile colective cam astea cred ca sunt. Si, daca stai sa te gandesti bine, sunt trasaturi cat se poate de …crestine. Pt ca Europa occidentala, in fondul ei, este de fapt crestina (mai putin poate zona scandinava unde ceva se pare ca a fost putred ab initio; chiar, cum si cand s-or fi crestinat vikingii astia la ei acasa?)

  17. @Doroteea
    “In plus, ei te taxeaza cu o ironie fina dar caustica de indata ce oberva ca ai tendinta sa te bagi prea mult in seama, sa vorbesti prea mult despre tine sau sa fii critic in mod agresiv, pt ca egocentrismul e privit cu dispret in cultura si stilul lor de viata.”

    Inseamna ca ti-ai cam luat-o de la ei!

  18. @M

    Se vede ca nu de vreme ce imi plac atat. Dar vezi ca iar deviezi de la subiectul discutiei 😉 Reminder: e vorba aici de Franta si de francezi, nu de parerea ta despre mine.

    Draga M, esti probabil un om f tanar si inca necultivat. Nu-i nimic, lucrurile astea, cu bunavointa si modestie, se regleaza din mers. Daca tot te intereseaza atat subiectul Franta (pt ca vad ca simti nevoia sa intervii la acest topic) sfatul meu este sa citesti mai intai macar doua din operele fiecaruia din acesti autori (lista, desigur, incompleta dar obligatorie): Rousseau, Voltaire, Hugo, Balzac, Flaubert, Camus, Tournier, Makine (cel din urma ‘francais de coeur’ – un rus naturalizat care iubeste si intelege Franta profunda), sa dai o raita (ceva mai aprofundata) prin istoria Frantei (recomand Michelet sau Bainville) si apoi mai stam la taclale. Ai sa vezi ca toate aceste lecturi nu-ti vor completa doar salutar cunostintele despre Franta, dar te vor cizela ca om, ca stil discursiv, te vor invata sa iubesti mai mult si sa urasti mai putin. Va fi spre binele tau, te asigur!

    Crede-ma, cultura nu se face pe internet.

  19. @Doroteea
    Poate ai uitat ca Gustave Flaubert a debutat cu Madame Bovary, o femeie “maturizata”, dealtfel ca si tine. Cum s-ar zice, “maturitatea” femeilor se masoara altfel decat cea a barbatilor.
    Eu zic sa te intorci la slova A din Pateric si sa vezi ce intelegi de acolo, ca ai sarit cam repede la slova C.

  20. INCEPUTUL SLOVEI A

    Zis-a avva Antonie : parintii cei de demult, cand mergeau in pustie, intai se vindecau pe sine si facandu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi iesind din lume, mai inainte de a ne vindeca pe noi singuri, indata incepem a vindeca pe altii si intorcandu-se boala asupra noastra, se fac noua cele de pe urma mai amare decat cele dintai si auzim de la Domnul zicand : Doctore, vindeca-te mai intai pe tine.
    http://www.sfaturiortodoxe.ro/pateric/slovaa.htm

  21. @M

    Citatul din Pateric este destinat celor care critica pe altii. TU ii critici si desfiintezi pe francezi, nu eu. Eu incerc sa sustin o teza – ca acest popor e valoros (de fapt un truism) – bazandu-ma nu pe linkuri aleatorii, ci pe propria experienta (ASTA era contextul in care vorbeam despre mine: adica, am incercat sa-ti transmit delicat mesajul ca vorbesc din STIUTE, nu ‘de pe net’, ca tine). Cel care critica asadar – si inca de pe pozitiile unuia care e evident ca nu prea stie despre ce vorbeste – esti TU, nu eu. Eu incerc sa reabilitez imaginea unei colectivitati pe care tu o desfiintezi din doua vorbe.
    Asadar, citatul din Pateric ma tem ca tie ti se potriveste in contextul dat, nu mie. Traducere: ‘Doctore M, inainte de a-i critica pe francezi, vindeca-te mai intai pe tine insuti!’ In rest, ignoranta e un fapt, nu o trasatura de caracter.

    Si mai clar: agresorul esti DUMNEATA. Eu ii apar pe agresati. Avva Antonie s-a adresat agresorilor, nu aparatorilor victimelor lor.

    Capisci?

    Daca da, bine. Daca nu….Doamne ajuta!

  22. (A, sa nu uit: adauga pe lista si o cura de Bruyere, La Rochefoucauld si Montaigne. Prind bine pt autocunoastere si relaxare, te invata sa dezbati fara sa scrasnesti din dinti)

  23. @Doroteea
    Nu ti se potriveste rolul de victima care da sfaturi la toata suflerea. Daca-ti mai amintesti, deunazi cineva ti-a spus ca nu binevoieste sa stea in genunchi la predicile dumitale. Iar eu, dupa cum am spus, nu am numic cu francezii, doar francofonii ma cam deranjeaza, ca nu prea le iese accentul cum trebuie si suna cam fals.

  24. @ M:

    Cred ca ai mai fost banat si altadata, cand scriai cu alte pseudonume, dar am ingaduit revenirea, cata vreme a fost constructiva. Daca te intorci la rafuieli personale si atacuri la alti comentatori, nu mai esti bine primit. Multumim!

  25. Pingback: FALSIFICAREA SI ISTERIZAREA MEDIATIC-OENGISTICA A SCANDALULUI PROTESTULUI “IMPOTRIVA COPILULUI CU ADHD” de la Şcoala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” din Piteşti. Precedent extrem de periculos: PARINTI ANCHETATI PENAL PENTRU INSTIGARE LA
  26. Psihologul Yekaterina Murashova a efectuat un experiment pe un grup de 68 de copii cu vârste într 12 și 16 ani, prin care s-a încercat ca timp de 8 ore, aceștia să nu aibă acces la nicio formă de comunicare digitală.

    În schimb, copiii au fost încurajați în acest interval de timp să se implice în activitati precum cititul, scrisul, pictatul, cântatul sau să facă puțină mișcare. Rezultatele experimentului: doar 3 din cei 68 de copii au reușit să reziste fără acces la tehnologie digitală timp de 8 ore.

    Alți 3 copii au prezentat gânduri suicidare, 5 au avut atacuri de panică, iar 27 dintre ei au avut simptome de greață sau dureri fizice. Iar majoritatea au manifestat stări de frică. Din acest motiv, experimentul a fost oprit înainte de expirarea celor 8 ore. Imediat după, tinerii s-au logat la rețelele sociale și au deschis televizorul sau tableta cu jocuri. Însă, cel puțin îngrijorător e faptul că simptomele de frică au dispărut de îndată ce accesul la internet le-a fost dat din nou copiilor.
    http://marturieathonita.ro/dependenta-de-tehnologia-digitala-flagelul-care-face-ravagii-in-randul-adultilor-tinerilor-si-chiar-al-copiilor-ce-s-a-intamplat-in-finlanda/

  27. Pingback: O NOUA REFORMA EXPERIMENTALA IN EDUCATIE. Canonul literaturii române, desfiintat in noua programa pentru gimnaziu | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: "Mă simt ofensat!": GENERAȚIA "FULGILOR DE NEA", GENERAȚIA ULTIMULUI TOTALITARISM? "Milenialii" care trăiesc prin continuă victimizare, "PARENTINGUL" modern obsedat de protectie, CORECTITUDINEA POLITICĂ și NA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare